COMENTARIUL LUI CORBEC
„Cu cât este mai departe în timp încarnarea mea, amintirile îmi vin tot mai difuze. La o analiză mai profundă, mai descopăr fragmente de lecţii pe care trebuie să le asimilez în prezent.
La naştere, moaşa şi o ursitoare au sfătuit-o pe mama să mă ferească de apă mare, fiindcă încercarea vieţii mele este legată de apă. Copilăria mi-am petrecut-o pe valea Ozanei. În vremea de atunci râul avea un debit mult mai mare ca în prezent, cu bulboane albastre şi adânci. Da botezul apei l-am făcut la şase ani, în primăvară, la dezgheţ, când pârâul ce traversa cătunul venise tumultuos, cu copaci, cioate, bucăţi de case. Eram pe mal şi priveam împreună cu adulţii torentul dezlănţuit. Malul s-a rupt şi apa m-a băgat în afund. Valurile mari mă scoteau la suprafaţă pentru câteva fracţiuni de secundă. În aval, la vreo sută de metri, câţiva oameni agăţau butuci, scândură şi le trăgeau la mal. Au auzit gălăgie şi au fost atenţi când am ajuns în dreptul lor. Dar a fost un miracol că m-au agăţat şi scos la mal cu cangea. Eram îmbrăcat într-un surtuc gros şi apa şiroia din el. Mă revăd trecând prin grupul de săteni, care îmi făceau loc cu respect. În şocul căderii mi-au fost blocate căile respiratorii şi nu am inhalat sau înghiţit nicio picătură de apă. Ajuns acasă, mama mă primise îngrozită de păţania mea, dar cu înţelegere.
Apoi, în vară, am trecut gardul grădinii şi am păşit pe prundul marii provocări. Băieţii mai mari mă luau de mâini şi picioare şi mă aruncau în apă cea mai adâncă. Dacă întârziam să ies din apă, săreau după mine. Aşa am învăţat să înot. Apa adâncă era o binefacere pentru mine, învăţasem jocuri, trucuri şi întârziam să ies din apă.
Vara, în adolescenţă, mergeam să înot pe Lacul Bicaz, mă duceam în larg şi nu mi se părea periculos. Apoi am cunoscut fluviul Dunărea la Tulcea, am vrut să intru să înot în flux, dar colegii nu m-au lăsat, ştiind că sunt muntean. Am cunoscut marea mai târziu şi am înotat în larg, m-am întâlnit cu delfini.
M-am lecuit de mare, m-a prins odată o furtună în larg, departe de geamandură, şi nu mai puteam să mă întorc. Valurile mă duceau în larg şi am înotat pe sub apă, fără să mă pierd cu firea, ori să-mi fie frică, fiind concentrat pe ritmicitatea muşchilor, am revenit la ţărm, departe de locul meu de plajă. Am făcut un efort cum nu am mai făcut niciodată în vreo muncă sau activitate fizică. M-am urcat pe stabilopozi să văd ce se întâmplă. Realizasem că trecusem cu adevărat printr-o mare cumpănă. Am mai intrat în mare, dar nu m-am aventurat în larg. Lecţia fusese învăţată.
Cred că înotul în apă adâncă, tumultuoasă, supravieţuirea şi salvarea este lecţia karmică adusă din existenţa lui Tiberius. Lecţie pe care am asimilat-o cu multă plăcere în copilărie şi adolescenţă şi stăpânire de sine la maturitate. Pe mare nu am călătorit cu niciun fel de ambarcaţiuni, ci doar pe Dunăre cu vasul de persoane între Galaţi şi Tulcea. La întâlnirea cu vapoarele de pe Dunăre se făcea tangaj şi mulţi pasageri ieşeau la fumoar, să-şi liniştească răul de mare. Mie nu-mi era rău, chiar mă adormea legănatul valurilor.
Încarnările din Italia medievală şi vieţuirea în Spania îmi aduc amintiri despre ţinuturi blânde, mediteraniene. Numele de Teodora, fata lui Tiberius, îmi revine mereu în gând, inconştient, fără să-l aibă cineva în familie. Probabil îşi iubise mult fata. Personajul a muncit mult, a acumulat bogăţie materială şi prin căsătorie şi a murit de tânăr. Acum, ca o lecţie karmică, nu ştiu cum să o numesc, eu sunt o persoană care a muncit, chiar în două, trei domenii deodată, sunt şi acum într-o activitate, dar nu m-am îmbogăţit, din motive ce nu au ţinut de voinţa mea şi există riscul ca mai târziu să am emoţii cu starea materială. Trebuie să învăţ şi asta, la bătrâneţe să fiu încă preocupat de propria stabilitate şi siguranţă materială. Gândul că voi cunoaşte bătrâneţea îmi dă speranţă că voi fi beneficiarul unei comori de înţelepciune.”
Corbec
11 martie 2015
Piatra Neamţ
Dostları ilə paylaş: |