Spiritualitatea în psihologie



Yüklə 0,73 Mb.
səhifə21/40
tarix07.08.2018
ölçüsü0,73 Mb.
#68278
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   40

MAI MULTE CONŞTIINŢE


Iluminarea spirituală descrisă printr-un model material

De foarte mult timp, misticii, esoteriştii şi filosofii au adoptat în teoriile lor clasificarea ternară a fiinţei umane. Omul este divizat în 3 mari părţi: Corpul, Sufletul şi Spiritul. (Menţionăm, în treacăt, că teologia creştină a pierdut pe drum a treia verigă a lanţului, Spiritul.) Vom completa acest model simplu cu încă o informaţie necesară. Fiecare din ele are o Conştiinţă proprie, astfel că omul este format dintr-un complex ierarhic de 3 Conştiinţe independente. Iată-le:




Diviziune:

Condusă de:

Ce face:

Corp fizic

Conştiinţă corporală, biologică („suflet vital”, cu sediul în inimă)

Supraveghează funcţionarea organismului, relaţiile interne dintre organe, ţesuturi, celule

Suflet

Conştiinţă psihică, umană („suflet psihic”, cu sediul în creier)

Se ocupă de senzaţii, afecte, gânduri, controlează relaţia cu mediul fizic extern

Spirit

Conştiinţă spirituală, de natură divină

Intermediază relaţia cu universul multidimensional

Vom folosi acest model pentru a defini şi înţelege ce este iluminarea spirituală, prin analogii didactice. Postulatul de la care plecăm este următorul „Ce este sufletul pentru corp este şi spiritul pentru suflet”.

ANALOGII


1

Omul îşi lasă organismul să funcţioneze de la sine în parametrii biologici optimi. Corpul ştie mai bine de ce are nevoie, anunţându-ne când îi este foame, sete, nu are aer etc. Omul primeşte semnalele şi îi satisface corpului aceste nevoi bazale.

«Corpul nostru cunoaşte absolut totul: unde se află o cicatrice, unde s-au concentrat celulele canceroase, unde se găsesc nodulii invizibili şi imposibil de investigat. Organismul uman ştie tot, însă creierul nu. Corpul uman deţine un limbaj de comunicare, însă acest limbaj nu are nimic în comun cu mintea noastră, cu conştiinţa noastră. Organismul nostru este foarte inteligent, perfect chiar. Creierul însă, deşi prin naştere are capacitatea înţelegerii acestor mesaje, cu timpul îşi pierde această abilitate, până la dispariţie», spune Anatoli Kaşpirovski, celebrul vindecător sugestolog de la televiziunea sovietică 2.

Prin analogie, Spiritul nu se descurcă cu toate detaliile vieţii cotidiene, el având o viziune cosmică şi total altruistă. De obicei, Conştiinţa spirituală intervine indirect în viaţa omului, prin sfaturi discrete, inspiraţii, intuiţii, lăsându-i însă libertatea Conştiinţei psihice să comande corpul.

2

Afecţiunile psiho-somatice sunt o intruziune negativă a Psihicului asupra Biologicului; emoţiile negative generează boli trupeşti. Oarecum similar, putem spune că afecţiunile morale survin dintr-o neatenţie, o lipsă de control a Spiritului asupra Psihicului; corupţia nu este niciodată pe placul Spiritului, dar omul mai cade pradă diverselor tentaţii pământeşti.

E posibilă şi influenţa inversă. Multe boli fizice aduc ulterior şi tulburări psihice secundare, inventariate de medicină. Similar, gânduri, atitudini, comportamente greşite ale omului pot duce la afectarea Spiritului, prin acumulare de energii negative şi karmă, care întârzie evoluţia Spiritului către Lumină.

3

În experienţele mistice, Conştiinţa psihică este ridicată şi dusă în dimensiunile paralele de către Conştiinţa spirituală. Sri Aurobindo, un mare filosof şi explorator al conştiinţei, visa ca, în mod asemănător, Conştiinţa corporală a umanităţii să fie ridicată la nivelul psihic, printr-un soi de „experienţă mistică biologică”. Astfel, materia biologică ar fi „psihizată”, adică ar deveni mai inteligentă, maleabilă, mulându-se mai uşor pe dorinţele omului, care nu s-ar mai simţi sclavul atâtor nevoi biologice.



4

Să ne gândim acum la persoanele care realizează performanţe incredibile cu propriul corp. De exemplu, îşi ţin respiraţia zeci de minute sau se supun altor încercări foarte dureroase. În acest caz, funcţiile vitale autonome, atribuite în mod firesc Conştiinţei corporale (în limbaj medical, sistemului nervos vegetativ), sunt comandate ferm de către Conştiinţa psihică. Observând cu fascinaţie, dar şi îngrijorare, că poate funcţiona altfel decât era programată, Conştiinţa corporală trăieşte un gen de „iluminare psihică”. Tot astfel, când Conştiinţa spirituală preia comanda Conştiinţei psihice, apare adevărata „iluminare spirituală”, omul fiind uimit de prospeţimea senzaţiilor, de armonia interioară ce o simte, de bucuria de a trăi.

După cum, aici, misiunea obişnuită a Conştiinţei corporale de păstrare a homeostaziei organismului este tulburată de intruziunea Conştiinţei psihice „paranormale”... tot aşa viaţa Conştiinţei psihice este complet dată peste cap de momentul „trezirii în Spirit”, o surpriză inimaginabilă, însoţită de performanţe şi stări psihice incredibile. În ambele cazuri, iniţiativa schimbării vine de sus în jos. De altfel, Conştiinţa corporală intuieşte doar vag că deasupra sa ierarhic se află în mod normal o altă Conştiinţă superioară. La fel, Conştiinţa umană nu simte decât efectul intervenţiei Spiritului asupra sa şi în niciun caz nu poate decide în locul acestuia.

 


Yüklə 0,73 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   40




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin