Speţe recente

42. Cazul: Osterreichischer Rundfunk şi alţii (cazuri conexe) c. Curtea de Conturi, Austria, recurs prealabil, 20 mai 2003

Situaţia de fapt

În conformitate cu legislaţia austriacă, entităţile juridice supuse controlului Curţii de Conturi (Rechnungshof), sunt obligate să comunice acesteia sumele de bani şi pensiile vărsate salariaţilor şi pensionarilor lor, sume ce depăşesc un anumit plafon fixat în fiecare an. Divulgarea numelor persoanelor vizate nu este menţionată explicit în legislaţia austriacă, dar Curtea de Conturi a preluat-o din doctrină şi o aplică. Aceste informaţii sunt înscrise de către Curtea de Conturi într-un raport anual care este trimis Parlamentului naţional şi Parlamentelor de Landuri şi în plus, este pus la dispoziţia publicului.

Anumite organisme, dintre care Osterreichischer Rundfunk (ORF), un post radio-tv public, şi alte întreprinderi publice, anumite colectivităţi teritoriale şi un organism profesional reprezentativ nu au comunicat aceste date sau le-au comunicat fără a da numele salariaţilor. Aceştia s-au bazat în principal pe o directiva 95/46/CE privitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi la libera circulaţie a acestor date, pe art.8 (garantarea vieţii private) din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, 1950 pe art. 39 TCE, argumentând că obligaţia de publicitate ar crea un obstacol în calea mobilităţii lucrătorilor. Curtea de Conturi s-a adresat Curţii Constituţionale pentru reglementarea acestei diferenţe de opinie.

În paralel, doi salariaţi ai ORF (d-na. Neukomm şi d-l. Lauermann) au introdus o acţiune vizând împiedicarea ORF de a da curs cererii Curţii de Conturi de comunicare a datelor, acţiune ce a ajuns în faţa Curţii Supreme.

Cele două curţi austriece (Curtea Constituţională şi Curtea Supremă) au introdus un recurs prealabil în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene cu următoarele întrebări:

• 
  legislaţia austriacă este compatibilă cu dreptul comunitar (în particular cu directiva din 1995)­?
  
• 
  directiva din 1995 este direct aplicabilă şi poate fi invocată pentru a împiedica aplicarea regulilor naţionale contrare?
  

Dreptul aplicabil

Directiva 95/46/CE (privitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi la libera circulaţie a acestor date)
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea reaminteşte că directiva comunitară ce are ca obiectiv principal garantarea liberei circulaţii a datelor cu caracter personal, prevede obligaţia statelor membre de a proteja libertăţile şi drepturile fundamentale ale persoanelor fizice, în speţă viaţa lor privată, în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

Curtea consideră inserarea acelor date în raportul anual ca prezentând caracterul unei prelucrări de date cu caracter personal.

În cadrul dreptului comunitar, drepturile fundamentale cuprind (printre altele) şi pe cele garantate de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului. Astfel, art.8, al.2 din această Convenţie conţine principiul non-ingerinţei autorităţilor statului în viaţa privată a individului, dar, totodată prevede şi posibilitatea unei derogări în anumite condiţii şi anume: în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă este o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Comunicarea veniturilor este prevăzută în legea austriacă şi are un scop legitim (. Jurisdicţiile naţionale au obligaţia de a verifica dacă divulgarea numelor persoanelor, fapt neprevăzut de lege, răspunde exigenţei de previzibilitate. Scopul, utilizarea judicioasă a fondurilor publice şi asigurarea bunăstării economice a ţării este legitim; în ceea ce priveşte necesitatea, Curtea consideră că jurisdicţiile naţionale au obligaţia de a examina dacă este necesară difuzarea numelor persoanelor în relaţie cu veniturile realizate de aceştia şi dacă nu ar fi fost suficientă doar informarea publicului doar în legătură cu sumele şi avantajele pecuniare de care beneficiază salariaţii prin contract.

Curtea concluzionează că:

• 
  În cazul în care jurisdicţiile naţionale decid că legislaţia austriacă nu este compatibilă cu Convenţia Europeană privind protecţia drepturilor omului, atunci această lege nu este compatibilă nici cu dreptul comunitar, în speţă cu directiva 95/46/CE.
  
• 
  În cazul în care jurisdicţiile naţionale consideră legislaţia ca fiind necesară şi apropriată obiectivului de interes general urmărit, vor trebui de asemenea să verifice dacă, neprevăzând în mod expres obligaţia de divulgare a numelor salariaţilor, legislaţia se conformează obligaţiei de previzibilitate.
  

În ceea ce priveşte aplicarea directă a directivei, Curtea consideră că dispoziţiile directivei în cauză sunt suficient de precise pentru a putea fi invocate de un particular în faţa jurisdicţiilor naţionale pentru a putea îndepărta aplicarea regulilor naţionale contrare.
Evaluare

Curtea precizează că în cazul în care dispoziţiile unei directive sunt suficient de precise, acestea pot fi invocate de către un particular, în mod direct în faţa instanţelor naţionale (iar directiva 95/46/CE este destul de precisă)

Jurisdicţiile naţionale sunt competente a decide în ce măsură publicarea numelor persoanelor angajate în domeniul public şi care beneficiază de anumite venituri nu contravine Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. În cazul în care se constată că această publicare este conformă art. 8 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului, instanţele naţionale vor trebui să analizeze dacă este îndeplinită obligaţia de previzibilitate, având în vedere faptul că publicarea numelor nu este prevăzută expres în lege, ci decurge din interpretarea doctrinei în materie.

În Legea nr.677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în art. 3. se prevede: “În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează: (…)

b) prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea”.După cum se observă, legea română respectă definiţia dată de directive 95/46/CE .

Art.5, al.2 prevede: „Consimţământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: (...)) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele;”. O dispoziţie similară există şi în directiva 95/46/CE, deci legea română este conformă dreptului comunitar.

Este de reproşat însă faptul că nu se face nici o referire la necesitatea respectării art. 8 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului, pe când directiva comunitară conţine această prevedere expresă în articolele de început.