Seria de literatură universală a bibliotecii polirom este coordonată de Denisa Comănescu



Yüklə 1.99 Mb.
səhifə17/20
tarix30.12.2018
ölçüsü1.99 Mb.
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20

V

Modernul nostru Şahrazad, Savastano, şi-a reluat cronica în felul acesta:

— Cufăraşu, care pân vinele lui curge lături dă învingător, mi-a poroncit, din nou lui pat ortopedic, să cumpăr imediat un ceas dă mână, dân aur dă paişpe, ca s-o umplu şi mai şi dă farfastâce pă Locarno. Radiografiile arătase veridic: patru coaste rupte, başca vânătăile dân chelie şi ghipsu până-n femur; da, să vede d-acu, don Spirit îşi râde dă dofia Materia.

Tomna îmi dădea biştarii, când a târâit tele-fonu. „Tre să fie Locarno, care-şi face griji dân cauza Iu accidentu meu", a intuit, sigur pă iei, Cufăraşu. Să greşea. La ălălant capăt dă fir iera nici mai mult, nici mai puţin ca secretaru cu Sportu, să-i ofrendeze preşidinţia la Cercu dă Box. N-o să-mi credeţi: Cufăraşu nu s-a lăsat rugat.

cum am ieşit, mi s-a pus pata să iau dă la cap vechea pretenie cu Scuipatu Brun. Ce dă amintiri dragi şi uitate dă la hanu Noul Imparţial! Omu ştia să facă haltă la colţu Iu Sarmiento cu Ombu; acolo am şi dat dă iei, cu pletane dă cal pag, cu moaca d-acu plină dă creţi şi, cum să zice, mai jegos, da acelaş mare suflender dântodeauna. Ca să nu-i spui pă mandă, l-am întrebat dă la bun început dacă nu ar vrea să vie cu mine, p-un stipend care-o să-1 alegem, în misie delicată. Brunu mi-a părut cherchelit şi a zis că da.

In faţa scării fatale, Brunu, care, când nu te-aştepţi, să bagă în egoizmu lui abulic, a zis că n-avea să meargă sus şi s-a pus la şuetă c-un vecin, care am aflat că iera ceasornicar şi chiar dă ultimă oră. Io am urcat sus bâţâind cu brăţara care o cumpărasem nainte dân Emporiu cu Reduceri. Deştu îmi mai tremola încă pă sunerie, când Locarno s-a arătat dân întâmplare c-o găleată, să


382

383


spele treptile. I-am arătat daru şi 1-a primit, da a zis că d-atunci încolo preferă parai cheş dă hârtie şi, fără alceva, a glisat la spălat.

Ceasornicaru m-a învitat să intru în dughiana lui să-mi usuc hăinile la sobiţa cu benzină, aşa că le-am scos. Şi ne-am pus pă şuetat parole. Ceasornicaru m-a asigurat că donşoara Locarno iera dă folosinţă curentă în parohie şi că doar iei şi un cioroi o neglijase, pencă iera oameni dă casă.

A venit timpu să ne uşchim. In stradă, Scuipatu mi-a dat napoi servieta şi mi-a zis verde-n faţă că-şi luase d-acu partea. M-am văzut obligat să mă întorc în goana mare pân cvartal.

dă glumă! Tre să fim la nălţimea Iu ivenimentu zilei. Dublez miza!"

Mi-a dat un plic care avea nume şi cifre în letere şi numere. Şi, după o pălmuţă cu cârja, mi-a zis: Pa!

în faţa femeii Locarno, jos galibarda. A dăşchis plicu fără fasoane, a numărat la fix marafeţii şi mi-a dat orden că a doua zi să viu mai dăvreme. Şi pă loc a urmat vestita uşă trântită. Pun-te în locu meu, don Bustos. A tret să reviu fără chitanţie. Dacă şteam ce-o să fie, rupeam plicu şi mă rămâneam cu zece bătrâne, care-mi venea ca picate dân cer.


VI

Azi-dimineaţă, chestii noi cu Cufăraşu. Locaţea, unde nu făcea escepţie nici fosa dă lubrifere, iera luminată a giorno! Voia să ştiu m-a împins pă scări în sus. Altă boambă! Cufăraşu iera treaz şi mânuia ăl mai înfumurat trabuc. Mi-a zis că avea veşti bune şi m-a sfidat frăţeşte să le ghicesc. „A zis Locarno da?", am şopocăit. „încă nu, da dă cum le află, îmi dă cale liberă. Dân cauza la intrigaţii dântodeauna, preşidinţia la Cercu dă Box s-a dus pă apa sâmbetei, da-n locul ei mi-a datară un loc pă cai şi mai mari în organigramă: Subsecre-tariatu dă Cultură. Demnitate, salariu, negocieri!" Io suspicionam că, când plouă, toţi să udă, aşa că i-am cântat în strună. Cufăraşu i-a dat nainte: „Savastano, chiar şi ţie o să-ţi fie pregnant că nu le am io prea dân gros cu cultura, da dân fericire ajunctu meu a scurmat în braşoavele alea dă la a la zî: vorbesc, aşa cum crezi, dă sergentu Fonseca, care stă în staţia dă birje Trei Sergenţi. îl pun braţu meu drept şi tu, ca să nu perzi avantajuri, ai să te-ngrijeşti dă Locarno. Ca primă cotizaţie, gândisem să-i dau zece bătrâne dă parai; că nu-i

VII

La Direcţia dă Cultură, cerimonia a fost un iveni-ment pă bune. Cufăraşu a buchisit poticnit parolele care Fonseca şi io le scrisesem pă domneşte unu cu altu. Ploua cu champagne şi sandwiches. Lu ministru, care ie, ca şi mandezu, Idipendent, i-am zmuls să-mi promită o ambasadă. După conferenţa dă presă, Cufăraşu a luat hotărârea care-1 define dă sus până jos: m-a delegat să-i duc lu Locarno plicu şi s-o informez că, chiar dup-amiază, la şase p.m., iei o să vie cu maşina oficeală să-i buchisească descursu care îl răsplătise c-o tonă d-aplauze. M-am dus la datorie, nu fără regretu că Fonseca rămânea stăpân pă poziţii ş-o să câştige, cân-tându-le în strună, favorurile dă la oficealii d-acolo. Cum iera d-aşteptat, Locarno a pus mălaiu la raft, da pân persoana mea 1-a avertisit pă Cufăraş că, dacă să înfiinţa la ogeacu ei, ghiuju ceasornicar o să-1 gonească nemilos.




384

385


VIII

La nouă m-am înfiinţat la Direcţia dă Cultură. Dă data aia, Fonseca a ajuns cu noaptea mai în cap ca mandea; Cufăraşu dase d-acu la semnat anteproiectu la prima iediţie dân Zilele Iu Folcloru dă Provincie, care o să să ţie în capitalile dă provincii dân ţară. Io, călcând pă urma lui, i-am strecurat ciorna la o notă pentru Itindenţă, unde proponea, după sentimenţi mai actualizaţi, să să schimbe numele la unele străzi. Cufăraşu şi-a trântit vizualii pă ea. Otostrada Repatrierea Rămăşiţelor şi Avenida Furnica Neagră s-a bucuratără dă atenţia lui preferată. Atâta oboseală punea în pat pe orşicine, da Cufăraşu n-a lăsat-o mai moale şi, când tomna îmi chirăia stomahu, s-a dedicat total la sarcina lui specifică. A făcut, ca adevăratu Napaleon, un plan dă bătaie, A început că io să-i dau o sârmă Iu doamna de Tejerina şi să-i zic că vorbeam dă la Comisia dă Cultură. Apoi a pus chiar iei mâna pă riceptor şi i-a turuit cu sempli-tatea aia care-i monopolu la grubări. A rugat-o să-i puie o vorbă bună la donşoara Locarno, pântr-o comisie care o să-1 intereseze. Nici nu şi-a tras suflengăru. A făcut vira la nouăj dă grade şi s-a dezlegat la limbă cu Monsenioru De Gubernatis. Şi-a dat drumu la gingii şi i-a esplicat şozu, 1-a trimis în vezetă la Locarno, cu aucatu lui, doctoru Kuno Fingermann, şi i-a zis că, de să lăsa cu nuntă, o să-i deie cerimonia pă mână, fără să-i pretandă reduceri dân buget. O sârmă rapidă Iu rusnacu a complectat truda dă dimineaţă. Lu Fonseca şi Iu mandea ne-a dat otomobilu ofîceal, să urmărim atenţi şmotru la ăi doi fanfaroni.

Ne-am întâlnitără în uşă. Fingermann, ăl mai îngrijat dă olocaust, a pus personal deştu pă sune-rie. Dă cum a crăpat donşoara, Monsenioru a pus picioru în fisură ş-a binecuvântat ogeacu. Am dat

buzna năuntru, iar io am închis ariergarda. Tăieţeii în cârlionţi, care Fonseca ş-un servitor îi duceam în blidu dă lut, şi clondirile în coş dă Chianti, care Monsenioru le sustrăgea unu după altu dân sutană, au dezarmat-o dă juma pă Locarno, care ne-a invitat în bucătărie. Nimeni n-a rămas fără taburet, iar faţa dă masă dân papură s-a umplut pă loc cu pete dă tuco şi vin. Ne-am pus cot la cot nainte dă unu şi-am rămas lipiţi până-n cinci. Tăcerea impunătoare, care făcea pregnant meste-catu lu ăia cinci, ne-a făcut pe toţi să tăcem. O dată umplut burdihanu, Monsenioru s-a pus pă perorat. Cu elocinţa care o transmite amvonu, i-a propus lu Locarno alba mână a lu Cufăraşu, care, başca averea-i propie, îndăstul dă babană, primea ş-un munte dă salar în Avenida Alvear. Verigile o să le cumpere Cufăraşu, iar el o să celebre sfânta unire a noii perechi cu postu dă radio şi TV. Doctoru Kuno Fingermann a difuzat fotocopii care dovedea că Monsenioru să păstrase grosso modo în pelime-tru dă adevăr; a mai claxonat că clentu lui nu iera zgârcit şi că, nainte dă sfârşitu lunii, o să-i transfere cifra care ea o vrea, fără prejudicii dă avans, şi pentru aia Savastano şi Fonseca aducea cu ei carnetu dă cecuri. Locarno, care deja avea plicu dat dă mine, a aceptat mălaiu care la început iera să ne provoace spasmu. Locarno s-a arătat mulţumită cu negocierili dă la început, da a zis că decât într-o chestie n-o lasă baltă. Ne-a trântit-o în gura mare să nu-i mai ciripim nicicând în veaţa ei blestemată dă don Perez, care iera un plicticos şi nici tăiată nu l-ar lua dă bărbat. Monsenioru şi Kuno s-a trasară un pic deoparte să să paroleze dă cum s-a schimbat pă loc chestia. La întors, a declaratără că iera convinşi dă argumentele damei. Despărţirea n-a fost amară. Ne-am înţeles să ne adunăm încă o dată, pentru altă porte dă tăieţei cu Chianti.


386

387


IX

Da, don Bustos, când buchiseam azi-dimineaţă ziaru iera să dau pă spate dă uimire. Apoi mi-am adus aminte dân memorie. Ieri, când m-am întors dă la ghiftuială şi m-am soilit în debara, a cârâit telefonu. Iera Perez, care m-a năucit la cap cu încrederea Iu pretenara, că Fonseca îi povestise d-acu tărăşenia. Mi-a promis să-i facă dă tot râsu pă Monsenioru şi pă Kuno, c-o papară la fel cu a mea. Pretenarii îl lăsasem baltă şi, oricât dă ciudat, să hotărâse să steie dă vorbă faţă-n faţă cu Locarno. Io mai plezneam încă dă aghioase şi tăieţei şi l-am ascultat ca pă ploaie. Da-n zori, când am văzut vorba coaptă cu letere dă tipar, mi-am adus aminte în memorie dă sârma lui şi-am trăit dân nou emoţia vocii dă energumen. La mari ocazii nici nu ştii cum îţi aduni coraju. Da m-a ajutat întâmplarea şi m-am cărat singur până în strada Mansilla. Donşoara Locarno mi-a asigurat că, dacă bănuia care ce-o să să-ntâmple, mai bine îşi halea limba decât să-i zică că nu. Să vedem ce-o să câştige. Io n-o să primesc cecu zilnic, iar Cufăraşu, grăbit să-şi tragă glonţu, poa să nu-i lase nimic în testament. In parolele dă durere am auzit, cu costernarea normală, propia-mi sentinţă. Egoistu dă Perez, care să sinucide finc-o urâtă nu-i răspunde la apropont, ie în stare să-i uite, la ananghe, p-ăi dă l-au slujit şi suportat.

Pujato, 7 decembrie 1971

388

Delimitând responsabilităţi



La repetatele insistenţe ale autorului, al cărui nume este Mejuto, ofer un loc restrâns in buletinul meu curiosului raport Viaţa şi opera Morarului, care ne-a sosit cu poşta aeriană şi maritimă.

H.B.D. Viaţa şi opera Morarului

Nu fără o urmă de dreptate, câţiva impulsivi, împinşi de zelul cel mai lăudabil, au avut pretenţia să dea de pământ cu recentul opuscul al doctorului Puga y Calasanz: Minuţioasa cercetare a compoziţiilor atribuite în general Meşterului Pedro Zuniga, poreclit Morarul. A fost mare, desigur, scandalul de presă din Zaragoza, mai ales în Vocea Pretillei. In realitate, acest caz chiar şi-a meritat soarta. Sprijinindu-se pe erudiţia sa bogată în idei şi pe agerimea sa imparţială, dârzul Puga tocmai a demonstrat că o mare parte din iubitul volum pe care - pe bani spanioli! - Casa Rivadeneyra 1-a consacrat Morarului nostru e cu adevărat o lucrare minoră, dacă nu chiar impertinentă. Ba să-şi pună pofta-n cui! Nici vorbă să i se poată atribui Morarului delicioasele romances cu robustă savoare populară Brânzică şi brânză de vaci, Marinată de iepure şi Mare domn mai e şi greful, care-au făcut deliciul lui don Marcelino Menendez y Pelayo şi al atâtor alţi critici sagaci. Dar să nu punem prea repede în berna steagul de luptă: dincolo de


389

dureroasa uzură, distingem un fenomen pozitiv, care ne întăreşte ca nici un altul: suntem în prezenţa morarului. O dată înlăturate vorbele goale, Omul stă drept în faţa privirilor noastre.

E adevărat şi că dezbaterea continuă. Nici un iconoclast, nici măcar Calasanz însuşi, nu va îndrăzni să nege că, întrebat de presupusa maternitate a bucăţii Brânzică şi brânză de vaci, Morarul a replicat cu vorbe îndărătnice că a eternizat bronzul : „Nu e vorba, oare, de versuri ? Nu-i poetul cel care face versurile? Nu-s eu poetul?"

Să examinăm lucrurile flegmatic. Dialogul a avut loc, aşa cum stă mărturie Părintele Buitrago, la 30 aprilie 1799; Brânzică şi brânză de vaci figura de-acum în Culegerea de cântece baturros din 2 ianuarie 1721, adică treizeci de ani înaintea naşterii lui Zuniga. Zadarnic am lungi dezbaterea. Nu trebuie să uităm, totuşi, că Garrido a detectat în acel episod o trăsătură platonică: Morarul, generos şi deschis, a văzut în poeţi Poetul şi a anexat dezinteresat acel românce de odinioară. O bună lecţie dată exorbitantului nostru egoism.

înainte de a înfăptui selecţia pretinsă de gravitatea cazului, primul nostru ţel e să ne aducem salutul ilustrului bărbat care a ştiut să discearnă şi să publice enorma activitate, dispersă pe atunci, a Meşterului Pedro Zuniga, Morarul. Ne referim, desigur, la contele de Labata. Iată-ne, deci, în 1805. Contele e seniorul ogoarelor cultivate cu cereale, care înconjură terenurile stâncoase din Guarra; umil, Zuniga nu iroseşte apele care îi învârt moara. în tăcerea rurală, el îi zice din chitară. Se întâmplă un lucru căruia nicicând nu-i vom afla tâlcul. Poate răgetul unei lăute, poate cântecul unei sirene intonat la nai, poate versul pe care, repetându-1 nepăsător, ecoul îl risipeşte cu dărnicie. Marele turn secular nu e un obstacol. Fermecat, Labata cedează în faţa chemării. Glasul

390

plebeu îl mişcă până-n adâncul sufletului. începând din acea clipă, a cărei dată precisă ne-o fură calendarul avar, ilustrul bărbat nu mai are alt ţel decât să facă cunoscute versurile trubadureşti izbucnite din pieptul ţăranului. Faima îşi pregăteşte coroanele. Abundă literele de tipar: Foaia din Alberuela îi oferă bizonului cea mai sinceră ospitalitate. Farul din Ballobar nu-1 mai exclude cu regularitate. Elita Parnasului îi iese hotărât şi în goana mare în întâmpinare. Orgolios, contele îşi aduce protejatul la curte. Onoruri şi soarele. Jovellanos, sărută-1 pe frunte.



Atari binemeritate sclifoseli nu ne vor îndepărta de momentul tihnit pe care ni l-am propus pentru această lovitură. Oricât de ciudat ar părea, nimeni nu a dat atenţie până acum celei mai pregnante trăsături a Morarului, modul natural în care stăpânea el limba, superbul său dispreţ pentru toate legile retoricii, chiar şi pentru cele pe care le promulgase el însuşi. Ca în felicitarea pe care i-a trimis-o domnului Larranaga, când l-au ales membru corespondent al Academiei:

Pe cel ce vocea-şi schimbă... Cu bastonu-ai să-l baţi.

în primul din aceste versuri deja clasice, cititorul grăbit va întrezări o sinalefă, figură repudiată de auzul fin al lui Zuniga; în al doilea, cuvântul baston poate îngreuna mersul. Două conjecturi îl tentează pe savant. Una că baston, vorbă rar folosită acum, e o relicvă preţioasă a limbii din acea epocă, chiar şi între cele mai rustice hotare; alta, cea care se potriveşte perfect cu viguroasa ei sorginte, e că Morarul a vrut să afirme, o dată pentru totdeauna, că limba era a sa şi că el o potrivea după voia inimii.

Cândva, un dominus pedantesc, din cei de care nu ducem lipsă nicicând, i-a reproşat cine ştie ce

391


vers care, dacă ţinem seama de sinalefă, greşise numărul silabelor. Ziiniga i-a dat o replică ajunsă faimoasă: „Număr greşit? Număr greşit? O să număr cu degetele". Orice comentariu e de prisos. Chiar dacă era un catolic get-beget cam din topor, Morarul nu a ignorat claxoanele democratice care asurzeau secolul. A simţit profund democraţia, deşi cuvântul franţuzit, dacă 1-a auzit vreodată, l-o fi scârbit ad nauseam. încă de la început a pretins deplina independenţă a fiecărei litere. Iată două mostre ale formidabilului arago-nez. Sunt, evident, versuri pe care gustul mort de oboseală al vremii noastre, insensibil la muzica lor, nu le va intona cu deplină eufonie. Primul, sub pseudonimul Garduna, face parte din piesa pe care a intitulat-o Respectuoasă înştiinţare către Domnul Primar din Magallon. Iată cum sună octosilabul:

Chiar că îţi pute, Manuel

pe care, numărând, trebuie să-1 scandăm:



Chiar I I îţi I pu I te I Ma I nu I el.

Un alt exemplu, chiar mai irezistibil, e cel pe care-1 copiem:



Vino, femelă cu aripi

(Pasărea cu picioroange)

Cititorul instruit va scanda în felul următor:



Vi I no Ife / me I laicula / ripi.

Şi când te gândeşti că modernismul lui Ruben1, pe care atâta 1-a vânturat critica de peste ocean, nu s-a aventurat niciodată în atari chestii bizare şi ostentative!

1. Rub6n Dari'o. 392

Iată aici o mărturie demnă de încredere. Se observă în coloana doi a paginii nouăsprezece din buletinul anonim El Complutense, anul 1795, că erudiţii cei mai prudenţi şovăie dacă să-1 atribuie sau nu penei Părintelui Terranova. Transcriem paragraful după foaia ruptă din exemplarul pe care neîntârziat l-am înapoiat Bibliotecii Episcopale din Alicante.

„Aflându-se la curte zisul Ziiniga, pe care obişnuim a-1 numi Morarul, acesta a asistat la lectura unui ovillejo al marchizului de Montiifar, a cărui măsură a considerat-o defectuoasă. Marchizul, bărbat nu prea îngăduitor, i-a trântit-o: «St, fii animal !»"

Ajungând la momentul decisiv, textul e incomplet. Cât de teribilă trebuie să fi fost reacţia, şi chiar ghionturile Morarului nostru, dacă cronicarul, deşi ascuns în anonimat, nu şi-a luat inima-n dinţi să o înregistreze şi nici măcar să o sugereze printr-un mic semn sau indiciu. Cu siguranţă, nu visez să pun ceva în locul a ceea ce lipseşte; dar mi se face pielea de găină.

Să trecem imediat la un episod marţial, la fel de înalt ca Bazaconiile lui Goya. In vremurile de tristă amintire ale vandalei invazii napoleoniene, generalul Hugo a intrat în conacul lui Labata, unde contele cu poreclă omonimă 1-a primit cu cea mai mare ospitalitate, pentru a-i da acelui gabacho* o lecţie de politeţe de pe vremuri. Abia a ajuns insolitul caz la urechile lui Ziiniga, că ăla a şi aflat cum să se alăture ghinionistului străin. Care n-avea să-i fie mirarea când 1-a văzut pe gigant încercând să-i sărute inelul şi strigând, în timp ce dansa o jota :


ui

:ia-


A folosit cuvântul gabacho pentru franchute (nota 1 H.B.D.). (Gabacho are, printre altele, la fel ca deprec tivul franchute, sensul de „franţuz" [n. tr.]).

393


Oui, oui, musiu. Trăiască Napoleon!

Sau altă mică pildă. De la o mie opt sute patruzeci şi ceva, imaginea pe care ne-o facem despre figura lui e cea a unui enorm gigant, care ţine în dreapta ciomagul şi-n stânga daireaua cu discuri. Se ştie că imaginaţia populară nimereşte mereu la ţintă. Fără să fie copleşitoare, singura efigie vera pe care o oferă acea editio princeps a operelor lui, publicată în 1821 de către fratele său de lapte, Pedro Paniego1, e aceea a unui bărbat de statură sfioasă, cu ochi somnoroşi, nas cârn, prevăzut cu o livrea însăilată din pânză şi nasturi de bronz. Artistul, nu mai puţin decât Părintele Terranova în cronicoaia lui, fură trupul robustului adevăr şi reneagă pensula!

Pana noastră are, în schimb, răutăcioasa satisfacţie de a oferi spre tipărire peripeţia pe care o înregistrează Culegerea de vorbe de duh şi clovnerii (Madrid, 1934) a lui don Julio Mir y Baralt. Nici o fărâmă nu se mai poate adăuga textului plin de haz pe care l-am exhumat; faptul străluceşte în totala-i integritate:

„Pe când Morarul era în trecere prin Jaca, nişte mici derbedei l-au zărit stând la şuetă în stradă cu un tip cu purtări foarte distinse şi, vrând să-şi râdă de simplitatea lui, i-au strigat:

— Ei, bărbate, cu ce bărbat stai ?

La care Ziiniga, fără să-i vină sângele-n obraji şi fără să-şi piardă sângele din obraji, le-a răspuns prompt:

— Cu Solduleţ.

S-a putut verifica după aceea că era vorba de un comisionar de la care el aştepta, pur şi simplu, să obţină o reducere de preţ."

Altă analiză pe bune care ne incită. Chiar Calasanz, pe care unii îl acuză de pizmă vinovată

Numele de familie al fratelui de lapte, Paniego, trimite la pan, „pâine" + y, „şi" + agua, „apă".

şi prost ascunsă, pricepe cu prisosinţă, aşa cum subliniază la p. 414 a menţionatei Minuţioase cercetări, că un entremes cum e cel intitulat La un taur bun, un bou şi mai bun, de Cornejo1, tezaurizează deloc puţine rânduri chiar de pe imaşul Morarului. Primus inter pares, impunătorul endecasilab, care chiar şi acum sperie şi înspăimântă auditoriul: Scot spapapapapapada

pe care actorii, îngroziţi de atâta curaj, l-au redus la:



Scoscoscot spapapapapapada

aşa cum şi astăzi răsună pe scenă. Spapapapapapada ne fixează în minte imaginea uimitoare a unui montante',

Vom menţiona, în încheiere, o hiperbolă sugerată de numele plural Behemot, pe care Scripturile (Iov, XL, 10) îl dau hipopotamului şi care e valabil pentru animale: Morarul îi atribuie armăsarului care i-a trântit contelui de Jaca o vorbă îndrăzneaţă remarcabilul vers care îi îngheţa sângele în vine lui don Marcelino:

e mai mare ca doi sau trei iepuri

Aşa rumega Morarul Cuvântul Domnului, înju-gându-1 la carul său de învingător, atunci când i-o cerea Muza! Şi când te gândeşti că există ticăloşi care îi neagă calităţile de poet!

Alberuela, 25 mai 1972

1. Traducerea în limba spaniolă a numelui lui Corneille, „cioară", dar în forma masculină „cioroi".

* Văd în dicţionar că un montante este un espaddn (nota lui H.B.D.). Cât priveşte un espaddn, acesta este o „spadă foarte mare, care în general se mânuia cu ambele mâini" (n. tr.).


394

395


Indice alfabetic de nume şi tematic

Alvarez, Jose Sixto. Scriitor argentinian (1858-1903), poreclit JFray Mocho". A desfăşurat o intensă activitate jurnalistică şi a publicat numeroase proze scurte, dintre care se remarcă cele reunite în volumele Esmeraldas (Smaralde, 1885) şi Cuentos de Fray Mocho (Poveştile lui Fray Mocho, 1906).

Arenal, Concepcion. Sociologă şi eseistă autodidactă spaniolă (1820-1893). Şi-a consacrat întreaga activitate reformelor sociale legate de situaţia clasei muncitoare, sistemul penitenciar, instrucţia şi drepturile femeii.

Asa fetida. Cunoscută şi sub numele de „suc fetid", Ferula assafoetida este o plantă exotică umbeliferă, cu frunze lobate, flori gălbui şi fruct în formă de capsulă. Gomorăşina extrasă din sucul ei se foloseşte în medicină ca antispastic.

Azorîn. Pseudonimul lui Jose Martinez Ruiz (1873-1967), reprezentant de seamă şi cronicar al generaţiei de scriitori spanioli de la 1898. Opera sa literară meditează pe marginea timpului trecător şi contemplă liric peisajul, într-o proză transparentă, opusă retoricii secolului al XlX-lea. Sunt bine cunoscute eseurile în care glosează despre peisaje şi teme tipic spaniole, dar a excelat şi în romane, memorii şi piese de teatru.

Azotea. Acoperiş în formă de terasă.

Bazaconii. Nume sub care sunt cel mai adesea pomenite în Spania Proverbele pictorului Francisco de Goya, gravuri în acvaforte realizate între 1816 şi

1823. Iniţial, mapa urma să cuprindă 25 de gravuri. Academia de San Fernando a editat 18 planşe în 1864, iar revista L'Art, alte 4 în 1877. Belgrano, Manuel. Militar şi om politic liberal argentinian (1770-1820). Ca general, se distinge în Războiul de Independenţă: după o serie de înfrângeri dezastruoase la Vilcapugio şi Ayohuma (1813), revine la Tucumân, unde se alătură generalului San Martin, sub conducerea acestuia. A fost convins, ca şi San Martin, de necesitatea de a proclama independenţa şi de a instaura monarhia prin instalarea pe tron a unui descendent inca. Besugo. Peşte oceanic (Pagellus acarne) de pradă, comestibil, ce trăieşte în apele de coastă la adâncimi de 200-500 m; are până la 50 cm lungime, culoare argintie, înotătoare roşii şi o pată neagră la începutul liniei laterale; folosit fig. şi fam., numele său sugerează prin extensie un „prost, tâmpit; nerod, prostănac; dobitoc". Brown, Părintele. Iată cum îl descrie însuşi părintele său literar, G.K. Chesterton: „Preotul reprezenta tipul clasic al acestor indivizi cu totul şterşi ca personalitate din estul ţării: avea o faţă rotundă şi anostă, ca o găluşcă de Norfolk; ochii erau la fel de goi ca Marea Nordului. [...] Putea trezi mila oricui. Avea o umbrelă mare şi ponosită, care îi cădea tot timpul pe jos. Părea că nu-şi dă seama care este capătul bun al biletului de călătorie. [...] Amestec caraghios de platitudine specifică omului din Essex şi de simplitate canonică..." (G.K. Chesterton, Ne-maipomenitele întâmplări ale unui preot detectiv, Bucureşti, Ed. Arc, 1994, pp. 7-8, traducere de A.D. Grigorescu). Buseca. Mâncare preparată dinporotos (fasole uscată), papa (cartofi dulci) şi mondongo (burtă de vacă), condimentată cu boia de ardei dulce.




Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə