Secţia comercială, maritimă şi fluvială

15. Reorganizare judiciară şi faliment. Inchidere procedură.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.3575/COM/2002, creditoarea C.M.Î. a solicitat judecătorului sindic să dispună deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, faţă de debitoarea S.C. C.A. S.R.L., pentru o creanţă de 135.378.091 lei, constatată prin hotărârea arbitrală nr.393/2000, pronunţată de Curtea de Arbitraj în dosarul nr.494/1999.

Prin sentinţa civilă nr.1371/9.05.2005, Tribunalul Constanţa - judecător sindic, în baza art.131 al.2 din Legea nr.64/1995 republicată prin Legea nr.149/2000, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.A. S.R.L. şi, în consecinţă, radierea acesteia din Registrul Comerţului Constanţa, notificarea tuturor persoanelor interesate cu privire la închiderea procedurii, conf.art.134 din Legea nr.64/1995, republicată şi afişarea unui extras al prezentei hotărâri la sediul Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.158/13.01.2003 a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoare, fiind numit în calitate de administrator judiciar d-na Vladu Vera.

Intrucât nici una din părţile interesate nu a depus un plan de reorganizare, administrator judiciar a solicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. C.A. S.R.L., cerere care a fost admisă de Tribunalul Constanţa prin încheierea nr.9068/COM/8.12.2003.

La termenul de judecată din 18.04.2005, lichidatorul jucidiar al S.C. C.A. S.R.L. a depus la dosar raportul final, cu propunerea de închidere a procedurii potrivit disp.art.131 al.2 din Legea nr.64/1995, republicată.

Din concluziile raportului final, instanţa a reţinut ca fiind acoperite doar parţial cheltuielile de procedură, iar principala cauză care a condus la încetarea de plăţi o constituie încetarea activităţii ca urmare a evacuării din spaţiul închiriat.

Lichidatorul debitoarei a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile cerute de art.124 (în prezent 137) din Legea nr.64/1995, republicată, privind atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere.

Având în vedere că procedura valorificării bunurilor debitoarei a fost finalizată, iar sumele distribuite conform planului de distribuţie, instanţa a constatat că cererea de închidere a procedurii falimentului este întemeiată şi, în consecinţă, a dispus radierea acesteia din Registrul Comerţului Constanţa şi a dispus notificarea, conf.art.134 din Legea nr.64/1995, republicată, tuturor persoanelor interesate, cu privire la închiderea procedurii şi afişarea unui extras al prezentei hotărâri la sediul Tribunalului Constanţa.

Impotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs A.V.A.S., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, întrucât are, faţă de debitoarea S.C. C.A. S.R.L., o creanţă în sumă de 28.993.592 lei, preluată de la C.A.S., potrivit O.U.G.95/2003 şi a Protocolului nr.43/3.03.2004.

Se motiveaza că dispoziţiile exprese referitoare la judecarea cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere ale falitei – art.125 din Legea nr.64/1995 republicată - împiedică închiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment până ce toate sumele depuse în baza art.124 al.1, nu vor fi folosite pentru completarea fondurilor necesare continuării activităţii ori a acoperirii pasivului în caz de faliment.

Examinand legalitatea si temeinicia hotararii primei instante, se reţine că recursul formulat este nefondat, raportat la urmatoarele considerente :

Potrivit disp.art.131 alin2 din Legea nr.64/1995 republicată o procedură va fi închisă atunci cănd judecătorul sindic a aprobat raportul final, cănd toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi cănd fondurile nereclamate au fost depuse în bancă.

Instanţa de judecată a reţinut că, aşa cum rezultă din concluziile raportului final au fost valorificatre bunurile existente în patrimoniul debitoarei, fiind acoperite parţial doar cheltuielile de procedură, principala cauză care a concurat la încetarea de plaăţi rezidă în imposibilitatea continuării activităţii urmare a evacuării din spaţiul închiriat.

Din materialul probator administrat în cauză, deşi părăta recurentă susţine că la data de 9.06.2005, a formulat cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a societăţii falite şi care s-ar afla în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Constanţa, nu rezultă împrejurarea ca instanta de judecată ar fi fost sesizată cu judecarea unei astfel de cereri, motiv pentru care procedura de faliment, aşa cum corect a apreciat si instanţa de fond, a fost închisă.

De altfel, lichidatorul a apreciat în raportul său final cu propunerea de închidere a procedurii potrivit disp. art. 131 alin.2 din Legea nr.64/1995 republicată, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de prevederile art.124 (în prezent 137) din lege, ce reglementează condiţiile atragerii răspunderii materiale a organelor de conducere ale societăţii debitoare.

În raport cu cele mai sus prezentate şi analizate, se constată că, în pronunţarea hotărării recurate, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale faţă de situaţia de fapt configurată de materialul probator administrat în cauză, cu atăt mai mult cu căt niciuna din părţile interesate nu a propus la dosarul cauzei un plan de reorganizare.

Raportat la considerentele mai sus expuse si analizate, urmeaza a se constata că hotărărea recurata este temeinică si legală, motiv pentru care se va dispune respingerea recursului ca nefondat, apreciază Curtea.

Decizia civilă nr. 664/COM/03.10.2005

16. Reorganizare judiciară şi faliment. Prezumţia legală de insolvenţă. Lipsa contestaţiei.

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr.42/2005 JS-NE nr.1890/2005 T.T. reclamanta S.C. R. SA Brăila a solicitat instanţei ca prin hotărâre judecătorească să se dispună deschiderea procedurii prevăzută de Legea 64/1995 republicată faţă de SC D.I. SRL Măcin, cu motivaţia în esenţă că, debitoarea înregistrează în evidentele sale contabile o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă izvorâtă din titlul executoriu – sentinţa civilă 1961/2005 a Judecătoriei Brăila pentru suma de 128.527.148 lei ce nu a fost achitată mai mult de 30 de zile.

Prin sentinţa civilă nr.1156/23 iunie 2005 a Tribunalului Tulcea, se admite cererea creditoarei ca fondată, dispunându-se deschiderea procedurii judiciare şi a falimentului faţă de debitoare, ce urmează a se conforma dispoziţiilor art.39 din lege,în sensul depunerii la dosar a actelor şi informaţiilor prevăzute de art.33, sub sancţiunea prevăzuă de art.145 din Legea 64/1995 în caz de nerespectare.

Prin aceeaşi horărâre, în temeiul art.46 al.1 din lege s-a interzis administratoruluui debitoarei sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze părtile sociale detinute la debitoare, asupra cărora s-a dispus indisponiblizarea conform art.46 al.2 iar în baza art.41 coroborat cu art.43 din lege, s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar pe SC Rominsol SRL Tulcea stabilindu-i-se remuneraţia şi obligaţiile prevăzute de art.120 al.1 şi art.122 din lege, precum şi a termenului pentru depunerea raportului prevăzut de art.24 lit.a şi art.56, atrăgându-i-se atenţia creditoarei asupra obligatiilor pe care le are în temeiul art.47.

Pentru a pronunţa sus mentionata hotărâre, instanţa a reţinut că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.1 cu ref.la art.2 coroborat cu disp.art.36 din Legea 64/1995 republicată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat recurs debitoarea S.C. D.I. SRL, cu motivaţia în esenţă că, concluzia la care a ajuns instanţa referitoare la necontestarea stării de insolvenţă este legală, însă o astfel de atitudine a fost determinată de lipsa administratorului societăţii din ţară, iar în ceea ce priveşte cuantumul creanţei reclamate se arată că, ea se situează sub limita sumei de 5.000 euro prevăzută de lege.

Recursul este nefondat urmând a fi respins conform art.312 cod pr.civilă, apreciază instanţa de control, pentru următoarele considerente în esenţă:

Potrivit art.36 al.1 din Legea 64/1995 „orice creditor care are una sau mai multe creante certe, lichide şi exigibile, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor, faţă de acesta timp de cel putin 30 de zile în următoarele condiţii:

(...)

b) în celelalte cazuri creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive”.

Aşa după cum rezultă din conţinutul art.38 al.1 din Legea 64/1995 „dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor stabilite la art.32, 33 şi 35, judecătorul sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii, pe care o va notifica în condiţiile art.75...”.

Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, rezultă următoarele concluzii:

- neefectuarea oricăror plăţi de cărtre creditorul - titularul cererii introductive de deschidere a procedurii -, dă naştere unei prezumţii legale de insolvenţă a debitorului;

- prezumţia operează în beneficiul creditorului, ceea ce înseamnă că acesta nu mai trebuie să dovedească starea de încetare de plăţi a debitorului (existenţa stării de insolvenţă se prezumă prin efectul legii), ci debitorului îi revine sarcina de a răsturna prezumţia prin administrarea dovezii contrare, adică a faptului că nu este în încetare de plăţi;

- debitorul nu poate contesta că ar fi în stare de insolvenţă decât în condiţiile reglementate de art.38 al.3 din lege, adică în termen de 5 zile de la primirea copiei de pe cererea introductivă de deschidere a procedurii;

- dacă nu se contestă starea de insolvenţă în termenul sus precizat, judecătorul sindic deschide procedura printr-o sentinţă.

Se reţine că, în cauză, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la deschiderea procedurii, starea de insolvenţă nefiind contestată de către debitor în termenul prevăzut de art.38 al.3 din Legea nr.64/1995 republicată, împrejurarea lipsei administratorului pe perioade lungi din ţară nefiind de natură a determina reformarea hotărârii recurate, aceasta cu atât mai mult cu cât nu au fost produse dovezi din care să rezulte sustinerile sus amintite.

Pentru toate considerentele expuse, văzând şi disp.art.312 cod pr.civilă, recursul a fost respins ca nefondat.

Decizia civilă nr. 720/COM/31.10.2005