Stenogramă [Șerban Ţigănaş

Iulia Stanciu]: Nu, înseamnă că poate merge către Consiliul naţional

[Florin Pruncuţ]: Ok. Şi ultima problemă: Există la un moment dat în „Obligaţiile membrilor OAR” stipulată ideea de „preocupare” pentru dezvoltarea continuă profesională. Aş dori să se precizeze mai clar: ce înseamnă preocupare? Că e obligaţie, deci nu este un drept. Deci dacă nu mă preocup, ce păţesc?

[Iulia Stanciu]: Asta este formularea din lege. Am fi vrut şi noi s-o spunem mai precis, că ne-ar fi fost mai simplu la grupul de lucru. Există un motiv pentru care nu am fi vrut să transferăm complet în Conferinţa naţională, pentru că votul în Consiliul naţional ne permite să modificăm mult mai flexibil acest plan. Nu ştim cum va funcţiona, aşa că a nu-l lăsa amendabil decât o dată la 4 ani este foarte greu, adică este extrem de riscant. Dacă ceva funcţionează prost înseamnă că trebuie să aştept 4 ani sau să convoc o Conferinţă Extraordinară să pot să modific?

Vom reveni pe subiectul cu formarea profesională, există un capitol pe care cred că putem dezbate puțin mai mult, a mai vrut cineva aici legat de asta...

[Șerban Ţigănaş]:

O să vă rog foarte mult, ultimele trei intervenţii, trebuie să terminăm raportul. Vă rog foarte mult. Mai avem dezbateri...

[Drăgan Dragomir]: Cred că totuşi merita să facem mici pauze pentru că sunt nişte subiecte destul de fierbinţi astea, mai ales cel cu stagiatura...

Sunt Drăgan Dragomir de la Timișoara. Sunt multe care voiam să le spun, dar din păcate singura chestie care m-a deranjat expres în momentul ăsta este că am impresia că noi trăim cu toţii într-o bulă, deci suntem câţiva care suntem fruntea şi care mai participăm la concursuri şi scriem în reviste şi trăim „la belle vie”, apropo de ce înseamnă arhitectură, numai că părerea mea este că noi suntem undeva la 5-10% şi realitatea e una tristă, de ştampilă de complezenţă şi de preţuri foarte mici, apropo de ce înseamnă piaţa reală de arhitectură.

Acum: a avea sau a nu avea stagiari? Respectiv ce înseamnă cei doi ani? Mă întreb: doi ani e suficient pentru a câştiga experienţă să ţii în mână banii unui client care pot să fie câteodată destul de mulţi? Nu e suficient. Niciodată nu e suficient, pentru că în condiţiile actuale de ce înseamnă autorizaţie şi de ce înseamnă birocraţia din administrativ, ştim cu toţii că o autorizaţie simplă, darmite un şantier până când închei un proiect, poate să fie 3-4 ani. Şi atunci cum ne aşteptăm ca în 2 ani nişte tineri, cum am fost şi noi de altfel, şi-mi dau seama că a fost insuficient, să treacă prin toate etapele astea şi să fie responsabili de banii pe care-i primesc şi să se joace frumos cu lumină şi volume? De unde? Poate că ar trebui să gândim lucrurile astea, şi mai ales problema majoră e din nou legată de: cum să spui că... Ok, hai să facem firme şi hai să lăsăm nişte oameni să vină să ne verifice ca şi contract de colaborare. Asta automat în lumea reală va însemna ştampilă de complezenţă. Deci nu putem tolera aşa ceva şi cred că ăsta-i un subiect important, care trebuie să-l discutăm.

[aplauze]

[Șerban Ţigănaş]: Mulțumesc foarte mult. Un răspuns scurt: este minim 2 ani. Şi probabil graficul cu promovabilitatea la examenul respectiv arată şi confirmă ceea ce aţi spus dumneavoastră.

[Mircea Ungureanu]: Bună ziua, arhitect Ungureanu sunt, filiala Hunedoara. O problemă despre stagiu – nu-i situaţia mea, că azi-mâine ies la pensie. Dar am avut multe rânduri de stagiari. Niciodată nu se va putea face stagiatura cu cineva, atâta timp cât nu există un statut social al îndrumătorului, al arhitectului. Situaţia frecvent întâlnită astăzi, de care nu se aminteşte şi despre care filiala Hunedoara a cerut un punct de vedere oficial dumneavoastră OAR naţional. Şi am primit un răspuns evaziv şi neterminat. Despre ce este vorba: situaţii în care specialişti de genul agronomi, doctori, croitori – întâmplător am ales aceste exemple – au o firmă în care au în statutul de funcţionare şi proiectarea. Angajează un arhitect stagiar pe care într-adevăr îl exploatează, ce spunea doamna Butică. Asta este exploatarea. În acest timp angajează cu două ore un arhitect cu drept de semnătură. Este semnătura de complezenţă de care zicea colegul de la Timiş. De „înaltă ţinută”, într-adevăr, arhitect de înaltă ţinută... de multe ori, din mediu academic chiar, este angajat câte o oră sau două la o anumită firmă, şi este îndrumătorul stagiarului exploatat, sau stagiarilor exploataţi. De aceste probleme trebuie să se ocupe Ordinul, nu de „cărămizi cu chirpic” şi „vizitat pereţi-cortină”.

[aplauze]

[Mircea Ungureanu]: Nu aceasta este formarea profesională, stimaţi colegi.

[aplauze]

[Mircea Ungureanu]:

Acele CTC-uri trebuie să fie, dar cu o totul altă formă, deşi s-a atras atenţia de la început, n-am fost luaţi în seamă, s-a mers pe aceeaşi cale până în ziua de azi. Astea sunt problemele de rezolvat.

Mai este o situaţie, domnul Ţigănaş, referitor la profesia noastră. Un arhitect stagiar îşi înfiinţează biroul de arhitectură legal, perfect legal. Şi angajează tot de complezenţă, şi nu vedem, angajează arhitect cu drept de semnătură, repet, de multe ori din mediul, academic. Îşi face stagiatura în acel timp şi este exploatat, nu el lucrează. Nici nu învaţă. Că lucrează …cel angajat este cu fracţiune de timp. Aici trebuie rezolvată problema, nu prin grafice din lume paralelă.

[aplauze]

[Șerban Ţigănaş]: Vă mulţumesc. Un răspuns foarte scurt.

Sigur, aveţi dreptate. Trebuie să rezolvăm aceste probleme. Vedeţi punctele de vedere oscilează între doi poli: un pol al stricteţii, al rigorii, al regulilor foarte precise care dau nişte consecinţe restrângând locul, posibilitatea mulţimii de stagiari să facă un stagiu în condiţii bune, şi celălalt pol, al deschiderii, al liberalizării. Trebuie să găsim acest echilibru. La asta lucrăm, cred că a fost un mesaj foarte clar.

Şi o observaţie personală: e foarte important acest lucru. Dar nu înseamnă că nu există şi alte lucruri importante. Vă mulțumesc.

[Petre Năstase-Bucureşti]: Petre Năstase sunt, de la Bucureşti. Citesc de la punctul 1: exercitarea profesiei. Practic avem de ales ori a discuta practic ce înseamnă să exercităm profesia de arhitect pe teritoriul României şi după aceea să ne punem problema cum acordăm dreptul de semnătură şi aşa mai departe.

Deci problema noastră este că noi ne apucăm să discutăm despre chestiunea cum deschidem poarta dreptului de semnătură unor tineri arhitecţi, sau absolvenţi de facultate ca să-i numesc aşa, în conceptul pe care eu l-am apărat întotdeauna, acela al faptului că – îmi pare rău pentru domnişoara care se află în faţă şi care este stagiară – dar diploma de arhitect nu vă dă decât faptul că sunteţi absolvent al unei facultăţi de arhitectură. Dreptul de semnătură vă conferă de fapt dreptul de a exercita profesia pe teritoriul României. Asta este explicaţia pe care eu o am asupra exercitării profesiei. A exercita profesia de arhitect înseamnă a purta şi titlul de arhitect. Adică practic toţi absolvenţii facultăţii de arhitectură suntem absolvenţi ai facultăţii de arhitectură, dar nu suntem arhitecţi. Atenţie mare!

[Șerban Ţigănaş]: Îmi pare rău, după legea românească suntem arhitecţi. Absolvenţii sunt arhitecţi.

[Petre Năstase-Bucureşti]: Aici am vrut să ajung, este o confuzie. Este o mare confuzie, tocmai pe care o are domnişoara, în care se consideră – atenţie mare – se consideră în drept să-şi facă birou de proiectare printr-un SRL cu activitatea înscrisă în proiectare. Deci practic drept pe care-l are oricine, nu numai dânsa. Îl are orice cetăţean al acestei ţări: să-şi facă un SRL cu obiect de activitate proiectare. Nu râdeţi, că am dreptate. Aici este problema. Şi stagiul, atenţie... sfatul meu este ori schimbăm această chestiune şi exercitarea dreptului de meserie se face de către arhitect şi atât, şi societăţi de arhitectură şi nu societăţi ale unor tenori şi aşa mai departe, şi după aceea putem într-adevăr putem discuta despre cum intră ceilalţi în meseria asta, sau dacă nu, vă sfătuiesc să facem colocvială intrarea în această meserie, oricum este o confuzie generală, adică cu alte cuvinte să se verifice că ceilalţi confraţi ai noştri care devin arhitecţi cu drept de semnătură au urmat un stadiu normal, firesc, au făcut câteva desene şi ei în timpul ăla, şi să nu-i refuzăm. Pentru că eu cred că atâta confuzie cât este în ţara asta, n-are rost să ne răzbunăm asupra tinerilor care ajung după doi ani de muncă şi chinuială prin birourile, care sunt alea, sau SRL-uri sau ce sunt, să ajungă la sfârşit să fie respinşi 60%. Deci ori schimbăm tot şi atunci redevenim stricţi de la început şi ne punem problema efectiv ce vrem noi de la meseria asta, şi după aceea să ne şi răzbunăm pe „ăia mici” care vin din urmă, şi, dacă nu, atunci să fim colocviali şi să-i lăsăm sută la sută pe toţi, pentru că au o diplomă de arhitect şi au mai şi muncit doi ani de zile.

[Șerban Ţigănaş]: Îţi propun să discutăm, avem dezbatere pe tema asta, este un punct de vedere acolo care s-a înscris mai demult, te rog Victoria, şi după aceea ultima intervenţie şi vă rog să-mi permiteţi să... mai este dezbatere ulterior, vă rog, aveţi răbdare. Deci pentru punctul ăsta avem dezbatere.

[Victoria Vaşvary]: Victoria Vaşvary mă numesc, de la Satu Mare, doresc doar să supun atenţiei Conferinţei Extraordinare o altă viziune legată de stagiu, şi anume: stagiul este obligatoriu prin lege, arhitectura este de domeniu public, este de interes public, eu propun Ordinului Arhitecţilor să se străduiască ca stagiarii să fie plătiţi de la bugetul de stat, chiar dacă nu există încă Clinici Universitare de Arhitectură. Atât am dorit să...

[Un domn]: Bună ziua, vorbesc în calitate de membru din grupul de lucru formare profesională continuă, n-am vrut să iau parte la şedinţă dintr-un principiu de mine ştiut, dar vizavi de stagiu am venit şi am susţinut în şedinţele de lucru ideea unui contract-cadru între Ordinul Arhitecţilor şi stagiari, care să privească strict această relaţie între stagiar şi mentor sau îndrumător. Şi am susţinut în continuare ideea ca stagiarul să-şi poată alege „n” îndrumători, dar la finalul acestei perioade de stagiu să vină cu competenţele. În fond şi la urma urmei, toate ideile astea cu stagiul plătit de stat şi alte minunăţii de genul, pe nimeni din sala asta nu interesează din ce trăieşte domnişoara, din ce bani trăieşte, după aia pe nimeni din sala asta nu cred că interesează în mod expres ce face ea, contează ca în momentul în care intră în profesie să aibă competenţele necesare de şefie de proiect. Ăsta este scopul stagiului: să fie pregătit. Iar OAR-ul trebuie să-l susţină să dobândească toate cunoştinţele necesare pentru a intra pe piaţă. Şi atât. Deci există iniţiative în favoarea stagiarilor.

[Cristian Popescu-Ialomiţa]: Cristian Popescu-Ialomiţa, din Bucureşti sunt. Foarte scurt. Eu vreau să atrag atenţia asupra faptului că aceste probleme legate de stagiatură au ajuns într-o fază de ultra-birocratizare şi de supra-reglementare, din care n-o să ieşim niciodată cu o soluţie definitivă pentru că nu se poate. Perfecţiunea nu poate fi atinsă. Eu am fost stagiar acum 45 de ani. Şi, slavă Domnului, şi eu, şi alţi colegi de-ai mei, am răzbătut prin viaţă până la vârsta asta. Sistemul ăsta este atât de complicat şi de complex, în primul rând că n-o să ajungem să-l punem la punct niciodată. Nu există perfecţiune. Găsiţi o cale mai simplă, cum era înainte – bine, înainte eram toţi angajaţi la stat... asta este prima observaţie. O să discutăm până în pânzele albe – prea mult.

În al doilea rând, era vorba de dreptul la semnătură. Aş vrea să-mi exprim un punct de vedere, care cred că este cel corect. Dreptul la profesie ţi-l dă diploma. Ai terminat o facultate, ai dreptul să profesezi. Dreptul la semnătură îţi conferă dreptul de a-ţi asuma anumite responsabilităţi în cadrul proiectului. Deci să nu confundăm lucrurile.

În al treilea rând, legând cele două chestiuni. Dacă eu am drept de semnătură, deci pot dispune de banii statului, de banii clientului, de bunul simţ al imaginii oraşului şi aşa mai departe, atunci ar trebui să pot dispune şi de recunoaşterea drepturilor unui stagiar. Cum era înainte. Ar fi mult mai simplu, mult mai uşor, ca arhitecţii cu drept de semnătură, nu toţi, unii care doresc sau cum a propus cineva de aici să fie pe o listă – şi să îi ia sub aripa lor. Nu neapărat să-i angajeze, nu neapărat să le dea de lucru, dar care să răspundă de pregătirea lui şi să-şi asume această responsabilitate. Pentru că cu şapte zeci de mii de reglementări, vreau să vă spun că în afară de asta este o politică europeană de dereglementare. Eu vă spun de pe acum că o să dispară şi Legea 184.

[aplauze]

[Șerban Ţigănaş]: Mulţumesc foarte mult. Daţi-mi voie să vă spun că toţi aveţi dreptate [râsete] şi din punctul meu de vedere este cel mai bun moment să luăm o pauză 20 de minute, cel mult, şi continuăm.

[Pauză]

[Șerban Ţigănaş]: Vă rog foarte mult să reveniţi, să vă aşezaţi, să putem continua.

Vă invit să luaţi loc, să continuăm, aşa cum am discutat la început avem un anunţ de făcut, o propunere pentru acest punct de pe ordinea de zi, dar pentru asta trebuie să reveniţi în sală, să vă aşezaţi. [rumoare]

Mulţumesc foarte mult, vă rog să luaţi loc.

Pentru voi a fost raportul de la Iulian de la 11,30, o să mai întreb o dată dacă s-a schimbat cu ceva...

Vă mulţumesc foarte mult, o să-i rog pe colegii care sunt mai aproape de uşa aceea s-o închidă.

Se pare că ne-am adunat, Dorin te invit să iei microfonul şi să prezinţi.

[Dorin]: Mulţumesc OAR, mulţumesc Şerban pentru oportunitatea de a vă anunţa ceva. În urmă cu ceva timp am încercat şi am reuşit să constituim o asociaţie a Societăţilor de Arhitectură din România, se cheamă ASAR. Avem un comunicat de presă care este formulat corect politic. Eu în final o să vă spun ceva şi incorect politic, de aceea în acest comunicat care are şi câteva expresii ale „limbii de lemn”, o să fac un extras din el şi apoi fiecare care vrea să-l citească şi corect politic îl găseşte, cred că Puiu Pătraşcu, contra cost...

„Comunicat.

Asociaţia Societăţilor de Arhitectură din România, prescurtat ASAR.

Asociaţia Societăţilor de Arhitectură din România este o iniţiativă a unui grup de arhitecţi români cu activitate susţinută în domeniul proiectării, reprezentanţi ai unor birouri – şi subliniez: birouri – de proiectare de arhitectură, conduse de arhitecţi.

Aceasta este foarte important, pentru că în această asociaţie nu vor intra decât Birouri de arhitectură conduse de arhitecţi.

Asociaţia Societăţilor de Arhitectură din România reuneşte în prezent, până în acest moment, peste 40 de membri fondatori, arhitecţi şi societăţi de arhitectură cu experienţă, care doresc să se implice activ în schimbarea şi evoluţia domeniului construirii în România – limba de lemn vedeţi că a început – fiind deschisă tuturor societăţilor de arhitectură care împărtășesc principiile asociaţiei, membri sau nu în cadrul altor asociaţii de breaslă.

Asociaţia îţi propune să militeze pentru o arhitectură de calitate şi sustenabilă, în deplin respect al valorilor de patrimoniu, asigurând excelenţa profesională şi tehnologică, ţinând seama de rigorile eficienţei economice.

ASAR-ul îşi propune ca obiectiv prioritar colaborarea cu toate organizaţiile implicate în procesul de construire în scopul creării unei coaliţii capabile să susţină eficient interesele comune.

ASAR-ul nu îşi propune să concureze asociaţiile profesionale ale arhitecţilor - UAR-ul şi OAR-ul, ci doreşte să completeze activitatea acestora, constituindu-se într-un grup de susţinere şi promovare, precum şi de presiune, atât la adresa instituţiilor publice de legiferare şi guvernare, parlament, guvernul României, cât şi către autorităţile publice locale, astfel încât să determine schimbările legislative şi de politici publice, sistemice, necesare astăzi.

ASAR-ul este deschisă tuturor societăţilor de arhitectură care se identifică cu scopurile şi misiunile ei.

Printre obiectivele noastre ar fi:

determinarea schimbărilor legislative urgente;

constituirea unui parteneriat şi – mă rog, aici îmi permit să spun că formula de parteneriat este puţin din limba de lemn, eu i-aş spune „climat de lobby politic” –, cu autorităţile centrale şi locale, parlament, guvern, instituţii şi agenţii ale acestora, consilii judeţene, locale, primării şi arhitecţi şefi;

îşi propune asigurarea unui cadru organizat de sprijin al profesioniştilor ce activează în domeniu;

îşi propune protecţia birourilor de proiectare faţă de abuzurile terţilor în activitatea de proiectare şi construire.

Principiile propuse pentru atingerea acestor obiective ar fi:

impunerea în procesul de legiferare a specialiştilor în domeniu, a asociaţiilor profesionale şi patronale;

înţelegerea realităţii economice şi impunerea acesteia printre criteriile de decizie ale legiuitorului, şi nu în ultimul rând

consolidarea prestigiului profesiei în ochii opiniei publice, în vederea creşterii competitivităţii şi vizibilităţii birourilor de arhitectură din România – acelaşi comunicat, perfect politic.

ASAR-ul este deschisă dialogului cu toate organizaţiile şi persoanele care militează pentru asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţilor în domeniul construirii.

Şi acum o să vă spun şi două-trei cuvinte pe care nici OAR-ul şi probabil că nici Şerban n-ar putea să le pronunţe, pentru că pe noi, şi în special pe mine, m-ar interesa ceva în jurul cuvintelor „lobby politic”, „elită profesională”, „protecţie profesională”, „breaslă profesională”. Vă mulţumesc şi vă rugăm că...

Şi dacă vreţi, acest comunicat oficial îl găsiţi la masa presei reprezentată de Puiu Pătraşcu. Vă mulţumesc [aplauze]

[Șerban Ţigănaş]:

Mulţumesc foarte mult, mult succes cu noua organizaţie, am un foarte scurt comentariu: este un model pe care îl cunoaştem ca fiind extrem de dezvoltat în ţările nordice, unde există în paralel de mulţi ani de zile societăţi ale arhitecţilor ca persoane, ca indivizi, şi societăţi ale birourilor de arhitectură, în toate ţările scandinave s-a perpetuat acest model, poate fi un model de succes, acesta este primul comentariu.

Al doilea comentariu: apreciez intenţia de colaborare cu organizaţia noastră şi suntem foarte deschişi, mai ales că la ora actuală noi am reuşit să punem cap la cap o colaborare cu 12 organizaţii profesionale din afara profesiei de arhitect, în scopul de lobby şi de creaţie legislativă, vă aşteptăm, mulţumesc foarte mult, continuăm.

Aş vrea să dau cuvântul pentru următorul punct şi pentru o prezentare care sper să fie scurtă, pentru că consistentă este în mod cert, ştiu despre ce este vorba, celor două colege care vin din proiectul pilot al Centrului Teritorial de Competenţă Arad-Hunedoara-Timiş, respectiv Loredana Gaiţă care se ocupă de problema, sau titulatura sub care operează este de referent concursuri şi proiecte culturale, şi Roxana Pătulescu, despre chestiunile de administrare a formării. E foarte important ce o să ne transmiteţi acum, pentru că de fapt asta a fost şi intenţia noastră şi a început colaborarea la mijlocul lunii iulie şi chiar dacă a fost o perioadă de vară, care este mai puţin activă, suntem extrem de interesaţi: 1. Cum vedeţi voi această activitate şi în ce măsură se validează ipotezele Ordinului, şi 2: suntem foarte interesaţi de intervenţii sau de replici ale colegilor care vin din aceste filiale despre ceea ce aţi realizat dumneavoastră, microfonul e al vostru.

[Loredana Gaiţă]: Bună ziua, mă numesc Loredana Gaiţă şi mă ocup de partea de concursuri a centrului, o să vă prezentăm, aşa cum a zis domnul preşedinte, un rezumat al activităţii. Perioada este foarte scurtă, dar zicem noi că e destul de intensă, pentru că ne-am asumat de la început acest rol de a testa potenţialul unui Centru Teritorial de Competenţă.

Raportul detaliat îl aveţi cu toţii pe email şi-l puteţi consulta, aceasta este o sinteză a ce am făcut.

Pe partea de concursuri, începând cu luna iulie cu trainingul de formare - pentru că este un subiect nou pentru aproape oricine ar candida pentru acest post, apoi am realizat o broşură de prezentare a concursurilor, cea care este baza de discuţie cu potenţialii actori publici sau privaţi care vor contracta acest serviciu oferit de OAR, am trimis invitaţii la dialog către administraţii publice, bineînţeles am urmat acest dialog prin întâlniri, am oferit consultanţă unor investitori din mediul privat, am participat în calitate de secretar al juriului la jurizarea concursului „Rethinking Someş” de la Cluj - asta face parte tot dintr-un proces de formare al personalului, şi am început maparea potenţialilor consilieri profesionali şi tehnici din regiune.

Foarte pe scurt şi grafic, practic în concluzie în aceste trei luni şi puţin, am luat contactul cu 13 administraţii publice din 4 judeţe, am ajuns în stadiul de negociere cu două concursuri şi, spre marea bucurie a noastră, chiar săptămâna aceasta s-a semnat contractul de consultanţă pentru organizarea unui concurs împreună cu Primăria municipiului Reşiţa.

Voi vorbi mai mult despre aceste întâlniri cu administraţiile publice, pentru că s-au ridicat astăzi aceste probleme de imagine a Ordinului, de comunicare a Ordinului cu exteriorul, aşadar ele sunt foarte importante, mai ales într-o regiune în care concursurile sau cultura concursurilor, dacă o numim aşa, este în stadiu incipient sau chiar inexistent în unele zone. Aşadar, primul pas a fost de a contacta administraţiile şi de a oferi suportul şi de a le informa atât despre avantajele organizării unor concursuri, dar şi despre a restabili un contact. Cu 7 administraţii am realizat şi întâlniri care s-au soldat mai apoi cu mai multe, printre care Primăria Timişoara, Consiliul judeţean Timiş, Primăria Reşiţa, Primăria Arad, Lugoj, Consiliul judeţean Arad şi Primăria Petrila, cu alte 6 administraţii publice din regiune am purtat un dialog însă nu am iniţiat încă întâlniri din diverse probleme locale, judeţene, naţionale; de exemplu, consiliile judeţene, cele două, sunt mai mult focusate pe investiţii de infrastructură rutieră şi nu văd în perioada imediat următoare posibilitatea organizării unui concurs, iar primăriile au diverse probleme de personal, pentru că se întâmplă şi asta, şi avem nevoie de un om de dialog în acea administraţie publică, dacă arhitectul şef lipseşte sau chiar şi primarul în unele cazuri, amânăm întâlnirile pe lunile următoare.

Ce aş mai vrea să zic aici este că aceste întâlniri să nu vi le imaginaţi doar ca un eveniment punctual care s-a întâmplat şi s-a terminat. De fapt o întâlnire şi stabilirea unui contact cu administraţia înseamnă de fapt că de atunci noi ne oferim consultanţa şi ne arătăm deschiderea pentru a colabora. Şi de cele mai multe ori, sau aproape în sută la sută din cazuri această deschidere a fost bine primită şi dialogul va continua.

Ce mai e important e că readucem în discuţie cu administraţiile publice rolul arhitecţilor şi al profesiei, şi de fapt aceste întâlniri sunt o negociere încă din momentul zero, negociem remunerarea corectă a arhitecţilor, rolul pe care-l au, timpii necesari pentru o investiţie şi, foarte important, profesionalismul cu care ei tratează un obiectiv de investiţii. În negociere de cele mai multe ori administraţiile vor, un mic exemplu, să renunţe la orice documentaţie necesară întocmirii temei, pentru că durează şi costă. Dar de fapt ele fundamentează, şi dacă facem concursuri profesioniste e nevoie de asta. De asta zic că e o negociere constantă şi nu sunt doar nişte lucruri punctuale.

Dar ca rezultate mai palpabile, pe lângă acest dialog şi deschidere, cum vă ziceam, primul concurs pe care-l va organiza Centrul Teritorial de Competenţă este în Reşiţa, amenajarea promenadei pe malurile râului Bârzava, probabil vom lansa concursul la începutul anului viitor, dar în acelaşi timp în Timişoara este un concurs în negociere, Castelul de apă din Iozefin, şi în Petrila reconversia fostei mine EM Petrila. De asemenea, continuăm discuţiile de principiu în Arad, atât cu primăria Arad, cât şi cu Consiliul judeţean Arad.