Secţia comercială, maritimă şi fluvială

10. Reorganizare judiciară şi faliment. Cerere administrator judiciar de aprobare plan reorganizare activitate. Consecinţe.

În condiţiile art.91 din Legea nr.64/1995, în dosar nr.4263/COM/2003, administratorul judiciar S.C. F.F.C. SRL a propus judecătorului sindic desemnat, un plan de reorganizare a activităţii S.C. M.C.P. SRL.

Prin încheierea nr.1044/COM/31.03.2005, judecătorul sindic admite planul de reorganizare şi dispune convocarea adunării creditorilor, a debitoarei şi a administratorului judiciar, în vederea votării planului, ce s-a reţinut a conţine informatiile necesare redresării activităţii, fiind considerat viabil.

La data fixată pentru exprimarea votului, creditoarea C.B. a votat în favoarea acestuia, creditoarea AVAS a comunicat votul său negativ, pentru ca, creditoarele A.F.P. Constanţa, consiliul local Constanţa – SPIT VBL şi S.C. A.T. and S. SA să nu-şi fi manifestat votul.

Apreciind că, toate condiţiile impuse prin norma cuprinsă în art.100 al.1 din Legea nr.64/1995 republicată, pentru confirmarea planului, sunt îndeplinite, prin Încheierea 2241/COM din 20.07.2005, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, judecătorul sindic confirmă planul de reorganizare a activităţii debitoarei S.C. M.C.P. SRL propus de administratorul judiciar, cu obligaţia pentru debitoare de a prezenta un raport trimestrial asupra situaţiei financiare a averii sale, întocmit sub supravegherea administratorului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat recurs A.F.P. Constanţa, fără indicarea temeiului de drept aplicabil, cu motivaţia în esenţă că neexprimarea votului s-a datorat împrejurării că, debitoarea a contestat creanţa AFP Constanţa, iar în cauză nu sunt întrunite disp.art.99 al.5 lit.d din Legea nr.64/1995 republicată, creanţele sale fiind bugetare şi care se votează separat.

Recursul este nefondat urmând a fi respins conform sart.312 Cod pr.civilă pentru următoarele considerente, în esenţă:

Constatând îndeplinirea în cauză a tuturor condiţiilor impuse de art.91 şi art.92 din Legea nr. 64/1995 republicată, prin Încheierea nr. 1044/31.03.2005 judecătorul sindic admite planul de reorganizarea propus de administratorul judiciar desemnat al debitoarei S.C. M.C.P. SRL şi dispune convocarea Adunării creditorilor în vederea tinerii sedintei de votare a acestui plan, pentru data de 09.05.2005, când, deşi legal citată recurenta A.F.P.Constanţa nu şi-a exprimat votul în nici una din variantele prevăzute de lege.

Potrivit art.95 al.1 din Legea nr.64/1995 republicată „se prezumă că o categorie de creanţe este defavorizată de plan dacă, pentru oricare dintre creanţele categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creanţei, fie a condiţiilor de realizare a acesteia”.

Conform art.99 al.8 (în vigoare la data pronunţării hotărârii) „în cazul categoriilor de creanţe care nu sunt defavorizate de plan, se consideră că acestea au acceptat planul şi nu e necesară votarea planului de către creanţele, categoriei respective”.

În raport cu textele de lege citate se apreciază că, legal şi temeinic judecătorul sindic a constatat că toţi creditorii care nu şi-au exprimat votul cu privire la planul de reorganizare propus, nu sunt defavorizaţi de acesta şi prin urmare, au acceptat planul.

Sustinerile recurentei creditoare, referitoare la imposibilitatea admiterii unui plan de reorganizare, nu pot fi primite de instanţa şi sunt contrazise de prevederile legii care-i reglementează activitatea (art.167 al.1 din Codul de procedură fiscală), aceasta cu atât mai mult, cu cât AFP Constanţa a ales calea executării speciale concursuale a debitoarei, apelând la modalitatea instituită de sus mentionata dispoziţie cuprinsă în Codul de procedură fiscală.

Se va reţine că, în speţă, debitoarea nu a depus cerere de reeşalonare sau amânare la plată a obligaţiilor bugetare restante, astfel încât, nu există convenţie încheiată în temeiul OUG nr.40/2002 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.491/2002 cu modificările şi completările ulterioare, care să cuprindă un grafic de plată a datoriilor bugetare şi să nu fi fost preluată în conţinutul planului de reorganizare.

În lipsa unei astfel de convenţii, AFP Constanţa urmează a-şi recupera creanţa declarată şi înregistrată în tabel, potrivit cu modalitatea de plată prevăzută în plan, în condiţiile Legii 64/1995 republicată, planul de reorganizare cuprinzând un grafic care asigură acoperirea integrală a creanţelor înregistrate în Tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei, în condiţiile procedurii speciale.

Reţinând că, dispoziţiile legii civile sunt de imediată aplicare şi că, dispoziţiile art.99 alin.5 din legea nr.64/1995 republicată au fost abrogate prin apariţia Legii 249/22.07.2005, Curtea apreciază că, sustinerile recurentei sunt în totalitate nefondate şi pe cale de consecinţă, cum nu sunt motive pentru reformarea hotărârii recurate, văzând şi disp.art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.

Decizia civilă nr. 797/COM/15.12.2005

11. Reorganizare judiciară şi faliment. Cerere ridicare suspendare, formulată de creditorul unei creanţe garantată. Inadmisibilitate urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16.06.2005 şi înregistrată sub nr.1089/2005 la Tribunalul Tulcea în dosarul de faliment nr.25/2005 privind pe debitoarea S.C. A. SA Tulcea, reclamantul B.D., în calitate de creditor privilegiat, a solicitat în baza art.43 al.1 lit A pct.a şi b din Legea nr.64/1995 R ridicarea suspendării prevăzute de art.42 din lege, referitoare la creanţa sa garantată cu ipoteca de rangul I, conform contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr.4/14.11.2005.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în baza contractului de împrumut cu garantie imobiliară autentificat sub nr.4/14.11.2003 de BNP M.N., a împrumutat-o pe debitoare cu suma de 4.733.791.500 lei, suma fiind garantată cu ipoteca de rangul I asupra imobilelor căsuţe de vacanţă tip „SINKA” 1 şi 2 şi suprafaţa de 2235,15 mp teren aferent celor două imobile situate în comuna Crişan, judeţul Tulcea.

După începerea executării silite împotriva debitoarei, respectiv după emiterea somaţiei nr.176/10.03.2005,executorul judecătoresc i-a comunicat creditorului faptul că executarea a fost suspendată de drept conform art.42 din Legea nr.64/1995 R în dosarul de faliment nr.25/2005 js VA.

A susţinut creditorul că de la data scadenţei împrumutului, respectiv 24.01.2004 a trecut un termen foarte lung, iar suma împrumutată nu este purtătoare de dobândă, astfel că datorită suspendării executării silite conform art.42 din Legea nr.64/1995 suferă prejudicii de ordin financiar, motiv pentru care se impune ridicarea suspendării şi valorificarea imediată a bunurilor aduse în garanţie.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.43 al.1 lit.A pct.a şi b din Legea nr.64/1995 R.

S.C. R. SRL Tulcea, în calitate de administrator judiciar al debitoarei, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă şi prematur formulată şi, în subsidiar, ca nefondată.

A susţinut administratorul judiciar, în esenţă, că cererea reclamantului este inadmisibilă întrucât nu îndeplineşte cerinţa legală ca valoarea obiectelor aduse în garanţie să fie depăşite de valoarea pretenţiei şi este prematur formulată deoarece este anterioară întocmirii tabelului preliminar al creanţelor.

Pe fond, a arătat că, debitoarea S.C. A. SA Tulcea a achitat creditorului B.D. suma de 6.440.000.000 lei, obligaţia rezultată din contractul de împrumut fiind stinsă, astfel că odată cu stingerea obligaţiei principale a fost stinsă şi obligaţia accesorie de garanţie imobiliară potrivit art.1800 Cod civil.

Prin sentinţa civilă nr.1184/2005 pronunţată de judecătorul sindic a fost admisă excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă.

S-a reţinut că, prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 4/2003 de BNP M.N., Mahmudia, reclamantul a împrumutat-o pe debitoare cu suma de 138.500 USD reprezentând echivalentul sumei de 4.733.791.500 lei, iar pentru garantarea împrumutului acordat, pârâta a constituit ipotecă în favoarea reclamantului asupra a două construcţii – căsuţe de vacanţă tip SINKA 1 şi 2 şi a unui teren în suprafaţă de 2235,15 mp, ambele situate în intravilanul comunei Crişan, judeţul Tulcea.

La momentul încheierii contractului, părţile au convenit asupra valorii bunurilor imobile aduse în garanţie pe care le-au evaluat la valoarea totală de 6.000.000.000 lei, aşa cum rezultă din conţinutul contractului.

A motivat judecătorul sindic că valoarea imobilelor aduse în garanţie nu este acoperită de valoarea creanţei,astfel că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de ridicare a suspendării prevăzută de art.43 al.1 lit.A din Legea nr.64/1995.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul B.D. care a criticat soluţia pronunţată ca fiind nelegală.

A susţinut recurentul, în esenţă că atât dispoziţiile art.43 al.1 lit.A pct.a şi b cât şi alin.3 al art.43 din Legea nr.64/1995 sunt reglementări de fond deoarece reclamantul într-o cerere de ridicare a suspendării trebuie să facă dovada faptului prevăzut la alin.1 lit.A pct.a. Prin urmare, natura juridică a cererii reclamantului, astfel cum este prevăzută de dispoziţiile menţionate, nu se referă la excepţiile reglementate de dispoziţiile art.136 şi 137 Cod procedură civilă cu referire la dispoziţiile art.158-166 Cod procedură civilă, ci reprezintă apărări de fond.

A mai arătat recurentul că în mod nelegal judecătorul sindic a motivat că reclamantul nu a făcut alte dovezi cu privire la acoperirea valorii bunurilor imobile ce reprezintă garanţia sumei împrumutate de către creanţa garantată invocată, în condiţiile în care reclamantul a solicitat administrarea probei cu expertiză pentru evaluarea bunurilor.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art.304 pct.9 şi 10 Cod pr.civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că în doctrina de specialitate nu a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât s-ar încălca dispoziţiile Codului de procedură civilă care prevăd doar excepţii de procedură şi de fond, iar noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.

În ceea ce priveşte condiţia cerută de lege pentru ridicarea suspendării prevăzute de art.42, recurentul a arătat că împrumutul acordat debitoarei a fost în sumă de 138.500 USD, respectiv 4.733.791.500 lei cu scadenţa la 24.01.2004, iar imobilele cu care s-a garantat împrumutul au fost evaluate convenţional la suma de 6 miliarde lei.

A susţinut recurentul că suma împrumutată nu a fost restituită, astfel că, în raport de indicele de inflaţie, valoarea împrumutului a crescut la 5.844.481.473 lei, corespunzător lunii iulie 2005, iar până la judecarea procesului suma de 6 miliarde trecută în ipotecă va depăşi suma garantată.

A mai afirmat recurentul că garanţia trecută în ipotecă nu reprezintă realitatea, valoarea de inventar fiind de 1.218.391.122 lei.

Intimata S.C. A. SA prin administrator judiciar S.C. R. SRL a solicitat, prin concluzii scrise, respingerea recursului ca nefondat arătând că instanţa a analizat în fond condiţiile de admisibilitate impuse de art.43 al.1 lit.A din Legea nr.64/1995 şi nu a dispus respingerea cererii ca fiind inacceptabilă sau greşit adresată justiţiei.

Referitor la valoarea bunurilor imobile aduse în garanţie, a susţinut intimata că în mod corect instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovezi, deoarece acesta, deşi a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilelor, în şedinţa publică din 30.06.2005 a renunţat la administrarea probei.

S-a mai arătat că reţinerea valorii contabile a imobilelor drept referinţă de aplicare a dispoziţiilor art.43 din lege este exclusă ştiut fiind că valorificarea bunurilor în cadrul procedurii se face la valoarea lor de piaţă şi nu la valoarea contabilă.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea a constatat că, recursul este nefondat.

Astfel, art.43 al.1 lit.A pct.a şi b din Legea nr.64/1995 R prevede situaţia în care creditorul titular al unei creanţe garantate poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării menţionate la art.42 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, a bunului asupra căruia poartă garanţia.

Pentru a putea fi admisă o astfel de cerere, creditorul trebuie să facă dovada, potrivit art.43 al.3, a faptului că valoarea obiectului garanţiei este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi părţilor de creanţe garantate cu acel obiect.

Prin urmare, situaţia prevăzută la lit.A pct.a, a cărei dovadă trebuie făcută de către reclamant, constituie o condiţie necesară pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Ori, se constată că judecătorul sindic, pronunţând soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă, s-a pronunţat în fapt asupra fondului dreptului, motivând inadmisibilitatea pentru neîndeplinirea condiţiei cerute de lege pentru încuviinţarea cererii şi nu pentru lipsa unei căi legale sau lipsa ocrotirii dreptului în justiţie.

Din acest punct de vedere, susţinerea recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii de fond este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cerute de art.43 al.1 lit.A pct.a din Legea nr.64/1995 R, Curtea reţine că faţă de valoarea împrumutului, respectiv 4.733.791.500 lei şi având în vedere valoarea imobilelor aduse în garanţie, respectiv 6.000.000.000 lei, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că o astfel de condiţie nu este îndeplinită.

Susţinerea recurentului potrivit cu care valoarea împrumutului s-a mărit, prin aplicarea indicelui de inflaţie şi va depăşi valoarea de 6 miliarde lei până la sfârşitul procesului nu poate fi reţinută.

Pe de o parte, titlul pe care creditorul îşi întemeiază creanţa nu prevede posibilitatea indexării sumei în raport cu rata inflaţiei, iar pe de altă parte, condiţia cerută de lege trebuie să fie îndeplinită la momentul formulării cererii de suspendare şi nu să fie eventuală.

De asemenea, valoarea bunurilor aduse în garanţie a fost stabilită prin convenţia părţilor la suma de 6 miliarde lei, iar reclamantul nu a dovedit o altă valoare, renunţând în faţa judecătorului sindic la administrarea probei cu expertiză.

În lipsa unei astfel de probe, instanţa nu poate reţine ca valoare a celor două construcţii, valoarea contabilă invocată de recurent, respectiv 1.218.391.122 lei, cu atât mai mult cu cât acesta nu face referire şi la valoarea terenului.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate sunt nefondate, se respinge recursul ca atare în baza art.312 al.1 şi art.304¹ Cod procedură civilă, de către instanţa de control.

Decizia civilă nr. 672/COM/06.10.2005