Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

2. Acţiunea în anulare fundamentate pe art. 80 alin (1) lit.c) din Legea nr. 85/2006. Necesitatea îndeplinirii condiţiei privitoare la complicitatea terţului dobânditor, pentru situaţia actelor juridice cu titlu oneros.
Art. 80 alin (1) lit.c) din Legea nr. 85/2006
În cazul acţiunii în anulare fundamentate pe art. 80 alin (1) lit.c) din Lege, condiţia privitoare la complicitatea terţului dobânditor, pentru situaţia actelor juridice cu titlu oneros, nu este necesară în toate situaţiile.

Acţiunea în anulare nu va putea conduce decât la desfiinţarea totală a actului atacat pe această cale, anularea constituind mijlocul juridic de reparare a prejudiciului cauzat creditorilor prin încheierea actului fraudulos. Raţiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziţii a constat în ideea de a pune la dispoziţia participanţilor la procedură pârghiile menite să asigure si să dea eficienţă principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului și a egalităţii de şanse a creditorilor în privinţa recuperării creanţelor invocate asupra masei credale.

Art. 80 alin (1) lit.c) din Lege [nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârşite cu rea-credinţă în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea si pentru obţinerea unui profit pentru debitor sau altă persoană. Frauda poate fi săvârşită în două modalităţi, cu complicitatea terţei persoane ori de însuşi debitorul singur.

Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită și cerinţa complicităţii terţului dobânditor, actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei. Scopul mediat, adică motivul determinant al perfectării actului juridic, se circumscrie intenţiei părţilor de a vida averea debitorului de o parte din activele sale, micşorând astfel gajul general al creditorilor. Condiţia lezării drepturilor creditorilor în această situaţie este evident împlinită.

O astfel de nulitate absolută nu va fi susceptibilă de confirmare si ea va conduce sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare la regulile aplicabile în materia plăţii nedatorate. În astfel de cauze, se porneşte de la prezumţia de fraudă, prezumţie care priveşte transferurile debitorului, acestuia și cocontractantului său revenindu-le sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.

Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea actului în perioada suspectă și, totodată, faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care exced activităţilor curente.

Dacă în cadrul unor relaţii comerciale care exced cadrului insolvenţei astfel de tranzacţii sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenţei, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase. Ar fi imposibil de dovedit intenţia frauduloasă în lipsa unor prezumţii.

(Decizia nr. 3864/R-COM/06 Octombrie 2014)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.03.2012 reclamanta AI SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei Uzina Mecanică SA, în contradictoriu cu pârâtele SC Uzina Mecanica B SA, prin administrator special CF şi SC P SA a solicitat, potrivit dispoziţiilor art.46 şi 49 din Legea 85/2006, constatarea nulităţii facturii *** şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv operaţiunile de compensare a datoriilor reciproce concretizate prin Ordinele de compensare seria *** nr. *** şi nr. *** cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către pârâta P SA în averea debitoarei a bunurilor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv „linia electrică aeriană de medie tensiune ca racord de rezervă din LEA 20 kv C-PAL B cu o lungime de 1,9 km, linia subterană de medie tensiune de 20 kv cu o lungime de 75 m, aferentă liniei PAL-C, celula de medie tensiune şi punctul de măsură aferent intrare PAL B, celula de medie tensiune plecare spre TRAFO 41.000 kva, linie electrică subterană de 200m şi punct TRAFO 1000kVA.” În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art.79 şi 80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006, s-a solicitat anularea facturii fiscale sus-menţionate şi a tuturor actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În motivare cererii s-a arătat că în data de 04.11.2011 debitoarea Uzina Mecanică SA a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pentru datorii de 9.000.000 lei, cerere admisă prin sentinţa 2180/09.11.2011 a Tribunalului Vâlcea. De asemenea s-a mai susţinut de către reclamantă că societatea pârâtă P SA asigura serviciile de pază a debitoarei, având o creanţă anterioară deschiderii procedurii de circa 120.000 lei, pentru care a fost emis un bilet la ordin avalizat în nume personal şi de directorul societăţii-MI. S-a mai menţionat de către practicianul în insolvenţă că, după data deschiderii procedurii, pârâta P SA, în scopul stingerii creanţei sale prin compensare, a propus debitoarei să cumpere activul descris anterior, sub ameninţarea executării biletului la ordin faţă de directorul debitoarei şi retragerea personalului de pază. De asemenea, s-a arătat că la cererea aceleiaşi societăţi a fost înregistrat, la aceeaşi dată, şi Raportul de evaluare nr.220 întocmit de PMA, raport prin care s-a stabilit un preţ derizoriu.

La data de 6.06.20912 pârâta P SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că între debitoare şi pârâtă au existat raporturi contractuale din anul 2008, raporturi în baza cărora s-a născut o creanţă de 103.848,20 lei, aşa cum s-a arătat şi în notificarea din data de 21.04.2011, iar propunerea de vânzare a liniei PAL C a venit din partea administratorului debitoarei, MI, care a menţionat că linia nu mai era în folosinţă, deoarece debitoarea se alimenta prin încă două linii. S-a mai susţinut de către pârâtă că întrucât creanţa nu a fost achitată, pârâta a introdus cerere de emitere a ordonanţei de plată, conform OUG nr. 119/2007, debitoarea solicitându-i să renunţe la judecată, fiind emis biletul la ordin ***, prezentat unităţii bancare, bilet nul, condiţii în care suma nu a putut fi încasată. În aceste condiţii, a fost emisă Notificarea ***, prin care se anunţa rezilierea contractului de pază, situaţia faţă de care debitoarea a propus vânzarea în contrapartidă a activului Linie PAL C cu anexele sale, propunere cu care pârâta a fost de acord, deoarece societatea O C SA, la care avea datorii societatea pârâtă, era dispusă să închirieze sau să cumpere acest activ. Pârâta a precizat că a luat cunoştinţă de Raportul de evaluare la data de 27.10.2011, astfel că s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare ***, la preţul negociat de 131.379,97 lei. S-a mai susţinut de către pârâtă că prin Acordul nr.***, se stabilise că în caz de faliment/insolvenţă debitoarea putea utiliza acest bun, în condiţii de necesitate, iar prin vânzarea acestui bun, debitoarea a fost degrevată de cheltuieli pe care nu le mai putea oricum suporta. De asemenea, s-a subliniat că activul vândut nu mai era folosit din anul 2008, dată de la care nu a mai fost efectuată nicio revizie, condiţii în care bunul nu a fost vândut în scop fraudării celorlalţi creditori, cedarea activului către pârâtă permiţând continuarea furnizării serviciilor de pază armate, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii debitoare. S-a mai precizat de către pârâtă că valoare de expertiză a fost stabilită la suma de 23.741 lei, valoare egală cu valoarea amortizării bunului în 20 de ani, pentru o chirie de 100 lei/lună, iar preţul oferit de pârâtă era de 5,53 ori mai mare decât valoarea estimată.

La data de 18.09.2012 reclamanta AI SPRL a precizat cererea de chemare în judecată solicitându-se în principal şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ***, iar în subsidiar anularea acestui contract, faţă de apărările din întâmpinarea depusă, în care a fost menţionat acest înscris, act înregistrat numai de către societatea pârâtă, iar nu şi de către debitoare.

În motivarea cererii precizatoare s-a arătat că astfel cum rezultă din declaraţia dată de MI rezultă că la data încheierii tranzacţiei au fost încheiate numai Procesul-verbal de predare-primire *** şi Acordul dintre părţi ***. În plus, în cuprinsul facturii fiscale nu este menţionat contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce dovedeşte că la acea dată nu exista contractul sus-menţionat.

Prin sentinţa nr. 3332/11.06.2014 a Tribunalul Vâlcea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de către reclamantă; s-a dispus anularea Contractului de vânzare-cumpărare *** şi a Facturii fiscale ***, precum şi a actelor subsecvente: Ordinele de compensare *** şi ***; s-a dispus restituirea către debitoare a liniei electrice aeriene, prevăzute în art. II din contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat; a obligat pe pârâta P SA la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin sentinţa nr.2180/09.11.2011 a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de societatea debitoare Uzina Mecanica B SA, la cererea debitoarei, înregistrată la data de 04.11.2011. De asemenea s-a mai reţinut că societatea debitoare este o unitate de producţie cu obiect de activitate-fabricarea armamentului şi muniţiei, condiţii în care anterior deschiderii procedurii a încheiat cu societatea pârâtă P SA Contractul de prestări servicii de pază şi ordine ***, durata contractului fiind prelungită prin acte adiţionale. La data deschiderii procedurii prelungirea duratei contractului fusese efectuată prin Actul adiţional ***(cu 12 luni începând cu data de 01.01.2011). De asemenea s-a mai constatat că societatea pârâtă şi-a prestat serviciile conform contractului sus-menţionat, pentru plata cărora au fost emise facturi fiscale, la data de 21.04.2011 societatea debitoare înregistrând restanţe în achitarea contravalorii serviciilor prestate în cuantum de 122.830,97 lei, conform operaţiunilor de compensare, cuprinse în actele depuse la dosar. De asemenea s-a mai constatat de instanţa de fond că părţile în litigiu au hotărât stingerea creanţei prin compensare, fiind depus la dosar Contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la societatea pârâtă sub numărul ***, act semnat de reprezentanţii legali ai celor două societăţi, şi anume de MI, în calitate de director economic al debitoarei şi de PA, în calitate de director general al societăţii pârâte, precum şi factura fiscală înregistrată sub numărul ***, Procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub numărul ***, Acordul între părţi înregistrat sub numărul *** şi, ulterior, Ordinele de compensare *** şi ***.

S-a mai reţinut de asemenea de către instanţa de fond că actele mai sus menţionate au vizat vânzarea de către societatea debitoare, cu preţul de 131.379,97 lei, a racordului medie tensiune compus din: LEA 1,9 KM PAL C.(compusă din 13 stâlpi beton TCP 15006 şi 10 stâlpi beton de TC 15014, conductori 3x1,9 km, 2 separatori şi 3 descărcători); LES 75 M, aferentă liniei, celulă intrare linie, celulă plecare linie la TRAFO 1000KVA tâmplărie şi linie electrică subterană de 200m şi punct TRAFO 1000 KVA.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art.46 şi 49 din Legea 85/2006, instanţa a constatat că, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a facturii fiscale, a Procesului-verbal de predare-primire şi a Acordului ***, la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare Uzina Mecanică B SA, prin sentinţa nr. 2180/09.11.2011, mai precis la data de 10.11.2011. S-a mai precizat că deşi reclamanta a susţinut antedatarea actelor sus-menţionate, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă faptul că aceste înscrisuri ar fi fost încheiate la data de 10.11.2011, în mod neîndoielnic, întrucât declaraţia martorului IM sunt subiective. Instanţa de fond a reţinut existenţa unei discrepanţe vădite între cele două prestaţii, întrucât, aşa cum reiese atât din expertiza tehnică întocmită de către expertul MI, cât şi de către expertul CG, linia aeriană ce a constituit obiectul vânzării-cumpărării nu poate fi separată şi partajată de reţeaua electrică principală ce alimentează societatea debitoare, în condiţiile în care aceasta reprezintă una dintre cele trei surse ce alimentează societatea, mai precis o sursă de rezervă care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a debitoarei, care are ca obiect fabricarea armamentului şi muniţiei. Faţă de această împrejurare, a arătat tribunalul, nu se poate stabili gradul în care piaţa ar putea recunoaşte valoarea acestui activ şi nici gradul de vandabilitate a unui asemenea activ, în condiţiile funcţionării societăţii debitoare şi desfăşurării activităţii potrivit obiectului său de activitate. Prin urmare, s-a concluzionat de instanţa de fond că debitoarea a vândut un activ, cu valoare patrimonială, dar al cărui preţ de circulaţie nu putea fi stabilit la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, însă disproporţia vădită dintre cele două prestaţii constă în faptul înstrăinării de către debitoare a unui activ indispensabil desfăşurării în condiţii de maximă siguranţă a activităţii debitoarei, debitoarea fiind un consumator de gradul I, ce nu suportă nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică, conform Avizului tehnic de racordare ***. S-a mai considerat de instanţa de fond că acordul încheiat între părţi *** nu este de natură a asigura desfăşurarea corespunzătoare a activităţii debitoarei, atât timp cât modalitatea de exploatare a liniei aeriene vândute este la discreţia P. SA, în calitatea sa de proprietar. S-a concluzionat de instanţa de fond că actul săvârşit de către debitoare conduce prin el însuşi la destabilizarea bunului mers al societăţii al societăţii, fiind un act lezionar încheiat de societatea debitoare în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, fiind astfel îndeplinite condiţiile art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006. În ce priveşte incidenţa art.80 alin (1) lit.c) din Legea nr.85/2006 s-a reţinut de instanţa de fond că pe fondul lipsei lichidităţilor debitoarei, situaţie cunoscută de ambele părţi contractante, a avut loc înstrăinarea unui activ important pentru desfăşurarea activităţii debitoarei, aşa cum s-a descris mai sus, astfel că ambele părţi au urmărit satisfacerea preferenţială a creditoarei P SA, în detrimentul celorlalţi creditori, fiind cunoscută lipsa lichidităţilor societăţii Uzina Mecanică B, în condiţiile în care debitoarea nu achitase contravaloarea prestaţiilor executate de către pârâtă, începând cu luna august 2010, aşa cum reiese din operaţiunea de compensare consemnată în actul depus la fila 16 dosar.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost formulat recurs de către pârâta SC P SA solicitându-se admiterea acestuia, desfiinţarea în întregime a sentinţei nr. 3332/11.06.2014 şi pe fond respingerea acţiunii, aşa cum a fost precizată, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare recurenta a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a admis o cerere depusă după prima zi de înfăţişare, intitulată „Precizare a acţiunii în anulare”., în condiţiile în care la data de 6.06.2012 a fost prima zi de înfăţişare, iar la acest termen nu s-a solicitat un nou termen de judecată de către reclamantă pentru modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată, iar la data de 18.09.2012, pentru termenul din 26.09.2012 s-a depus acel înscris, intitulat „Precizare la acţiune”, prin care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii altor acte decât cele indicate prin cererea de chemare în judecată. S-a mai arătat de către recurentă că s-a realizat o greşită aplicare a legii întrucât disproporţia de prestaţii, invocată ca motiv de instanţa de fond, este de fapt leziunea, ca viciu de consimţământ, care nu poate exista şi nu poate fi invocată decât de către persoana fizică, fără capacitate deplină de exerciţiu. De asemenea s-a precizat de către recurentă că instanţa de fond prezintă o motivare contradictorie, întrucât, după ce vorbeşte despre disproporţia dintre contraprestaţii, arată că valoarea liniei electrice aeriene nu poate fi stabilită, iar această imposibilitate ar fi şi explicaţia discrepanţei între contraprestaţii. S-a mai arătat de către recurentă că demersurile efectuate în vederea recuperării sumelor de bani datorate de debitoare au fost cele prevăzute de lege în vederea recuperării datoriilor, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. *** şi toate actele subsecvente acestuia au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, fără încălcări ale legii şi fără a exista vicii de consimţământ. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, recurenta arată că aceasta a fost realizată de o persoană care nu avea calitatea de evaluator autorizat, astfel că nu putea fi luată în seamă la pronunţarea hotărârii.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea a constatat următoarele:

În ce priveşte critica de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art.132 c. proc. civ., Curtea a reţinut că este neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 132 alin. 1 din C.proc.civ. la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea acţiunii. Din interpretarea corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 129 - 130 şi art. 132 din C.proc.civ. rezultă, într-adevăr, că modificarea unei acţiuni nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în cadrul termenului acordat de instanţă în acest scop, în formele prescrise de lege. Dispoziţiile art.132 alin 1 c.proc.civ privesc inclusiv cererile de întregire a cererii de chemare în judecată, respectiv acele cereri care au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt . Potrivit art.134 c.proc.civ. este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile legal citate, pot pune concluzii. A se pune concluzii în sensul art.134 c.proc.civ., înseamnă că partea este în măsură să-şi exprime poziţia, punctul de vedere în legătură cu orice aspect din procesul respectiv. Nu pot fi puse concluzii dacă una din părţi a formulat o cerere de lipsă de apărare pe care instanţa a admis-o; dacă părţile nu au fost legal citate; dacă cererea de chemare în judecată şi înscrisurile nu au fost comunicate pârâtului etc. În plus, trebuie precizat că întrucât normele prevăzute de art.132 c.proc.civ. au caracter dispozitiv, reclamantul ar putea să-şi modifice acţiunea şi după prima zi de înfăţişare, dacă pârâtul consimte expres sau tacit. Tocmai datorită acestui caracter al normelor, obiecţiunile privitoare la modificarea acţiunii după prima zi de înfăţişare nu pot fi făcute direct în calea de atac, faţă de dispoziţiile art.108 alin (3) , astfel că partea adversă trebuie să invoce până la următorul termen de judecată, tardivitatea modificării sub sancţiunea decăderii [în acelaşi sens: TS, s.civ., dec.nr.1099/1970, în I.Mihuţă, Repertoriu II, p.360].

În speţă, din analiza actelor dosarului rezultă că la termenul din 25 aprilie 2012 s-a dispus amânarea cauzei pentru lipsă de apărare la solicitarea recurentei-pârâte SC P. SA, iar la termenul din data de 6.06.2012 s-a dispus amânarea pentru a se compunica copii de pe întâmpinare şi înscrisuri către reclamant, astfel că niciunul din aceste două termene nu reprezenta prima zi de înfăţişare în accepţiunea art.134 c.proc.civ. De asemenea este de remarcat că la data de 18.09.2012 s-a depus precizarea acţiunii în nulitate, astfel că au fost respectate dispoziţiile art.132 alin (1) c.proc.civ. În plus, este de remarcat că la termenul din data de 7.11.2012 reprezentantul recurentei-pârâte nu a invocat faptul că modificarea cererii ar fi fost tardivă, astfel că a recurenta a decăzut din dreptul de a invoca acest aspect, neputând fi invocat pentru prima dată în faza recursului.

În ce priveşte critica de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art.80 alin (1) lit.b) din Legea nr.85/2006 Curtea a reţinut că este de asemenea neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.80 alin (1) lit.b) din Legea nr.85/2006 poate face obiectul acţiunii în nulitate transferurile dreptului de proprietate realizate către terţe persoane prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită. Două raţiuni justifică anularea actelor într-o asemenea ipoteză: principiul ordonării rangului creditorilor, care guvernează procedura insolvenţei, este contrazis de contractele dezechilibrate iar dezechilibru este un indiciu că acel partener contractual şi-a creat o situaţie privilegiată. De subliniat că sunt vizate de textul legal nu orice acte juridice încheiate de debitor, ci numai acelea care reprezintă operaţiuni cu bunuri imobile, în acest din urmă caz numai cu condiţia ca bunul să facă parte din fondul de comerţ. Actele vizate de acest text trebuie să fie acte cu caracter comutativ şi lezionare (disproporţie vădită între contraprestaţii), iar nu orice acte în care disproporţia de valoare între contraprestaţii este lipsită de echivalenţă. De asemenea trebuie menţionat că nu trebuie confundată acţiunea în nulitate prevăzută de art.80 din Legea nr.85/2006 cu acţiunea în anulare pentru leziune viciu de consimţământ, deoarece pentru admiterea primei nu are relevanţă existenţa vicierii consimţământului, ci numai aspectul pur obiectiv-disproporţia de valoare între contraprestaţii. Aşadar nu prezintă relevanţă juridică dacă debitorul a încheiat actul juridic în cunoştinţă de cauză sau nu. În procedura insolvenţei, judecătorul are o marjă de apreciere foarte largă, în sensul că şi o subevaluare oarecare poate duce la anulare, caracterul „vădit” al disproporţiei, avut în vedere de lege funcţionează nu neaparat în sens cantitativ (cuantumul disproporţiei), ci mai degrabă în sensul că ceea ce trebuie să dovedească este faptul disproporţiei. Deseori în practica judiciară se verifică dacă preţul a fost plătit în realitate (chiar şi printr-o expertiză contabilă, fiind vorba, de regulă, de societăţi comerciale părţi la actul de înstrăinare), iar cerinţa subevaluării se verifică fie din înscrisuri, dacă rezultă clar, fie trebuie dispusă o expertiză tehnică judiciară pentru determinarea preţului de piaţă.

În speţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond , în raport de probatoriul administrat că există o disproporţie vădită între contraprestaţii. În prealabil este de subliniat că nu se poate invoca pentru prima dată în faza recursului, necompetenţa expertului, întrucât potrivit art.105 alin (2) c.proc.civ., raportat la art.108 alin (3) c.proc.civ. raportat la art.103 c.proc.civ., necompenţa unui expert trebuie invocată sub sancţiunea decăderii până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după respectiva neregularitate. Or, este de observat că nici la termenul din data de 27.03.2013 şi nici la următorul termen de judecată, recurenta , deşi a beneficiat de asistenţă calificată, nu a înţeles să invoce faptul că expertul desemnat nu avea competenţa de a soluţiona obiectivele stabilite de instanţă. În consecinţă, recurenta este decăzută din dreptul a invoca acest aspect pe calea recursului. În ce priveşte modalitatea de apreciere a probatoriului de către instanţa de fond Curtea reţine că este corectă având în vedere că prin expertiza MI s-a stabilit că reţeaua electrică vândută nu poate fi partajată, fără ca alimentarea cu energie electrică, în condiţii de siguranţă sporită a UM B SA, să fie afectată. În plus, din conţinutul raportului de expertiză realizat de expert CG rezultă că valoarea de piaţă a instalaţiilor vândute este de 342.586 lei. În mod corect instanţa de fond a dat eficienţă acestor expertize în condiţiile în care evaluatorul PMA, nu avea specialitatea în domeniul electromagnetică sau energetică şi îşi spusese părerea prin raportul de evaluare, înregistrat sub nr.220/10.11.2011. În plus, astfel cum rezultă din analiza raportului de verificare depus de MAP rezultă că acesta nu a stabilit o valoare a activului în litigiu, precizând că aceasta va face obiectul unei lucrări separate.

În ce priveşte critica de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art.80 alin (1) lit.c) din Legea nr.85/2006 Curtea reţine că este de asemenea neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În cazul acţiunii în anulare fundamentate pe art. 80 alin (1) lit.c) din Lege condiţia privitoare la complicitatea terţului dobânditor, pentru situaţia actelor juridice cu titlu oneros, nu este necesară în toate situaţiile. Acţiunea în anulare nu va putea conduce decât la desfiinţarea totală a actului atacat pe această cale, anularea constituind mijlocul juridic de reparare a prejudiciului cauzat creditorilor prin încheierea actului fraudulos. Raţiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziţii a constat în ideea de a pune la dispoziţia participanţilor la procedură pârghiile menite să asigure si să dea eficienţă principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului și a egalităţii de şanse a creditorilor în privinţa recuperării creanţelor invocate asupra masei credale. Art. 80 alin (1) lit.c) din Lege [nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârşite cu rea-credinţă în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea si pentru obţinerea unui profit pentru debitor sau altă persoană. Frauda poate fi săvârşită în două modalităţi, cu complicitatea terţei persoane ori de însuşi debitorul singur. Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită și cerinţa complicităţii terţului dobânditor, actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei. Scopul mediat, adică motivul determinant al perfectării actului juridic, se circumscrie intenţiei părţilor de a vida averea debitorului de o parte din activele sale, micşorând astfel gajul general al creditorilor. Condiţia lezării drepturilor creditorilor în această situaţie este evident împlinită. O astfel de nulitate absolută nu va fi susceptibilă de confirmare si ea va conduce sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare la regulile aplicabile în materia plăţii nedatorate. În astfel de cauze, se porneşte de la prezumţia de fraudă, prezumţie care priveşte transferurile debitorului, acestuia și cocontractantului său revenindu-le sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice. Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea actului în perioada suspectă și, totodată, faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care exced activităţilor curente. Dacă în cadrul unor relaţii comerciale care exced cadrului insolvenţei astfel de tranzacţii sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenţei, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase. Ar fi imposibil de dovedit intenţia frauduloasă în lipsa unor prezumţii.

În speţă, în mod corect a apreciat judecătorul sindic că sunt îndeplinite şi cerinţele art.80 alin (1) lit.c) din Legea nr.85/2006. Astfel nu se poate reţine apărarea recurentei conform căreia nu ar fi existat o intenţie de fraudare din partea sa ca urmare a realizării compensării creanţelor între cele două părţi. În acest sens este de subliniat că dispoziţiile art.52 din Legea nr.85/2006 permit compensarea în condiţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile la data deschiderii procedurii, adică în speţă la data de 9.11.2011. În plus, operaţiunea juridică a compensării trebuie realizată după data deschiderii procedurii sub controlul şi cenzura judecătorul sindic, conform art.11 din Legea nr.85/2006, astfel că o operaţiune de compensare realizată de către părţi după data începerii procedurii este lipsită de efecte juridice. Or, potrivit art.5 alin final din Regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, aprobat prin HG nr.685/1999, data stingerii datoriilor reciproce este reprezentat de data ordinului de compensare, adică data de 16.11.2011, când era deschisă procedura insolvenţei , iar părţile nu mai puteau realiza în mod valabil acte de compensare între acestea. Faptul părţilor de a compensa creanţele după data deschiderii procedurii nu reprezintă decât o expresie a interesului recurentei SC P SA de a-şi satisface creanţele, în mod preferenţial, cu încălcarea principiului concursual al creditorilor în , incident în cadrul procedurii insolvenţei. În plus, Curtea reţine că recurenta a cunoscut că debitoarea este în stare de insolvenţă, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, în condiţiile în care potrivit facturilor fiscale depuse rezultă că debitoarea nu a achitat o perioada de mai mult de 90 zile aceste facturi, situaţie în care insolvenţa se prezumă conform art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 c.proc.civ. a respins recursul ca nefondat.