Spiritualitatea în psihologie

ILUMINAREA TREBUIE PREGĂTITĂ

Iluminarea este un eveniment istoric, dar ea trebuie pregătită îndelung, nu vine la întâmplare. Omul se apropie de înţelegerea adevărurilor spirituale treptat, prin trăire personală, lecturi spirituale, îndrumări binevoitoare. La un moment dat, simte că este prins într-un iureş spiritual, dorind să facă mai mult pentru a se apropia de Voinţa Divină. Atunci îşi accelerează evoluţia duhovnicească, încercând să pună în practică ceea ce presupune că necesită sfinţirea fiinţei sale. Treptat, observă că primeşte ajutoare din invizibil, ca să înţeleagă mai bine ce se petrece cu viaţa sa şi să se apropie de perfecţiune. Ajutoarele sunt tot mai consistente pe măsură ce intenţiile sale spirituale sunt mai ferme. Conştiinţa sa devine tot mai receptivă la îndemnurile spirituale şi se poate detaşa de activitatea automată a minţii. Omul trăieşte un soi de dedublare, în care conştiinţa sa spirituală observă activitatea oarbă şi mărginită a ego-ului. Nu se ştie cât va dura această etapă de evoluţie, dar în final omul se poate aştepta la acea minunată experienţă divină, atât de slăvită de toţi marii înţelepţi.

Poate că unii s-au iluminat fără eforturi, dar aceia probabil că au depus munca necesară în viaţa anterioară, acum doar culegând laurii victoriei. Întotdeauna există cauze vizibile şi invizibile în tot ceea ce se petrece cu noi. Niciun efort spre îmbunătăţire morală şi spirituală nu rămâne nerăsplătit! Rezultatele extraordinare vor apare, cu siguranţă...

EGO-UL, ÎMBLÂNZIT, NU ANIHILAT

Vorbind despre starea de iluminare, gândul ne poate duce la pasivitatea transcendentală, în care nimic nu tulbură pacea Absolutului. Pentru a ieşi din această aparentă indiferenţă faţă de lumea materială, se cuvine ca înţeleptul să încurajeze tendinţa naturală a ego-ului spre acţiune. Putem să influenţăm cursul evenimentelor cu ajutorul dinamismului ego-ului, dirijat de această dată de luciditatea Spiritului. Lăsăm „micului eu” drept de decizie doar în chestiunile minore, repetitive, automate, instinctuale, putând însă oricând să intervenim ferm în modificarea uzanţelor dacă avem alt scenariu preferabil.

Pe o cale spirituală autentică, ego-ul nu trebuie distrus, personalitatea nu trebuie ştearsă, creierul nu trebuie spălat pentru a i se inocula diverse teorii bizare! Personalitatea umană trebuie să se dezvolte în tot ce are ea mai bun, pentru a proiecta în exterior toată frumuseţea, bogăţia şi dorinţele Spiritului. Fiecare fiinţă este unică. Iar ego-ul este unica interfaţă prin care Spiritul se manifestă în lume. El trebuie încurajat să acţioneze, dar sub oblăduirea înţelepciunii Spiritului. Ego-ul nu trebuie anihilat, ci îmblânzit. Un înţelept are o personalitate fermă, dar imprevizibilă, căci nu se încadrează în niciun tipar, acţionând mereu cu totală libertate interioară.

Desigur, căinţa are rolul ei spiritual important, dar ea nu înseamnă să îţi acoperi capul cu o glugă a renunţării la viaţă, a retragerii din societate, a inhibării oricăror preocupări interesante. Căinţa are rolul de a te face mai bun, de a-ţi solicita renunţarea la ceea ce este urât în tine. Poţi face acestea rămânând acelaşi om la exterior, dar optimizat psihologic. Omul superior reuşeşte să menţină un echilibru între entuziasm şi luciditate, între pofta de viaţă şi autocontrol.

TREZIREA SEAMĂNĂ CU SPIRITUL

Iluminarea te transformă psihologic fundamental. Nu pierzi nimic util şi bun din ce aveai, dar capeţi o viziune nouă. Psihologic sau ştiinţific este imposibil de explicat cum apare această capacitate stranie, această viziune de neimaginat şi totuşi foarte naturală. De fapt, noua viziune este perspectiva dintotdeauna a minţii spiritului încarnat. Este un întreg sistem coerent, complet, detaşat de realitatea materială, pe care îl putem experimenta chiar cu mintea obişnuită, omenească – contopită acum cu mintea spiritului.

Există grade de realizare a acestei fuziuni între conştiinţa umană şi cea a spiritului, există etape pregătitoare ale iluminării, în care mintea are străfulgerări spirituale, dar incomplete, temporare. De asemenea, fiindcă niciun spirit nu este identic cu altul, probabil că orice trezire spirituală este diferită faţă de a altui iluminat. Există însă multe asemănări minunate, aşa cum rezultă din diversele descrieri ale fenomenului, acestea presupunând un rang relativ înalt al spiritului respectiv. Dacă însă un spirit încarnat este inferior, atunci o viziune – apărută dintr-un prezumtiv accident - nu ar fi nici pe departe atât de luminoasă, iubitoare, clară şi benefică!... Pentru astfel de oameni necopţi spiritual este mai potrivită religia, ca să îi înveţe regulile morale înainte de toate...

CARACTERISTICILE CONŞTIINŢEI SPIRITUALE

În starea de iluminare, conştiinţa umană nu are încă acces la totalitatea minţii spiritului (memoria vieţilor anterioare etc.), ci doar la viziunea sa, adică la conştiinţa spirituală. Iată câteva dintre caracteristicile conştiinţei spirituale, din perspectiva omului iluminat:

• 
  observarea lipsei de consistenţă a realităţii materiale, unde totul este efemer şi în perpetuă transformare;
  
• 
  recunoaşterea irealităţii ego-ului, acesta nefiind altceva decât automatismele mentale formând o falsă personalitate;
  
• 
  compasiunea şi simpatia faţă de toate fiinţele universului;
  
• 
  liniştea, tăcerea mentală care nu distorsionează realitatea, ci o oglindeşte fidel;
  
• 
  o atenţie globală asupra întregii realităţi.
  

Filosoful Ciuang-Tsî spunea încă de acum 2300 de ani: «Omul perfect îşi foloseşte mintea precum o oglindă; nu se ataşează de nimic; nu respinge nimic; percepe fără a păstra.» 

Cum să descriem atenţia globală prin noţiunile obişnuite? Este mai mult decât o simplă atenţie distributivă în câteva direcţii („pe orizontală”). Având o atenţie totală, nu pierzi din vedere sfera senzaţiilor şi sfera gândurilor, ci devii conştient şi de o a treia sferă care le cuprinde şi se extinde la infinit. Este o realitate extinsă, supradimensională, adăugată - „pe verticală” - la realitatea exterioară (senzorială) şi cea interioară (a gândurilor, sentimentelor etc.).

Vă pare cumva că seamănă cu simptomele de schizofrenie? Nicidecum. Realitatea extinsă de care vorbim aici este inexprimabilă, intuitivă. Patologia amintită se rezumă la o „îmbogăţire” a realităţii mentale cu fantasme ce dau impresia că vin din realitatea senzorială. Realitatea extinsă oferă sentimentul detaşării de realitatea materială şi mentală, dar fără a pierde acuitatea percepţiei lor. În cazul bolii psihice, trăirea într-o realitate paralelă e însoţită de pierderea lucidităţii. Nu se poate vorbi de observarea detaşată a gândurilor – dimpotrivă, bolnavul este foarte prins de halucinaţiile sale!