Serial documentar

*Caderea Frantei este un soc la Bucuresti. Numai Anglia mai rezista. Dar Anglia e departe. Ea insasi va trebui sa lupte din rasputeri pentru supravietuire impotriva agresiunii submarinelor lui Donitz si avioanelor lui Goering. URSS, dupa ce a incheiat razboiul cu Finlanda, ocupa republicile baltice, si ridica pretentii la Basarbia, si mai nou, Bucovina. In acest context sarbatorirea a zece ani de domnie care se organizeaza la inceputul lunii iunie, are aspectul unui dans pe vulcan. Ziarele sunt pline de elogii. Se desfasoara ceremonii şi festivităţi. S-ar părea că regele Carol al doilea este la apogeul puterii lui. De fapt el mai are de domnit mai puţin de 100 de zile.

* Carol se mentinuse intr-o pozitie de neutralitate, si declarase ca Romania nu apara cu armata teritoriul in fata oricarei agresiuni. Deocadma data mi mutli potiiceni o reotarea a poltici exterrne spre Germania.care triumfa peste tot. Ministrul externe Grigore Gafencu

cedeaza locul lui Ion Gigurtu, cunoscut pentru simpatiile sale filogermane. Mai tirziu Gigurtu devine primministru. Carol il primeste in audienta pe Horia Sima, noul sef la miscării legionare, intors clandestin din Germania. Cei doi adversari se tatoneaza. La 22 iunie FRN se transforma in Partidul Natiunii, care se declara partid totalitar, si este condus chiar de rege. Este o incercare disperata de a da regimului politic din Romania un aspect cit mai apropiat de cel german. Manevra nu convinge pe nimeni, mai ales la Berlin. Hitler si Stalin hotarisera deja prin intelegerea lor din august/septembrie 1939, soarta Romaniei.

* Evenimentele luasera o directie ireversibila. La 26 iunie, ministrul de externe sovietic,

Molotov inmineaza ministrului roman la Moscova, Davidescu, cererea Kremlinului de cedare a Basarabiei si transferul Bucovinei catre URSS. In 24 de ore declara el, asteapta un raspuns.

La Bucuresti Carol convoaca Consiliul de coroana pe 27 iunie.Pozitia sa este ca trebuie

refuzat ultimatumul si opus rezistenta cu armata pe granita. Dar punctul sau de vedere nu

este sustinut decit de 11 din cei 27 membri ai Consiliului. Printre ei Nicolae Iorga, Ernest

Urdareanu, Victor Iamandi. O a doua intilnire a Consiliului de coroana, in seara acelasi zile,

da un rezultat si mai prost. Numai sase se pronunta pentru respingerea ultimatumului sovietic.

Cailalti sunt de parere ca Armata nu poate rezista atacului sovietc, mai ales ca de la Sofia si

Budapesta existau semnale ca Romania va fi atacata. O mobilizare a armatei în Est, spun ei,

ar expune tara unei catastrofe. Ar duce practic la dispariţia statului român, împărţit între

sovietici, unguri şi bulgari. România ar fi putut rezista unei ofensive a Armatei roşii numai

două săptămîni. Carol, ar fi vrut să reziste pe graniţă, dar să se înclina. In incercarea de a

cistiga timp, Carol propune negocieri. Molotov refuza si da Guvernului roman o zi pentru a

a accepta cererea Kremlinului, si numai 4 zile pentru a evacua teritoriile cerute. Era vorba de

aproape 45.000 km patrati, si peste 3 milioane de locuitori in Basarabia, iar cu nordul

Bucovinei de 5.396 km patrati si o jumatate de milion locuitori. Carol notează în jurnal : “

Mi-e ruşine de mine însumi.”

* Începînd cu 28 iunie, Basarabia şi Bucovina sunt evacuate de autoritatile romane. Este un exod. Se petrec scene dramatice. Armata română se retrage fără a trage un foc de armă. La fel au procedat cehii şi danezii.Totuşi Finlanda a opus rezistenţă Armatei roşii. Dar ea nu a fost nevoită să se bată pe două fronturi. Atmosfera în România este una de disperare şi neputinţă. Pe plan diplomatic Romania face încercări de a-si imbunatia situatia. La 1 iulie Guvernul roman renunta la garantiile anglo-franceze acordate in aprilie 1939. Era un gest simbolic, dorind sa arate reorintarea politicii externe. Franta deja capitulase. Un guvern condus Ion Gigurtu, ia locul la 4 iulie, celui condus de Gh.Tatarescu. Ministru de externe este un fidel al regelui Mihail Manoilescu, cunoscut pentru simaptiile sale pentru Axa. Din Guvern fac parte si trei legionari. Guvernul da declaratii de apropiere de Gremania si Italia. Totul în speranţa ca stapinii Europei - ne vor fi favorabili. Era prea tirziu. La Moscova prin Grigore Gafencu. Primul ministru Ion Gigurtu şi ministrul de externe Mihail Manoilescu merg la Berlin si Roma pentru tatonări la sfirşitul lunii iulie. E zadarnic. Bulgaria si Ungaria au formulat si ele cereri ultimative. Hitler ii cere printr-o scrisoare regelui sa inceapa negocieri cu acestea, si sa acepte sa cedeze teritorii.

*La 16 august la Turnu Severin – locul unde strămoşul lui Carol al doilea, Carol întîi pusese piciorul pe pămînt românesc – incep tratative cu o delegaţie a Ungariei lui Horthy. Budapesta cere 75% din teritoriul Transilvaniei, teritoriu locuit de circa 3 milioane de oameni, dintre care 2/3 etnici romani. La trei zile după începerea negocierilor de la Turnu Severin, încep alte tratative, între România şi Bulgaria referitoare la Cadrilater, sudul Dobrogei care a revenit României prin pacea de la Bucuresti din 1913. Carol convoacă din nou un Consiliu de Coroană. România e prinsă într-un cleşte. Consiliul de coroana hotărăşte că România sa propuna la Turnu Severin un schimb de populaţii şi aplicarea criteriului etnic la trasarea graniţelor. Dincolo, la tratativele de la Craiova, la 24 august se ajunge la un acord. România retrocedează cele două judeţe din Cadrilater - Caliacra si Durostor - Bulgariei. La Turnu Severin in schimb nu s-a înregistrat nici un progres. La 27 august miniştrii Germaniei şi Italiei la Bucureşti, Fabricius şi Ghigi sunt rechemaţi acasă pentru consultări. În aceeaşi zi, 27 august, Ribbentrop şi Ciano, ministrul de externe al Italiei, ginerele lui Mussolini - îi invită pe miniştrii de externe ai României şi Ungariei la Viena. La 29 august, la Viena Ribentropp, Ciano discută cu trimişii Bucureştiului şi Budapestei. A doua zi, 30 august, cei doi dictează condiţiile lor. Delegatia romana semneaza. România cedează Ungariei un teritoriu de 42.360 de km pătraţi din Transilvania, cu o populatie de peste 2,6 milioane de locuitori, din care peste jumătate români. Graniţa trece prin Salonta, Oradea, Cluj, Secuime, Sf.Gheorghe. Germania garanteaza in acesta conditii granitele acestei Romanii mutilate.

*Au loc doua consilii de coroana. la Din nou, se pune problema daca trebuia sa se opuna rezistenţă sau sa se cedeze. Dacă se rezista, exista riscul unei agresiuni militare careia Romania nu i-ar fi putut face faţă. Cedarea in fata de dictatului de la Viena ar fi permis supravieţuirea statului roman, chiar daca cu teritoriul ciuntit. Se putea macar astepta o conjunctură mai favorabilă. Ca si in cazul cedarii Basarabiei si a nordului Bucovinei, a prevalat acest punct de vedere.

* In tara, vestea cedarii unei mari parti a Transilvaniei, fara sa se traga un foc de arma, produce un soc. Romania pierduse in vara acelui an, peste 33% din suprafata teritoriu si tot atit din populatie. Adica aproape 7 milioane de locuitori, si aproape 100 000 km patrati din teritoriu. Lumea e revoltata. Izbucnesc tulburari. Popularitatea lui Carol este la pamint. Este considerat vinovat pentru tot ce s-a intimplat in acea vara nefasta. Pentru opinia publica el devine ţapul ispăşitor al situatiei fără ieşire în care se afla România. Viaţa sa luxoasă, corupţia din jurul său, legătura sa cu Elena Lupescu, toate îi sunt reproşate acum. Legionarii sunt cei mai agresivi. La Braşov, Bucuresti, in alte orase, ies in strada, organizeaza demonstratii. Fac uz de arme. Staţia de radio de la Bod este ocupata. Nici partidele istorice, dizolvate in 1938, dar care supravieţuiseră subteran, nu doresc prelungirea dictaturii lui Carol. Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, considera ca regimul este epuizat. Protestele, demonstratiile nu inceteaza. Carol a ramas singur in acest virtej. Este rezultatul politicii pe care a dus-o zece ani,de subminare autoritatii partidelor, si celorlalte institutii democratice. La greu, nu e nimeni in jur pe care sa se sprijine. Armta l-a parasit, liderii politici la fel.Opinia publica e impotriva lui. Ii ramin alaturi numai citiva oameni din anturaj, Elena Lupescu, Ernest Urdareanu. Foarte putini.

* Prezenta mulţimii în Piaţa palatului regal, nu inceteaza. Se trag focuri de arma. Staţia de radio Bucuresti şi palatul telefoanelor sunt ocupate de legionari. Carol îl invită la palat pe generalul Ion Antonescu. El devenise prima dată ministru in guvernul de 44 de zile Goga/Cuza. Avea relaţii proaste cu Carol, inca din 1934, cind demisionase din pozitia de sef sef al statului major al armatei in semn de protest fata de regimul lui Carol, pe care il acuza de coruptie. Fusese impus de Goga ca ministru in guvernul de 44 de zile. In 1940 regele îl surghiunise la mănăstirea Bistriţa, în urma criticilor aduse camarilei. Antonescu era dorit de armata dar si de liderii partidelor istorice. Principalii generali, dar si Iuliu Maniu avusesera discutii cu el in zilele crizei. Şi legionarii doreau plecarea lui Carol si liderii lor erau intelesi cu el. Antonescu avea reputaţia unui general capabil şi incoruptibil. Fusese atasat militar la Londra si Paris, si nu era cunoscut ca progerman pina atunci. Acceptă să devina prim ministru cu condiţia să i se dea puteri depline cind la 4 septembrie Carol ii cere sa formeze Guvernul. Ii cere un raspuns lui Carol pina a doua zi. La 5 septembrie, în zori, regele semnează un decret prin care îl investeşte pe generalul Antonescu cu puteri excepţionale. Puterea trece din mîinile regelui în cele ale lui Antonescu. În aceeaşi zi, seara, în urma eşecului de a forma un guvern, partidele refuzind alta solutie decît abdicarea, Antonescu cere regelui Carol al ll-lea să abdice. Ii dă timp de gîndire pînă a doua zi.

*Regele Carol isi convoacă apropiaţii pentru a-i consulta. Unii sunt de parere sa abdice. Altii ii cer sa refuse ideea, si sa treaca la represalii, incepind chiar cu Antonescu. Dar decizia inclina spre a accepta. Carol se vede complet izolat. Cei mai mulţi sînt favorabili abdicării Altfel ar izbucni un război civil. În aceste condiţii Carol se resemnează, deşi fusese decis să refuze. La şase dimineaţa, la 6 septembrie, semnează actul de trecere a coroanei catre fiul sau Mihai. Nu este propriu zis un act de abdicare. Carol nutreste gindul secret ca odata se va reintoarce pe tron. Multimea neîncrezătoare, deşi a aflat vestea, rămîne în Piaţa palatului, in asteptare. Generalul Antonescu ii cere să părăseasca ţara şi îl asigură de protecţie. Ultima zi în România: Carol îşi adio de la colaboratori, îşi face bagajele. A doua zi, 7 septembrie, Carol, însoţit de Elena Lupescu, de mareşalul curţii Ernest Urdăreanu, omul lui de maximă încredere, de alţi însoţitori, părăseste Bucureştiul, cu un tren pe ruta Craiova, Timisoara. In gara Timişoara un comando de legionari trage asupra trenului. Carol şi Elena Lupescu trec graniţa trîntiţi pe pardoseala vagonului. Soldaţii care asigură paza trenului riposteaza cu foc. Pe teritoriul iugoslav, in oraşelul Kikinda sunt întîmpinaţi de emisari ai regelui Paul. Aici vagoanele sunt ataşate la trenul Orient Expres. Din Iugolvasi trece in Italia, in Elvetia. Traverseaza Franta, si se opreste in Spania. Ramine aici pina la inceputul lunii martie, cind trece clandestin in Portugalia. Doua luni mai tirziu cu un vapor pleaca spre Cuba, apoi spre Mexic. Nu reuseste sa se stabileasca in Statele Unite, cum ar fi dorit, refuzat de autoritatile americane. Ramine pe durata razboiului in Mexic. Se ocupa cu gradinaritul, colectiile sale de timbre, si mai ales trimite scrisori si memorii oficialitatilor americane, engleze, franceze, lui Roosevelt, regelui George, lui De Gaulle. Tuturor le ofera serviciile. Il frecventeaza si pe ambasadorul sovietic la Mexico City, Umanski. Face planuri de a reveni pe tronul de la Bucuresti. Washington-ul, Londra ramin indiferente. In octombrie 1944 paraseste Mexicul pentru Brazilia. Ramine citiva ani la Rio de Janiero. Aici la 3 iulie 1947 se casatoreste cu Elena Lupescu. Incearca sa revina in Europa. Ar fi vrut sa se retraga in Franta, dar viza de sedere ii este refuzata. Alege atunci Portugalia. Se stabileste la Estoril. Oras pitoresc, unde isi cumpara o casa, uimita Villa del Sol. Mai traiesc in exil la Estoril, fostul rege al Italiei Umberto, don Juan de Bourbon tatal actualului rege al Spaniei Carlos, si un alt Bourbon, contele de Paris. Isi petrece timpul participind ale eveniment mondene, calatorind, cercetind colectia de timbre, primind rar oaspeti. Este uitat. Se stinge la 4 aprilie 1953 cu săptămînă înainte de Paşti, în Vinerea Mare. La 15 octombrie ar fi împlinit 60 de ani. O luna mai devreme se stinsese la Paris, prima sa sotie, Zizi Lambrino. Scrisoarea de instiintare a morţii ei a fost găsită nedeschisa după moartea lui într-un sertar. Carol a fost înhumat la mănăstirea Sao Vincente lîngă pantheonul regilor Portugaliei.

EPISODUL 18

PARTEA A PATRA “ULTIMUL REGE”

1. DIN NOU REGE

* 1940, 6 septembrie, dimineata.

Mihai depune juramintul după un text scris de generalul Antonescu.

“ Jur credinţă naţiunii române

Jur sa păzesc cu sfinţenie legile statului.

Jur sa pazesc si să apăr cu sfinţenie fiinţa statului şi integritatea teritoriului Romăniei

Aşa să îmi ajute Dumnezeu

Mihai. “

*De faţă sunt patriarhul Nicodim, preşedintele curtii de casatie şi generalul Ion Antonescu. După rostirea jurămîntului, toţi ies în balconul palatului pentru a saluta mulţimea strînsă în piaţă.

* Au trecut zece ani de cînd Mihai a fost înlăturat de la tron de propriul său tată. Mihai depunea pentru a doua oara juramintul ca rege. Inca nu a implinit 19 ani. Regele Carol al doilea guvernase, nu se rezumase sa domneasca. Acum Antonescu voia el însuşi să conducă. Mihai va juca pînă în 1944, un rol secundar. Regele Carol a cedat în septembrie 1940 multe din atributele sale lui Antonescu. Un decret, semnat de regele Mihai chiar in ziua depunerii juramintului, 6 septembrie, întăreşte aceste puteri. Antonescu spune despre Mihai ” este numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.” Tînărul rege nu este familiarizat cu politica. Regele Carol l-a ţinut de o parte. Antonescu face la fel. Mihai înţelege că rolul său este secundar, unul mai curind de protocol. Pentru a amenţine un anumit echilibru, o continuitate. Este mai ales o soluţie de rezervă în caz că războiul se va termina prost pentru Romania. Mihai trăieşte sentimente contradictorii. Pe de o parte plecarea tatălui său, exregele Carol, pe de alta întoarcerea în ţară a mamei sale, Elena. Generalul a invitat-o la Bucureşti să se alăture fiului ei. Întoarcerea este pregătită cu fast. Membrii Guvernului în frunte cu Antonescu o întîmpină pe peronul garii. Regina şi tînărul rege traversează oraşul în mijlocul mulţimilor entuziaste. După sosirea mamei sale, Mihai stă mai mult la Sinaia, departe de capitala unde se întîmplă lucruri care îi displac profund.

*La 3 noiembrie Romania aderă la Pactul tripartit. “Ori triumfăm cu Axa, ori cădem cu ea” declară generalul Antonescu într-o şedinţă de Guvern. Romania devine aliatul Germaniei, o Germanie superînarmată care se pregătea să atace URSS. În schimbul garantării graniţelor, Antonescu acceptă trupe germane pe teritoriul Romaniei, ca şi subordonarea economiei intereselor celui de al treilea Reich. În 10 octombrie coloanele de motorizate germane îşi fac apariţia în România într-o aşa zisă “misiune de instruire şi înzestrare”. De fapt aceste trupe asigură căile de comunicaţie şi ocupă zonele petrolifere de pe Valea Prahovei. Dupa numai şase săptămîni, la 23 noiembrie, Antonescu se întîlneşte pentru prima dată cu Hitler şi semnează Pactul tripartit.

* În noaptea de noua spre zece noiembrie are loc un cutremur de pamînt devastator. Regele Mihai se afla la Săvîrşin cu mama sa. În zilele care urmeaza poate fi vazut in locurile cele mai afectate de dezastru, urmarind operatiunile de salvare, acordind asistenta. Pretutindeni este inconjurat cu afectiune.

* Generalul şi-a asociat la putere oamenii lui Horia Sima si a decretat Romania ”stat national- legionar”. Dupa pierderea unei treimi din teritoriu si din populatie, dupa plecarea regelui Carol, tara e in haos. Atit in economie, cit si administratie. “Comisiile de romanizare” infiintate pentru a prelua proprietatile evreiesti, au declansat de fapt un jaf. Aura cu care au venit la putere legionarii, victimele predilecte ale lui fostului rege Carol, se naruieste in citeva saptamini. Violentele sunt fara precedent. Intr-o noapte un escadron al mortii patrunde in inchisoarea Jilava, unde sunt depusi mai multi fosti demnitari carlisti, si ucid 64 dintre ei. Printre ei Gh.Argeseanu, expriministru, Gabriel Marinescu, fost prefect al Capitalei, exministru, Mihai Moruzov fostul sef al serviciilor secrete. Fostul ministru al educaţiei, Petre Andrei se sinucide în timpul unei percheziţii a poliţiei legionare. Istoricul Nicolae Iorga este ridicat din casa sa de la Sinaia de un grup de legionari asasinat în pădurea Strejnicu, in noaptea de 27/28 noiembrie. Profesorul de economie Virgil Madgearu, fruntas la Partidului National Taranesc, fost ministru, are aceeaşi soartă. A fost împuşcat cu 12 gloanţe în pădurea Snagov. Trei zile mai tîrziu pe străzile capitalei defilează coloane cu legionari. In frunte Horia Sima. Legiunea a organizat o ceremonie de reînhumare a rămăşiţelor pămînteşti ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 13 legionari, ucisi in 1938 la Tincabesti. Zeci de mii de locuitori urmaresc marsul. Alianta dintre general si legionari parea de nezdruncinat. De fapt disputa pentru putere incepuse. Cum Germania avea nevoie de ordine - masinaria de razboi se alimenta de aici cu petrol si grine - trebuie sa arbitreze conflictul aparut intre cele doua forte, armata si legionari, care deocamdata isi impart puterea in stat.

Arbitrul situatiei de la Bucuresti era Hitler. De el depindea in ce parte va inclina balanta. Antonescu face a doua vizita in Germania, la 14 ianuarie pentru a clarifica lucrurile.

Germania avea nevoie de ordine si de aportul armatei romane in expeditia militara pe care o pregatea spre est. Generalu obtine sprijinul Berlinului, in conflictul sau cu legiunea.

Intors la Bucuresti, ia masuri pentru a asigura ordinea, a stopa haosul si violentele. Pentru a-si asigura suprematia in stat contestata de legionari. Un maior german Doering, este asasinat de un agent britanic in fara hotelului Ambasador. Ministrul de interne generalul Petrovicescu plus alti functionari superiori, fideli Legiunii, sunt demisi. Toti se baricadeaza in sediile lor.In prealabil depozitasera aici munitie si armament. In 21 ianurie puciul legionar se declanseaza. Cladirile oficiale sunt inconjurate, se trage asupra celor care le pazeau. Antonescu asteapta doua zile, pina obtine telephonic asentimentul lui Hitler pentru represiune. Dar si pentru

a intoarce opinia publica in favoarea sa. La 22 ianuarie la prinz intervine in forta. Wehrmacht-ul primeste ordin sa il sprijine pe general. Antonescu trece la contraatac, aduce tancurile in punctele fierbinti. Armata romana este scoasa din cazarmi, cu ordin sa traga in orice persoana inarmata. Orasul este curatat de detasamentele de legionari, dupe schimburi de focuri. In toate orasele evenimentele decurg identic. Rebeliune legionara este lichidata. Pagubele sunt foarte mari. S-au inregistrat sute de morti si raniti, militari si civili. In zilele care urmeaza legiunea este desfiintata ca forta politica. Capii ei se ascund, apoi cu ajutor german parasesc tara cu directia Berlin. Antonescu este stapinul absolut al situatiei. Interzice orice activitate politică şi trece la represalii împotriva legionarilor. Pentru a se consolida la putere, organizează un plebiscit cu intrebarea dacă populaţia este de acord cu guvernarea sa. Previzibil, răspunsul este pozitiv, 99,9%.

*In Balcani lucrurile se precipită. Bulgaria aderă la Pactul tripartit. Iugoslavia la fel. O lovitura la Belgrad răstoarnă lucrurile. Aviaţia Luftwaffe bombardează intens orasul. Armata germană, bulgara, ungara invadează Iugoslavia. Iugoslavia este înfrîntă. Aceeasi soartă are şi Grecia. Atacata de italieni, apoi de germani, Grecia este ocupata în ciuda unei rezistenţe eroice.

* In tot acest timp, regele Mihai, traieste retras cu mama sa, regina Elena, la Sinaia. Duce o viata aproape exclusiv privata. Plimbari, vinatoare, se deda pasiunii sale, sofatul, repara masini, citeste. Contactele sale cu lumea politica sunt minime, si se limiteaza la protocol.

* La 12 iunie Antonescu se duce iar in vizită la Hitler. Hitler îi împărtăşeşte planul Barbarossa de invadare a URSS. Conform acestui plan, într-un război fulger, Armata roşie urma să fie distrusă in circa două luni. Principalele oraşe industriale şi administrative, Leningrad, Kiev, Moscova trebuiau ocupate în cel mai scurt timp. Ruşii trebuiau împinşi dincolo de Urali. Antonescu se angajează să participe la expediţie in speranta ca Romania va reprimi Ardealul după victorie. El ii spune Fuhrerul-ui : „ Romania nu i-ar ierta lui Antonescu niciodata, daca ar lasa armata romana cu arma la picior, in timp ce trupele germane ar fi in mars in Romania impotriva rusilor.”Generalul nu s-a consultat cind a luat aceasta decizie nici u fortele politice, nici cu regele Mihai, nici cu proprii lui ministri si generali. Mai mult, nu a semnat nici un acord cu Hitler prin care sa se stabileasca conditiile colaborarii. Cu toate astea in dimineata zilei de 22 iunie 1941, parvine ordinul sau : Ostasi, va ordon, treceti Prutul ! Zdrobiti vrajmasul din Rasarit si Miazanoapte. Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabiei si codrii voievodali ai Bucovinei !...”

*Regele Mihai se gasea la Sinaia. Aici a aflat de la radio. Ii telefoneaza lui Antonescu sa verifice informatia. Antonescu o confirma, Armata romana intrase in razboi contra URSS alaturi de Germania. ”Mie de ce nu mi-ati spus? il intreaba. Antonescu raspunde sec : Credeam ca o sa aflati din jurnale!...”

Primele succese pe front sunt bine primite. Societatea, armata, suferisera o trauma cind in vara 1940, Basarabia si nordul Bucovinei, in urma ultimatului sovietic, fusesera cedate fara sa se traga un foc de arma. Prima faza este favorabila fortelor germano-romane. Armata roşie, luata prin surprindere, se retrage cu mari pierderi, lasind in urma sute de mii de prizonieri. Graniţa Basarabiei, Nistrul, este atinsa repede. La 25 iulie, un comunicat al armatei spunea : “Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la rasarit s-a terminat. Din Carpati pina la Mare suntem din nou stapini pe hotarele strabune….” Antonescu devine maresal la 22 august 1941. Un plebiscit organizat intre 9/12 noiembrie 1941 pentru a stabili sustinerea de care se bucura maresalul dupa eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei, da acelasi rezultat 99,99 %, dupa cifrele oficiale. Adica 2.960.298 voturi pentru si numai 2996 impotriva. Se votase deschis, la vedere, nu secret. Chiar daca plebiscitul nu e convingator, cum se va vedea un an mai tirziu, dupa primele infringeri, e de observat ca intoarcerea teritoriilor rapite de Stalin cu Armata rosie, avea aprobarea romanilor, iar maresalul se bucura de maxima incredere. Totusi sortii razboiului se arata schimbatori…

*Tinarul rege este tinut departe de acest tumult, izolat prin vointa maresalului, care exercita dictatorial intreaga putere. Pentru Mihai este totusi o vreme de intense experiente. Observa, invata, se maturizeaza. Cu tara prinsa in imprejurari incarcate de uriase pericole.

EPISODUL 19

STALINGRAD SI DUPA

*Scopul razboiului dincolo de Prut a fost atins la 25 iulie: reintregirea Romaniei cu teritoriului ocupat de Armata rosie in vara anului 1940. Antonescu era in fata optiunii de a se opri la Nistru, sau de a merge mai departe, alaturi de Hitler, pe un teritoriu care nu a fost niciodata romanesc. Opteaza pentru a doua varianta. Si de data asta fara sa se consulte cu regele, cu liderii politici si militari. Iuliu Maniu si Dinu Bratianu trimit maresalului memorii in care ii critica decizia. Existau riscuri mari ca razboiul sa fie pierdut de fortele Pactului tripartit si atunci Romania era expusa celor mai mari pericole. Chiar sa dispara de pe harta. Dar Antonescu nu tine cont.