Speţe recente

Situaţia de fapt

Shield Mark BV este o societate de consultanţă în domeniul proprietăţii intelectuale stabilită în Olanda. Obiectul său de activitate constă în înregistrarea ca mărci sonore a diferitelor indicative sonore.

Câteva din aceste mărci conţin primele nouă note ale compoziţiei muzicale „Fur Elise”, altele conţin onomatopee ce sugerează în olandeză cântecul unui cocoş.

D-l. Kist, consultant în comunicaţii a utilizat melodia „Fur Elise” şi cântecul de cocoş în cursul unei campanii publicitare în cadrul activităţii sale profesionale. În consecinţă, Shield Mark a introdus împotriva sa o acţiune în contrafacere şi pentru concurenţă neloială.

Curtea Supremă olanedză sesizată în ultimă instanţă a cerut Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să precizeze dacă directiva comunitară privind mărcile permite înregistrarea mărcilor sonore.
Dreptul aplicabil

Art.2 al Directivei 89/104/EEC privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci: însemnele ce pot constitui mărci.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea consideră că lista însemnelor susceptibile de a constitui o marcă, listă ce figurează în articolul 2 al directivei, nu este exhaustivă. Însemnele care nu sunt susceptibile de a fi percepute vizual, cum ar fi sunetele nu sunt deci excluse expres de către directivă. Totuşi, pentru a fi înregistrate ca mărci însemnele sonore trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

• 
  trebuie să permită distingerea produselor şi serviciilor unei firme de cele ale unei alte firme,
  
• 
  să fie susceptibile de o reprezentare grafică (prin intermediul figurilor, liniilor sau caracterelor) care să fie clară, precisă, uşor accesibilă, inteligibilă, durabilă şi obiectivă.
  

Aceste exigenţe nu sunt îndeplinite de către o reprezentare grafică a semnului sonor ce indică notele dintr-o operă muzicală cunoscută sau o succesiune de note muzicale, fără alte precizări sau pur şi simplu o onomatopee. În aceste cazuri reprezentării grafice îi lipseşte precizia şi claritatea.

În cazul în care semnul sonor este reprezentat grafic printr-un portativ cu note muzicale şi alte simboluri muzicale, condiţiile sunt îndeplinite pentru că ansamblul acestor notaţii constituie o reprezentare fidelă a succesiunii sunetelor care formează melodia ce trebuie înregistrată ca marcă.

Evaluare

Definiţia mărcii este dată în art. 3 al legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice: „marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinaţii de culori, precum si orice combinaţie a acestor semne ».

Din această definiţie rezultă deci condiţia ca respectivul însemn să fie susceptibil de reprezentare grafică şi condiţia ca acest însemn să permită deosebirea produselor şi serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane. Lista însemnelor ce pot constitui mărci nu este exhaustivă

De altfel, după cum este prezentat în documentul de poziţie privind capitolul 5 privind « dreptul societăţilor comerciale », legislaţia română în materia proprietăţii industriale (legea 84/1998 şi HG 833/1998) a preluat integral dispoziţiile directivei 89/104 /EC. În consecinţă, în aplicarea acestei legi de către instanţele de judecată trebuie să se ţină seama de precizările făcute de Curte în ceea ce priveşte înregistrarea ca mărci a însemnelor sonore.

5. Cazul: Comisia Europeană c. Regatul Spaniei, 25 noiembrie 2003, recurs în neîndeplinirea obligaţiilor

Situaţia de fapt

Printr-o decizie din 1998, Curtea a stabilit că Spania nu a respectat valorile limită fixate de Directiva privind apele termale interioare. („eaux de baignade intérieure”)

În 2001, considerând ca Spania nu a executat hotărârea Curţii din 1998, Comisia Europeană a introdus un recurs în faţa Curţii, cerând impunerea unei amenzi de 45.000 Euro pe zi întârziere în adoptarea măsurilor necesare pentru a executa decizia Curţii.
Dreptul aplicabil

- Directiva 76/160/CEE vizând calitatea apelor termale;

- Articolele 244 şi 256 TCE referitoare la executarea hotărârilor Curţii;
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

În soluţia dată Curtea a amintit că, în primul rând, conform dreptului comunitar, Spania era obligată să ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii din 1998. Chiar dacă Tratatul CE nu precizeză un termen pentru executarea unei hotărâri, Curtea a stabilit că această executare trebuie să fie întreprinsă imediat şi să fie dusă la bun sfârşit într-un timp cât mai scurt.

Termenul dat de Comisie Spaniei (3 sezoane balneare) era suficient, chiar dacă executarea hotărârii implica desfăşurarea unor operaţiuni complexe.

Curtea a fixat amenda pe baza propunerilor Comisiei, dar criteriile avute în vedere au fost cele referitoare la proporţionalitatea acestei măsuri cu gravitatea conduitei statului şi cu capacitatea acestuia de plată (pentru a-l incita astfel să pună capăt situaţiei de neregularitate cât mai curând posibil) În consecinţă Curtea a stabilit o amendă mai mică decât cea solicitată de Comisie.

Pentru luarea acestei decizii Curtea a examinat următoarele aspecte:

• 
  Periodicitatea constrângerii aplicate: a instituit o bază de aplicare anuală (pentru a evita ca Spania să plătească pentru perioadele în care starea de ilegalitate nu mai există), pornindu-se de la un raport comunicat de Spania Comisiei privind starea apelor termale
  
• 
  Caracterul variabil al cuantumului sumei amenzii: Curtea a hotărât că trebuie să se ţină seama de progresele relizate de Spania, amenda stabilindu-se în funcţie de procentul apelor neadaptate la standardele directivei.
  
• 
  Durata încălcării, recunoscându-se că executarea hotărârii din 1998 e dificil de realizat într-o perioadă scurtă de timp
  
• 
  Capacitatea de plată a Spaniei.
  

Evaluare

Hotărârea dată în această speţă prezintă interes în ceea ce priveşte cunoaşterea criteriilor utilizate de Curte în stabilirea unei constrângeri aplicate unui stat pentru neexecutarea unei hotărâri CJCE.

Totodată, ar fi utilă examinarea, comparativ cu celelalte state membre U.E., a posibilităţii existenţei în dreptul intern a unor dispoziţii care să reglementeze modul de executare a punere în executare a hotărârilor C.J.C.E. – astfel, se poate studia dacă este oportună o soluţie asemănătoare cu cea adoptată în cazul hotărârilor C.E.D.O., în cazul cărora este posibilă introducerea unor căi extraordinare de atac (art. 322 pct. (9) Cod procedură civilă – revizuirea şi art. 410 al. (3) Cod procedură penală – recursul în anulare)