Traducere neoficială

60. În paragraful 87 al raportului vizitei în Azerbadjan, desfăşurate între 24 noiembrie şi 4 decembrie 2002, CPT recomandă ca autorităţile penitenciarelor să asigure fiecare deţinut cu un spaţiu minim de 4 m².

2. Dreptul intern pertinent

61. În contextul dat, Constituţia Republicii Moldova prevede următoarele:

Articolul 30

“(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare ”. 

^{62. Acest principiu este restrîns în privinţa deţinutilor. Prevederi specifice cu privire la secretul corespondenţei deţinuţilor se conţineau în Codul de executare a sancţiunilor de drept penal.}

^{63. Codul de executare a sancţiunilor de drept penal prevede următoarele :}

Articolul 14

“ (1) Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal în funcţie de tipul pedepsei şi de restricţia drepturilor impuse condamnatului prin sentinţă a instanţei judecătoreşti.

(2) Condamnatul are dreptul:
c) să dea explicaţii şi să poarte corespondenţa, să adreseze propuneri, cereri şi reclamaţii în limba maternă, iar în caz de necesitate să se folosească de serviciile unui traducător.”

Articolul 73

 “ (1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat.

(2) Corespondenţa expediată sau primită (...), este supusă cenzurării. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţiune nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore. (completat prin Legea nr.18-XIV din 14.05.98).
(4) Propunerile, cererile si reclamaţiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”

64. Prevederile relevante ale Legii nr.1226-XIII  din 27.06.97 cu privire la arestarea preventivă:

Articolul 16. Drepturile preveniţilor

 “ (1) Preveniţii au dreptul:

d) la întrevederi cu aparatorul, precum şi cu rudele şi alte persoane;
f) să poarte corespondenţă cu rudele şi cu alte persoane, să expedieze plîngeri, cereri şi scrisori autorităţilor publice şi persoanelor cu funcţii de răspundere, în modul prevazut la art.18; ”

Articolul 18. Corespondenţa. Adresarea plîngerilor, cererilor şi scrisorilor

 “ (1) Preveniţii pot coresponda cu rude şi cu alte persoane în baza autorizaţiei scrise a persoanei sau a organului în a cărui procedură se află cauza. Scrisorile scrise sau primite de preveniţi sînt expediate destinatarilor sau sînt înmînate preveniţilor de către administraţia locului de arest preventiv în cel mult 3 zile după depunerea sau primirea lor. ”

65. În baza Legii nr.206-XV din 29.05.2003, intrată în vigoare la data de 18 iulie 2003 la sfîrşitul propoziţiei întîi a fost completat cu textul:

“ care pot limita motivat această corespondenţă în interesul desfăşurării urmăririi penale sau a judecării cauzei, precum şi al securităţii şi al menţinerii bunei ordini în locul de detenţie. ”

66. În baza aceleiaşi legi cuvintele “în trei zile” au fost înlocuite cu  “în 24 de ore”.

Articolul 19. Acordarea întrevederilor
“ (1) Administraţia locului de arest preventiv acordă preveniţilor întrevederi cu rude sau alte persoane cu autorizaţia scrisă a persoanei sau a organului în a carui procedură se află cauza. De regulă, se acordă o întrevedere pe lună. Durata întrevederii poate fi de la o oră pîna la două ore.”

ÎN DREPT
I.PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
67. Reclamantul se plînge în temeiul articolului 3 din Convenţie, cu privire la condiţiile de detenţie în Izolatorul anchetei preliminare nr. 3 al Ministerului Justiţiei. Articolul 3 din Convenţie prevede următoarele :
“ Nimeni nu poate fi supus unui tratament inuman şi degradant, sau unei pedepse .” 

A. Prezentările părţilor
68. Reclamantul pretinde că suprapopularea, condiţiile sanitare, ventilaţia şi încălzirea, oportunităţile de recreare, îngrijirea sănătăţii şi calitatea alimentaţiei, condiţiile de detenţie în izolator, constituie tratament inuman si degradant, căruia el fusese supus atît în prima perioadă de detenţie, cît şi în cea de a doua.

69. În sprijinul afirmaţiilor sale, reclamantul i-a expediat Înaltei Curţi fotografii care ar fi fost făcute în celula nr. 16, în care a fost deţinut în perioada aprilie – noiembrie 2003. Fotografiile demonstrează o suprapopulare enormă a celulei cu deţinuţi ce erau întinşi pe jos şi sub paturile cu două nivele. Toată suprafaţa celulei este acoperită cu saltele de culori diferite şi cu oameni dormind pe acestea. Se poate observa că de la trei la patru persoane dormeau pe un singur pat cu două nivele. În celulă se aflau de la 18-20 persoane. Pereţii sunt murdari şi par a fi umezi. Din cauza lipsei unui spaţiu pentru depozitare, în toată celula sunt frînghii întinse cu rufe. Dat fiind faptul că toţi deţinuţii sunt pe jumătate dezbrăcaţi vorbeşte despre năduful din celulă. De asemenea, poate fi remarcată o mică fereastră care este acoperită cu jaluzele şi unul din deţinuţi avînd spatele acoperit cu erupţii.

70. Guvernul contestă că reclamantul putea sa posede un aparat de fotografiat în închisoare, deoarece acest lucru le este interzis deţinuţilor. Mai mult ca atît, Guvernul afirmă că imaginile nu pot fi considerate de Curte drept probă, din moment ce în Izolatorul nr. 3 nu existau locuri care să fie similare celor de pe fotografii.

71. Referindu-se la prezentările sale asupra faptelor, Guvernul consideră că condiţiile de detenţie atît în prima, cît şi în cea de-a doua perioadă de detenţie nu constituie tratament inuman şi degradant. În acelaşi context, acesta invocă că rapoartele întocmite de CPT în 1998 şi 2001 (a se vedea paragraful 58 şi 59 supra) nu sunt relevante deoarece situaţia din penitenciare s-a îmbunătăţit de atunci.

72. În sprijinul afirmaţiei sale, Guvernul a prezentat Curţii o înregistrare video de 12 minute realizată la o data nespecificată. Înregistrarea video începe cu imagini ale unei grămezi de cărbune şi lemn. După care se arată camera cu cazan şi duşul în funcţiune. Mai tîrziu, apare celula numărul 138 unde se pretinde că era deţinut reclamantul. Acolo nu erau deţinuţi şi aceasta părea curată. Pe paturi erau saltele, iar pereţii nu aveau nici un fel de frînghii întinse. Se vede o scurgere şi un veceu care sunt separate de restul celulei de un perete din cărămidă, care pare a fi nou şi diferit de restul pereţilor. În celulă este instalat un televizor. Imagini a unei conducte de ventilare din coridor apar pe imaginile video. După care urmează imagini din camera de recreare. O jumătate a camerei este acoperită cu gratii şi cu o reţea din sîrmă întinsă în loc de tavan, prin care se poate vedea cerul liber. Pare ca aerul proaspăt şi ploaia să pătrundă prin porţiunea descoperită a tavanului. În acea parte a camerei care este prevăzută cu un acoperiş solid, este o bicicletă de antrenament şi nişte haltere. De asemenea, imaginea video cuprinde şi sala de recreare cu televizor şi cîteva cărţi. Înregistrarea de pe video apoi continuă cu imagini ale celului numărul 16, în care se pretindea că ar fi fost deţinut reclamantul. Este posibil de văzut duşul cu apă curgătoare şi nişte paturi în două nivele. Înregistrarea video se finisează cu o imagine a uşei de la cabinetul medical.

73. În comentariile sale, reclamantul obiectează că pe înregistrarea video prezentată de Guvern nu figurează nici o dată. El de asemenea, susţine că grămezile de cărbuni şi lemn nu demonstrează încă faptul că închisoarea avea cazangerie în funcţiune, astfel încît nu s-a văzut nici un calorifer în celule. În cazul în care în celule erau calorifere, acestea ar fi fost înregistrate pe imaginile video. Imaginile cu sistemul de ventilare din coridor nu dovedeşte faptul că se făcea aerisirea celulelor în care s-a aflat reclamantul. Dacă ar fi existat cu adevărat sisteme de ventilare în celule, acestea nemijlocit s-ar fi observat în imaginile video. Imaginile cu saltele de culori diferite indică la faptul că nu autorităţile închisorii erau cei ce asigură cu acestea pe deţinuţi, ci că deţinuţii însuşi au făcut rost de ele. Televizorul din celulă indică de asemenea, la aceea că era proprietatea unui anumit deţinut, şi nu a închisorii. Numărul de paturi în două nivele confirmă suprapopularea celulelor. Este vădit faptul că pînă la iniţierea filmării, celulele au fost “pregătite”. Prin urmare, în celule se instalase o ordine perfectă, nefiind de remarcat vre-un obiect sau alimente pe masă. Paturile erau proaspăt aranjate şi neatinse, imagini ce nu păreau deloc reale, deoarece deţinuţii erau totdeauna ţinuţi în celule şi obişnuiau să stea aşezaţi pe pat. Reclamantul, susţinea că imaginile celulei nr. 16 au fost filmate astfel încît să împiedice telespectatorul să observe vreo asemănare cu imaginile prezentate de el. Cînd se filma veceul, pereţii nu au fost luaţi în cadru, astfel nu s-a putut observa mucegaiul. Sala de sport nu putea fi folosită iarna, deoarece era situată afară. Telespectatorul poate remarca că erau foarte puţine cărţi în bibliotecă. În ceea ce priveşte jaluzelele de la ferestre, reclamantul a relatat că acestea au fost probabil scoase pentru a se putea filma.

74. Referitor la asistenţa medicală acordată reclamantului, Guvernul argumentează că acesta nu poate pretinde a fi victima unui tratament medical insuficient, dat fiind faptul că în august 2002 el nu a urmat indicaţiile medicului şi a părăsit spitalul înainte de finisarea tratamentului. Invocînd raportul din 13 mai 2004 (a se vedea paragraful 28 supra), Guvernul susţine că reclamantului i-a fost acordată asistenţă medicală de două ori la solicitarea sa şi că în perioada de detenţie acesta nu a fost contaminat de vreo boală infecţioasă. Mai mult ca atît, potrivit Guvernului, reclamantul a fost deţinut în aceeaşi celulă cu fumătorii, deoarece el nu a cerut transferul său într-o altă celulă.

75. În baza relatărilor reclamantului, el ar fi părăsit spitalul în august 2002, deoarece a fost arestat acolo şi plasat direct în detenţie. De asemenea, în perioada de detenţie el ar fi cerut de nouă ori în formă scrisă acordarea asistenţei medicale, dar aceasta i-a fost acordată doar o singură dată, în coridorul închisorii, în faţa uşii celulei sale. Medicul doar i-a prescris anumite medicamente fără ca acestea să-i fi fost oferite. Guvernul în mod deliberativ a omis să anexeze la observaţiile sale copiile cererilor reclamantului pentru acordarea de asistenţă medicală. Astfel, referindu-se la raportul din 13 mai 2004 (a se vedea paragraful 28 supra), reclamantul a susţinut că acesta a fost scris mult mai tîrziu după desfăşurarea pretinselor întîmplări. El susţine că a cerut în mod verbal transferarea sa într-o altă celulă pentru nefumători, însă astfel de celule nu erau în închisoare.

B. Aprecierea Curţii
76. Articolul 3 din Convenţie reiterează una din cele mai fundamentale valori ale societăţii democratice. Acesta interzice în termeni absoluţi tratamentul inuman şi degradant sau pedepsele, stabilite în circumstanţele şi prin comportamentul victimei. (a se vedea, de exemplu, Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, § 119, CEDO 2000-IV).

77. În conformitate cu scopul articolului 3, tratamentul inuman trebuie să fie redus la un nivel minim. Evaluarea acestui minim este relativ; acesta depinde de toate circumstanţele cazului, precum este durata tratamentului, efectele sale fizice şi psihice, iar în anumite cazuri, sexul, vîrsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea, printre alte hotărîri şi, Irlanda c. Marii Britanii, hotărîrea din 18 ianuarie 1978, Seria A nr. 25, p.65, § 162).

78. Potrivit Curţii se califică a fi tratament  “inuman” cînd, inter alia, acesta a fost premeditat, aplicat ore în şir cauzînd atît răni corporale cît şi suferinţe fizice intense şi sufleteşti. Se consideră tratament “degradant” acela ce inspiră victimelor frică, suferinţă şi inferioritate, provocînd umilinţă şi înjosire (a se vedea, de exemplu, Kudla c. Poloniei [GC], nr.30210/96, §92, CEDO 2000-XI). Pentru a stabili dacă o formă particulară de tratament este “degradantă” potrivit prevederilor articolului 3, Curtea va constata dacă se avea drept scop umilirea şi înjosirea unei persoane, sau dacă, în dependenţă de consecinţe, era atinsă personalitatea lui sau a ei, fapt ce vine în contradicţie cu prevederile articolului 3 din Convenţie. Cu toate acestea, lipsa unui aşa scop nu poate exclude cu siguranţă constatarea unei încălcări a articolului 3 din Convenţie (a se vedea, spre exemplu, Raninen c. Finlandei, hotărîre din 16 decembrie 1997, Rapoarte al hotărîrilor şi deciziilor, 1997-VIII, pp. 2821-22, § 55, şi Peers c. Greciei, nr. 28524/95, §74, CEDO 2001-III).

79. Statul trebuie să asigure deţinerea unei persoane în condiţii compatibile cu respectul faţă de demnitatea umană, ca modul şi metoda executării măsurii impuse să nu-l supună suferinţei sau unei poveri de o intensitate ce depăşeşte nivelul admisibil al suferinţei cauzate în detenţie şi că, dat fiind cerinţele practice de încarcerare, sănătatea şi existenţa sa să-i fie asigurate în mod adecvat şi prin acordarea asistenţei medicale necesare (a se vedea, Kudla c. Poloniei citat supra, § 94). La aprecierea condiţiilor de detenţie, trebuie luate în calcul efectele cumulative ale acelor condiţii, precum şi durata detenţiei (a se vedea Dougoz c. Greciei, nr. 40907/98,§46, CEDO 2001-II şi Kalashnicov c. Rusiei, nr. 47095/99, § 102, CEDO 2002-VI).

80. Reclamantul se plînge de condiţiile de detenţie din Izolatorul anchetei preliminare nr.3 al Ministerului Justiţiei, în care a fost deţinut între 18 octombrie 2002 şi 15 noiembrie 2002, precum şi între 4 aprilie 2003 şi 13 decembrie 2003. Concluziile CPT, în particular, din rapoartele sale din 1998 şi 2001 (a se vedea paragrafele 58 şi 59 supra), oferă o informaţie suficientă pentru evaluarea condiţiilor în care reclamantul a fost deţinut (a se vedea un alt exemplu în care Curtea a ţinut cont de rapoartele CPT, Kehayov c. Bulgariei, nr. 41035/98, § 66, 18 ianuarie 2005). Odată ce Curtea nu exclude că ar fi avut loc anumite îmbunătăţiri ale situaţiei mai tîrziu, totuşi, este mai puţin probabil ca această situaţie să se fi schimbat considerabil în perioada iunie 2001 - octombrie 2002, din moment ce Guvernul nu a indicat vreo sporire în finanţarea publică a sistemului penitenciar sau la vreo schimbăre în politica statului în această privinţă. Să fi fost înregistrate anumite îmbunătăţiri semnificative, Guvernul n-ar fi ezitat să le indice, mai cu seamă că reclamantul a invocat expres rapoartele CPT în cererea sa.

81. Curtea notifică că părţile au expediat în suportul prezentărilor sale nişte fotografii şi o înregistrare video, ce demonstrau condiţiile de detenţie în celulele în care era deţinut reclamantul. Odată ce este imposibil de confirmat, cînd şi în ce circumstanţe aceste imagini au fost luate, Curtea nu le poate estima.

82. Este notoriu că cele două celule în care reclamantul a fost deţinut, aveau mărimea de 25 m² şi 15 m² ( conform reclamantului) şi 28.4 m² şi 19.3 m² (conform Guvernului). Potrivit informaţiei prezentate de Guvern, şi care nu a fost contestată de reclamant, celulele erau prevăzute pentru 14-10 codeţinuţi în acelaşi timp. Prin urmare, celulele erau prevăzute cu suprafeţe între 1.78 şi 2.02 m² şi între 1.5 şi 1.93 m² pentru fiecare deţinut. Curtea consideră că astfel de condiţii nu pot fi ajustate la standarde acceptabile. În această privinţă, aceasta reaminteşte că CPT a menţionat în unul din rapoartele sale, elaborat în urma unei vizite întreprinse în Azerbadjan între 24 noiembrie şi 4 decembrie 2002, că norma potrivită şi satisfăcătoare pentru detenţia în celulă este de 4 m² pentru un deţinut. (a se vedea paragraful 60 supra).

83. În pofida faptului că celulele în care a fost deţinut reclamantul erau prevăzute pentru un anumit număr de deţinuţi, potrivit celor indicate de Guvern, reclamantul invocă că numărul real al codeţinuţilor din prima celulă, a fost în anumite perioade de timp mai mare de douăzeci şi chiar după transferarea sa în a doua celulă, ei trebuiau să se rînduiască la somn. Guvernul nu a contestat această alegaţie şi nici nu a prezentat vre-o dovadă în susţinerea contrariului.

84. În aceste circumstanţe, Curtea nu consideră de importanţă crucială determinarea numărului exact de codeţinuţi în celule în perioada respectivă. Totuşi, rămîne de remarcat că celulele erau suprapopulate, fapt ce prin sine ridică chestiuni prevăzute de articolul 3 al Convenţiei (a se vedea Kalashnicov c. Rusiei, citat supra, § 97).

85. În continuare, Curtea notifică faptul că Guvernul nu neagă deţinerea reclamantului într-o celulă cu deţinuţii, cărora li se permitea fumatul în celulă. În acelaşi timp, este indisputabil faptul că reclamantul suferea de astmă şi că administraţia închisorii cunoştea starea lui de sănătate, dar nu au întreprins nici o măsură de a-l separa de fumători. În decizia sa de admisibilitate din 22 martie 2005 Curtea a susţinut drept un remediu neefectiv invocările Guvernului precum că reclamantul trebuia să ceară transferul într-o altă celulă pentru nefumători. Respectiv, Curtea consideră că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a ţine sub control sănătatea reclamantului, dar a permis expunerea sa fumului de ţigară, ce era periculos pentru sănătatea acestuia, în special în cazul cînd reclamantul era ţinut în celulă timp de douăzeci şi trei ore pe zi.

86. Calitatea asistenţei medicale acordate în închisoare, numărul de cereri pentru asistenţă medicală a reclamantului, şi numărul de consultaţii medicale de care a benificiat el sunt disputate de către părţi (a se vedea paragrafele 16, 27 şi 28 supra). Cu toate acestea, Curtea notează că invocările reclamantului coincid cu constatările CPT (a se vedea paragrafele 58 şi 59 supra). În observaţiile sale asupra admisibilităţii, Guvernul menţionează că în registrul închisorii era înregistrat un control medical de rutină. Însă acesta, nu a prezentat Curţii o copie a documentului în cauză. În lipsa unui astfel de document consistent, Curtea nu acceptă ideea că a fost dovedit că reclamantul a dispus de o consultare medicală. Această concluzie este reconfirmată de faptul că Guvernul a prezentat declaraţii contradictorii în privinţa numărului de beneficiere de asistenţă medicală de către reclamant (a se vedea paragraful 28 supra).

87. Guvernul nu contestă faptul că veceul se afla la o distanţă de 1.5 metri de la masă şi emana mirosuri neplăcute datorită lipsei de detergenţi. Nu sunt respinse nici pretenţiile că deţinuţii ar fi dispus de acces la duş doar o dată în cincisprezece zile, că celulele erau infectate cu viermi, şi că codeţinuţii erau expuşi unor boli infecţioase, cum este tuberculoza, infecţiile cutanate şi respiratorii.

88. În ce priveşte alimentaţia, atît reclamantul cît şi Guvernul susţin că deţinuţii nu erau asiguraţi suficient cu alimente bogate în proteine, cum este carnea, peştele şi produsele lactate.

89. Aşadar, luînd în consideraţie efectele cumulative ale condiţiilor de detenţie, lipsa asistenţei medicale suficiente, expunerea la fumul de ţigară, alimentaţia inadecvată, termenul petrecut în detenţie şi impactul specific pe care asemenea condiţii le-ar fi cauzat stării sănătăţii reclamantului, Curtea consideră că potrivit articolului 3 din Convenţie, suferinţele îndurate de reclamant depăşesc limita permisibilă de existenţă în detenţie şi constată că suferinţele suportate depăşesc gravitatea încălcării.

90. Curtea, prin urmare, constată că condiţiile de detenţie a reclamantului erau în contradicţie cu articolul 3 din Convenţie.