Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

....

Ascultă, banii aceştia mi l-ai arătat ca sâ mă convingi,

"^U'smerdiakov luă cartea lui Isaac Sirianul, cu care perise teancul de bani, şi o puse deoparte.

Banii o sâ-i luaţi dumneavoastră, oftă el.

Nici vorbă c-o sâ-i iau! Dar nu înţeleg de ce vrei sâ mi-i Hai din moment ce ai ucis numai din pricina lor? se miră

Ivan.

- N-am nevoie de ei, răspunse cu un tremur în glas

Smerdiakov, arătîndu-i printr-un gest că nu mai are ce face cu banii. Aveam un plan mai înainte, credeam c-o să pot să mă chivernisesc cumva cu paralele astea, să încep o viaţă nouă la Moscova sau chiar în străinătate. Eră visul meu pe care-l îndrăgisem crezînd că „totul e permis", cum bine ziceaţi dumneavoastră; fiindcă de la dumneavoastră am învăţat asta, ca atîtea alte lucruri pe care mi le-aţi desluşit: „Dacă Dumnezeu cel atotputernic nu există, nici virtutea nu există atunci, şi nici nu mai e nevoie de ea". Şi aveaţi drep­tate. Tot aşa am socotit şi eu.

- Singur, cu mintea ta? întrebă Ivan cu un zîmbet forţat.

- Prin bunătatea dumneavoastră, care m-aţi îndrumat. -Atunci înseamnă câ fi-ai recăpătat credinţa în Dumnezeu,

din moment ce mi-i dai înapoi?

-Nu, nu mi-am recăpătat-o, şopti Smerdiakov. -Atunci de ce mi-i dai?

Lăsaţi... nu-i nimic! spuse Smerdiakov cu un gest ^semnat. ^Nu spuneaţi chiar dumneavoastră că totul e permis? ^e ce trebuie acum sâ vă frâmîntaţi atîta? Vreţi chiar sâ vâ "ceti sâ mărturisiţi tot... Dar n-o sâ se întîmple nimic! N-o ^{Va duc}eţi! repetă el apâsînd pe cuvinte şi cu acelaşi ton. ~ Ai sâ vezi! îl înfrunta Ivan.

Pri ~~ ^crede. Sînteţi prea inteligent. în primul rînd, aţi ^s gustul banilor, după cîte ştiu; pe urma, sînteţi foarte ^u Si vă place ca toată lumea sa va poarte respect; va

plac femeile, şi încă foarte mult, şi mai ales va place un trai liniştit şi îndestulat, să nu fiţi la cheremul nimân ' "^ înainte de toate! De aceea, zic, nu vad cum v-aţi putea ■ să va nenorociţi de bunăvoie la proces, ca un Sînteţi leit FinHnr p™,i~.»~- ■■

- ^

p_ea

ociţi de bunăvoie la proces, ca un nel -^ Sîntefi leit Fiodor Pavlovici; dintre toţi feciorii, duni ' voastră semănaţi cel mai mult cu dumnealui aveH = ^a suflet.

- într-adevăr, nu eşti deloc prost, rosti Ivan ca şi cînd i-ar fi venit să creadă, şi se rumeni deodată la faţa. Te.^ socotit pîn-acum un neghiob. Oar văd că vorbeşti serio i adăugă el, uitîndu-se cu alţi ochi la Smerdiakov.

— Din mîndrie m-aţi crezut prost. Luaţi banii.

Ivan luă cele trei teancuri de bancnote de pe masă şi ]_e vîrî în buzunar, fără să le mai înfăşoare în hîrtie.

— Am să le arăt mîine la proces, îl avertiză el.

— Cine o să vă creadă? Toată lumea ştie că sînteţi plin de bani, s-ar putea foarte bine să-i fi luat din casentă şi să-i fi dus cu dumneavoastră.

Ivan se ridică să plece.

— Ai auzit ce fi-am spus adineauri: dacă nu te-am omorit pîn-acum, n-ăm făcut-o pentru că am nevoie de tine mîine, la proces. Ţine minte!

- Cine vă opreşte să mă omorîţi? Poftim, omorîţi-mă! răspunse Smerdiakov cu un ton ciudat şi cu o privire şi mai ciudată. N-aveţi curaj însă, adăugă el zîmbind cu amărăciune. Asta e. N-aveţi curaj să faceţi nimic, nu mai sînteţi ce-aţi fost pînâ acum, v-a pierit îndrăzneala!

- Pe mîine! îi strigă Ivan, îndreptîndu-se spre uşă.

- Staţi puţin... lăsaţi-mâ să-i mai văd o dată!

Ivan scoase banii din buzunar şi-i arătă. Smerdiakov uită la ei vreo zece secunde.

- Bine, duceţi-vâ acum, spuse el, făcînd un gest cu Ivan Fiodorovici! îl chemă din nou pe neaşteptate.

- Ce vrei? Ivan întoarse capul din mers.

- Rămîneţi cu bine!

- Pe mîine, răspunse Ivan şi ieşi din odaie.

KARAMAZOV

469

ifarâ viscolul tot nu se potolise. Ivan porni sprinten prin ■_tâ dar după cîţiva paşi începu să se împleticească. „E fizic", se gîndi el zîmbind. Un simţâmînt de bucurie îi ^C6 ripa sufletul. Se simţea stăpîn pe voinţa lui: reuşise să ^ Ibere şovăielile din pricina cărora se zbuciumase atîta în ^sj". _vreme! Ajunsese să ia o hotărîre, în sfîrşit, o hotărîre strămutată", îşi spunea în sinea lui fericit. In momentul ' ela se poticni de ceva, gata-gata să cadă. Oprindu-se locu­lui descoperi un mujic prăbuşit în drum la picioarele lui,

celaşi mujic pe care-l îmbrîncise la venire. Zăcea inert, fără cunoştinţă, tot acolo unde-l lăsase. Zăpada îl troienise, acoperindu-i aproape cu totul faţa. Ivan îl ridică de jos şi-l luă in cîrcâ. Zărind în dreapta o cocioabă a cărei fereastră era luminată, se îndreptă într-acolo, ciocăni în oblon şi-l rugă pe cetăţeanul care ieşise afară să vadă cine bate să-i dea o mînă de ajutor ca să-l poată căra pe beţiv pînă la secţie, fâgăduindu-i în schimb trei ruble. Omul se îmbrăcă şi plecară împreună.

N-are rost, cred, să mai povestesc în amănunţime cum a izbutit Ivan Fiodorovici să duca la capăt această acţiune milostivă, lăsîndu-l pe beţiv la secţie, ca să alerge pe urmă după un doctor să-l examineze şi cu ce mînă largă a plătit cheltuielile. Mă voi mulţumi să spun doar că toată tevatura asta i-a răpit aproape un ceas. în sinea lui însă Ivan Fiodorovici simţea o imensă satisfacţie. Mintea sa era într-o continuă activitate. „Dacă n-aş fi fost atît de hotărît să fac ce ^ pus la cale pentru ziua de mîine, chibzuia el încîntat, n-aş ¹ Pierdut o oră întreagă cu mujicul acela, mi-aş fi văzut mai

^eParte de drum, fără să-mi fi păsat cîtuşi de puţin că s-ar PWea să îngheţe de frig... E de mirare totuşi că mai sînt în *^{tare să}"^mi controlez faptele!" observă el şi mai încîntat. „Şi

' ^care mă socoteau pe jumătate nebun!" Ajungînd în _n ^{piere d}e casă, se trezi subit în faţa unei probleme

^a$teptate: „N-ar trebui oare să mă duc chiar acum la

_înc^CUror $i sâ-i mărturisesc totul?" Ieşi însă numaidecît din

^catură, spunîndu-şi în timp ce cotea spre casa: „Lasă,
's*_r

-525TOIEV,

mîine, mai bine toate odată!" Dar ce curios: în acpp ■ toata bucuria, toata mulţumirea ce-i umpleau sufl risipiră ca prin farmec. Intrînd la el în odaie, un ^Se

gheaţă îi învălui brusc inima, ceva ca o amintire sau m ■ l-^ zis ca o rememorare a unui lucru nesuferit şi respingato "^ fusese acolo, în odaia lui, cîndva, şi care îi ană".-- ■ fata ocbiinr î~ -—

— sau mai bin

___..mmc a unui lucru nesuferit şi respinoatr,,.

fusese acolo, in odaia lui, cmdva, şi care u apăruse din n faţa ochilor în momentul cînd trecuse pragul camerei S i-"¹ obosit pe divan. Bătrîna care vedea de gospodărie îi _ad ^Si samovarul; îşi făcu un ceai, dar nici nu se atinse de el jar bătrînă o trimise la culcare. Şedea aşa, pe divan, şi \ _{se p}^. că totul se învîrteşte în jurul lui. Se simţea prost, fără nici un pic de vlagă într-însul. La un moment dat, era cit pe ce sa aţipească; se sculă însă nervos şi făcu cîfiva paşi prin camera ca să-şi alunge somnul. Uneori avea impresia că aiurează Dar ceea ce îl ţinea încordat în clipa de faţă nu era teama de a cădea bolnav la pat; în cele din urmă, se aşeză din nou şi începu să se uite jur-împrejur, ca şi cînd ar fi căutat ceva. O dată, şi încă o dată, şi tot aşa de cîteva ori în şir. în sfîrşit, îşi aţinti privirea într-un anumit punct. Un rinjet îi răsfrinse buzele, dar în acelaşi timp mînia îi aduse tot sîngele în obraji. Stătu aşa o bună bucată de vreme, cu capul sprijinit în palme, trăgînd mereu cu coada ochiului spre acelaşi punct de pe divanul de lîngă peretele opus. Era acolo ceva care-l sîcîia, ceva neliniştitor şi enervant totodată.

IX

Pn măcar cîte'va cTvf,? T™' ^tOtUşi' ^c"^{a sosit tim}P^{uI sa} Ivan Fiodorovici A _f ^{Pfe maladia de} ™e suferea

^rag atenţia cititorului cfr ^^ ^evenimentelor, ţin sa ^a « hărţuit de primelp _m ' ■* ^{SBara res}P^ecti^vă, Ivan începuse

sa izbucneaS ah "^ ^ ^{Wei febre cerebraIeCe} neasca abia in ziua următoare, punînd deplin»

îndîrjitâ

pretenţia de a *, w.^ a_Li_L ermite totuşi să presupun că tînarul izbutise pri^r'un'efort _extraordinar de voinţă să întîrzie întrucîtva momentul capitu larii, în speranţa că va învinge definitiv boala. Ştia că nu este dar refuza să admifă ,>* *_,, „.* . ^e

de re

_{s mHa} i,_a va mvinge aetimtiv boala. Ştia că nu este

rf ct sănătos, dar refuza să admită că s-ar putea să cadă la

P⁶ .jjnţea o repulsie numai gîndindu-se la eventualitatea

L tocmai acum, într-un moment de mare cumpănă din

. ' j_u^ _cînd trebuia să-şi spună răspicat şi curajos cuvîntul,

_Să se „reabiliteze în ochii lui însuşi". Aşa că se *

oină la urmă să consulte medicul chemat

Moscova de Katerina Ivanovna dintr-o fantez _± ___

am avut ocazia să vorbim mai sus. După ce-l examinase cu toată atenţia, doctorul îi declarase să suferă de un dezechili­bru nervos şi nu se arătase defel mirat de mărturisirile pe care Ivan i le făcuse în silă. „în starea în care te afli dumneata, se poate foarte bine să ai halucinaţii, îi explicase medicul. Numai că aceste halucinaţii ar trebui controlate... în general, e necesar să începi imediat un tratament serios. Nu ţi-e per­mis să pierzi nici un minut, altfel mi-e teamă că n-ai să sfirşeşti bine." După ce plecase de la el, Ivan Fiodorovici se sinchisise prea puţin de sfatul său înţelept şi nici nu se gîndise măcar să stea culcat în pat. „Mă ţin doar încă pe picioare, îşi zicea el. Cînd o să cad la pat, om vedea atunci ce o să mai fie. S-o găsi cineva să mă îngrijească." Şi-n felul acesta îşi liniştise cugetul. Aşadar, cum spuneam, şedea acum la el în odaie, aproape conştient că aiurează, şi privea kx spre peretele din faţa lui ca şi cum s-ar fi aflat ceva pe ^Iyan. In locul acela răsărise deodată un ins care, Dumnezeu e cum, pătrunsese în cameră înainte ca Ivan Fiodorovici să ¹ frapoiat de la Smerdiakov. Era un domn sau, mai bine ' ⁿ *^e' de gentleman rus, qui frisait la cinquantaine¹, cum ^{e fra}ncezul, cu cîteva fire argintii presărate în părul

472

negru des şi pletos, şi cu un barbişon ascuţit. Vizitat îmbrăcat cu un surtuc cafeniu, probabil comandat ^ croitor de prima mînâ, destul de ponosit altminteri şi c ^Un demodat; părea confecţionat cu cîţiva ani în urma, fii_ncj doi ani încoace nici un om de lume cu dare de mîna n purta asemenea croială. Rufăria, ca şi legătura de la gît j ^ ca o eşarfă, puteau fi foarte bine pe gustul unui gentle ^ elegant, dar, dacă te uitai mai atent, cămaşa nu era chiar ■ de curată, iar cravata părea cam jerpelită. Pantalonii " carouri erau impecabili, deşi prea deschişi la culoare şi _prea strimţi, aşa cum nu se mai poartă în ziua de azi; acelaşi cusur îl avea şi pălăria moale, albă, de fetru cu care venise, o pălărie cu totul nepotrivită cu anotimpul. într-un cuvînt, musafirul avea din cap pînă în picioare înfăţişarea unui om de lume, dar cu mijloace materiale foarte restrînse. Făcea desigur parte din tagma acelor moşieri obişnuiţi să huzu­rească în trîndăvie, care avuseseră o epocă înfloritoare pe vremea iobăgiei. Om umblat altminteri, deprins să frecven­teze înalta societate, cu numeroase relaţii pe care poate le mai păstrase încă; după o viaţă întreagă petrecută în chiolhanuri şi după abrogarea iobăgiei, pierzîndu-şi întreaga avere, moşierul scăpătat ajunsese cu timpul un fel de parazit distins şi manierat, obişnuit să umble din uşă în uşă şi să se aciueze cînd la unul, cînd la altul dintre bunii şi vechii lui prieteni, găsind peste tot aceeaşi ospitalitate, fiindcă totuşi, în felul lui, era un om de treabă şi destul de agreabil în societate; oricînd putea fi pus la masă, chiar împreună cu alţi invitaţi, bineînţeles nu chiar în frunte, ci undeva mai pe la coadă, într-un loc mai modest. Meşter la vorbă ca orice linge-blide, ştiind sa povestească cu farmec lucruri interesante, gata oricînd s completeze numărul jucătorilor la o partidă de cărţi, detestm în acelaşi timp din toată inima obligaţiile pe care este sui s le accepte; gentleman-ii din speţa aceasta sînt de obicei s guri pe lume, văduvi sau holtei. Au şi copii uneori, ^dar general odraslele lor sînt crescute undeva, în cine ştie ce îndepărtat de provincie, de cîte o mătuşă despre care g^e

_KARAMAZOV

473

.. _oştrj _se feresc sa pomenească vreodată, ca şi cînd s-ar i°^en ,_e j^bedeniile lor. Cu timpul, ajung nici să nu-şi mai ^ - aminte că au copii, decît poate doar atunci cînd ,jj_n partea lor, de ziua onomastică sau de Crăciun, P ţări la care uneori se învrednicesc să răspundă. a netele nepoftit al lui Ivan Fiodorovici avea o figură destul

simpatică, fără să fie blajină, una dintre acele figuri _m de mobile, gata să-şi schimbe în orice moment expre­sia din politeţe, potrivit cu împrejurările. Nu purta ceas, în schimb avea o lomietă cu ramă de baga, atîrnată de o pan­glică neagră. Degetul mijlociu de la mîna dreaptă era împodobit cu un inel masiv de aur, cu o piatră ieftină, un opal. Furios, Ivan Fiodorovici ţinea gura încleştată; nu părea cîtuşi de puţin dispus să înceapă o discuţie. Musafirul aştepta tăcut, întocmai ca un linge-blide care ar fi coborît cu puţin mai înainte din odaia lui de la etaj, unde se afla găzduit, ca să-i ţină de urît amfitrionului la ora cînd se serveşte ceaiul şi care, văzînd că stăpînul casei a căzut pe gînduri încruntat şi nu-i dă nici o atenţie, tace smerit, pregătindu-se totuşi să întreţină amabil conversaţia în cazul cînd acesta i-ar adresa cuvîntul. La un moment dat însă, se uită la Ivan Fiodorovici cu o expresie îngrijorată.

-Ascultă, se hotărî el, în sfîrşit, să rupă tăcerea. Iartă-mă, dar aş vrea să-ţi amintesc un lucru: după cîte ştiu, te-ai dus anume la Smerdiakov ca să-l întrebi ceva despre Katerina Ivanovna şi ai plecat fără să fi aflat nimic, ai uitat probabil...

- Ah, da! recunoscu fără să vrea Ivan şi se întunecă deo-

^ata '^a f^ată- Aşa e, am uitat... De altfel, acum nu mai are nici

⁰ "«portantă, rămîne şi asta tot pentru mîine, murmură el ca

sine. Apoi, întorcîndu-se iritat spre musafir: Mi-aş fi

^{a u}s aminte şi singur - tocmai mă frămîntam sa aflu ce-mi

este! °e ce te-ai grăbit să mi-o iei înainte, ţii neapărat să _n ^{aci să cre}d că tu mi-ai suflat vorba asta la ureche şi că eu ■^ fost în stare să-mi amintesc? ntleman-ul surise îngăduitor:

474

- N-ai decît sa nu crezi. Cînd cineva este silit sa ~~^ ce valoare mai pot avea convingerile lui? în cazul ac ^ un fel de dovezi, nici chiar cele materiale nu fol_o ⁿ'^Cl nimic. Toma a ajuns să creadă nu pentru că l-ar fi y_a ochii lui pe Hristos înviat din morţi, ci pentru că era în r °^U să creadă înainte de a fi avut prilejul sâ-l vadă. Să ] ^ bunăoară duhurile... nu ştii ce mult îmi plac mie duhuri] închipuieşte-ţi: oamenii sînt convinşi că duhurile nu pot de " să sprijine credinţă. De ce? Pentru că dracii îşi arată din efori în cînd corniţele de pe celălalt tărîm. „Asta, pretind ei, este dovadă, ca să zicem ăşa, materială că există într-adevar lumea cealaltă." Auzi colo, dovezi materiale despre existenta lumii celeilalte, ha-ha! în defintiv, chiar dacă argumentul acesta ar fi suficient pentru a dovedi că diavolul există de fapt, nu înseamnă că s-a dovedit implicit şi existenţa lui Dumnezeu. Aş vrea să fac parte dintr-o asociaţie idealistă, ca să pot discuta în contradictoriu cu ei, demonstrîndu-le că realismul nu înseamnă materialism! He-he! Ivan Fiodorovici se ridică de la masă. — Ascultă, am impresia că aiurez... da, cu siguranţă ca aiurez... poţi să baţi cîmpii cît vrei, nu mă interesează! N-o să reuşeşti să mă scoţi din sărite că data trecută... Simt totuşi că mi-e ruşine şi nu-mi dau seama de ce... Aş vrea să fac cîţiva paşi prin odaie... Sînt momente cînd, spre deosebire de data trecută, nu te văd şi nici măcar nu-ţi aud glasul, dar ghicesc întotdeauna ce vrei să spui pentru că în realitate eu vorbesc, eu însumi, nu tu! Nu mai ştiu însă dacă ultima oară am dor­mit său te-am văzut aievea. Am să înmoi un prosop în apa rece şi am sâ-mi înfăşor capul, poate că aşa o să dispari!

Ivan Fiodorovici se duse de luâ prosopul atîrnat în co ţ şi-şi puse intenţia în aplicare, apoi, legat aşa la cap cu şte garul ud, se apucă să măsoare odaia din perete-n perete.

- îmi place c-am început să ne tutuim, constată musaim¹ ■

- Auzi, dobitocul! rîse Ivan. N-oi fi vrînd cumva sa-U spun dumneavoastră!? Mă simt mai înviorat acum, n^uin dacă n-ar fi durerea asta din tîmple... şi din creştetul capu ^ul-
475

i ^a '. ■

a să nu mai faci atîta filosofie ca rîndul trecut. Dacă ^par i,n să mă descotorosesc de tine, cel puţin spune-mi ^flU~^l muzant. Bîrfeşte, că eşti doar un linge-blide, hai, dă ^CC 1 la gură! Ce pacoste, sa nu poţi scăpa de un coşmar ca ir să ştii că nu mi-e frica de tine! Pînă la urmă tot am i de hac. Oricît ar vrea ei, n-au să ma ducă la ospiciu! Linge-blide, c'est diamant¹! Da, într-adevăr, cam aşa a sînt. Care-i rostul meu pe lume dacă nu să trăiesc ca un arazit? Dar stau acum şi te ascult şi parcă nu-mi vine să-mi -ed urechilor! Zău, am impresia c-ai început să mă iei drept o fiinţă reală, nu numai o plăsmuire a fanteziei tale, aşa cum pretindeai data trecută...

- Nici un moment nu te-am luat drept o realitate, ripostă furios Ivan. Tu nu eşti decît o iluzie, o fantasmagorie, o nălucire de om bolnav. Nu ştiu cum aş putea să te desfiinţez şi văd că n-am încotro: vrînd-nevrînd, va trebui să te suport o bucată de vreme. îmi dau seama că eşti o halucinaţie. Eşti propria mea întruchipare, mai bine zis, o întruchipare frag­mentară a mea... a gîndurilor şi sentimentelor mele, dar a celor mai josnice şi mai meschine sentimente. Din acest punct de vedere ai fi putut oarecum să mă interesezi, dacă aş fi avut timp de pierdut...

- Dă-mi voie, dă-mi voie, stai, că te-am prins cu mîţa în sac; adineauri, sub felinar, te-ai repezit la Alioşa urlînd: El ţi-a spus, nu-i aşa? De unde ştii că el vine la mine?" Era vorba de persoana mea. Prin urmare, ai fost convins, fie chiar numai o ^c|ipă, că exist cu adevărat, şi gentleman-ul rise cu îngăduinţă.

~ Da, am avut un moment de slăbiciune... dar nu puteam

^{ncum sa} ced în existenţa ta. Nu-mi dau seama dacă dormeam

^{Sau daca ma} plimbam într-adevăr prin odaie data trecuta. Poate

"u-ai apărut numai în vis, nu te-am văzut aievea... ^ ~ Atunci de ce te-ai zburlit aşa adineauri la Alioşa? Ce ^{Iat dra}8^ut! Zău, mă simt vinovat faţă de el din pricina

E drăguţi

! (Fr.)

i

ia ej

- Taci din gură, sa nu te prind că-mi vort Alioşa! Cum îndrăzneşti, lacheu nenorocit?! se Ivan rîzînd.

- Mă ocărăşti şi totuşi eşti cu rîsul pe buze - serrm h De altfel, în general azi eşti mult mai amabil decît uit' dată, şi înţeleg de ce: hotârîrea asta măreaţă...

- N-auzi să taci?! Nici un cuvînt despre hotărirea m i strigă ameninţător Ivan.

- Pricep, pricep, c'est noble, c'est charmant¹! Te duc¹ mîine - nu-i aşa - să iei apărarea fratelui tău, să te jertfeşti pentru el... c'est chevaleresque².

- Taci odată, altfel te iau la palme!

- într-o oarecare măsură, trebuie să-ţi mărturisesc câ mi-ar face plăcere palmele; ar însemna că eşti convins de realitatea mea, fiindcă nimănui, cred, nu i-ar trăsni prin gînd să iă la palme o fantomă. Dar să lăsăm gluma deoparte, să ştii că nu-mi pasă, n-ai decît să mă înjuri cît pofteşti! Părerea mea e totuşi c-ar fi mai bine să te porţi ceva mai politicos. Câ, de cînd am venit, din prost şi din lacheu nu mă mai scoţi! Ce vorbe sînt astea?!

- înjurîndu-te pe tine, nu fac decît să mă înjur pe mine însumi! rise Ivan. Tu eşti eul meu, numai că ai altă mutră. Tu spui exact ceea ce gîndesc eu... şi deci nu poţi să-mi ofen nimic nou!

- Dacă într-adevăr gîndurile noastre coincid, nu pot decît să mă simt măgulit, rosti curtenitor şi cu demnitate musanru.

- Atîta doar că tu împrumuţi de la mine gîndurile cele mai păcătoase şi mai ales cele mai stupide. Eşti prost şi ^vu gar. Prost de dai în gropi. Nu, zău, nu mai pot să te supor • Ce să fac? scrîşni Ivan.

1 E nobil, e incîntator! (Fr.).

2 E un act de cavalerism (fr.).
KARAMAZOV

477

fiu

Dragul meu, vreau să ramîn un gentleman şi înţeleg să caz tratat ca atare! riposta musafirul cu o blajină

dar.

iliantă demnitate, în măsura în care un parazit poate fi sărac... n-aş putea să spun că sînt perfect cinstit, " în general, faptul c-aş fi un înger decăzut pentru opinia are valoarea unei axiome. Zău, nici nu-mi vine să

publică d c-am putut să fiu vreodată un înger. Şi chiar dacă am

f t cîndva, e atîta vreme de atunci, încît nu văd de ce ar fi un âcat chiar atît de mare să fi uitat. în momentul de faţă nu ţin decît la reputaţia mea de om cumsecade şi trăiesc de pe o zi pe alta, la întîmplare, străduindu-mă să le fiu pe plac oameni­lor. Crede-mă că-i iubesc într-adevăr şi cu toată sinceritatea -o, de-ai şti cîte calomnii s-au spus pe socoteala mea! Aici, pe pămînt, de fiecare dată cînd îmi schimb reşedinţa şi mă amestec printre voi, viaţa mea devine, ca să zic aşa, aproape reală, ceea ce pentru mine este o voluptate extraordinară. Fiindcă şi eu, ca şi tine, am o adevărată aversiune pentru fan­tastic, tocmai de aceea mă împac atît de bine cu realismul vostru pămîntesc. La voi totul este precis conturat, turnat în formule, totul se prezintă sub aspecte geometrice, pe cînd la noi nu există decît nişte ecuaţii nerezolvate! De cîte ori descind pe pămînt, îmi place să călătoresc şi să visez, măi ales să visez. Şi apoi, aici îmi pot permite să devin superstiţios; te rog să nu rîzi; tocmai asta mă încîntă, să pot fi superstiţios. Trăind printre voi, îmi însuşesc toate obiceiurile ^voastre: îmi place, de pildă, să mă duc la baia populară. Nu ^s u dacă ai să mă crezi, dar mi se pare teribil de amuzant să

⁰ "^ de aburi împreună cu negustorii şi popii. Visul

^este să iau înfăţişarea unei precupeţe durdulii, aşa, ca de ⁰ sută de kilograme şi mai bine, să împărtăşesc toate

wţele ei şi să rămîn de-a pururea, definitiv şi irevocabil,

întruchiparea aceasta. îţi mărturisesc că n-am alt ideal

fa ^Ultm *^ntr~° biserică şi să aprind o luminare - zau c-aş

^{0 c}u toată inima! Atunci suferinţele mele vor lua sfîrşit.

încă un lucru care ma atrage la voi este medic primăvară, cînd bîntuia epidemia de vărsat, m-am dus *" spital să mă vaccinez - nu pot să-ţi spun ce fericit am f ziua aceea, am dat chiar zece ruble pentru ajutorarea f * noştri slavi!... Dar mi se pare că nu eşti atent! îmi face i_m * sia ca azi nu prea te simţi în apele tale, continuă gentlema după o tăcere de o clipa. Ştiu că ieri ai fost sa te vadă docto acela... cum stai cu sănătatea? Ce ţi-a spus?

— Dobitocule! îl apostrofă Ivan.

- în schimb, tu eşti de o inteligenţă scăpărătoare. Iar mj insulţi? Te rog să mă crezi că te-am întrebat numai aşa fiindc-a venit vorba; nici prin gînd nu mi-a trecut sâ te compătimesc. N-ai decît să nu-mi răspunzi dacă nu vrei. în zilele noastre mai toată lumea suferă de reumatism...

- Dobitocule! se burzului din nou Ivan.

- Ai tu ce ai cu vorba asta! De-ai şti ce-am tras anul tre­cut din pricina unui reumatism! Şi acum îmi aduc aminte.

- Drac reumatic, cine a mai pomenit?

- De ce nu, dacă sînt aidoma cu voi? Din moment ce iau înfăţişare omenească, trebuie să suport toate consecinţele. Satana sum et nil humani a me alienum puto¹.

- Cum, cum? Satană sum et nil humani... ştii că nu e râu pentru un diavol!

- Mă bucur c-am reuşit pîna la urma să-ţi fiu pe plac.

- Dar stai puţin, ideea asta nu-i a mea, îl întrerupse Ivan uluit. Niciodată nu mi-a trecut aşa ceva prin minte...

- Cest du nouveau, n'est-ce pas?² De astă dată, am sa fiu onest şi am sa-ţi explic. Ascultă: uneori în vis, mai ales într-u" coşmar, omul, bunăoară cînd se culcă cu stomacul încarcă sau cine ştie din ce alta cauză, vede nişte scene atît de i

1 Parafraza după un vers al lui Terenţiu (194-l59 î H ) ■ humani nil a me alienum puto (Om sînt şi nimic omenesc nu-nu

2 E ceva nou, nu-i aşa⁹ (Fr.)

KARAMAZOV

479

fie veridice, atît de complicate, participa la nişte • ente sau chiar la un şir întreg de peripeţii, legate între ^eVe • ir o intriga cu o mulţime de detalii atît de neprevăzute -- h cu cele mai înalte manifestări ale spiritului şi *" d cu cel mai neînsemnat nasture de la plastron - încît, mea, nici chiar Lev Tolstoi nu cred c-ar putea sa le

d