Un început european…
Canonizarea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă
Yüklə 309,62 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- PROF. TOADER RODICA
Canonizarea Sfinţilor în Biserica OrtodoxăPrin canonizare se înţelege „actul prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe adormiţi întru Domnul, în rândul sfinţilor, pe care ea îi venerează, pe temeiul învăţăturii sale dogmatice". În Biserica primelor veacuri, canonizarea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cultul martirilor, care a cunoscut o evoluţie continuă şi a dus la statornicirea unui cult al acestora. În Biserica apuseană, prin canonizare se înţelege actul sau sentinţa definitivă prin care Papa decretează ca un serv al lui Dumnezeu, deja numărat printre fericiţi, să fie înscris în catalogul sfinţilor şi este venerat în Biserica universală prin cultul stabilit tuturor canonizaţilor. La început canonizările se făceau de către fiecare Biserică locală, care avea în fruntea ei un episcop. În Bisericile din secolele al IV-V- lea, competenţa canonizării a revenit Sinodului fiecărei Biserici care comunica episcopilor vecini sau celui din capitală numele celor care s-au săvârşit în dreapta credinţă ca martiri, mărturisitori sau cuvioşi. În limba română termenul sfânt a fost preluat din limba slavă „sfiat" cu derivatele sale „sfiatoi", „sfiasenai", care înseamnă luminat, deosebit, sfinţit etc, sfinţenia fiind atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. Martirii erau veneraţi ca cei mai apropiaţi prieteni ai lui Dumnezeu şi ca cei mai puternici mijlocitori pentru noi. Cultul lor era săvârşit de către creştini la data martiriului, prin procesiuni şi rugăciuni fie în locul unde aceştia şi-au găsit sfârşitul. Locaşurile de cult ale creştinilor să fie construite pe mormintele martirilor, iar mai târziu rămăşiţele pământeşti să fie folosite la punerea temeliei unei noi biserici, precum şi la antimise, care au intrat în uz la săvârşirea sfintei Liturghii. Având în vedere numărul mare de canonizări care au avut loc la începutul secolului al XX-lea, s-a pus problema stabilirii unor criterii şi proceduri de canonizare. Prin canonizare, în Biserica Ortodoxă se înţelege înscrierea sau aşezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinţilor ca o forma de recunoaştere a sfinţeniei unei persoane de către autoritatea bisericească. Canonizarea nu este o imitare a practicii păgâne antice prin care eroii erau consideraţi zei, ci prin ea Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care au dus o viaţă sfântă, devenind modele pentru creştini şi mijlocitori către Dumnezeu sau „prietenii lui Dumnezeu”(Ioan 15,14) ca unii care au trăit ca şi noi în lume. Avem exemple şi în Sfânta Scriptură pe prooroci sau oameni plăcuţi lui Dumnezeu care sunt modele de viaţă pentru noi. Autoritatea bisericească a fixat câteva criterii după care cineva putea fi trecut în sinaxarul ei: moartea martirică, mucenicia, adică suferinţa pentru Hristos, sfârşirea prin moarte pentru credinţă. Al doilea semn al sfinţeniei a fost mărturisirea neînfricată a dreptei credinţe în faţa oricărei ameninţări, indiferent dacă aceasta atrăgea moartea sau exilul şi închisoarea. Al treilea semn al sfinţeniei a fost din totdeauna viaţa sfântă, viaţa fără prihană, însoţită de faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, cea mai înaltă trăire morala şi religioasă. De aceea Dumnezeu preaslăveşte cu daruri sau puteri suprafireşti, adică cu darul facerii de minuni din această viaţă sau după moarte, săvârşirea minunilor fiind socotit al patrulea semn. Al cincilea semn al sfinţeniei a fost socotit lupta pentru apărarea dreptei credinţe, care trebuie să fie făcută cu toate puterile pentru triumful Ortodoxiei. Adică, cei care luptă pentru Biserică luptă pentru Hristos, iar prin credinţa lor lucrătoare ei conservă Adevărul mântuitor, devenind binefăcători ai Bisericii. Pe lângă semnele amintite mai este considerat semn al sfinţeniei nestricăciunea trupului după moarte dar trebuie să fie însoţit necondiţionat de darul săvârşirii de minuni. La români, pe lângă pomenirile săvârşite, s-a obişnuit deshumarea la şapte ani după deces, când se fac dezlegări, mai ales dacă se constată păstrarea rămăşiţelor pământeşti nedescompuse. Pentru a verifica sfinţenia unei persoane, Biserica a rânduit ca atunci când se descoperă rămăşiţe plăcut mirositoare să se facă şi 40 de Sfinte Liturghii, pentru ca Dumnezeu să descopere prin aceasta lucrarea Sa. Canonizarea o face Biserica, dar nu singură, ci la iniţiativa credincioşilor, iar actul canonizării este emis de către Sinodul Bisericii. Actele formale-generale premergătoare canonizării sunt: - Instituirea de către Patriarh sau de Sinodul unei Biserici autocefale a comisiei de studii şi investigaţii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond. - întocmirea şi prezentarea în Sfântul Sinod a raportului Comisiei de studii şi investigaţii. - aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii autocefale respective a raportului Comisiei de studii şi investigaţii. - hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale respective de a se proceda la canonizarea solemnă. - întocmirea vieţii şi a slujbei sau canonului sfântului şi aprobarea lor de către Sfântul Sinod. Se poate dispune săvârşirea „slujbei sfântului, după slujba unui mucenic, cuvios, ierarh etc, până la întocmirea mai târziu a slujbei sfântului canonizat. - înfăţişarea icoanei sfântului şi aprobarea ei de către Sfântul Sinod. - fixarea de către Sfântul Sinod a tipicului de observat la săvârşirea solemnă a canonizării, precum şi a zilei în care se va săvârşi acest act. - întocmirea de către Sfântul Sinod a unui act sinodal scris, care va cuprinde: motivarea canonizării, hotărârea sinodului prin care se face însăşi trecerea în rândul sfinţilor, adică în catalogul sau canonul sfinţilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sărbătorire a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc (sinaxar) şi a slujbei lui în cărţile de ritual, în fine, orânduirea ca anumite biserici, să aibă de acum înainte hramul sfântului respectiv.
Există reguli pentru alegerea unei soluţii, dar nu există reguli pentru alegerea acestor reguli. 
Legea problemelor Dacă în problemă sunt implicate mai puţin de trei variabile, aceasta nu este o problemă, iar dacă numărul lor este mai mare decât opt, atunci problema este irezolvabilă.
Criteriul criteriilor Pentru orice calitate sau proprietate, cărora aţi dori să le daţi apreciere, se vor găsi întotdeauna cel puţin trei criterii contradictorii, ce se exclud reciproc.
Postulatul ipotezelor Numărul ipotezelor rezonabile, capabile să explice orice fenomen concret, este infinit.
Principiul rezultatului final Prin definiţie: când cercetaţi necunoscutul, atunci nu se ştie ce veţi descoperi.
Teorema despre adâncimea băltoacei Nu poţi spune nimic despre adâncimea unei băltoace, până nu cazi în ea.
Definiţia plagiatului şi a cercetării Dacă furăm de la unul, acesta se numeşte plagiat, dacă de la mai mulţi – cercetare.
Postulatul experienţei de lucru Experienţa de lucru, acumulată de experimentator, este direct proporţională cu numărul de aparate pe care el le-a deteriorat ,creşte continuu, pe măsură ce proiectul se apropie de sfârşit.
Principiul pieselor importante Dacă o piesă oarecare va cădea de pe masa de lucru, atunci probabilitatea găsirii ei este invers proporţională importanţei pe care ea o are pentru terminarea experimentului.
Axioma instrucţiei Atunci când toate modalităţile dumneavoastră de a efectua experimentul vor eşua, citiţi instrucţia.
Legea întrebărilor Întrebările mărunte se rezolvă rapid, iar cele mai importante nu se rezolvă nicicând.
Regula termenilor de realizare a proiectului (90 pe 90) Primele 90% ale lucrării consumă 10% de timp, iar ultimele 10% – restul 90% din timpul prevăzut.
Legea cheltuielilor Cheltuielile tind să se egaleze cu veniturile.
Principiul relativităţii Orice lucrător mai tânăr decât dumneavoastră este lipsit de experienţă, iar orice lucrător mai în vârstă cu 5 ani decât dumneavoastră este bătrân şi rămas în urmă de viaţă.
Legea imposibilului Dacă un savant eminent, ce îmbătrâneşte deja, afirmă, că ceva este posibil, el aproape la sigur, că are dreptate. În schimb, dacă el consideră, că ceva este imposibil, aceasta înseamnă, mai mult ca probabil, că el greşeşte.
Legea erorilor Specialistul calificat este acela care evită cu succes greşelile mici, mişcându-se necontenit spre o eroare globală.
Legea competenţei Dacă eşti competent într-un domeniu, aceasta nu înseamnă, că nu vei face prostii în alte domenii.
Legea 8 / 10 / 12 Opt oameni se descurcă cu munca a zece oameni mai bine decât doisprezece.
Axioma minţii Volumul total de minte pe globul pământesc este o mărime constantă, iar populaţia creşte.
Legea muncii de creaţie Cu cât mai mult lucrezi asupra ideii tale, cu atât mai mult te convingi, că ea aparţine altuia.
Legea fermităţii Omul care posedă un singur ceasornic, ştie cu fermitate ce oră este. Omul care are mai multe ceasornice nu este convins deloc de exactitatea orei.
Despre numerele interesante Titlul ne sugerează, desigur, că este vorba despre un sofism împrumutat din teoria elementară a numerelor. Numerele pot, fireşte, prezenta interes din diferite puncte de vedere. Astfel, un poet, care şi-a dedicat una din odele sale unei femei de treizeci de ani, manifesta, evident, un interes deosebit pentru numărul 30. Acest poet considera, că la vârsta în cauză femeile sunt extrem de atrăgătoare. Pentru un specialist în teoria numerelor numărul 30 prezintă, credem, un interes şi mai mare, căci acesta este cel mai mare număr, care are următoarea proprietate: toate numerele mai mici decât el şi care nu au cu el divizori comuni sunt prime.
Demonstraţie. Dacă ar exista numere plictisitoare, atunci toate numerele le-am putea diviza în două clase: numere interesante şi numere neinteresante. În mulţimea numerelor neinteresante se va găsi, neapărat, un număr care este cel mai mic printre numerele neinteresante. Dar cel mai mic dintre numerele neinteresante deja este un număr interesant. Aşa că el trebuie extras şi transferat în mulţimea numerelor interesante. Dar în mulţimea numerelor neinteresante rămase vom găsi din nou un cel mai mic număr. Repetând acest proces destul de frecvent, putem face interesant orice număr neinteresant. Ceea ce trebuia de demonstrat. Problema “Sofism” a hangiului deştept Într-o noapte, pe furtunǎ La un han nerǎbdǎtori, Au cerut în cor sǎ doarmǎ Zece vajnici cǎlǎtori. Nouǎ camere cu pat am Hangiul le-a zis greoi. Opt din voi vor dormi singuri Şi-ntr-un pat dormirǎ doi. Auzind aceste vorbe Oaspeţii s-au-nfuriat, Fiindcǎ fiecare-n parte Voia singur într-un pat. Scǎrpinâdu-se în creştet Agerul stǎpân de han Le-a cerut un bob zǎbavǎ Şi-a grǎit plin de elan: -Cum vreţi voi aşa voi face, Oricât va fi de bizar, În odaia A sǎ intre Primii doi, inşi temporar. În odaia B primeşte Pat pe-o noapte insul trei, Iar în C şi D sǎ intre Patru si cu cinci,cǎ-s trei. E, F, G au paturi bune Pentru şase , şapte, opt, Iar în H va fi culcuşul Lui nea nouǎ , cǎ-i mai copt, Zece-i omul din cei doi Care-au stat pânǎ aci În odaia A. Sǎ-l scoatem Şi sǎ-i dǎm odaia I ! Iatǎ cum hangiul nostru Spre uimirea tuturor A cazat în nouǎ paturi Zece vajnici cǎlǎtori PAGINI REALIZATE DE PROF. PASCARIU CLAUDIA  Test
1.Completaţi spaţiile punctate: 
2. Aflaţi valoarea de adevǎr a urmatoarelor propoziţii matematice: 
3. Încercuiţi rezultatul corect: 
4. Scrieţi rezolvarile complete: 
(problemǎ veche a lui Chuquet-anul 1484)
forma unui cub de latura 1cm , în care este încastratǎ o piatra preţioasǎ de forma unei piramide patrulatere regulate.Aflaţi masa aurului din care este confecţionatǎ bijuteria ştiind cǎ densitatea aurului este: Barem de notare:
Yüklə 309,62 Kb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||
.