Яна добрева

eşti în oraşul ăsta ...sau ai plecat...Poate te voi vedea în mulţimea de pe stradă şi nu te voi recunoaşte...Sau poate că tu vei trece pe lângă mine şi nu mă vei recunoaşte.Visam să te întâlnesc! Să stăm şi să vorbim! Pentru că...

(se opreşte) Credeam că eşti la Sofia.

ELENA. Nu sunt la Sofia.

ALEX. Credeam că tu cânţi pe cele mai mari scene ale lumii!

ELENA. Sunt aici Alex! În acest oraş.

ALEX. Când te-ai întors?

ELENA. Acum câtva timp.Vai! Ar trebui să mă spăl pe mâini!

(merge la toaletă)

ALEX. (Tânărului) Asta-i Elena.

Tânărul îl priveşte pe Alex.

Am învăţat în aceeaşi şcoală.Apoi am plecat la Sofia...Eu eram la medicină, iar ea la conservator. Da, asta-i Elena.Noi...am fi putut sărbători!

Tânărul se duce în bucătărie.Tânăra stă pe masa din bucătărie,bălăbănind din picioare.

TÂNĂRUL. Salut!

TÂNĂRA. Salut!

Tinerii tac şi se privesc.

Iartă-mă!

Tânărul se apropie de ea, ea coboară de pe masă şi încremenesc îmbrăţişaţi.

Sărută-mă imediat! (se sărută) Hai să facem dragoste !

TÂNĂRUL.(desfăcându-i bluza) Imediat...

Întuneric.


SFÂRŞITUL ACTULUI I


ACTUL II
Acţiunea se-ntâmplă în trecut.

Se aud vocile Elenei şi a lui Alex, amândoi tineri.
ALEX. Vrăbiuţă, eşti fericită?

ELENA. Cu tine, da.

ALEX. Atunci vino cu mine!

ELENA. Unde?

ALEX. N-are importanţă .

ELENA. Tata mă va ucide.

ALEX. Şi dacă vom pleca departe?

ELENA. Ce sens are? Mai spune-mi odată...

ALEX. Ce?

ELENA. Despre cocostârci, Alex!

ALEX. Un câmp plin cu cocostârci...(Elena râde). Un câmp plin cu cocostârci...(Elena râde). Un câmp plin cu cocostârci...(Elena râde)

Acţiunea se mută în prezent. Elena, râzând, se apropie de masă.

ALEX. Râsul tău s-a schimbat, Elena.

ELENA. (se aşează) Oare?

ALEX. Ţi-aminteşti cum cântai în picioare pe masă?

ELENA. M-am spălat pe mâini.

ALEX. Iar eu îţi ţineam fusta, ca să nu-ţi vadă picioarele şi alţi bărbaţi.

ELENA. De ce crezi că eu aş vrea să-mi amintesc despre asta?

ALEX. Pentru că...(tace)

ELENA. Odată, aşa de tare m-ai tras de fustă, încât mi-am pierdut echilibrul, am căzut de pe masă şi mi-am luxat piciorul. O lună n-am putut să merg, se umflase şi mă durea.

ALEX. (râde) Nu-i adevărat! Denaturezi faptele istorice!

ELENA. (îl întrerupe ) Erai un prostuţ gelos, Alex, şi din pricina ta mi-am luxat piciorul.

ALEX. Înseamnă că nu m-ai uitat?

ELENA. (după o pauză) Când plouă, întotdeauna îmi amintesc de tine. Mă

doare piciorul atât de tare, încât mi-e imposibil să te uit.

ALEX. Mai cânţi?

ELENA. Am să beau şi paharul ăsta cu şampanie.

ALEX. Cu ce te ocupi?

ELENA. Oare cu ce nu mă ocup? Cum e în America?

ALEX. E mult de lucru. Mu-u-ult.

ELENA. Mai lucrezi?

ALEX. Am o clinică privată. Mare şi renumită.

ELENA. E straniu că niciodată n-am auzit nimic despre tine.

ALEX. Acum sunt bogat, Elena. Am mulţi bani...

...doar că nu ştiu ce să fac cu ei!

ELENA. (foarte liniştită, zâmbind) Bagăţi-i în fund, Alex!

ALEX. (râde) Să mi-i bag în fund?

ELENA. Perfect adevărat.

ALEX. Dragă Elena...Banii sunt cei care ne fac viaţa comodă şi suportabilă.

ELENA. (ironic) Dragă Alex...Dacă tu ai atât de mulţi bani, atunci eu voi mai

bea o cafea.Cu mult zahăr. Zahărul face foarte bine. Te ajută să uiţi totul. Scleroza se dezvoltă mult mai repede...Sunt atâtea lucruri, Alex, care trebuie neapărat uitate, nu-i aşa? (ţipă) Ce-i cu cafeaua mea?Am comandat-o acum câţiva ani!

Linişte. Nu răspunde nimeni.

ALEX. (întorcându-se spre bar) Ce ştiu ei?

N-au nici cea mai vagă idee despre cum a fost...

ELENA. Dar cum a fost, Alex?

ALEX. Eram tineri, ascultam pe ascuns Beatles. Iar ei acum n-au habar de

nimic...nu ştiu nici măcar despre evenimentele din Cehoslovacia.

ELENA. Dar de ce ar trebui să ştie?

ALEX. (zâmbind) Pentru că n-au fost în Bulgaria. Au fost in Cehoslovacia,

Polonia, Ungaria, dar nu şi în Bulgaria.Noi, bulgarii, întotdeauna am fost în afara evenimentelor. Alţii le crează, iar noi întotdeauna doar asistăm, observăm şi oftăm. Oftăm şi ne gândim ce vom face la cincizeci de ani când vom avea cataractă. Cum vom mai vedea noi lumea la cincizeci de ani? Lumea s-a schimbat, au picat ziduri, s-au scimbat regimuri, au dispărut graniţe. Numai „oftatul” nostru a rămas acelaşi!

ELENA. Bea o mastică, Alex.Poate aşa vei înceta să mai debitezi prostii!

ALEX. Prostii? Toţi anii ăştia m-am interesat ce se-ntâmpla aici. Citeam

ziarele, discutam cu bulgarii...Mulţi mi-au cerut ajutorul la clinică. Aş putea spune că ştiu mai multe decât...

ELENA. (brusc) Nu ştii nimic!

Alex se uită la ea.

(Cu un gest delicat, îi atinge reverul sacoului) Gândăcel...

(Apoi îi atinge vârful nasului) Bip!

Alex o priveşte zâmbind.

(încet) Biii-iip...

ALEX. (îi apucă mâna şi o reţine în mâna sa) Evenimentele din Cehoslovacia n-au fost o prostie.

Tăcere. Alex îi ţine mâna în continuare.

Au fost o filă de istorie pe care noi am uitat-o foarte repede. Tot ce ni se părea nouă atunci imposibil, acum a devenit posibil. Dar, dacă oamenii n-au memorie şi dacă...

ELENA. Bagă-ţi în fund şi evenimentele din Cehoslovacia, Alex.

Tăcere.

Vai de mine, Alex e revoltat!(îşi smulge mâna din mâna lui) Alex s-a obişnuit ca lumea să i se uite în gură când el vorbeşte! El e măreţ! Are propria sa clinică în America!
ALEX. Da, am clinica mea.În America.

ELENA. Şi ce-i cu asta?

ALEX. De ce te porţi aşa?

ELENA. Nu eu te-am invitat încoace, Alex!

ALEX. Ai să-mi spui ceva, Elena?

ELENA. Oho-ho! Foarte multe...

Tăcere.

ALEX. Atunci, să mai bem.

ELENA. Pavel a fost prietenul tău cel mai bun!

ALEX. Asta ai vrut să-mi spui?

ELENA. În Bulgaria au avut loc evenimente importante!

ALEX. Oare? Chiar aşa?

ELENA. Dar ce te mai leagă pe tine de Bulgaria?Ce ai tu comun cu ea?

ALEX. Ştii...

ELENA. Nu cred că ai venit aici doar ca să-ţi revezi oraşul.

ALEX. Elena, oraşul ăsta e şi al meu, cum e şi al tău.

ELENA. Tu nu faci niciodată nimic, aşa pur şi simplu.

ALEX. Chiar crezi că trebuia să-ţi cer permisiunea ca să mă-ntorc în oraşul natal?

ELENA . Lumea într-adevăr s-a schimbat. Dar asta nu înseamnă că a devenit

mai bună. La fel şi oamenii...Pe măsură ce trece timpul, devin tot mai răi. Mai mercantili...mai dezamăgiţi...Dacă oamenii ar...

ALEX. Eu nu sunt dezamăgit.

ELENA. Aşa crezi?

ALEX. Eu mi-am împlinit visele, Elena.

ELENA. Dar ai mai întâlnit aşa un prieten ca Pavel?

ALEX. Nu...Dar...

ELENA. Cel mai bun prieten al tău, Pavel, cântă în pasajul subteran de lângă

şcoala în care am învăţat toţi trei! Pavel -un violonist extraordinar! El moare de foame! În cutia din faţa lui i se aruncă din când în când câte o copeică.Şi ştii de ce ? Pentru că lumea asta idioată niciodată n-a avut nevoie de violonişti. (îşi scoate eşarfa şi o aruncă nervos în poşetă)

ALEX. Asta-i... catastrofal. Sper că nu mă consideri pe mine vinovat de asta?

ELENA. Pensia de muzician nu-i ajunge prietenului tău nici măcar pentru

lapte şi pâine! Nu, Alex, nu eşti tu de vină. Astea-s vremurile... Practic, uşor, rapid, comod- astea-s idealurile lumii în care trăim!...Să-ţi umfli burta, să aduni grămezi de bani, să pleci în America...Cine are nevoie de viori?!Ele se usucă şi se acoperă de praf! Iar muzicienii- în trecerile subterane! Iar de acolo direct la cimitir! (scoate eşarfa şi şi-o leagă din nou la gât).Nu demult, au deschis unul nou, unde vor fi înmormântaţi numai oamenii de culltură.Ce onoare!Adâncă plecăciune acestei bucăţi de pământ! Oamenii artei şi-au găsit în sfârşit un loc sub soare...la cimitir!

Tăcere.

Bineînţeles că nici de asta nu eşti tu vinovat! Tu nu eşti vinovat de nimic! Doar că aş vrea să te-ntreb...Succesul...Şi cu ce preţ? A meritat?

Tăcere.

Pavel a avut de ales...A avut de ales între două treceri subterane- la gară sau lângă şcoala noastră...Nu pot să nu întreb: al cui succes e mai important? Nu pot...să nu întreb...

ALEX. (se ridică şi merge la bar, examinează sticlele) Nu văd şampania.

(Ia o sticlă de vin, o deschide...Ia pahare, le aduce la masă, toarnă vin).

Îţi aduci aminte Conservatorul...Tu şi Pavel...Fata care lua patru octave, cu o voce atât de frumoasă şi...Pavel. Cine şi-ar fi putut imagina...trecerea subterană...Doamne Dumnezeule!...Ce cronici avea Pavel!...A răsărit o nouă stea pe firmamentul muzical bulgar...Pavel...

ELENA. (nervoasă) Linişteşte-te, Charlie!

ALEX. (se uită la ea) Şi totuşi ...să bem pentru tine, Elena...

Elena ridică paharul şi-l bea până la fund.

Ai familie?

ELENA. Desigur...Da....Dar tu... eşti însurat?

ALEX. Da, sunt însurat.

ELENA. Cum arată soţia ta?

ALEX. Fostă manechin.

ELENA . Şi pentru asta te-ai dus în America? Cu o fostă manechin te puteai însura şi aici.

ALEX. Aş fi putut.

ELENA. Pentru asta te-ai aruncat în Dunăre ?...Ai fost ud, Alex?

ALEX. Până la oase.

ELENA. La ce te-ai gândit, Alex?Când corpul tău era purtat de valurile

Dunării...atunci, în timpul evenimentelor din Cehoslovacia...la ce te gândeai?

ALEX. Mă rugam ca în întunericul ăla să nu încurc cumva navele, să nu mă

urc cumva pe o navă rusească, în loc de una nemţească. Mi-era inima cât un purice. Dacă m-ar fi prins, n-aş mai fi fost acum în viaţă!

ELENA. La asta te gândeai?

ALEX. Cam aşa ceva.

ELENA .Trebuia să te fi întors, Alex...Măcar la înmormântarea mamei tale.

Tăcere.

Eu şi cu Pavel am înmormântat-o pe mama ta. Mă gândesc că ar fi trebuit să fii aici...Ca să-i închizi ochii...Ar fi trebuit...Alex.

ALEX. Tinere!

Bucătăria se luminează.

TÂNĂRA. (e aşezată pe masă, turceşte) Iar el ce-a zis ?

TÂNĂRUL. (descheindu-şi cămaşa) Iar el striga: ”Nu respira! Auzi?”

TÂNĂRA. De ce să nu respire?

TÂNĂRUL. Ca să nu audă vecinii.Vecinii lor erau terorişti. Dar ei, abia acum

au înţeles asta. Până mai ieri nu ştiau nimic despre aceşti vecini şi-şi beau cafeaua împreună.

TÂNĂRA. Cu teroriştii adică?
TÂNĂRUL. Soţia care se culca cu vecinul, când a aflat că vecinul e terorist, a

leşinat.Bărbatu-său o aduce în simţiri, pe bărbat îl joacă Harison Ford, ea deschide ochii, iar Harison Ford strigă:”Nu respira!”

TÂNĂRA. Motănel!

TÂNĂRUL. Nu ţi se pare interesant?

TÂNĂRA. Noi... aşa vom trăi?

TÂNĂRUL. Dar ce ne lipseşte?

TÂNĂRA. Vom aştepta ieşirea la pensie, vom găti, vom pune masa, vom

strânge masa, vom spăla vasele? Ne vom uita la filme prosteşti?

TÂNĂRUL. De parcă tu te uiţi la ele?Cum începe filmul- ai şi adormit!

TÂNĂRA. Uneori am nişte presimţiri rele...

TÂNĂRUL. Şoricel, tu eşti foarte frumoasă!

TÂNĂRA. I am beautiful.

TÂNĂRUL. Mai ales după ce facem sex.

TÂNĂRA. I am alive… Sunt vie…

Tânărul revine în restaurant...Tânăra merge sus.

ALEX. (strigă) Ce se-ntâmplă cu fasolea?

TÂNĂRUL. E gata, domnule.

ELENA. (încet) Eu nu vreau.

ALEX. (strigă) Nu vrei fasole cu cârnat?

ELENA. (încet) Nu-s flămândă.

ALEX. Te rog, măcar să guşti fasolea cu cârnat.

ELENA. Nu.

ALEX. Dacă nu mă înşeală memoria, pe timpuri ne certam destul de des.

N-ar fi timpul să încetăm?

ELENA. Eu nu voi mânca fasole cu cârnat.

Sus ,în cameră, Tânăra ridică receptorul şi formează un număr.

ALEX. Fasolea cu cârnat era mâncarea noastră preferată şi era şi

specialitatea casei.

ELENA .Mâncam fasole cu cârnat pentru că era cel mai ieftin fel de mâncare.

ALEX. (nervos) Vrei să spui că eu de aia îţi propun acum fasole cu cârnat,

pentru că-i ieftină? Îţi dai seama ce vorbeşti?

ELENA. (încet) Da.

АЛЕКС. Nu te-nţeleg, Elena!...Eşti foarte nervoasă!

ELENA. Ce legătură are sistemul meu nervos cu fasolea cu cârnat ?

ALEX. Ăsta era locul nostru! Al meu şi al tău!Aici era fasolea noastră cu

cârnat! În fiecare sâmbătă....

ELENA . Sâmbăta...E mai bine să nu-mi amintesc de respingătoarea fasole cu

cârnat! Nu vreau nici măcar să-i aud mirosul!

ALEX. (enervându-se) În fiecare sâmbătă ne adunam aici, ascultam şansonete

franţuzeşti! Pe urmă, când am plecat să învăţăm la Sofia, ne lipsea atât de mult locul ăsta! De aceea, în fiecare sâmbătă, când aveam bani de drum, veneam aici! Dar tu nu mâncai fasole cu cârnat! Nici vorbă!

Sună telefonul care e pe tejgheaua barului.

TÂNĂRUL. (ridică receptorul) Da?

TÂNĂRA. Motănel, din moment ce noi am închis, de ce trebuie să ne ocupăm

de aceşti boşorogi? (pune receptorul)

TÂNĂRUL. (trânteşte receptorul şi se adresează celor doi) Ultima dată vă

întreb, domnilor! Fasole cu cârnat –da sau ba?

Tăcere.

Avem friptură de găină. Mai multe feluri de brânză.Avem şi specialitatea casei, care...

Sună telefonul.

(iritat) Ce e?

TÂNĂRA. Nu ştiu cum să-ţi spun!

TÂNĂRUL. Spune-o cum vrei, numai nu te apuca iar de spălat! Bine?

TÂNĂRA. Dar...

TÂNĂRUL. Gata, ajunge! (pune receptorul).Cinaţi sau nu cinaţi?

ALEX. Vom cina! O cafea tare, cu mult zahăr. Pentru Elena.(deschide meniul)

Iar pentru mine, fasole cu cârnat. Omletă cu ciuperci.

O sticlă cu vermut. Cremă de vanilie. Biftec...Clătite cu nuci şi miere... şi...tocană de legume!...

(închide meniul)

TÂNĂRUL. (mai mult pentru el) Ciudată comandă...(prepară cafeaua)

ALEX. Mă acuzi pe mine?

ELENA. Nu ştiam nimic despre tine.Pavel a făcut posibilul şi imposibilul ca

să ia legătura cu tine. Într-un sfârşit, a dat de soţia ta. I-a spus: „Mama lui a murit. Spuneţi-i să vină!” Ţi-a transmis soţia ta asta?

ALEX. Da, Elena. Soţia mea mi-a transmis.

ELENA. E frumoasă?

ALEX. Acum nu mai ştiu...

ELENA. O iubeşti cum m-ai iubit pe mine?

ALEX. M-am însurat târziu. Nu dragostea era cel mai important lucru.

Îmi doream copii.

ELENA. Ţi-a făcut copii?

ALEX. Nu.

ELENA. Găteşte gustos?

ALEX. Se perfecţionează în bucătăria bulgară. Eu am învăţat-o.

ELENA. Ea...cum face dragoste?

ALEX. Elena, de ce faci asta?

ELENA. Despre ce vorbiţi? Tu şi cu ea, cum cinaţi, cum beţi vin, cum vă treziţi, cum râdeţi, cum primiţi musafiri, cum...?

ALEX. (încet) Încetează!

ELENA. Nu-mi spune tu ce să fac! Dacă o să vreau, o să-ncetez, dacă nu-nu! Cum o cheamă?

ALEX. Miriam.

ELENA. Miriam...(după o pauză) Dar de ce nu...

ALEX. Cu tine s-a-ntâmplat ceva...

ELENA. Ei nu, zău?

ALEX. În tine s-a strecurat ceva ...rău...

ELENA. (îl întrerupe) De ce eşti aici, Alex? Din moment ce ai o viaţă normală?

Din moment ce nu eşti dezamăgit?...De ce eşti aici?

ALEX. Ai devenit arţăgoasă şi răutăcioasă.

ELENA. Nu vei putea să mă răneşti!

ALEX. Ce s-a-ntâmplat cu visele tale, Elena? Ţi-au fost furate?

ELENA. Linişteşte-te, Charlie; el nu mă va putea răni!

ALEX. Charlie?! Unde-i Charlie? Poate sub masă?Arătă-mi-l şi mie, în

sfârşit, pe Charlie?

ELENA. Lasă-l în pace pe Charlie!

ALEX. Din tine n-a ieşit nimic, Elena?