Elemente de istorie, doctrină şi practică misionară


Educaţia din învăţământul teologic – premisa “misiunii în unitate”



Yüklə 2,8 Mb.
səhifə4/61
tarix07.01.2019
ölçüsü2,8 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   61

Educaţia din învăţământul teologic – premisa “misiunii în unitate”

“Împărţirea studiilor teologice în cele patru secţii clasice – biblică, istorică, sistematică şi practică- este depăşită şi trebuie reconsiderată. Între consecinţele negative ale acestei împărţiri, justificată mai curând de raţiuni didactice, este şi separarea diverselor domenii ale cercetării teologice şi dezvoltarea unor discursuri mai mult sau mai puţin paralele….”44. De fapt întreg studiul teologic ar trebui făcut din perspectiva şi în perspectiva misiunii şi ecumenismului. Poate de aceea misiunea a fost numită “mama teologiei”45, expresie folosită prima dată de teologul sistematician Martin Kahler. Teologia a apărut ca “o manifestare însoţitoare a misiunii creştine”, scriitorii nou-testamentari nefiind cercetători ai evidenţelor, înainte de a le aşterne în scris (poate cu excepţia Sfântului Luca), ci mai degrabă ei au scris în contextul unei “situaţii de urgenţă” a unei Biserici care, din cauza întâlnirii misionare cu lumea, era forţată să teologizeze.46

Nici Teologia Dogmatică nu mai poate fi predată după o metodă comparatistă simplificatoare, cu accentuarea unor „diferenţe confesionale” care adesea nu mai sunt, sau nu au fost niciodată valabile integral47, ci fiind bine întemeiată biblic şi patristic, trebuie să descopere identitatea proprie a Ortodoxiei, cu deschidere ecumenică, în sensul cuceririi „celorlalţi” prin adevăr, obiectivitate şi iubire, nu prin complex de superioritate şi desconsiderare. Astăzi sunt mulţi, inclusiv în învăţământul teologic universitar, care cred că ecumenismul a intrat într-o fază delicată, cu semne accentuate de declin, situaţie amplificată şi de confundarea misiologiei cu sectologia şi de tratarea superficială a ecumenismului în învăţământul nostru teologic. Se resimt evenimentele dramatice care însoţesc schimbările din Europa (conflictele etnice, emigrarea şomajul, dezorientarea, tendinţele sincretiste, libertinajul, disoluţia familiei şi a eticii conjugale ş.a.). Bisericile, chiar din aceeaşi tradiţie, tind spre confruntare. Marile puteri nu au o viziune pentru o societate mai bună şi mai dreaptă, ci doar un plan pentru “o noua ordine mondială”, poate la fel de nedreaptă ca şi cea veche. Naţiunile şi popoarele nu doresc să convieţuiască în pace cu celelalte, ci doresc să se “purifice”. Procesul de unificare şi transformare a Europei într-o entitate multi-culturală va afecta întreaga omenire, nu doar locuitorii statelor membre. Europa este datoare să păstreze echilibrul spiritual. Prin urmare, eforturile titanice ale ecumenismului au nevoie de o reorientare, de asemenea, bisericile cu instituţiilor lor de învăţământ şi formare nu au cum să „şomeze”, ci , dimpotrivă, acum când răul se strecoară tot mai insidios, este nevoie de maximă trezvie.

Dacă vedem Biserica nu ca o instituţie, ci drept koinonia, poporul lui Dumnezeu chemat să descopere iubirea lui Dumnezeu, să ofere mărturie despre prezenţa Sa restauratoare, atunci şi concepţia despre învăţământul teologic trebuie restructurată. Scopul principal al educaţiei teologice nu este simpla „producere” de candidaţi la hirotonie şi la misiune – cu alte cuvinte cadre profesionale – , care să propovăduiască şi să perpetueze adevărurile şi etica creştină, ci oferirea certitudinii că absolvenţii vor fi capabili să creeze comunităţi creştine autentice. De la începutul scolasticismului medieval, şi chiar după Renaştere, Teologia a fost o disciplina care utiliza metodele logicii aristoteliene, cunoaşterea raţională devenind singura formă de cunoaştere legitimă. Treptat, educaţia teologică şi-a mutat centrul din contextul euharistic/liturgic al comunitaţii locale, ajungând să pregătească doar “lideri” bisericeşti, nu întregul popor al lui Dumnezeu.48 Este timpul ca să fie îndreptate aceste neajunsuri, granturile de cercetare fiind indispensabile în acest proces.




“Formare de formatori în studii ecumenice şi misiologice” – primul grant ”Leonardo da Vinci” în domeniu teologic din România

Programul de granturi „Leonardo da Vinci” este finanţat de Uniunea Europeană şi desfăşurat in Romania sub egida Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Obiectivul îl constituie promovarea integrării europene prin educaţie şi a educaţiei pentru integrare, facilitarea obţinerii deprinderilor profesionale, cultivându-se diversitatea în unitate şi interculturalitatea. Programul presupune creearea unor parteneriate între centre de educaţie din România şi din ţările Uniunii Europene în scopul continuării educaţiei şi pregătirii profesionale. Proiectele se depun şi se înscriu pe o pagina de internet special creată şi se selectează prin concurs.

Promotorul şi contractorul grantului “Leonardo da Vinci” cu titlul : Formare de formatori în studii ecumenice şi misiologice, având ca număr de înregistrare Ro/2005/95172/Ex., este Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”. Partenerii interni sunt Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar partenerii externi: The Norwegian Lutheran School of Theology (Det teologiske Meninghetsfakultet) din Oslo, Norvegia si Zentrum Okumene der Evangelishes Kirche in Hessen und Nassau din Frankfurt, Germania. Echipa de gestionare a proiectului o alcătuiesc: Rectorul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, Profesor univ.dr. Constantin Oprean – supervizare proiect, Ec.ddr. Cristina Puia- gestiune financiară, Pr.conf.univ.dr.Aurel Pavel – responsabil contacte cu partenerii; Pr.lect.univ.dr.Nicolae Moşoiu – redactor şi responsabil proiect. Colectivul de cercetare, format prin concurs, a fost alcătuit din cadre universitatre de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Cluj -Napoca şi Arad - de la Sibiu : Pr. conf. univ.dr. Aurel Pavel, pr.lect.univ.dr.Nicolae Moşoiu şi Prep. univ.dr. Daniel Buda; de la Cluj : Pr. asist. univ. dr. Mircea Oros şi Lect. univ. dr. Radu Preda iar de la Arad: Pr.conf.univ.dr. Mihai Săsăujan şi Asist.univ. drd. Cristinel Ioja - .care au urmat cursuri interactive şi vizite de studiu la Frankfurt sau Oslo.

Grupul care a plecat la Frankfurt, format din Pr. conf. univ. dr. Aurel Pavel, Pr.conf.univ.dr. Mihai Săsăujan, Lect.univ.dr. Radu Preda, a avut la Centrul Ecumenic al Bisericii Evanghelice din Hessen şi Nassau din Frankfurt, în perioada 8-14 mai, următorul program: în dimineaţa zilei de 8 mai li s-a prezentat istoria şi activitatea Centrului Ecumenic de către conducătorii fiecărui departament, după care organizatorii au răspuns întrebărilor oaspeţilor. După amiază au vizitat Institutul Confesional de la Bensheim unde au audiat conferinţa conducătorului Institutului, Rev. Dr. Walter Fleischmann-Bisten, cu titlul Institutul confesional, un mod de lucru al Bisericii Evanghelice Germane. Marţi, 9 mai au vizitat Universitatea Goethe, în special Facultatea de Teologie Evanghelică în a cărui bibliotecă s-au documentat asupra temei proiectului. După masă au audiat conferinţa Comuniunea de lucru a Bisericilor creştine în Germania, de Barbara Rudolph. Miercuri, 10 mai, au vizitat Seminarul Teologic al Bisericii Evanghelice Germane din Hessen şi Nassau în a cărui bibliotecă au avut ocazia să se documenteze. După amiază, directorul seminarului Prof. Dr. Peter Scherle a susţinut o conferinţa, iar apoi s-a folosit medioteca. Joi, 11 mai au audiat conferinţa susţinută de Prof. Dr. Matthias von Kriegstein cu titlul Migraţia ca provocare pentru reflecţia teologică şi abordarea eclesială. După amiază a avut loc o masă rotundă pe această temă, cu colaborarea oaspeţilor români şi a altor invitaţi. Vineri, 12 mai, au participat la o masă rotundă organizat de Centrul Misionar din sud-vestul Germaniei, cu titlul Despre activitatea misionară, linii directoare şi exemple programatice. După amiază au vizitat parohia din Raunheim unde participat la o masă rotundă pastorul Jörg Bickelhaupt, responsabil cu problemele interconfesionale ale Centrului Ecumenic. Ziua de sâmbătă a fost dedicată studiului în biblioteca Centrului ecumenic şi pregătirii contribuţiilor la diseminarea proiectului.

În perioada 15-21 mai 2006, au participat la cursul de pregătire organizat la Institutul norvegian de Teologie Luterană din Oslo, Pr. lect. dr. Nicolae Moşoiu iniţiatorul şi responsabilul proiectului, Pr.asist.dr.Mircea Oros, Asist. drd. Cristinel Ioja şi Prep. dr. Daniel Buda. Acest Institut, de grad universitar, este cel mai important centru teologic din Norvegia. Aici studiază în prezent aproximativ 700 de studenţi, organizandu-se şi cursuri de master şi doctorat. De menţionat faptul că un fost student al Facultăţii noastre, d-l Marius Ţeican, frecventează în prezent cursurile de Master la Oslo, pregătind o disertaţie despre viaţa creştină în România în timpul dictaturii bolşevice. Marea majoritate a clerului şi a profesorilor de Religie din învătământul de stat din Norvegia au fost educaţi aici, iar din 11 episcopi câţi numără Sinodul Bisericii Luterane din Norvegia, 10 au studiat la această şcoală teologică.

Responsabii cursului de pregătire de la Oslo au fost Prof.univ.dr.Tormod Engelsvikel, reputat specialist în misiologie, şi cercetător universitar ddr. Helene Lund, care au răspuns cu deosebită amabilitate rugăminţii de a se ocupa de oaspeţii români. Stagiul a implicat audierea unor serii de cursuri interactive susţinute în limba engleză de către cadrele didactice ale Institutului, studiu şi cercetare în bibliotecă, iniţierea în istoria bisericilor precum şi în viaţa ecumenică, socială şi politică a Norvegiei, vizite de studiu.



Luni 15 mai, după prezentarea Institutului şi a resurselor de studiu şi cercetare a avut loc deschiderea oficială a cursului, în prezenţa membrilor corpului profesoral, Rectorul Institutului, Prof.univ.dr.Vidar Haanes a susţinut primul curs cu titlul Creştinătatea în Norvegia din perspectivă istorică. Al doilea curs cu titlul Ecumenismul în Norvegia din perspectivă ortodoxă a fost susţinut de Prof.univ.dr. Torstein Tollefsen, Profesor de Filosofie la Universitatea de Stat din Oslo, convertit la Ortodoxie. Ultimul curs din prima zi a fost susţinut de Prof.univ.dr. Harald Hegstadt având titlul Religie, Biserică şi misiune în Norvegia. A doua zi a fost rezervată următoarelor cursuri: Abordarea unitatii din diferite perspective. Câteva provocări actuale ale dialogului ortodoxo-protestant, Drd. Helene Lund; Ca toţi să fie una – modelul ecumenic al Consiliului Bisericilor din Norvegia. Istoric, ultimele evoluţii în cooperarea ecumenică în Norvegia, Ørnulf Steen, Secretar General al Consiliului Bisericilor din Norvegia; Asistenţa socială (Diaconia) în perspectivă internaţională şi ecumenică, Prof.univ.dr. Gunnar Heiene. La prânz a avut loc o întâlnire cu corpul profesoral al Institutului la care s-a prezentat proiectul nostru de cercetare şi s-a discutat liber despre situaţia învăţământului teologic din România şi Norvegia, precum şi despre perspectivele de colaborare, sperăm printr-un parteneriat, avându-se în vedere principiile aşa-numitului Proces Bologna. Seara zilei a fost dedicată unei recepţii oferite de Ambasada României la Oslo, la care au participat oaspeţii români şi conducerea Institutului de Teologie Luterană din Oslo. În discursul rostit de Doamna Anamaria Almăşan, însărcinată cu afaceri şi locţiitor de Ambasador, precum şi din discuţiile private cu domnul Consul Dumitru Marius Hâncu, s-a exprimat disponibilitatea autorităţilor române de a sprijini întărirea relaţiilor culturale între România şi Norvagia, înclusiv pe linie teologică, precum şi preocuparea Ambasadei României de a face cunoscută în Norvegia arta, cultura teologică şi spiritualitatea ortodoxă a poporului român. Miercuri, 17 mai, oaspeţii români au asistat la festivităţile din faţa palatului regal organizate cu ocazia zilei naţionale a Norvegiei, au vizitat mai multe obiective culturale şi social -politice, iar după amiaza a fost dedicată studiului în bibliotecă. Joi, 18 mai au fost audiate următoarele cursuri: Misiune în Noul Testament – referiri la situaţia contemporană, Prof.univ.dr. Hans Kvalbein; Misiunea din perspectivă ecumenică şi evanghelică, Prof.univ.dr. Tormod Engelsviken; Noi spiritualităţi şi concepţii despre Iisus în lumea contemporană, Prof.univ.dr. Arild Romarheim. Seara a fost dedicată studiului în bibliotecă. Vineri 19 mai a cuprins, dimineaţa, cursul Penticostalism şi creştinătate în ţările Sudului ca şi provocare pentru Biserici, Prof.univ. dr. Terje Hegertum. La amiază, oaspeţii români au fost invitaţi să oficieze o rugăciune după tradiţia ortodoxă la care au participat mulţi studenţi şi corpul profesoral. După amiază au fost vizitate mai multe biserici istorice din Oslo, precum şi Centrul Norvegian de Misiune pentru Est, unde au avut o discuţie interesantă cu domnul Ed Brown, responsabil cu drepturile omului al acestui Centru. Sâmbătă, 20 mai Prof. univ.dr. Øystein Lund, Directorul de studii al Institutului a susţinut ultimul curs cu titlul Concepţii pedagogice şi mijloace moderne în predarea religiei şi a teologiei. În discursul de încheiere a cursului, domnul Lund a exprimat, în numele conducerii Institutului, disponibilitatea dezvoltării unui parteneriat între Institutul de Teologie din Oslo şi Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu. După masă a fost vizitată casa memorială a teologului norvegian Hans Nielsen Hauge şi s-a realizat evaluarea întregii săptămâni de studiu.

Considerăm că participarea la acest grant european de cercetare şi formare profesională a fost un mare privilegiu, oferindu-ni-se posibilitatea de a cunoaşte experienţa misionară şi ecumenică a două centre reprezentative în aceste domenii, dar şi ocazia de a lucra în “stil european” la un proiect de cercetare. După cum se ştie, Ministerul Educatiei şi Cercetării din România cere astăzi cadrelor universitare să scrie proiecte de cercetare, care să răspundă condiţiilor Uniunii Europene, acestea facând parte integrantă din procesul de armonizare a învăţământului nostru universitar cu cel european.

Volumul de faţă este rodul colaborării celor şapte beneficiari ai grantului european de cercetare “Leonardo da Vinci” şi face parte din procesul diseminării rezultatelor. Obiectivele principale ale proiectului “Leonardo da Vinci” au fost perfecţionarea cadrelor didactice, îmbunătăţirea conţinutului şi metodelor predării doctrinei creştine, misiunii şi ecumenismului, crearea de relaţii şi parteneriate între instituţiile implicate, precum şi semnalarea şi propunerea de metode pentru implementarea de programe şi instituţii la noi în ţară, scopul fiind formarea studenţilor şi masteranzilor, care la rândul lor vor forma comunităţi în care să primeze iubirea şi toleranţa, facilitându-se astfel “misiunea în unitate”. A fost o experienţă unică, de mare valoare pentru care suntem profund recunoscători tuturor celor care au contribuit, în special doamnei Ulrike Smith Hesse de la Frankfurt şi domnului profesor Tormod Engelsviken de la Oslo, care au răspuns fără nici o ezitare cererii noastre de a colabora la realizarea proiectului, reputatul misiolog norvegian acceptând cu multă dragoste şi să scrie prefaţa acestui volum.

Volumul cuprinde într-o versiune românească de studiu cele cinci documente despre misiune elaborate de CEB între anii 1980-2005, Raportul Comisiei speciale pentru participarea ortodoxă la CEB, alte câteva documente ecumenice importante precum şi studiile scrise de cei şapte beneficiari ai grantului. Se doreşte ca acest volum să fie şi o contribuţie la pregătirea celei de a treia Adunări ecumenice europene ce se va desfăşura la Sibiu în luna septembrie 2007, sub genericul : “Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru reînnoire şi unitate în Europa”. Cititorul se va familiariza cu elemente de istorie, doctrină şi practică misionară dintr-o perspectivă ecumenică, menite să lărgească orizontul cunoaşterii şi să faciliteze înţelegerea realităţilor contemporane.

17 septembrie 2006,

prăznuirea Sfintei Sofia şi a fiicelor sale,

Sfintele Martire Pistis, Elpis şi Agapis


Preot lect.univ.dr.Nicolae Moşoiu

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Andrei Şaguna” din Sibiu

ISTORIE
Misiunea Bisericii şi Ecumenismul

Enciclica patriarhală şi sinodală din 1902



Preafericiţilor şi preasfinţiţilor patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către preasfintele biserici surori întru Hristos-autocefale ale Rusiei, Ciprului, Greciei, României, Serbiei şi Muntenegrului.
Prea sfinţi conducători ai venerabilei Biserici ortodoxe autocefale, ne-au scris scrisori irenicole ca replică a anului nostru cu privire la alegerile noastre (după dorinţa Domnului) şi ridicarea la preasfântul apostolic şi patriarhal Tron, suntem bucuroşi să observăm vechea şi indestructibila legătură manifestată cu toată plăcerea şi căldura, şi cuvintele iubirii evanghelice, cu atâta căldură exprimate, şi rugăciunile fierbinţi adresate Domnului şi Bisericii lui Hristos.
Această aparenţă a frăţietăţii care se roagă împreună în Hristos şi este unită într-o armonie sacră încălzeşte sufletele noastre spre o continuă şi efectivă prietenie şi a trezit în noi speranţe mai mari pentru o cultivare mai fructuoasă a relaţiilor reciproce dintre Biserici care împărătşesc aceeaşi opinie cu o viziune spre o mai splendidă şi abundentă recoltă religioasă. Ne declarăm plini de cele mai bune intenţii şi cu bucurie primim cele mai sincere asigurări ale Sfintelor Biserici dintre care cea mai sfântă soră care poartă cele mai mari onoruri între Bisericile din Statele Ortodoxe (vorbim despre Bisericile Ortodoxe din toată Rusia) ne-a adus mari consolări prin a se adresa ea însăşi după cum urmează:
„Chemarea la pace şi iubire fraternă şi prietenia reciprocă intensă cu care v-aţi adresat nouă şi altor Biserici autocefale va stârni un ecou şi compromisuri în inimile tuturor creştinilor ortodocşi care sunt sincer devotaţi Bisericilor mame. Despărţiţi din motive istorice şi diferenţe de limbaj şi naţionalitate, Sf. Biserici locale ale lui Dumnezeu îşi găsesc unitatea în iubire reciprocă şi şi curajul într-o prietenie strânsă a uneia cu alta; şi ei primesc putere ca să facă progrese în credinţă şi devoţiune, respingând „ostilitatea şi proclamând Evanghelia universală.”
Acelaşi spirit al iubirii fraternale şi al unităţii derivă din sursa divină a Evangheliei care respiră vitalitate prin cuvinte şi expresii trimise prin scrisori între Bisericile surori: „Ei ne dau curaj şi forţă, şi nu asigură prilejuri de bucurie urmând lui Dumnezeu prin schimbul fraternal de salutări şi iubire spre a căuta de asemenea sfatul lor înţelept în probleme în care ambele studii şi judecăţi pot fi considerate oportune de către Biserici şi de asemenea realizarea cu succes a acestor lucruri bune spre beneficiul Bisericilor locale şi întregii Biserici al cărui Cap este Hristos.
Încurajate cu suscces de un asemenea suport frăţesc şi având în minte sfatul Sf. Apostol Pavel către Corinteni şi către toţi, de toate vârstele care cred în Hristos: „Vă rog, prieteneşte, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să vorbiţi aceleaşi lucruri, şi să nu fie nici o dispută între Voi; fiţi doar buni unii cu alţii în acelaşi cuget şi în aceeaşi gândire”, am decis să sugerăm Sf. nostru Sinod să delibereze un plan despre care noi credem că este bun şi sfânt şi se bucură de consideraţii serioase. Cu o viziune spre o mai clară formulare şi o mai uşoară studiere a ordinii naturale religioase, noi comunicăm acest plan venerabililor şi dragilor noştri fraţi în Iisus Hristos din Sinod; şi noi le-am cerut, indiferent de cine Sfânta noastră Biserică a lui Hristos o consideră oportună să facă un schimb de opinii dintre Sfinţii patriarhi şi a celor mai apreciaţi conducători ai Bisericilor autocefale din aceste locuri.
După o pregătire amănunţită ei au căzut de acord în unanimitate sinodală cu privire la dragii noştri episcopi adunaţi în sfântul Sinod, dar stând ferm în acord cu prevederile Bisericii primare (care spune că episcopii şi preoţii Bisericii iau legătura unii cu alţii prin scrisori, trimiţând în scris problmele şi soluţiile lor, conducând şi având grijă fraternală fiind într-un gând şi într-un cuvânt, noi procedăm prin a schiţa întrebările care au fost aprobate de Sinod. Ele nu ridică nici o altă problemă nouă dar pun mai departe probleme care vor fi pentru ceva timp subiecte de studiu comun, având obiectivul unei iluminări reciproce a Bisericilor locale ale Lui Iisus Hristos. Ele, motivate (desigur de intenţii similare pentru binele general, cu bucurie (noi credem) vor accepta şi vor considera oportună această cercetare şi cercul spiritual intercomunitar: nu este numai să fii perceput pragmatic dar este de asemenea dirijată de chemarea cu care fiecare dintre noi am fost chemaţi de Iisus Hristos prin favoarea şi binecuvântarea Domnului spre a păzi Bisericile Lui Sfinte, prin a fi preocupaţi de salvarea tuturor oamenilor.
Este, într-adevăr, necesar ca cei care sunt aleşi pentru conducerea spirituală să-şi mărească atenţia pentru binele tuturor creştinilor astfel încât cea mai preţioasă coroană a iubirii să fie capabilă să rodească mai mult în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Iată de ce considerăm că ceea ce ar trebui să facă în primul rând preoţii Bisericii autocefale este să examineze ceea ce ar aduce beneficiu, dar care încă nu s-a făcut, şi ceea ce s-ar putea face dinainte ar trebui şi trebuie făcut, să ne adunăm cu toţi credincioşii ortodocşi în unitate de credinţă şi în respect reciproc; şi ce ar mai trebui după aceea făcut ca să întărim pe mai departe sfânta noastră credinţă ortodoxă şi să apărăm cu mai multă tărie Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, împotriva asaltului spiritului contrar al acestor timpuri.
Este binecuvântat de Dumnezeu, şi în acord cu Evanghelia să căutăm memoriile celor mai Sfinte Biserici autocefale cu referire la prezentele şi viitoarele relaţii cu cele două mari grupări creştine, vis-a-vis de Biserica din Vest şi cea protestantă. Desigur unirea cu ei şi cu toţi cei care cred în Hristos cu noi în credinţa ortodoxă şi în inimă pioasă doresc (simt dorinţă) a tuturor creştinilor care stau ferm în doctrina evanghelică a unităţii şi este suficient subiectul rugăciunilor fierbinţi şi continue. Dar, în acelaşi timp noi nu ne îndoim că această dorinţă pioasă, vine pe fondul unei persistenţe a acest biserici în doctrine care s-au fixat odată cu trecerea timpului, ele par că nu tind să se unească în acelaşi drum al unităţii, pentru că sunt fixate în adevărul istoric al Evangheliei. Este turismul pe care Biserica catolică l-au găsit şi la Apostoli şi susţinută de dumnezeieştii Părinţi, în Conciliile ecumenice, şi acesta este capul, care e Hristos, marele stăpân, care o aduce cu propriul sânge, şi aceasta în concordanţă cu Apostolii ea este pilonul şi temelia adevărului şi trupul lui Hristos. Această sfântă Biserică este una în ceea ce priveşte identitatea de credinţă şi asemănarea manierelor, fiind la unison cu deciziile celor şapte sinoade ecumenice, şi trebuie să fie numai una, nu mai multe, diferind una de alta prin dogme şi instituţii eclesiale fundamentale: Dacă, în orice problemă în care e imposibil la oameni, dar cu putinţă la Dumnezeu, nu putem încă spera la o uniune a tuturor, pentru că pronia cerească este constantă şi activă şi oamenii sunt ghidaţi după evanghelia iubirii şi a păcii. Iată, de ce dacă aceste idei ar putea fi acceptate de fraţii sfinţi, pentru a fi urmate suntem îndreptăţiţi să aducem aceste întrebări: Dacă procentul este timpul potrivit pentru conferinţe preliminare, pentru a pregăti terenul spre o înfrăţire şi să determinăm, prin acord comun a tuturor membrilor bisericilor ce ar putea fi considerată cea mai bună cale.
În mod clar, relevant pentru unitatea creştinismului ar fi acele întrebări, cu precădere la problema bisericilor din Occident care s-au separat recent de Biserica Romei şi îşi zic „vechii catolici”, şi care spun că acceptă învăţătura Bisericii nedespărţite dinainte de secolul nouă şi hotărârilor celor şapte sinoade ecumenice, ei declară că fac parte deja din Biserica ortodoxă şi aşteaptă unirea ca un fapt formal deja împlinit. Zelul impetuos pentru adevărul creştin şi iubirea evanghelică, a acestor creştini pioşi este binevenită şi salutară. Evoluţiile conferinţelor lor sunt bine cunoscute întregii lumi creştine, aşa cum sunt şi cărţile şi lucrările lor de dogmatică şi liturgică simbolică.
O opinie clară cu privire la practica liturgică, a credinţei, nu ne-a parvenit încă, dar diferitele opinii cu privire la ea sunt expuse de oamenii bisericii noastre, de cei care i-au cunoscut, cel mai aproape şi de cei care i-au studiat de la distanţă: unii dintre ei au decis că în ceea ce priveşte punctele importante dogmatice, această confesiune este încă departe de Ortodoxia ideală, şi alţii din contră, o consideră ca neavând diferenţe atât de mari încât să pericliteze unitatea de credinţă şi comuniune eclesială, dar să înveţe şi să accepte adevărata învăţătură sănătoasă în acord cu Trandiţia. Gândim că este binevenit să invităm aceste puncte de vedere fraternale şi pioase pe această problemă importantă, ca să faciliteze această realitate creştină a unităţii cu noi toţi creştinii de pretutindeni.
Deloc mai puţină atenţie, nu merită în opinia noastră-problema calendarului comun, despre care s-a mai discutat şi s-a propus, în special reformarea calendarului iulian care a fost preluat timp de secole de Biserica Ortodoxă, sau acceptarea celui georgian, a cărui formă este mai defectivă din punct de vedere creştin, cel târziu fiind mai exact, considerăm astfel schimbările paştelui eclesial după acorduri reciproce.
În aceste studii, vedem că opiniile care ţin de Biserica Ortodoxă, care au făcut cercetări speciale cu privire la această problemă sunt împărţite. Nu Numai că ei cred că este foarte mică nevoie de schimbare. Alţii sugerează cea mai bună precizie şi măsurarea cronologică sau măcar o uniformizare universală. Şi ei susţin practica Bisericii Occidentale ca fiind rezonabilă, poate în aşteptarea unor beneficii religioase în opinia lor. Deci în timpurile noastre discuţiile s-au identificat, la fel şi propunerile de ambele părţi, amândouă de natură ştiinţifică şi religioasă, fiecare din ţările ortodoxe au o clară înclinaţie, ori spre schimbarea calendarului ortodox, ori spre reformarea lui. Şi această problemă este de o importanţă eclesială şi ni se pare corect şi nouă să schimbăm cu alte biserici ortodoxe informaţii spre formarea unui punct de vedere unitar. Deci, biserica noastră slăvită întru Hristos consideră acest schimb de opinii, ca fiind o indicaţie foarte simplă a acestei comuniuni spirituale, care ar trebui să fie menţionată în toate preocupările (întrebările) şi care este cea mai eficientă o Ortodoxie. Să sperăm că rugăciunile sincere vom găsi un ecou spre înfrăţire în inimile Bisericilor surori, şi să primim aprobarea iubirii frăţeşti. Noi credem, deasemenea, în beneficiile comune aşteptate din schimburile reciproce, a mai mare putere morală a bisericilor sfinte în Hristos, poate fi demonstrată încă odată lumii întregi.
Pentru opusa ei şi posesia adevărului de neschimbat este indestructibila unitate a Bisericilor locale. Cu aceste speranţe şi convingeri pe care se bazează ţelul nostru inspirat, a acestor conducători venerabili, care conduc Biserica lui Dumnezeu şi Sfintele sinoade, că Bisericile lor să fie glorioase şi învingătoare, ne rugăm Domnului din toată inima ca toată credinţa ortodoxă să creeze un scut invincibil şi urmăm de asemenea multe bucurii şi sănătate şi viaţă lungă Patriarhului, Preasfinţitului, care este foarte iubit şi dorit de noi.


trad. Pr.conf.univ.dr. Aurel Pavel

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Andrei Şaguna” din Sibiu



Enciclica patriarhiei ecumenice,1920,

către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”


...iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa”

1 Petru 1,22

Biserica noastră susţine că apropierea dintre nenumăratele Biserici Creştine şi înfrăţirea dintre ele nu este exclusă de diferenţele doctrinare care există între ele. În opinia noastră o asemenea apropiere este chiar de dorit şi necesară. Aceasta este folositoare din multe puncte de vedere pentru interesul real al fiecărei Biserici în parte şi a întregului Trup creştin, şi de asemenea pentru pregătirea şi înaintarea spre acea unitate binecuvântată care va fi completată în viitor în acord cu voia Domnului. De aceea, considerăm că timpul prezent este cel mai favorabil pentru a duce mai departe această importantă problemă şi pentru a o studia împreună.

Chiar dacă în acest caz, din pricina vechilor prejudicii, practici şi pretenţii, dificultăţile care au primejduit adesea încercările de unire în trecut pot apare ori pot fi crescute iar, cu toate acestea, în viziunea noastră, din moment ce suntem preocupaţi în acest stadiu iniţial numai de contacte şi apropieri, aceste dificultăţi sunt de o importanţă minoră. Dacă există voinţă şi intenţie bună, ele nu pot şi nu ar trebui să creeze un obstacol de neînlăturat.

De aceea, considerând un asemenea obstacol ca ne posibil şi neavenit, mai ales în viziunea plină de speranţă a „Ligii Naţiunilor”, riscăm să exprimăm mai jos, pe scurt, gândurile noastre şi părerea noastră privind modul în care înţelegem această apropiere şi contact şi cum considerăm ca aceasta să se realizeze; cu responsabilitate cerem şi invităm judecăţile şi opiniile celorlalte Biserici surori din Est şi a venerabilelor Biserici creştine din Vest şi de oriunde din lume.

Credem că următoarele două măsuri, vor contribui într-o mare măsură la apropierea care este atât de mult de dorit şi care ar fi atât de folositoare, şi credem că ambele vor fi pline de succes şi vor aduce folos.

Mai întâi, considerăm ca necesară şi indispensabilă înlăturarea şi abolirea tuturor neînţelegerilor şi amărăciunilor reciproce dintre diferitele Biserici care apar din tendinţa unora dintre ele de a momi şi a converti la propria confesiune adepţii altor confesiuni. Aceasta pentru că nimeni nu poate ignora ceea ce, din nefericire şi azi se întâmplă în multe locuri, tulburând pacea internă a Bisericilor, mai ales în Est. Multe tulburări şi suferinţe sunt cauzate de alţi creştini stârnindu-se mare mânie şi duşmănie, cu rezultate atât de nesemnificative, prin această tendinţă a unora de a face prozeliţi şi a momi membrii altor confesiuni creştine.

După această esenţială „restabilire” a sincerităţii şi a încrederii între Biserici, considerăm,

În al doilea rând că, mai presus de toate, dragostea ar trebui să înflăcăreze şi să întărească Bisericile, astfel încât ele ar trebui să nu se mai considere unele pe altele ca străine şi externe, ci ca înrudite şi ca fiind parte a aceleiaşi case a lui Hristos şi „împreună moştenitoare şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună părtaşi ai făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos Iisus” (Efeseni 3, 6).

Pentru că, dacă diferitele Biserici sunt inspirate de dragoste şi o plasează înainte de orice altceva în judecata lor despre alte Biserici şi în relaţiile lor cu ele, în locul creşterii şi răspândirii disensiunilor existente, ele vor fi în stare să reducă şi să diminueze aceste disensiuni.

Prin arătarea unui drept interes frăţesc în ceea ce priveşte condiţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin disponibilitatea de a arăta interes faţă de ceea ce se întâmplă în acele Biserici şi de a dobândi o mai bună cunoaştere a lor şi prin bunăvoinţa prietenească de a oferi sprijin şi ajutor reciproc, multe lucruri bune vor fi câştigate pentru slava şi folosul tuturor şi a trupului creştin. După părerea noastră, o asemenea prietenie şi o dispoziţie primitoare a Bisericilor între ele, poate fi arătată şi demonstrată în particular în următoarele moduri:



  1. prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile;

  2. prin schimbul de scrisori frăţeşti, cu ocazia marilor sărbători ale anului bisericesc, aşa cum se obişnuieşte şi cu alte ocazii excepţionale;

  3. prin relaţii strânse de prietenie între reprezentanţii Bisericilor de oriunde ar fi ei.

  4. Prin relaţii de prietenie între şcolile teologice şi profesorii de teologie; prin schimburile de păreri teologice şi eclesiastice şi a altor lucrări publicate în fiecare Biserică;

  5. Prin schimbul de studenţi pentru o mai completă pregătire între seminariile diferitelor Biserici;

  6. Prin convocarea conferinţelor pan-creştine pentru a examina întrebări de interes comun pentru toate bisericile;

  7. Prin studiul istoric imparţial şi adâncit al diferenţelor doctrinare atât prin seminarii şi cărţi;

  8. Prin respectul reciproc pentru obiceiurile şi practicile din diferite Biserici;

  9. Prin permiterea folosirii reciproce în comun, a capelelor şi a cimitirelor pentru funerariile şi înmormântările credincioşilor altor confesiuni care mor în pământ străin;

  10. Prin deciderea chestiunii despre căsătoriile mixte între confesiuni;

  11. În ultimul rând prin asistenţa mutuală din toată inima pentru biserici în străduinţa lor pentru propăşire religioasă, caritate, etc.;

Un astfel de contact sincer şi apropiat între Biserici, va fi din ce în ce mai folositor şi profitabil pentru întregul trup al Bisericii, căci nenumăratele pericole ameninţă nu numai o anume Biserică, ci pe toate. Aceste pericole atacă chiar temelia credinţei creştine şi esenţa vieţii şi societăţii creştine. Pentru că groaznicul război mondial care tocmai a luat sfârşit, a adus la lumină multe simptome nesănătoase din viaţa popoarelor creştine şi a descoperit adesea marea lipsă de respect chiar şi pentru principiile elementare ale dreptăţii şi carităţii. Astfel aceasta înrăutăţeşte starea rănilor deja existente şi deschide altele noi şi de o mult mai materială natură, care cere atenţia şi grija tuturor Bisericilor. Alcoolismul, care creşte în fiecare zi; sporirea luxului inutil sub pretextul îmbunătăţirii vieţii şi a înveselirii ei; voluptatea şi plăcerea cu greu acoperite de cloaca libertăţii şi indecenţei din literatură, pictură, teatru şi din muzică, sub respectabilul nume al dezvoltării bunului gust şi a cultivării artei fine; zeificarea bogoţiei şi contestarea înaltelor idealuri; toate acestea şi altele asemenea, întrucât ameninţă însăşi esenţa societăţii creştin sunt de asemenea probleme actuale cerând şi într-adevăr necesitând studiul şi cooperarea comună de către Bisericile creştine.

În cele din urmă, este datoria Bisericilor care poartă numele sfânt al lui Hristos să nu mai uite şi să nu mai neglijeze nici o dată noua şi marea poruncă a iubirii. Nici nu mai trebuie să continue să cadă cerşind milă în urma autorităţilor politice, care, aplicând cu adevărat spiritul Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos, deja au alcătuit sub fericite auspicii aşa numita Lgă a Naţiunilor cu scopul de a apăra şi cultiva caritatea şi înţelegerea între popoare.

Pentru toate aceste motive, fiind noi înşine convinşi de necesitatea stabilirii unui contact şi a unei ligi (frăţii) între Biserici şi crezând că celelalte Biserici împărtăşesc convingerea noastră ca şi participanţi, cel puţin ca început, le cerem tuturor să ne trimită, ca răspuns, o decizie cu gândurile şi părerea lor în această problemă, astfel încât, după ce s-a ajuns la acordul şi resoluţia comune, să putem purcede împreună la realizarea ei, şi astfel „grăind adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine-încheiat prin toate legăturile care şi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi ne zideşte întru dragoste (Efeseni 4, 15-16)

Ianuarie, anul de graţie, 1920

Patriarhia Constantinopolului


trad. Pr.conf.univ.dr. Aurel Pavel

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Andrei Şaguna” din Sibiu



Raportul final al consultării referitoare la „Ecumenismul în sec. XXI”
Pentru pacea lumii întregi, stabilitatea Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu şi pentru Unirea tuturor, Domnului să ne rugăm”



  1. În spiritul acestei rugăciuni, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, a invitat un grup de 106 reprezentanţi ai Bisericilor, organisme sau ministere specializate, consilii ale Bisericilor regionale şi naţionale, comunităţi creştine mondiale şi organizaţii ecumenice internaţionale, la o consultare despre „ECUMENISMUL ÎN SEC. XXI”, care a avut loc la Chavannes-de-Borgis, în Elveţia, din 30 noiembrie la 3 decembrie 2004.

  2. Necesitatea acestei consultări vine din faptul că, creştinii sunt confruntaţi cu noi provocări în lume şi au nevoie să lucreze împreună într-un mod nou şi eficace pentru a răspunde chemărilor lumii din perspectiva Evangheliei lui Iisus Hristos.





Yüklə 2,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə