Spiritualitatea în psihologie

Creier trist, creier vesel

sursa : Money Express, 29 oct 2008
de Dr. Michael Craig Miller (Redactor Şef la ‘The Harvard Mental Health’)

«Dintr-o sută de miliarde de celule nervoase, mai mult sau mai puţin, nici una nu are capacitatea de a simţi sau de a raţiona individual, dar împreună generează conştientul. »

[Chiar aşa? Cum anume? Explicaţi formarea conştientului, dacă vreţi să fiţi credibili! În realitate, e o afirmaţie aruncată “la plezneală”, nicidecum una ştiinţifică. Tot astfel, comentatorii de ştiinţă popularizată vorbesc despre muşuroaiele de furnici ca părând a fi proiectate de mintea unei arhitect. Dar imediat adaugă, speriaţi de ceea ce tocmai au afirmat: “Lucru imposibil. De fapt, minţile milioanelor de furnici creează un gând colectiv ordonator.” Numai că asta e şi mai greu de înţeles...]

«Timp de aproape 400 de ani, urmând ideile filozofului francez Rene Descartes, cei care s-au gândit la natura conştientului au considerat mintea în relaţie cu corpul, dar separată de el. În acest model, numit ‘dualism’ sau problema minte-corp, mintea era ‘imaterială’, neancorată în nimic fizic. Astăzi, neurologii descoperă o multitudine de dovezi ale unei idei cu care s-a jucat chiar Freud, cu mai bine de 100 de ani în urmă, anume că separarea minţii de creier nu are nici un sens. »

[De când au început neurologii să invoce autoritatea lui Freud, psihanalistul??? Poate de când au descoperit preferinţa comună pentru ateism. Sau nu este decât un procedeu de „fermecare” a cititorilor?!]

«Neurologul şi psihiatrul Eric Kandel, câştigător al Premiului Nobel, a declarat acest lucru direct, într-o lucrare publicată în 1998: ‘Toate procesele mintale, chiar şi cele mai complexe procese psihologice, provin din operaţiuni ale creierului’. »

[Iată cum se face un transfer insidios de autoritate, dinspre un domeniu restrâns al ştiinţei înspre filosofie, unde respectivul nu are nici o competenţă.]

«Cercetătorii neurologi sunt cu toţii de acord» [aşa, fără nicio excepţie, mai ceva ca în democraţia socialistă???] «că mintea se naşte din cooperarea a miliarde de celule interconectate, care, individual, nu sunt mai inteligente decât o amoebă. Dar ideea că mintea umană s-ar putea naşte dintr-o astfel de înşiruire inconştientă e şocantă pentru oricine. »

[E şocantă inclusiv pentru cei care o lansează, dar, săracii, se încurajează reciproc să susţină bazaconii reducţioniste. Şi contrazice evidenţa că întotdeauna e nevoie de un coordonator inteligent al unei mulţimi, fie ea formată din celule vii.]

«Mulţi îşi exprimă mirarea că emoţiile, durerea, sentimentele sexuale sau convingerile religioase ar putea fi un produs al funcţiilor creierului. Ei resping noţiunea că astfel de experienţe bogate pot fi reduse la simple procese mecanice sau chimice. Sau se îngrijorează că explicaţiile ştiinţifice ar putea seduce oamenii, care ar adopta un fel de lene morală ce ar scuza orice slăbiciune umană: ‘Creierul meu m-a pus să fac asta’. »

[De fapt, oamenii posedă înţelepciunea că teoriile se schimbă mereu, iar viaţa este infinit de complexă. Ei intuiesc că omul nu este închis în creierul său, ci deschis către universul nesfârşit.]

«Drumul către descoperirea bazelor biologice ale acestor experienţe umane complexe a dat naştere unei discipline relativ noi: neurologia cognitivă. Aceasta a explodat recent ca domeniu, mulţumită în mare parte deceniilor de progrese ale tehnologiei de cercetare neuronală imagistică, ce ne permite să vedem creierul la lucru. Aşa cum a spus şi doctorul Joel Yager, profesor de psihiatrie la Universitatea din Colorado: ‘Acum putem privi cum şovăie mintea!’ Cu siguranţă că nu veţi găsi o definiţie a expresiei ‘îţi fuge mintea’ în manualele de neurologie modernă. De asemenea, vă va fi greu să găsiţi cuvintele ‘fericire’ sau ‘tristeţe’, ‘furie’ sau ‘dragoste’. »

[Nu ar fi oare mai corect să vorbim despre acţiunea asupra creierului a acestor emoţii? Nu ar fi o dovadă de probitate ştiinţifică să recunoaştem faptul că încă nu ştim ce şi cum le provoacă? Probabil că le generează însăşi mintea cea imaterială!]

«Cu toate astea, neurologii înţeleg într-o măsură din ce în ce mai mare creierul emoţional şi încep să privească îndeaproape aceste stări subiective, ce erau nu cu mult timp în urmă terenul filozofilor şi poeţilor. »

[Se sugerează că filosofia ar fi ceva prea penibil ca să fie luată în serios. Poate că de aceea orice savant se crede mai capabil decât filosofii. Ar putea fi un efect secundar nedorit al hiperspecializării lipsită de dialog interdisciplinar.]

«Este o ştiinţă complexă ce promite multe în ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii.»

[Aşa să ne ajute Dumnezeu!]

 

Rolul important al Spiritului

Conform definiţiei, psiho-logia este ştiinţa SUFLETULUI, nu ştiinţa creierului! Dacă sufletul nu este creierul, atunci ce este sufletul? Pentru a evita să răspundă la această întrebare dificilă, neuroştiinţele spun că sufletul este totuna cu creierul. Dar psihologii au dreptul să-şi aleagă o altă viziune.

După opinia noastră, psihicul are o origine spirituală, el nu este un produs al materiei. Dacă spiritul stă la baza psihicului, desigur că psihologia trebuie să se preocupe şi de Spirit. Psihologia fără spiritualitate este lipsită de orizont, precum o artă decadentă.

Există psihologi având ca hobby lecturi despre spiritualitate. Dar ei cu greu îndrăznesc să depăşească canoanele profesiei practicate şi dezaprobarea colegilor.

Există şi maeştri spirituali care au studiat psihologia. Văzându-i însă limitările, ei nu intră în detaliile ştiinţifice, limitându-se la psihologia practică. Rareori, deocamdată, veţi găsi o abordare simultan spiritual-esoterică şi psihologic-ştiinţifică.

Iată mai jos câteva fapte care relevă importanţa covârşitoare a Spiritului nu numai pentru personalitate, ci chiar pentru funcţionarea generală a organismului.

1. João de Deus (Ioan al Domnului) este un celebru vindecător brazilian, popularizat în toată lumea. El este un medium de încorporare, adică în trupul său intră spirite vindecătoare care realizează operaţii energetice şi chiar fizice asupra a mii de pacienţi. La un moment dat, João de Deus paralizase parţial, dar se vindeca imediat atunci când încorpora un alt spirit. Revenea la starea de paralizie imediat ce spiritul-musafir îl părăsea, iar spiritul propriu se întorcea în trup.

2. În cazuistica psihiatrică a personalităţii multiple se cunosc situaţii în care, de exemplu:

• 
  Una din personalităţi era mereu bolnavă şi obosită, alta era, dimpotrivă, energică şi plină de vitalitate.
  
• 
  O pacientă nu a dormit niciodată, timp de câţiva ani, prin trupul ei perindându-se, pe rând, 5 personalităţi distincte.
  

Din punct de vedere parapsihologic, pacientul cu “personalitate multiplă” este un medium involuntar, în care intră unul sau mai multe spirite.

Ce concluzii majore se pot desprinde din cele de mai sus privind rolul Spiritului pentru om?

În cazul mediumului de încorporare, este evident că spiritele care se perindă în trupul său îşi poartă propriul biocâmp fost-uman (în perispiritul lor). Este o dovadă clară a perpetuării elementelor psiho-vitale personale de la o încarnare la alta şi între ele.

În plus, în cazul pacientei care nu a dormit ani de zile, este evident că spiritele se încărcau cu energie din planul subtil, în timpul în care îşi aşteptau rândul la încorporare, dând apoi suficientă vitalitate corpului mediumului-pacient, ca acesta să nu mai aibă nevoie de odihnă.

În cazul omului obişnuit, refacerea prin somn este posibilă datorită detaşării spiritului de trup şi alimentarea sa cu energie din planurile non-fizice. De fapt, biocâmpul uman are o componentă esenţială, detaşabilă, formată chiar din perispirit.

19 august 2009