Spiritualitatea în psihologie

SPIRITUALITATEA ÎN 5 ILUSTRAŢII

Generaţiile actuale sunt mai bine instruite, dar şi copleşite de enorma cantitate informaţională vehiculată pe toate canalele mass-media. Oamenii sunt relativ familiarizaţi cu multe subiecte de pe mapamond, deşi în mod foarte superficial. Semidoctismul şi părerile „după ureche” sunt la ele acasă şi în zona Spiritualităţii. În general, aceasta e considerată a fi un domeniu ambiguu, nelucrativ, plictisitor, confundat cu superstiţiile sau cu fenomenele misterioase, ori demn de apelat doar în situaţii critice. De aceea, este lăsat la coada priorităţilor omului modern – grăbit, stresat, agitat mental, manipulat de tot soiul de cerinţe şi influenţe exterioare. Desigur, există şi excepţii: persoanele care simt o chemare lăuntrică spre trăirile spirituale şi care îşi găsesc singure calea personală. Acest articol se adresează mai ales celorlalţi semeni, cei care nu s-au aplecat în mod serios asupra spiritualităţii (fie din lipsă de timp ori surse de informare, fie considerând că este o arie mult prea vastă pentru a fi cuprinsă într-o viaţă de om, fie observând că diverse învăţături se contrazic sau se neagă reciproc).

Sigur, există nenumărate tradiţii spirituale diferite, pe care nu le poţi cunoaşte perfect decât dedicându-te lor exclusiv, cu trup şi suflet. Dar dincolo de diferenţele culturale şi multitudinea abordărilor, din fericire, ele au acelaşi filon de aur, care ne permite să vorbim despre o „spiritualitate generală” de esenţă, pe care o poate înţelege oricine, cu un minim de efort, care explică şi justifică toate căile religioase. SPIRITUALITATEA PURĂ se referă la acele noţiuni spirituale valabile în toate tradiţiile autentice. Dacă astfel de adevăruri comune nu ar exista, ar însemna că spiritualitatea nu ar fi decât un joc de idei local, o creaţie a imaginaţiei umane, care, prin urmare, nu ar putea fi ceea ce se pretinde a fi, şi anume, un adevăr suprapersonal şi transcultural. Tot mai mulţi erudiţi şi experimentatori pe tărâmul conştiinţei dau astăzi mărturie că aceste realităţi spirituale comune întregii omeniri într-adevăr EXISTĂ.

Nutrim speranţa că, într-un viitor previzibil, căile spirituale îşi vor justifica rostul şi valabilitatea tocmai dovedind că astfel de teze fundamentale se regăsesc şi în corpul lor de credinţă. Astăzi, dimpotrivă, acest lucru nu se întâmplă, din cauza majorităţii liderilor religioşi care nu sunt interesaţi de spiritualitatea pură. Aceştia afirmă sus şi tare că învăţătura proclamată de ei nu are nimic în comun cu pretenţiile celorlalte culte sau tradiţii. Este o tendinţă regretabilă şi împotriva naturii spirituale. De aceea, unitatea religiilor nu se va pune în practică niciodată. Ele se hrănesc din diferenţe, nu din asemănări. Religiile nu se vor uni, ci vor fi, eventual, absorbite treptat într-un mod nou, mai pur de raportare la Cer, potrivit oamenilor mai evoluaţi ce vor trăi în acel viitor probabil.

Dacă vom aşeza specia umană pe o solidă temelie spirituală - simplă şi universală, purificată de regionalisme şi cu rigurozitate ştiinţifică - problemele grave ale civilizaţiei s-ar rezolva rapid. Aceasta s-ar petrece prin contribuţia întregii societăţi, devenite mult mai conştiente de ea şi de lume. Într-un sens practic important, spiritualizarea înseamnă expansiunea conştiinţei către înţelesuri tot mai largi şi profunde despre viaţă. Totuşi, nu trebuie confundată cu doctrina „umanistă”, care ar vrea ridicarea materială şi „spirituală” a omului, dar excluzând spiritualitatea! Neştiind spre ce să-l ridice, nici nu o poate face... Iar propăşirea materială a tuturor pământenilor nu va fi posibilă decât, simultan, prin înălţarea lor spirituală.

Subiectul principal al spiritualităţii este, desigur, Spiritul. Accepţiunea sa unanimă ar fi următoarea: Spiritul este ceea ce rămâne viu din om după moarte. Dincolo de acest acord încep însă disputele de credinţă şi diferenţele practice, care par uneori ireconciliabile. De pildă, unii sunt convinşi că Spiritul pre-există naşterii copilului, dar alţii că este creat odată cu corpul fizic. După momentul morţii, Spiritul este presupus fie a-şi păstra forma umană, fie a dobândi o formă sferică. După moarte, se spune fie că Spiritul nu vrea să mai aibă de a face cu viaţa oamenilor, fie că rămâne cu aceleaşi dorinţe umane, fiind interesat să intervină în viaţa muritorilor.

De asemenea, practica spirituală de zi cu zi este înţeleasă în moduri foarte distincte, ca fiind, de pildă:

• 
  Efortul de autoîmbunătăţire morală şi de a face fapte bune.
  
• 
  Practicarea unor ritualuri pentru rezolvarea „fără efort” a problemelor personale.
  
• 
  Dobândirea unor percepţii extrasenzoriale sau altor abilităţi paranormale, prin care se pot realiza vindecări neconvenţionale şi alte binefaceri.
  
• 
  Comunicarea cu spiritele strămoşilor, ale rudelor decedate sau altor personalităţi.
  
• 
  Cunoaşterea directă a lui Dumnezeu şi apropierea voinţei individuale de Voinţa Sa.
  

Acest articol se înscrie în cadrul strădaniei generale de transpunere a spiritualităţii pe baze ştiinţifice, pentru emanciparea noastră de ignoranţă şi rău. El cuprinde 5 lecţii scurte, ilustrate de mine, oferind o sinteză pentru cei grăbiţi, dar interesaţi de subiect. Consider că ABC-ul spiritualităţii este cunoaşterea rolului Spiritului în viaţa obişnuită a omului, de unde se vede că spiritualitatea nu este ceva adăugat artificial la preocupările obligatorii ale omului, ci este chiar baza pe care i se sprijină viaţa.

Am realizat o sinteză din învăţături (foarte diferite) de Yoga, Spiritism, Vedanta trecute prin prisma Psihologiei. Este o simplificare la maximum a realităţii, care poate fi ulterior detaliată plecând de la această schemă ştiinţifică. Un singur model, mai multe tradiţii spirituale...

29 septembrie 2010

LECŢIA 1: Omul şi Universul

După Yoga, Universul creat este structurat pe 5 nivele de vibraţie distincte, „lumi paralele” având legi de funcţionare diferite. Fiinţa umană complexă este alcătuită din particulele-energie ale acestor planuri vibratorii. De exemplu, din elementele chimice ale planului fizic este alcătuit corpul fizic. Omul are 5 corpuri sau învelişuri ce înconjoară „Scânteia divină”, sau Atman. Aceasta provine de pe nivelul suprem, divin, necreat, fiind un fragment holografic din Dumnezeul cel Absolut.

Cele 5 corpuri coexistă în acelaşi spaţiu, în interiorul şi în jurul corpului fizic, penetrându-se reciproc. Substanţa fiecăruia nu este deranjată deloc de existenţa celorlalte, având vibraţii radical diferite. Ceea ce se numeşte aura umană este o parte din materia eterică, astrală şi uneori mentală, ce este percepută de clarvăzători sau (mai recent) prin metode electronice.

Explicaţia planşei

Am notat cu A, B, C, D, E cele 5 planuri paralele din care este constituit Universul, a căror frecvenţă de vibraţie (f) creşte de jos în sus. Denumirea lor este următoarea:

A - planul fizic (culoarea convenţională: roşu)

B - planul eteric, sau vital, sau energetic, sau pranic (culoarea convenţională: portocaliu)

C - planul astral sau mental inferior (culoarea convenţională: verde)

D - planul mental superior, sau intelectual (culoarea convenţională: albastru)

E - planul cauzal (culoarea convenţională: galben)
Entitatea umană complexă este simbolizată aici de o SFERĂ ce conţine materie din toate cele 5 planuri de vibraţie universale (cele 5 culori convenţional alese). În centru, tronează „Soarele” fiinţei, sau „Scânteia divină”, ce provine din planul Divinităţii transcendente.

Din punct de vedere psihologic, primele 4 straturi alcătuiesc MINTEA astfel: CREIERUL este format din partea sa fizică (A), vizibilă, şi partea eterică-vitală (B), ce îl menţine în funcţiune. În afară de creier, MINTEA mai conţine materie astrală (C) - sediu al dorinţelor, emoţiilor, a gândurilor concrete, legate de senzaţiile provenite din mediul fizic, specifică plantelor şi animalelor - şi materie mentală superioară, intelectuală (D) - care formează gândurile abstracte, inteligenţa specific umană.

EGO-ul uman este o aglomerare din materie astrală şi mentală, manifestând o tendinţă de autonomie faţă de voinţa Conştiinţei. Ego-ul nu are voinţă liberă, ci doar automatisme emoţional-ideatice.

Din ultimul nivel (E) provine CONŞTIINŢA UMANĂ. Ea este diferită de minte! Conştiinţa nu „gândeşte”, ci este martor al modificărilor mentale, pe care poate să le dirijeze după voinţa sa. Nivelul cauzal (E) mai este numit şi al „beatitudinii”, fericirea fiind natura fundamentală a Conştiinţei umane. Însă Conştiinţa umană obişnuită este strâns legată de activitatea Minţii şi de aceea nu are răgaz să se bucure de fericirea sa proprie, necondiţionată (vezi şi lecţia 4).

De asemenea, Conştiinţa umană este diferită şi de Atman, natura divină din om! Se spune că omul este creat „după chipul şi în vederea unei nesfârşite asemănări cu Dumnezeu”. Chipul lui Dumnezeu se reflectă perfect în Atman. Asemănarea cu El este un proces continuu de perfecţionare a materiei celor 5 învelişuri luminate de „soarele interior”.

Conform Yoga, SUFLETUL (chitta) nu include creierul, ci doar învelişurile subtile E, D, C (aham, buddhi, manas). Acest fapt este verificat practic în stările de conştiinţă modificate, când sufletul experimentează realitatea din afara corpului şi a creierului.

Particulele fizice se combină după legile chimice, fiind total inerte şi manipulabile.

Particulele eterice-vitale păstrează întregi celulele vii, oferindu-le un tipar de dezvoltare. În lipsa lor, celula s-ar dezagrega până la nivel de molecule. Au un „fler” specific, căci se autodirecţionează în regiunile organismului unde este o lipsă de energie.

Particulele astrale sunt simţitoare (oferă sensibilitatea simţurilor) şi au o inteligenţă primitivă, ca a plantelor şi animalelor, purtând instinctele speciei. Prin câmpul astral, plantele şi animalele comunică telepatic informaţii legate de viaţa lor concretă, imediată.

Particulele mentale sunt cu adevărat inteligente, sunt ideile abstracte, generale, dincolo de preocupările de subzistenţă ale biologicului. Un om foarte inteligent răspândeşte în jur astfel de particule intelectuale, care îi face pe auditori să se simtă ceva mai deştepţi cât timp stau în preajma sa, îl privesc la televizor sau îi citesc cărţile. Inteligenţa este molipsitoare, ca şi prostia, de altfel.

Particulele cauzale sunt singurele conştiente de sine. Cu cât se adună mai multe, cu atât conştienţa persoanei creşte. Conştienţa fiind supramentală, este greu de definit prin noţiuni mentale, dar orice om o poate intui. În preajma unui înţelept, ne simţim parcă mai „treji” decât înainte, percepţia asupra realităţii este mai vie, mai proaspătă, ca atunci când un miop îşi pune ochelarii. Intuim instantaneu legăturile dintre lucruri, dintre fiinţe, dar nu neapărat ca nişte idei expuse analitic şi bine clasificate. Este o percepţie globală, sintetică şi, mai ales, plină de dragoste faţă de tot ce există, fără judecăţi de valoare. Credinţa nativă în Divinitate (nu cea impusă prin educaţie) apare la persoanele care au o mai mare conştienţă, deci mai multe particule cauzale în aură.