Studiu sociologic

II. IMPLICAREA COMUNITĂŢILOR ÎN DEZVOLTAREA ZONEI ŞI PROTECŢIA FLOREI ŞI FAUNEI

II.1. Implicarea populaţiei în dezvoltarea comunităţii

Investiţiile care se fac în ultima perioadă în localităţi contribuie enorm la dezvoltarea infrastructurii acestora şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. În toate localităţile cercetate în ultima perioadă s-au implementat mai multe proiecte de dezvoltare a comunităţii, finanţate de FISM, PNUD, Fondul Ecologic, REC Moldova, precum şi alţi donatori din ţară, cît şi de peste hotare. În aceste localităţi s-au reparat instituţiile educaţionale, oferind, astfel, posibilitatea copiilor să înveţe în clase amenajate, laboratoare şi săli de sport dotate cu toate cele necesare, etc. De asemenea, în fiecare localitate s-au implementat proiecte pentru aprovizionarea populaţiei cu apă, în unele localităţi realizându-se proiecte de conectare a gospodăriilor la sistemul centralizat de canalizare. În acelaşi timp, s-au intensificat eforturile administraţiilor locale cu referire la gazificarea localităţilor şi iluminatul străzilor principale. Studiul a constatat faptul că populaţia din sat este mulţumită de toate proiectele comunitare implementate.

În multe din localităţile cercetate locuitorii sunt nemulţumiţi de drumurile de acces pînă în localitate şi prin localitate, lipsa trotuarelor şi lipsa locurilor de agrement și odihnă. În același timp, lipsa locurilor de muncă reprezintă un motiv pentru care tinerii pleacă din localitate cu traiul la oraş. De asemenea în unele localităţi s-a depistat faptul că, deşi majoritatea gospodăriilor sunt conectate la apeduct, apa este de calitate proastă şi nu este bună pentru consum din cauza mirosului urît. Vina, în opinia acestora, o poartă fosta conducere a localităţii care nu a echipat sondele cu echipamentul necesar, iar la moment locuitorii suferă (vezi Anexa II.1-3).

Implementarea proiectelor a fost posibil de realizat cu sprijinul localnicilor. Astfel că la marea parte din proiectele care vin în localitate pentru dezvoltarea acesteia, populaţia trebuie să contribuie financiar, de aceasta depinzând soarta proiectului mai departe. Dacă se reuşeşte colectarea contribuţiei din partea localităţii, atunci proiectul se implementează şi se efectuează lucrările preconizate, dar dacă nu se colectează suma necesară, atunci acest proiect este anulat şi toate eforturile depuse de echipa care au elaborat proiectul, sunt în zadar.

În perioada 2005-2010 cînd genul dat de proiecte erau implementate la scară mare, populaţia era gata să sprijine cu orice era nevoie (bani, muncă) doar ca proiectul să nu fie ratat. În ultima perioadă, însă, aceste proiecte deja sunt blamate de localnici, fiindcă în unele localităţi ele sunt atît de multe că populaţia nu mai reuşeşte să sprijine financiar fiecare proiect de dezvoltare comunitară. Acesta este motivul principal în anularea sau pierderea proiectelor. Localnicii au recunoscut faptul că în ultima perioadă se implică mai pasiv în colectarea contribuţiilor pentru proiectele comunitare din cauza lipsei resurselor financiare, mai mult participînd bugetarii şi persoanele care lucrează şi au un salariu, în rest alţii pot contribui prin muncă. Populaţia în mare parte contribuie la proiectele care îi afectează personal pe ei sau membrii familiei. La fel datele relevă că dacă ei personal nu vor avea nici un beneficiu din acest proiect, atunci ei nu vor contribui (vezi Anexa II.4-7).

Ţinînd cont de problemele cu care se confruntă la moment populaţia, unii reprezentanţi APL care în mare parte se ocupă de scrierea proiectelor, au menţionat că se străduie ca contribuţia localnicilor să fie minimă, iar banii necesari sunt luaţi din fondurile de rezervă a primăriei sau găsesc alţi finanţatori, banii cărora acoperă restul cheltuielilor necesare. O altă modalitate este acoperirea acestor cheltuieli prin munca efectuată de localnici pentru desfășurarea anumitor lucrări în localitate (vezi Anexa II.8-9).

Pentru a acoperirea acestor cheltuieli, necesare pentru contribuţia la proiect, primarii susţin că ar trebui să se implice mai mult consiliul raional. Astfel, dacă localitatea nu reuşeşte să colecteze contribuţia necesară pentru proiect, atunci diferenţa să fie acoperită de către consiliul raional, care gestionează cu banii contribuabililor din fiecare localitate. S-a menționat că unele localităţi deja profită de aceste privilegii, însă aceasta este într-o strînsă legătură cu „culoarea” politică a localităţii şi a conducerii raionului (Vezi anexa II.10-11).

Reprezentanţii APL susţin că este foarte complicat să implice oamenii în careva activităţi comunitare din cauza că ei consideră nu este responsabilitatea localnicilor să efectueze careva lucrări de curăţenie prin localitate, dar e datoria APL. În astfel de activităţi se implică mai mult tinerii, care manifestă spirit de solidaritate față de comunitate. Unii reprezentanţi APL susţin că îi motivează pe locuitori să participe apelînd la metode mai dure în discuţiile cu localnicii, explicându-le că dacă ei nu doresc să se implice, să investească, atunci ei nu au dreptul să ceară sau să spună că în localitate nu se face nimic, deoarece locuitorii şi primăria sunt un tot întreg şi trebuie în permanenţă să colaboreze. În acelaşi timp, participanţii la focus grup au menţionat că se organizează uneori grupuri de localnici, în special profesorii împreună cu copiii de la şcoală şi tinerii din localitate, care sunt gata să participe la careva activităţi de salubrizare a localităţii sau a anumitor zone din localitate (vezi Anexa II.12-14).

Unii participanţi la studiu au menţionat că persoanele care se implică mai des în activităţile care se desfăşoară în localitate sunt femeile, deoarece ele stau mai mult acasă, îngrijesc de copii, iar bărbaţii sunt în căutare de surse de venit. Alţii din contra susţin că bărbaţii se implică mai mult, iar femeile trebuie să stea acasă să îngrijească de gospodărie. În același timp, s-a menționat că în activităţile comunităţii se implică atît femeile, cît şi bărbaţii (vezi Anexa II.15-17).

Un aspect identificat prin studiu este faptul că orice activitate care se desfăşoară în localitate, este organizată, de obicei, de către persoanele cu autoritate din localitate. Primarul, preotul, pădurarul sunt persoanele care ar putea organiza oamenii la careva activităţi în folosul comunităţii (vezi Anexa II.18-19).

Tabel 2. Principalele probleme cu care se confruntă localităţile.

Probleme	Ciobur-ciu	Palanca	Purcari	Popeas-ca	Plop-Ştiubei	Talma-za
Drumurile proaste de acces în localitate
Drumurile proaste de acces prin localitate
Lipsa/ nefuncţionarea casei de cultură
Lipsa unui sistem de canalizare
Înverzirea localităţii
Calitatea proastă a apei potabile
Migrarea tinerilor din cauza lipsei locurilor de muncă
Amenajarea gunoiştelor
Lipsa pieţilor de desfacere a producţiei agricole
Lipsa frigiderelor pentru păstrarea producţiei agricole
Lipsa unei fabrici de prelucrare a producţiei agricole
Risc mărit de inundaţii
Lipsa locurilor/zonelor de joacă pentru copii
Iluminare stradală pe întreg teritoriul satului

II.2. Implicarea comunităţii în protecţia florei şi faunei

Protecția florei și fainei zonei Nistru de Jos este un aspect relevant pentru dezvoltarea durabilă a zonei. Studiul desfășurat relevă că persoanele care deţin loturi de pămînt în proprietate, nu cresc pe acelaşi teren o singură cultură mai mulţi ani la rînd, dar fac rotaţia culturilor. Această rotaţie este necesară, deoarece fermierii conştientizează faptul că plantarea unei culturi pe acelaşi teren este în defavoarea producţiei, astfel că nivelul producţiei este cu mult mai scăzut (vezi Anexa II.20-21).

Principalele culturi care se cultivă în zona dată sunt cerealele, floarea soarelui, porumbul, vița de vie, pomii fructiferi şi foarte rar cîte un fermier care cultivă legume (cartofi, roşii, castraveţi). Deşi este o zonă foarte favorabilă pentru creşterea legumelor, agricultorii evită să le cultive din motivul lipsei unei pieţe de desfacere. Chiar şi fermierii care deţin vii şi livezi întîmpină dificultăţi enorme în realizarea producţiei, fiindcă nu au cui să o vîndă, iar fabricile de vin şi suc primesc producţia la un preţ foarte mic, care nu le acoperă cheltuielile. O altă problemă este lipsa încăperilor şi frigiderilor unde să păstreze producţia agricolă. Astfel fermierii solicită crearea în zonă a unei mini fabrici de prelucrare a producţiei agricole şi construcţia unor frigidere pentru păstrarea acestei producţii (Vezi anexa II.22-25).

De asemenea, fermierii pentru a beneficia de o recoltă mai mare şi pentru a combate dăunătorii introduc în sol sau stropesc culturile agricole cu diferite pesticide, care după părerea lor influenţează negativ asupra sănătăţii persoanei, dar şi asupra fertilităţii solului. Însă din lipsa braţelor de muncă care să prelucreze manual aceste terenuri, fermierii utilizează pesticidele, stropesc lanurile de culturi agricole şi buruienile, care împiedică la creşterea culturilor agricole (vezi Anexa II.26-28).

Unii fermieri care deţin în proprietate terenuri mai mici de pămînt utilizează şi îngrăşăminte naturale, precum „baliga de vacă”, care este împrăştiată pe terenuri pentru a deveni mai fertile (vezi Anexa II.29-30). Însă, controlul acestora nu este efectuat de nimeni.

Pentru protecţia florei şi faunei din localitate şi din împrejurimi în fiecare localitate sunt amenajate gunoişti autorizate, iar populaţia este îndemnată să ducă gunoiul anume în acele locuri. În cadrul studiului s-a remarcat faptul că unele persoane respectă aceste reguli, însă alţii preferă să le arunce undeva la marginea drumului sau pe malul lacurilor și rîului. În unele localităţi deja s-a implementat serviciul de colectare a deşeurilor pentru care populaţia trebuie să achite lunar, ceea ce îi nemulţumeşte pe unii locuitori şi nu vor să beneficieze de acest serviciu, dar evacuează deşeurile desinestătător, în locuri interzise. Studiul a scos în evidenţă că o dată în an sau uneori de cîteva ori în an se organizează grupuri de persoane pentru a colecta deşeurile de pe malul rîului sau de prin localitate. Aceastea cel mai des se organizează de către primărie cu prilejul zilei apelor sau ziua verde (vezi Anexa II.31-36).

Pădurarii susţin că îngrijesc de păduri, astfel că au grijă la timp să cureţe pădurea de materialul care este în plus şi împiedică la creşterea sănătoasă a pomilor. Zonele de pădure mai bătrâne se taie în rasă, iar pe locul acestora se sădeşte o pădure nouă. În unele localităţi are loc zdrelirea rădăcinilor pomilor care au fost tăiaţi, astfel oferind posibilitatea puietului care creşte din tulpină să crească mai repede şi mai sănătos. La toate aceste activităţi, care au loc în pădure participă populaţia din localitate, în schimbul unei cantităţi de lemn pentru foc. La sădirea puieţilor se pot implica atît femeile cît şi bărbaţii, pe cînd la curăţirea pădurii se implică mai mult bărbaţii, fiindcă este o muncă mai grea şi este nevoie de mai multă forţă (Vezi anexa II.37-38).

Participanţii la discuţiile de grup au menţionat că în ultima perioadă primăria împreună cu consiliul local şi pădurarul au contribuit mult la înverzirea zonei din afara localităţii. Astfel ei se arată mulţumiţi de aceste acţiuni, însă nu sunt mulţumiţi de faptul că astfel de acţiuni nu se realizează şi în cadrul localităţii, menționând că străzile nu sunt deloc înverzite, aşteptînd acţiuni din partea primăriei pentru a realiza acest lucru (Vezi anexa II.39).

Una din problemele depistate în cadrul studiului a fost defrișarea ilicită a pădurilor din unele localităţi, fapt menționat de către participanţii la focus grup, dar infirmat de către pădurari şi alte autorităţi. Astfel populaţia din localitate se arată foarte nemulţumită şi indignată de faptul că se distruge natura din jurul lor. În alte localităţi oamenii se mîndresc cu faptul că în pădurile lor nu se distruge natura, iar populaţia este conştientă de pagubele pe care le pot provoca prin tăierile ilicite (vezi Anexa II.40-41).

O altă problemă mai puțin prezentă în ultimul timp în unele localități este vânatul ilegal. Conform opiniei atît a pădurarilor, cît şi a altor participanţi la studiu, vînătorii sunt disciplinaţi şi vin la vînătoare, doar în sezonul permis, astfel că în ultima perioadă nu s-au depistat braconieri. În unele localități vînătorii au convenit asupra stopării pentru o perioadă vînatul în această zonă pentru că animalele care pot fi vînate sunt foarte rar întîlnite. De asemenea din cele relatate de unii pădurari, vînătorii contribuie mult la asigurarea cu hrană a păsărilor şi animalelor din pădure pe timp de iarnă. Faptul că în locuri deschise vînătorii nu găsesc nimic ei sunt nevoiţi să intre prin livezi sau păduri pentru a vîna. S-au relatat cazuri când împuşcînd într-un animal vânătorii puteau să nimerească într-un copac şi să-l distrugă. În același timp, autorităţile susţin că fermierii se plîng de faptul că vînătorii în sezonul de primăvară merg peste culturile lor de grîu, porumb etc., distrugându-le.

Deşi majoritatea susţin că vînatul ilicit nu există, în cadrul studiului unele persoane au confirmat că totuşi sunt cazuri cînd se vînează ilicit, doar că aceste cazuri nu sunt descoperite, iar în unele cazuri autorităţile se fac a nu vedea atunci cînd este vorba despre demnitari de rang înalt.

Pe lîngă vînatul ilicit mai există şi pescuitul ilicit care este o practică foarte des întîlnită în zonă. Deşi există riscul să fie amendaţi de către inspectori, pescarii nu pot refuza o astfel de activitate. Cei care locuiesc în localităţile cercetate deţin echipamente necesare pentru pescuit şi nu doar unele simple, dar şi din cele periculoase, precum sunt undiţa electrică. Unii localnici au indicat asupra faptul că foarte des este găsit peşte mort pe malurile Nistrului (vezi Anexa II.42-48).

Unii participanţi la studiu au menţionat că din cauza distrugerii fondului natural, animalele sălbatice nu se mai pot hrăni în păduri şi dau buzna în localităţi. În cîteva zone s-a menţionat că au fost atacate stânele de oi de către lupi şi au sfîrtecate cîteva zeci de capete de ovine, alţii au menţionat că au probleme cu mistreţii care vin şi fărîmă culturile agricole. Chiar dacă aceste animale aduc pagube enorme populaţiei, ele sunt protejate , fiind posibilă sancționarea pentru vînat ilicit. Un caz banal relatat în localitatea Plop-Ştiubei cînd proprietarul unui lot de pămînt pentru a alunga mistreţii a tras din armă în aer. Acesta a fost tras la răspundere şi amendat, pentru faptul că în aceste localităţi, deoarece se află la zona de frontieră, este strict interzis utilizarea armelor şi împuşcăturile (vezi Anexa II.49-52).

În același timp, studiul a scos în evidenţă faptul că autorităţile responsabile nu doresc să-şi asume responsabilitatea pentru aceste pagube. Populaţia poate să se plîngă în orice instanţă, oricum nimeni nu-i va întoarce despăgubirile. Participanţii la studiu au relatat un caz similar întîlnit în una din ţările europene: în astfel de situaţi se instituie o comisie care apreciază daunele aduse şi i se achită despăgubirile. În cazul Republicii Moldova autorităţile dau vina pe animalele sălbatice, fără a lua careva măsuri de protecţie (vezi Anexa II.53).

II.3. Poluarea zonei Nistrul de Jos

Poluarea constituie la ora actuală o problemă globală cu care se confruntă întreaga umanitate. Cauza principală a acestui fenomen este lipsa unui control al gradului de poluare a mediului natural, fiindcă cotrolul poluării ecosistemului nu poate fi estimat la moment ci prin impactul şi gravitatea consecinţelor pe care le determină.

Din rezultatele studiului referitor la gradul şi modalităţile de poluare a mediului natural menţionăm câteva aspecte definitorii:

Percepţia fenomenului de poluare. Poluarea mediului este înţeleasă ca fiind „fiecare face ce vrea” sau asociată cu comoditatea populaţiei de a nu realiaza câteva mişcări în plus pentru a proteja natura, exemplu fiind gunoiul lăsat la distanţa de un metru faţă de coşul sau pubela de gunoi. Uneori localnicii schimbă destinaţia şi semnificaţia coşurilor de gunoi, acestea în cele din urmă servind ca o modalitate de antrenament a aruncărilor la ţintă.

Un alt aspect este faptul că populaţia nu prea ştie ce presupune exact termenul de poluare, deoarece ei îl asociază cu inundaţiile din 2008-2010 care ar fi produs într-o oarecare măsură poluarea mediului datorită nivelului apei care a inundat gospodăriile şi a „spălat” casele, împreună cu animalele domestice din curte, dar pentru că nu au existat scurgeri de pesticide sau de alte substanţe chimice nu pun problema gradului de poluare.

Inexistenţa unei grile pentru identificarea poluării naturii din localităţi. Necesitatea unei asemenea grile este determinată de concepţia localnicilor că „poluare este tot timpul, în orice sat şi în orice regiune”, neacordând importanţă gradului de poluare.

Referitor la estimarea gardului de poluare a mediului pe raion, autorităţile raionale nu pot da o apreciere, ci aproximează situaţia prin compararea situaţiei din raion cu situaţia sau cazul altor raioane şi prin urmare nivelul de poluare este relativizat. vezi Anexa II.54) Această situaţie se explică prin faptul că Direcţiile raionale responsabile de poluarea mediului nu sunt în totalitate la curent cu situaţia din zonă „parcă nu-i aşa de poluat”, iar dacă se identifică gunoişti sunt puse pe seama oamenilor şi a educaţiei lor. Această explicaţie este mai veridică cu cât Direcţia raională este conştientă că ar putea să existe locuri-problemă pe care ea să nu le ştie sau care îi scapă din atenţie.

Responsabilitatea protecţiei mediului natural şi a monitorizării gradului de poluare este delegată Inspecţiei Ecologice. Alte Direcţii sau instituţii nu se implică pentru că „chiar nu prea au tangenţe”.

În ceea ce priveşte poluarea ecosistemului din localităţi, studiul a identificat următoarele surse:

• 
  Problema reţelei de canalizare. Din datele oferite de studiu, mai mult de jumătate dintre gospodăriile săteşti nu sunt racordate la reţeaua de canalizare. În unele localităţi canalizare există doar la instituţiile publice. Deşi în toate localităţile s-a specificat că sunt proiecte depuse în acest sens şi urmează să se implimenteze, o altă problemă apare staţiile de epurare a apelor reziduale. Şi atât timp cât nu există o staţie funcţionale de epurare a apelor nu putem vorbi despre soluţionarea problemei poluării apelor. Pe de altă parte, localnicii încearcă să soluţioneze această problemă în mod individual prin săparea unei gropi în care să se colecteze apele reziduale produse în propria gospodărie, însă puţini dintre cei care şi-au făcut o astfel de canalizare au tencuit gaura. În această situaţie nu se poate de menţionat că s-a rezolvat problema poluării apelor ci din contra – s-a creat o altă sursă necontrolabilă de poluare a apelor subterane.
  
• 
  Gunoiştele. Chiar dacă primăriile au încercat să rezolve problema gunoiştelor din sat, rezultatul nu este vizibil, adică problema gunoiştelor nu s-a rezolvat decât parţial „olecuţă”. Practic în fiecare localitate cuprinsă în studiu s-a menţionat acest aspect. La Purcari, sătenii duc gunoiul în afara satului, într-o fostă lutărie, cu toate că localitatea a aderat la un proiect din Ştefan Vodă prin care gunoiul să fie colectat şi prelucrat la o fabrică. Din moment ce acest proiect s-a stopat, localnicii îşi duc gunoiul în locul autorizat, iar cei care nu se conformează regulei sunt sancţionaţi prin amendă. Oricum problema gunoiului nu este percepută e către populaţia satului ca fiind soluţionată pentru că oamenii până când duc gunoiul la gunoişte autorizată îl colectează în curtea casei şi acesta miroase urât şi se împrăştie. vezi Anexa II.55)
  
• 
  Îngrăşămintele chimice. Deşi localnicii care se ocupă cu agricultura cunosc efectele adeverse ale utilizării chimicatelor în procesul de prelucrare a pământului, totuşi recurg la acestea din două motive: 1.pentru a spori productivitatea şi 2.pentru a economisi timp şi bani în lucrările de prelucrare a pământului. Opiniile localnicilor privind efectul negativ al îngrăşămintelor chimice sunt împărţite. Unii susţin că acestea sunt dăunătoare doar în momentul în care intră în contact cu apa, pentru că provoacă mortalitatea peştilor, iar pentru culturi aceste substanţe au alt efect. Alţi locuitori susţin că în orice situaţie utilizarea îngrăşămintele chimice se soldează cu efecte negative, dar ei sunt nevoiţi să le folosească pentru că nu au altă soluţie de a nimici plantele care împiedică dezvoltarea culturilor din zona de baltă a Nistrului, unde face agricultură. O altă categorie de agricultori folosesc îngrăşăminte chimice pentru că îngrăşăminte naturale nu sunt, deoarece nu mai existe ferme. Dar pentru a spori cantitate de producţie este nevoie de a „trata” terenurile agricole de îngrăşăminte. Ei nu văd în acest fapt ca pe ceva dăunător deoarece susţin că îngrăşămintele chimice sunt dăunătoare doar în cazul în care ele sunt depozitate şi intră în contact cu apa. Însă la momentul actual, agricultorii nu-şi permit să cumpere îngrăşăminte chimice mai mult decât necesarul din cauza preţului ridicat. Astfel rezolvând aparent problema îngrăşămintelor.
  
• 
  O altă sursă de poluare a apelor sunt digurile uzate. Cazuri de poluare prin acest mod s-a menţionat în satul Cioburciu şi Purcari – cedarea dambei Nistrului constituie un factor de poluare a apelor deoarece în momentul inundaţiilor apele iau tot ce întâlnesc în cale „a luat și cîinele cu cușca și păsările”. Tot aici localnicii au mai menţionat faptul că înnămolirea canalelor de scurgere din sat cresc riscul d einundaţie şi de poluare a apelor în cazul ploilor abundente.
  
• 
  Deşeurile animaliere. Gestionarea deşeurilor animaliere din gospodăriile oamenilor se realizează prin depozitarea acestora pe terenurile agricole persoanele. Dacă din această perspectivă problema pare a fi ţinută sub control, atunci când vorbim despre deşeurile animaliere din zona păşunilor care odată cu ploaia pătrund în râuleţe şi în Nistru, aici nimeni nu ţine nicio evidenţă, deşi în Purcari s-a menţionat de către localnici că „animalele care parsc pe malul Nistrului fac multă murdărie”.
  
• 
  Rezidurile de plastic şi articolele de polietilenă. Unii dintre localnici consideră că cea mai periculoasă sursă de poluare a mediului natural şi în general a ecosistemului, este utilizarea articolelor confecţionate din polietilenă. (vezi Anexa II.56) Deşi populaţia cunoaşte faptul că articolele din plastic şi polietilenă nu se autodistrug, unele dintre aceastea durând până la 700 ani, totuşi nu manifestă o atitudine responsabilă atunci când aleg locul depozitării lor.
  
• 
  Degradarea solurilor este considerată de către localnicii zonei Nistru de Josc ca o posibilă sursă de poluare care s-a început odată cu fărămâţarea pământului arabil în loturi mai mici pentru împroprietatea ţăranilor. (vezi Anexa II.57)
  

Alte surse de poluare a ecosistemului depistate de localnici sunt:

• 
  Poluarea aerului prin tăierea arbuştilor, copacilor de pe marginea drumurilor.
  
• 
  Înnămolirea iazurilor care duce la poluearea ecosistemului acvatic.
  
• 
  „Poluarea solului prin folosirea iraţională a lui”, adică schimbarea destinaţiei terenurilor – exemplu: zonei de baltă a Nistrului în teren agricol, cazul Plop Ştiubei.
  
• 
  Poluarea aerului prin arderea frunzelor uscate toamna.
  
• 
  Semănarea culturilor agricole pe malul Nistrului şi prelucrarea lui.
  

Poluarea Nistrului. Poluarea râului se face prin intermediul tuturor apelor reziduale, deşeurilor şi gunoielor care sunt împrăştiate prin sate şi odată cu un vânt puternic sau ploaie sunt luate de ape şi duse în râu. O altă sursă de poluarea a Nistrului este lipsa de curăţarea a apelor de crengi sau alte gunoaie de pe malul lui. Poluarea apei râului este resimţită de localnici prin mirosul pe care îl are apa din Nistru „miroase a bâhlitură” (satul Cioburciu), motivul presupus de către autorităţi sunt ţăvile prin care trece apă, însă pentru populaţie nu este un argument veridic. (vezi Anexa II.58)