Victor visinescu jurnalism contemporan

CAPITOLUL 4

CONFIGURATIA INSTITUTIILOR/ÎNTREPRINDERILOR DE PRESA

Ø Ø Presa ca institutie;

Ø Ø Tipologii. Criterii de clasificare;

Ø Ø Consum cultural;

Ø Ø Relieful imprevizibil al continuturilor;

Ø Ø Abordari jurnalistice: ce fel de jurnalism?

Ø Ø Structuri si modele pe mapamond (Statele

Unite, Marea Britanie, Germania);

Ø Ø Strategii redactionale:

pregatire/planificare/selectie/prelucrare/desfasurar

ea “razboiului”;

Ø Ø Macheta – centrul gravitational al ziarului;

Ø Ø Furnizori de informatii;

PRESA CA INSTITUTIE

Sintagma "mijloc/mijloace de comunicare în masa" poate fi echivalentul mai multor termeni, institutie, întreprindere,

redactie, cu sensuri sinonimice dar comportând totusi disocieri. Componentele de baza ale mass-media - presa

scrisa/tiparita, radioul, televiziunea - se constituie, simultan, într-un sector al comunicarii sociale, ipostaza echivalenta cu

ceea ce poate fi o institutie si într-un sub-sector, atunci când sunt individualizate, ziar, revista, radio în FM. Cât priveste

termenul înt reprindere el desemneaza orice mijloc de informare în masa care, "prin mijloace tehnice specifice, difuzeaza

simultan sau aproape simultan, un acelasi produs, informativ sau distractiv, unui ansamblu de indivizi raspânditi în diverse

zone". (Claude-Jean Bertrand, "O introducere în presa scrisa si vorbita", op. cit., p. 41).

Cel de-al treilea termen, institutie, asociat presei, ne trimite la o definitie pe care Tim O`Sullivan o da tuturor institutiilor:

"structuri durabile, regulatorii, ale oricarei societati, care constrâng si controleaza indivizii si individualitatea" (cf.

"Concepte fundamentale...", loc. cit., p. 179). În formele lor materiale institutiile sunt cladiri/sedii/cvartale pe lânga care

trecem zilnic si le numim scoli, universitati, tribunale, teatre, spitale, armata, tipografie si asa mai departe. Desi stim ca

respectivele cladiri sunt din caramizi, mortar, ciment si var, atunci când le citim inscriptiile ne situam ca locatari în

interiorul lor si le judecam, sunt bune, sunt rele? Ne-au ajutat, ne-au pagubit? Raspunsurile pe care ni le dam releva

gradele diferite si reactiile noastre fata de modul în care una sau alta dintre institutii si- a exercitat functiile de control,

reglatoare, diriguitoare asupra noastra, a universului nostru uman în toate implicatiile de ordin economic, social, politic,

cultural. Transferând aceste raporturi de determinare la institutia presei, vom apela la sistemul ei de reguli, actori, roluri, la

conexiunile dintre acestea si cele ale sistemului de simboluri si coduri reprezentative pentru planeta informationala, spre a

nu fi derutati de reliefurile atât de multe, denivelate si întortochiate ale institutilor de presa.

TIPOLOGII. CRITERII DE CLASIFICARE

Unei realitati mediatice asa de expuse diversitatii si instabilitatii, în mod firesc îi corespunde o diversitate de criterii si

sub-criterii polarizate în jurul unor nuclee-tinta de aproximativa tipologie tematica, astfel:

· · presa generalista;

· · presa specializata;

· · presa comerciala;

· · presa de divertisment;

· · presa economico-financiara;

· · presa feminina;

· · presa pentru copii;

· · presa pentru tineri;

· · presa pentru vârstnici;

· · presa confesionala;

· · presa administrativa;

· · presa pentru îndeletniciri;

· · presa satirico-umoristica;

Nu am epuizat posibilele categorii de presa care tintesc, ca audienta, categoriile de public deduse din însesi

titulaturile formularilor. În mod expres nu am inclus aici presa publicitara, care este prezenta în cel putin doua ipostaze: ca

parte restrânsa în mai toate publicatiile si ca întreg, de sine statator, în numeroase tipologii. Acest prim criteriu de

clasificare, care ar putea fi numit “destinatarii îsi aleg presa”, comporta mai multe subclasificari determinate de subcriterii

de alt ordin. Respectivele subclasificari se bazeaza pe o suita de opozitii:

· · presa profit/ presa non- profit;

· · presa neutra/ presa partizanala;

· · presa informativa/ presa de opinie;

· · presa "publica"/ presa privata.

La primul dublet opozitional avem în vedere publicatiile care se autofinanteaza ele însele în scopul obtinerii de profit din

activitatea de presa, care se dirijeaza catre sectorul comercial, în principal, confluent/contopit cu cel publicitar sau cu alte

zone din lumea afacerilor, a serviciilor aducatoare de profituri, cum sunt cele imobiliare. Se întelege ca profilul publicatiilor

axate pe autonomie financiara nu poate fi alaturat ca tinuta jurnalistica profilului ziarelor/revistelor apartinând institutiilor

non-profit. Acestea sunt publicatiile considerate a fi în slujba serviciului public.

Vorbind despre opozitia neutralitate - partizanat, vorbim despre un termen foarte vehiculat, luat ades ea ca blazon de

noblete, termenul independent, întâlnit pe frontispiciul diferitelor cotidiene/periodice, în vecinatatea caruia se afla un altul,

independenta. Este greu de crezut/de acceptat ca cei doi termeni definesc un continut, un demers, un final la modul

absolut. Practic nici nu prea este posibil în contextul presei contemporane, care produce bunuri de consum caracterizate

de D. McQuail drept "o marfa sau un serviciu vândut unor consumatori potentali, în concurenta cu alte produse media".

(cf. "Mass Communication Theory", London, 1987, Sage Publ., p. 220, apud Mihai Coman, cit. p. 26). Opozitia presa

informativa/presa de opinie este relativ reala, relativ semnificativa, ea desemnând categoria acelor ziare care se

subintituleaza "cotidian de stiri" fata de unele ziare/reviste care tin, de asemenea, sa avertizeze cititorii ca sunt publicatii

"de opinie". Sunt si organe de presa care se autorecomanda cu ambele atribute, stiri si opinii, si, în principiu, nu prea se

poate separa informativul de comentativ, cel dintâi conditionând existenta celui de-al doilea. Cât priveste ultima pereche

opozitionala, presa "publica" (= presa subventionata de la buget) si presa privata este clar ca cea dintâi exprima o vointa

guvernamentala, în vreme ce presa privata îsi permite sa ignore orice sistem de presiuni, sa-si conceapa programul

redactional, continutul acestuia (în audiovizual cu deosebire) dupa bunul plac, dupa solicitarile aducatoare de profituri.

Institutiile de presa mai pot fi clasificate în functie de alti factori:

a) periodicitatea (publicatii cotidiene, bisaptamânale, saptamânale, editii matinale, de prânz sau de seara, lunare,

bilunare, trimestriale, semestriale, anuale; la ziarele cu aparitie cotidiana mai sunt de semnalat "suplimentele de weekend/

duminicale", iar rareori "editii speciale" (evenimente iesite din comun);

b) tirajele, a caror stablitate, crestere remarcabila si fara retururi la vânzare denota o anume popularitate, o anume

prestanta la public, fara sa se deduca de aici ca unele publicatii cu tiraje mai mici sau foarte mici nu sunt/nu pot så fie

prestante, cautate de cititori;

c) zonele de distributie, care codifica oarecum arbitrar si nu întotdeauna corect o tipologie marcata de titulaturi

precum: ziare centrale, judetene/locale (orasenesti, m unicipale), comunale; în alte tari, "metropolitane", departamentale,

districtuale, regionale, raionale etc.

d) marimea/formatul clasifica ziarele în format/pagina mare, tip cotidian central; marime/format intermediar sau

"tabloid", marime /format mic de tip A 4.

Industrializarea culturii prin accesul de masa al indivizilor la tehnologiile comunicarii, în fruntea carora se instaleaza cu

graba Internetul, provoaca noi fisuri si noi balansuri în structurarea consumului cultural la nivel de individ, familie, grup

social si societate depreciind (în unele zone ale presei scrise) si suprasolicitând (în presa electronica) discursul mediatic,

stimulând gustul pentru profetii pesimiste.

CONSUM CULTURAL

În tarile Europei occidentale, cu precadere acolo unde s-au extins retelele de telecomunicatii dinspre institutii spre

familii, analistii au rectificat suprafetele denumite în comunicare consum cultural familial, constatând-se disproportii în

raportul preferinte - posibilitati - tendinte. Bernard Miège ne prezinta într-un grafic pe care-l intituleaza "Repartitia

cheltuielilor de comunicare ale familiilor" o configuratie a acestora rezultata pe baza unui raport BIPE (= Biroul de

Informatii si Previziuni Economice) pe anul 1987. Iata filierele de consum cultural pentru francezi si cheltuielile în procente

pentru fiecare în parte: a) presa - 23,1%; b) audiovizual - 2l,3%; c) cartile - 11,6%; d) telecom si posta - 28,7% (n.n.,

procentul cel mai mare din grafic); e) - camera de luat vederi - 7,4%; f) discuri - 3,4%; g) microinformatica - 2,7% si h)

culturå - 1,8%. (cf. "Societatea cucerita de comunicare", loc. cit., p. 29). Fata de perioada precedenta a graficului

mentionat, B. Miège observa ca doua filiere s-au înscris pe un traseu constant ascendent, telecomunicatiile si posta,

urmate de microinformatica, trei filiere "ar trebui sa stea pe loc", acestea sunt presa, audiovizualul si cultura, altele, ca

prognoza, de exemplu, cartile si discurile în diminuare, datorita "exploziei compact- discului" pe piata înregistrarilor.

O preocupare îngrijoratoare care se degaja din aceste surse de consum cultural ne este sugerata de cel mai mic

procent din grafic, acela al filierei numite cultura, îl reamintim: 1,8%. Derutati, tentati de tot mai acaparatoarele modalitati

de petrecere a timpului liber si, în acelasi timp, cautându-si refugii compensatoare în lumea imaginarului fericit, antidot al

stresului zilnic, numerosi indivizi, tineri mai cu seama, se îndeparteaza de la izvoarele culturii autentice, cultura valorilor

creatiei literar-artistice, istorice, filosofice, sociologice, lingvistice etc. acceptând moda, stilurile mondene, distractia

nefiltrata, lecturile de maculatura.

Momentele pe care le traverseaza societatea informatizata sunt inevitabile si de neînlocuit, munca nu poate fi rupta

de distractie, ispitele lucrurilor "interzise" minorilor prin cerculetele colorate de pe micul ecran sunt pur formale, astfel

încât posibilele pierderi ale consumului de cultura valorica sa aiba o sansa de salvare, poate singura: aceea a ofertei

mass-media. Institutiile de presa, asa cum le-am clasificat mai înainte, nu raspund în totalitate, unele nu raspund deloc,

nevoilor de consum cultural de calitate. Sectorul mai putin vulnerabil atacului f rontal al nonvalorilor este/ar putea fi acela

al presei generaliste, presei specializate, mâna în mâna cu emisiunile cultural-artistice si de divertisment ale

audiovizualului. Cum stau lucrurile din acest punct de vedere?

Din constelatia ziarelor generaliste de prestigiu, fiecare tara si-a adus în fata celorlalte tari publicatii de elita, ale caror

tiraje oscileaza între 300.000 – 500.000 de exemplare, precum: "Le Figaro" (Franta), “Daily Telegraph" (Marea Britanie),

"Frankfurter Allegemeine Zeitung" (Germania), "El Pais" (Spania), "Neue Zürcher Zeitung" (Elvetia). Unele cotidiene au

profil multinational, tirajele lor variaza în functie de zona geografica pe care o acopera, de la câteva mii de exemplare la

milioane: "International Herald Tribune" sau "Yomiuri Shinbun" (cotidian japonez în 14 milioane de exemplare). Anumite

ziare sunt cunoscute ca "ziare populare", caracterizate prin continuturi caleidoscopice, de la faptul divers la gustul pentru

sex, de la crima la sport, de la fotografii socante la evenimente stranii, ceea ce le atrage popularitatea paturilor periferice

sociale, fara a fi cotate ca publicatii de influenta. Ele au totusi tiraje de aproape 5 milioane exemplare, ca de pilda,

germanul "Bild Zeitung", "The Sun", în Marea Britanie si "New York Post", în Statele Unite. În jurul tirajelor de o jumatate

de miliard de exemplare sunt si câteva saptamânale britanice si germane ("News of The World", " The Observer," " Die

Zeit").

Desi au fost cele mai vechi mijloace de informare, ziarele pare-se ca au ajuns la vârsta lor de aur o data cu cel de al

doilea razboi mondial, prag istoric de la care a început sa li se anunte sfârsitul.

Oamenii nu mai simt nevoia sa citeasca ziarul în fiecare zi, vânzarile scad, înaintea presei tiparite a trecut presa

electronica. O ancheta efectuata în 1993 de SOFRES (= Societatea Franceza de Sondaje si Studii de Piata) a ilustrat ce

loc ierarhic ocupa presa în preferintele francezilor, care, la întrebarea "De care lucruri nu va puteti desparti?" au raspuns:

masina - 65%; telefonul - 56%; televizorul - 34%; radioul - 26%, ziarele, publicatiile magazin - 24%, iar 7% - nimic (Marc

Capelle - "Ghidul Jurnalistului", adaptare în limba româna de Mirela Lazar, Editura Carro, 1994, p. 3).

Ziarele la un loc cu publicatiile magazin se situeaza pe treapta de jos a audientei mass-media, în ciuda vechimii lor,

atestata în secolul al 18-lea. Explicatia ne- o ofera urcusul vertiginos al televiziunii si triumful informaticii, impulsurile pe

care unii "comunicatori" le insufla publicului sfatuit "sa citeasca" jurnalul pe Minitel sau pe calculator, fortele tehnice care

au transformat stravechea si vechea, de secole, "La Gazette de France" în jurnal "electronic" sau jurnal "telematic". Din

acest joc concurential si insurmontabil, publicatiile de tip magazin par sa iasa mai bine în lume, sa o ia înaintea

cotidienelor, prin mai multe atuuri: specializarea în directiile de interes socio-economic ("L`Expansion", "Le Nouvel

Economiste", "Le Revenu Francais", “Investir"); tematizarea continuturilor pe categorii sociale si de forta propulsoare în

societate, precum presa feminina ("Femme Actuelle" - 1.632.540 exemplare; "Elle"- revista frumusetii; "Marie Claire");

presa de televiziune, cu tiraje care depasesc 1.700.000 de exemplare (" Télé + Star +7 Jours, +Z, + Poche, + Loisir,

Télérama "). Nu mai prejos sunt alte reviste axate, de asemenea, pe domenii de atractivitate certa: presa sportiva, presa

"de casa", "de arta", presa consacrata animalelor, gradinaritului, croitoriei, crosetatului, pe scurt universului cotidian

domestic care sa restabileasca echilibrul oamenilor stresati, debusolati, constrânsi materialiceste sau epuizati psihic.

Publicatiile magazin depasesc astfel nivelul de audienta al ziarelor, prin reînnoirea temelor, tratate publicistic în modalitati

seducatoare (fotografii, desene, culori, peisaje, imagini- colaj, titraje etajate, explicatii concise dar esentializate metaforic,

combinatii de caractere tipografice, pe scurt un design imagistic superior oricarui text-naratiune). În peisagstica revistelormagazin

reliefuri încarcate de semnificatii extinse la sistem planetar, transmit publicatiile unor grupuri-titan ale presei, cum

sunt Time -Warner Inc. (în SUA), Gruner+Jahr (în Germania), Hachette (în Franta). Prin tiraje extraordinare impresioneaza

si alte reviste transfrontaliere (revista automobilistilor, ADAC - Motorwelt, editata în Germania, în cca. 3 milioane

exemplare) sau revista pensionarilor din Statele Unite, "Modern Maturity", în 21 de milioane.

Scurta noastra privire asupra publicatiilor de tip magazin nu se doreste ostenatativ discriminatorie fata de presa

tiparita cu profil generalist sau specializat - sa nu uitam pe acest palier periodicele saptamânale, lunare, trimestriale care

se consacra cercetarilor de anvergura din medicina, inginerie, stiintele naturii, astronomie, aeronautica, fizica nucleara,

cosmos, electronica, telecomiunicatii, învatamânt audiovizual - publicatii care au cititori constanti, care sporesc cu tinerele

generatii de cercetatori, inventatori, cuceritori de noi teritorii ale planetei informatizate.

RELIEFUL IMPREVIZIBIL AL CONTINUTURILOR

Prin definitie, jurnalele produc jurnalism. Acesta înseamna un continut - un aspect al realitatii - selectat, verificat,

prelucrat, purtator al unei/unor semnificatii. Semnificatiile sunt, adesea, intrinsece, nu solicita eforturi de procesare sau

sunt colaterale, conexionale, uneori ascunse, situatii în care îi revine jurnalistului rolul de a le ordona, descoperi si a le

pune în evidenta în mesaje care apartin unui anumit tip de jurnalism. Relieful jurnalistic în lume este extrem de accidentat

din punctul de vedere al modului în care jurnalistii abordeaza realitatea si cercetatorii fenomenului l-au subordonat, în

principal, unei dualitati conceptuale: o conceptie de sorginte latina, preponderent francofona, în care rolul presei este

acela de a comenta informatia, o conceptie nord-americana, care consacra sacralitatea faptelor, exactitatea factuala,

separarea evenimentelor de opinii. Din acest mod de a gândi cum sa fie înfatisata realitatea, decurg consecinte nu numai

formale (preponderenta genurilor informative asupra celor interpretative) ci si consecinte de impact la public (în sfera

influentei, a efectelor si a reactiilor).

Informatia, în starea ei bruta, ocupa spatii imense în ziarele de informatie, unele fiind proprietate de familie (Japonia,

provincii franceze), altele apartin marilor societati industriale, din domenii automobilistice, textile, constructii, chimie,

tehnologii pe ramuri), iar o alta categorie impresionanta este patronata de grupuri de presa mamut: "Grupul Matra-

Hachette" (30 de milioane de franci cifra de afaceri în 1991). Ce controleaza un asemenea grup? O retea internationala

pe care circula publicatiile "Elle", cu 15 editii în strainatate, "France-Dimanche", "Le Journal du Dimanche", "Week-end",

"Télé 7 Jours", "Parents", "Le Journal de Mickey", înca altele. Acelasi grup detine controlul postului "Europe 1", controlul

mai multor edituri, mai multor titluri din presa cotidiana regionala, este proprietarul a 12 publicatii din SUA, a primei

reviste-magazin din Spania, "Teleprograma". Detaliind doar o parte dintre componentele unui singur grup de presa

occidental ne formam o imagine mental-reflexiva as upra universului informational derutant în tot atâtea continuturi cât

cuprind feluritele profile jurnalistice (O prezentare sintetica a grupurilor de presa din Franta, în Marc Capelle, op. cit., p. 4-

6).

Problema continuturilor mass-media devine din ce în ce mai complexa în contextul în care publicul receptor nu se

limiteaza doar la ce transmite ziarul sau audiovizualul, apelând simultan si dupa cerinte si posibilitati la serviciile

accesibile on line si la produsele disponibile pe CD-Rom sau pe alte suporturi. Oferta mass-media este oarecum vetusta

si stereotip-redundanta, ea cuprinde bunuri culturale concentrate în formula meta-informatii (tot ce se cheama traiesc, am

nevoie, vând, cumpar, ma plimb, astept meciul, iau pantofii de la reparat, cumpar pâine, astept buletinul meteo si noul

curs valutar, nutresc sansa horoscopului), informatii pe care ni le aduc frumos cosmetizate ziarul preferat, reclama de

televiziune, publicitatea stradala. Simultan, cititorul, satisfacut cu aceste continuturi simple, lapidare, indispensabile

existentei lui cotidiene, mai simte nevoia altor mesaje, altor continuturi care sa- l implice, indirect (rareori printr- un telefon

oferit de redactii) în dezbateri de idei si de opinii asupra fenomenelor "de deasupra" orizontului familial-domestic,

dezbateri sprijinite pe întrebari grave: Ce se întâmpla? De ce se întâmpla? Cine este vinovat? Ce solutii de remediere se

prefigureaza? În afara acestor doua tipologii de continuturi aproximativ echilibrate în bugetul de timp liber al publicului

atasat presei, mai este o a treia dimensiune a consumului mediatic, aproape egala cu fiecare dintre primele doua, aceea

a divertismentului, în infinitele lui forme, culori si tentatii, oferit din abundenta de canalele de televiziune, dominate de

seriale de fime preferate, cu sau fara discernamânt, jocuri, concursuri, talk-show-uri, care electrizeaza mai cu seama

tinerii. Industriile culturale si informationale au furnizat publicului continuturi aliniate, în opinia lui Bernard Mi ège, la

cerintele a trei modele: modelul editorial, modelul fluxului, modelul producerii informatiei scrise. Sub pavaza acestora s-au

produs în serie carti, discuri muzicale, filme de fictiune exploatate în sala, pe videocasete sau în televiziunile cu plata

(primul model); difuzarea în flux informational a diferitelor seturi de continuturi, începând cu anii `20, gratie radioului, iar la

scurta distanta, gratie televiziunii (al doilea model); expansiunea presei moderne scrise, aducatoare a altor categorii de

continuturi, cu deosebire presa revuistica, centrata tematic, receptata de un public fidel (al treilea model). Îsi mentin în

prezent, amintitele modele, specificul, capacitatea de cuprindere, credibilitatea beneficiarilor? Dat fiind faptul ca în

paragraful care a precedat invocarea celor trei modele ne-am oprit, nu întâmplator, la divetismentul de televiziune, îi

lasam pe Jean-Guy Lacroix si Gaëtan Tremblay sa-si expuna un punct de vedere:

"Procesul de transformare a culturii în marfa a progresat, diferentele dintre marfurile culturale (logica editoriala) si

produsele de masa (logica de flux) se estompeaza [...], iar intrarea în scena a distributiei prin cablu si a folosirii aparatului

video bulverseaza aceasta organizare dualista si redefineste câmpul de actiune a editorilor si programatorilor" (apud,

Bernard Miège, cit., p.155). Cei doi autori considera ca apare o logica de distributie bazata pe constituirea unui

membership: "Astfel, televiziunea a trecut în câtiva ani de la modelul de serviciu public la modelul de club privat"(Idem).

Probabil de aceea Lacroix si Tremblay si-au intitulat lucrarea din care am citat Télévision, deuxième dynastie (1991,

Québec). Primatul logicii comerciale, ai carei reprezentanti sunt societatile de distributie prin cablu, este, desigur, o

realitate care nu poate fi contestata. Prin extindere, se multiplica si continuturile de o anumita tipologie - filme, sport,

clipuri muzicale, jocuri - mai ales în Statele Unite, adaugate cu productia a zeci de canale comerciale. Televiziunii de

logica "club privat" i-au venit în întâmpinare telematica, prin multiplele ei servicii, iar de un timp încoace galopeaza

furnizorii de produse pe Internet.

Încoltite din mai multe parti de agresivitatea tehnologiilor care nu mai vizeaza masa, marile colectivitati, ci individul,

grupul restrâns, mass-media îsi schimba functiile, îsi reorienteaza strategiile în fata unui adversar pe care unii specialisti -

Charles Goldfinger - îl numesc IMMEDIA. Mostenitoare directe ale mass-media, immedia (sintagma tot cu înteles de

plural) se deosebesc profund de descendenti. În timp ce media implica notiunile de intermediere si distantare, immedia

implica instantaneitatea si proximitatea, suporturile ei fizice devenind tot mai integrat e, prin constituirea unor noi grupuri

multimediatice. În teritoriile de incitare ale immedia, indivizii primesc rapid, direct, de la orice distanta, informatii dupa

gusturi, necesitati si posibilitati financiare 24 din 24 de ore. Ele sunt un univers interactiv, deteritorializat, un "bastion al

sinergiei si al integrarii verticale", ale caror doua simboluri sunt... Reuters si CNN.

Concluzionând, dam dreptate lui Bernard Miège care nu acorda un credit egal immediei fata de media din motive solid

justificate. Nu este posibil ca o informatie "la comanda", "ne-distantata", neintermediata sa se industrializeze, sa devina

un proces comunicational de larga suprafata, capabila sa înlocuiasca o notiune atât de complexa în continuturi, modalitati

si tinte cum este mass-media. "Media - opineaza B. Miège - au fost întotdeauna întreprinderi umane, în acelasi timp

economice si culturale, bazate pe tehnici care au evoluat continuu; ele contribuie la largirea structurilor de mediere

culturala si sociala" (op. cit., p. 159). Cert ramâne faptul ca într-un viitor nu prea îndepartat se va produce o diferentiere a

produselor accesibile on line de cele disponibile pe suporturi materiale, ceea ce nu va semnifica fatalmente sfârsitul

mediilor de comunicare clasice si moderne si triumful anuntatei sintagme, cu sens metaforic, "immedia", plamadita dintrun

curent de gândire reprezentat de Daniel Bell si Alvin Toeffler.