3.10. CONCLUZII PRIVIND PROGRESELE ÎNREGISTRATE, PRECUM ŞI VULNERABILITĂŢILE IDENTIFICATE ŞI MĂSURILE DE REMEDIERE A ACESTORA
Anul care s-a încheiat a fost un an deosebit de greu pentru sistemul judiciar, luând în considerare numărul foarte mare al ieşirilor din sistem, starea de subfinanţare şi restrângerile bugetare impuse. Cu toate că numărul de judecători s-a redus simţitor iar numărul de dosare a crescut considerabil , rezultatele activităţii , atât sub aspect cantitativ , cât şi calitativ au fost foarte bune.
În anul 2011, pentru o mai bună funcţionare a instanţei se impune ocuparea şi postului blocat ca urmare a detaşării unui judecător la CSM – Inspecţia Judiciară şi suplimentarea schemei de personal , devenită insuficientă ca urmare a creşterii spectaculoase a numărului de cauze .
Şi în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate , se impune mărirea schemei de personal fapt ce se poate realiza prin iniţierea unei reforme viabile a resurselor umane.
În condiţiile în care de scanarea documentelor cuprinse în dosare se ocupă un grefier arhivar şi un membru al biroului IT , se impune suplimentarea schemei de personal în special la sectorul arhivă-registratură, astfel încât activitatea arhivei curente şi a registraturii, cât şi activitatea de arhivare, conservare, selecţionarea dosarelor soluţionate definitiv să se poată realiza în condiţii optime.
În ceea ce priveşte sistemul informatic utilizat , încă de la sfârşitul anului 2010 s-a implementat ECRIS IV , care s-a dovedit a avea o serie de probleme şi disfuncţionalităţi şi care încarcă activitatea grefierilor şi care sperăm că în anul 2011 va fi îmbunătăţit . Pentru anul 2011 s-a decis , prin hotărârea CSM nr. 2119/2009 continuarea programului pentru privind stabilirea volumului optim de muncă , ceea ce va crea probleme în activitatea instanţei , având în vedere că în anul 2010 s-a depăşit substanţial numărul de 3960 de puncte pe judecător . Deşi acest program este unul util pentru evitarea supraîncărcării judecătorilor , se impune de urgenţă îmbunătăţirea aplicaţiei informatice folosite, prin implementarea şi a unor programe ajutătoare , pentru determinarea complexităţii însumate pe fiecare complet şi a complexităţii medii a cauzelor înregistrate într-un anume interval de timp.
În ceea ce priveşte specializarea activităţii judiciare, având în vedere complexitatea noilor relaţii sociale, care se transpun în raporturi juridice cu un caracter tot mai tehnic şi specializat, este de dorit continuarea demersurilor de înfiinţare a secţiilor şi completelor specializate pe diverse materii în cadrul instanţelor, precum şi dezvoltarea programelor de formare profesională specializată. De asemenea, atunci când resursele materiale o vor permite ar trebui reluat procesul de înfiinţare a tribunalelor specializate.
Reducerea duratei de soluţionare a cauzelor poate avea ca fundament principal o responsabilizare a tuturor participanţilor la procedura judiciară, printr-o sancţionare reală a abuzului de drept procesual, corelată cu lărgirea accesului persoanelor cu venituri mici la asistenta juridică gratuită şi introducerea asistenţei juridice obligatorii în materie civilă cel puţin pentru faza procesuală a recursului.
De asemenea, pot fi avute în vedere modificări de ordin legislativ pentru reducerea duratei procedurilor, dar cu luarea în considerare a condiţiilor concrete în care îşi desfăşoară activitatea instanţele şi parchetele. Sub acest aspect, ar trebui identificate cauzele pentru care instituţia administrării probelor prin avocaţi în procesul civil, care are deja o consacrare legislative îndelungată, este, potrivit semnalelor primite de la instanţele din ţară, practic lipsită de aplicabilitate practică, sau are o aplicabilitate extrem de redusă, deşi ar putea constitui un instrument important de reducere a duratei de soluţionare a cauzelor.
În vederea creşterii calităţii activităţii judiciare se impune dezvoltarea programelor de perfecţionare profesională destinate judecătorilor şi procurorilor, acestea trebuind amplificate în perioada următoare şi orientate spre principalele domenii prioritare, în principal ca urmare a integrării României în Uniunea Europeană.
De asemenea, aceste programe trebuie să privească şi aspectele non-judiciare ale activităţii magistraţilor, precum pregătirea în domeniul managementului judiciar sau în acela al comunicării şi relaţiilor publice.
CAPITOLUL 4
GESTIONAREA RESURSELOR
4.1. RESURSELE UMANE AFLATE LA DISPOZIŢIA INSTANŢEI ÎN ANUL 2010
Schema de personal a Tribunalului Ialomiţa prevede în total un număr de 178 de posturi , din care în anul 2010 au fost ocupate 158, conform tabelului de mai jos :
|
|
|
|
|
31.12.2010
|
|
Prevăzute in
|
Posturi
|
Posturi
|
Alte situaţii
|
|
|
schema de
|
ocupate
|
vacante
|
detaşări,etc.
|
|
|
personal
|
31.12.2010
|
31.12.2010
|
|
TRIBUNALUL
|
Judecători
|
18
|
17
|
1
|
1 (detaşat CSM)
|
IALOMITA
|
Asistenţi judiciari
|
2
|
2
|
0
|
|
|
Personal auxiliar
de specialitate
|
|
|
|
|
|
35
|
33
|
2
|
|
|
Funcţionari publici
|
8
|
7
|
1
|
|
|
Personal contractual
|
4
|
4
|
0
|
|
|
Serviciul de probaţiune
|
7
|
4
|
3
|
|
|
TOTAL__30__30__0'>TOTAL__44__35__9'>TOTAL__74__67__7'>TOTAL
|
74
|
67
|
7
|
|
JUDECATORIA
|
Judecători
|
14
|
8
|
6
|
1 detaşat INM
|
SLOBOZIA
|
Personal auxiliar
|
|
|
|
|
|
de specialitate
|
29
|
26
|
3
|
|
|
Personal contractual
|
1
|
1
|
|
|
|
TOTAL
|
44
|
35
|
9
|
|
JUDECATORIA
|
Judecători
|
8
|
8
|
0
|
|
URZICENI
|
Personal auxiliar
|
|
|
|
|
|
de specialitate
|
20
|
20
|
0
|
|
|
Personal contractual
|
2
|
2
|
0
|
|
|
TOTAL
|
30
|
30
|
0
|
|
JUDECATORIA
|
Judecători
|
9
|
7
|
2
|
|
FETESTI
|
Personal auxiliar
|
|
|
|
|
|
de specialitate
|
20
|
18
|
2
|
|
|
Personal contractual
|
1
|
1
|
0
|
|
|
TOTAL
|
30
|
26
|
4
|
|
TOTAL
|
|
|
|
|
|
PERSONAL
|
|
178
|
158
|
20
|
|
TRIBUNALUL IALOMIŢA
În ceea ce priveşte judecătorii , din 18 posturi , la sfârşitul anului 2010 erau ocupate 17 , din care un magistrat este detaşat la CSM . Anul 2010 s-a remarcat în privinţa magistraţilor printr-o fluctuaţie de personal . Astfel , în acest an , au venit patru judecători ( Marcu Alis – 15.02.2010, Ivănică Raluca Mariana – 15.03.2010 , Iancu Mioara – 15.06.2010 şi Răceanu Daniela – 15.06.2010, dar care a fost detaşată la Judecătoria Slobozia în perioadele 15.06.2010 – 30.07.2010 şi 11.10.2010 – 31.12.2010) şi a plecat un judecător (Spiridon Ana Maria – 15.02.2010).
În ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate Tribunalul Ialomiţa funcţionează cu un număr de 22 de grefieri, din care 3 cu funcţii de conducere, respectiv un prim grefier, un grefier şef secţie civilă şi un grefier şef secţie penală, 1 grefier statistician şi 17 grefieri cu funcţii de execuţie.
Din totalul de 19 grefieri de şedinţă (17 grefieri cu funcţii de execuţie ai tribunalului şi 2 grefieri cu funcţii de conducere), situaţia pe secţii se prezintă astfel :
Secţia civilă :
Funcţionează cu 12 grefieri, din care 1 grefier şef de secţie, schema de personal la această secţie fiind completă.
Din totalul acestora, 2 grefieri au alte atribuţii de serviciu şi nu participă la şedinţele de judecată.
Pentru edificare, redăm în tabelul de mai jos, situaţia activităţii grefierilor de şedinţă pe parcursul anului 2010.
Nr.
Crt.
|
GREFIER
|
SEDINTE
|
DOSARE RULATE
|
DOSARE REDAC-
TATE
|
DOSARE DACTIL.
|
ALTE ACTIVITAŢI
|
1.
|
PIELE MIHAELA
|
9
|
1229
|
85
|
435
|
- activităţi specifice grefier sef secţie
- lucrări de cabinet
- situaţii statistice lunare
|
2.
|
CRISTOCEA DANIELA
|
92
|
952
|
53
|
275
|
-actualizat registre evidenţă L.85/2006
-notificat dosare noi
- 4 jud. sindic
-întocmire borderouri şi com. acte procedură la BPI
|
3.
|
DINU AURELIA
|
22
|
1209
|
104
|
593
|
- sector amenzi judiciare
|
4.
|
IORGOIU MARIANA
|
24
|
1190
|
414
|
313
|
- practica de casare
|
5.
|
NECULA JENICA
|
51
|
1155
|
286
|
290
|
- 1 jud. sindic
- notificat dosare noi
|
6.
|
SELARU VIOLETA
|
54
|
1061
|
134
|
259
|
- 2 jud. sindici
- notificat dosare noi
|
7.
|
TANASE EMILIA
|
27
|
977
|
211
|
401
|
- sector asociaţii şi fundaţii, lucrări de birou
|
8.
|
TOMA ANGELICA
|
27
|
1037
|
129
|
414
|
|
9.
|
ZANFIR NICOLETA
|
41
|
1313
|
355
|
338
|
- 1 jud. Sindic
|
10.
|
DIMA ENUŢA
|
16
|
704
|
29
|
388
|
|
11.
|
BÎLBÎIE CRISTINA
|
19
|
631
|
242
|
310
|
|
|
TOTAL
|
382
|
11458
|
2042
|
4016
|
|
|
MEDIA
|
35
|
1042
|
186
|
365
|
|
Cei 11 grefieri de şedinţă ( 1 grefier şef de secţie şi 10 grefieri cu funcţii de execuţie) au participat în anul 2010, în medie, în 35 şedinţe de judecată, rulând în medie un număr de 1042 dosare din care 186 dosare redactate şi 365 dosare dactilografiate.
Dacă raportarea se va face la numărul total de dosare intrate în cursul anului 2010 rezultă o medie de 626 dosare, pe grefier de şedinţă.
Şi în unul şi în celălalt caz, este depăşită media stabilită la nivel naţional, aceea de 331 dosare pe fiecare grefier de şedinţă al secţiei civile.
De asemenea, este de menţionat şi faptul că un număr de 5 grefieri din cei 11 grefieri de şedinţă au şi alte sectoare de activitate, urmărind : transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, amenzile judiciare, evidenţa asociaţiilor şi fundaţiilor, practica de casare, borderourile şi comunicarea actelor de procedură la BPI şi întocmind lucrări de cabinet.
Secţia penală :
Funcţionează cu un număr de 7 grefieri, din care 6 desfăşoară activităţi de judecată( 1 grefier şef de secţie şi 5 grefieri de şedinţă), iar 1 grefier are atribuţii în cadrul Biroului de executări penale.
În cadrul Compartimentului executări penale, lucrările de punere în executare a hotărârilor penale, de completare şi păstrare a evidenţelor biroului au fost întocmite de doamna grefier Rodica Gradea, atribuţiile acesteia fiind stabilite, conform dispoziţiilor regulamentare, prin ordinul emis de preşedintele instanţei nr. 2/2010), iar referitor la activitatea grefierilor de şedinţă, redăm mai jos următoarele date statistice:
Nr.
crt.
|
GREFIER
|
SEDIN-
TE
|
DOS. RULATE
|
DOSARE
SOLUŢIO-NATE
|
DOSARE
REDACTA-TE
|
DOSARE
DACTILO-
GRAFIATE
|
ALTE
LUCRĂRI
|
1.
|
L.Banciu
|
34
|
497
|
369
|
25
|
335
|
Atribuţii grefier şef,repartizări zilnic ECRIS, procese verbale incompatibilităţi, situaţii lunare, adrese cabinet, serviciu apostilă.
|
2.
|
C.Onica
|
35
|
483
|
268
|
62
|
206
|
|
3.
|
F.Costache
|
30
|
431
|
279
|
46
|
251
|
Atribuţii privind aplicarea apostilei
|
4.
|
V.Pandele
|
44
|
464
|
323
|
45
|
280
|
Practica de casare
|
5.
|
T.Tache
|
48
|
456
|
304
|
0
|
283
|
Atribuţii privind aplicarea apostilei
|
6.
|
A.Isăilă
|
66
|
425
|
288
|
41
|
246
|
|
Toţi grefierii secţiei penale participă la activitatea reglementată de instituţia arestării preventive (inclusiv serviciul în zilele nelucrătoare).
Astfel, dacă se are în vedere rulajul cauzelor în anul 2010, rezultă o medie de 459 dosare rulate, pe grefier de şedinţă.
Dacă raportarea se va face la numărul total de dosare intrate în cursul anului 2010 (1231 cauze penale plus 641 recursuri la plângeri contravenţionale) rezultă o medie de 312 dosare, pe grefier de şedinţă.
Rezultă, aşadar, că la Tribunalul Ialomiţa au participat efectiv în anul 2010 în şedinţele de judecată un număr de 17 grefieri.
Astfel, în raport de numărul cauzelor aflate pe rol în anul 2010(stoc plus intrate) – 8952 , rezultă o medie de 526 dosare pe grefier de şedinţă , iar în raport de numărul total de dosare intrate în cursul anului 2010 (8118) rezultă o medie de 477 dosare, pe grefier de şedinţă.
Judecătoria Slobozia
Pentru Judecătoria Slobozia este prevăzut un număr de 14 judecători, inclusiv două funcţii de conducere, aceea de preşedinte şi de vicepreşedinte. În prezent funcţionează 8 judecători, din care 6 definitivi. Schema de personal a fost concepută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, lege prin care s-a dispus ca executarea pedepselor să se desfăşoare sub supravegherea ,controlul şi autoritatea judecătorului delegat care, potrivit art. 6 alineat 5 din acelaşi act normativ, nu poate desfăşura alte activităţi. În condiţiile în care atât judecătorul delegat cât şi supleantul acestuia sunt judecători care funcţionează la Judecătoria Slobozia, concluzia este aceea că, de la început, instanţa funcţionează cu unul, respectiv doi (în perioada vacanţei judecătoreşti) judecători mai puţin. Faţă de datele prezentate, rezultă că 5, respectiv 4 judecători definitivi asigură atât o mare parte a activităţii instanţei cât şi atribuţiile de conducere.
Soluţia este aceea a schimbării concepţiei asupra schemei de personal, prin suplimentarea acesteia cu 1-2 posturi de judecător, pentru a reface deficitul creat prin apariţia legislativă la care am făcut referire.
În anul 2010, ca urmare a transferării la alte instanţe a 3 judecători, a faptului că un judecător este delegat la Penitenciarul Slobozia, iar în perioada vacanţei judecătoreşti un alt judecător este delegat la Penitenciarul Slobozia (magistraţi care în perioada delegării nu pot participa la şedinţe de judecată), având în vedere şi detaşările, delegările, transferul a 6 judecători în anul 2010, practic activitatea instanţei a fost asigurată în acest an de 5 judecători definitivi şi 2 judecători stagiari, adică jumătate din numărul de judecători cu care este prevăzută schema.
Începând cu luna iulie 2010, la Judecătoria Slobozia au fost numiţi domnul Braun Vasile şi domnul Grozav Octavian Ionel (judecători definitivi) şi doamnele judecător Patraş Dana – Petrina şi Cozan Raluca – Elena (judecători stagiari), începând cu data de 16 august 2010 s-au aflat în concediu de odihnă, urmat de concediu de studii (au revenit la data de 10 decembrie 2010, iar ca urmare a promovării examenului de capacitate, au optat pentru desfăşurarea activităţii de judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv Judecătoria Buftea).
După cum se poate observa, media judecătorilor care au activat efectiv în cele patru trimestre ale anului 2010 la Judecătoria Slobozia a fost de 5 judecători definitivi şi 2 judecători stagiari (luându-se în considerare durata perioadelor în care unii magistraţi nu au desfăşurat în fapt pe parcursul anului activitate de judecată datorită motivelor arătate).
În ceea ce priveşte situaţia grefierilor, Judecătoria Slobozia are prevăzut un total de 29 posturi pentru personalul auxiliar de specialitate, din care: 24 posturi de grefieri: 20 grefieri de şedinţă (inclusiv grefierul-şef) şi 4 grefieri arhivari; 1 post aprod şi 1 post şofer. Judecătoria Slobozia mai are un post personal contractual.
Din cele 3 posturi vacante de grefier, unul a fost ocupat începând cu data de 3 noiembrie 2010 de către domnul Statie Marin Mihai ca urmare a repartiţiei date de către Şcoala Naţională de Grefieri.
Începând cu data de 22 octombrie 2010 a încetat activitatea domnului grefier arhivar Dima Cristian, prin demisie.
Astfel, la sfârşitul anului 2010 Judecătoria Slobozia avea vancate 3 posturi de grefier din care 2 posturi grefier de şedinţă şi un post grefier arhivar.
Grefierii sunt repartizaţi după cum urmează: grefierul - şef, 14 grefieri de şedinţă, 2 grefieri arhivari, 2 grefieri registratori, 1 grefier la biroul de executări penale, 1 grefier la compartimentul de înregistrare persoane juridice (asociaţii, fundaţii, sindicate, societăţi agricole), 1 grefier delegat pentru repartizarea aleatorie a cauzelor, 1 grefier delegat cu atribuţiile judecătorului de serviciu, 1 grefier cu atribuţii de tehnoredactare.
Schema de personal nu este adaptată volumului de activitate a instanţei nici în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate.
Având în vedere totalitatea dosarelor aflate pe rolul instanţei în anul 2010 (au fost înregistrate un număr de 7609 dosare, stocul de la începutul anului fiind de 2024 dosare, rezultând un număr total de 9633 dosare), rezultă că încărcătura medie a unui grefier în anul 2010 a fost de 688 dosare (raportat la numărul de dosare nou intrate plus stocul existent), respectiv 543 dosare (raportat numai la numărul de dosare nou intrate).
De menţionat că participarea la şedinţele de judecată a unui grefier este de o dată la două săptămâni, cu o medie de 60 de dosare pe şedinţă, iar activităţile anterioare respectiv ulterioare şedinţei de judecată ce constau, pe lângă atribuţiile prevăzute în regulamentul de funcţionare şi în introducerea datelor în aplicaţia ECRIS, face ca timpul necesar întocmirii tuturor lucrărilor să fie insuficient pe parcursul orelor de program determinând astfel efectuarea de ore suplimentare.
Judecătoria Urziceni
În cursul anului 2010, la Judecătoria Urziceni au funcţionat până în luna februarie un număr de 6 judecători dintre care un judecător stagiar.
La data de 15.02.2010 a fost numită judecător la această instanţă domnişoara Dascălu Daniela Nicoleta, iar la data de 24.02.2010 a fost numită judecător la această instanţă domnişoara Mihalache Silvia Monica. Astfel, că până la data de 15.06.2010 instanţa a funcţionat cu o schemă completă de respectiv 8 judecători.
Începând cu data de 15.06.2010 doamna judecător Danciu Mirela a fost promovată la Tribunalul Bucureşti, iar la dat de 01.07.2010 a fost numită judecător satagiar la această instanţă domnişoara Vastea Laura.
În prezent instanţa funcţionează cu un număr de 7 judecători (schema fiind de 8) deoarece domnişoara judecător Fluturaş Mădălina Iuliana a promovat examenul de capacitate şi a optat pentru o altă instanţă.
Pe lângă activitatea de judecată efectivă, toţi judecătorii acestei instanţe sunt desemnaţi prin ordin de serviciu anual să coordoneze activitatea unor compartimente, birouri şi sectoare de activitate.
Coordonarea activităţii personalului auxiliar de specialitate este realizată de grefierul şef al instanţei domnul Apostol Sorinel. Compartimentul administrativ este alcătuit dintr-un număr de 2 şoferi şi un număr de 2 personal contractual (foşti portari) ale căror posturi au fost transformate în îngrijitori), toţi conlucrând la activităţi specifice acestui compartiment în funcţie de necesităţi.
În concluzie , la finele anului 2010 Judecătoria Urziceni a funcţionat cu 7 judecători, din care 1 judecător stagiar, iar schema de personal auxiliar a fost completă.
Judecătoria Feteşti
Dostları ilə paylaş: |