Tape one, side B

Tape five Side B

Şi mă întreabă acest Stoica, care era în biroul sectorului, eu ştiam cine e, că l-am recunoscut, dar nu i-am spus niciodată, zice: „Măi Nicule, tu eşti din Apărătorii Patriei? Era acolo o familie, un perier, unul roşcovan, cu părul roşu care avea trei băieţi, ştii ceva de ei?- Tovarăşul Stoica, sigur că ştiu de ei, îi cunosc că omul trăieşte cu nevasta, îşi văd de bătrâneţe, mai lucrează câte ceva când vine câte un ţăran să facă o bidinea. Ală micu activează pe la UTM pe acolo prin cartier, ala mijlociu ştiu că e în colectivul de cadre la sectorul roşu, [strada Occidentului] şi ăla mare e un terchea-berchea, un golan, aşa, doi bani nu dai pe el, da întâmplător stă lângă mata, e responsabil financiar şi îţi răspunde la întrebare. A rămas Stoica căscat.-„ Ei, tovarăşul Stoica când aţi avut nevoie de părinţii mei, aţi dat cu năvala, aţi dormit acolo, aţi mâncat acolo, v-am păzit stând pe marginea şanţului dacă vine vreo mutră străină să vă scot prin lanul de porumb să vă scap şi acum după 23 august aţi uitat de cei care v-au dat o mână de ajutor? Aţi lăsat materialele voastre acolo lui tata pe încredere, ca să vină după nu ştiu câte zile altcineva să le ia şi ele erau ascunse sub o lampa din aia bătrânească care avea un abajur şi lampa de gaz era băgată într-un vas, între acest vas şi lampa de gaz stăteau materialele ascunse”.Ăştia au fost.

Q: În perioada de dinainte de 1989 aţi ascultat radiouri străine ?

A: Da, eram în braţe cu Europa Liberă şi eram la curent cu toate, eu considerându-mă un om cinstit şi corect şi iubitor de oameni nu am acceptat batjocura să stea oamenii la coadă de nebuni la pâine, iar la brânzeturi şi mezeluri stăteau oamenii la coadă de seara până a doua zi, nu cumpărau ce voiau, ci ce vine, eram indignat pentru că pe vremea burgheziei aşa ceva comuniştii n-ar fi tolerat, scoteau oamenii la revoluţie, la revoltă. Dar aşa cine deschidea gura era înhăţat şi dus la spălat geamuri, la bătaie, la frecat pe jos...

Q: Referitor la viaţa evreiască după război ?

A: Nu am participat la nici un fel de viaţă evreiască după război, pentru că eram ocupat cu munca mea profesională şi n-am avut cum să am relaţii. Au început să facă atunci când soacră-mea pe care am ţinut-o eu şi care nu avea nici un fel de venit într-un an în care nu puteam să am grije şi nivelul de trai şi ea căzuse la pat pentru că a căzut în casă şi a făcut ruptură de femur şi zăcea în pat am cerut sprijinul Asistenţei să-mi dea ajutor să plătesc un om că nu aveam cu ce că eu aveam pensie de boală fiindcă lucram doar patru ore, soţia de asemenea, fata era la liceu şi nu mai rezistam economic. Nu a găsit o cale nimeni la asistenţă să-mi dea o mână de ajutor şi uite aşa a trecut vremea. Şi întâmplarea a făcut ca un băiat care lucra la Asistenţă era omul de lângă Rosen, care îl aducea şi îl ducea, i-a făcut un dosar favorabil şi m-am trezit că am căpătat nişte ajutor, pacheţelul ăla. Am făcut foamea o perioadă şi a trebuit să cheltuiesc banii mei şi ai soţiei şi am făcut un inventar al cheltuielilor în care trebuia să mai îmi dea ceva şi m-a amânat, mi-a aruncat pachetul ei şi nu am luat nici un pic de ajutor. Au fost primele contacte cu asistenţa şi atunci când am rămas singur văduv şi nu mă mai ajungeam cu salariul am solicitat că mâncam la cantină şi plăteam abonamentul ... şi am întrebat-o la cantină doamna Herman „Nu mai rezist, nu mai pot!” –„Da ce pensie ai?” parcă dădea de la ea , era salariata Jointului şi profita din ce-i dădea Jointul ca să se ocupe de noi şi să ne poarte de grijă că de aia sunt plătiţi de asistenţă ... şi aşa am devenit asistat şi am căpătat asistenţa medicală şi medicamente şi un ajutor în toamnă care mi-a prins bine, dar alimente nu, îmbrăcăminte nu, am fost foarte mulţumit. Astea au fost primele mele relaţii cu comunitatea până când mi-a murit soţia după o grea suferinţă, nu eram asistat. Nici Amalia Rosen care a venit la noi în casă nu a putut să ne ajute, amândoi depăşeam cu nu ştiu câţi lei baremul şi am mers mai departe cu necazurile.... Şi când soţia a murit am luat o garsonieră lângă casa mea, am spus fată nu face asta că va costa mai mult ca apartamentul de 3 camere, şi am îngrijit-o şi Amalia a vrut să-mi dea medicamente şi am refuzat şi a venit şi mi-a adus banii şi am făcut rate şi aşa am devenit proprietar pe hârtie al casei fetei mele şi când fata mea a murit şi am zis să nu vină să facă curăţenie, şi mă întreabă Wiener da nu dai casa, şi eu am zis da eu n-am nici o casă eu stau în casa fetei mele, sunt eu titular pe hârtie da ea e proprietarul ... şi am dat explicaţii că eu am stat la pat vreo 2 ani cu medicamente de vreo 700 de lei pe lună, plus hrana, regimul că eram diabetic. Pe urmă bag scris şi la cabinetul medical să mă consulte, nu mai găseşte dosarul meu şi vine o asistentă şi zice a dat doamna Herman telefon să vă scoată din evidenţă. Mă aruncase la morţi. Am făcut infarct, şi am stat 41 de zile la Caritas şi după ce s-a vindecat rana m-a trimis acasă tratament medical costisitor pe care îl iau şi în ziua de astăzi ... o jigodie fost activist comunist şi el, dacă i-am spus că nu-i dau casa a ascuns adevărul situaţiei mele şi m-am dus la Herman cu altă cerere şi mi-a dat numai cantina şi secţia medicală fără nici un ban, fără îmbrăcăminte, fără ajutor de iarnă, dar am fost mulţumit şi cu asta. Asta a fost relaţia mea cu comunitatea. Eram înscris la Cristian, după infarct pe care l-am făcut în 1993 şi mă ştersese după listă ... am ieşit din spital nu le-am zis că din cauza lui Herman am făcut infarct şi în Israel, dacă mergi în străinătate nu sta acasă, când ai bani plăteşti te duci, dar eram înscris la Cristian, dacă te-a şters înseamnă că nu mai sunt locuri, dai bani. Şi am dat 80.000 unei cucoane îngheboşate de la protocol Haimovici, şi aia e o figură, aia moare acolo, şi deşi mi-a dat chitanţa să mă treacă acolo ca să pot să plec, aveam nevoie de linişte dupa 40 de zile de spital, „Da ce-ţi mai rămâne din pensie? Şi i-am zis: „Ascultă cucoană, pe cine interesează din comunitatea voastră, ce pensie am, dacă am cu ce trăi”... Asta a fost relaţia mea cu comunitatea şi am vorbit cu Wiener, care e un om la locul lui, şi de atunci am mers în fiecare an la Cristian şi am onorat gestul lor cu versuri de ocazie să apreciez munca lor şi auzi că mi le-a băgat la dosar. Pentru ce? „Las să fie acolo!”.

Q: Referitor la viaţa de familie

A: Fiind activist de partid cu soţia mea m-am căsătorit şi am înjghebat un cămin pe jumate apartament, adică aveam o cameră 3 pe 3 jumate un loc de baie şi bucătăria, un hol comun cu altcineva care folosea bucătăria şi două camere. Era pe Splaiul Unirii nr. 14, acum e un bloc mare acolo, era vizavi de morgă. Şi după aceea a născut soţia şi a murit socrul şi a venit soacră-mea să stea la mine şi băgam un divan mic la intrare ca un dormitor comun şi mai era patul copilului. Dimineaţa sîl scoteam pe hol. Şi apoi am cerut la sindicat o locuinţă şi mi-a dat pe Sfântul Gheorghe, n-aveam baie era doar bucătărie şi un WC cu o chiuvetă mică astea erau condiţiile mele de trai dar măcar era o cameră mare unde am stat cu fetiţa şi pătuţul ei de fier şi soacrămea în sufragerie pe un divan , până când am obţinut o repartiţie, casa a fost luată de la proprietar care a fost mutat pe Mihai Bravu şi luată de instituţia pentru cercetări nucleare , noroc că am avut două teracote în cameră în afară de calorifer nu era bun, şi am folosit surcele, şi a venit repartiţia pe numele soţiei o casă de trei camere în Balta Albă cu două grupuri sanitare pe care am cumpărat-o şi pe care am vândut-o neputând să plătesc întreţinerea, fiică-mea murise, bărbat-su s-a.... şi a rămas copilul orfan şi atunci mi-am luat o garsonieră şi cu diferenţa am trăit eu şi nepotul , a făcut grădiniţa pe Călăraşi pe strada Zamfirescu , nu exista să nu danseze,..... a început clasele primare la o şcoală pe strada Mântuleasa , liceul l-a început pe Calea Moşilor lângă secţia financiară şi pe urmă a intrat la facultate la transporturi unde s-a remarcat ca un om care şi-a însuşit materia era printre primii zece în facultate unul din grupă şi-a tras nevasta, alta bărbatul şi nu au mai intrat câte cinci, au intrat la grămadă şi el a rămas pe dinafară şi s-a trezit repartizat la Braşov unde a făcut practica pentru examenul de stat , s-au bucurat de venirea ei şi au apreciat-o dar nu a vrut să stea acolo, atâtea locuri în Bucureşti, era să plătesc toată facultatea şi atunci ministrul de la industria uşoară cu care soţia fusese foarte buni prieteni a discutat cu ministrul de la transporturi şi a dispus institutului de cercetări de pe calea griviţei s-o primească , oamenii nu spun că au fost antisemiţi poate răuvoitori n-au vrut s-o primească şi a depus un nou examen să vadă dacă merită să intre în institut deşi ea a terminat facultatea cu 9 şi ceva şi la examenul de stat a luat 10 pe lucrarea ei. I s-a dat ca lucrare o staţie de cale ferată de la Braşov prima staţie şi trebuia să stabilească calitatea traseului , mărfuri, pasageri pentru Braşov adică o analiză economică, de altfel ea a fost la secţia economică analiză pieţe şi tarife asta a fost serviciul ei acolo şi câtă vreme am fost bolnav directorul dădea telefon să întrebe ce-i de făcut pentru că nu ştiau ei dar ştia ea, şi tot colectivul era pregătit de ea, asta a fost calitatea ei profesională , competenţa ei profesională.

Q: Puteţi să ne spuneţi despre caracterul ei ? Cum era ?

A: Era foarte sociabilă, foarte principială, ea nu concepea discriminare, eu i-am spus oricât ai ieşit cu note mari din facultate oricât de capabilă şi competentă ai fi, trebuie să fii cu două capete deasupra unui bărbat, nu vei căpăta funcţia, trebuie să dovedeşti calităţi ca să fii acceptată ca femeie şi să ţii minte asta în viaţă tot timpul şi la examen cei de la facultate i-au dat 10 şi pe acelaşi examen pe aceeaşi lucrare îi dă 8. Şi pentru că nu a ştiut cum se fixează containerele de marfă , pentru transportul camioanelor şi maşinilor la întreprinderi şi a respins-o şi ministrul le-a băgat-o pe gât şi au primit-o şi a avut şi teme de cercetare .. să bage în colectivul ei indivizi care nu au contribuit la munca ei , întâi avea contracte de cercetare cu ministerul şi cota parte a directorului şi încă doi trei şobolani care mişunau şi nu făceau nimic, din munca ei şi nu izbutea să ia o treaptă la salariu ei de cercetător pentru ca erau băgaţi membrii de sindicat, de partid , nepotul lui…

şi ea se revolta nu suporta nedreptatea , avea spirit de organizare avea limbă de glaspapir ca şi mine am obligat-o să fie mai cumpătată , mai atentă pentru că tot din cauza asta eu n-am mai evoluat în funcţiile superioare iar când mi-au propus am refuzat nu vreau să fiu compromis , a fost foarte capabilă, foarte bună pentru societate şi şi-a luat locul foarte în serios dar un cancer de pancreas a terminat-o.

Q: Unde este înmormântată ?

A: La Giurgiului în rândul 4 mormântul 8-10 -12 nu ştiu care Victoria Leinweber Niculescu o fotografie acolo , până şi piatra a căzut de tot , a fost ultimul ei salariu, o primă ce i se cuvenea şi deja ea murise când mi-a adus-o o colegă de servici locuind chiar în blocul ăla ca să nu o vadă bărbat-su că era o jigodie şi eu am reuşit cu acei bani să o înmormântez şi să-i fac şi piatră el m-a lăsat cu moarta în casă şi a plecat m-a lăsat să mă ocup eu de înmormântare.

Q: Ce fel de rude sunt înmormântate ?

A: Toţi sunt la Giurgiului , socrii, părinţii rudele care există aicea , verii lui mama cu soţiile lor , verii primari sunt acolo numai tatăl meu biologic este la Filantropia şi cu tanti Matilda sora cea mai mare a lui mama

Q: A fost comemorare religioasă ?

A: Da pentru toţi nu se concepea altfel,.

Q: Spuneţi kadiş pentru ei ?

A: Când sunt la cimitir sigur că spun kadiş , deşi asta este o formalitate care dealtfel nu ajută la nimic este legată de tradiţie, de sentimentele omului de plecăciunea omului în faţa unor amintiri, ai unor oameni pe care i-ai cunoscut şi îndrăgit care te-au crescut şi te-au educat .

Q: Ce importanţă a avut elementul iudaic pentru fata dumneavoastră ?

A: Ca şi pentru mine. Eu mărturisesc că am devenit ateu cu timpul .... a făcut furtună, s-au încărcat norii cu aburii şi cad peste un strat de aer rece sau eclipsele , le-am tratat afară de existenţa lui Dumnezeu care face şi drege adăugate la faptul că habar n-aveam ce citeam în sidur , mă uitam ca viţelul la poarta nouă , am rămas ca unul care iubeşte oamenii, consideră oamenii, respectă oamenii dar religia dăunează societăţii şi oamenilor şi creştinătatea se închină la jidani, Maria n-a fost botezată creştineşte şi se închină la Hristos care a fost un evreu şi care a creat o religie şi pentru ei este lumina ochilor din cap dar jidanul rămâne jidan , o discriminare absurdă, în loc să mă mândresc că jidanii mei sunt pe icoane se închină la ei, trebuie să-mi dau seama că sunt un nimic şi ei sunt mari , nişte idealuri umane, ce e creştinătatea ? o formă de aplicare a celor 10 porunci iudaice deşi cea iudaică are regulile ei de relaţii umane şi de igienă, care duce la absurditate cu kaşrutul ăsta una e să găteşti într-o oală în care ai avut lapte, şi alta e să găteşti în oala de lapte , oală de carne, ... de paşte alte vase şi dacă nu ai alte vase trebuie să le fierbi cu sodă să le faci curate să nu mănânci pâine ci numai pască adică nişte exagerări, eu am avut o ciocnire cu un văr de al lui tata în Israel , am fost la el să-l văd era în Sudul Israelului acolo într-un oraş.......... şi îi dau telefon şi îmi răspunde soţia lui, nu mi-am dat seama că e vineri seara, şi îmi răspunde că e la sinagogă, şi când vine, răspunde când termină, şi a doua zi...

Tape five Side B

...îmi spune „Bine mă Nicule, ai făcut un păcat mare, ai dat telefon şi soţia mea a trebuit să-ţi răspundă la telefon! Da mă Şaim, am făcut lucrul ăsta, să ştii că ai mare dreptate am făcut un mare păcat că eu am pus mâna pe telefon şi n-ai răspuns!” Şi i-am zis „Tu sâmbăta te duci cu nevasta la plimbare? -Cum să nu mă duc?-Deci laşi uşa deschisă , nu o încui, da, dar dacă te apucă burta te duci la WC, şi laşi toată mizeria, păi ce nu trebuie să trag apa ? Păi ,arzăte-ar focul să te ardă, nevastă-ta a răspuns la telefon şi a făcut un păcat, tu să încui uşa sâmbăta nu e păcat, să tragi de lanţul ăla nu e păcat, să mănânci nu e păcat că faci o muncă? Ce sunt mă cu absurdităţile astea în anul 2000, cu aceste absurdităţi......care a fost trăit în mizerie şi murdărie ca ciobanii ieşiţi din Egipt din robie care dormeau pe pământ şi mâncau .........

Q: S-a mai schimbat ceva în atitudinea faţă de religie după 1989 ?

A: Eu sunt intolerant , oamenii oriunde s-ar naşte sunt neputincioşi în faţa naturii , psihic simt nevoia să se agaţe de un sprijin şi acest sprijin real este Dumnezeu inventat de om şi necesar omului. Dar avem ceva şi la budişti, adventişti, creştini şi la mahomedani şi la penticostali şi la protestanţi şi la luterani şi la tot ce vrei, tot omul s-a adresat după credinţă . Că noi evreii am rămas staţionari în acest nod gordian cu ramura la Ierusalim şi persecuţia care ne-a obligat să fim uniţi între noi moral nu material, fiecare cu cortul lui , moral, şi toţi evreii persecutaţi şi suntem oamenii cărţii, oamenii bibliei care le-au dat cele 10 porunci prin Moise, care a stat nu ştiu câte zile pe munte şi le-a spart în capul lor când a găsit idolul la care se închinau s-a dus înapoi să refacă cele 10 porunci asta e altă treabă , că din ele s-a născut codul napoleonian, codul juridic pe care l-a îmbrăţişat toată lumea în justiţie , codul lui napoleon, şi multe alte minuni din astea care se datoresc evreimii acestor oameni ai cărţii, acestor oameni care au ştiut să-şi păstreze istoria pe calea cuvântului până când au reuşit să-l scrie şi ca să fie sigur că ce este scris corespunde cu realitatea s-au apucat s-o traducă 12 inşi în limba greacă şi a corespuns, cei 12 traducători au spus acelaşi lucru fără nici o interpretare şi a devenit elemente biblice pentru creştinătate la care s-a adăugat, aşa că eu nu sunt un religios dar sunt un evreu , ceremonia torei este un eveniment istoric , faptul că intri în suka, oamenii se bucură de rezultatele recoltei , faptul că găsirea uleiului care a ars s-a creat hanuka alt moment de bucurie sărbătoarea luminii din care Rosen a făcut hanukiada cu care a uimit pe toţi din străinătate , au venit să caşte gura şi ei să vadă cum e cu hanukiada sau paştele care este sărbătoarea amintirii şi faptul că las un pahar plin pe masă să vină sfântul ilie să bea şi el cine să vie să bea ? musca poate dar omul se gândeşte că a fost sfântul Ilie, elianovi cum spun evreii şi el face treaba asta , se sărbătoreşte o amintire, aceste lucruri au un fond care impresionează chiar şi Rosen a spus că nu ..... religie, ci o tradiţie pe care o respectăm tradiţia mâncării, tradiţia relaţiilor între oameni, a sărbătoririi unor evenimente , macabei, humântaş ... că nevastă-sa este evreică cum o s-o omoare , toate lucrurile astea ilustrează că poporul nostru după atâtea necazuri şi suferinţe se agaţă moral de aceste momente istorico-agricole-sociale şi se consideră evreu cu această tradiţie , la mahomedani, politica, puterea care era religia dacă nu era Mahomed putea să fie urmaşii la copii lui unii i-au acceptat alţii au zis nu trebuie să fie copii ăştialalţi unii suniţi alţii şiiţi şi se bat ca chiorii între ei , ce fel de religie este asta sau a avut catolicismul care a luat o porţie fantastică de închistare de putere de dominare asupra ortodoxiei care a supravieţuit în libertate, Bizanţul, biserica autocefală , această închistare catolică a dus la luterani apoi la luteranismul lui Luther pentru libertate, religia să .... de populaţie care să se îmburghezească ... cu clerul care stăpânea lumea s-a dezvoltat orăşele cu mici meseriaşi, mici burghezi care erau la marginea bisericii şi voiau să fie şi ei în faţă şi au protestat , protestanţi, luterani, anglicani şi multe alte secte religioase, din ăştia s-au născut baptiştii, adventiştii , adventişti de sâmbătă , adventişti de duminică în America fiecare stradă are 1000 de preoţi , omul are nevoie să se agaţe de ceva , are nevoie de un sprijin moral, iar eu ca om care judec şi gândesc respect acest lucru . Eu mergeam întotdeauna în ţară cu serviciul intram în biserici , icoane, picturi dar amintirea bunicii mele care a crescut la ţară printre ţărani, şi care întotdeauna în afară de sinagogă unde se ducea cu mine, se ducea şi la biserică , se ducea pentru că ea la ţară avea biserică şi nu avea sinagogă aprindeam o lumânare în memoria bunicii mele care a fost ovreică credincioasă .

Q: Cum v-a afectat căderea comunismului în 1989 ?

A: Am zis bogdaproste că l-au lichidat pe Ceauşescu că l-aş fi împuşcat cu mâna mea pentru că au distrus buna credinţă a oamenilor cinstiţi a mea şi a multora şi a foarte multor evrei care au sărit în tabăra comunistă să ajute să sprijine şi pe urmă au fost îndepărtaţi i-au scos afară .

Q: Cum s-a schimbat situaţia după 1989 ?

A: După 1989 nu s-a schimbat mare lucru, soţia bolnavă , apoi ea a murit s-a îmbolnăvit fata, a murit fata, am rămas singur, m-am îmbolnăvit , m-am dus în vizită la fratele meu şi din cauza situaţiei economice m-a primit în silă şi ăla am vrut să plec înapoi, n-am fost supărat pe ei, dar mă refăcusem am cunoscut o cucoană la Cristian şi care s-a îmbolnăvit după 6 ani jumate şi care mi-a marcat suferinţa si 73 de zile de spital să-i duc lapte , maţ pe maţ şi să-i fac supe de rasoale de zarzavat proaspăt şi carne proaspătă să mănânce s-o hrănesc că operaţia nu s-a închis , şi s-a prăpădit săraca

Q: Din punct de vedere al libertăţii de exprimare

A: Păi mă cunoşti de două şedinţe că gura mea nu tace spune tot ce simte şi nu mă deranjează care m-a dezavantajat în anumite situaţii. Asta-i viaţa, asta-i realitatea, eu nu mai am nici un viitor, viitorul meu este locul de veci , am fost acolo cu prima soţie, pentru că eu nu am mai fost la cimitir pentru că nu mă lasă piciorul şi acolo e mama e tata e soţia mea e fiică mea ..... acolo e soacră-mea, toţi verii lui mama şi verişorii mei şi nu mai ştiu unde sunt de bălării, şi n-am putere să mai merg acolo , la Filantropia când i-am făcut piatră şi lui când i-am descoperit mormântul , trebuie să mă opresc de trei ori până ajung la el că am dureri de picioare , crampe muşchiulare şi cu oasele, de la bazin, de la încheieturi mă uitam la tata care m-a crescut la 82 de ani era un om terminat , uita , umbla în baston, eu mai gândesc lucid fac poezii lucram la o baladă în excursie la Târgovişte şi la Pucioasa ca să ascult cu tinerii noştri asistaţi la căminul centrul de zi noi lucram la încheiere însă s-a petrecut şi am făcut ce am zis stăteam mereu în spatele lui Cajal de sărbători, aniversarea vârstei lui , poezii ocazionale să mă distrez în rest fac mascote, dacă îmi aduc femeile blană numai să nu fie blană neagră şi maro închis, aln , gri, bej să iasă lucruri frumoase. Fac căţei, lei, maimuţe, mickey mouse, un ursuleţ o fi şi o linişte psihică de asta m-a ajutat să fac ceva din cap.

Q: O întrebare, spuneţi că întâmplător l-aţi cunoscut pe fotograful Iosif Berman ?

A: Da. Iosif Berman a fost un prim reporter fotograf care era însoţit de alţi doi ucenici de-ai lui oameni maturi căsătoriţi Cioc şi Matei pe care i-am cunoscut în perioada când eu începusem meseria de zincograf .... de la 4 dimineaţa, i-am cunoscut atunci când intrau în zincografie venind de pe teren treceau prin atelier ieşeau la o scară prin dos că n-avea lift şi se duceau în laboratorul lor unde developau fotografiile şi le aduceau în zincografie unde erau trecute de pe fotografie pe geam de pe geam pe zinc zincul tratat prin cele cinci băi şi dat la paginaţie fixat acolo lângă litere ca să iasă în pagină , Era foarte iubit de oameni, simpatizaţi de Bucureşti ... reportaje cu diverşi redactori şi el a lucrat acolo până când ziarul a fost suspendat după care a trebuit să plece să-şi caute altă ocupaţie , aşa am făcut legătura cu el şi odată m-a fotografiat în faţa barului Zig-Zag pe Matei Millo în spatele Oteleleşanului unde acum sunt telefoanele nu ştiu ce a fost pe acolo şi eu m-am suit pe gard să casc gura şi el a prins o poză a momentului şi am apărut şi eu în ziar .

Q: În ce perioadă ?

A: În 1936-37 cam aşa ceva , că în 1938 ziarul a fost suspendat şi el a plecat şi i-am cunoscut una din fiice , artista care era o tânără domnişoară şi mergând cu tramvaiul pe 11 iunie când am ajuns aproape de Principatele Unite pe dreapta era staţia Justiţiei şi acolo în bloc la etajul 2, şi ea a coborât şi am văzut-o , acum m-am întâlnit cu ea la centrul de zi la 80 şi ceva de ani şi care când a fost aniversarea lui la muzeul Bucureştiului şi unde si eu am cerut cuvântul, în afară de elogierea lui ca unul din puţinii care mai supravieţuiesc din perioada Adevărul şi Dimineaţa 33-39 când am fost eu acolo şi l-am cunoscut , am spus că există un ziar care elogiază valorile umane în anumite sectoare de activitate intelectuală că ar putea să trateze valoare muncii lui în această presă şi l-am remarcat pe Sorin acolo în faţa mea şi trebuia să dau o directă , a căutat să facă o carte dar până la urmă a rămas baltă , nimic nu se face concret să ajute pe om să se manifeste să răzbată să fie cunoscut, văzut , ziarul scrie despre morţi şi despre vii doar cei care sunt la conducere , dacă altă dată erau ziare precum Scânteia care vorbea doar de Ceauşescu ziarul Viaţa Evreiască scria doar despre Rosen, unde a fost, ce a mâncat,,,,,şi azi e la fel, am scris despre lagăre, n-a apărut materialul, am scris un material despre Adio Omule despre Cajal am făcut premilitara la Matei Basarab şi am văzut şi ce fel de om e , avea 18 -19 ani şi am scris fel de fel, ...nu vrei să pomeneşti şi atunci cum să-ţi mai dau materiale de pildă despre puciul legionar din noaptea Sfântului Arhanghel Gavril şi Mihail când au fost ridicaţi evreii din case şi după străzi şi au fost bătuţi şi schingiuiţi în care am fost eu mama şi tata şi alţi doi cetăţeni din cartier şi cum am scăpat de acolo, în ce împrejurări , nu te bagă în seamă şi la şeful ăla mic i-aş da un picior în fund să zboare pe jos marele Dumitru Hâncu , ,,, măi ăsta a fost în lagăr e supravieţuitor , să vii cu materialele şi el dăi cu telefoane şi vine şi Herivan, domnu Hâncu să păstrăm materialul şă îl băgăm la alt buletin , el nici n-a auzit, păi ăştia sunt conducătorii noştrii şi mai spune Herivan , du-te cu poeziile la el că el are priză la Sorin şi o să ţi le tipărească Hasefer aiurea i le-a dat lui Sorin, Dorel Dorian, Aronovici la asistenţă, i le-a dat lui Lazăr şi când vii la el „Sunt ocupat” după ce a fost ales şi înainte avea timp să discute cu tine , n-avea nici secretară, acum are două, păi ce tu ai anticameră să-i spui ei ce vrei.
Transcriber Valentin Cohen, Bucharest, September 2004

Amintiri, p.1, ROALE030

„ Era în anul 1940. Locuiam cu părinţii în cartierul Apărătorii Patriei, un cartier situat la marginea capitalei.

În noaptea de 8 octombrie am fost treziţi din somn de prezenţa şefului de post al Jandarmeriei din cartier, însoţit de cinci indivizi, din care unul purta cămaşă verde. După ce au scotocit prin toată casa, speriind pe fraţii mei mai mici, sub pretext că vor să găsească material subversiv au plecat luând cu ei pe tata.

Am trăit atunci o noapte înspăimântătoare. Spre ziuă, şeful postului de jandarmi s-a întors cu alţi legionari şi ne-a dus la post pe mine şi pe mama. Pe atunci, eu, în vârsta de 20 de ani, iar mama de 42 de ani. La post aveam să o găsim pe Carola Goldstein, de o vârstă cu mine, care mi-a spus că şi pe tatăl ei l-au luat legionarii. Urmând a fi luaţi de la post de către legionari, şefului de post i-a fost milă de fată, i-a convins pe legionari să o lase acasă.

Am fost duşi de la post cu o maşină la circa de poliţie 27, situată pe strada Pieptănari, stradă situată în faţa cimitirului Bellu. Acolo l-am găsit pe tata, pe domnul Goldstein, dar şi pe domnul Rosentzveig, ambii din cartier şi oarecum vecinii cu noi.

Amintiri, p.2, ROALE031

Cei prezenţi la secţie se distrau cu noi, pălmuindu-ne, iar pe tata l-a pus să şteargă urina din WC cu o batistă.

Spre amiază, toţi au fost duşi cu un autocamion la Prefectura Poliţiei capitalei, unde am fost separaţi de mama, iar pe noi, cei patru evrei din cartier, ne-au dus la subsol, unde se găsea etuva (un cuptor în care se dezinfectează îmbrăcămintea). În acest subsol, tata a fost bătut sistematic, mai întâi la palme cu batonul de cauciuc, apoi la tălpi până i le-a umflat. Ca să se desumfle l-au pus să danseze până s-a prăbuşit. Apoi au continuat bătăile pe tot corpul cu unicul scop de a divulga pe comuniştii pe care îi cunoaşte.

Nemaifiind în stare să vorbească, l-au lăsat şi mi-au aplicat şi mie aceleaşi proceduri. Bătăi sistematice, injurii, ameninţări. Apoi au urmat ceilalţi coreligionari, care, pe lângă bătăi, sub ameninţarea unui pistol i-au silit să semneze o prezumtivă listă de comunişti.

Spre seară, după încheierea maltratărilor, am fost duşi la etajul II al Prefecturii unde într-o mare încăpere am găsit-o pe mama şi numeroşi oameni care erau siliţi să stea cu faţa la perete şi cu mâinile ridicate. Ceea ce am fost siliţi şi noi să facem. În tot timpul aduceau diverşi oameni culeşi de pe străzi sau case de către legionari.

Aşa s-a întâmplat cu doi coreligionari ce locuiau în clădirea cimitirului Giurgiului, care neputând să....

Amintiri, p.3, ROALE032

...treacă în curtea principală, fiind de pază soldaţi nemţi la magaziile după alee, se duceau pe lângă zidul cimitirului. Deci şi aceştia erau suspecţi.

Nemâncaţi, nebăuţi, nedormiţi şi făă posibilitatea efectuării nevoilor, am stat în acea încăpere până târziu noaptea, când am primit vizita unui colonel din armată. Acesta ne-a chestionat pe fiecare voind să ştie cum ne cheamă, de unde am fost luaţi şi ce ştim despre ridicarea şi maltratarea noastră. După plecarea sa, la scurt timp, un comisar a venit şi ne-a cerut să plecăm acasă.

După câteva zile aveam să aflăm că eliberarea noastră s-a datorat acţiunii Carolei Goldstein, fata pe care şeful de post a ocrotit-o. Aceasta a contactat un tututngiu din Calea Dudeşti, o veche cunoştinţă a familiei ei, care avea trei cumnaţi aghiotanţi ai Mareşalului Antonescu. Acesta era plecat la Iaşi cu Horia Sima să prăznuiască în acea zi de ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril [Notă: sărbătoare religioasă care se ţine pe 8 noiembrie; Mişcarea legionară a fost fondată în 1927 sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail, aluzie la îmbinarea dintre modelul militar şi cel creştin ortodox], pe Zelea Codreanu!

Lipsa acestora a prilejuit legionarilor să se desfăşoare activ, efectuând abuzuri, sprijiniţi de poliţia legionară ce stăpânea prefectura.

Prezenţa în Bucureşti a celui de al treilea cumnat al tutungiului, colonelul care ne-a chestionat, a dus la eliberarea noastră.

Noaptea Ahanghelilor Gavril şi Mihail a oferit bezmeticilor legionari să creeze o premieră la rebeliunea din ianuarie 1941.”

Amintiri, p.4, ROALE033

Situat între şoselele Berceni şi Olteniţa pe un perimetru da la km1 la 1,800, cartierul Apărătorii Patriei, a luat fiinţă la marginea capitalei încă în anul 1927, pe un teren parcelat. În acest cartier, şi-au construit case modeste de paiantă, un număr de peste 60 de familii evreieşti, ai căror copii au învăţat în acest cartier.

Comitetul de evrei înfiinţat, al cărui preşedinte a fost marochinerul Şaraga, a fost în bune relaţii cu comitetul creştin condus de avocatul Stoica. De altfel relaţii deosebite au existat între ambele comunităţi şi niciodată ăntre aceştia şi copii lor nu s-au ivit animozităţi. Fiecare obşte îşi avea nevoile ei, cea creştină: şcoală, biserică şi felinare, cea evreiască îşi dorea o sinagogă în care să funcţioneze şi o grădiniţă a cartierului, de asemeni şcoală şi felinare. Cartierul nu era pavat, nu avea lumină electrică, canalizare sau apă potabilă.

Ici, colo, în curtea unui gospodar se afla câte un puţ american cu care se scotea apa de la 25 de metri adâncime, apă care a servit tuturor. Nu se putea concepe existenţa unui refuz. Cartierul nu avea intelectuali în afara avocatului Stoica. Toţi erau mici meseriaşi.

Comunitatea nostră şi-a şcolit un deservent de cult, pe dogarul Rothschtein (Rothstein), care a oficiat şi a tăiat păsările în calitate de haham, iar pentru rezolvarea unor probleme obştea evreiască era întotdeauna prezentă. Armonia dintre obşti a mers până acolo că ....

Amintiri, p.5, ROALE034

...balurile şi chermezele ce se făceau la început de fiecare obşte pentru colectarea de fonduri s-au făcut apoi numai împreună şi astfel, cu puteri proprii, cetăţenii cartierului Apărătorii Patriei au ridicat împreună biserica, o şcoală cu două camere mari şi o sală etajală pentru femei, în care a funcţionat grădiniţa pentru toţi copii cartierului. Ea a purtat titlul de Voievodul Mihai, iar la inaugurarea ei a participat prefectul capitalei, generalul Marinescu, asasinat în1941 de legionari. Viaţa în cartier s-a desfăşurat într-o înţelegere deplină până în 1938, dată a începerii prigoanei rasiale. Ea nu s-a făcut simţită în cartier. Anul 1941 o dată cu declanşarea războiului antisovietic în luna iunie, aviaţaia acestora a bombardat capitala. Bombele au căzut pe strada Justiţiei, în apropiere de strada 11 Iunie, pe aceasta, chiar sub Dealul Mitropoliei, o casă din cartierul nostru şi o aripă a Spitalului Central nr.9 de boli nervoase.

Dacă au fost zvonuri sau suspiciuni asupra evreilor nu ştiu, dar cert este că la data de 22 iulie 1941, toţi evreii din cartier, conform ord. 4599/941 al Ministerului Afacerilor Interne, am fost obligaţi să ne adunăm într-un lagăr [Notă: în sensul de spaţiu în care s-au aflat sub supravegherea jandarmeriei bărbaţi evrei consideraţi pentru o perioadă ca prizonieri de război; acest spaţiu este diferit de lagărele de concentrare şi exterminare de felul celor din Transnistria sau din Polonia], în curtea şi incinta sinagogii noastre, toţi cei ce împlinisem 18 ani până la vârsta cea mai înaintată. Nu au existat excepţii.

În două-trei zile s-au mai adăugat lotului nostru alţi câţiva bărbaţi din cartierul Progresul, de pe Şoseaua Giurgiului, Pieptănari (Bellu), Traian (Olteniţei), Colentina şi Bucureştii Noi.

Amintiri, p.6, ROALE035

Dormitul a fost realizat prin confecţionarea de priciuri din scânduri şi cu saci cumpăraţi în grabă de cei internaţi; făcute de proprii noştri meseriaşi, astfel încât din prima zi, seara târziu ne-am putut culca.

Primele 2-3 zile mâncarea în lagăr o aduceau soţiile şi mamele noastre, apoi porţiile s-au micşorat, nu mai era de unde. A început să se mănânce puţinul ce se mai aducea şi cu ceilalţi mai apropiaţi, vecini, prieteni...

Şi când disperarea începea să ne cuprindă pe toţi, un suflet nobil şi mărinimos, un fost concetăţean al cartierului, pe nume Asher [evreu], a început să ne aducă zilnic hrană caldă la peste 60 de oameni.

Nimeni nu a ştiut de noi. Nimeni de la comunitatea [evreiască] a acelor vremuri nu s-a interesat de existenţa noastră.

Totul a durat până când cu alt ordin al Ministerului Afacerilor Interne [Notă: de fapt ordinul aparţine Marelui Stat Major], ordinul no.31200/941, am fost eliberaţi şi puşi la dispoziţia Cercului de Recrutare Bucureşti, unde se ştie că am început să facem muncă obligatorie.

Cele sus arătate punctează existenţa primului lagăr din România cu evrei aduşi de la periferia capitalei.

Amintiri, p.7, ROALE036

Fiind, poate singurul, supravieţuitor al acelor timpuri adesea încerc să îmi amintesc numele şi profesiile celor din lagăr, prinşi în diferite ipostaze, în clipele unor zile din lagăr.

Ştiind că de existenţa acestui act administrativ nu se ştie, ataşez celor semnalate adeverinţa emisă de Legiunea de jandarmi Băneasa în care se menţionează ordinele Ministerului Afacerilor Interne la care m-am referit, fotografii din lagăr şi actul militar din care rezultă că am fost repartizat la Cercul de recrutare Bucureşti”.