Victor visinescu jurnalism contemporan

PLURIVALENTA FUNCTIILOR MEDIATICE

Functiile comunicarii se pot redefinii astazi dupa criterii de continut al mesajelor, public tinta, profilul publicatiilor,

(emisiuni radio-TV), gradul de dotare tehnica si rentabilitatea întreprinderilor de presa, modalitati de realizare publicistica

si factori concurentiali ai noilor media. De asemenea, functiile presei sunt definite si prin raportare la structura sociala si la

doctrinele specifice fiecarei institutii de presa. Reamintim ca, în linii generale, cei mai multi dintre specialisti, au clasificat

functiile mass-media în urmatoarele categorii:

1) 1) functii informative;

2) 2) functii deliberative/interpretative-critice;

3) 3) functii culturale; functii de divertisment.

Din punct de vedere sociologic, accentele se dirijeaza spre clasificarea oferita de Harold Lasswell, în opinia caruia ar

fi relevante trei functii:

1) 1) Supravegherea mediului = o functie de baza, care presupune informarea publicului prin supraveghere si

control, pe baza informarilor la zi si din toate domeniile de activitate; este functia careia i se subordoneaza genurile de

presa informative, neutrale si obiective (stirea, micul articol, reportajul, relatarea, interviul);

2) 2) Corelarea segmentelor societatii = are în vedere laturile interpretative ale mesajului de presa, stabilirea

raporturilor dintre adevar si neadevar, obiectiv si subiectiv, posibilitate si realitate, aspiratie si imposibilitate; Aceste

raporturi acrediteaza functia respectiva cu posibilitatea interpretarii realitatii în viziunea jurnalistului respectiv, care

apeleaza la genuri de presa precum: editorial, comentariu, reportaj de investigatie, articol de analiza, anchete de presa si

alte texte posibil critice.

3) 3) Transmiterea mostenirii culturale = aduce în prim plan posibilitate cunoasterii de catre toate generatiile a

ceea ce au creat înaintasii sub raport cultural (creatii literar- artistice, din domeniul beletristicii, picturii, sculpturii, muzicii,

cinematografiei, arhitecturii).

Potrivit lui Gregory Bateson, functiile mediatice au câteva investiri benefice:

a) a) descopera si accepta stocarea de stiri si alte materiale de presa, pe care la transforma, selectiv, în mesaje si

le difuzeaza;

b) b) informatiile primite, acceptate, stocate sufera un proces de prelucrare (selectie, ierarhizare, concretizare în

forme specifice);

c) c) materialele primite, stocate si prelucrate sunt investite cu macar doua atribute: amorseaza si modifica

procesele psihologice;

d) d) mesajele influenteaza si dirijeaza evenimente (interne si externe).

Supravegherea mediului: are în vedere mediul social si se raporteaza la doctrina de presa (a serviciului public) sau la

ceea ce este cunoscut prin sintagma “câine de paza”.

Corelarea segmentelor societatii solicita întelegerea rolului si scopului si functia propriu-zisa subordonate unui

obiectiv plurivalent: cunoasterea diferitelor aspecte de ordin social, politic si economic, specifice unor gupuri sociale si

reprezentarea acestora în forme si modalitati care sa contribuie la sudarea si coeziunea repectivelor obiective specifice

într-un demers global propus de fiecare societate în parte.

ATRIBUTE ESENTIALIZATE ALE FUNCTIILOR DE PRIM–PLAN

a. FUNCTIA DE INTERPRETARE

Acesta slujeste genurile de opinie (comentative) si se structureaza pe principiul “faptele sunt sacre, comentariile

libere”. Este cea mai importanta functie a mess-media, ea îsi exercita atributele dupa urmatoarele criterii:

- - definirea momentului celui mai oportun în a face public un eveniment care se preteaza la comentarii. Aceasta

definire cade în competenta reporterilor si a editorilor. Reporterii sunt privilegiati de faptul ca participa direct la eveniment,

poseda în documentare date si judecati de valoare privind evenimentul. În acest sens, momentul deciziei presupune o

selectie a evenimentelor, prin aducerea în fata a aceluia care sa satisfaca un echilibru decizional. Urmeaza faza de filtrare

a evenimentelor documentate, de ierarhizare a acest ora si de elaborare într-o viziune care sa fie si un act de rutina

jurnalistica, dar si de responsabilitate sociala.

La realizarea factorilor de decizie enumerati prin mesaje interpretative, rolul prim îl au reporterii care trebuie sa

convinga editorii (sau alti superiori) atât de oportunitatea cât si de semnificatia faptelor. Acest rol îi implica în postura de

mediatori între realitate si redactii si de mediatori-lideri între realitate si opinia publica.

În acest sens M. Palmer, considera ca jurnalistii sunt mediatori în dubla postura, ca vulgarizatori ai cunostintelor si

faptelor altor persoane, în conditiile în care actualitatea are ceva <> în ea: noul care apare în durere si în

dezordine.

Daca opinia lui M. Palmer se valideaza, aceasta semnifica mai multe îndatoriri ale jurnalismului, solicitat: sa faca

ordine în dezordine:

- - sa atenueze astfel consecintele traumelor sociale;

- - sa claseze si sa ierarhizeze evenimentele;

- - sa le analizeze cu forta argumentelor documentate si a argumentelor posibile, previzionate, fenomenele care

frâneaza progresul social;

- - sa le explice cititorilor, de la cauza la efect si invers, în situatia unor strategii esuate.

Functia de interpretare, în desfasurarea ei trece prin:

- - faza documentarii;

- - faza elaborarii;

- - faza finala.

Pentru jurnalistul de opinie, autor de editoriale, moderator de dezbateri, autor de anchete si reportaje de investigare,

etc., prima faza îi solicita selectarea temelor prin comparatie, în functie de semnificatie, oportunitate si arie de cuprindere.

Ierarhizarea faptelor selectate potrivit profilului publicatiei (redactiei sau publicului caruia i se adreseaza), reprezinta o

interpretare indirecta. În faza de elaborare, functia de interpretare presupune gasirea unghiului de abordare cel mai

favorabil si comentarea faptelor ierarhizate într-o formula publicistica ceruta de un gen de opinie sau de mai multe genuri.

Faza finala, împreuna cu cea de elaborare, presupune interpretarea propriu-zisa a fapt elor, ceea ce reprezinta forma

directa si asumata a mesajului oferit publicului prin respectul pentru adevar (sacralitatea faptelor), dar libertatea de a-l

interpreta într- o viziune personala, care sa duca la elucidarea ideilor în viziune critica si prin sugerare de solutii.

Presa moderna, mai ales dupa ascensiunea radioului si televiziunii are o “lege de aur” a ei, a carei paternitate este

atribuita editorului ziarului englez “The Guardian”, S. P. Scott: “Faptele sunt sacre, comentariile libere” (1922). Ea se

aplica diferentiat, în functie de tara în care jurnalistii beneficiaza de libertati depline sau partiale sub cenzura.

În tarile democrate europene, functia interpretativa se face simtita mai mult decât pe continentul Nord-American,

opiniile, comentariile, judecatile de valoare sunt expuse în proportie de 20%-30% în medie, fata de partea informativa.

Pierre Albert observa de exemplu ca jurnalismul francez a fost întotdeauna mai bogat în expresie decât în observare. Prin

aceasta el este deosebit de jurnalismul anglo-saxon, pentru care stirea a avut prioritate în fata comentariului.

8.b. Functia de “legatura”

Teoretizata de Jacques Durant, în “Les formes de la comunication”, functia “de legatura” are o semnificatie aparte

între celelalte, în sensul ca ea se raporteaza la aproape toate functiile, pe portiuni restrânse si într-o viziune mozaicata,

având drept obiectiv urmarirea modului în care presa satisface cvasitotalitatea asteptarilor publicului.

Daca presa de tip informativ mobilizeaza cea mai mare parte a publicului, mai ales prin televiziune, ea nu izbuteste

simultan sa desluseasca si semnificatiile stirilor relatate, care trebuie sa devina apanajul presei de opinie. Functia “de

legatura” se realizeaza cvasiglobal, dar la suprafata, eficienta ei dovedindu-se în reluarile acelorasi evenimente, în cadru

mai larg, analitic, fie în jurnalismul radio-TV, fie în presa scrisa, în editoriale si comentarii.

Prin preponderenta partii informative, cu deosebire în audio-vizual, mass-media leaga prin fire nevazute milioane de

oameni care consuma în general aceleasi produse culturale, fara posibilitatea si capacitatea de a le descifra întotdeauna

simbolurile, consecintele în jurul problemelor majore ale umanitatii, astfel încât pe continente diferite pot descoperi ca au

aceleasi stari afective si reactii în fata evenimentelor de exceptie care pot periclita existenta umana.

8.c. Functia culturalizatoare

Tot ce se subsumeaza conceptului de cultura presupune o prima abordare în sensul tematic nediferentiat.

Semnificatia reiese în etapa selectiei. Functia culturalizatoare este o functie de socializare, pe directia abordarii modelelor

culturale. Acestea sunt asumate de receptorii care poseda o anumita pregatire cultural-intelectuala, obtinuta în cadrul

formativ al institutiilor sau în filiera de autoinstructie.

Mass-media, prin functia culturalizatoare exercita o actiune educativa neutra, formând indivizi informati, culturalizati.

Ea este “curtata” de anumiti factori institutinali. Ea poate influenta politic educatia partizanala.

Modul de comportament si cunoastere culturalizatoare impun ca functia culturalizatoare sa fie însotita de un

vocabular operator (accesibil linvistic si stilistic) si simbolic (termeni specifici presei de specialitate)

Echilibrul în alegerea temelor culturale, în folosirea uneia sau ambelor limbaje utilizate, reprezinta pentru mass-media

forta de patrundere si întelegere în masa receptorilor. Modelele culturale de presa cuprind si valori conservat oare si valori

inovatoare.

8.d. Functia de divertisment

Ocupa o treime din toate mesajle mass-media. Ea nu se cicumscrie doar unor mesaje ale râsului în sine, ale

petrecerii timpului liber în mod întâmplator, ci unor cerinte exprese ale comunicarii mass-media ambiante psiho-afective si

compensatoare ale stresului cotidian. Functia de divertisment se concretizeaza în emisiuni satirico-umoristice, show- uri si

alte tipuri de mesaje (filme, sport). Ea are ca scop iesirea individului din activitati limitate si rutiniere. Tipologia mesajelor

mentionate corespunde unor nevoi ale receptorului – de relaxare, odihna activa, de evadare din cotidian. Mass-media de

divertisment îsi plaseaza produsele la preturi mai mici decât alte produse (teatru, turism, cinema). Experiente care tin de

trairi imaginare (telefoane, jocuri), deviaza perceptia rationala asupra lumii si implica foarte multi bani.

INFLUENTA DIFERENTIATA A MODELELOR DE PRESA

Presa exercita în mod indiscutabil o influenta anume asupra publicului. Aceasta este teoretizata sub numele de efecte

de presa. Efectele se masoara potrivit unor criterii date de modelele adecvate total/partial sau inadecvate publiculuireceptor.

Influenta poate fi pozitiva sau negativa. Sau poate lipsi.

Efectele depind de tipul canalului de transmisie, de profilul publicatiei si pot fi puternice, limitate sau mixte, asa cum

noi am precizat în capitolul universul operational SIC.

Reluând vom sublinia ca efectele mas-media au fost si sunt un factor activ în viata sociala, contribuind la mentinerea

si dezvoltarea unor subsisteme politice, economice si culturale.

Sociologii si teoreticienii de presa considera ca evaluarea efectelor nu este posibila decât daca se raporteaza la

conceptele societate de masa si cultura de masa. Gradul de influenta se masoara prin

1) 1) Acord;

2) 2) Identificare;

3) 3) Internalizare.

Acordul defineste acceptarea constienta a influentei unui mesaj, pornind de la constatarea ca între opiniile pe care le

are individul si valorile promovate de mesajul respectiv exista o anumita convergenta, macar pâna la proba contrarie.

Identificarea presupune asumarea valorilor promovate de/prin mesaje, imitarea comportamentului unor modele

(vedete). Din sfera divertsmentului, alte zone mimetice (mode vestimentare, meserii artizanale etc.).

Internalizarea implica asimilare de valori si semnificatii concordante, cum sunt valorile etice (cinstea, altruismul,

devotamentul) sau refuzul fata de practici daunatoare (tabagismul, drogarea violenta etc.).

TRASATURI DEFINITORII ALE MODELELOR PUTERNICE

Modelul “Glontului magic”, este cel mai penetrant, se mai numeste si “violul multimilor” pentru ca manipuleaza deplin

si neconditionat cea mai mare parte a populatiei. Este specific societatilor foarte industrializate. Se reduce la schema

sursa – mesaj – receptor. Mesajele se transmit fara intermediari, cu viteza si consecintele presupuse de un glont.

Semnificatia metaforica este de “mesaj vrajit”. Acest model a fost revendicat în cercetarile lui G. Reisman (“Multimile

solitare”) si Jacques Ellul (“ Propaganda”), care afirma ca relatia dintre presa si public este relatia de tip stimul-raspuns.

Capacitatea acestui model de a imobiliza indivizii într-un perimetru al comunicarii fara drept de reactie sau replica

este data de faptul ca în societatile industrializate, indivizii traiesc izolati de contextul social-politic; sunt limitati la triunghiul

“casa – servici – casa”. Ei sunt captivati în foarte putinul timp liber de mesajele mass-media. Fiind un mesaj repetat,

“Glontul Magic” creeaza posibilitatea manipularii publicului în momente de crize de anvergura (sociale, economice). Ex:

perioada interbelica, perioada de ascensiune a hitlerismului (în aceasta acceptie, cf. M. De Fleur).

Mesajul este unidirectional. Presiunea cotidiana asupra individului este dublata de presiuni ale unor evenimente

inedite, nevazute. Modelul “Glontului Magic” devine mai eficient decât în conditiile de normalitate, datorita factorilor de

putere care îsi subordoneaza mediile de informare.

O varianta a acestui model este posibila în tarile cu sistem totalitar comunist sub forma cenzurii. Media sunt obligate

sa trateze evenimentele care favorizeaza factorii puterii. De exemplu, presa româna de pâna în 1989 era supusa cenzurei

comuniste, care îi orienta activit atea într-o singura directie a ideologiei marxist-leniniste, prin apologia partidului unic, prin

impunerea unui singur cod comportamental, cel al eticii si echitatii socialiste. Publicul-receptor suporta mesajele de tip:

“Glont Magic”, neavând posibilitatea de a reactiona, lipsit de dreptul democrat la replica. Nu departe de acest tip de

model, este si cel denumit hegemonic, izvorât din gândirea pre-marxista si marxista, în cadrul caruia mesajele presei sunt

subordonate Puterii care a instaurat o anume stabilitate politica si social-economica. Modelul hegemonic s-a impus în

deceniile 6-7 (secolul XX) sub paravanul luptei împotriva imperialismului cultural si al unei noi ordini mondiale a

informatiei.

Modelul dependentei.

Interpretarea mesajelor mass-media se face diferit, în functie de parametrii politici si socio-culturali ai societatii.

Dar indivizii depind de societate si de mass-media, având parte de o informare prompta, esentiala, în acord cu

interesele cotidiene, la nivel individual si de grup.

Mass-media stabilesc relatii de comunicare între diferite sisteme si subsisteme ale societatii de care depind

realizatorii mesajelor si eficienta lor. Astfel mass-media se autoinvestesc cu atribute de control civic si social, ceea ce

duce la modelul dependentei. Dependenta la nivel individual trebuie evaluata în sistemul de relatii bune sau mai putin

bune cu subsistemele societatii.

Sistemul este structura si suprastructura unei societati împartite în sectoare economice, politice, culturale care se

diversifica în subsisteme (întreprinderi economice, partide politice, institutii culturale).

Pozitia mass-media fata de sisteme si subsisteme este macar teoretic independenta, cu rol de mediere între ele si

public. Cu cât sistemele sau subsistemele sunt mai puternice si m ai deschise catre informare, cu atât creste eficienta

presei fata de mesajul transmis si invers.

Într-o societate democrata oricare sistem sau subsistem trebuie sa fie transparent fata de mass-media, numai astfel,

modelul dependentei s-ar încadra într-o f ormula trilaterala (sistem, subsistem – mass-media – public). Functionalitatea

acestei formule este posibila în conditii de normalitate, când influenta mass-media asupra publicului are efecte puternice,

în primul rând, urmate de efecte limitate.

În conditii de criza sau evenimente imprevizibile, formula actioneaza diferit; publicul reactioneaza altfel fata de

evenimente, poate sa rastoarne chiar stari de lucruri considerate firesti.

Mass-media trebuie sa explice marelui public ceea ce nu pot cuprinde informatiile oficiale, manipularile, partizanatele

politice pentru a evita imprevizibilul.

Modelul “spiralei tacerii”. Este integrat în categoria efectelor de presa puternice, alaturi de modelul “stimul-raspuns”,

modelul “hegemonic” si modelul “dependentei”. I. Dragan în “Paradigme ale comunicarii de masa” sintetizeaza elementele

pe care se sprijina modelul “spiralei tacerii”, lansat de cercetatoarea germana Elisabeth Nöelle-Neumann, începând din

1965. Autoarea a vrut sa stie modul în care opinia publica este modelata de diferiti factori si felul în care ea modeleaza

reactiile si conceptiile colectivitatilor. În esenta, teoria “spirala tacerii” se sprijina pe cinci premise:

1) 1) Oamenii se tem de izolare, doresc sa se integreze în colectivele din care fac parte;

2) 2) Societatea tinde sa marginalizeze indivizii cu un comportament deviant sau cu judecati de valoare diferite de

ale majoritatii;

3) 3) Teama de izolare îi determina pe oameni sa evalueze mareu starea, directiile, fluctuatiile opiniilor comune;

4) 4) Aceste evaluari afecteaza reactiile în public ale indivizilor care încearca sa se adapteze comportamentului

general;

5) 5) Pe baza proceselor de evaluare, se renunta la elementele distonante si se mentine opinia publica majoritara.

În lumea moderna, observa I. Dragan, mass-media este principalul loc de dezbatere publica a opiniilor, ideilor,

valorilor umane si etice si de amendare a abaterilor de la normalitate. Dar, fatalmente, cum nu toti indivizii nu participa

sau nu recepteaza dezbaterile, sau nu se regasesc în ele, unii au tendinta sa se retraga, de teama ca vor fi marginalizati.

Ei “tac” si cu cât opiniile din mass-media sunt mai diferite de ale lor cu atât vor fi mai absenti la dezbateri, adica vor

aluneca pe o “spirala a tacerii”.

Prin demersurile ei, mass-media contribuie la existenta a doua fenomene:

a) a) se creeaza o minoritate tacuta, adica a grupurilor care nu se regasesc în discursul mediatic, ele retragânduse,

eventual exprimându- se doar în situatii de vot, la alegeri si atunci indecis. Un atare fenomen arata ca mass-media

abdica de la misiunea ei democratica si conduce la o uniformizare a discursului social.

b) b) Se creeaza o majoritate tacuta, atunci când mass-media exprima puncte de vedere doar ale unor lideri sau

chiar jurnalisti, diferite de ale oamenilor obisnuiti. Astfel, majoritatea se retrage din dezbatere si aluneca pe panta “spiralei

tacerii”.

Aceasta stare nedorita, de blocaj al indivizilor fata de sansa de a participa la dialogul social, se poate mentine mult

timp, pâna la momente de vot sau de revolta, care pot aduce la lumina adevaratele interese si atitudini ale indivizilor prinsi

în “spirala tacerii”

De exemplu, observa M. Coman, discursul presei române din timpul alegerilor din 1992 a fost dominat de cuvântul

elitelor intelectuale si a marginalizat vocile celorlalte categorii sociale. La câteva luni de tacere, când s-a votat, evaluarile

intelectualilor si jurnalistilor au fost rasturnate de majoritatea care tacuse. De unde se vede ca prin acest model presa

modeleaza înt r- un anume fel indivizii.

MODELELE LIMITATE: FLUXUL ÎN DOI PASI

Cel mai citat model este cel propus de Elihu Katz: “Fluxul în doi pasi”. Acest model presupune ca, în drumul sau catre

public, mesajul presei este filtrat de un factor intermediar, denumit liderul de opinie.

Acesta decodeaza mesajele în termenii experientei grupului sau (T. O’Sullivan, et alii). El nu reprezinta o pozitie

stabila constanta, ci una intermediara. Pe de o parte este un factor inovator, pe de alta parte este agent conservator.

Modelul cultivarii. Teoria a fost lansata de sociologul american Georg Gerbner, dupa care presa si în special

televiziunea au devenit un “membru al familiei”, un factor de “cultivare”. Efectul rezultat dintr-o asemenea “captivitate”

“heavy viewers” sau “light viewers” este imprevizibil. M. de Fleur, S. Ball-Rokeach considera ca expunerea la sistemul

agresiv al unor medii TV, va mari tensiunea psihologica si emotionala a individului, va face sa creasca posibilitatea unui

comportament violent. Dimpotriva, exista si opinii inverse, potrivit carora expunerea la mesajele violente contribuie la

purificarea tinerilor si îi elibereaza de impulsurile primare, îi face sa consume în imaginar dorintele de comportament

agresiv.

Modelul “agendei” evidentiaza faptul ca presa, în mod special stirile, focalizeaza atentia publicului asupra unei liste

limitate de teme (T. O’Sullivan). Exista doua fenomene specifice functionarii presei:

a) a) Publicul acorda credit mesajelor si este convins ca i se of era subiecte semnificative pentru viata (P. Lazarfeld

si R. Merton).

b) b) Fenomenul “pack journalism” (juralismul de haita), generat de tendinta reporterilor de a fi atenti la ceea ce se

petrece în celelalte jurnale, decât la ceea ce se petrece în realitate.

Modelul “agendei” ridica astfel de întrebari:

1) 1) Exista sau nu o realitate cauzala în abordarea unor probleme si asumarea lor ca teme de reflectie pentru

public?

2) 2) Cât de profunda este influenta “agendei”, stabilita de redactie?

3) 3) Cât timp trebuie sa treaca pentru ca “agenda” presei sa fie interiorizata de public?

CONTRA–EFECTELE DE PRESA; MODELUL “USES AND GRATIFICATION”

Traducerea sintagmei “Utilizari si satisfactii” reprezinta modelul conceput de Elihu Katz, în virtutea principiului ca

publicul este activ în raport cu presa, atunci când doreste sa-si rezolve nevoi personale sau sa obtina satisfactii diverse.

Într-o asemenea ipostaza, concluzia specialistilor converg catre existenta unei autonomii relative, a publicului fata de

mass-media ceea ce asigura câmpul de actiune al contra-efectelor. Drept care, un public diferentiat ca pregatire,

preocupare si preferinte, nu trebuie considerat un public fantoma, abstract. El se defineste între doua coordonate

esentiale:

1) 1) Ce alege? La ce renunta?

2) 2) Alegere activa? Alegere nedefinita?

În functie de rezultatele obtinute prin analiza receptarii, pot fi definite doua obiective ale activitatii de presa:

1) 1) Cunoasterea, întelegerea si solidarizarea publicului cu evenimentele majore difuzate în presa (prin filiera

efectelor puternice si limitate).

2) 2) Utilizarile si satisfactiile pe care presa le ofera publicului (prin modelul contra-efectelor).

Primul obiectiv este unul comun pentru mass-media, intra în deontologia ei. Al doilea obiectiv, “consumul de

productie” jurnalistica utilitara intra în atributiile întregii retele de presa, în mod diferentiat, cu deosebire în productia

posturilor private, a publicului si ziaristilor specializati, la care adaugam, mai recent, noile media din telecomunicatii.

Gama de utilizari si satisfactii solicitate de public cuprinde doua compartimente.

1) 1) Utilizari si satisfactii cognitive (informatie diversa, cunoasterea mediului înconjurator).

2) 2) Gama de nevoi socio- integrativa (climat familial, viata socio-profesionala, contacte interumane).

Analiza receptarii mass-media este de competenta institutiilor specializate, dar si a cercetarilor, jurnalistilor. Numarul

mare de indecisi sau care raspund la întâmplare da nastere propunerii ca analiza audientei sa se faca în contact direct si

amplificat pe teren, în dialoguri si anchete, apte sa raspunda problematicii specifice unor comunitati foarte largi.