Analitica secunda topica respingerile sofistice



Yüklə 3,07 Mb.
səhifə1/68
tarix02.03.2018
ölçüsü3,07 Mb.
#43918
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   68

ARISTOTEL

ORGANON II

ANALITICA SECUNDA

TOPICA RESPINGERILE SOFISTICE

Traducere, studiu introductiv, introducere şi note de MIRCEA FLORIAN

Notiţă introductivă la Respingerile sofistice de DAN BĂDĂRĂU

BCU Cluj-Napoca

IUI

II! IU


4060 059 483

EDITURA IRI Bucureşti, 1998


561

© Toate drepturile rezervate EDITURII IRI

ISBN: 973 - 97627 - 4 - 3 ISBN: 973 - 97627 - 6 - X

CUPRINS


INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA de Mircea Florian.......................

15

ANALITICA SECUNDA



Cartea I

1. învăţătura are nevoie de cunoştinţe anterioare. Natura lor ... 75

2. Natura cunoaşterii ştiinţifice......................... 78

3. Concepţii false despre natura ştiinţei şi demonstraţiei...... 82

4. Condiţiile demonstraţiei: „valabil despre toţi",

„valabil în sine", „valabil universal"............... 86

5. Cauzele erorilor în ce priveşte universalitatea

demonstraţiei ............................... 91

6. Premisele demonstraţiei trebuie să fie necesare

şi esenţiale .................................. 94

7. Premisele demonstraţiei trebuie să aparţină

aceluiaşi gen ca şi concluzia ..................... 99

8. Premisele demonstraţiei trebuie să fie etern valabile....... 101

9. Premisele demonstraţiei trebuie să fie proprii

şi nedemonstrabile ............................ 102

10. Principii comune şi principii proprii................... 105

11. Felurile de axiomă ................................ 108

12. Premisa ştiinţifică în formă interogativă................ 111

13. Diferenţa dintre ştiinţa faptului (a lui „că") şi

ştiinţa cauzei (a lui „pentru ce") ................... 116

14. Figura 1 este de precădere silogismul ştiinţific ........... 121

15. Propoziţii negative nemijlocite ....................... 122

16. Ignoranţa şi eroarea ca rezultate din premise nemijlocite . . . 124

17. Ignoranţa şi eroarea ca rezultate din premise mijlocite ..... 127

18. Ignoranţa ca negaţie a cunoaşterii rezultată

din lipsa unui simţ.............................. 134

CUPRINS

19. Demonstraţia nu este posibilă, dacă regresul premiselor



merge la infinit ................................ 135

20. Termenii medii nu sunt în număr infinit................ 138

21. Termenii medii nu sunt în număr infinit

în demonstraţiile negative ........................ 139

22. în demonstraţiile afirmative nu se poate merge la infinit .... 142

23. Corolare ........................................ 150

24. Demonstraţia universală este superioară

demostraţiei particulare.......................... 154

25. Demonstraţia afirmativă este superioară

demonstraţiei negative .......................... 160

26. Demonstraţia directă este superioară

demonstraţiei indirecte.......................... 163

27. în ce condiţii o ştiinţă este superioară.................. 165

28. în ce constă unitatea ştiinţei......................... 166

29. Mai multe demonstraţii pentru aceeaşi concluzie ......... 167

30. Nu există o ştiinţă a hazardului....................... 168

31. Nu există demonstraţie prin simţuri ................... 169

32. Alte ştiinţe au alte principii.......................... 171

33. Ştiinţa şi opinia................................... 174

34. Despre agerimea de gândire ......................... 178

Cartea a 11-a

1. Cele patru forme de cercetare........................ 179

2. Toate formele de cercetare se reduc la căutarea

termenului mediu............................. 180

3. Comparaţia între definiţie şi demonstraţie............... 182

4. Esenţa nu poate fi demonstrată....................... 186

5. Esenţa nu poate fi dovedită prin diviziune .............. 189

6. Esenţa nu poate fi dovedită prin silogism ipotetic

din atribute proprii sau din contrarii ............... 191

7. Esenţa nu poate fi dovedită prin definiţie ............... 193

8. Raportul dintre definiţie şi demonstraţie................ 196

9. Cunoaşterea existenţei şi esenţei principiilor

este nemijlocită, nu demonstrativă................. 198

10. Felurile definiţiei ................................. 198

11. Cauzele ca termeni medii ........................... 202

CUPRINS


12. Rolul timpului în raportul cauzal ..................... 207

13. Cum ajungem la definiţia esenţei prin compoziţie

şi diviziune................................... 213

14. Cum să alegem genurile în demonstraţie................ 221

15. Un singur termen mediu pentru a rezolva

mai multe probleme ............................ 223

16. Putem conchide deopotrivă de la cauză la efect

şi de la efect la cauză?........................... 224

17. în ce cazuri cauze diferite pot produce aceleaşi efecte...... 227

18. Cauza adevărată este cauza proximă,

nu cea mai generală............................. 230

19. Recapitulare. Cum ajungem să cunoaştem principiile...... 231

INTRODUCERE Ia TOPICA de Mircea Florian............. 239

A. Originea şi structura Topicii ......................... 239

I. Gândirea antică cunoaşte două logici:

analitica şi dialectica.......................... 239

Iî. Dialectica la Socrate, Platon, Euclid din Megara

şi Aristotel.................................. 244

III. Apodictica şi dialectica lui Aristotel .............. 245

IV. Elementele dialecticii: cei patru predicabili......... 250

V. Instrumentele (opyava) dialecticii şi inducţia ....... 253

VI. „Locurile comune" şi inducţia................... 254

VII. Foloasele Dialecticii .......................... 255

VIII. Dialectica şi rolul inducţiei ..................... 258

B. Conţinutul Topicii (pe cărţi şi capitole) ................. 263

Cartea I Introducere în tratat............................ 263

Cartea a Ii-a „Locurile comune" ale accidentului ............ 269

Cartea a lll-a „Locurile comune" ale accidentului (continuare) . . 272

Cartea a IV-a „Locurile comune" ale genului............... 274

Cartea a V-a „Locurile comune" ale propriului.............. 277

Cartea a Vi-a „Locurile comune" ale definiţiei............... 280

Cartea a Vil-a „Locurile comune" ale identicului şi definiţiei . . . 284 Cartea a VlII-a Despre practica dialecticii şi practica

în dialectică ................................ 285

C. Privire generală ................................... 289

CUPRINS

TOPICA


Cartea 1

SAU DIALECTICII. PROBLEMA TOPICII.

CELE PATRU PREDICABILE. REGULI

PENTRU ALEGEREA ARGUMENTELOR> ............. 297

1. Scopul tratatului.................................. 297

2. Utilitatea dialecticii ............................... 301

3. Cum atingem perfecţiunea în dialectică ................ 303

4. Raţionamentele probabile ale dialecticii

şi cele patru predicabile....................... 303

5. Explicarea celor patru predicabile..................... 305

6. Raţionamentele dialectice din punctul de vedere al

celor patru predicabile........................ 308

7. Diferitele specii de identitate ........................ 309

8. Două dovezi ale diviziunii predicabilelor................ 311

9. Raportul dintre categorii (predicamente) şi

cele patru predicabile......................... 312

10. Premisele dialectice ............................... 313

11. Problema dialectică. Despre teză...................... 315

12. Raţionamentul dialectic. Inducţia dialectică ............. 318

13. Cele patru mijloace dialectice în genere ................ 318

14. Reguli pentru alegerea premiselor..................... 319

15. Al doilea mijloc: deosebirea de sens a omonimelor........ 321

16. Al treilea mijloc: căutarea diferenţelor ................. 328

17. Al patrulea mijloc: căutarea asemănărilor............... 329

18. Utilitatea ultimelor trei mijloace dialectice. Despre

locurile dialectice............................ 329

Cartea a Ii-a

ACCIDENTALE> .................................. 333

1. Priviri generale asupra locurilor comune ale accidentului . . . 333

2. Locurile comune care servesc respingerii ............... 335

3. Locuri care totodată stabilesc şi resping ................ 338

CUPRINS


4. Alte locuri comune................................ 341

5. Alte locuri comune pentru a abate argumentarea.......... 344

6. Felurite locuri comune ............................. 346

7. Locuri comune privitoare la contrarii .................. 348

8. Locuri comune privitoare la cele patru feluri de opoziţii .... 351 9 Locuri comune despre termeni înrudiţi şi derivaţi etc....... 354

10. Locuri comune aplicabile la asemănarea lucrurilor........ 356

] 1. Locuri comune despre termeni adăugaţi şi caracterele

ce rezultă.................................. 359

Cartea a IlI-a

ACCIDENTULUfo- ................................. 362

1. Locuri comune despre valorile absolute ale accidentului .... 362

2. Alte locuri comune despre valoarea accidentului ......... 366

3. Alte locuri comune despre valoarea accidentului ......... 370

4. Locuri comune precedente aplicate fără comparaţie ....... 373

5. Locurile comune precedente concepute cât mai general .... 373

6. Locurile comune precedente despre probleme particulare . . . 374

Cartea a IV-a

............... 379

1. Diferite locuri comune ............................. 379

2. Alte locuri comune privitoare la gen şi la specie.......... 383

3. Alte locuri comune privitoare la termeni contrari,

derivaţi şi înrudiţi ........................... 388

4. Diferite locuri comune privitoare la relaţii, la devenire,

la opuşi etc................................. 392

5. Diferite locuri comune privitoare la stare, capacitate şi

afecţiuni .................................. 397

6. Felurite locuri comune privitoare la noţiunile

transcendentale etc........................... 402

Cartea a V-a



............ 408

1. Despre propriu în genere şi despre speciile lui. Ele nu sunt

deopotrivă de favorabile discuţiei ............... 408

CUPRINS


2. Locuri comune prin care propriul este formulat corect

sau incorect................................ 411

3. Alte locuri comune formulate corect sau incorect ......... 416

4. Locuri comune referitoare la corecta raportare a propriului

la subiectul său ............................. 420

5. Alte locuri comune referitoare la corecta raportare a propriului

la subiectul său ............................. 425

6. Locurile comune ale propriului considerate din punctul

de vedere al opuşilor......................... 430

7. Diferite locuri comune ale propriului ca: termeni derivaţi,

asemănători, referitori la existenţă şi devenire etc. ... 434

8. Locuri comune ale propriului privitoare la mai mult,

mai puţin şi egal ............................ 437

9. Alte locuri comune ale propriului privitoare la potenţial

şi superlativ................................ 442

Cartea a Vi-a



.............. 444

1. Consideraţii generale asupra definiţiei. Cele cinci părţi

ale cercetării............................... 444

2. Locuri comune privitoare la evitarea obscurităţii în definiţie . 446

3. Prisosul de cuvinte în definiţie ....................... 448

4. Locurile comune care asigură că termenii definiţiei sunt

anteriori şi mai cunoscuţi...................... 452

5. Locuri comune ale definiţiei cu privire la gen............ 456

6. Locuri comune ale definiţiei privitoare la diferenţe........ 458

7. Locuri comune privitoare la definirea termenilor ce admit

gradaţie................................... 466

8. Locuri comune privitoare la definiţia relativilor .......... 468

9. Locuri comune privitoare la definiţia stării, relativului,

contrarului etc.............................. 470

10. Locuri comune privitoare la definiţia termenilor derivaţi,

la „Ideea" corespunzătoare lucrului definit.

la termenii echivoci.......................... 473

11. Locuri comune privitoare la definiţia termenilor compuşi . . . 476

12. Locuri comune privitoare la definiţia diferenţei la real,

relativ etc.................................. 478

10

CUPRINS


13. Locuri comune privitoare la definiţia felurilor de a fi

ale lucrurilor............................... 480

14. Locuri comune privitoare la definirea unui întreg compus şi

Ia cercetarea unei definiţii neclare ............... 485

Cartea a Vil-a

ŞI DEFINIŢIEI>................................... 488

1. Locuri comune despre identitate...................... 488

2. Locuri comune ale identicului aplicate la definiţie ........ 492

3. Locuri comune pentru a stabili definiţia ................ 492

4. Notă despre gradele de utilitate ale locurilor comune ...... 496

5. Notă despre dificultăţile de a stabili sau

respinge o problemă ......................... 497

Cartea a VUI-a

ÎN DIALECTICĂ> ................................. 502

1. Cum se pun întrebările şi ordinea acestora .............. 502

2. Despre ordonarea întrebărilor — urmare.

Inducţie şi silogism.......................... 508

3. Despre uşurinţa sau dificultatea unor argumente dialectice . . 512

4. Sarcinile întrebătorului şi ale respondentului ............ 515

5. Introducere la o tehnică a discuţiilor ca exerciţiu

şi examinare ............................... 516

6. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării:

a) de acceptibiiitatea ei ....................... 518

7. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării:

b) de claritatea ei............................ 519

8. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării:

c) de importanţa ei pentru argumentare ........... 520

9. Regulile privitoare la teza respondentului: a-şi face obiecţii

sieşi şi a nu admite teze blamabile............... 522

10. Despre corectarea falselor argumente. Patru feluri de obiecţii

pentru a împiedica formarea unui raţionament...... 522

11. Despre erorile de argumentare şi despre

eronie întrebătorului ......................... 524

11
J

CUPRINS

12. Când argumentarea este clară şi când este falsă . .



13. Cele cinci specii de petitio principii şi de

petitio de contrari ...................

14. Cum devine cineva un dialectician exercitat şi abil

NOTIŢĂ INTRODUCTIVA LA RESPINGERILE SOFISTICE de Dan Bădărău ....................................

529

531 533


539

RESPINGERILE SOFISTICE

1. Introducere. Scopul tratatului: diferenţa dintre silogism

şi sofism .................................. 547

2. Cele patru specii de argumente ale discuţiei ............. 550

3. Cele cinci scopuri ale argumentării eristice sau sofistice .... 551

4. Primul scop: respingerea. Două feluri de respingeri: de limbaj

şi în afară de limbaj. Respingerile de limbaj ....... 552

5. Respingerile din afara limbajului ..................... 557

6. Toate paralogismele se reduc la paralogismul ignorării

respingerii................................. 564

7. Cauzele erorii sunt cauzele paralogismelor.............. 570

8. Respingerile sofistice sprijinite pe conţinutul ştiinţelor..... 572

9. Respingerile, fiind infinite, nu pot fi cunoscute toate ...... 575

10. împărţirea argumentelor după limbaj şi după

lucruri este falsă ............................ 577

11. Felurile de raţionament: apodictic, dialectic, peirastic,

eristic, sofistic.............................. 582

12. Al doilea şi al treilea scop al sofisticii: inducerea în eroare

şi în paradoxe .............................. 588

13. Alt scop al sofisticii: face pe respondent să cadă

în tautologie ............................... 591

14. Alt scop al sofisticii: producerea solecismelor............ 593

15. Orânduirea întrebărilor şi argumentelor în vederea

respingerilor sofistice ........................ 595

16. Utilitatea studiului de faţă. Soluţia paralogismelor ........ 599

17. Despre soluţiile aparente ale respingerilor sofistice........ 601

18. Adevărata soluţie a raţionamentelor false ............... 608

12

CUPRINS


19. Soluţionarea unor respingeri provenite din limbaj: echivocul

şi amfibologia.............................. 610

20. Soluţionarea respingerilor care se sprijină pe divizarea şi

pe compunerea cuvintelor ..................... 612

21. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe accent ......... 615

22. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe forma

limbajului ................................. 615

23. Concluzii despre soluţionarea respingerilor sofistice sprijinite

pe limbaj.................................. 621

24. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe accident........ 623

25. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe opoziţia dintre

relativ şi absolut ............................ 628

26. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe ignorarea definiţiei

respingerii................................. 631

27. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe petitio principii . . 632

28. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe falsa consecvenţă . . 633

29. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe falsa cauză ..... 634

30. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe reunirea mai

multor chestiuni în una singură................. 634

31. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe vorbărie........ 636

32. Soluţia respingerilor sofistice produse de solecisme ....... 638

33. Unele sofisme se rezolvă greu, altele se rezolvă uşor ...... 640

34. Rezumat al Respingerilor sofistice şi al Topicii .......... 645

INDICE TERMINOLOGIC AL ORGANONULUI .......... 649

INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA

I

Analitica secundă1 ('AvaXuTucâ uarepa, în limba latină: Analitica posteriora) dezvoltă, sub toate laturile, tema comună a celor două Analitici, temă abia formulată la începutul Analiticii prime: ce este ştiinţa (eTrioTrfuTi), ce este demonstraţia (diroSei^isO, condiţia fun­damentală a ştiinţei, în ce constă „deprinderea de a demonstra" (e|ir âTro5€iKTiKTÎ), cum spune Aristotel în Etica Nicomahică{Vl,3,1139 b sub finem). Analitica primă a întrerupt expunerea demonstraţiei pentru a cerceta în prealabil raţionamentul elementar, pe care Aristotel 1-a descoperit, dându-i şi numele tehnic de „silogism". Demonstraţia este un silogism, dar nu orice silogism este o demonstraţie, un raţionament „ştiinţific" (^ttiottihovikt)), necesar, cert. Alături de silogismul necesar al ştiinţei, silogismul „probabil", adică fără necesitate, dar adevărat, al dialecticii şi retoricii, îşi impune prezenţa pentru a întregi profilul



1 în limba greacă şi în limba latină, ca şi în unele traduceri moderne, termenul esîe folosit la plural („Analiticile prime", „Analiticile secunde"). Noi l-am traspus la sin­gular, după modelul termenilor similari, de exemplu: „fizică", „metafizică", „matematică", „mecanică" etc, în loc de „fizici", „metafizici", „matematici" (încă în uz), „mecanici" etc.

I

15



A

MIRCEA FLORI AN

cunoaşterii. La începutul Analiticii secunde, ca şi la începutul Analiticii prime, Aristotel face deosebirea dintre ştiinţă, domeniul apodicticii, şi dialectică, domeniul opiniei (8o|a), al probabilului (evo8o£ov). El se foloseşte de încă un termen pentru a desemna probabilul, ceea ce stă aproape de ştiinţă, fără a avea necesitatea ştiinţei. Acest termen este euXoyos", în sensul general de „verosimil", „admisibil'", „convenabil", „coerent", „bine întemeiat" pe experienţă şi alte cunoştinţe, „raţional". Merită să fie relevat că acest termen nu se întâlneşte în scrierile de logică, ci în celelalte scrieri2.

Analiticile opun3 apodictica (ştiinţa) şi dialectica, cercetată în Topica. Dar chiar în Analitici, capitole întregi recunosc fără înconjur că ştiinţa apodictică se reazemă pe dialectică. Ştiinţa şi dialectica nu numai că nu se exclud, dar nici una nu se poate lipsi de cealaltă, şi chiar uneori dialectica este, cum vom vedea, condiţia, izvorul ştiinţei, şi, ca atare, ea oferă adevăruri prime, sigure, principii.

Trebuie subliniat neîncetat că doctrina logică a lui Aristotel nu este monolitică, nu este un bloc tăiat dintr-o bucată. Analiticile par a fi o concepţie perfect coerentă, viguroasă, stringentă, având drept model „demonstraţia" matematică. Notăm în treacăt că termenul de „deducţie" (deductio este traducerea latină a lui diraywyii) se găseşte întrebuinţat în Analitici nu în sensul de astăzi, aproape identic cu „demonstraţie", ci în sensul de „reducţie" sau „abducţie", mai ales de „reducere la absurd". Totuşi, matematica nu este modelul unic al lui Aristotel, model împrumutat creatorilor „geometriei" occidentale. Aristotel nu este un matematician original şi nici măcar un cunoscător mai profund al matematicii din vremea sa. Teoreticienii moderni ai matematicii pun la îndoială şi temeinicia meritului său recunoscut, în genere, de a fi

2J.M.Le Blond, EviXoyo? et /'argument de convenance chez Aristote, 193S 3 Opoziţia dintre dialectică, tratată în Topica, şi apodictică (ştiinţa demon­strativă), fundată pe cele două Analitici, se cere precizată. Cercetările filologice şi filozofice sunt de acord că dialectica (Topica) reprezintă primul stadiu al logicii aristotelice. în discuţie este încă, ce anume urmează dialecticii: „Analitica primă" (studiul silogismului ca formă logică comună dialecticii şi apodicticii), cum cred H. Maier şi W.D. Ross, sau „Analitica secundă" (studiul silogismului apodictic, ştiinţific), cum susţine, mai recent Fred. Solmsen.

Succesiunea istoric-logică a celor două Analitici este o chestiune secundară, esenţial este că metoda ştiinţifică, demonstraţia, are ca model metodica aplicată în geometria vremii.

16

INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA



generalizat metoda matematicii, demonstraţia. Că Aristotel n-a avut o înţelegere modernă a structurii relaţioniste, proprie demonstraţiei ma­tematice, nu e de mirare; dar totodată nu trebuie să trecem cu vederea că el a combătut, ca un abuz, panmatematismul mistic al pitagorismului şi al platonismului în faza lui târzie.

Aristotel este în primul rând un făuritor al ştiinţelor naturii, domenii în care el deschide drumuri bătute de urmaşi până în epoca modernă. între doctrinarul aparent rigid al ştiinţei şi practicianul ştiinţei există o deosebire apreciabilă. Practicianul nu impune faptelor procedee rigide şi definitive, ci el este gata să modifice un procedeu, pentru a-1 mlădia după fapte, şi chiar uneori exclamă: „este absurd a avea încredere în gândire", adică în gândirea pur speculativă. în cercetările sale de specialitate, Aristotel procedează cu prudenţă şi cu nuanţare, apropiindu-se astfel de „probabilitatea" dialecticii, de procedeele reco­mandate de Topica. Se impune neîntârziat o precizare referitoare la structura Topicii şi deci şi a dialecticii aristotelice. Dialectica aristotelică are două aspecte distincte. De o parte, dialectica este o cercetare a ceea ce este comun şi generic în cunoaşterea spontană a oamenilor, latură căreia i se opune ştiinţa apodictică specială, adaptată obiectului — de aici provine aversiunea lui Aristotel faţă de ceea ce este pur „logic", faţă de tot ceea ce se opune „fizicului" sau realităţii concrete. „Logic" este echivalent cu „dialectic", cu „generic", „comun", opus ştiinţelor speciale, concrete, mai ales „fizice". De altă parte, dialectica este apo-rematică, adică cercetează „aporiile", „dificultăţile" cu soluţii pro şi contra, pentru a se ridica treptat, critic, de la fapte concrete la principii, la adevăruri generale. Sub acest aspect, metoda dialectică este, în primul rând, o inducţie, un examen dibuitor, liber, neîncătuşat de formule rigide, exagerate mai târziu de către scolastică. Aristotel, care recunoaşte existenţa unui silogism dialectic, rareori îl întrebuinţează în Topica. De aceea, în sfârşit, cercetarea dialectică a opiniilor contrare, aporetica, se serveşte de obicei de istorie, de perspectiva istorică a problemelor.


Yüklə 3,07 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   68




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin