Spiritualitatea în psihologie

SUFLETUL şi SINELE  - cea mai frumoasă poveste de iubire din lume

Metodă romantică de evoluţie spirituală

 

Consideraţii teoretice despre suflet şi spirit

OMUL ŞI DUMNEZEU

În inima omului stă sufletul. În inima sufletului stă Spiritul. În inima Spiritului stă Dumnezeu.

Dumnezeu este punctul fără dimensiune din care originează toate fiinţele şi lucrurile. În Dumnezeu ne întâlnim cu toţii.

Trupul, sufletul şi Spiritul se găsesc pe niveluri diferite de vibraţie, care necesită o abordare potrivită. Nu poţi cunoaşte sufletul prin metode biologice, potrivite trupului. Nu poţi cunoaşte Spiritul prin metode psihologice, potrivite sufletului. Nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu din lecturi spiritiste sau voiaje astrale... Unii oameni au avut experienţe mistice în care L-au întâlnit pe Domnul „faţă în faţă”. Uimirea lor nu avea margini. Totuşi, o distanţă încă îi mai separa.

Există o stare supremă, în care poţi fuziona complet cu El. Cum să ajungi acolo, cum să intri în Dumnezeire, suflete? Iubindu-ţi Spiritul...

 

CONFUZII LINGVISTICE

Literatura spirituală este foarte bogată, în toate limbile Pământului. Este posibil să apară confuzii lingvistice între suflet şi spirit. Iată câteva repere:

- Traducerile venite din Extremul Orient spun „spirit”, dar înţeleg minte, gândire. În limba franceză, un „om de spirit” înseamnă o minte inventivă.

- În limba engleză, dar şi în româneşte, deseori, cuvântul „suflet” semnifică spiritul.

- Se mai foloseşte cuvântul „suflet” în pereche cu mintea, semnificând emoţiile în pereche cu gândurile.

- În scrierile creştine, cuvântul „duh” semnifică în mod normal spiritul, dar uneori poartă şi sensul de suflet. „Sfântul Duh” desemnează persoana unui Spirit sau Spirite foarte înalte. Totuşi, de cele mai multe ori, în scrierile creştine, „Sfântul Duh” este sinonim cu Graţia Divină.

- Unii filosofează, la modul general, despre „Spirit”, dându-i un sens vag sau acela de Dumnezeu.

- În psihologie, „sinele” se referă la suflet, cu excepţia psihologiei transpersonale, unde sinele capătă semnificaţia de spirit. În acest articol, Spiritul şi Sinele sunt sinonime.

- În unele scrieri spirituale, cuvântul „conştiinţă” se referă la spirit. În scrierile mele recente, folosesc cuvântul „conştiinţă (umană)” ca parte a sufletului omenesc, din motive de claritate.

 

TRUP - SUFLET - SPIRIT

Cea mai simplă schemă a alcătuirii omului, bine cunoscută şi acceptată în Occident, este trinomul trup+suflet+spirit. Să împărţim, didactic, fiecare etaj în cele 2 părţi esenţiale corespondente:

TRUPUL= corp + Creier

SUFLETUL= minte + Conştiinţă (umană)

SPIRITUL= perispirit energetic + Nucleu (Conştiinţa Divină)

Regăsim aceeaşi structură bipolară la toate cele 3 niveluri, între care constatăm o analogie evidentă: Nucleul (scânteia divină) este pentru perispirit ceea ce este Conştiinţa este pentru minte şi ceea ce este Creierul pentru restul corpului – şi anume, centrul de comandă.

Perispiritul înseamnă energie, acţiune, sensibilitate ca şi mintea, ca şi corpul – adică partea senzorio-motorie. În schimb, Conştiinţa este observatorul şi dirijorul minţii, la fel cum Nucleul controlează detaşat acţiunile perispiritului.

O altă analogie foarte importantă: Creierul este o parte din minte (nivelul următor), după cum Conştiinţa este o parte din perispirit (nivelul următor), iar Nucleul este o parte din nivelul următor - Divinitatea. Conştiinţa umană este un fragment detaşat din partea cea mai rafinată a perispiritului central (cel mai apropiat de Nucleu), după cum „scânteia divină” (Nucleul) este iscată de Marele Foc al Divinităţii.

	Parte senzorio-motorie	Centru de comandă
TRUP	corp	Creier
SUFLET	minte	Conştiinţă
SPIRIT	perispirit	Nucleu

Divinitate

 

LA ÎNCARNARE, SPIRITUL ÎŞI CREEAZĂ UN SUFLET

Spiritele trăiesc în mod natural în lumea astrală sau alte lumi subtile superioare. Dar ele sunt curioase să trăiască în lumea fizică, fapt pentru care se încarnează în orice fiinţă biologică li se oferă, potrivită cu rangul lor evolutiv: o gâză, o pasăre, un animal, un om. De fiecare dată, experienţa este captivantă, deosebită şi necesară. Spiritul este o fiinţă în mod natural expansionată, dar acceptă limitarea într-o formă fizică, temporar, pentru plăcerea şi nevoia experienţei.

Spiritul va conduce trupul prin intermediul sufletului. Sufletul este o fiinţă hibridă, el conţine atât mintea (aspectul limitat), cât şi conştiinţa (aspectul nelimitat), astfel putând intermedia experienţa între lumea fizică şi Spirit. Spiritul nu poate să îşi nege sau să îşi anuleze eternitatea, indestructibilitatea, potenţialitatea infinită. De aceea îşi creează un suflet potrivit vieţii limitate, muritoare. Trăirile sufletului sunt primite instantaneu şi de Spirit, dar nuanţat, specific sensibilităţii Lui.

Datoria omului este de a trăi, chiar dacă nu înţelege de ce s-a născut şi de ce trebuie să moară. Acestea le ştie Spiritul său. Sufletul omului trebuie să îşi asculte Stăpânul şi să se bucure de viaţă, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Ce se întâmplă când trupul nu ascultă de voinţă (ca în cazul paraliziei)? Omul este un handicapat. Iar când sufletul nu ascultă de Spirit, ce este? Un răzvrătit, un nefericit, un handicapat...

Spiritul nu este un dictator, venit cu forţa de aiurea. Este blând şi înţelegător. El ţine în viaţă omul, de la naştere şi până la moarte. În somn, când Spiritul iese din corp, sufletul şi trupul sunt aproape morţi. Sinele este o sursă nebănuită de putere, creativitate, protecţie, mângâiere. Şi, mai ales, este sursa conştienţei noastre.

Sufletul îi spune trupului: „Mergi în acea direcţie!”, iar trupul ştie să meargă singur, automat, fără ajutor. Tot aşa, Spiritul îi dă sufletului indicaţii de esenţă, sfaturi şi decizii. Acesta din urmă le pune în aplicare, fiind mai familiarizat cu detaliile de conjunctură.

În cazul omului înţelept, deciziile în toate acţiunile sunt luate imediat, total inspirat, fără incertitudini şi amânări. Viaţa curge neturbulent. Oricâte capcane i s-ar întinde, sufletul le ocoleşte spontan, instinctiv. Gustă libertatea, fără a se simţi copleşit de ea ca filosofii existenţialişti...

Majoritatea oamenilor suntem, din păcate, prea puţin liberi. Acţiunile şi comportamentul nostru este deseori marcat de prejudecăţi, scheme de gândire, limite personale – adică suntem prizonierii ego-ului (sufletul neliber).