Tronul divin

Legile bisericeşti
După cum am arătat mai sus, acestea se compun din porunci date de Biserică şi din canoane stabilite de aceasta. Ele sunt pentru binele oamenilor şi pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii bisericeşti.

Poruncile bisericeşti sunt stabilite de Biserică, în urma unor descoperiri Divine şi ele la rândul lor au rolul de a ţine în bună rânduială viaţa fiecărui creştin şi relaţia lui cu Dumnezeu. Ele sunt:

- Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare.

- Să ţinem toate posturile de peste an.

- Să cinstim pe slujitorii bisericii.

- Să ne spovedim şi să ne împărtăşim cât mai des.

- Să ne rugăm pentru conducătorii spirituali ai Bisericii şi pentru conducătorii societăţii.

- Să ţinem posturile pe care le-ar orândui episcopul sau mitropolitul, în vreme de necaz, primejdie, boală sau necaz.

- Să nu înstrăinăm, nici să folosim spre alte scopuri străine, lucrurile bisericeşti sau averea Bisericii.

- Să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul posturilor.

Canoanele.

Acestea întrucât sunt specifice organizării bisericeşti şi monahale, nu vom insista asupra lor.

LEGILE CIVILE
Legile civile, după care s-au organizat şi condus comunităţile umane de-a lungul timpului, au fost perfecţionate pe parcurs, pe măsură ce omul a evoluat şi a urcat pe trepte superioare ale dezvoltării sale. Ele au rolul de a păstra ordinea în societatea umană, indiferent pe cea pe ce treaptă de dezvoltare s-ar afla ea. Dar ele fiind făcute după minte omenească nu întotdeauna sunt şi perfecte şi în concordanţă cu Poruncile Divine şi din acest punct de vedere oameni au datoria de a le corecta şi de a le aduce în concordanţă cu Legile lui Dumnezeu.
EVALUAREA
Viaţa fiecărui om care trăieşte pe Pământ este în fiecare clipă evaluată în raport cu gradul de respectare al acestor legi şi porunci de către respectivul om şi cu modul lor de îndeplinire. Cei care respectă Legile, trăiesc în armonie cu Dumnezeu, cu mediul şi cu ei înşişi. Cei care le încalcă se află tot timpul sub efectul punitiv, de pedeapsă, de penalizare, conform legii cauză şi efect. Aceştia sunt mereu bolnavi de diferite boli, suferă mereu diferite pagube, accidente mai grave sau mai uşoare după gravitatea încălcărilor, sau suferă chiar moartea.

De ce moartea? Deoarece Legea îşi face efectul implacabil şi sunt eliminaţi din planul fizic acei indivizi, care în urma avertismentelor repetate nu se încadrează în respectul faţă de creaţie şi Creator, provocând perturbări repetate în Armonia Universală. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare om, ca pe un copil neştiutor şi îl ajută şi îl îndrumă cu blândeţe în această viaţă, dar când copilul este peste măsură de obraznic, de râzgâiat sau de rău, Dumnezeu îl va rechema din nou la El, urmând să-i croiască un nou destin, o nouă viaţă, în care acel copil să o ia de la început învăţându-şi din nou lecţiile de viaţă pe această planetă, într-o nouă conjunctură şi într-o nouă familie.

Un om care a greşit, în oricare din situaţii s-ar afla, oricât de jos ar fi căzut şi oricâte necazuri s-ar fi abătut asupra lui se poate redresa foarte repede. El trebuie de urgenţă să abandoneze drumul greşit sau atitudinea greşită faţă de Dumnezeu şi faţă de întreaga Creaţie şi să nu mai încalce Legile arătate mai sus. Din clipa următoare acestei hotărâri, orice va gândi, va vorbi şi va făptui trebuie să fie numai în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Soarta şi viaţa respectivului om, se va schimba la fel de rapid în bine, ca şi rapiditatea schimbării atitudinii sale faţă de Dumnezeu şi rapiditatea cu care va respecta Legea.

Presupunând că omul nu a ştiut Legile şi poruncile sau nu le-a acordat atenţia cuvenită şi şi-a făcut păcate, prin încălcare, ce va face? Omul nu trebuie să poarte în spinare ca pe o povară de mare greutate greşelile şi păcatele pe care le-a comis de-a lungul vieţii, ci trebuie să se descarce de ele. Dumnezeu le-a dat oamenilor această şansă prin Biserica de care aparţine fiecare. Această descărcare, dezlegare de păcate şi iertare de greşeli, se realizează numai prin spovedanie şi împărtăşanie în faţa unui preot hirotonisit.

Greşelile sunt iertate dacă omul respectiv se căieşte şi le regretă sincer, acestea fiind abateri mai uşoare, pe care în general omul le face din neştiinţă sau involuntar.

Păcatele, care sunt mult mai grave şi reprezintă încălcări în cunoştinţă de cauză, făcute intenţionat, trebuiesc ispăşite şi plătite fără excepţie. Dacă omul îşi regretă sincer păcatele, Dumnezeu îi dă posibilitatea ca în timp scurt să repare erorile şi daunele provocate prin acţiunile sale nedemne, cu alte fapte bune, cu fapte de milostenie şi care cântăresc foarte mult în faţa lui Dumnezeu.

Greşelile dacă sunt iertate dispar şi nu mai sunt notate nicăieri.

Cu păcatele însă e mai dificil de rezolvat, dar există o cale sigură şi perfect posibilă de a fi îndreptate, cale dată de Bunul Dumnezeu prin Biserică. Preoţii au puterea şi investitura de a dezlega păcatele celui care le mărturiseşte.

Aceste păcate comise, o dată ce sunt mărturisite, sunt dezlegate şi vor rămâne depozitate pe marginea drumului vieţii omului, acesta continuându-şi drumul uşurat de povara lor, dar ele vor fi ţinute în contul lui, până când vor fi compensate în totalitate cu binele şi faptele bune sau până când Însuşi Dumnezeu hotărăşte în anumite împrejurări ştergerea lor totală. Pe măsura compensării lor, grămada din depozit scade, iar Îngerii le şterg din palmaresul personal, până când ele dispar definitiv.

Toate greşelile şi păcatele pe care omul le corectează şi le plăteşte pe Pământ, nu mai sunt judecate în Cer, la plecarea sufletului respectiv, întrucât omul este iertat definitiv de ele dacă le-a plătit. Dar omul trebuie să se străduiască să nu mai facă altele cât va trăi, iar de va mai face ceva să alerge cât mai repede pentru a le corecta, pentru ca acelea să nu mai fie ţinute în contul lui.

Fiecare păcat lasă o pată pe suflet, fiecare tip de încălcare având o pată de altă culoare. Când se uită Dumnezeu la un om vede tocmai această haină a sufletului, care poate fi albă şi curată sau plină de pete, precum o haină murdară.

Oamenii nefiind perfecţi, mai păcătuiesc, dar Dumnezeu îndeamnă pe fiecare om să nu stea aşa murdar, ci să-şi cureţe aceste hainele sufleteşti care nu sunt altceva decât corpurile energetice diafane, pe care s-au impregnat energii negative pe anumite porţiuni de diferite culori. Cu cât culoarea este mai pregnantă şi nuanţa mai închisă cu atât păcatul este mai des comis, mai vechi şi mai greu. Omul trebuie să spele şi să cureţe aceste pete şi să se preocupe de acest lucru întocmai cum se preocupă să-şi spele şi să-şi păstreze curate hainele cu care îşi îmbracă trupul fizic zilnic.

În virtutea celor arătate mai sus, curăţirea unei pete sufleteşti este posibilă, este foarte necesară şi presupune următoarele etape obligatorii:

- regretul tipului respectiv de păcat, mărturisirea la un preot,

- dezlegarea şi descărcarea de povara acelui păcat şi care se dă prin preot,

- realizarea unei fapte bune compensatorii echivalentă ca valoare spirituală cu răul comis.

După ce se îndeplinesc aceste condiţii urmează ştergerea petei de pe haina sufletului şi ştergerea acelei fapte rele din palmaresul personal notat de Îngerii păzitori. Aceste acţiuni se fac într-o colaborare deplină între omul care a păcătuit, preotul pământean şi Dumnezeu care va lucra şi va da dispoziţiile necesare Îngerilor Săi slujitori.

Toate aceasta le poate face omul încă de pe Pământ, cât încă este în viaţă. Cu cât un om va avea fapte bune mai multe cu atât se va asigura că eventualele lui păcate sunt şterse şi compensate.

Referitor la cele de mai sus, unii oameni spun aşa: ,,Eu mă spovedesc singur la icoană, la Dumnezeu şi nu am nevoie de preot!” Aceştia sunt în eroare, deoarece nu este cine să le dezlege acele păcate de pe ei, iar în continuare ei rămân mai slabi sufleteşte în faţa păcatului, deoarece nu sunt împărtăşiţi cu energiile înalte ale Domnului Iisus Christos, prin cuminecare.

La scaunul de mărturisire, în toate Bisericile, de orice confesiune ar fi, oriunde pe această planetă, preotul este dublat de Îngerii lui Dumnezeu sau de alte Entităţi de lumină, Slujitori specializaţi în aceste operaţiuni de dezlegare, de desprindere a energiilor negative care atârnă de omul respectiv, ca nişte ghemotoace. Aceste energii urâte au fost emise de om în timp ce comitea păcatul. Dacă omul nu se eliberează de ele, ele atrag alte ghemotoace de aceeaşi factură în jurul omului, îngreunându-i acestuia situaţia şi înnegrindu-i aura şi corpurile sufleteşti şi mai tare.

Există oameni care la un moment dat sunt atât de cuprinşi de aceste energii rele, încât nu se mai comportă normal, având coşmaruri, fiind pesmişti şi irascibili, viaţa lor devenind un adevărat calvar pentru ei şi cei din jurul lor. În ajutorul acestora trebuie să sară cei apropiaţi şi să-i ajute să ajungă la o Biserică. Aşa cum pe un bolnav familia îl duce de urgenţă la doctor, pe un astfel de bolnav al cărui suflet este în suferinţă, trebuie să-l ducă de urgenţă la preot. Se întâmplă uneori ca respectivul om să refuze să meargă la spovedanie, neînţelegînd că este spre binele lui. În acest caz el poate fi ajutat indirect, prin doze de energie divină, îndreptate cât mai des spre el, pe care corpurile lui energetice le absoarbe instantaneu şi astfel se redresează treptat. Aceste doze de energie şi lumină, omul le primeşte atunci când este pomenit în Biserică la liturgie, la maslu, la molifte, etc.

Deci corect este ca omul să se mărturisească şi să se cuminece într-o Biserică, cinstind pe Dumnezeu, pe Domnul Iisus Christos, pe Îngeri şi Personalităţile Cereşti nevăzute care îi ajută, precum şi pe preot şi puterea care i s-a dat lui.

Când sufletul unui om pleacă la Cer, adică se reîntoarce de unde a venit la naştere din Împărăţia Cerurilor, el este supus judecăţii personale şi va întâlni aici acele 24 de Vămi ale văzduhului, care sunt de fapt 24 de categorii de fapte care se cercetează. Acestea sunt fapte care se pot afla sau nu în palmaresul de o viaţă al unui om, după cum el le-a făptuit sau nu.

Aceste vămi reprezintă tocmai acele aspecte şi repere care i-au fost indicate omului prin Legile Dumnezeieşti şi prin legile cele omeneşti, că trebuiesc respectate.

Scrierile vechi teologice, amintesc şi indică următoarele 24 de Vămi ale văzduhului, după ordinea în care sunt cercetate:

1. Vama cuvintelor deşarte şi nesocotite, a glumelor fără rânduială din tinereţe.

2. Vama minciunii, a jurămintelor strâmbe.

3. Vama osândirii pe nedrept şi a clevetirii.

4. Vama îmbuibării pântecelui.

5. Vama leneviei şi trândăviei.

6. Vama furtişagului.

7. Vama iubirii de arginţi şi zgârceniei.

8. Vama cametei.

9. Vama nedreptăţii.

10. Vama zavistiei.

11. Vama îngâmfării.

12. Vama mâniei.

13. Vama pismei şi ranchiunei.

14. Vama omorului, tâlhăriei şi loviturii.

15. Vama vrăjitoriei.

16. Vama curviei.

17. Vama preacurviei.

18. Vama sodomiei.

19. Vama ereziei.

20. Vama nemilostivirii şi tiraniei.

21. Vama slujirii la idoli.

22. Vama sulimenelilor (a fardării).

23. Vama fumatului.

24. Vama simoniei (a luării de plată pentru cele sfinte).

Judecătorii de aici, de la aceste vămi, sunt severi şi dacă omul a uitat să mărturisească anumite lucruri şi să le repare încă în viaţa de pe Pământ, judecătorii aceştia le dă în vileag, deoarece nimic nu poate fi şi rămâne ascuns.

Dacă omul este găsit cu fapte greşite la respectiva vamă, trebuie să le plătească, luând din coşul lui cu fapte bune atâtea până când va compensa pe cele rele comise. Iată că din nou este nevoie ca omul să aibă o rezervă cât mai mare de fapte bune, din care să mai poată achita la nevoie. Omul este astfel analizat la fiecare astfel de vamă, treaptă cu treaptă, achită tot ce are de achitat, după care i se stabileşte de către Bunul Dumnezeu locul cuvenit în Cer, în Împărăţie, în unul din cele nouă Nivele Cereşti ierarhice, în funcţie de bagajul de fapte bune care îi mai rămâne în coş după toate aceste plăţi. Deci aviz nemilostivilor şi celor egoişti!

Faptele bune sunt făcute de către om cu gândul, cu vorba şi cu fapta.

Dacă un om este atât de sărac încât nu poate face fapte de milostenie, el poate face fapte bune cu gândul lui de bine şi cu vorbele lui frumoase spuse celor din jur, poate să sară în ajutorul altora în mod dezinteresat şi atunci el câştigă enorm în fapte bune care îi sunt notate de Îngeri.

Dacă un om este bogat, faptele lui de bine pot fi nenumărate şi dacă nu le face, atunci el pierde foarte mult deoarece Dumnezeu ştie că i-a dat cu ce şi el omul respectiv nu a profitat de ocazia aceasta, de a ajuta şi pe alţii.

Deci indiferent de poziţia socială, orice gând bun, orice vorbă bună rostită şi orice faptă şi acţiune de bine din viaţa unui om, este cuantificată la o anumită valoare şi trecută la fapte bune, în palmaresul personal.

Pe tot parcursul vieţii unui om se derulează în paralel, în toate zilele vieţii lui, această contabilizare a faptelor celor bune şi a celor rele, făcută de Îngerii păzitori, şi care are o mare importanţă şi influenţă, atât în viaţa prezentă pământeană, cât şi în viaţa din Sferele Cereşti la trecerea pragului dincolo. Sunt unele fapte care nouă ni se par mici, dar a căror valoare în Cer este foarte mare. De exemplu, tâlharul de pe cruce, care printr-un fapt aparent mic, de a recunoaşte şi a mărturisi cu vorbe că Iisus era Fiul lui Dumnezeu şi că era nevinovat, şi-a mântuit o viaţă plină de păcate. Deci acea mărturisire a avut o valoare extraordinar de mare în faţa lui Dumnezeu. În concluzie, trebuie să facem fapte bune chiar dacă în aparenţă ele par neînsemnate, căci noi nu ştim ce valoare au şi cât cântăresc ele în faţa lui Dumnezeu.

Un alt aspect de care trebuie să ţină seama orice om, este acela că orice bine pe care îl faci în viaţa de aici, ţi se întoarce înapoi înzecit, tot în viaţa de aici. Dacă vrei să ai o bunăstare materială, prima dată trebuie să dai, dacă vrei să fii iubit, trebuie să iubeşti, dacă vrei să fii respectat, trebuie să respecţi, dacă vrei să fii ajutat, trebuie să ajuţi, dacă vrei să fii salvat în împrejurări dificile, trebuie să salvezi, etc.

,,Dacă Dumnezeu îţi trimite în preajmă un cerşetor, un amărât şi un necăjit, nu îl alunga şi nu îl dispreţui, ci ajută-l cu tot ce poţi, că poate Dumnezeu, care ştie cam cum stai tu cu faptele cele bune şi cu cele rele ţi-l trimite, tocmai pentru a avea ocazia să faci fapte bune şi astfel tu să-ţi redresezi anumite încălcări ale legii din viaţa ta, sau să-ţi măreşti stocul de fapte bune de care vei avea nevoie în viitor. Deci întreabă-te de ce l-a trimis Dumnezeu tocmai la tine şi fă tot ceea ce poţi pentru el, căci are un rost şi un înţeles numai de Dumnezeu ştiut, până la vremea potrivită. (Mesaj ceresc de la Prealuminatul Harpsandarius, slujitor înalt ceresc de la Tronul Divin.)”

În cartea sa Din tainele vieţii şi ale universului, marelui iniţiat Scarlat Demetrescu i s-a transmis din astral, o clarificare foarte exactă referitor la gravitatea faptelor greşite pe care omul e face cu gândul, cu vorba sau cu fapta:

,,Dacă am vrea să arătăm raportul dintre cele trei categorii de acţiuni omeneşti dintr-o zi, am zice că greşim cu fapta cu numărul 1, cu vorba greşim cu numărul 100 şi cu gândul greşim cu numărul 10.000. Deci greşelile cele mai numeroase omul le face cu gândul. Fericit este aşadar omul care nu greşeşte cu fapta; însutit mai fericit este cel ce nu vorbeşte de rău pe aproapele său şi nespus de fericit va fi în viaţa viitoare, omul care s va sili să nu greşească deloc cu gândul.”

Deci Bunul Dumnezeu aflat pe Pământ, vrea de la noi oamenii, ascultare de Lege, înţelegerea moralei creştine şi respectarea ei, suflete curate şi palmares personal încărcat de fapte bune. Cu acestea dovedim noi că suntem oameni credincioşi, ascultători de cele sfinte şi că urmăm calea cea dreaptă, pe care Domnul ne-a arătat-o nouă şi în urmă cu 2 000 de ani, dar şi în prezent prin Trimişii Săi Cereşti, care ne-au vorbit şi ne vorbesc nouă în limba română.

Având în vedere importanţa cunoaşterii vămilor la care omul urmează să dea socoteală de faptele sale la plecarea de pe această planetă, şi pe care este bine să le cunoască pentru a-şi putea corecta cât mai multe din faptele şi atitudinile sale, vom reda în continuare cele 24 de Vămi ale văzduhului, aşa cum le-a prezentat Biserica ortodoxă pe scurt.

CELE 24 DE VĂMI ALE VĂZDUHULUI

,,Vama 1. Mergând noi de la Pământ la înălţimea Cerului, ne-au întâmpinat la început duhurile văzduhului de la întâia vamă, la care se întreabă păcatele şi cuvintele omeneşti cele deşarte, nebune şi fără de rânduială şi îndată am stat acolo. Apoi ne-a scos multe cărţi, în care erau scrise toate cuvintele vorbite din tinereţile mele. De am vorbit vreodată ceva fără treabă şi fără socoteală, iar mai ales de am grăit cuvinte de ruşine sau am făcut deşertăciuni şi râs în tinereţile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am văzut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebuneşti, vorbele necurate, cântecele lumeşti fără de ruşine, strigările fără de rânduială, râsurile şi hohotele şi mă mustrau cu acestea, că îmi arătau vremile, locurile, persoanele, când, unde şi cu cine m-am îndeletnicit la vorbe deşarte şi am mâniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind că este păcat, nici nu m-am mărturisit la părintele duhovnicesc, nici nu m-am pocăit. Văzând acestea am tăcut ca o mută, neavând ce răspunde duhurilor viclene, pentru că mă biruiau cu adevărat şi mă miram în mine cum nu s-a uitat de către dânşii acel lucru, care era trecut de atâta mulţime de ani, pe care eu de mult îi uitasem şi după aceea nici în minte nu l-am cugetat vreodată; iar ei mi le puneau înainte, ca şi cum astăzi le-aş fi grăit, întrebându-mă despre toate cu de-amănuntul şi-mi aduceam aminte de toate, că aşa au fost. Apoi, tăcând şi ruşinându-mă, tremuram de frică, iar Sfinţii Îngeri care mă duceau, împotriva acelor păcate ale mele au pus unele din faptele bune pe care le făcusem mai pe urmă şi neajungând acestea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile şi m-au răscumpărat.

Iar de acolo am mers mai sus departe.
Vama 2-a. Ne-am apropiat de altă vamă, ce se cheamă a minciunii, la care se întreabă tot cuvântul mincinos, iar mai ales, de călcarea jurământului, de chemările numelui Domnului în deşert, de mărturia mincinoasă, de neîmplinirea făgăduinţelor făcute către Dumnezeu, de mărturisirea păcatelor ce se face neadevărată şi de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vămii aceleia erau iuţi şi sălbatice, tare mustrau şi întrebau; când ne-am oprit, îndată au început a ispiti cu de-amănuntul şi am fost vădită pentru două lucruri mici, că mi s-a întâmplat a minţi, nesocotind aceea ca păcat, şi că de multe ori, de ruşine, nu mă mărturiseam cu adevărat înaintea părintelui meu duhovnic. Iar călcări de jurăminte şi mărturii mincinoase şi alte asemenea ca acelea, n-au aflat la mine, cu darul lui Christos. Însă, pentru minciunile care se aflaseră la mine, dănţuiau şi voiau să mă răpească din mâinile celor ce mă duceau, dar Sfinţii Îngeri, punând împotriva acelor păcate unele din faptele mele cele bune şi mai multe din darurile părintelui meu, m-au răscumpărat şi am mers mai sus fără primejdie.
Vama a 3-a. După aceea am ajuns la altă vamă, care se chema a osândirii şi a clevetirii. După ne-am oprit acolo, am văzut cât de greu păcat este a osândi pe aproapele şi cât de mare rău este a cleveti pe cineva, a osândi, a huli, a batjocori şi a râde de păcatul străin, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru că pe unii ca aceştia, cumpliţii întrebători îi cercetau, ca pe nişte antihrişti, care au răpit mai înainte cinstea lui Christos şi s-au făcut judecători şi pierzători celor de aproape ai lor, fiind singuri de osândiri. Dar în mine, prin darul lui Christos, n-au aflat mult acolo, pentru că mă păzeam cu dinadinsul în toate zilele mele să nu osândesc pe nimeni, nici să clevetesc, nici să râd de cineva, nici să hulesc pe cineva; însă, uneori, din întâmplare auzind pe alţii osândind sau clevetind, sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea sau din nepază adăugam la acelea câte o vorbă; dar îndată mă întorceam, căindu-mă în sine ceea ce mi s-a pus în osândire ca clevetire, de întrebătorii aceia. Deci şi de acolo răscumpărându-mă Sfinţii Îngeri cu darul cuviosului Vasile, au mers cu mine mai sus.
Vama a 4-a. Am trecut la altă vamă, care se numeşte lăcomia pântecului. Şi îndată au alergat asupra noastră acele duhuri necurate bucurându-se ca de o dobândă aflată de ei. Şi am văzut chipurile duhurilor foarte necurate, care închipuiau prin sine pe iubitorii de desfătări şi pe nesăţioşii cu pântecele şi pe urâţii beţivi, din care unii se arătau că poartă vase şi căldări cu mâncăruri, iar alţii, pahare şi ulcioare cu băuturi; dar de vedea hrana şi băutura aceea gunoi necurat şi întinare. Deci se arătau diavolii a fi ca nişte îmbuibaţi şi beţi, ca cei ce cântă din cimpoi şi din toate instrumentele, după asemănarea cârciumarilor şi a benchetuitorilor, bătându-şi joc de sufletele păcătoşilor celor duşi la vama lor. Aceia, ca şi câinii înconjurându-ne şi oprindu-ne, îndată mi-au adus înainte toate păcatele mele. Adică de am mâncat peste măsură şi trebuinţă, sau de dimineaţă ca dobitocul am mâncat fără rugăciune şi fără semnul Sfintei Cruci. Apoi, de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de obişnuita pravilă bisericească, sau mai înainte de masă, sau din neînfrînare am gustat ceva, sau la masă peste măsură m-am săturat.

Asemenea şi beţiile mele toate mi le arătau, punându-mi înainte paharele din care m-am îmbătat şi numărul paharelor băute, zicându-mi: "Atâtea pahare ai băut în cutare vreme, la cutare banchet şi nuntă cu acei oameni. Iar în altă vreme şi în alt loc, cu atâtea pahare te-ai îmbătat până la nesimţire şi iarăşi în alt loc şi vreme, atâtea sticle ai umplut de altă băutură; şi atât de mult ai benchetuit cu muzică şi jocuri, plesnind şi cântând şi sărind, încât abia ai fost dusă la casa ta, slăbită de beţia cea fără măsură". Apoi îmi arătau şi acele pahare cu care uneori în zile de post de dimineaţă am băut până la îmbătare şi nu le socoteam ca păcat, nici nu mă pocăiam şi pe alţii îi atrăgeam la mese şi beţii, în zile de praznic, şi în Duminici, mai înainte de Sfânta Liturghie, am băut undeva un pahar. Pe toate acelea şi alte plăceri şi beţii ale mele mi le puneau înainte, îmi luau seama şi se bucurau, ca şi cum mă aveau în mâinile lor şi în fundul iadului vrând să mă ducă. Iar eu tremuram de toate acestea şi neavând ce să răspund împotrivă. Dar Sfinţii Îngeri, scoţând din darurile cuviosului Vasile - adică rugăciunile Sfinţilor şi slujbele Bisericii şi milostenia - împotriva acelora au pus pentru mine răscumpărare. Iar diavolii, văzând răscumpărarea mea, au făcut tulburare, zicând: "Amar nouă! Am pierdut osteneala noastră! A pierdut nădejdea noastră!" Şi aruncau în văzduh hârtiile pe care le aveau asupra mea, iar eu văzând acestea, mă înveseleam şi ne-am dus de acolo fără primejdie.

Mergând, Sfinţii vorbeau între ei, zicând "Cu adevărat, mare ajutorare are sufletul acesta, de la plăcutul lui Dumnezeu, Vasile. Şi dacă nu i-ar fi ajutat cu ostenelile şi rugăciunile lui, multă primejdie ar fi răbdat, trecând aceste ispitiri din văzduh". Iar eu, am zis către Sfinţii Îngeri "Stăpânii mei mi se pare că nimeni nu ştie, din cei ce trăiesc pe Pământ, ce se face aici şi ce îl aşteaptă pe sufletul păcătos după moarte." Sfinţii Îngeri mi-au răspuns „Au doar nu mărturisesc pentru acestea Dumnezeieştile Scripturi, care totdeauna se citesc în Biserici şi se propovăduiesc de Sfinţii slujitori ai lui Dumnezeu? Însă cei ce s-au împătimit spre pământeştile deşertăciuni, nu bagă în seamă de aceasta şi socotind că îmbuibarea şi beţia din toate zilele fără saţ, îmbătându-se fără frică de Dumnezeu, având pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu gândesc la viaţa ce o să fie, nici nu-şi aduc aminte de Scriptura care zice: "Amar vouă, celor ce săturaţi acum, căci veţi fi flămânzi, şi celor ce vă îmbătaţi, căci veţi înseta." Pentru că ei socotesc că sunt basme cele din Sfânta Scriptură şi petrec fără grijă, cu dansuri benchetuind şi în toate zilele, ca şi bogatul cel din Evanghelie, veselindu-se. Însă câţi dintr-înşii sunt milostivi şi înduraţi şi fac bine săracilor şi scăpătaţilor şi ajută pe cei ce le trebuie ajutor, aceia cu lesne câştigă de la Dumnezeu iertare de păcatele lor şi trec vămile fără supărare pentru milostenia lor. Pentru că Scriptura zice: "Milostenia izbăveşte din moarte şi acoperă mulţime de păcate.” Cei ce fac milostenie şi dreptate se vor îndestula de viaţă. Iar cei ce nu se sârguiesc să-şi cureţe păcatele cu milosteniile, acelora nu le este cu putinţă să scape de aceste întrebări; căci îi răpesc aceia pe care i-ai văzut, întunecaţi la chip, boierii vămilor şi muncindu-i cumplit, îi pogoară în chinurile iadului şi-i ţin în legătură până la Înfricoşata judecată a lui Christos. Deci, nu ţi-ar fi fost cu putinţă să treci acestea, de n-ai fi câştigat răscumpărarea din darurile cuviosului Vasile.