Speţe recente

35. Cazul: Comisia Europeană c. Republica Franceză, recurs în neîndeplinirea obligaţiilor, 10 aprilie 2003

Situaţia de fapt

În conformitate cu art.34 din Directiva 98/8/CE privind pesticidele ce nu sunt utilizate în agricultură statele membre erau obligate să ia măsurile interne necesare în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a acestei directive.

Neprimind nici o comunicare din partea Republicii Franceze privind implementarea directivei, Comisia a declanşat procedura de „infringement” instituită prin art.226 TCE. Pe parcursul fazei administrative prealabile, Franţa a comunicat Comisiei existenţa mai multor proiecte de măsuri interne vizând implementarea directivei, dar estimând că transpunerea a fost incompletă, Comisia a iniţiat acţiune în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Guvernul francez a recunoscut că nu a asigurat o transpunere completă a directivei, dar motivează această întârziere din necesitatea de a organiza de o manieră optimală procedura de evaluare a dosarelor care presupune intervenţia mai multor organisme.

Dreptul aplicabil

• 
  Directiva 98/8/CE – privind pesticidele ce nu sunt utilizate în agricultură („biocide”)
  
• 
  art. 226 – privind recursul pentru neîndeplinirea obligaţiilor („infringement”)
  

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Constatarea neîndeplinirii de către un stat a obligaţiilor trebuie făcută în funcţie de situaţia din momentul expirării termenului dat de Comisie prin avizul motivat. De asemenea, tot în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii, un stat membru nu poate invoca dispoziţii, practici sau situaţii din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligaţiilor impuse prin directivă.

Din aceste motive, recursul introdus de Comisie trebuie considerat fondat, constatându-se neîndeplinirea de către Republica Franceză a obligaţiilor ce-i decurg din directiva 98/8/CE.
Notă: Între timp, Comisia a deschis o nouă procedură de „infringement”, pe baza art. 228 TCE, în cazul în care se va ajunge din nou în faţa Curţii de Justiţie, Franţa fiind pasibilă de a primi o amendă globală sau penalităţi pe zi de întârziere.

Art.228 TCE conferă Comisiei prerogativa de a acţiona împotriva unui stat membru care nu a dus la îndeplinire o decizie anterioară a Curţii, putându-i solicita acesteia aplicarea unei sancţiuni financiare statului în cauză. Ca şi în cazul procedurii instituite prin art. 226 TCE, există o fază prealabilă, ce cuprinde discuţii între statul respectiv şi Comisie, emiterea unei „scrisori de informare” de către Comisie, apoi a unui „aviz motivat” şi, în cele din urmă, în cazul în care toate aceste demersuri eşuează, Comisia poate acţiona statul respectiv în faţa Curţii de Justiţe a Comunităţilor Europene, solicitând în acest caz aplicarea unor sancţiuni financiare.
Evaluare

Speţa este importantă din punctul de vedere al precizărilor făcute în legătură cu procedura de infringement iniţiată pe baza art. 226TCE.

În ceea ce priveşte directiva pusă în discuţie, capitolul 7 privind „agricultura” este în curs de negociere, iar în domeniul fitosanitar, ca prioritate pe termen scurt se află şi adoptarea unor legi privind controlul pesticidelor în agricultură şi introducerea unui sistem de control al reziduurilor provenind din agricultură.

Chiar dacă nu există referiri precise la directiva 98/8/CE, în ultimul raport de ţară, în partea referitoare la progresele făcute în domeniul fitosanitar, mai precis în ceea ce priveşte pesticidele se remarcă faptul că Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului a stabilit un program naţional de monitorizare ce acoperă domeniile cerealelor, fructelor şi legumelor.

36. Cazul: K.B. c. Agenţia Naţională pentru Serviciile de Sănătate şi Secretarul de Stat pentru Sănătate, Marea Britanie, recurs prealabil, 7 ianuarie 2004

Situaţia de fapt

K.B. este infirmieră şi a lucrat pentru Serviciul Naţional de Sănătate timp de 20 de ani, timp în care a contribuit la regimul de pensii al acestui serviciu, regim ce prevede acordarea de pensii în favoarea consortului supravieţuitor (prin această denumire înţelegându-se persoana cu care este căsătorit afiliatul)

K.B. are de mai mulţi ani o relaţie afectivă cu R., care a suferit o operaţie de schimbare de sex, trecând de la sexul feminin la cel masculin. K.B. doreşte ca R. să beneficieze de pensia de urmaş.

Legislaţia Marii Britanii împiedică căsătoria unui transsexual conform noului său sex, pentru că este imposibilă modificarea actului de naştere ce menţionează sexul la origine. De asemenea legea britanică declară nulă orice căsătorie în care cei doi parteneri nu sunt de sexe diferite. Deci, împotriva voinţei lor, K.B. şi R. nu au putut să se căsătorească, fapt ce îl va împiedica pe R. să primească pensia de urmaş.

În consecinţă K.B. a introdus recurs în faţa jurisdicţiilor britanice, motivând că este victima unei discriminării pe criterii sexuale şi privind remuneraţia.

Jurisdicţia britanică supune spre analiza Curţii Europene de Justiţie următoarea chestiune prealabilă: dacă refuzarea acordării partenerului transsexual al unei femei afiliate sistemului de pensii al Serviciului Naţional de Sănătate, a drepturilor de urmaş constituie o discriminare în contradicţie cu art.141 TCE şi Directiva 75/117.

Dreptul aplicabil

- Art. 141 TCE – principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei

- Directiva 75/117/ EEC privind egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea precizează că pensia vărsată în cadrul unui sistem de securitate socială intră în câmpul de aplicare al dispoziţiilor tratatului care interzic orice discriminare pe motivul sexului în ceea ce priveşte remuneraţia.

Decizia de a rezerva anumite avantaje cuplurilor căsătorite, excluzând-i pe toţi aceia ce coabitează fără a fi căsătoriţi, nu este contrară dreptului comunitar. Nu se instituie astfel o discriminare în funcţie de sex, având în vedere că nu contează dacă solicitantul pensiei este bărbat sau femeie.

Totuşi, Curtea consideră că prin condiţiile de acordare a acestei pensii se creează o inegalitate de tratament, chiar dacă nu se pune direct în discuţiei un drept protejat de dreptul comunitar.

În speţă, această inegalitate de tratament se raportează la capacitatea de a încheia o căsătorie valabilă care este o condiţie prealabilă obligatorie pentru acordarea pensiei de urmaş.

Raportat la cuplurile heterosexuale, în care identitatea unuia dintre parteneri nu este rezultatul unei operaţii de schimbare de sex şi care se pot deci căsători, cuplul format de K.B. şi R. nu va putea niciodată îndeplini condiţia căsătoriei, datorită legislaţiei britanice privind căsătoria şi actele de naştere.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis deja că imposibilitatea ca un transsexual să se căsătorească conform noii sale identităţi sexuale constituie o violare a dreptului său de a se căsători, în conformitate cu art.12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În consecinţă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene constată că legislaţia britanică în materie este, în principiu, incompatibilă cu dreptul comunitar. Pe de altă parte, statele membre sunt competente în a determina condiţiile recunoaşterii juridice ale schimbării de sex.

În consecinţă Curtea lasă la latitudinea judecătorului naţional de a verifica dacă o persoană în situaţia lui K.B. poate să se fondeze pe dreptul comunitar, pentru ca partenerul său să beneficieze de pensia de urmaş.

Evaluare

Această speţă prezintă importanţă deoarece, pentru prima dată Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene se pronunţă în favoarea căsătoriilor transsexualilor în conformitate cu noua lor identitate sexuală, bazându-se pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Decizia Curţii Europene de Justiţie este o încurajare legală pentru parlamentul britanic, în care proiectul de lege pentru acordarea permisiunii de a se căsători transsexualilor a rămas blocat la Camera Lorzilor. Reglementarea actuală a căsătoriei în Marea Britanie este deci contrară dreptului comunitar.

În dreptul român, una dintre condiţiile de fond ale căsătoriei este reprezentată de încheierea acesteia între persoane de sexe diferite. Astfel, căsătoria este reglementată în Codul Familiei în art. 1:

 « Familia are la baza căsătoria liber consimţită între soţi.

În relaţiile dintre soţi, precum si în exerciţiul drepturilor fata de copii, bărbatul si femeia au drepturi egale. »

Deci şi legislaţia română recunoaşte doar căsătoria între un bărbat şi o femeie, fără a face precizări în legătură cu situaţia transsexualilor. În consecinţă vor trebui făcute completări în lumina precizărilor făcute de Curte în această speţă, precum şi în jurisprudenţa anterioară, având în vedere faptul că există deja proiecte legislative propuse de asociaţii ale acestor minorităţi sexuale (de ex. fundaţia ACCEPT), dar care nu au trecut de comisiile parlamentare.

În acelaşi timp, este utilă şi sincronizarea eventualelor demersuri legislative rezultate în urma evaluării acestui caz cu cele care au la bază jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care conţine numeroase elemente pe această temă.