Subiectul 1: Iconomia Duhului Sfânt şi legătura Sa cu iconomia Fiului ttde, pag 144 – 148: Iconomia Duhului Sfânt



Yüklə 0,85 Mb.
səhifə9/13
tarix17.01.2019
ölçüsü0,85 Mb.
#98083
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

4. Partea externă. Partea externă a Tainei constă pe de o parte din apă, iar pe de alta din cuvintele rostite cu ocazia săvârşirii lui. Botezul se săvârşeşte întrebuinţându-se apa naturală (de izvor, de râu, de lac, de mare, de ploaie, de gheaţă sau zăpadă topită426). Necesitatea apei la săvârşirea Botezului o prescrie Domnul în convorbirea cu Nicodim când spune că „apa şi Duhul" renasc pe om din punct de vedere spiritual (In 3, 5). Sfinţii Apostoli şi primii diaconi aşa au înţeles cuvintele Mântuitorului, de aceea ei săvârşesc Botezul numai cu apă. Sf. Ap. Petru zice: „Poate, oare, cineva să-i oprească de la apa Botezului pe aceştia, care au luat Duhul Sfânt ca noi? Deci a poruncit să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos" (FA 10, 47-48). După ce diaconul Filip 1-a binevestit pe Iisus famenului Candachiei, ajungând la o apă, famenul a zis: „Iată apă. Ce mă opreşte ca să nu mă botez... Şi s-au pogorât amândoi în apă, Filip şi famenul, şi 1-a botezat" (FA, 8, 36-38). Botezul săvârşit cu alt lichid în afară de apă e nul.

Cuvintele Sf. Ioan Botezătorul, că Botezul creştin va fi „cu Duhul sfânt şi cu foc" (Mt 3,11) nu exclud apa ca element al acestei taine. Ele nu se referă la materia, ci la efectele Botezului. Ele exprimă ideea că Botezul creştin are efecte superioare botezului lui Ioan şi nicidecum că apa n-ar fi necesară pentru Botez.

Unii eretici (ex. Gnosticii, Valentin, Catarii etc.) luând cuvântul foc în sens literal, au introdus focul în ceremonia Botezului. Alţi eretici nu recunosc necesitatea nici a apei, nici a altei materii pentru săvârşirea Botezului. Maniheii de ex. considerând materia ca element rău, nu folosesc nici un fel de materie la săvârşirea Botezului. Socinienii, Metodiştii şi Quakerii de asemenea nu recunosc necesitatea unei materii speciale pentru Botez. Ei spun că apa Botezului trebuie înţeleasă în sens metaforic, ea însemnând spălarea inimii de răutăţi şi principiul unei vieţi noi. Luther şi Calvin învăţau că nu numai apa, ci orice lichid poate servi ca materie a Botezului. Totuşi, mai târziu, Luther a spus că nu e permis a boteza cu alte lichide afară de apă. Flagelanţii, în sec. XIII, bazându-se pe textul de la Mt 20, 22-23, pe care-1 interpretau greşit, învăţau că sângele este materia Botezului.
5. Întreita cufundare. Botezul se face prin cufundarea întreită în apă. Necesitatea cufundării rezultă din Sf. Scriptură, Sf. Tradiţie şi istorie.

Cuvântul botez sau a boteza (Вάπτισμα, Вαπειςειν) înseamnă în greceşte cufundare şi a cufunda sau a spăla întreg capul. De aici urmează că Domnul, când a trimis pe Sf. Apostoli să boteze, a determinat şi modul cum trebuie făcut Botezul. Adică prin cufundare.

Expresia că „de nu se va naşte cineva din apă... nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5) iarăşi arată necesitatea cufundării, deoarece ca să te poţi naşte din apă, trebuie să fii în apă, să fii cufundat în apă. De asemenea, Botezul este asemănat şi cu mormântul Domnului (Rm 6, 4; Col 2, 12). Aceasta înseamnă că cel ce se botează se îngroapă împreună cu Hristos. Este cufundat şi aco­perit de apă aşa după cum şi Hristos, prin îngropare, a fost acoperit în pământ.

Săvârşirea Botezului prin cufundare ne-o arată şi practica Sf. Apostoli şi a urmaşilor lor. Despre diaconul Filip citim, de exemplu, că atunci când a botezat pe eunucul Candachiei, s-a pogorât şi a ieşit din apă (FA 8, 38-39). Aceasta înseamnă că 1-a cufundat în apă.

Literatura patristică ne dă nenumărate mărturii că în Biserica veche Botezul se săvârşea prin cufundare. Sf. Grigore de Nisa, după ce spune că Botezul e o imitare a îngropării Domnului, adaugă: „Noi nu ne-am îngropat cu adevărat prin Botez, dar apropiindu-ne de apa care, ca pământul, este un element, noi ne ascundem (ne acoperim) în ea, cum s-a ascuns Domnul în pământ".

Cufundarea se făcea, la început, acolo unde se afla apa necesară: la un izvor, la un râu, într-un lac etc. în timpul persecuţiilor, cufundarea se săvârşea chiar în catacombe, iar mai tîrziu în aşa numitele baptisterii. Azi se face într-un vas anume, numit colimvitră sau cristelniţă.

Botezul trebuie săvârşit prin cufundarea de trei ori în apă; Can. 50 Apostolic prevede pedeapsa caterisirii pentru clericul care se abate de la această rânduiala şi nu ar boteza prin trei cufundări. Cele trei cufundări se fac atât în amintirea îngropării de trei zile a Domnului, cât şi întru pomenirea şi autoritatea fiecărei persoane a Sf. Treimi.
6. Practici greşite. Pe lângă cufundare, Botezul se săvârşea în Biserica veche şi prin turnare (vărsare) şi stropire. Aceasta însă numai în mod excepţional, când era vorba de bolnavi (Botezul clinicilor), nu era apă suficientă sau în caz de urgenţă. Unii cred că atât turnarea cât şi stropirea au fost practicate, în unele împrejurări, chiar pe timpul Sf. Apostoli. Sf. Ap. Pavel, de ex., a fost botezat de Anania în casă (FA 9,18; 22,16). În această împrejurare pare foarte probabil că Botezul n-a putut fi săvârşit decât prin turnare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Botezul temnicerului, cu toată casa lui (FA 16, 33). Informaţii pozitive despre existenţa şi valoarea Botezului prin turnare, aflăm pe la sfârşitul sec. 1, în învăţătura celor doisprezece Apostoli (cap. 7). Despre validitatea acestui Botez vorbeşte şi Sf. Ciprian, Fer. Augustin etc. Ceea ce a fost excepţie în Biserica veche, a devenit cu timpul (sec. 14) regulă în Biserica romano-catolică.

Cauzele care au dus la înlocuirea cufundării prin turnare par a fi fost mai multe. Cele mai de seamă însă par să fi fost: a) teama de îmbolnăvirea copiilor, mai ales în cazul când Botezul se săvârşea pe timp de iarnă şi b) teama de contaminare a botezatului de diferite boli de piele, întrucât în aceeaşi apă erau botezaţi mai mulţi copii.

Obiceiul de a săvârşi Botezul prin turnare, s-a introdus mai întâi în Biserica apuseană. De aici a fost apoi împrumutat şi de Biserica Ortodoxă din Ardeal. Deşi acest Botez e valid, totuşi, întrucât se practica, în trecut, numai în cazuri excepţionale, ar fi de dorit să se procedeze şi azi la fel. Deci să fie lăsată peste tot la o parte, practica botezării prin turnare şi să fie înlocuită cu cufundarea. Să nu se facă regulă din ceea ce a fost numai excepţie.

Protestanţii şi Metodiştii săvârşesc Botezul mai ales prin stropire. Validitatea acestuia e recunoscută şi de Biserica romano-catolică şi de unii teologi ortodocşi. Practica acestui Botez se bazează pe presupunerea că el ar fi fost săvârşit şi pe timpul Sfinţilor Apostoli, la prima Cincizecime creştină (FA 2,41). Se crede că nu era posibil, din punct de vedere material ca cele trei mii de suflete încreştinate cu acea ocazie să fi fost botezate prin cufundare. Aceasta este însă numai o presupunere, care nu se poate dovedi pozitiv. Mărturii sigure despre săvârşirea Botezului prin stropire avem numai de la sec. XIV încoace. În acest veac a fost botezată prin stropire, în Lituania, mulţimea ce se convertise la creştinism pe timpul lui Vladislav Iagelon, regele Poloniei. Deşi valid, totuşi acest Botez nu e permis să fie săvârşit decât în cazuri cu totul excepţionale.


7. Formula. De partea externă a Botezului se mai ţin şi cuvintele sau formula: „Botează-se robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin". Aceste cuvinte sunt prescrise de însuşi Mântuitorul, cu ocazia trimiterii Sfinţilor Apostoli la propovăduire şi botezarea oamenilor. De aceea, pronunţarea lor e absolut necesară pentru validitatea Botezului. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi trebuie pomenite fiecare în parte. Nu e suficient să se pomenească numai Sf. Treime, în general. De aceea nu e valid Botezul dacă atunci când se face cufundarea se zice numai: „Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Sfintei Treimi".

Din Sf. Scriptură şi din vechile mărturii patristice rezultă că la săvârşirea Botezului trebuie pronunţat aparte numele fiecărei persoane a Sf. Treimi. Dar care erau cuvintele introductive la pomenirea acestor nume nu se spune. De aceea noi nu ne putem pronunţa cu absolută certitudine dacă, de exemplu, în sec I, săvârşitorul Botezului zicea: „Eu te botez în numele Tatălui..." sau zicea: „Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui...". Prima formulă o aflăm azi în Biserica romano-catolică, unde se rosteşte în limba latină, iar a doua în cea ortodoxă, unde se rosteşte în limba naţională. în prima formulă se evidenţiază rolul preotului săvârşitor al Botezului, în a doua iese la iveală rolul Mântuitorului. Întrucât Biserica Ortodoxă recunoaşte ca valid Botezul săvârşit de Biserica romano-catolică, înseamnă că ea recunoaşte şi validitatea formulei romano-catolice. Formula aceasta e validă întrucât e trinitară şi exprimă credinţa în Sf. Treime, dar e mai puţin corectă ca cea ortodoxă. Ea lasă impresia că preotul e cel care botează şi dă Harul.

Botezul săvârşit cu formula prin care nu se exprimă persoanele Sf. Treimi nu poate fi recunoscut ca valid. De aceea, Sinoadele au şi prescris rebotezarea tuturor celor ce au fost botezaţi cu o formulă incorectă.

Biserica noastră, cea romano-catolică şi cea anglicană mai cunosc, pe lângă formula obişnuită, şi o formulă condiţională. Ea se foloseşte pentru copiii găsiţi, despre care nu se ştie dacă sunt sau nu botezaţi; apoi pentru copiii născuţi cu figuri alterate (monştri), precum şi pentru cei despre care există îndoieli dacă în acel moment sunt vii sau nu.

În Biserica noastră, formula condiţională, pentru copiii găsiţi este: „Botează-se robul lui Dumnezeu N., dacă nu este botezat, în numele Tatălui...". Pentru monştri se întrebuinţează următoarea formulă: „De este acesta om, botează-se robul lui Dumnezeu..." Pentru botezarea celor despre care nu se ştie sigur dacă sunt vii sau nu, avem formula: „Dacă e viu, se botează robul lui Dumnezeu...".
8. Efectele Botezului
a) Curăţirea de păcatul strămoşesc, iar dacă cel ce se botează e adult, îl curăţeşte şi de toate păcatele personale, săvârşite până la Botez (FA 2,38; Mc 16,16).

b) Prin Botez ne naştem la o viaţă spirituală (1 In 3,5). Ne îngropăm împreună cu Hristos ca să înviem împreună cu El la o viaţă nouă.

c) Cel renăscut prin Botez devine fiu al lui Dumnezeu şi membru al Trupului tainic al Domnului.

d) Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoşesc, el nu se repetă. Acest păcat odată iertat nu mai reînvie în om, aşa că nu e nici un motiv de a repeta taina. In simbolul credinţei mărturisim un Botez spre iertarea păcatelor. Sf. Ap. Pavel spune că Botezul e unul, aşa după cum şi Dumnezeu e unul. „Este un Domn, o credinţă, un botez" (Ef 4, 5). Despre nerepetarea lui vorbesc şi Sf. Părinţi. Sf. Ioan Hrisostom scrie că „prin Botez ne-am îngropat împreună cu Hristos, în moartea Lui. Deci, precum nu este cu putinţă ca Hristos să Se mai răs­tignească a doua oară, tot aşa nu e cu putinţă să ne botezăm a doua oară".


9. Necesitatea lui. Necesitatea Botezului pentru mântuire o neagă, de regulă, ereticii care neagă păcatul strămoşesc, cum sunt pelagienii, unitarienii ş.a. Biserica noastră învaţă şi a învăţat totdeauna că Botezul este necesar pentru mântuire. Ideea aceasta o exprimă Domnul în convorbirea cu Nicodim (In 3,5), precum şi cu ocazia trimiterii Sfinţilor Apostoli la propovăduire, când le zice că numai „cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi" (Mc 16,16).

Patriarhul Chiril al Constantinopolului, cu sinodul, a formulat, în 1815, învăţătura despre soarta copiilor nebotezaţi, astfel: „Pruncii care mor nebotezaţi nu sunt chinuiţi, fiind curaţi de păcate ttare. De împărăţia lui Dumnezeu însă nu se învrednicesc, deoarece n-au fost curăţiţi prin baia dumnezeiască de pata păcatului strămoşesc şi n-au obţinut renaşterea duhovnicească. Se înţelege că vina acestei stări o poartă părinţii care îşi lasă copiii să moară nebotezaţi.


10. Savârşitorul Botezului. Săvârşitorul Botezului este episcopul şi preotul. Această orânduire este o orânduire lezeiască (Mt 28, 19). Episcopul şi preotul, născând pe cei botezaţi la o viaţă spirituală, uimiţi, încă din vechime, părinţi spirituali. În caz de nevoie, adică atunci când copilul sau catehumenul e în pericol de moarte şi nu e la îndemână episcop sau preot, Botezul poate fi săvârşit şi de diacon, iar în lipsa acestuia mirean, bărbat sau femeie.

În Sfânta Scriptură aflăm cazuri când botezau şi diaconii. Diaconul Filip, de exemplu, a at pe Simon Magul şi pe mulţi samarineni (FA 8, 12-13). Tot el a botezat şi pe eunucul Candachiei (FA 8, 38). Sfânta Scriptură pare a cuprinde şi cazuri de Botez săvârşite de mireni. Sf. Ap. Pavel a fost at în Damasc de „un ucenic anume Anania" (FA 9, 10, 17 urm.). După opinia unora, e ibil că acesta a fost mirean. Biserica a admis, din cele mai vechi timpuri, ca în lipsă de clerici, Botezul să poată fi săvârşit şi de mireni. Când zicem ii, înţelegem creştini laici, fie chiar şi unul din părinţii copilului. Principiul acesta este s şi de Biserica romano-catolică, dar nu e admis de calvini. Luteranii vechi îl admiteau, nii din cei de azi sunt împotrivă. Biserica romano-catolică merge chiar şi mai departe. Ea admite că în caz de nevoie, Botezul să fie săvârşit şi de un păgân, „numai să ţină forma Bisericii aibă intenţia de a face ce face Biserica. Învăţătura aceasta e greşită, deoarece păgânul, în afară de Biserică şi nefiind membru al Trupului tainic al Domnului, nu poate integra :ul în acest Trup. Nimeni nu poate fi săvârşitorul propriului său Botez. Mântuitorul, când trimite pe Sf. toii în lume, le spune să boteze pe alţii, nu să se Boteze pe sine (Mt 28,19). Botezul e săvârşit numai de o persoană, nu de mai multe.Botezul săvârşit de eretici poate fi recunoscut de Biserică dacă e săvârşit în numele Sfintei Treimi.


11. Primitorul. Primitorul sau subiectul Botezului e orice om nebotezat, fie adult, fie copil. Mântuitorul Hristos, când trimite pe Sf. Apostoli la propovăduire, le spune să boteze pe toţi cei care vor crede în El. Şi cum cei care pot crede sunt adulţii, porunca Domnului se referă în primul rînd la aceştia. Dar ea nu exclude pe copii. Consecvent acestui principiu, Sfântul Apostol Pavel, odată cu oamenii mari, el botează şi copii. Botează familii întregi. (1 Co 1,16; 14,15,16,23).

Condiţiile ce se cer de Ia primitorul Botezului sunt: a) voinţa de a se boteza, b) credinţă şi c) căinţă. Aceste condiţii se cer numai de la adulţi, nu şi de la copii, întrucât aceştia nu-şi pot manifesta personal voinţa şi nu au credinţă şi căinţă.

Iar dacă ar fi vorba de necesitatea acelor condiţii şi pentru copii, acestea le îndeplinesc «naşii în locul lor. Aceştia îşi manifestă intenţia de a fi copiii botezaţi, ei îi aduc la Botez şi mărturisesc credinţa în locul lor şi tot ei iau garanţia educaţiei religios-morale a finilor lor. Sf. Scriptură ne dă mai multe exemple din care se vede că Dumnezeu mântuieşte pe unii pentru credinţa altora. Astfel, Domnul vindecă pe sluga sutaşului din Capernaum pentru credinţa stăpânului său (Mt 8, 5-13); vindecă pe fiica femeii cananeence pentru credinţa mamei ei (Mt 15, 22-28); pe fiul lunatic pentru credinţa tatălui său (Mt 17,14-18) etc. Despre existenţa naşilor vorbesc Tertulian454, Pseudo Dionisie Areopagitul, Fer. Augustin etc.

Morţii nu pot fi botezaţi întrucât trupul lor e fără suflet. Or, botezarea cadavrului e fără nici un rost. De asemenea, nu e permis să se boteze nici cei vii pentru morţi, deoarece nici o Taină nu poate fi primită decât personal. Obiceiul de a se boteza cei vii pentru morţi exista în Corint, pe timpul Sf. Ap. Pavel (1 Co 15, 29). Apostolul nici nu aprobă nici nu dezaprobă acest obicei, ci-1 foloseşte numai ca argument ad hominem. Prin el voia să pună în contrazicere pe cei ce negau învierea morţilor. Voia să le spună că dacă ei nu cred în înviere, de ce se botează pentru morţi?


12. Data. Botezul poate fi săvârşit oricând; la orice dată din an şi la orice oră din zi sau din noapte (cf. FA 16,33). Mântuitorul nu a fixat o dată anumită Ia care să se săvârşească Botezul, ci a cerut numai atât, ca cei ce se botează să fie pregătiţi pentru aceasta. Principiul acesta, deşi a rămas totdeauna valabil, totuşi pentru a se da tainei un fast deosebit, în Biserica veche se preferau: Paştile, Rusaliile şi Epifania (Bobotează), ca zile de săvârşire a Botezului. Atunci se săvârşea Botezul în masă, fără a fi oprită săvârşirea lui şi în alte zile.
13.Botezul sângelui. Mântuitorul aminteşte pe lângă Botezul cu apă şi Botezul cu sânge. Acesta din urmă poate suplini, în anumite cazuri, pe cel dintâi. Domnul zice: „Oricine care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu celui din ceruri" (Mt 10, 32). Şi „cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla" (Mt 16, 25). A-şi pierde viaţa pentru Domnul, mărturisindu-L înaintea oamenilor, înseamnă a suferi voluntar şi din iubire moarte martirică pentru El. Efectul acestei morţi, după cum rezultă din cele de mai sus, este iertarea tuturor păcatelor. Este mântuirea. Deci un efect identic cu efectul Botezului. Efectul fiind identic, şi cauza - adică moartea martirică - trebuie să fie identică cu Botezul. Ea a şi fost numită Botez al sângelui. Sf. Tradiţie conţine foarte multe dovezi din care se vede că moartea martirică este egală cu Botezul; ca este un Botez al sângelui. Tertulian scrie: „Noi avem un al doilea Botez, pe cel al sângelui...".
14.Botezul dorinţei
Botezul dorinţei. în cazuri cu totul excepţionale, Botezul apei mai poate fi suplinit prin Botezul dorinţei. Acesta constă în iubirea lui Dumnezeu şi dorinţa fierbinte a cuiva de a se boteza, dar nu poate face aceasta din motive de forţă majoră. Exemplu: dacă cineva a fost catehizat şi se pregăteşte de primirea Botezului, dar moare fără de veste, înainte de Botez, unul ca acesta e considerat ca botezat cu Botezul dorinţei.

E drept că în privinţa acestui Botez nu avem o hotărâre solemnă a Bisericii, ceea ce înseamnă că el nu e o dogmă, dar valabilitatea lui a fost recunoscută de Biserică prin practica de a considera ca sfinţi atât pe drepţii Vechiului Testament, cât şi pe catehumenii decedaţi fără de veste, deşi nici unii, nici alţii, nu au fost botezaţi cu apă.


Ca temeiuri scripturistice pentru acest Botez pot fi invocate spusele Sf. Ap. Pavel, care scrie că „i s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate" (Rm 4, 9). Domnul zice despre femeia păcătoasă, care I-a spălat picioarele cu lacrimi: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit" (Le 7, 47); iar Sf. Ap. Petru scrie: „Dragostea acoperă mulţime de păcate" (1 Ptr 4, 8). Mărturiile Sf. Tradiţii despre Botezul dorinţei sunt mai puţine decât pentru acela al sângelui. Dar ele sunt suficiente pentru a arăta că şi unii din Sf. Părinţi au asimilat Botezul dorinţei cu cel al apei. Ex. Sf. Ambrozie, în cuvântarea pe care o ţine la moartea lui Valentinian II, mort pe când se afla numai catehumen, spune următoarele: „Aud că vă întristaţi că n-a primit Taina Botezului. Dar spuneţi-mi: ce mai stă în puterea noastră, afară de voinţă şi rugăciune? Totuşi de mult el a avut dorinţa să se boteze, înainte de a veni în Italia şi mi-a spus că vrea să-1 botez eu în curând, pentru care lucru a şi venit la mine. Nu are, dar, Harul pe care 1-a dorit? N-a dobândit ceea ce a cerut? De bună seamă că ceea ce a cerut a şi dobândit... căci dacă martirii se spală cu propriul lor sânge, pe acesta 1-a spălat pietatea şi credinţa sa". Sf. Ioan Damaschin numără între Botezuri şi „Botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu".


E adevărat că alţi Sf. Părinţi şi îndeosebi răsăriteni, nu recunosc un Botez al dorinţei. Sf. Grigorie de Nazianz de exemplu se exprimă împotriva acestuia când scrie: „Dacă ai condamnat pentru asasinat pe cineva numai pentru că a voit să-1 săvârşească, ai putea privi ca botezat şi pe cel ce a voit să se boteze, fără să o fi făcut. Dacă nu admiţi primul lucru, nu înţeleg cum îl admiţi pe al doilea. Sau altfel: Dacă îţi ajunge, pentru a primi Botezul, dorinţa după el şi astfel judeci şi despre mărire, ajungă-ţi ţie dorinţa după mărire, ca s-o ai de fapt. Ce pagubă vei avea de nu vei obţine mărirea când ai dorinţa'". Credem însă că acestea sunt păreri personale şi nu exprimă spiritul de iubire al Bisericii. E probabil că Sf. Părinţi respectivi s-au exprimat astfel ca să confirme cât mai mult valoarea Botezului cu apă şi să spulbere credinţa unora că ar putea fi mântuiţi şi fără Botez. Se ştie că pe vremea aceea erau unii catehumeni care amânau Botezul până pe patul de moarte. Unii ca aceştia se mulţumeau cu dorinţa de a se boteza şi credeau că prin aceasta sunt mântuiţi. Or, faţă de astfel de catehumeni era logic să spună Sf. Grigore de Nazianz şi alţi Sf. Părinţi că dacă se mulţumesc aici pe pământ numai cu dorinţa Botezului, să se mulţumească şi în lumea de dincolo numai cu dorinţa fericirii.

TTDE, pag. 183 - 184
Botezul (a boteza înseamnă a afunda în apă) este singura Taină menţionată în Crezul din 381, deoarece este instituită di­rect de Iisus (Mt. 28, 19-20), ca „naştere de sus" la o viaţă nouă, necesară pentru mântuire: „De nu se va naşte cineva din) apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu " (In. 3, 5). „ Cel care va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel care nu va crede, se va osândi" (Mc. 16. 16). Iisus însuşi S-a botezat în Iordan de Profetul Ioan, ca semn de continuitate cu Vechiul Le­gământ. Botezul Lui a fost ocazie de arătare (epifanie) a Sfintei Treimi.

Toţi oamenii sunt solidari cu Adam, „părintele comun", iar prin natura lui umană, şi cu păcatul lui personal. La plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să asume în persoana Sa proprie natura umană şi să o restaureze prin jertfa Sa adusă Tatălui, ca Mielul lui Dumnezeu şi în numele fraţilor Săi, care purtau aceeaşi umanitate. Aceasta înseamnă că nu există natură neutră. Scopul întrupării este să scoată firea din cele contrare ei şi să o schimbe potrivit firii lui Hristos.

Această restaurare nu se operează de la distanţă şi fară parti­ciparea oamenilor. Fiecare trebuie să intre în ritmul vieţii lui Hristos, adică să moară şi să învieze împreună cu EL nu în mod fizic, ci în mod tainic, adică schimbând umanitatea sa păcătoasă cu umanitatea îndumnezeită a lui Hristos, devenind conform chipului lui Hristos. Hristos a săvârşit înnoirea firii noastre în ipostasul Său, iar prin Taina Botezului, prin ritualul cufundării întreite, care redă şi actualizează moartea de trei zile şi învierea lui Hristos, ne uneşte pe noi cu Sine şi ne face mădulare ale tru­pului Său. Hristos pune tiparul chipului Său pe suflet sau haina lui Hristos ia forma trupului celui botezat, care are acum un nu­me nou, căci ziua Botezului e ziua numelui: „Deci ne-am îngro­pat cu El în moarte prin Botez pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi în înnoirea vieţii. Căci, dacă am crescut împreună cu El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului" (Rom. 6, 4-6).

Botezul este o Taină de o mare bogăţie, aşa cum arată nu­mirile multiple date în Noul Testament. El se dă nu numai pen­tru iertarea păcatului strămoşesc şi nu numai copiilor (In. 3, 3; Rom. 6, 3-5). Botezul este şi experienţă personală a Cincizeci-mii. Cel care a primit pârga Duhului şi a păzit-o neatinsă va primi şi plinătatea Duhului sub forma harismelor. Cel nou bote­zat intră acum în adunarea văzută a Bisericii, alăturându-se celor care s-au sfinţit în Ierusalim. De aceea condiţia esenţială a Bote­zului este mărturisirea păcatelor şi afirmarea personală a Simbo­lului de credinţă: „Eu cred... ". „Eu cred... " trebuie repetat şi la primirea Tainei împărtăşaniei, care e nedespărţită de Botez.

Prezenţa Duhului Sfânt în creştinul botezat este de o va­loare incomparabilă. Aceasta este asigurarea fermă că cel bote­zat va fi cu Hristos în veci: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Gal. 3, 27). „Imbrăcarea în Hristos" este însă o experienţă conştientă, activă. „Numai morţii nu simt când sunt îmbrăcaţi" (Simeon Noul Teolog, Cuvântare morală, IV). Creştinul botezat nu este un corp inert, un cadavru. De ace­ea, simţirea harului este un semn autentic al naşterii din nou, începute la Botez. Creştinul este uns, consacrat, ca ostaş al lui Hristos, iar numele lui este înscris în Cartea vieţii.

În practica Bisericii apostolice, păstrată în tradiţia ortodo­xă, Botezul, Mirungerea şi împărtăşania formează un singur şi inseparabil „ ritual de iniţiere ". De altfel, Evanghelia de la Botez: Mt. 28, 16-20, introdusă de lectura Apostolului: Rom. 6, 3-11 şi de „Câţi în Hristos v-aţi botezat", se citeşte după ungerea cu sfântul Mir a copilului. După Botez şi după Mirungere, copilul este adus în faţa altarului unde primeşte Sfintele Taine. Cu aceasta, intrarea sa în Biserica văzută este completă.



Yüklə 0,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin