Secţia comercială, maritimă şi fluvială

14. Reorganizare judiciară şi faliment. Contestaţie creanţă în referire la cuantumul acesteia şi persoana ce trebuie să o suporte.

Prin decizia civilă nr.308/COM/2005 Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia în anulare a deciziei civile nr.90/COM/2005 pronunţată de aceeaşi instanţă şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului.

Recursul exercitat împotriva deciziei civile nr.5955/COM/2004 a Tribunalului Constanţa de către pârâta N.J. a fost fondat pe următoarele critici:

- prima instanţă a reţinut eronat ca situaţie de fapt împrejurarea că l-a împuternicit pe R.L.E. să efectueze operaţiuni financiare bancare şi să o reprezinte în operaţiunile contabile, deci în mod greşit s-a reţinut că primul credit a fost acordat datorită împuternicirii acordate lui R.L.E.

- greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.124 întrucât nu s-a făcut dovada ţinerii unei contabilităţi fictive în condiţiile în care din raportul lichidatorului nu rezultă acest lucru;

- procura anexată la dosarul de faliment nu îi aparţine.

La 8.XI.2004 recurenta a invocat excepţia de ordine publică referitoare la prescripţia dreptului la acţiune şi la executare a creditoarei C.B. cu privire la întreaga creanţă şi în subsidiar cu privire la suma de 1.200.180.023 lei ce reprezintă diferenţa între suma stabilită ca prejudiciu de judecătorul sindic şi suma de 285.752.129 lei prevăzută în sentinţa civilă nr.36/1997 a Tribunalului Constanţa.

A motivat recurenta excepţia în sensul că, creditoarea şi-a întemeiat creanţa pe sentinţa pronunţată la 10.06.2002 şi sentinţa nr.36/1997 a Tribunalului Constanţa iar prescripţia a fost întreruptă prin acte de executare, fără a fi depuse însă dovezi ale actelor de executare.

A mai arătat recurenta pârâtă că ulterior deschiderii procedurii creditoarea a adăugat la creanţă şi alte sume decât cele rezultate din sentinţa civilă nr. 36/1997 deşi nu a formulat o nouă cerere de investire a creanţei anexând şi un alt contract de credit, anume cel cu nr.4/1996.

În concluzie, a susţinut recurenta faptul că, creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă şi nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.30 din Legea 64/1995; lichidatorul a înscris creanţa de 1.823.146.385 lei în tabloul preliminar cât şi în cel final, fără să o verifice, încălcându-se obligaţia prevăzută de art.58⁶ din lege şi art.77¹ alin.2 lit.b din lege; a arătat pârâta-recurentă că această creanţă nu este garantată iar ea nu a fost citată în cadrul dosarului 2145/COM/2002.

În susţinerea recursului pârâta s-a prevalat de proba cu înscrisuri pentru a-şi dovedi afirmaţiile făcute.

Verificând criticile de nelegalitate şi de netemeinicie formulate împotriva hotărârii precum şi aspectul de ordine publică invocat, Curtea reţine următoarele:

La 1.07.2002 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC E.T. SRL.

La 9.09.2002 s-a dispus ridicarea dreptului debitoarei de a-şi conduce activitatea, s-a dispus falimentul debitoarei, dizolvarea societăţii şi s-a numit lichidatorul.

La 6.01.2003 judecătorul sindic a dispus înregistrarea tabelului preliminar al obligaţiilor debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar şi potrivit căruia creditoarea figura cu o creanţă de 1.823.146.385 lei rezultată din contractul de credit nr.4/1996 şi 42/1996, creanţă garantată şi având ordinea de prioritate prevăzută de art.108 al.8 din Legea 63/1995.

La 13.01.2003 pârâta N.J. a făcut cunoscut lichidatorului judiciar desemnat, că a avut calitatea de administrator al debitoarei în anul 1994, iar după aceea nu şi-a mai exercitat nici una din atribuţiile conferite de lege, neputând să prezinte vreun document de evidenţă primară sau contabilă.

La 3.02.2003 s-a dispus de către judecătorul sindic înregistrarea şi afişarea tabloului final al debitoarei SC E.T. SRL.

La 4.06.2003 s-a solicitat de către creditoare antrenarea răspunderii patrimoniale a lui N.J. pentru nedepunerea la organele abilitate a documentelor contabile şi pentru neprezentarea documentelor contabile legale.

Coroborarea probatoriilor administrate de părţi în faţa judecătorului sindic fac de neprimit critica recurentei-pârâte referitoare la greşita reţinere a primei instanţe a situaţiei de fapt.

Astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta nu poate susţine că nu a cunoscut despre existenţa contractului de credit atâta vreme cât l-a împuternicit pe R.L.E. să efectueze orice operaţiuni financiare bancare şi să o reprezinte în faţa organelor bancare.

Chiar dacă primul credit a fost acordat înainte de data autentificării procurilor, din susţinerile creditoarei (nerăsturnate de către pârâtă) rezultă că ambele contracte au fost semnate de R.L.E. în calitate de procurist al celor 2 administratori: R.M. şi N.J.

Referitor la modalitatea de întocmire a procurii şi semnăturilor purtate de aceasta, reţine că, critica nu poate fi primită atâta vreme cât acest înscris nu a fost declarat fals.

Coroborând răspunsurile la interogatoriu ale părţilor cu concluziile lichidatorului şi faţă de dispoziţiile art.124 lit.d din Legea 64/1995, în mod temeinic şi legal a reţinut judecătorul sindic investit cu soluţionarea cererii că pârâta se face vinovată de neîndeplinirea obligaţiilor de ţinere a contabilităţii firmei cu consecinţa antrenării răspunderii materiale a acestei în limita sumei de 1.485.932.352 lei.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de executare al creanţei creditoarei, Curtea reţine că nici acesta nu poate fi primită pentru considerentele:

Este îndeobşte cunsocut că în general prescripţia determinată fiind de caracterul de ordine publică a normelor care o consacră, poate fi invocată în orice stare a pricinii şi de orice persoană interesată.

Invocarea prescripţiei în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi falimentului prezintă anumite particularităţi.

Astfel, cum rezultă din art.29 alin.1 şi art.31 din Legea 64/1995 în forma în vigoare, cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului poate fi formulată fie de debitor, fie de orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva unui debitor, prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 zile, în anumite condiţii de prescripţie prevăzute de lege.

În aprecierea îndeplinirii condiţiilor privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, mai exact în legătură cu cel din urmă caracter menţionat, în literatura de specialitate s-a instituit că cererea de deschidere a procedurii nu poate fi admisă dacă s-a prescris dreptul de a cere executarea silită a acelei creanţe.

În plan procedural, iniţiativa invocării excepţiei prescripţiei aparţine şi debitorului şi se poate exercita în concret prin formularea contestaţiei la cererea creditorilor de deschidere a procedurii în temeiul art.31 din Legea 64/1995, sau eventual în cazul respingerii contestaţiei prin intermediul recursului împotriva hotărârii de deschidere a procedurii.

În cauză, înregistrarea tabloului preliminar al creanţelor s-a făcut la 7.01.2003, cel final la 7.02.2003 iar declaraţia dată de N.J. şi adresată lichidatorului (fila 122- dosar fond) a fost datat la 13.01.2003.

Faţă de cele arătate reţine instanţa că pârâta deşi necitată în proces în nume propriu până la investirea judecătorului sindic cu cererea de antrenare a răspunderii sale materiale, totuşi în calitatea sa de administrator social al debitoarei avea posibilitatea de a valorifica susţinerile din prezentul recurs referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, posibilitate de care nu a uzat însă.

Reţinând deci că în această fază a aplicării procedurii speciale prevăzute de art.124 din Legea 64/1995 – fază ce presupune antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere vinovaţi de crearea incapacităţii de plată a debitoarei şi care are ca finalitate recuperarea prejudiciului creat creditoarei, prejudiciu deja determinat, nu mai poate fi pus în discuţie caracterul exigibilităţii creanţei pe calea excepţiei invocate, Curtea respinge şi această apărare iar recursul în baza art.312 Cod pr.civilă va fi de asemenea respins ca nefondat.

Decizia civilă nr. 673/COM/06.10.2005