Secţia comercială, maritimă şi fluvială

2. Acţiune în contencios administrativ. Anulare dispoziţii având ca obiect restituire în natură a unor imobile în temeiul Legii nr. 10/2001 republicată.

Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.02.2003 şi înregistrată sub nr.45/CA/2004 la Tribunalul Constanţa, reclamantul Prefectul Judetului Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.L. Eforie anularea dispoziţiilor nr.598/10.12.2003 şi 601/11.12.2003 emise de pârât având ca obiect restituirea în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, a unor terenuri situate în oraşul Eforie Nord, respectiv a suprafetei de 555 mp atribuită prin compensare numitului R.A.T. şi a suprafeţei de 600 mp restituită numitului D.M.

Reclamantul a criticat actele administrative atacate susţinând că au fost încălcate disp.art.2 al.1 din Legea nr.10/2001 deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a terenurilor restituite, iar în ceea ce priveşte dispoziţia nr.601/2003, nu s-a făcut dovada că autoarea destinatarului dispoziţiei, respectiv P.O. este moştenitoarea lui T.V. pentru a justifica vreun drept asupra terenului.

În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului numitul D.M., parte a Dispoziţiei nr.601/2003 iar în rejudecarea cauzei, după casarea cu trimitere a sentinţei civile nr.244/CA/2004 a Tribunalului Constanţa prin decizia civilă nr.302/CA/2004 a Curţii de Apel Constanţa, a fost introdus în cauză numitul R.A., parte în Dispoziţia nr.598/2003.

Prin sentinţa civilă nr.252/2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă acţiunea şi a fost admisă cererea de intervenţie formulată de intervenientul D.M., fiind obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această situaţie, instanţa de fond a reţinut că nedepunerea actului doveditor de preluare abuzivă a imobilului se bazează tocmai pe inexistenţa unui asemenea înscris; ceea ce demonstrează că terenul a fost preluat fără titlu valabil, în mod abuziv, în proprietatea statului, situaţie ce se încadrează în ipoteza reglementată la art.2 lit.h şi art.22 din Legea nr.10/2001.

În acest sens, instanţa a reţinut disp.cap.I art.1 lit.e din HG nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 potrivit cu care faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamant, prima instanţă a reţinut, faţă de probatoriul administrat, că imobilul care a apartinut lui T.V. figurează la poziţia 245 din anexa la Decretul nr.92/1950, potrivit extrasului de la Arhivele Statului, iar pe certificatul de atestare fiscală este menţionat - imobil situat în Eforie Nord lotul 72 - Techirghiol – SA şi construcţie naţionalizată în baza Decretului nr.92/1950 poziţia 245 din Anexa II Teren în suprafaţă de 660 mp”.

De asemenea, dovada calităţii O.P. de moştenitoare a defunctului T.V. este făcută cu certificatul de moştenitor nr.214/18.05.1995 emis de Notariatul Sectorului 2 Bucuresti, iar succesiunea ei a fost transmisă intervenientului D.M., potrivit certificatului de moştenitor nr.19/2003.

Dovada cumpărării terenului de către T.V. o reprezintă copia de pe actul transcris la Tribunalul Constanţa sub nr.2831/1934, iar identitatea dintre imobilul ce a apartinut lui T.V. şi cel ce face obiectul actului administrativ emis de Primar a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul Prefectul Judetului Constanţa care a criticat soluţia primei instanţe ca fiind netemeinică.

Recurentul a reluat în motivele de recurs apărările formulate în cererea de chemare în judecată.

Astfel, a susţinut recurentul că dispoziţia nr.598/2003 încalcă prevederile art.2 al.1 din Legea nr.10/2001 întrucît nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a terenului din Eforie Nord în suprafaţă de 555 mp, lot 58, parcelarea Techirghiol SA, care ar justifica acordarea în compensare a lotului nr.105.

A mai arătat recurentul că, din documentaţia prezentată rezultă că au fost achitate doar două rate din pretul vânzării lotului nr.58, iar în conformitate cu art.9 şi 10 din actul de vânzare-cumpărare nr.5461/26.02.1927, vânzătorul are dreptul să rezilieze, de drept şi fără somaţie, contractul în cazul în care cumpăărtorul nu achita ratele stipulate în contract.

Referitor la dispoziţia nr.601/2003, recurentul a susţinut că încalcă prevederile art.2 al.1 şi art.4 al.2 din Legea nr.10/2001, întrucât nu există dovada dreptului preluării abuzive de către stat a terenului în suprafaţă de 600 mp ce formează lotul nr. 188 (fost lot 72) şi nici dovada că numita P.O. este moştenitoarea lui T.V. pentru a justifica un drept asupra terenului.

Recurentul a mai arătat că s-a făcut dovada achitării doar a două rate din cele 5 prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare cu pact, de unde rezultă că T.V. nu a intrat în deplina posesie şi proprietate a terenului solicitat.

Mai mult, recurentul a susţinut că nu există identitate între imobilul restituit şi cel testat în favoarea numitei P.O.

Intimatul-pârât Primarul Orasului Eforie, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, intervenientul D.M. a solicitat, prin concluzii scrise, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, prin dispoziţia nr.598/2003, pârâtul Primarul Orasului Eforie a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Eforie Nord, în suprafaţă de 555 mp ce formează lotul nr.58 din parcelarea techirghiol SA şi a atribuit, prin compensare, imobilul teren în suprafaţă de 555 mp reprezentat de lotul nr.105, parcelarea Techirghiol SA., Eforie Nord, dlui R.A.T.

Prin dispoziţia nr.601/2003, pârâtul a aprobat restituirea în natură a imobilului – teren din Eforie Nord, în suprafaţă de 600 mp ce formează lotul nr.1881 (fost lot 72) din parcelarea Techirghiolului SA, domnului D.M.

În ceea ce priveşte dovada preluării abuzive a terenurilor de către stat, în mod instanţa de fond a apreciat că, întrucât bunurile se află în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale şi nu se poate face dovada în vreun fel că trecerea bunurilor în proprietatea statului s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, potrivit art.1 lit.e din HG nr.498/2003 preluarea este prezumată a fi abuzivă.

Având în vedere că în cauză aceasta prezumţie relativă nu a fost rasturnată, în sensul că nu s-a dovedit că trecerea terenurilor în proprietatea statului s-a făcut cu titlu legal, nu se poate retine încălcarea disp.art.2 al.1 din Legea nr.10/2001.

Referitor la achitarea în parte a ratelor stipulate în contractele de vânzare-cumpărare, Curtea reţine că pactul expres de ultim grad care presupune rezilierea contractelor de drept fără somaţie, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără nici o altă formalitate operează doar în cazul în care cel care şi-a executat obligaţia îşi manifestă intenţia de a rezilia contractul, acesta având dreptul de a opta pentru executarea contractului şi de a obliga pe cealaltă parte să-şi execute obligaţia asumată.

Întrucât nu există nici o dovadă în sensul că vânzătorul şi-ar fi manifestat intenţia de reziliere a contractului şi având în vedere că în cazul terenului restituit prin compensare numitului R..A..T., potrivit adresei nr.484/27.11.2003 eliberată de Serviciul BFCITCES, terenul în suprafaţă de 550 mp reprezentând lotul nr.58 figurează în Tabloul proprietarilor de terenuri din anii 1940 - Lt.Col.M., iar în cazul terenului restituit numitului D.M., potrivit adresei nr.11273/17.06.2003 eliberată de Serviciul BFCITCES, terenul în suprafaţă de 600 mp reprezentând lotul nr.72 figurează în Tabloul proprietarilor din 1940-V.T., Curtea apreciază că rezilierea de drept a celor două contracte nu a operat, fiind făcută dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor mentionate în favoarea autorilor A.M. şi V.T.

Susţinerea recurentului, întemeiată pe adresa din 18.08.21956 a lui V.T., potrivit cu care imobilul solicitat de acesta pentru a fi restituit era incomplet, nu poate fi retinută deoarece din cererea datată 18.08.1956 rezultă că imobilul fusese finalizat din anul 1948 şi era folosit ca şi casă de locuit, iar din procesul-verbal din 27 mai 1959 al Comisiei Regionale Constanţa rezultă că imobilul naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950 şi trecut la poziţia nr.245, situat în orasul Eforie, str. M., format din trei camere, hol, terasă şi o altă anexă din două camere a fost construită de către V.T.

De asemenea, se reţine că vecinătăţile prevăzute în decizia nr.27/2003 prin care a fost atribuit în proprietatea lui D.M. imobilul - construcţie situat în Eforie, lot nr.72 au fost rectificate prin actul adiţional la decizia nr.27/2003 înregistrat sub nr.2080/25.08.2004.

Referitor la neconcordanţa cuprinsă în certificatul de moştenitor nr. 2141/1995 referitoare la numărul lotului lăsat moştenire de către defunctul T.V. către P.O., aceasta nu prezintă relevanţă atâta timp cât acelaşi certificat de moştenitor identifică suprafata de teren şi locul situării acestuia şi actul prin care a fost dobândit, respectiv actul transcris sub nr.2831/1934 la Tribunalul Constanţa.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurent sunt nefondate, se respinge recursul ca atare, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă.

Decizia civilă nr. 274/CA/27.11.2005