Secolele XI-XIV

B. ISTORIOGRAFIA PROBLEMEI

Studierea perioadei cuprinse între începutul mileniului al II-lea şi momentul întemeierii statului feudal moldovenesc a reprezentat obiectul unui interes constant în istoriografia românească şi nu a fost ocolită nici în cea a altor ţări europene. O atenţie specială s-a manifestat îndeosebi pentru explicarea condiţiilor istorice care au făcut posibilă trecerea comu­nităţilor locale la etapa statală de organizare social-politică şi pentru actul propriu-zis de constituire a voievodatului românesc de la răsărit de Carpaţii Orientali.

Epoca menţionată este oglindită atît în lucrări generale privind istoria românilor, cît şi în studii cu caracter special. Nu numai consemnarea principalelor idei cuprinse în aceste lucrări, dar chiar simpla enumerare a tuturor contribuţiilor istoricilor români şi străini reprezintă o între­prindere extrem de vastă, pe care, dealtfel, nu ne propunem să o rea­lizăm aici. Ne vom mărgini să facem doar o sumară trecere în revistă a operelor mai importante, în scopul de a releva că preocupările noastre

24

urmează unui şir îndelungat şi prestigios de contribuţii, de la 'oare am putut prelua numeroase elemente pozitive. Asupra poziţiei adoptate de specialişti în multiplele probleme ridicate de investigarea, perioadei care constituie obiectul interesului -nostru vom avea ocazia să revenim cu pri­lejul discutării acestora pe parcursul lucrării.

La cronicarii moldoveni nu întîlnim decît date extrem de succinte relative la luptele cu tătarii şi la „descălecat", în vreme ce intervalul de timp cuprins între părăsirea Daciei de către romani şi aceste evenimente nu sînt oglindite deloc sau cu totul vag în operele lor⁴¹.

De-abia odată cu apariţia Hronicului vechimei a romano-moldo-vla-hilor a cărturarului enciclopedist Dimitrie Cantemir secolele marilor mi­graţii dobîndese o primă analiză erudită în istoriografia românească prin utilizarea a numeroase izvoare documentare. Cea dintîi variantă a lucrării a fost scrisă în latină în anul 1717, pentru ca, doi ani mai tîrziu, autorul ei să considere necesar să-i dea o formă amplificată în limba română, formă pe care însă, pînă la moartea sa, survenită în 1723, nu a reuşit să o încheie⁴².

Literatura istorică de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi prima ju­mătate a secolului al XlX-lea nu cuprinde opere care să aducă elemente noi de o deosebită importanţă privind situaţia politică din spaţiul est-carpatic în primele secole ale mileniului al II-lea, această perioadă fiind tratată în cadrul unor lucrări îmbrăţişînd sfere cronologice mai largi din trecutul românilor. Dintre acestea amintim cele datorate lui Fr. I. Sulzer⁴³, I. Chr. Engel⁴⁴, Petru Maior⁴⁵, D. Fotino⁴⁸ şi Gh. Asachi⁴⁷. Remarcabila sinteză asupra istoriei românilor a lui Gh. Şincai, terminată în anul 1811, nu a putut să apară însă în timpul vieţii autorului ei din cauza opo­ziţiei cenzurii. Ea a fost tipărită la Iaşi, parţial de-abia în anul 1843, iar integral în 1853—1854, bucurîndu-se de multă consideraţie din partea cărturarilor epocii paşoptiste⁴⁸.

Idei meritorii privind secolele premergătoare „descălecatului" au formulat istoricii paşoptişti Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu, care, deşi nu au abordat în mod special teme legate de Moldova evului mediu, au intuit interdependenţa dintre geneza statului feudal şi existenţa unei populaţii româneşti relativ numeroase, constituită în mici formaţiuni po­litice încă în perioada anterioară întemeierii statului de-sine-stătător⁴⁹.

Afirmarea europeană a poporului şi statului român în a doua jumă­tate a_ secolului al XlX-lea, îndeosebi după Unirea Principatelor şi re-dobîndirea independenţei naţionale, a sporit interesul şi pentru istoria sa mai veche, fapt reflectat în numărul publicaţiilor monografice referi­toare la trecutul său istoric. Concomitent, în istoriografia europeană se înregistrează o perfecţionare a metodelor de lucru şi o lărgire a orizontu­lui ei. Apariţia în anul 1871 a lucrării lui Rober't Roesler Romănische Studien_t al cărei fir roşu îl constituia încercarea de a tăgădui continui­tatea elementului daco-roman în spaţiul nord-dunărean⁵⁰, a avut darul de a declanşa o aprinsă polemică în legătură cu această problemă şi de a stimula în mod considerabil preocupările cercetătorilor spre aşa-numitul „mileniu întunecat", interval cuprins între retragerea aureliană şi înche­garea statelor naţionale feudale româneşti. Bogatul material faptic istoric şi lingvistic folosit de autorul german pentru demonstrarea tezelor sale a lost reanalizat şi completat în lucrările generale privind istoria medie-aia a romanilor apărute spre sfîrşitul secolului al XlX-lea. Dintre aces-

tea menţionam cele aparţinînd lui E. de Hurmuzaki, j. 1j. ±-ic, jt. ±i._Un-falvy, A. D. Xenopol şi B. P. Hasdeu, caracterizate prin efortul de a oferi sinteze mai largi şi printr-o tendinţă de analiză critică a izvoarelor istorice, dar totodată, şi prin interpretări nu întotdeauna fundamentate⁵¹. Toţi aceşti istorici au făcut referiri şi la situaţia premergătoare înteme­ierii statului moldovenesc de-sine-stătător. Ei au rămas însă în mare parte tributari concepţiei cronicăreşti asupra „descălecatului" din Maramureş, prin oare explicau constituirea statului românesc de la est de Carpaţi.

Un interes particular pentru începuturile istoriei medievale a Mol­dovei a manifestat Dimitrie Onciul, care a dedicat acestei teme un şir de valoroase studii, rămasa şi astăzi, după mai bine de trei sferturi ele veac de la publicare, fundamentale pentru cunoaşterea primelor secole ale mi­leniului al II-lea³². Pornind de la o riguroasă exegeză a izvoarelor istorice şi de la coroborarea întregului material informativ, Onciul a reuşit să dea „icoana adevărată ... a părţii celei mai vechi şi mai misterioase" din isto­ria neamului său³³ şi să ofere o imagine mult mai clară asupra procesului istoric desfăşurat în Moldova în etapa care a premers momentului for­mării statului de-sine-stătător decît cea realizată de predecesorii săi. Remarcabilă rămâne în special analiza critică făcuttă legendei „descăle­catului" şi modul de punere în acord a tradiţiei istorice locale cu infor­maţiile diplomatice şi cronicăreşti. Un mare merit al său este de a fi reliefat existenţa, în epoca anterioară venirii lui Dragoş şi Bogdan de peste munţi, a populaţiei româneşti (pe care o considera însă emigrată din Transilvania începînd de la sfîrşitul secolului al Xl-lea) şi a formelor ei de organizare social-politică şi, de asemenea, de a fi combătut cu ar­gumente temeinice teoria dominaţiei haliciene asupra Moldovei. Deşi multe din concluziile lui Dimitrie Onciul nu îşi mai păstrează valabilita­tea, iar pentru anumite probleme se dispune de un material informativ substanţial îmbogăţit, lucrările sale — îndeosebi Originea Principatelor Române, publicată în anul 1899 — nu pot fi ignorate de nici un me­dievist interesat să aprofundeze studiul perioadei antestatale. Dealtfel, în literatura istorică românească au fost împărtăşite cele mai multe din re­zultatele cercetărilor sale.

In cursul primei jumătăţi a secolului al XX-lea s-au editat nume­roase lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, unde sînt tratate şi chestiuni legate de etapa premergătoare constituirii statului moldove­nesc de-sine-stătător, ca şi de momentul propriu-zis al întemeierii sale. Amintim dintre acestea pe cele publicate de C. Kogălniceanu⁵⁴, N. Iorga⁵⁵, A. Bunea³⁶ şi C. C. Giurescu⁵⁷. în ultima sa sinteză privind istoria româ­nească — cea tipărită în anul 1937 — ca şi în alte studii, Nicolae Iorga a insistat asupra importanţei aşezării neamurilor turanice şi mongoloide în regiunile nord^dunărene, a simbiozei lor cu băştinaşii şi a rolului colaborării dintre români şi turanici în cristalizarea formelor de orga­nizare politică a localnicilor. Demn de remarcat este şi modul său de tratare a problemelor specifice spaţiului carpato-dunărean, ancorate întotdeauna în peisajul istoric european⁵⁸.

Paralel cu operele amintite au apărut lucrări generale referitoare la Bucovina, scrise da D. Onciul şi R. F. Kaindl⁵⁹, şi la Basarabia, mai cunoscute fiind acelea aparţinînd lui N. Iorga, I. I. Nistor, Al. Boldur şi E. Diaconescu⁶⁰.

26

Numeroase probleme cu implicaţii directe pentru istoria Moldovei • primele secole ale mileniului al II-lea au fost analizate în monumen­talele sinteze elaborate de lingviştii Al. Philippide şi S. Puşeariu, remar-abile si prin coroborarea nuanţată a datelor istorice cu materialul lin-

Precedată de o intensă muncă de publicare a izvoarelor diplomatice, în anul 1962 a apărut sub egida Academiei R.P.R., ca rod al efortului unor prestigioşi istorici, volumul al II-lea din Istona României, îmbră-ţisînd perioada cuprinsă între secolul al X-lea şi începutul secolului al XVII--lea. Consistentul material documentar luat în discuţie a fost su­pus unei" riguroase sistematizări. Acest volum reprezintă prima lucrare amplă de sinteză editată în România privind feudalismul timpuriu şi dez­voltat în care s-a reliefat cu pregnanţă rolul factorilor economici şi so­ciali în geneza fenomenelor istorice⁰².

în ultimul sfert de veac au văzut lumina tiparului şi alte studii mo­no crrafice asupra evului mediu de pe întregul teritoriu românesc, apar-ţinind lui Gh. I. Brătianu⁶³, P. P. Panaitescu⁶⁴, R. Theodorescu⁶⁵, C. C. Giurescu şi D. C. Giurescu⁶⁶, precum şi unele lucrări care se referă nu­mai la Moldova, datorate lui N. A. Mohov⁶⁷, C. C. Giurescu⁶⁸, N. Gri-goraş⁶⁹ şi unor colective de specialişti de la Chişinău⁷⁰.

Concomitent cu lucrările de sinteză menţionate mai sus au apărut numeroase studii dedicate unor probleme speciale ale istoriei medie­vale a Moldovei sau oare, alături de alte regiuni româneşti, privesc şi spaţiul est-carpatic. Aceste studii însumează o mare varietate tematică, afectând atît sfera economico-socială şi culturală, cît şi cea politică, unele din ele situîndu^se prin modul de abordare şi soluţionare al aspectelor amintite peste nivelul lucrărilor de sinteză.

Dintre contribuţiile referitoare la anumite domenii ale vieţii eco­nomice se impun acelea ale lui Şt. Olteanu, L. L. Polevoi, M. Matei, I. Hîncu, V. Neamţu etc, unde sînt folosite cu predilecţie rezultatele cer­cetărilor arheologice, «xtrem de utile pentru cunoaşterea ocupaţiilor lo­cuitorilor, a uneltelor folosite, a relaţiilor comerciale interne şi externe, a circulaţiei monetare, a genezei vieţii urbane etc.⁷¹.

Intr-o măsură mai redusă au existat preocupări în ceea ce priveşte studierea structurii sociale a comunităţilor locale din Moldova, în pre­zent lipsind un studiu special dedicat acestei chestiuni. Totuşi, în unele lucrări semnate de P. P. Panaitescu şi H. H. Stahl, îşi găsesc loc şi con­sistente referiri la trăsăturile organizării sociale a populaţiei din ţinutu­rile extracarpatice în secolele XI—XIV⁷².

_ Un interes mult mai mare a fost acordat de specialişti aspectelor etni«^demografice şi politice ale istoriei medievale timpurii a Moldovei, cercetării izvoarelor istorice care se referă la populaţia românească, la formele ei de organizare militară şi relaţiile sale cu triburile în migraţie Şi cu statele feudale vecine. Dintre numeroasele studii unde sînt abordate temele citate mai sus amintim pe cele ale lui R. Rosetti, N. lorga, T. Bă­lan, Gh. I. Brătianu, I. I. Nistor, Şt. Pascu, C. Cihodaru, Th. Holban şi Şt. Ştefănescu, unde sînt oferite interpretări pertinente pentru nume-roase din problemele investigate⁷³. In privinţa prezenţei unor populaţii străine în spaţiul est-oarpatic şi a legăturilor stabilite de ele cu comu­nităţile băştinaşe remarcăm studiile lui I. Gherghel, I,. Ferenţ şi P. Dia-eonu asupra pecenegilor şi cumanilor⁷⁴, E. Frances, G. Bezviconi şi

N. Mohov asupra ruşilor⁷³, N. Iorga, Gh. I. Brătianu şi a. wn^um ^^ pra genovezilor⁷⁶, R. F. Kaindl şi H. Weczerka asupra saşilor⁷⁷, R. Ro-setti şi G. Liiko asupra ungurilor⁷⁸, Gh. I. Brătianu asupra bulgarilor⁷⁹.

Aşa cum este şi firesc, un moment crucial al evului mediu românesc ca acela al întemeierii statului de-sine-stătător de la răsărit de Carpaţi şi-a aflat locul cuvenit în istoriografie. Realizarea unei imagini de an­samblu, ca şi precizarea reperelor cronologice ale ultimei etape a aces­tui proces a constituit obiectul investigaţiilor lui A. D. Xenopol, A. Sa-cerdoţeanu, C. Cihodaru, Şt. S. Gorovei, P. F. Parasca, Ş. Papacostea ■etc.⁸⁰, în timp ce modul în care se reflectă „descălecatul" în tradiţia is­torică locală şi semnificaţia sa au fost studiate, în .afară de D. Qnciui, ale cărui lucrări au devenit „clasice" pentru acest domeniu, de către R. Vuia, Gh. I. Brătianu şi M. Eliade^si. Informaţiile cronicilor interne, unde întemeierea statului medieval din Moldova este atribuită elemen­telor maramureşene, au fost puse la îndoială de Al. Boldur, care con­sidera că esenţial pentru constituirea noului stat a fost aportul etnic românesc originar din extremitatea septentrională a spaţiului est-car-patic⁸². Anumite probleme legate de crearea statului moldovenesc de-sine-stătător, privite din unghiul aportului elementelor româneşti de pe ver-sanţii apuseni ai Carpaţilor Orientali, au fost analizate în remarcabilele monografii dedicate istoriei Maramureşului, aparţinînd lui Al. Fili-paşcu⁸³ şi R. Popa⁸⁴, şi în cele asupra voievodatului transilvănean, dato­rate lui I. Moga⁸⁵ şi Ştefan Pascu⁸⁶.

O prezentare globală şi o evaluare critică a principalelor opinii ex­primate în privinţa întemeierii statului moldovenesc de-sine-stătător a fost întreprinsă de Ştefan Ştefănescu, care totodată a reluat analiza de­taliată a acestui important moment din istoria medievală românească, prin reinterpretarea întreguJ.uijiLaiexial^plic^uiioscut. Rolul bazei eco­nomice în impulsionarea dezvoltării societăţii şi maturizarea raporturilor feudale, precum şi aportul general al factorilor interni la geneza formei superioare de organizare politică — cea statală — a fost reliefat cu pregnanţă, stabilindu-se etapele principale ale acestui proces⁸⁷.

Un număr considerabil de lucrări au avut ca temă principală a in­vestigaţiilor anumite componente ale vieţii spirituale din regiunile est-carpatice în primele veacuri ale mileniului al II-lea. Intrucît ştirile des­pre organizarea religioasă a populaţiei băştinaşe sînt sumare, în timp ce pentru episcopatele catolice şi pentru misionarismul dominican şi fran­ciscan se posedă date destul de consistente, literatura referitoare la pro­zelitismul catolic din Moldova este mai bogată. Dintre contribuţiile asu­pra organizării vieţii ecleziastice de la răsărit de Carpaţi amintim pe acelea elaborate de N. Iorga, C. Auner, N. Pfeiffer, R. Cândea, I. Ferenţ, L. Makkai, Gh. I. Moisescu, S. Reli şi K. Zach⁸⁸.

Cercetările în domeniul toponimiei şi al onomasticii au furnizat ele­mente extrem de importante pentru istoria medievală⁸⁹, nevalorificate încă îndeajuns pentru clarificarea unor aspecte diferite, inclusiv ale celor de ordin etnic.

în general se poate aprecia că literatura istorică privind teritoriile est-carpatice în secolele XI—XIV este destul de vastă, abordînd subiecte cu o largă gamă tematică. Se remarcă modalităţile diferite de tratare a subiectelor, multitudinea punctelor de vedere exprimate în legătură cu încercările de soluţionare a problemelor controversate, existenţa anu-

28

• _tor teme preferenţiale, dar şi valoarea inegală a contribuţiilor. Pro­gresele cercetărilor au fost în mare parte în raport de dependenţă faţă. de calitatea superioară a editării izvoarelor istorice şi, în ultimul timp, de amplificarea investigaţiilor arheologice.

NOTE

1 CSR; SML.

² Ureche.

' Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaiteseu, Bucureşti, 1958.

* Nicolae Costin.

•■' V A Urechia, Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierii lui Bandinus de la 1646, extras din AARMSI, s. III, XVI, Bucureşti, 1895.

^B K Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Literatur, ed. a 2-a, Mun-chen 1897; N. Iorga, Medaillon d'histoire litteraire byzantine, în Byzantion, II, 1925,' p. 237—298; Moravcsik, Byzantinoturcica, I, p. 165 şi urm.

'⁷ D. S. Lihacev, PyccKue Aemonucu u ux KyÂbmypHO-ucmopuiecKoe 'manenue, Mos-cova-Leningrad, 1947; B. A. Rîbakov, Rpeenasin Pyn. Cuasamie. Ebuunbi. Jlemonucu, Moscova, 1963, p. 157 şi urm.; H.-J. Grabmuller, Die russischen Chroniken des 11—îs. 'jahrhunderts im Spiegel der Sowjetforschung (1917—1975), în Jah.rbv.cher iilr Geschichte Osteuropas, NF, 24. 1976, 3, p. 394—416 şi 25, 1977, 1, p. 66—90; A. G. Kuzmin, HanajibHbie smanu dpeenepyccKoeo Aeinonucanue, Moscova, 1977. Pentru cronica „moldo-rusă" din cuprinsul Letopiseţului de la Voskresensk, cf. A. I. Iaţi-mirskii, Cnasanie eapamiţe o M0.idaecKux7> zocnodapnxh ei, BocKpecencKou Aemonucu, în H3eecmix OmdejeniH puccmeo asbixa u CAoeecHocmu HMtiepamopcKou AnadeAiiu Haytcb, VI, Sanktpeterburg, 1901, 1, p. 88—119; A. V. Boldur, CAaexHO-MO/idaecKax xpOHuaa' e ocmaee BoctcpeceHowu Aemonucu, în ApxeoepaipimecKuu exeaodnuK 3a 1963 eod, Moscova, 1964, p. 72—86; SML, p. 6 şi urm.

⁸ G. A. Bezzola, Die Mongolen in abendldndischer Sicht (1220—1270), Berna-Miinchen, 1974.

⁰ A. Batton, Wilhelm von Rubruk ein Weltreisender aus dem Franziskaner-