Sntfm cfr-marfă sa


MINISTERUL TRANSPORTURILOR



Yüklə 7,02 Mb.
səhifə3/101
tarix07.01.2019
ölçüsü7,02 Mb.
#91549
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   101

MINISTERUL TRANSPORTURILOR



O R D I N U L

Nr.358

din 13.08.1997
Având în vedere Ordinul Ministrului Transporturilor nr.315/1997, privind constituirea Comisiei de elucidare a cauzelor producerii evenimentului de cale ferată din data de 6 iulie 1997, cu trenul de persoane nr.8070, între staţia CF Budeşti şi Curcani;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului României nr.44/1997, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor;

Ministrul Transporturilor emite următorul


ORDIN:
Art.1. În scopul îmbunătăţirii activităţii şi prevenirii evenimentelor pe calea ferată, Societatea Naţională a Căilor Ferate Române va pune în aplicare măsurile stabilite în Anexa la prezentul ordin, în termenele stabilite.

Art.2. Departamentul Transporturilor Feroviare şi Direcţia Generală de Strategie şi Management vor urmări aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

MINISTRU,

Traian Băsescu

A N E X Ă
la Ordinul Ministrului Transporturilor

Nr.358 din 13.08.1997

M Ă S U R I


pentru restructurarea şi eficientizarea sistemului de siguranţa circulaţiei

la SNCFR
Analizându-se cauzele ce au condus la producerea evenimentului de cale ferată care a avut loc în data de 06.07.1997 pe linia de cale ferată Titan Sud - Olteniţa, prezentate în raportul de cercetare al comisiei precum şi pe cele care au favorizat în timp, deprecierea nivelului disciplinar şi de pregătire profesională a personalului din ramura L, comisia consideră necesară adoptarea următoarelor măsuri în sarcina SNCFR:

1. Revizuirea prevederilor dispoziţiei Preşedintelui SNCFR nr.2/95 cu procedurarea în mod special a normelor şi metodologiei de control în scopul creşterii eficienţei activităţii de control.

Termen : 30.08.1997

2. Verificarea tuturor lucrărilor ce implică ciuruirea sau burajul mecanizat al căii, pe baza unei proceduri de evaluare a stadiului lucrării şi a documentaţiei de execuţie elaborate de către Direcţia Generală Infrastructura şi aprobate de conducerea SNCFR .

Termen : IMEDIAT

3. Interzicerea folosirii personalului cu sarcini în exclusivitate de instruire (INSTRUCTORI) în scopul realizării altor sarcini decât cele prevăzute în Dispoziţia Preşedintelui SNCFR nr.1/75/1996 privind organizarea activităţii de perfecţionare a pregătirii profesionale, a verificării profesionale periodice şi a autorizării personalului propriu.

Termen : PERMANENT

4. Reactualizarea planurilor tehnice de exploatare a staţiilor în scopul stabilirii responsabilităţilor de siguranţa circulaţiei în conformitate cu modificările aduse în structura de organizare a SNCFR .

Termen: 30.08.1997

5. Reexaminarea personalului din ramura L cu funcţii ce concură direct la siguranţa circulaţiei (şef secţie, inginer şef, instructor, şef district, picher, şef echipă, revizor cale).

Termen: 30.08.1997

6. Verificarea existenţei, în structurile subunităţilor a personalului cu sarcini de instruire, evaluarea necesarului şi completarea de urgenţă cu personal corespunzător.

Termen : 30.08.1997

7. Reinstruirea, urmată de examinare, a instructorilor L din unităţile de bază (secţii), regionale şi central SNCFR , pe baza unei proceduri elaborate în colaborare cu REFER şi Centrul de Perfecţionare şi Calificare.

Termen: 15.09.1997

8. Reanalizarea şi îmbunătăţirea prevederilor Dispoziţiei nr.1/75/1996 privind organizarea activităţii de perfecţionare a pregătirii profesionale, a verificării profesionale periodice şi a autorizării personalului propriu, în special a celui care reglementează frecvenţa, durata, conţinutul şi metodele de desfăşurare a orelor de instruire şi a procesului de examinare, urmărindu-se, prin asigurarea cadrului de înţelegere corectă din punct de vedere tehnic a fenomenelor, conştientizarea personalului în respectarea reglementărilor instrucţionale.

Termen : 15.09.1997

9. Procedurarea activităţii de supraveghere a comportării în exploatare a căii în condiţii de temperaturi ridicate sau scăzute, avându-se în vedere şi posibilitatea implementării unui sistem de urmărire computerizat.

Termen: 15.09.1997

10. Elaborarea unei metodologii pentru reglementarea modului de întocmire a documentaţiei tehnice pentru execuţia, controlul şi recepţia lucrărilor periodice a liniei de cale ferată.

Termen: 15.09.1997

11. Stabilirea unui barem minim pentru dotarea activităţii de „şcoala personalului” la unităţile de bază, inventarierea dotărilor existente şi completarea acestora.

Termen: 15.09.1997

12. Dotarea secţiilor de întreţinere cu aparate, scule şi dispozitive pentru execuţie şi control specifice activităţii, corespunzător prevederilor instrucţionale.

Termen stabilirea necesar: 30.08.1997

Termen aprovizionare: 31.12.1997

13. În cadrul acţiunii de restructurare a SNCFR se va ţine seama de nevoile concrete de specialişti şi personal de execuţie pentru lucrările de întreţinere şi reparare a infrastructurii CF, astfel încât să nu fie afectată siguranţa circulaţiei.

Termen: PERMANENT

14. Organizarea şi realizarea şcolarizării personalului la nivelul necesar, prin centrele de calificare, în meseriile specifice activităţii pe linii.

Termen: 15.09.1997

15. Reanalizarea conţinutului programelor de învăţământ pentru centrele de calificare, astfel încât acestea să corespundă necesităţilor căii ferate.

Termen: 15.09.1997

16. Revizoratul general de siguranţă a circulaţiei va organiza şi realiza periodic şi ori de câte ori este cazul, prelucrarea, cu tot personalul interesat, a evenimentelor de cale ferată şi a neregulilor cu caracter sistematic, cu explicitarea fenomenelor tehnice care au favorizat producerea acestora.

Cu această ocazie se vor stabili şi măsurile necesare pentru eliminarea cauzelor.

Termen: PERMANENT

17. Trecerea directorului cu infrastructura în subordonarea directă a directorului general regional având în vedere importanţa „infrastructurii” pentru siguranţa circulaţiei.

Termen: IMEDIAT

18. Reanalizarea atribuţiilor prevăzute în ROF, pe toate treptele ierarhice în vederea stabilirii responsabilităţilor privind siguranţa circulaţiei.

Termen: 15.08.1997

19. Analiza oportunităţii subordonării serviciilor de siguranţa circulaţiei de la nivel regional, direct revizoratului general de siguranţa circulaţiei.

Termen: 30.08.1997

20. Reactualizarea Dispoziţiei Preşedintelui SNCFR nr.49/1993 privind aprobarea procedurii de omologare a produselor şi serviciilor specifice transportului feroviar în condiţiile respectării Ordinului Ministrului Transporturilor nr.102/1996 privind certificarea produselor/serviciilor, atestarea personalului şi acreditarea laboratoarelor.

Termen: 30.08.1997

21. Elaborarea unui program de proiectare şi implementare a sistemului de asigurare a calităţii lucrărilor de întreţinere, reparaţie, investiţii şi servicii în cadrul SNCFR .

Termen: 30.08.1997
Conducerea SNCFR va organiza informarea comisiei asupra îndeplinirii prezentelor măsuri la termenele stabilite.
Bucureşti, 17 iulie 1997

MARINESCU GHEORGHE Secretar de Stat Preşedinte

SION NICOLAE Director General Controlul Ministrului Membru

SECARA DAN Inspector şef Inspectoratul Feroviar Membru

DOBRE GHEORGHE Director General Direcţia Generală Strategie Membru

ISPAS EUGEN Director Departamentul Căilor Ferate Membru

GRADEANU GHEORGHE Director Departamentul Căilor Ferate Membru

DUMITRESCU AUREL Director General Registrul Feroviar Român Membru

STOENESCU DAN Director Tehnic Registrul Feroviar Român Membru

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
O R D I N U L
Nr.650 din 28.10.1998
pentru organizarea şi exercitarea controlului şi inspecţiei de stat în transportul feroviar şi cu

metroul şi pentru unele măsuri specifice privind cercetarea evenimentelor de cale ferată
În temeiul prevederilor articolul 11 literele j), q), y) şi articolul 12 din Ordonanţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, ale articolul 7 aliniat (1), aliniat (3) literele h), k), o) şi aliniat (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, ale articolul 1 aliniat (1) şi articolul 10 din Hotărârea Guvernului nr.626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române – AFER, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr.44/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

Ministrul transporturilor emite următorul


ORDIN:
Art.1. Controlul şi inspecţia de stat în transportul feroviar şi cu metroul se organizează şi se exercită potrivit prevederilor din anexa nr.1 la prezentul ordin.

Art.2. Măsurile specifice de cercetare şi tratare a evenimentelor de cale ferată produse în activitatea de transport feroviar şi cu metroul sunt prevăzute în anexa nr.2 la prezentul ordin.

Art.3. Controlul şi inspecţia de stat în transportul feroviar şi cu metroul, precum şi cercetarea evenimentelor de cale ferată se exercită de către Inspectoratul de Stat Feroviar din cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER.

Art.4. În exercitarea atribuţiilor de control şi inspecţie de stat, Inspectoratul de Stat Feroviar va verifica modul în care sunt respectate cerinţele cu privire la siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, calitatea produselor şi serviciilor publice prevăzute în reglementările specifice feroviare în vigoare, va cerceta evenimentele grave produse în activitatea de transport feroviar şi cu metroul şi va asigura cercetarea celorlalte evenimente.

Art.5. Controlul şi inspecţia de stat în transportul feroviar şi cu metroul, precum şi cercetarea evenimentelor de cale ferată se asigură de Inspectoratul de Stat Feroviar, pe bază de convenţii încheiate cu Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” - SA, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” - SA, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” - SA, Societatea de Administrare Active Feroviare „SAAF” - SA, Regia de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti, operatorii de transport feroviar şi agenţii economici care furnizează produse sau prestează servicii specifice pentru calea ferată sau metrou, în care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor.

Art.6. În exercitarea atribuţiilor de control şi inspecţie de stat personalul Autorităţii Feroviare Române – AFER şi, după caz, personalul desemnat din Ministerul Transporturilor au dreptul de control pe toate mijloacele de transport feroviar şi cu metroul, în unităţile prevăzute la art.5 şi în celelalte unităţi cu specific feroviar şi cu metroul, în unităţile prevăzute la art.5 şi în celelalte unităţi cu specific feroviar care funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor, pe baza legitimaţiei speciale emise de Ministerul Transporturilor în condiţiile şi după modelul prevăzut în anexa nr.3 la prezentul ordin. Legitimaţia specială de control şi inspecţie de stat dă dreptul la călătoria gratuită pe toate mijloacele de transport feroviar şi cu metroul.

Art.7. Atunci când constată existenţa unor încălcări grave sau repetate ale reglementărilor în vigoare, Inspectoratul de Stat Feroviar, este obligat să dispună sau să propună după caz, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor, certificatelor atestatelor sau licenţelor eliberate de către Ministerul Transporturilor de către Autoritatea Feroviară Română – AFER sau de către centrele de pregătire, perfecţionare şi de autorizare a personalului din transporturile feroviare şi cu metroul.

Art.8. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către agenţii economici prevăzuţi la art.5 sau de către salariaţii acestora, atrage răspunderea civilă, penală sau materială, după caz, potrivit legii.

Art.9. Anexele 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art.10. Autoritatea Feroviară Română – AFER va aduce la îndeplinire prezentul ordin.

Art.11. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României – Partea I-a, în Foaia Oficială CFR şi în publicaţiile proprii ale Autorităţii Feroviare Române – AFER.
MINISTRUL TRANSPORTURILOR,

Traian Băsescu



ANEXA nr.1

la O.M.T. nr.650 din 28.10.1998

ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA CONTROLULUI ŞI INSPECŢIEI DE STAT

ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR ŞI CU METROUL

1. Prin controlul şi inspecţia de stat în transportul feroviar şi cu metroul, se asigură respectarea reglementărilor specifice siguranţei circulaţiei şi securităţii transporturilor, calitatea produselor şi serviciilor publice, depistarea deficienţelor şi sistemelor greşite de lucru, a cauzelor care le generează, precum şi stabilirea măsurilor specifice pentru prevenirea, tratarea şi înlăturarea acestora.

2. Activitatea de control şi inspecţie de stat este condusă de către inspectorul de stat şef şi se exercită în teritoriu prin Inspectoratele Feroviare Teritoriale.

3. Controlul de stat în analizarea întregii activităţi a unui agent economic pe o perioadă de timp cu privire la siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, calitatea produselor şi serviciilor publice în transporturile feroviare şi cu metroul.

Controlul de stat se desfăşoară pe baza unui program trimestrial.

4. Inspecţia de stat constă în verificarea unor activităţi specifice importante desfăşurate de agentul economic, privind siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, calitatea produselor şi serviciilor publice în transporturile feroviare şi cu metroul. Inspecţia de stat se desfăşoară, de regulă, prin sondaj inopinat.

În cazul în care cu ocazia inspecţiei de stat se constată deficienţe şi/sau abateri grave, activitatea se poate transforma în control, cu aprobarea inspectorului de stat şef.

5. Controlul de stat se efectuează conform unui program care conţine denumirea agentului economic controlat, tematica, perioada şi durata controlului. Programul se aprobă de către inspectorul de stat şef.

La cererea conducerii Ministerului Transporturilor, controlul şi inspecţia de stat se efectuează şi în afara programului aprobat.

6. Controlul şi inspecţia de stat se finalizează prin întocmirea unei note de constatare care va cuprinde denumirea agentului economic controlat, tematica, perioada, constatările şi măsurile de tratare ale deficienţelor constatate.

Nota de constatare se semnează de către personalul Inspectoratului de Stat Feroviar care a efectuat controlul sau inspecţia de stat, agentul economic controlat luând cunoştinţă sub semnătură a conţinutului notei de constatare.

Eventualele contestaţii se pot adresa Inspectoratului de Stat Feroviar în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă sub semnătură a conţinutului notei de constatare.

Soluţionarea contestaţiilor se face de către Inspectoratul de Stat Feroviar, în termen de 10 zile de la primirea acestora.

7. Conducerea agentului economic controlat va transmite la Inspectoratul de Stat Feroviar, în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a conţinutului notei de constatare, sau de la data primirii răspunsului la contestaţie, modul de remediere, tratarea deficienţelor şi abaterilor constatate.

8. În cazul în care se constată neaplicarea măsurilor stabilite de către Inspectoratul de Stat Feroviar ca urmare a controlului sau inspecţiei de stat, în funcţie de gravitate, acesta poate dispune suspendarea sau retragerea autorizaţiilor, certificatelor, atestatelor, precum şi a licenţelor eliberate de către Ministerul Transporturilor, de către Autoritatea Feroviară Română – AFER sau de centrele de pregătire, perfecţionare şi de autorizare a personalului din transporturile feroviare şi cu metroul.

9. Inspectoratul de Stat Feroviar va întocmi lunar şi anual o notă informativă privind activitatea de control şi inspecţia de stat desfăşurată, care va fi prezentată conducerii Ministerului Transporturilor.



ANEXA 2

la O.M.T. nr.650 din 28.10.1998
MĂSURI SPECIFICE PRIVIND CERCETAREA ŞI TRATAREA

EVENIMENTELOR DE CALE FERATĂ PRODUSE ÎN ACTIVITATEA DE TRANSPORT FEROVIAR ŞI CU METROUL
1. Cercetarea şi tratarea evenimentelor de cale ferată produse în activitatea de transport feroviar şi cu metroul se face în conformitate cu prevederile „Instrucţiei pentru prevenirea şi tratarea evenimentelor de cale ferată” „Instrucţiuni pentru prevenirea şi cercetarea accidentelor şi evenimentelor feroviare” , în măsura în care nu este stabilit astfel prin prezenta anexă.

2. Avizarea evenimentelor de cale ferată se face prin compartimentul de siguranţa circulaţiei din centralul Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR”-SA şi prin compartimentul de specialitate al Regiei de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti vor aviza telefonic şi în scris (fax), şi Inspectoratul de Stat Feroviar , după cum urmează :

- imediat după primirea avizării evenimentului de cale ferată, în cazul accidentelor de orice categorie sau al defectuozităţilor în muncă evenimentelor deosebit de grave – grupele A1, A2, A3 şi A4, precum şi în cazurile în care circulaţia feroviară este închisă ca urmare a inundaţiilor, căderilor de stânci, incendiilor şi lovirii vehiculelor rutiere la trecerile la nivel.

- până la ora 8:30 a următoarei zile lucrătoare în cazul celorlalte defectuozităţi în muncă, precum şi în alte cazuri în care este perturbată circulaţia feroviară ca urmare a inundaţiilor, căderilor de stânci, incendiilor, lovirii vehiculelor rutiere la trecerile de nivel.

3. Inspectoratul de Stat Feroviar va raporta la cabinetul ministrului transporturilor evenimentele de cale ferată, după cum urmează:

a) imediat după ce s-a primit avizarea telefonic – în cazul accidentelor şi defectuozităţilor în muncă evenimentelor deosebit de grave – grupa A1, A2, A3 şi A4, precum şi a celorlalte cazuri care duc la închiderea circulaţiei feroviare, ca : inundaţii, căderi de stânci, incendii, care conform reglementărilor instrucţionale nu se tratează ca evenimente de cale ferată.

b) prin nota informativă zilnică transmisă până la ora 830 a următoarei zile lucrătoare, în cazul altor evenimente de cale ferată; aceasta va conţine şi celelalte cazuri în care circulaţia feroviară este perturbată, precum : inundaţii, căderi de stânci, incendii, lovirea vehiculelor rutiere la trecerile de nivel, care conform reglementărilor instrucţionale nu se tratează ca evenimente de cale ferată.

4. Comisia de cercetare a unui eveniment de cale ferată va fi formată astfel:

a) în cazul producerii evenimentelor de cale ferată din categoria accidentelor şi a defectuozităţilor în muncă evenimentelor deosebit de grave – grupele A1, A2, A3 şi A4, preşedintele şi comisia de cercetare se stabilesc de către inspectorul de stat şef, din cadrul personalului de specialitate al Inspectoratului de Stat Feroviar, dacă nu este prevăzut altfel prin ordin al ministrului transporturilor.

b) în cazul producerii evenimentelor de cale ferată în activitatea de transport feroviar, altele decât cele nominalizate la punct 4 litera a) comisia de cercetare va fi formată, de regulă, din reprezentanţi ai:

- Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” - SA;

- operatorului feroviar implicat în evenimentul de cale ferată;

- altor agenţi economici implicaţi în evenimentul de cale ferată.

c) în cazul producerii evenimentelor de cale ferată în activitatea de transport cu metroul, altele decât cele nominalizate la punct 4 litera a) comisia de cercetare va fi formată, de regulă, din reprezentanţi ai:

- Regiei de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti,

- altor agenţi economici implicaţi în accidentul sau evenimentul de cale ferată.

5. Nominalizarea comisiei de cercetare şi a preşedintelui acesteia în cazul producerii evenimentelor de cale ferată, altele decât cele prevăzute la punct 4 litera a) se face astfel:

a) în cazul evenimentelor produse pe infrastructura feroviară, de către Compania Naţională de Căi Ferate - „CFR” - SA; preşedintele comisiei de cercetare va fi şeful compartimentului teritorial de siguranţa circulaţiei din cadrul Companiei Naţionale de Căi Ferate - „CFR” – SA.

b) în cazul evenimentelor de cale ferată produse pe liniile unui operator feroviar cu material rulant şi personal propriu, sau pe liniile unui agent economic deservit de un operator feroviar, respectiv pe liniile Regiei de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti, de către conducerea operatorului feroviar pe liniile căruia s-a produs evenimentul de cale ferată, sau care deserveşte agentul economic, respectiv conducerea „METROREX” Bucureşti, preşedintele comisiei va fi şeful compartimentului de siguranţa circulaţiei al operatorului de transport feroviar, respectiv şeful compartimentului de specialitate din cadrul Regiei de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti.

6. Convocarea comisiei de cercetare se face de către preşedintele nominalizat, asigurarea condiţiilor de lucru se face de agentul economic pe liniile căruia s-a produs evenimentul de cale ferată.

7. În caz de divergenţă între membrii comisiei de cercetare, asigurarea cercetării accidentelor sau evenimentelor de cale ferată, se face de către Inspectoratul de Stat Feroviar, la cererea scrisă a preşedintelui comisiei de cercetare; cercetarea în acest caz, se face în condiţiile prevăzute la punct 4 litera a) din prezenta anexă.

8. Dosarele de cercetare a accidentelor sau evenimentelor de cale ferată se întocmesc în trei exemplare în termenul prevăzut de „Instrucţiei pentru prevenirea şi tratarea evenimentelor de cale ferată” „Instrucţiuni pentru prevenirea şi cercetarea accidentelor şi evenimentelor feroviare”.

Depăşirea termenelor de întocmire a dosarelor de cercetare se solicită în scris de către preşedintele comisiei de cercetare şi se aprobă de:

a) inspectorul de stat şef pentru accidentele de cale ferată şi pentru defectuozităţilor în muncă evenimentelor deosebit de grave încadrate în grupele A1, A2, A3 şi A4;

b) inspectorul de stat şef teritorial pentru celelalte defectuozităţi în muncă.

9. Inspectoratul de Stat Feroviar poate solicita în scris dosarele de cercetare, după întocmirea acestora, pentru verificare. Măsurile stabilite de Inspectoratul de Stat Feroviar după verificare sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici implicaţi în producerea evenimentului de cale ferată.

10. În cazul evenimentelor de cale ferată la care cercetarea se face de către comisia prevăzută la punct 4 litera a) Inspectoratul de Stat Feroviar va transmite o copie a dosarului de cercetare, spre tratare, conducerii fiecărui agent economic implicat în producerea evenimentului de cale ferată.

Măsurile dispuse prin dosarul de cercetare sunt obligatorii pentru agenţii economici implicaţi în producerea evenimentului de cale ferată.

11. La solicitarea scrisă a Inspectoratului de Stat Feroviar comisiile de cercetare prevăzute la punct 4 litera b) şi c) vor depune la Inspectoratul Feroviar Teritorial, în termen de trei zile, un exemplar al dosarului de cercetare, pentru verificare.

În cazul în care Inspectoratul Feroviar Teritorial constată că dosarul de cercetare este întocmit incorect sau este incomplet va solicita, în scris, preşedintelui comisiei de cercetare modificarea sau, după caz, completarea dosarului, precizând termenul de tratare.

În urma verificării, care nu va depăşi zece zile, Inspectoratul Feroviar Teritorial emite un aviz scris pentru trimiterea dosarului spre tratare.

Avizul se întocmeşte în trei exemplare din care unul se păstrează la exemplarul dosarului verificat, iar celelalte două se trimit pentru ataşarea la exemplarele rămase la preşedintele comisiei de cercetare.

Avizul devine parte integrantă din dosarul de cercetare şi va cuprinde în principal următoarele:

a) personalul vinovat de producerea accidentului sau evenimentului;

b) reglementările specifice care au fost încălcate;

c) măsuri de tratare specifice privind suspendarea sau retragerea autorizaţiilor, certificatelor, atestatelor sau licenţelor eliberate de către Ministerul Transporturilor, de către Autoritatea Feroviară Română – AFER sau de către centrele de pregătire, perfecţionare şi de autorizare a personalului din transporturile feroviare şi cu metroul;

d) măsuri tehnice şi de prevenire a evenimentelor de cale ferată;

e) alte măsuri şi propuneri de tratare.

12. Autoritatea Feroviară Română – AFER prin Inspectoratul de Stat Feroviar va atenţiona în scris Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie al Agenţilor economici implicaţi în producerea evenimentelor de cale ferată asupra cauzelor, pagubelor materiale şi a măsurilor de tratare şi prevenire.

13. Pentru dosarele de cercetare a evenimentelor de cale ferată care nu au fost solicitate spre verificare potrivit punct 11, preşedintele comisiei de cercetare va trimite o copie a raportului de cercetare Inspectoratului Feroviar Teritorial în termen de trei zile de la data finalizării dosarului.

14. Inspectoratul de Stat Feroviar va urmări, prin sondaj, în cadrul activităţii de control şi inspecţie de stat, modul de aplicare a măsurilor stabilite în urma producerii accidentelor sau evenimentelor de cale ferată.

15. Compania Naţională de Căi Ferate – „CFR” – SA, operatorii feroviari şi Regia de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti, vor întocmi evidenţele şi statisticile privind evenimentele feroviare conform „Instrucţiei pentru prevenirea şi tratarea evenimentelor de cale ferată” „Instrucţiuni pentru prevenirea şi cercetarea accidentelor şi evenimentelor feroviare”. Un exemplar din evidenţele întocmite va fi înaintat lunar, Inspectoratului de Stat Feroviar până la data de 5 ale lunii în curs, pentru luna expirată.

16. Inspectoratul de Stat Feroviar va întocmi evidenţe şi statistici pe care le va prezenta periodic sau la cerere conducerii Ministerului Transporturilor.

ANEXA nr. 3

la O.M.T. nr. 650 din 28.10.1998

CONDIŢIILE DE ELIBERARE A LEGITIMAŢIEI SPECIALE

DE CONTROL ŞI INSPECŢIE DE STAT

1. Personalul Inspectoratului de Stat Feroviar din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER şi, după caz, personalul din Ministerul Transporturilor au dreptul la legitimaţie specială de control care permite:

a) controlul şi inspecţia de stat privind respectarea reglementărilor interne şi internaţionale privitoare la siguranţa, securitatea transporturilor, protecţia mediului, calitatea produselor şi serviciilor publice în transportul feroviar şi cu metroul, precum şi la agenţii economici care furnizează produse sau prestează servicii specifice pentru calea ferată sau metrou;

b) cercetarea evenimentelor de cale ferată produse în activitatea de transport feroviar şi cu metroul;

c) controlul şi inspecţia de stat privind aplicarea prevederilor legale referitoare la existenţa şi funcţionarea sistemului de asigurare a calităţii

d) supracontrolul activităţii feroviare desfăşurate de personalul Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” - SA, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” - SA, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” - SA, Societăţii de Administrare Active Feroviare „SAAF” - SA, Regiei de exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti şi al operatorilor de transport feroviar;

e) accesul în unităţile prevăzute la litera a) şi d);

f) călătoria gratuită cu toate mijloacele de transport feroviar şi cu metroul;

g) accesul şi călătoria în cabina de conducere a mijloacelor de tracţiune feroviară şi în postul de conducere al ramei de metrou

h) solicitarea şi obţinerea datelor, informaţiilor şi documentelor necesare îndeplinirii atribuţiilor de control şi inspecţie de stat şi de cercetare a evenimentelor de cale ferată.

2. Legitimaţia specială de control şi inspecţie de stat se tipăreşte, gestionează şi se eliberează de Autoritatea Feroviară Română - AFER.

3. Funcţiile care au dreptul la legitimaţii de control şi inspecţie de stat sunt:

a) Din cadrul Ministerului Transporturilor:

- conducerea Ministerului Transporturilor;

- personalul nominalizat de către conducerea Ministerului Transporturilor.

b) Personalul inspectoratului de Stat Feroviar din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER:

- director general AFER,

- inspector de stat şef;

- inspector de stat şef adjunct;

- inspector de stat şef teritorial;

- şef serviciu siguranţa circulaţiei;

- şef serviciu calitate servicii/produse;

- şef serviciu reglementări siguranţa circulaţiei;

- inspector de stat.


4. Forma şi conţinutul legitimaţiei speciale de control şi inspecţie de stat este redată mai jos:


M

LOC PENTRU FOTOGRAFIE


INISTERUL TRANSPORTURILOR


LEGITIMAŢIE SPECIALĂ DE CONTROL

ŞI INSPECŢIE DE STAT

NR..... Data emiterii:


Dl/Dna : ........................... ...................

Funcţia ..................................................

În conformitate cu prevederile OUG nr. 12/1998, OG nr. 95/1998, HG nr. 626/1998 şi OMT nr. 650/1998 titularul legitimaţiei este împuternicit:

1. să exercite controlul şi inspecţia de stat cu privire la respectarea reglementărilor interne şi internaţionale privitoare la siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, protecţia mediului, calitatea produselor şi serviciilor publice în transportul feroviar şi cu metroul, precum şi la agenţii economici care furnizează produse sau prestează servicii specifice pentru calea ferată sau metrou;

Valabil până la ....... Ministru,

(numele, semnătura şi ştampila)





2. să cerceteze evenimentele de cale ferată produse în activitatea de transport feroviar şi cu metroul;

3. să efectueze control şi inspecţie de stat privind aplicarea prevederilor legale referitoare la existenţa şi funcţionare a sistemului de asigurare a calităţii;

4. să execute supracontrolul activităţii feroviare efectuate de personalul Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” - SA, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” - SA, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” - SA, Societăţii de Administrare Active Feroviare „SAAF” - SA, Regia de Exploatare a metroului „METROREX” Bucureşti şi al operatorilor de transport feroviar;

5. să aibă acces în unităţile prevăzute la punct 1 şi 4;

6. să solicite şi să obţină datele, informaţiile şi documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor de control şi inspecţie de stat şi de cercetare a evenimentelor de cale ferată.

Şi are dreptul la:

1. călătoria gratuită cu toate mijloacele de transport feroviar şi cu metroul;

2. accesul şi călătoria în cabina de conducere a mijloacelor de tracţiune feroviară şi în postul de conducere al ramei de metrou.





Ordonanţa 39/30.01.2000

pentru sancţionarea unor fapte contravenţionale de transport feroviar şi cu metroul


În temeiul articolului 107 aliniat (1) şi (3) din Constituţia României şi a articolului 1 litera E, punct 3 din Legea nr.206/1999 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

Art.1. În sensul prezentei ordonanţe, prin operaţiuni de transport feroviar şi cu metroul, denumite în continuare operaţiuni feroviare, se înţelege activităţile necesare pentru realizarea transportului feroviar şi cu metroul în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor sau produselor. În sensul prezentei ordonanţe, prin transport pe căile ferate române şi pe reţeaua de metrou se înţelege orice deplasare de persoane sau bunuri realizată cu vehicule feroviare de către operatori de transport pe infrastructura feroviară. Transportul feroviar şi cu metroul, precum şi serviciile conexe acestuia sunt considerate activităţi de transport feroviar. (Conform legii 200/2003)



Art.2. Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte ale personalului care, în desfăşurarea operaţiunilor feroviare, încalcă normele privind siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, calitatea produselor şi a serviciilor:

1. neasigurarea în staţiile de cale ferată şi de metrou a funcţionării instalaţiilor privind informarea şi avizarea publicului călător;

2. neîntreţinerea curăţeniei şi/sau neasigurarea funcţionării grupurilor sanitare în spaţiile afectate pentru deservirea călătorilor, din staţiile de cale ferată şi metrou;

3. îndrumarea trenurilor de călători fără să fie asigurată în vagoane funcţionarea instalaţiilor sanitare, de încălzire şi de iluminat;

4. îndrumarea trenurilor de metrou fără să fie asigurată funcţionarea instalaţiilor de încălzire şi de iluminat;

5. îndrumarea trenurilor de călători fără a fi salubrizate şi dotate cu materiale igienico — sanitare;

6. efectuarea serviciului de către personalul feroviar şi de metrou fără a asigura buna servire a publicului călător;

7. neîntocmirea dosarelor de cercetare privind trenurile de călători şi marfă care au fost îndrumate şi/sau au circulat fără a respecta mersul de tren stabilit;

8. lipsa nemotivată a personalului, care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei, de la examinările medicale, psihologice, profesionale, precum şi de la analizele de siguranţa circulaţiei sau şcoala personalului;

9. neactualizarea planurilor tehnice de exploatare;

10. nerespectarea dispoziţiilor personalului care conduce circulaţia trenurilor şi/sau efectuarea manevrelor;

11. expedierea vagoanelor cu gabarit depăşit sau încărcate cu mărfuri periculoase cu alte trenuri decât cele stabilite prin programul de circulaţie;

12. nerespectarea normelor şi toleranţelor admise la linii, la schimbătoare de cale şi la lucrările de artă;

13. efectuarea instruirii personalului care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei în centre neautorizate sau de către personal neautorizat în acest scop;

14. nerespectarea programelor stabilite pentru instruirea, perfecţionarea, examinarea, şcolarizarea sau calificarea personalului care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei;

15. neiluminarea locului producerii evenimentului de cale ferată sau neinstalarea telefonului solicitat de către comisia de cercetare.

16. nerespectarea programelor de control aprobate;

17. neavizarea deranjamentelor la instalaţiile de siguranţa circulaţiei;

18. punerea la dispoziţie clienţilor, pentru încărcarea mărfurilor, a unor mijloace de transport care nu pot asigura integritatea şi păstrarea calităţii mărfurilor în timpul derulării contractului de transport;

19. depozitarea bagajelor, a mesageriei sau a coletăriei în alte spaţii decât cele afectate;

20. solicitarea sau trimiterea unor mijloace de intervenţie care nu au dotarea tehnică corespunzătoare pentru a restabili circulaţia trenurilor;

21. neântocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor de cale ferată sau de metrou;

22. neexecutarea reviziilor tehnice la materialul rulant de cale ferată sau de metrou.

23. nesemnalizarea trenurilor sau a zonelor unde se efectuează lucrări la liniile de cale ferată sau de metrou;

24. neasigurarea contra fugirii a materialului rulant aflat în staţionare pe liniile de cale ferată sau de metrou.

25. neefectuarea reviziilor la instalaţiile feroviare şi de metrou;

26. neexecutarea reparaţiilor planificate la materialul rulant;

27. netransmiterea, în scris, a măsurilor de remediere, în termen de 10 zile de la data încheierii notei de constatare întocmite cu ocazia acţiunilor de control şi inspecţie de stat;

28. înmatricularea materialului rulant fără avizul scris al Autorităţii Feroviare Române — AFER;

29. utilizarea în activitatea de construcţie, modernizare, reparare, întreţinere şi exploatare a materialului rulant şi a infrastructurii feroviare publice sau a metroului a produselor şi a serviciilor neomologate tehnic sau pentru care nu s-a emis un agrement tehnic;

30. furnizarea şi/sau achiziţionarea de produse şi/sau servicii feroviare fără ca acestea să fie omologate sau agrementate tehnic, după caz, de către Autoritatea Feroviară Română — AFER;

31. neânscrierea în fişa postului a responsabilităţilor personalului care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei;

32. efectuarea serviciului de către personalul care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei, fără respectarea prevederilor din fişa postului;

33. neprezentarea şefului de staţie la locul producerii evenimentului de cale ferată, imediat după luarea la cunoştinţă;

34. neprezentarea şefilor de subunităţi feroviare locale la locul evenimentului de cale ferată imediat după solicitarea şefului de staţie;

35. efectuarea măsurătorilor la ecartament şi nivel cu dispozitive de măsurat calea neverificate sau defecte;

36. nesupravegherea activităţilor privind circulaţia trenurilor şi efectuarea manevrelor;

37. executarea de lucrări la linie pe calea fără joante în perioada temperaturilor ridicate, fără efectuarea verificărilor temperaturii din şina de cale ferată;

38. luarea în primire a vagoanelor cu lipsuri şi degradări care nu sunt notificate;

39. executarea de lucrări privind siguranţa circulaţiei fără stabilirea, în scris, a responsabililor şi a condiţiilor de efectuare a acestora;

40. ieşirea mijloacelor de intervenţie pentru restabilirea circulaţiei fără respectarea proceselor tehnologice;

41. circulaţia trenurilor de intervenţie afectate pentru restabilirea circulaţiei fără respectarea mersului de tren întocmit la îndrumare;

42. solicitarea şi/sau ieşirea cu întârziere a mijloacelor de intervenţie în cazul înzăpezirilor, precum şi nerespectarea programului de lucru stabilit;

43. neluarea măsurilor stabilite prin programele anuale de combatere şi preîntâmpinare a înzăpezirilor;

44. încadrarea eronată a evenimentelor de cale ferată, în dosarele de cercetare;

45. refuzul personalului de a da relaţii şi/sau de a rămâne la dispoziţia comisiilor de cercetare a evenimentelor de cale ferată;

46. executarea sau permiterea executării serviciului la siguranţa circulaţiei fără ca personalul să fie apt medical, psihologic sau profesional;

47. conducerea trenurilor de către mecanicul de locomotivă fără respectarea înscrisurilor din livretele de mers;

48. neefectuarea probelor de frână sau efectuarea acestora de către personal neautorizat;

49. neânscrierea în ordinul de circulaţie a condiţiilor privind efectuarea circulaţiei şi a manevrei;

50. nerespectarea condiţiilor înscrise în ordinul de circulaţie;

51. încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport fără ca acestea să fie fixate şi asigurate;

52. introducerea în compunerea trenurilor a materialului rulant care nu îndeplineşte condiţiile tehnice;

53. neverificarea de către mecanicul de locomotivă a eficacităţii frânei automate;

54. darea în exploatare a infrastructurii feroviare şi/sau a materialului rulant, fără efectuarea recepţiei tehnice;

55. depozitarea mijloacelor de transport în care sunt încărcate mărfuri periculoase în alte locuri decât cele stabilite prin planul tehnic de exploatare al staţiei;

56. refuzul accesului organelor cu drept de control şi inspecţie de stat în incinta unităţilor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de transport feroviar şi/sau cu metroul sau care furnizează produse ori prestează servicii specifice pentru calea ferată sau pentru metrou;

57. refuzul personalului agenţilor economici, care desfăşoară activităţi de transport feroviar sau cu metroul sau care furnizează produse ori prestează servicii specifice pentru calea ferată sau pentru metrou, de a prezenta datele, informaţiile şi documentele solicitate de către organele cu drept de control şi inspecţie de stat competente;

58. neaplicarea măsurilor de remediere a deficienţelor stabilite ca urmare a controalelor şi/sau inspecţiilor de stat efectuate de către personalul autorizat;

59. depăşirea termenelor stabilite pentru transmiterea documentelor solicitate de către organele de control şi inspecţie de stat competente;

60. introducerea în circulaţie a materialului rulant cu defecte care pot periclita siguranţa circulaţiei, fără stabilirea condiţiilor de circulaţie;

61. nerespectarea de către conducătorul al persoanei juridice implicate în producerea evenimentelor de cale ferată a măsurilor şi termenelor de executare stabilite în dosarele de cercetare;

62. neavizarea evenimentelor de cale ferată de către personalul care lucrează în activitatea de transport feroviar sau cu metroul;

63. neoprirea executării lucrărilor de ciuruire integrală a prismei de piatră spartă sau a lucrărilor de buraj şi ripaj mecanizat, la temperatura maximă admisă de lucru.

Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte ale persoanelor fizice şi juridice care, în desfăşurarea activităţilor de transport feroviar, încalcă normele privind siguranţa circulaţiei, securitatea transporturilor, calitatea produselor şi a serviciilor, precum şi protecţia mediului:

1. neasigurarea în staţiile afectate transportului feroviar public din staţiile de cale ferată şi de metrou a cerinţelor tehnice şi de întreţinere impuse instalaţiilor de iluminat, încălzit, informare şi avizare a publicului călător, ventilaţie, distribuţie a apei potabile şi evacuare a apelor uzate, precum şi neântreţinerea şi neasigurarea funcţionării grupurilor sanitare;

2. punerea în circulaţie a trenurilor de călători sau de metrou fără să fie asigurată în vagoane funcţionarea instalaţiilor sanitare, de încălzire, iluminat şi ventilaţie sau, după caz, fără a fi salubrizate şi dotate cu materiale igienico-sanitare;

3. efectuarea serviciului de către personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei fără respectarea prevederilor din fişa postului cu privire la: organizarea şi conducerea circulaţiei trenurilor, autorizarea şi efectuarea manevrelor, inclusiv a mijloacelor de intervenţie, conducerea vehiculelor feroviare motoare, manipularea instalaţiilor de control al circulaţiei sau a echipamentelor de siguranţă, efectuarea programelor de control stabilite;

4. nerespectarea normelor admise la linii, schimbătoare de cale şi poduri, tuneluri, viaducte şi podeţe;

5. nesemnalizarea trenurilor şi, respectiv, a zonelor unde se efectuează lucrări la liniile de cale ferată;

6. neasigurarea contra fugirii a materialului rulant aflat în staţionare pe liniile de cale ferată;

7. executarea de lucrări la linie, pe calea ferată fără joante în perioada temperaturilor ridicate, fără efectuarea verificărilor temperaturii din şină sau neoprirea acestora la temperatura maximă admisă de lucru;

8. transportul mărfurilor în mijloace de transport, fără ca acestea să fie fixate şi asigurate;

9. conducerea trenurilor de către mecanicul de locomotivă fără respectarea înscrisurilor din livretele de mers;

10. neefectuarea probelor de frână sau efectuarea acestora de către personal neautorizat;

11. neânscrierea în ordinul de circulaţie a condiţiilor privind efectuarea circulaţiei şi a manevrei;

12. nerespectarea condiţiilor înscrise în ordinul de circulaţie;

13. staţionarea mijloacelor de transport în care sunt încărcate mărfuri periculoase în alte locuri decât cele stabilite prin planul tehnic de exploatare a staţiei;

14. nesupravegherea activităţilor privind circulaţia trenurilor şi efectuarea manevrelor, precum şi neântocmirea dosarelor de cercetare privind trenurile de călători şi marfă care au fost îndrumate sau au circulat fără a respecta mersul de tren stabilit;

15. punerea la dispoziţia clienţilor, pentru încărcarea mărfurilor, a unor mijloace de transport care nu pot asigura integritatea şi păstrarea calităţii mărfurilor în timpul derulării contractului de transport;

16. luarea în primire a vagoanelor cu lipsuri, defecţiuni şi degradări care nu sunt notificate;

17. solicitarea sau ieşirea cu întârziere a mijloacelor de intervenţie în cazul înzăpezirilor, precum şi nerespectarea programului de lucru stabilit;

18. neavizarea sau avizarea cu întârziere a accidentelor sau a evenimentelor de cale ferată;

19. neântocmirea sau întocmirea fără respectarea instrucţiunilor legale în vigoare a dosarelor de cercetare a accidentelor şi a evenimentelor de cale ferată;

20. încadrarea eronată a accidentelor sau a evenimentelor de cale ferată sau neefectuarea şi nerespectarea măsurilor şi termenelor stabilite în dosarele de cercetare;

21. efectuarea de către agenţii economici de activităţi privind operaţiuni de manevră, transpunere, transbordare sau intermediere a transporturilor feroviare prin case de expediţie, fără a deţine licenţă;

22. neaplicarea măsurilor stabilite pentru remedierea deficienţelor constatate ca urmare a controalelor sau inspecţiilor de stat efectuate de către personalul autorizat;

23. refuzul personalului de a da relaţii sau de a rămâne la dispoziţia comisiilor de cercetare a accidentelor sau a evenimentelor de cale ferată şi de metrou;

24. refuzul accesului organelor competente, potrivit legii, în incinta unităţilor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de transport feroviar;

25. refuzul personalului agenţilor economici care desfăşoară activităţi de transport feroviar de a prezenta organelor competente, potrivit legii, datele, informaţiile şi documentele solicitate sau netransmiterea acestora;

26. neactualizarea planului tehnic de exploatare a staţiei de cale ferată;

27. efectuarea de activităţi de transport feroviar în staţiile de cale ferată fără respectarea prevederilor din planul tehnic de exploatare a staţiei;

28. neefectuarea reviziilor tehnice şi a reparaţiilor planificate la materialul rulant de cale ferată şi de metrou la termenele prevăzute în reglementările specifice în vigoare;

29. neefectuarea la termen a lucrărilor de revizie sau întreţinere la infrastructura feroviară, inclusiv la instalaţiile de semnalizare, de control al circulaţiei şi alimentare cu energie electrică aferente căii ferate, precum şi a lucrărilor de reparaţii prevăzute în programele aprobate;

30. neefectuarea verificării stării tehnice la materialul rulant motor ori tractat sau la elementele infrastructurii feroviare, conform reglementărilor specifice în vigoare;

31. introducerea în compunerea trenurilor şi punerea în circulaţie a materialului rulant care nu îndeplineşte condiţiile tehnice de funcţionare;

32. menţinerea în exploatare a materialului rulant şi a elementelor infrastructurii feroviare la care nu s-au efectuat reviziile şi reparaţiile planificate la termenele scadente, precum şi a materialului rulant cu durata normată de funcţionare depăşită;

33. neândeplinirea condiţiilor tehnice de funcţionare a staţiilor de cale ferată şi de metrou;

34. instruirea profesională şi autorizarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei în centre neautorizate;

35. punerea în exploatare a elementelor infrastructurii feroviare, inclusiv a componentelor instalaţiilor de semnalizare, de control al circulaţiei şi de alimentare cu energie electrică aferente căii ferate, fără efectuarea recepţiei tehnice sau fără ca acestea să fie autorizate din punct de vedere tehnic cu ocazia construirii, modernizării sau reparării acestora;

36. utilizarea de personal cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care nu este apt medical, apt psihologic, calificat sau autorizat, după caz, pentru funcţia pe care o îndeplineşte sau activitatea pe care o desfăşoară la întreţinerea, repararea şi exploatarea infrastructurii feroviare şi a materialului rulant;

37. utilizarea în cadrul desfăşurării activităţilor de transport feroviar a materialului rulant care nu este înmatriculat, inscripţionat sau autorizat, conform reglementarilor în vigoare;

38. permiterea accesului pe infrastructura feroviară publică a operatorilor de transport feroviar care nu deţin, cumulativ, licenţa de transport şi certificat de siguranţă;

39. furnizarea de produse sau servicii fără respectarea reglementărilor specifice obligatorii pentru furnizorii feroviari cu privire la autorizarea, omologarea sau agrementarea tehnică;

40. achiziţionarea sau utilizarea în activităţile de construcţie, modernizare, reparare, întreţinere şi exploatare a materialului rulant şi a infrastructurii feroviare a produselor sau a serviciilor fără respectarea reglementărilor specifice obligatorii cu privire la certificarea de conformitate, omologarea, atestarea sau agrementarea acestora;

41. utilizarea de laboratoare, standuri şi dispozitive speciale pentru încercarea şi verificarea caracteristicilor determinante pentru siguranţa circulaţiei ale produselor feroviare, fără ca acestea să fie autorizate, atestate sau recunoscute, după caz, de către Autoritatea Feroviară Română – AFER;

42. nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţelor, autorizaţiilor, certificatelor, atestatelor sau agrementelor emise de către Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei Turismului sau de către Autoritatea Feroviară Română – AFER;

43. executarea de lucrări neautorizate în zona de siguranţă şi de protecţie a căii ferate, fără autorizaţie eliberată de către Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei Turismului sau nerespectarea condiţiilor impuse prin autorizaţie. (Conform legii 200/2003)

Art.3. Contravenţiile prevăzute la art.2 se sancţionează după cum urmează:



a) cu amendă de la 300.000 lei la 3.500.000 lei, cele prevăzute la pct.1. — 16;

b) cu amendă de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct.17 — 37;

c) cu amendă de Ia 1.000.000 lei la 10.000.000 lei, cele prevăzute la pct.38 — 63.

(1) Contravenţiile prevăzute la articolul 2, dacă sunt săvârşite de persoane fizice, se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 800.000 lei la 5.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 1 – 16;

b) cu amendă de la 2.000.000 lei la 15.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 17 – 24;

c) cu amendă de la 4.000.000 lei la 25.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 25 – 43.

(2) Contravenţiile prevăzute la articolul 2, dacă sunt săvârşite de persoane juridice, se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 1.600.000 lei la 10.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 1 – 16;

b) cu amendă de la 4.000.000 lei la 30.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 17 – 24;

c) cu amendă de la 8.000.000 lei la 50.000.000 lei, faptele prevăzute la punctele 25 – 43. (Conform legii 200/2003)

Art.4. Sancţionarea aplicată pentru contravenţiile prevăzute în prezenta ordonanţă nu înlătură răspunderea disciplinară.

Art.5. Cuantumul amenzilor prevăzute la articolul 3, se actualizează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei. (Conform legii 200/2003)

Art.6. (1) Constatarea contravenţiilor, încadrarea acestora şi aplicarea amenzilor, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă, se fac de personalul Autorităţii Feroviare Române — AFER, precum şi de personalul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei Turismului (Conform legii 200/2003), posesori ai legitimaţiei speciale emise de Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei Turismului (Conform legii 200/2003).

(2) Forma, modelul şi conţinutul legitimaţiei speciale, precum şi personalul prevăzut la aliniatul (1) se stabilesc prin ordin al ministrului lucrărilor Publice, transporturilor, construcţiilor şi locuinţei turismului (Conform legii 200/2003).

Art.7. Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Legii nr.32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia articolului 25.

Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu modificările ulterioare (Conform legii 200/2003).

Art.8. Ministrul transporturilor va emite, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, ordinul prevăzut la articolul 6 aliniat (2), care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei Turismului va elabora şi va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinul prevăzut la articolul 6 aliniat (2). (Conform legii 200/2003).


Yüklə 7,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   101




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin