Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins

Arahneea se ia la întrecere cu zeiţa

Se-aşază fiecare din ele-n cîte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe, cum numai curcubeul mai are, uneori. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni, dînd stofei scînteieri ! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori.

Zeiţa-ntruchipează, pe stofa ei, o stîncă. Este Areopagul ⁸⁹, unde s-au întrunit zeii odinioară, să judece gîlceava dintre ea şi Poseidon. Şi tot pe-această stofă, înconjurînd pe Zeus, cei doisprezece zei se văd şezînd pe jilţuri, şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Iar Zeus se desprinde dintre dînşii, semeţ, atotputernic, ca un stăpîn al lumii. Poseidon, drept în faţă, loveşte cu tridentul o stîncă, şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vînt. Alături e Atena. Cu lancea doar atinge pămîntul, şi din el răsare viu măslinul, cu fructele verzui.

Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma, pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare, Atena-nfăţişează şi alte întîmplări, în cele patru colţuri. într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope, odinioară oameni, care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu Olimpul, şi-s transformaţi în munţî în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor, schimbată de Hera într-un cocor. în altu-i Antigona, căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi, fiindcă a cutezat să spună, într-o zi, că are păr mai mîndru decît soţia lui Zeus. Şi, în sfîrşit, în colţul al patrulea, zeiţa arată pe Cinira, o mamă urgisită, căzînd pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea, în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară.

Zeiţa Atena mai brodează, cu fire colorate, jur împrejurul stofei, şi nişte rămurele vinete de măslin.

In acest timp copila, isteaţa Arahneea, îşi ţese măiestrit, în stofă, alte lucruri, cu mult mai grăitoare, un şir de nedreptăţi săvîrşite de zei. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. El e schimbat în taur. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Să juri că-i simţi mireasma sărată şi amară. Talazurile parcă se zbuciumă întruna şi se izbesc de ţărmuri, zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare, cu licăriri de stele, smaralde şi safire. Taurul fuge-n tropot. Suratele Europei o strigă, o

jelesc. Şi fata, tremurîndă, abia se poate ţine de coarnele de aur şi plînge desperată. li mai arată, apoi, pe Zeus, ca satir, ademenind-o pe blinda copilă Antiopa ca flacără, furînd-o pe sora ei, Egina ; ca păstor, înşelînd-o pe mîndra Mnemosina ; ca vultur şi ca şarpe, răpind neprihănite fecioare, pretutindeni.

La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : cînd taur, cînd berbece, ori cal, ori şoim, ori peşte, înşelînd alte fete.

Nici Dionisos — Bachus — şi nici zeul Apolo nu sînt cruţaţi defel. Sînt arătaţi şi ei, cînd prefăcuţi în struguri ispititori, pe coarde de viţă-nşelătoare, cînd în păstori, sau fiinţe ce zboară prin văzduh. în jurul ţesăturii, copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare.

Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena...

Zeiţa o preface pe fată în păianjen

Zeiţa cercetează amarnic oţărîtă lucrarea săvîrşită de fata lui Idmon. Ii e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei.

Şi-Atena, îndîrjită, uitîndu-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea, n-a mai putut să-ndure dîrzenia copilei şi — cum ţinea suveica în mînă — a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. îndurerată, fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă, să-şi ia viaţa.

Atîta că zeiţei, părîndu-i prea uşoară această ispăşire, a azvîrlit spre ea un suc înveninat.

— Aşa vei sta, în veacuri, pe grindă spînzurată, ţesîndu-ţi fără preget afurisita pînză. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură, copilă-a lui Idmon !...

Copila osîndită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică — păianjenul ⁹⁰— care îşi ţese veşnic pînza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Iar ea şi-o ţese iară... şi iară...

Şi totuşi, pe Atena, chiar dacă săvîrşise asemenea ispravă, elinii au cinstit-o mai mult decît pe-alţi zei.

Credeau că ea inspiră poeţii, muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini, cu multă chibzuinţă. Poezia, ce-i lipsită cumva de-nţelepciune, e rostită-n zadar. Mintea nu o culege. Inima n-o păstrează. E ca un fum în vînt.

Şi tot dînsa, Atena, era zeiţa care mai ocrotea cu grijă, pe lîngă arte, ştiinţa. Aşa cîntau aezii, în antica Eladă, pe Atena ⁹¹.

Nu pe-Atena !... Cîntau înţelepciunea, gîndul pătrunzător ca lancea ascuţită, ce o purta zeiţa. Cîntau destoinicia, arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa...

Stălucitorul Apolo

Cand peste tarmurile insorite ale Eladei porneau sa bată vînturile toamnei, ducînd cu ele frunze vestejite, ca nişte iri roşii, fără viaţă, purtate de şuvoaie către mare, cînd cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie, aezii-nălţau imnuri lui Apolo.

„Tu eşti lumina, cîntau ei. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene, să duci de acolo marea-ţi strălucire, poezia şi-armoniile divine, ce ne-ncîntară pînă azi pe noi..." ⁹² .

Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei, zeiţa nopţii istelate. Reaminteau, în primul rand, cum zeul, cu un arc pe Date, avînd în mîna stingă lira, păşise falnic în Olimp. Zeus şi toţi nemuritorii, văzîndu-l pe Apolo atîta de frumos în veşmîntul de aur, parfumat cu esenţe, ţinînd în braţe lira, nu ştiau fce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mîndră, sau cîntecul sublim ce-i răsuna din liră.

Ridicaţi de pe jilţuri, afară doar de Zeus, de Hera şi de Leto, zeii l-au aplaudat. Cînd s-a sfîrşit cîntarea, însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. Iar Zeus, tatăl său, i-a oferit o cupă umplută cu nectar.

Cele nouă zeiţe, care sînt cunoscute sub numele de muze, s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Spre slava lui Apolo sau Febus, cum s-a mai numit zeul, ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti, în timp ce Afrodita şi casta

Artemis s-au luat de braţ cu Hebe, zeiţa tinereţii, cu horele voioase şi cele trei charite, începînd să danseze. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes, neobositul, şi Ares, violentul, dînd jocului îndată mai multă vioiciune.

Apolo îi privea. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună.

Văzînd această horă, blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus, şi Zeus către dînsa."Şi amîndoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie.