Universitatea transilvania braşOV
Yüklə 154,91 Kb.
|
|
În acest sens, art. 69 paragraful 2 lit. b) din Convenţie, dispune că ,,actele inteplinite cu bună-credinţă înainte de invocarea nulităţii nu devin ilicite prin simplul fapt al nulităţii tratatului.” Din acest text rezultă că buna-credinţă constituie o excepţie de la retroactivitate, fără a avea ca efect şi înlăturarea iliceitatii. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 69 paragraful 3 din Convenţie, care precizează că, în cazul art. 49 (dol) , 50 (corupere), art. 51 sau 52 (constrângere), de beneficiul bunei-credinţe nu beneficiază partea căreia îi este imputabil dolul, actul de corupere sau de constrângere. De asemenea, potrivit art. 69 paragraful 2 lit. a) din Convenţie, ,,oricare parte poate cere oricărei alte părţi să stabilească, pe cât se va putea, în relaţiile lor reciproce situaţia care ar fi existat dacă aceste acte nu ar fi fost îndeplinite.” Aplicaţia acestui text presupune interpretarea expresiei ,,pe cât se va putea”, căreia i se subordonează regula retroactivităţii, lăsată la discreţia părţii lezate, ceea ce poate crea serioase dificultăţi practice.83 3.3.2 Divizibilitatea tratatului Regula în materie de nulitate este aceea a indivizibilităţii tratatului. Aceasta înseamnă că nulitatea atinge tratatul în ansamblul său (art. 44 paragraful 1 din Convenţia de la Viena din anul 1969), din moment ce acesta reprezintă un întreg articulate consensual, în elementele sale. Indivizibilitatea tratatului este stipulate expres, prin dispoziţiile art. 44 paragraful 5 din Convenţie care exclude posibilitatea divizibilităţii lui în caz de constrângere (art. 51, art 52) şi acela de conflict al tratatului cu o normă imperativă (art. 53). Prin excepţie de la această regulă, divizibilitatea tratatului este ogligatorie (art. 44 paragraful 2 din Convenţia de la Viena din 1969) în situaţiile de eroare sau de ratificare neconformă dreptului intern. Potrivit art. 44 paragraful 3 din Convenţie, în cazul în care cauză în chestiune nu vizează decât anumite clause, determinate, ea nu poate fi invocate decât în privinţa acestor clause. Pentru ca diviziunea tratatului să fie obligatorie trebuie realizate următoarele condiţii: clauzele să poată fi separabile de restul tratatului în privinţa executării lor [art. 44 paragraful 3 lit. a) din Convenţie]; acceptarea clauzelor în chestiune nu a constituit pentru cealaltă parte ori celelalte părţi la tratat o bază esenţială a consimţământului lor de a fi legate prin tratat în ansamblul său [art. 44 paragraful 3 lit. b) din Convenţie]; nu este injust dacă se continuă executarea a ceea ce subzistă din tratat [art. 44 paragraful 3 lit. c) din Convenţie]. Divizibilitatea este facultativă conform art. 44 paragraful 4 din Convenţie, în caz de dol ori corupţie, statul care le invocă putând solicita nulitatea întregului tratat ori numai a anumitor clause, dacă realizează condiţiile prevăzute la art. 44 paragraful 4 din Convenţie.
În cazul tratatelor multilaterale, nulitatea nu produce aceleaşi efecte faţă de statul al cărui consimţământ a fost viciat în raport cu celelalte părţi. În principiu, tratatul rămâne valabil în raporturile dintre celelalte părţi, conform art. 69 paragraful 4 din Convenţia de la Viena din anul 1969. Această regulă, prevăzută pentru viciile de consimţământ nu operează în ipoteza nulităţii pentru încălcarea unei norme ius cogens, care atinge în mod obiectiv tratatul, făcând abstracţie de situaţia personală a părţilor. Articolul 71 din Convenţia de la Viena din anul 1969, nu face nici o distincţie între tratatele bilaterale şi cele multilaterale în privinţa consecinţelor nulitatii unui tratat aflat în conflict cu o normă de drept internaţional general. Capitolul 4. Consideraţii finale Atât tratatele bilaterale cât şi cele multilaterale, pentru a-şi putea produce efectele juridice în vederea cărora au fost încheiate, trebuie să realizeze în virtutea principiilor generale de drept condiţiile de validitate privitoare la capacitatea subiectului, legalitatea obiectului şi cea privitoare la existenţa unei voinţe libere. Statul, ca subiect de drept internaţional este obligat să execute tratatele la care este parte. Aceasta înseamnă că autorităţile publice ale statului, în raport cu competenţele lor, au obligaţia să aducă la îndeplinire obligaţiile internaţionale pe care statul le-a asumat. Prin urmare, statul are o capacitate internaţională originară, de plin drept, care reprezintă un element al statutului, aprioric egală cu cea a celorlalte state, însemnând puterea de a se angaja prin actele lor cu semnificaţia de capacitate substanţială, parte componentă a capacităţii sale de exerciţiu. Creşterea numerică şi funcţională a tratatelor internaţionale reflectă stadiul de evoluţie şi de integrare organică a societăţii internaţionale reprezentând, în ansamblul lor, legislaţia internaţională. Executarea de către stat a obligaţiilor internaţionale în privinţa aplicării tratatelor internaţionale este precedată de introducerea tratatului în ordinea internă a statului respectiv, constanta de esenţă a dreptului internaţional fiind reprezentată de reţinerea potrivit cu care statul este principalul agent în aplicarea şi executarea dreptului internaţional.84 A introduce tratatul valid în ordinea juridică internă, înseamnă a executa cu bună-credinţă obligaţiile convenţionale asumate, cu consecinţa aplicabilităţii normei convenţionale, nu numai în raport cu autorităţile statate (guvernanţi şi administraţii), ci şi faţă de locuitorii statului.85 Prin urmare, nu interesează modalităţile prin care statul introduce dreptul internaţional în dreptul său intern, ci validitatea acestuia şi finalitatea urmărită care constă în aplicarea tratatului. Bibliografie:
7. M. M. Pivniceru, Drept internaţional public, vol.1, Ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006 1 Adoptată la Viena la 23 mai 1969, intrată în vigoare la 27 ianuarie 1980, publicată în A. Năstase, B. Aurescu, Drept internaţional contemporan, Texte esenţiale, Ed. Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000, p. 137-166. 2 Semnată la Viena la 21 martie 1986, neintrată în vigoare, publicată în C. Grigore, I. Cloşcă, Drept internaţional public, Note de curs şi documente, vol. II, cartea a IV-a, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 1987, p. 37-64. 3 N.Q Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, Droit international public, L.G.D.J. E.J.A., Paris, 2002, p. 118; R. Miga-Beşteliu, Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 289; I.M. Anghel, Dreptul tratatelor, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 4. 4 C.I.J., Avizul consultativ din 28 mai 1951 privind rezervele la Convenţia pentru prevenirea crimei de genocid, Rec., 1951, p. 21. 5 În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile Convenţiei de la Viena din 13 august 1978 privind succesiunea statelor la tratate, în vigoare din 6 noiembrie 1996, în A. Năstase, B. Aurescu, op. cit., p. 187-208. 6 J. Combacau, S. Sur, Droit international public, Montcharestien, L.G.D.J., E.J.A., Paris, 2004, p. 227. 7 I. M. Anghel, Dreptul tratatelor, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 216. 8 M. M. Pivniceru, Drept international public, vol.1, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 134 9 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 81. 10 M. M. Pivniceru, Drept international public, vol.1, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 134 11 I.M. Anghel, op. cit., vol. I, p. 216. 12 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 191. 13 V. Duculescu, N. Ploeşteanu, F. Zaharia, A. Pătraşcu, A. Boantă, Dreptul tratatelor, noţiuni de teorie şi practică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2005, p. 81. 14 N. Ecobescu, V. Duculescu, Dreptul tratatelor, Ed. Continent XXI, Bucureşti 1995, p. 112. 15 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 136 16 Încheiată la Viena la 21 martie 1986. Textul publicat în C. Grigore, I. Cloşcă, op. cit., vol. II, cartea a IV-a, p. 37-64. 17 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 82. 18 Articolele 22 şi 29 din Carta O.N.U. prevăd posibilitatea Adunării Generale şi a Consiliului de Securitate de a înfiinţa organelle subsidiare pe care le socotesc a fi necesare în îndeplinirea funcţiilor lor. 19 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 82-83. 20 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 192. 21 Încheiată la Geneva (10 octombrie 1980), intrată în vigoare la 2 decembrie 1983. A fost semnată, împreună cu cele trei protocoale de 51 de state, inclusiv România (care a ratificat-o), la 8 aprilie 1982, www.actus.ro/biblioteca/carti/drept/uscoi/a14.pdf. 22 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 192. 23 Ibidem, p. 127 24 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 139 25 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 127. 26 G. Geamănu, Drept internaţional public, vol. I, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 84. 27 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 128. 28 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 144 29 N.Q Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 197. 30 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 129. 31 P. Reuter, Introduction au droit de traits, Librairie Armand Colin, Paris, 1972, p. 179. 32 A/CONF.39/11/Add., p. 64. 33 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 129. 34 M. I. Niciu, Drept internaţional public, Ed. Fundaţiei ,,Chemarea”, Iaşi, 1995, p.50; G. Geamănu, op.cit., p. 163. 35 Idem. 36 I.M. Anghel, op. cit., p. 323. 37 G. Geamănu, op. cit., p. 164. 38 J. Combacau, S. Sur, op. cit., p. 130. 39 I.M. Anghel, op. cit., p. 320. 40 A/CONF. 39.11, p. 271, 273, 276. 41 N.Q Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 200. 42 Ibidem, p. 201. 43 G. Geamănu, op. cit., p. 155.. 44 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 151 46 E. De Vattel, The Law of nations, Northhampton, 1920, p. 9. 47 Drept internaţional codificat, 1874, p. 267. 48 H. Lauterpacht, A.F.D.I., II. 1958, p. 55. 49 G. Fitzmaurice, A.F.D.I., II. 1958, p. 28. 50 D.MC. Nair, Michigan Law Review, 26(1927), p. 140-142. 51 J.P. Niboyet, Le role de la justice internationale en droit public et privé, R.C.A.D.I., 1932, 40/11, p. 177. 52 C.P.J.I., Hotărârea din 12 decembrie 1934 in cauza Oscar Chinn, série A/B, 1934, nr. 63, p. 149-150. 53 C.I.J., Hotărârea din 9 aprilie 1949 privind strâmtoarea Corfu, Rec., 1969, p. 22. 54 C.I.J., Avizul consultative din 28 mai 1951 privind rezervele la Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocide, Rec., 1951, p. 23. 55 Affaires, 1948, nr. 214, p. 267. 56 C.I.J., Hotărârea din 5 februarie 1970 privind Barcelona Traction, Rec., p. 33. 57 C.I.J., Hotărârea din 27 iunie 1986 privind activităţile militare şi paramilitare în Nicaragua şi contra acestora, Rec.,1986, p. 97, 188. 58 I.U.N. Reports of International Arbitration Awards, 330 (1948). 59 W. Levi, The international ordre public, R.D.I.S.D.P., nr. 1/1994, p. 55. 60 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 156 61 M.I. Niciu, Drept internaţional public, Ed. Servosat, Arad, 2001, p. 8. 62 Tribunalul Arbitral, sentinţa arbitrală din 31 iulie 1989 privind frontiera maritimă între Guineea Bissau şi Senegal, R.G.D.I.P., 1990, p. 234. 63 Comisia de Arbitraj a Conferinţei europene pentru pace în Iugoslavia, Avizul nr.1 din 29 noiembrie 1991 privind disolutia în Iugoslavia, R.G.D.I.P., 1992, p. 265. 64 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 157 65 Ann. C.D.I., vol. II, 1966, p. 268. 66 M. M. Pivniceru, op. cit., p. 159 67 Raport du professeur Suy sur le Ius cogens établi pour la conference organisée par la Dotation Carnégré por la paix internationale à Lagonissi en Grèce, avril, 1966. 68 Idem. 69 M. M. Pivniceru, op. cit., p. 159 70 K. Yassen, Reflection sur la détermination du ,,Ius cogens”, în L’élaboration du droit international, Paris, 1975 (colocviul de la Toulouse din 1974) A.F.D.I., p. 205-208. 71 G. Geamănu, op. cit., p. 85. 72 G. Geamănu, op. cit., p. 87. 73 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 209. 74 C.I.J., Rec., 1960, p. 205-213. 75 Spre exemplu, în Hotărârea din 15 iunie 1962 privind Templul de Préah Vihéar, C.I.J. a reţinut posibilitatea confirmării exprese sau tacite a erorii, Rec., 1962, p. 23-24, p. 29-37. 76 Articolul 53 din Convenţia de la Viena din anul 1969 dispune: ,,Este nul orice tratat care in momentul încheierii este în conflict cu o normă imperativă a dreptului internaţional general. În sensul prezentei Convenţii, o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul ei drept normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional general, având acelaşi caracter.” 77 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 211. 78 G. Geamănu, op. cit., p. 194. 79 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 212. 80 M. M. Pivniceru, op. cit. , p. 164 81 C. Castillax, Les tendances politiques exprimées au sein de la deuxième session de la Conférence de Vienna sur le droit des traits, R.G.D.I.P. 73 (1969), p. 790 şi urm. 82 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 213. 83 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 215. 84 P.-M. Dupuy, op. cit., p. 384. 85 N.Q. Dinh, P. Daillier, Al. Pellet, op. cit., p. 230. Yüklə 154,91 Kb. Dostları ilə paylaş:
|