Universitatea bucureşti facultatea de teologie ortodoxă catedra de teologie istorică

b. Sinodul de la Constantinopol (382)

Potrivit dorinţei exprimate de către sinodul de la Aquileea, Teodosie a convocat episcopii din imperiul său la un nou sinod, nu în Apus, cum cereau latinii, ci la Constantinopol. Împăratul l-a invitat în două rînduri la sinod pe Grigorie de Nazianz, care s-a scuzat din motive de sănătate şi în virtutea experienţei sale cu acest gen de întruniri, de la care nu aştepta nimic util.

La începutul verii lui 382, Părinţii celui de-al doilea sinod general s-au întrunit la Constantinopol. Această întrunire s-a ţinut în mod simbolic în momentul în care la Roma se ţinea sinodul cerut de Ambrozie. Ei au primit şi o scrisoare din partea sinodului de la Milan, prin care erau invitaţi să se ducă la sinodul general care urma să se ţină la Roma.

Părinţii de la Constantinopol au expediat o lungă scrisoare celor de la Roma: Damasius, Ambrozie, Britton, Valerian, Asholius, Anemius, Vasile şi alţi episcopi întruniţi în acel oraş. Episcopii răsăriteni se scuzau că nu puteau participa la sinodul la care-i invitau colegii lor din Apus. Convocaţi mai întâi numai la Constantinopol, nu se pregătiseră pentru o călătorie mai lungă. În semn de dragoste şi de unitate, îi trimit pe episcopii Chiriac, Eusebiu şi Priscian.

„Multumită lor, veţi vedea limpede voia noastră, care nu doreşte decât pacea, care nu caută decât unitatea, cât şi râvna noastră pentru sfânta credinţă”. Ei îşi afirmă ataşamentul faţă de credinţa de la Niceea, căreia îi fac un scurt comentariu: deofiinţime desăvârşită şi coeternitate a celor trei Persoane dumnezeieşti, împotriva lui Sabelie, care confunda ipostasurile, şi a anomeilor, arienilor şi pnevmatomahilor, care împart Dumnezeirea în diferite firi: desăvârşită a Cuvântului, împotriva celor care pretind că Acesta nu a luat suflet omenesc. „Noi păstrăm astfel fără greşeală învăţătura Întrupării Domnului şi nu admitem o venire în trup care să se fi făcut fără suflet sau fără minte sau în chip nedesăvârşit. Ştim că Cuvântul lui Dumnezeu, desăvârşit mai înainte de veci, S-a făcut om desăvârşit în zilele din urmă pentru mântuirea noastră. Aceste adevăruri sunt în rezumat toată credinţa pe care o mărturisim fără înconjur. Veţi avea o bucurie şi mai mare dacă veţi binevoi să cercetaţi Tomosul de la Antiohia, redactat de sinodul care s-a întrunit acolo, precum şi cel publicat anul trecut de sinodul ecumenic de la Constantinopol”. Părinţii îşi mărturiseau astfel credinţa invocând Tomosul de la Antiohia şi Crezul de la Constantinopol. În materie de credinţă, erau inatacabili.

Scrisoarea se încheie cu afirmaţia potrivit căreia canonul de la Niceea cu privire la hirotoniile episcopilor a păstrat putere de lege şi că, potrivit acestui canon, au fost hirotoniţi Nectarie pentru Constantinopol, Flavian pentru Antiohia şi Chiril pentru Ierusalim. Aşa cum sublinia mesajul sinodal, citând I Cor. 1, 12, „nu ne putem opri asupra unor mărunte dispute personale”.

Trei legaţi însoţiţi de înalţi funcţionari desemnaţi de Teodosie au dus mesajul la Roma. În sfârşit, sinodul a promulgat cel puţin două canoane care, ulterior, au fost atribuite Sinodului II Ecumenic. Este vorba de Canoanele 5 şi 6.