Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

În ceea ce ne priveşte, Dumnezeu este direct, merge mai departe. Scopul Lui este împlinirea noastră. El nu este îngrijorat de atitudinile vreunui dictator. Totul serveşte scopului lui Dumnezeu. El nu va renunţa, continuă să lucreze. Dacă eşti disperat şi inima ti-e rănită, aceasta se întâmplă din cauza ta, nu din cauza Lui.

Aceasta este imaginea din Ezechiel. Dumnezeu continuă să lucreze indiferent de părerile şi sentimentele tale. Eu sunt în Hristos şi voi merge cu El. Dacă ne-am pierdut speranţa şi avem inima zdrobită, El ne ajută să ne ridicăm prin credinţă pentru că scopul lui este să fim pregătiţi. De aceea ni l-a dat pe Duhul Sfânt, ca să ne bazăm pe El. În El avem plinătatea vieţii şi aceasta este reprezentată de heruvimi.

Avem în ambianţa lui Dumnezeu imaginea leului. Autoritatea şi guvernarea spirituală vin prin Duhul Sfânt. Avem apoi imaginea boului - elementul sau caracteristica puterii şi energiei. Duhul Sfânt se exprimă în plinătatea sa ca un râu al puterii. Boul a simbolizat întotdeauna puterea. Avem apoi aspectul uman. Aceasta semnifică inteligenţă şi înţelegere. Noi ne referim la Duhul Sfânt. Heruvimii sunt simboluri ale guvernării lui Dumnezeu prin Duhul. Duhul vrea să ofere puterea de a înţelege, înţelepciunea şi cunoştinţa. Dacă Duhul lui Dumnezeu ne este dat să cunoaştem Duhul în plinătatea Sa, reprezentat prin râuri de apă vie este foarte important ca noi să înţelegem care sunt căile lui Dumnezeu. Nu are rost să încercăm să le schimbăm, sau să le glorificăm în relaţie cu puterea şi motivele noastre. Trebuie să ştim că Duhul Sfânt lucrează cu adevarât.

Trebuie să fim înţelepţi. Aceasta este reprezentat prin chipul uman. Pavel (vorbind Bisericii) s-a rugat ca “ochii să fie luminaţi pentru a înţelege.” (Efeseni 1:18). Să cunoşti ceea ce face Dumnezeu, care este scopul, planul şi mijloacele lui Dumnezeu. Pentru a şti ce face Dumnezeu, trebuie să avem acest aspect al cunoaşterii spirituale.

In final este imaginea vulturului. Printre multe altele, ea semnifică libertatea absolută de mişcare. Duhul porunceşte aceasta. Dacă spunem că Duhul trebuie să se coboare în alt fel, noi îl provocăm şi îl limităm şi El ne va ignora. Aceasta descrie mult din ceea ce vedem în bisericile noastre. Avem puţină rugăciune la începutul slujbei, totul ca un scurt cântecel. Ne facem lucrul nostru mic, predicăm scurt, printre rânduri cumva spunem: “Poţi să vii aici dacă-ţi place.” Avem la fel de multe ritualuri ca romanii. Libertatea în Duhul este esenţială pentru plinătatea exprimării şi a trăirii. Când îl limităm pe Duhul, îl îndurerăm, iar El îşi va vedea de drum, căutând un alt loc în care să domnească.

Duhul nu va împărţi voia Lui cu a ta, gândurile Lui cu ale tale. El vine pentru a trăi viata lui lsus, în tine. El ştie ce vrea Dumnezeu să facă şi ce urmăreşte El. Numai atunci când vom căuta să-l cunoaştem pe El, când îi vom da libertatea absolută şi când îl vom urma fără rezerve, atunci vom primi binecuvântările lui Dumnezeu. Întoarce-te la Ezechiel pentru un exemplu: Israel în pustie. Ei aveau un nor pe timp de zi şi un stâlp de foc noaptea ca să-i călăuzească. Israel nu spunea norului încotro să o ia, nu avea nimic de comentat. Când norul se mişcă, te mişti şi tu indiferent în ce direcţie merge. Când norul se opreşte, te opreşti şi tu. Acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru Biserică. Dr. Parham a fost omul pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a revărsa Duhul Sfânt în Texas. El a scris următoarele cuvinte pe patul morţii: “Dacă aş fi trăi înaintea acestor vremuri, aș fi fost dezamăgit. Nu avem minuni pe timp de noapte, nu avem pe Duhul în întuneric, venim doar să-l lăudăm pe Dumnezeu şi cu atenţie să vedem în ce parte se îndreaptă norul. Apoi îl urmăm.

Deplina suveranitate a Duhului se bazează pe plinătatea Treimii. Ca să-şi facă lucrarea, ea trebuie să aibă libertate, fără piedici, fără obstacole. Nu trebuie să fie conform intereselor noastre. El nu este aici să facă voia mea, ci a Tatălui. Trebuie să-L aşteptăm, să-L vedem încotro se îndreaptă şi să-L urmăm, pentru că El ştie unde este mana şi stânca, totul se leagă de El.

Seria 7: DUHUL SFÂNT

RÂUL ŞI ALTARUL

LECŢIA - 17

Citiţi Ezechiel 47:1 şi 1:26.

Vorbim acum de râu şi de altar. Veţi observa mai întâi că râul se pogoară şi se revarsă din casă. Aceasta este Biserica, Hristos revărsându-se către trupul său prin Duhul Sfânt. Râul trecea prin partea de miazăzi a altarului. Dacă ar fî să desenaţi o imagine a zonei templului descris în cartea lui Ezechiel vei observa că este un pătrat mare. Dacă trageţi o diagonală din colţ în colţ, punctul de intersecţie, punctul mort al pătratului, ar marca poziţia altarului.

Venind la templu, israelitul trebuie să treacă de altar. Un lucru semnificativ este imensitatea zonei în comparaţie cu actualul templu şi mai ales cu sanctuarul dinăuntru. Templul sau casa este un element de natură intrinsecă. Semnificaţia este că totul se cuprinde în el. Zona din jur care este sfinţită sau consacrată este o zonă foarte mare, este deci un spaţiu mare între casa lui Dumnezeu şi lumea din jur. Lasă aceasta să îţi vorbească aşa cum ar trebui! Şi anume, că lumea nu ar trebui să fie aproape de casă şi casa lui Dumnezeu nu ar trebui să fie aproape de lume într-un sens rău.

Trăim timpuri în care unii oameni consideră că influenţa este mai mică cu cât spaţiul de separare este mai mare. Ei cred că poţi aduce cu atât mai multă lumea în biserică, cu cât te apropii mai mult de oameni, iar influenţa ta asupra lumii ar putea fi mai mare. Toate acestea sunt împotriva cuvântului lui Dumnezeu. Isus este cu adevărat întruparea şi personificarea casei lui Dumnezeu şi, în timp ce a umblat în mijlocul acestei lumi, era un spaţiu mare între El şi aceasta. Nimeni nu ar putea încălca acest spaţiu decât prin naşterea din nou. Isus a umblat cu Dumnezeu ca şi în Rai, atunci când era aici şi El este imaginea Bisericii lui Dumnezeu. Aceleaşi principii se aplică şi în privinţa Bisericii.

Exact în centrul acestei întregi zone se află altarul. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, poziţia centrală a crucii. Aceasta este ceea ce Dumnezeu a pregătit. Este punctul central al învăţăturilor şi propovăduirilor din Noul Testament. Un punct central real în jurul căruia apostolii şi predicatorii s-au adunat: Hristos crucificat şi înviat, crucea cu cele două aspecte ale sale. Crucea este centrul divin. Exprimă sfârşitul a tot ce nu este veşnic, tot ce nu este în Hristos,

Ne uităm mai întâi la locul unde este cenuşa. Râul se revarsă pe la cruce. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt întotdeauna se pogoară pe calea crucii. Nu va putea exista niciodată Cincizecimeâ fără Calvar. Cincizecimea vine pe calea crucii. Duhul Sfânt vine prin vasele sparte, distruse de cruce. Motivul ne este atât de cunoscut nouă în doctrine şi în învăţătură, dar învăţăm atât de încet în experienţă.

Crucea este pe de o parte, locul de judecată unde tot ce nu aparţine înnoirii devine cenuşă. Este sfârşitul pentru tot în timpurile romane. Când un om punea crucea pe umeri şi mergea, toţi îşi luau rămas bun pentru că el nu se mai întorcea. Crucea însemna sfârşitul. Noi ştim că este locul cenuşii. Nu există viata în cenuşă, nu există roade in cenuşă, nu este viitor in cenuşa. Cenuşa însăşi arată sfârşitul a toate. Crucea este locul unde totul este adus la judecată, devine cenuşă. În primul capitol al profeţiilor lui Ezechiel putem observa caracteristici îmbinate ale luminilor strălucitoare şi a focului mistuitor. Iar în Apocalipsa, care revarsă atât de multă lumină asupra acestor profeţii, avem 7 lămpi. Este acelaşi principiu. Lumina strălucitoare sau lampa înseamnă a face cunoscut, a dezveli, a descoperi, a destăinui şi a se manifesta. Crucea face aceasta şi o face în tot timpul. Lampa ce luminează implică consumarea, arderea a ceea ce se manifestă, a ceea ce se

face cunoscut. Crucea face acelaşi lucru.

Pe de altă parte, crucea reprezintă locul unui nou început. Din locul unde a fost cenuşă a răsărit o grădină.” În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină.!.”(Ioan 19:41). După cum vom vedea, Duhul Sfânt este foarte preocupat de aceste două trăsături ale activităţii şi rezultatului crucii.

El se pogoară ca un duh al vieţii în calea crucii. Învăţând simbolurile putem cunoaşte cât de adevărat a fost totul. În realitate, această nouă distribuire inaugurată în ziua Cincizecimii. Ei l-au predicat pe Hristos crucificat în ziua în care râul se pogora. Care este nota înălţătoare în vestirea lor? “pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat...” (Fapte 4:10). Ei au spus: „Voi 1-

aţi răstignit...Dumnezeu l-a înviat”. Este istorioara crucii cu cele două aspecte şi Duhul Sfânt s-a pogorât astfel. Prin cruce El se revarsă şi prin cruce El abundă.

Nu contează cât de departe merge râul, nu contează cât de mult implică, nu există nici o altă cale decât cea de la cruce. Noi vom dovedi până în ultimul moment al vieţii noastre, (dacă vom merge cu Dumnezeu), că Duhul Sfânt încă mai lucrează prin metodele şi calea crucii. Fiecare experienţă nouă şi vie a Duhului Sfânt se va baza pe noi implicaţii ale principiului crucii. Ştiu că aceasta este contrar noii teologii penticostale care nu-şi doreşte probleme şi dificultăţi, suferinţă şi totuşi calea crucii duce acasă.

Haideţi să ne uităm la acest aspect al crucii şi la semnificaţiile cenuşii. Poate că mulţi simţiţi că totul s-a prefăcut în cenuşă în propria voastră viaţă spirituală. Este atât de uscată, fără roade, seamănă atât de mult cu una moartă. Chiar dacă vă va plăcea sau nu, viaţa noastră de creştini va experimenta succesiv şi cenuşa. Ar trebui să fie astfel? Ei bine, noua mişcare penticostală spune că nu! Eu vă voi spune, în această şcoală, că trebuie să fie altfel! Dacă vei continua să mergi cu

Dumnezeu astfel se vor petrece lucrurile. Seceta şi cenuşa ar putea fi rezultatul unei piedici a Duhului Sfânt. Şi dacă este ceva este greşit. Când lucrurile stau astfel, atunci acolo nu este gândul la D-zeu. Dacă există păcat în viaţa ta, dacă există ceva contrar lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu se află în controversă cu tine, atunci aceasta este problema. Trebuie să rezolvi această problemă. Când un timp al cenuşii se apropie, trebuie să aflăm dacă am făcut voia noastră sau am acceptat fără ezitare ceea ce Dumnezeu ne-a oferit. Dacă noi am stat în calea Duhului Sfânt, dacă după ce ne-am cercetat inimile înaintea Domnului, putem spune că nu s-a întâmplat astfel, atunci există altă interpretare şi trebuie luată altă atitudine.

Lăsaţi-mă să repet. Dacă te cercetezi pe tine însuţi şi nu găseşti nici un păcat, dacă există propria-ţi voie în viaţa ta atunci trebuie luată altă atitudine. Acea atitudine este, principiul crucii – un principiu al abundenţei; nu te depărta niciodată de Duhul Sfânt. Este un proces greu şi dureros, dar care îţi arată calea. Noi trecem prin vremuri cu multă suferinţă şi nefericire, unde totul pare să se

sfârşească. Este acel timp în care duşmanul vine şi încearcă să ne tortureze. Neo-penticostalii ne spun că am pierdut calea adevărului. Dar când îmi cercetez inima şi trecem prin acel timp de încercare şi suferinţă, aflu că nu este nimic rău şi atunci ştiu că Duhul Sfânt vrea mai mult spaţiu. El doreşte un canal mai adânc şi mai mare.

“Vă îndemn., fraţilor...să aduceţi trupurile voastre...” (Romani 12:1) El ne vrea pe noi toţi. “Canalele” prin care El vrea să reverse viaţă şi ajutor pentru alţii, nu pot (şi nu trebuie) să fie superficiale. De aceea Duhul Sfânt lucrează în mod deosebit la ele, mai dur, mai ferm. Aceasta este cenuşa. Chiar şi atunci când inimile noastre sunt îndreptate total către Dumnezeu şi voia noastră nu stă în calea Lui, vor fi timpuri de cenușă- de zdrbire a eului, a firii pământești, a naturii noastre păcătoase(îți dai viata pentru frați), ca și alții să cunosacă dragostea lui Dumnezeu, să curgă viața – râuri de apă vie

Scopul Domnului este ,,…să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, un sad al Domnului” ” (Isaia 61:3).

Aceasta ne aminteşte de copacii de pe marginea râului în viziunea lui Ezechiel, copacii cu rădăcinile lor în râul Duhului Sfânt, cel care ne oferă tot ce Dumnezeu ar fi vrut vreodată să ne dea. Scopul lui Dumnezeu nu este de a ne da stropi, ci râuri, râuri de apă vie. Dacă scopul lui Dumnezeu este de a ne da în acest fel, tot ceea ce ne oferă este condus prin cruce. Carnea noastră doreşte să domine să trăiască prin orice mijloace. Lucrul înrădăcinat cel mai mult în natura umană, este lăcomia sau posesivitatea inimii umane, auto-compătimirea. Văicăreala este o reacţie a cărnii. Este doar un alt mod de a încerca să atragem atenţia asupra noastă.

Dumnezeu, care are totul, este opusul. Întreaga Lui înclinaţie este de a da, de a dărui de la El. Noi spunem că trebuie să avem lucruri divine. Pentru ce? S-ar putea să negăm faptul că noi ni le dorim pentru noi, dar cine cunoaşte inima omului? Numai Dumnezeu cunoaşte inima omului. De aceea, de atâtea ori înainte de a ne oferi ceea ce vrea să ne dea, El ne trece mai întâi prin încercări grele. El lucrează cu privire la lăcomia personală până noi vom ajunge în punctul în care să putem spune: „Doamne, dacă tu nu vrei ca eu să o am, atunci nici eu nu vreau.”

Duhul Sfânt dăruieşte tot ce are de dăruit pe calea crucii. Acea cruce ne va testa şi va descoperi lăcomia inimii omeneşti. Înainte ca Dumnezeu să-l înzestreze pe om cu ceva veşnic, Duhul Sfânt desluşeşte crucea. Misiunea Duhului Sfânt este în mare o dezvăluire a crucii. Dacă ai auzit vreodată un adevăr, tu trebuie să auzi ceea ce voi spune acum. Misiunea prin Duhul Sfânt şi de către Duhul Sfânt este în mare, interpretarea crucii. Noi nu vom ajunge nicăieri, până când nu vom înţelege dezvăluirea crucii făcută nouă de către Duhul Sfânt.

„...prin Duhul cel veşnic...” prin care Isus „S-a dat pe sine însuşi”. (Evrei 9; 14). Când Hristos şi-a dat viaţa, a facut-o chiar prin conducerea şi energia Duhului Sfânt. Noi nu putem exagera cu privire la măreţia crucii Domnului Isus Hristos. Din moment ce totul a fost “prin Duhul cel veşnic”, căci “El S-a dat pe Sine însuşi”, înseamnă că numai Duhul Sfânt l-a purtat prin totul. Numai Duhul Sfânt ne poate dezvălui nouă ce se înţelege prin cruce.

Dacă noi suntem învăţaţi de Duhul Sfânt, atunci noi vom ajunge să înţelegem puterea crucii. Nici o călăuzire a Duhului nu va ignora crucea sau lumina pe care o aduce aceasta. Noi vom fi conduşi de Duhul Sfânt pentru a înfrunta propria noastră cruce, acestea fiind dificultăţile noastre zilnice, necazurile şi îngrijorările vieţii, necazuri care vin peste noi, nu pentru că am păcătuit, ci pentru că Dumnezeu măreşte vasul. Ca şi la Isus, Duhul Sfânt ne va conduce către cruce şi dacă îl vom lăsa, El ne va purta prin aceasta. Duhul Sfânt creează oameni spirituali la cruce şi numai la cruce.

Apa se revarsă de la altar. Se pogoară prin zona curţii, în afară şi de partea cealaltă. Pe malurile râului sunt foarte mulţi copaci şi aceştia îşi aduc roadele lor în fiecare lună. Copacii în Biblie sunt simboluri ale oamenilor. Aceşti copaci reprezintă simbolic oameni ce se trag din Duhul Sfânt şi îşi aduc roadele ca rezultat al vieţii lor. Rezultatul Cincizecimii a fost identic. Oameni spirituali se pare că au ieşit la iveală exact în acea zi. Oameni, care înainte au fost ignoranţi şi neînvăţaţi, care păreau că înţeleg atât de puţin, atât de egoişti în căutarea lor, au înflorit într-o zi, trăgându-şi viaţa din râul ce curge. Ei erau oameni spirituali, oameni cu o inteligenţă spirituală.

Înainte ca Duhul să vină, acei oameni din centrul atenţiei - Petru, loan, lacov şi alţii erau în întuneric. Ei nu puteau să vadă vreo valoare în moartea lui Isus. Dar în ziua Cincizecimii, ei au înţeles totul. Ei au primit lumina cu privire la semnificaţia crucii. Dacă interpretezi şi aplici greşit crucea, va fi ca un fel de sfârşit pe care Dumnezeu nu l-a vrut niciodată. Dacă te întorci mereu în tine şi depui un efort de a te crucifica pe tine aplici crucea în mod greşit. Dacă o laşi în seama Duhului Sfânt, El te va conduce acolo şi te va trece prin şi de cealaltă parte şi vei vedea ce se va întâmpla. Crucea nu este pentru a ne ridica pe noi împotriva noastră, ci pentru a ne elibera pe noi de sine, de viața firească, într-o viaţă nouă.

Scopul Duhului cu noi este o lucrare deplină. Te rog să ţii minte aceasta.

Am înaintat cu greu, mişcându-ne în jurul apelor adânci până la gleznă ale Cincizecimii cu un ţipăt, cu o mică săritură şi acum am ajuns unde trebuie, nu cu scopul de a-i determina pe oameni să râdă. Nu sunt aici pentru a ridica o întrebare, dar vă spun că Dumnezeu nu ne vrea pe marginea râului ţipând, râzând şi dansând. Ţinta Duhului Sfânt este o lucrare deplină. Dacă oamenii nu se opresc la a avea ceva parţial, lucruri serioase se vor întâmpla. Dacă vor face din orice lucrare ceva serios, atunci lucruri mari se vor întâmpla. Râul se leagă de casă, înseamnă izvorârea apei din casă; aceasta este în Isus şi Biserica Lui, ca o singură casă a lui Dumnezeu.

Dacă iei ceva deoparte din întreaga idee vei limita lucrarea Duhului Sfânt. Casa lui Dumnezeu este deplina idee a lui Dumnezeu, „plinătatea celui ce împlineşte totul în toţi.”(Efeseni 1:23). Prezenţa Duhului Sfânt pe care noi o cunoaştem este proporţională cu prezenţa scopului lui Dumnezeu în vieţile noastre. El doreşte o lucrare deplină, nu un lucru parţial. Dacă suntem corecţi în plinătatea voii lui Dumnezeu, noi vom avea deplina cooperare a Duhului Sfânt. Deci râul se raportează mai întâi către cruce pentru a păstra calea deschisă, adâncind şi lărgind canalul. Apoi se relaţionează casei, pentru că totul se găseşte în voia lui Dumnezeu - atât în această vreme, cât şi în vremurile ce vor veni - totul este legat de ceea ce se numeşte „casa lui Dumnezeu” (Biserica, acea minunată, divină lucrare pe care Dumnezeu a săvârşit-o „înaintea vremurilor viitoare”). Râul nu părăseşte niciodată altarul. Duhul Sfânt dă semnificaţie crucii. Dacă ştim aceasta, și credem, devenim tot ceea ce Dumnezeu a dorit să fim – ca EL.

Seria 7: DUHUL SFÂNT

DUHUL ESTE OBLIGATORIU

Lecţia -18

Eu cred că Dumnezeu doreşte să întipărească aceasta în minţile noastre. Nu există absolut nici o misiune a Evangheliei separată de cea a Duhului Sfânt. Noi am discutat într-una din lecţiile noastre faptul că Evanghelia este lucrarea Duhului. Fără Duhul Sfânt există exact ceea ce Isus a întâlnit la cărturari, farisei şi ipocriţi. Aşadar, azi vom adânci această idee citind din Efeseni 5:18: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

Separată de Duhul lui Dumnezeu, creşterea spirituală este imposibilă. Biblia este cartea cea mai tipărită de pe acest pământ. Fiecare literă şi fiecare rând este de o valoare inestimabilă. Biblia ne spune că, dacă s-ar fi scris totul despre Hristos, n-ar fi încăput în lumea aceasta toate cărţile care s-ar fi scris. Atât de multe se pot spune despre Hristos! Şi totuşi, noi avem întreaga Revelaţie într-o carte pe care eu o pot ţine într-o mână. Deci putem fi siguri că tot ce se află aici este de importanţă maximă. Prin urmare, dorinţa de a fi plini de Duhul Sfânt, atunci, nu ar trebui luată cu uşurinţă. Toate lucrurile sunt în şi prin Duhul Sfânt. Dacă eşti născut din Duhul Sfânt, eşti umplut de Duhul şi, în final, trebuie să fii condus de Duhul. Numai prin Duhul lui Dumnezeu putem să cunoaştem pe Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu descoperă noii făpturi în Hristos lucrurile lui Hristos. (Ioan 15:16). „Aşa cum îl privim pe Hristos prin Duhul, suntem schimbaţi.” (2 Corinteni 3:18). Aceasta înseamnă că noi nu putem fi schimbaţi fără o descoperire a revelaţiei lui Hristos. Aşadar, dtcă eu vreau să ajung în locul în care Dumnezeu dorește ca eu să fiu, este imperios necesar să am o revelație tot mai mare a Duhului Sfânt în viaţa mea. Aceasta înseamnă a fi făcuţi asemenea chipului lui Hristos.

Pentru educarea noii creaţii este nevoie de botezul Duhului Sfânt. Isus a spus: „...vă este de folos să mă duc; căci dacă nu mă duc Eu, mângâietorul nu va veni...” (loan 16:7) Aceasta afirmă că nimic nu poate fi complet fără venirea Duhului Sfânt. Isus afirmă din nou când va veni Mângâietorul, Duhul Sfânt, are să vă călăuzească în tot adevărul...”(loan 16:13) ori Ce este adevărul? Isus a spus. „... Eu sunt adevărul...” Revelarea lui Isus, adevărurile, sunt toate în mâinile Duhului. Educarea noii creaţii nu este una academică, ci una spirituală şi acest aspect îl pierd din vedere multe din şcolile biblice. Ei o transformă intr-o pregătire academică în locul uneia spirituale. Cei care studiază Biblia trebuie să devină ei înşişi adevăr nu doar să înveţe despre adevăr. Pavel a scris despre unii care învaţă mereu si nu pot ajunge niciodată la deplina cunoaştere a adevărului. (2 Timotei 3:7). Noi nu trebuie doar să învăţăm despre Isus. Pentru a-L cunoaşte pe El. trebuie să devenim în final adevărul pe care-1 predicăm. A fi asemenea chipului Său, înseamnă să devenim adevăr.

Creşterea noastră spirituală depinde de o revelaţie progresivă a lui Isus. Nu vom putea fi schimbaţi dacă nu avem parte de această revelaţie. Deci, lucrarea lui Dumnezeu cu privire la noi este să ne transforme pe noi în adevăr - singura cale prin care Evanghelia va aduce rezultate. Nu poţi să predici ceva, dacă nu te identifici tu însuţi cu ceea ce predici. Intoarceţi-vă la Biblie si veţi descoperi că pe cei aleşi de Dumnezeu, El îi transformă conform Adevărului Său pentru a putea întoarce pe alţii la adevăr.

Luaţi exemplul lui Osea. Biblia spune că în timpul profeţiilor Iui Osea în poporul lui Israel, sotia lui Dumnezeu ajunsese ca o femeie stricată, departe de Dumnezeu, necredincioasă Dumnezeului cel Atotputernic. Dumnezeu îl cheamă pe Osea pentru a-şi împlini misiunea faţă de Israel. Insă, înainte de a face asta, Osea trebuie să cunoască şi să simtă ca Dumnezeu. Ce face Domnul? Il face pe Osea să se îndrăgostească de o femeie stricată, să se căsătorească cu aceasta, să aibă copii cu ea pentru ca, mai târziu, ea să se întoarcă la vechile obiceiuri. Ce a făcut Osea? A mers şi a adus-o înapoi pentru că o iubea cu o dragoste care nu putea fi tăgăduită. La fel, soţia lui Dumnezeu, Israel, a acţionat precum o femeie stricată şi pentru ca Osea să poată lucra pentru Dumnezeu, trebuia să simtă durerea lui Dumnezeu. Întregul scop al acestei şcoli este de a face din voi adevăruI pe care-1 veţi predica.

Răscumpărarea nu este un sfârşit, ci un început. Când omul simte că a pierdut puterea de a se conforma chipului lui Isus, a pierdut puterea de a comunica cu Dumnezeu. Duhul lui este atât de rănit, încât începe să se supună sentimentelor şi pornirilor trupului său. Dumnezeu este Duh şi numai Duhul poate comunica cu Duhul. Răscumpărarea îl aduce pe om în acord cu voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă a fi asemenea chipului lui Hristos.

Dacă vrem să fim asemenea lui Hristos, atunci călăuzirea în tot adevărul înseamnă călăuzire în tot ceea ce este Hristos. Duhul Adevărului trebuie să ne călăuzească în tot adevărul. (Ioan 14). Educarea noii făpturi înseamnă cunoaşterea lui Hristos. Dacă îl cunoşti pe El doar ca pe Mielul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi limitat în lucrarea Sa în viaţa ta, nu te va putea purta dincolo de aceasta revelaţie.

Pentru ca scopul măreţ al lui Dumnezeu să poată să-ţi influenţeze viaţa, trebuie mai întâi ca Duhul Sfânt să ţi-L descopere pe Isus ca Miel al lui Dumnezeu. Apoi, El trebuie să-L facă cunoscut pe Hristos ca pe Cel care botează cu Duhul Sfânt. Altfel, nu vei putea să înaintezi. Dar apoi, El trebuie să-L descopere pe Isus ca pe Fiul lui Dumnezeu. Duhul trebuie să fie în tine o persoană activă pentru a putea să te treacă prin toate acestea, altfel nu vei reuşi niciodată.

Citiţi Fapte 1:8.* “când se va pogorî Duhul Sfânt îmi veţi fi martori”. Pavel scria: ”voi sunteţi o epistolă ... cunoscută şi citită de toţi oamenii”. Cu alte cuvinte, singura mărturie pentru acei oameni despre Hristos este cea pe care o văd în viaţa noastră. Când lumea va spune ca am umblat cu Hristos, atunci am fost cu adevărat martorii Lui.

În Galateni 1:15,16, apostolul Pavel spune: „este o plăcere pentru Dumnezeu să îl descopere pe Fiul în mine”. Pentru ca Dumnezeu să zidească chipul Fiului în noi precum odinioară în apostolul Pavel este necesară intervenţia Duhului Sfânt. Trebuie să fim atinşi de Duhul Sfânt, să ne umple inimile.