Subiectul 12: Taina Mirungerii



Yüklə 1,82 Mb.
səhifə1/35
tarix11.09.2018
ölçüsü1,82 Mb.
#80915
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   35

Subiectele pentru examenul de Teologie Dogmatică

An IV, semestrul II


1.Sfânta Taină a Botezului- temeiuri biblice,TDO,3, 35-62,TDS,2, 206-218,TTDE, 183-184. Raportul dintre botezul săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul, Botezul Mântuitorului în Iordan şi Taina Sf.Botez.; Semnificaţia apei baptismale; textul Sfintei Taine a Botezului - comentarii

2. Taina Mirungerii, TDO,3, 66-83, TDS,2, 219-224,TTDE,184-185 şi tot obligatoriu pentru toţi studenţii “Mirungerea ca Taina” în Anuarul Sibiu 2000-2001,p.212-230.

3. Dumnezeiasca Euharistie, TDO,3, 76-126,TDS,2, 224-243,TTDE,186-187

4. Taina Mărturisirii, al doilea botez,TDO,3, 126-149,TDS,2, 243-254,TTDE, 185

5. Taina Hirotoniei sau a Preoţiei, TDO,3, 149-183, TDS,2, 255-259,TTDE, 187-188

6. Taina Nunţii, TDO,3, 183-211,TDS,2, 259-263,TTDE, 188-189

7. Taina Maslului,TDO,3, 211-218, TDS,2, 264-269,TTDE,189-190 şi tot obligatoriu pentru toţi studenţii J.C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Sophia, 2008, toată cartea sau minim: Cuvânt înainte p.5-26, O formă specială de nebunie: nebunia pentru Hristos, p.167-212

8. Învăţătura creştină despre moarte şi nemurirea sufletului. Lumea care va să vină. Eshatologia,TDO,3, 223-255,TTDE,195-202, şi tot obligatoriu pentru toţi studenţii J.C. Larchet: Tradiţia Ortodoxă despre viaţa de după moarte, Sophia, 2007, minim: Cuvânt înainte 5-12, Originea şi înţelesul duhovnicesc al morţii, p.13-38

9.Împărăţia lui Dumnezeu- Basileia. Recapitularea (anakephaleiosis) tuturor (ta panta) în Hristos TTDE (2009), 399-420

10. Chipul înnoit al lumii. Parusia sau a doua venire a Domnului

TDO,3, 404-420

11. Învierea morţilor. Natura trupurilor înviate,TDO,3, 421-449

12. Judecata universală sau obştească şi viaţa veşnică,TDO,3, 449-481; “... şi viaţa veacului ce va să vie”- trăsătura fundamental eshatologică a teologiei ortodoxe, DEE,309-315

13. locul ortodoxiei în comunitatea ecumenică . Una Sancta Catholica, TTDE,237-242

14.Teze Ecleziologice Cu Implicaţii Ecumenice, TTDE,250-257

15.„ Sobornicitatea deschisă ” ca tipologie ecumenică, TPDVU,246-287

16. Paternitatea Lui Dumnezeu şi darul filiaţiei adoptive baptismale - πνευ̃μα  υίοθεσία, spiritum adoptionis filiorum (Romani 8, 15) (Pr.conf. N.M., text oferit spre multiplicare şi publicat în vol.: Pr.Prof.Dr.Ştefan Buchiu, Pr.Asist.Dr.Sorin Şelaru (coord.), Dumnezeu Tatăl şi viaţa Preasfintei Treimi, Editura Trinitas, Bucureşti, 2010).

Abrevieri

TDO (1,2,3), Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă (Bucureşti, 2003, 3 vol.),

TDS (1,2), Prof.Nicolae Chiţescu,Pr.Prof.Isidor Todoran, Pr.Prof.I.Petreuţă, Teologia Dogmatică şi Simbolică ( 2 vol., ed.a II-a, Cluj Napoca, vol.1, 2004, vol.2, 2005),

TTDE, Pr.Prof.Dr.Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică (Bucureşti, 1999),ed II Sibiu 2009

OAÎ, Panayotis Nellas, Omul-animal îndumnezeit (Sibiu, 1999),

TDSECO, Nikos Matsoukas, Teologie Dogmatică şi Simbolică II, Expunerea Credinţei Ortodoxe (Bucureşti, 2006),

O, Paul Evdokimov, Ortodoxia,

DEE, Karl C.Felmy, Dogmatica experienţei ecleziale, (Sibiu, 1999),
N.B. A se vedea şi tematica de la seminarii, obligatorie pentru toţi studenţii
Pr.conf.dr.N.Moşoiu Asist.Dr. Ciprian Toroskai


1.Sfânta Taină a Botezului- temeiuri biblice,TDO,3, 35-62,TDS,2, 206-218,TTDE, 183-184. Raportul dintre botezul săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul, Botezul Mântuitorului în Iordan şi Taina Sf.Botez.; Semnificaţia apei baptismale; textul Sfintei Taine a Botezului - comentarii
TDO 3, pag. 35 – 62

1. Unirea între ap şi Duhul Sfânt ca ă sân al omului nou

Prin despărţirea omului de Dumnezeu, Duhul n-a incetat de a susţine pe oameni şi de a conlucra cu ei la naşterea oamenilor următori. Căci fără Duhul nu se poate naşte nimic.

Dar ei se nasc acum in mod principal din "trup" şi poartă in ei amprenta "trupului", adică a fiinţei antecesorilor, căzută din mobilitatea interminabilă şi in continuă ascensiune a vieţii in Duh.

Fără Duhul nu se poate naşte mai ales minunea intotdeauna originală a unui alt om;

natura nu naşte decat forme monotone, numai in spirit e noutatea niciodată repetată. Dar oamenii născuţi după păcat, deşi născuţi intr-un anumit grad şi din Duhul, sunt in cea mai mare parte despărţiţi de Duhul. Din acest motiv ei se solidifică cu uşurinţă şi prin aceasta mor trupeşte şi spiritual.

Cuvantul dumnezeiesc prin intruparea Sa, a adus Duhul Sfant din nou şi intr-un grad deplin in comunicare cu creaţia. De acum, omul care se deschide prin credinţă lui Hristos se poate naşte din nou prin lucrarea precumpănitoare a Duhului. Duhul Se extinde şi in oamenii care cred in Hristos, prin Botez, refăcand chipul Logosului şi in ei.

Fiul lui Dumnezeu intrupat, deşi n-avea nevoie de această renaştere prin Botez, căci era născut de la inceput din Duh, acceptă Botezul pentru noi oamenii, pentru a fi şi in această privinţă primul om care se botează din apă şi din Duh. Prin aceasta a unit Duhul din El in mod actual cu apa, ca san şi susţinător al vieţii, de astă dată al vieţii nesupuse morţii, intrucat e deplin unit cu Duhul. Aşa a implinit Hristos toată dreptatea cu care avea să imbrace din nou pe oamenii care" vor crede. El a acceptat aceste două acte in mod succesiv, pentru că noi trebuie să trecem prin amandouă. De aceea Părinţii bisericeşti văd Botezul intemeiat atat in naşterea cat şi in Botezul Domnului. Cristelniţa este la ei atat chipul sanului Maicii Domnului, cat şi al Iordanului.

Botezul are o insemnătate cosmică. El inseamnă că materia insăşi, readusă la mobilitatea ei duhovnicească, devine mediu al Duhului creator, liber, mereu nou in actele Sale. Apa Botezului e in chip ascuns materia veacului viitor, care va purta in ea pe Fiul ca ipostas străveziu şi pe Duhul cu energiile Lui de viată făcătoare şi mereu noi.

2. Eficienţa multiplă a actului Botezului şi a declaraţiei rostite de preot

Actul Botezului constă in scufundarea intreită a primitorului in apă, insoţita de declaraţia constatatoare rostită de preot: "Botează-se robul lui Dumnezeu (n) in numele Tatălui, al Fiului şi al Sfantului Duh". Caracterul de declaraţie şi de constatare credincioasă al cuvantului "Botează-se", sau al celui analog din celelalte Taine ("Cunună-se", "impărtăşeşte-se"), arată pe de o parte că Taina se săvarşeşte vizibil prin actul şi cuvantul preotului, dar invizibil prin lucrarea lui Hristos. in afară de cazul Botezului de urgenţă, apa

primeşte o sfinţire prin Duhul Sfant incă inainte de scufundarea in ea a celui ce se botează.

Dar Taina ca un tot, in care intră şi lucrarea deplină a Duhului, se săvarşeşte prin intreita scufundare a celui ce se botează in numele Sfintei Treimi. în rugăciunea de sfinţire prealabilă a apei se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, cu scopul ca ea să fie pregătită pentru pogorarea Lui deplină cand cel ce se botează va fi scufundat in ea.

Prin Botez, adică prin scufundarea omului in apă in numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa adevărată a iui Hristos. O dată cu aceasta omul se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele, Săvârşite mai inainte şi se imprimă chipul' iui Hristos in el.' Prin aceasta omul, unindu-se cu Hristos, este introdus in Biserică. Dar toate aceste efecte se cuprind unele in altele, sau sunt aspecte ale unuia şi aceluiaşi efect cuprinzător, incat nu se poate vorbi de unul fără să se vorbească şi de celelalte. Mai trebuie menţionat că ele au şi un caracter dinamic.

a. Botezul ca moarte a omului vechi şi ca renaştere.

Daca totuşi vrem sa vorbim despre aceste aspecte intr-o anumit ordine, cel mai mult iese in relief cel de renaştere. Din Botez, omul iese ca o existenţă cu totul nouă. Nu se innoieşte numai intr-o privinţă, ci insăşi existenţa lui e alta.

El este ca un nou-născut, dar in alt plan: in planul vieţii comune cu Hristos, plină de virtualităţile pnevmatizării. Existenţa Iui are acum o altă temelie şi o altă mişcare; ea e intr-un fel enipostaziată in Hristos, deşi nu pierde libertatea de a se despărţi de El. Dar paradoxul este că cel botezat rămane totodată acelaşi subiect. Botezul nu produce naşterea unui om care n-a mai fost, ci naşterea din nou a aceluiaşi (Tit 3, 5), adică a unui om care a existat şi inainte. Dar pentru ca omul născut a doua oară să nu se adauge celui

dinainte, trebuie ca omul cel vechi să moară, naşterea lui din nou urmează morţii omului născut inainte din trup.

Nicolae Cabasila a remarcat că această succesiune este inversă nu numai celei a omului natural, ci şi celei a lui Hristos, Care intai Se naşte şi apoi moare. Hristos insă nu trebuia să moară intai la Botez, ca să renască, pentru că chiar prima Lui naştere este fără de păcat şi de la Duhul Sfant. El Se botează pentru noi ca să intemeieze Botezul, sfinţind apele universale. El botează in Sine umanitatea, precum o şi naşte in Sine ca umanitate nouă.

Dar Botezul nostru are o legătură şi cu moartea şi cu - invierea Domnului, care e un fel de renaştere a Lui ca om la viaţa cea fără de moarte. Prin aceasta succesiunea inversă amintită are loc intr-un fel şi in Hristos şi de aceea se produce şi in noi intai moartea şi apoi naşterea la o viată nouă prin participarea la moartea şi invierea lui Hristos. Sfantul Apostol Pavel spune: "Şi dacă am murit impreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui impreună cu El", (Rom. 6, 8).

Succesiunea moarte-renaştere, care se petrece cu omul la Botez, e inversă fată de succesiunea naştere-moarte a lui Hristos, numai cand inţelegem moartea noastră ca moarte fată de păcat, ca moartea omului vechi. Şi moartea noastră in Botez are şi acest inţeles. Dar moartea noastră in Botez are şi alt inţeles: ea e predare deplină a noastră Iui Dumnezeu, ca să nu mai trăim nouă, ci exclusiv lui Dumnezeu. Astfel moartea noastră in Botez nu e o moarte identică cu a lui Hristos, ci numai "intru asemănarea morţii Lui" pentru faptul că noi nu murim numai pentru a ne preda lui Dumnezeu, ci şi pentru că murim ca om vechi, păcătos, nu ca Hristos, omul fără de păcat. Sfantul Chiril al Ierusalimului vorbeşte de o "imitare" a morţii Domnului şi a invierii Lui, in Botez; dar vede putinţa imitării in participarea la starea Domnului.

Aşa se explică şi faptul că, pe de o parte, Botezul nostru este socotit drept chip al Maşterii şi Botezului lui Hristos, pe de alta, ca un chip al morţii şi al invierii Lui. Moi ieşim din baia Botezului Ia o viaţă de curăţie asemenea lui Hristos după Naşterea şi Botezul Lui, dar ieşim la o astfel de viaţă datorită faptului că am murit păcatului şi ne-am predat total lui Dumnezeu, intru asemănarea morţii lui Hristos. Efectul principal al Botezului este naşterea la o viaţă nouă pe pămant. Naşterea noastră cea din Botez inchipuie inceputul vieţii ce va să fie.

In acest sens trebuie să inţelegem cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Dandu-ne bine seama că omul nostru cel vechi a fost impreună răstignit cu El, ca să se nimicească trupul

păcatului, aşa incat să nu mai fim robi păcatului... Şi dacă am murit impreună cu Hristos, credem că vom şi invia impreună cu El, ştiind că Hristos, după ce a inviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpanir.e asupra Lui. Căci ce a murit păcatului, a murit, iar ce viază, viază lui Hristos" (Rom. 6, 6, 8-10).



b. Botezul, ca putere de creştere spirituală continuă. Nerepetarea Botezului.

Continuarea şi adancirea st rii de jertf de la Botez se arat in virtu ă ă ă ţile noastre. Dar puterea pentru virtuţi ca jertfă continuă, ca renunţare neincetată la egoism şi ca trăire a unei vieţi pentru Dumnezeu şi pentru semeni, ne vine din puterea stării de jertfă a lui Hristos. Prin virtuţi ne oferim astfel continuu jertfă lui Dumnezeu impreună cu Hristos. Tot Sfantul Chirii al Alexandriei zice: "Hristos este insuşi jertfa cea sfantă, care răspandeşte buna mireasmă prin virtuţi". Dar virtuţile reprezintă in acelaşi timp dezvoltarea vieţii celei

noi in Hristos şi desăvarşirea noastră după asemănarea Lui. Desigur, pentru această viată de jertfă arătată in virtuţi, luăm puterea şi din Sfanta impărtăşanie. Dar virtuţile cresc şi din Botez. Hristos adaugă prin Sfanta Euharistie la puterea pe care ne-a dăruit-o prin Botez.

Viaţa cea nouă este un dar de Sus ce ne vine prin Botez, insă e dar care trebuie păstrat şi dezvoltat prin sarguinţa noastră. Sfântul Grigorie de Nazianz indeamnă: „Păzeşte curăţia, să nu-ţi vină iarăşi curgerea. Căci nu vei mai putea să te atingi de Hristos, ca să furi mantuirea. Căci Hristos nu Se lasă de multe ori furat, oricat de iubitor de oameni este... Ai fost ridicat de pe pat, mai bine zis ţi-ai luat patul, crezand in binefacere; să nu te arunci iarăşi pe pat păcătuind, paralizandu-ţi trupul prin moleşea-lă şi plăceri. Ci umblă

cum eşti, amintindu-ti de porunca: Tată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se intample ceva şi mai rău". Lazăre, după ce ai fost inviat a treia zi şi te-ai eliberat de legăturile mormantului, nu te face iarăşi mort (prin păcate) şi nu fi iarăşi cu cei ce locuiesc in morminte... Căci nu eşti sigur dacă vei invia din nou din morminte, inainte de invierea obştească, cand toată făptura va merge Ia judecată, nu pentru ca să fie tămăduită, ci ca să fie judecată şi să dea socoteală de depozitul ce şi 1-a adunat, bun sau rău".

In aceste cuvinte Sfantul Grigorie de Nazianz intemeiază nerepetarea Botezului prin obligaţia de a nu mai păcătui, o dată ce am primit puterea de a evita păcatul. Desigur, nu-i afirmată aici pierderea definitivă a celor pe care păcatele ulterioare nu-i scot din trupul tainic al Domnului, adică din Biserică, sau din legătura cu Hristos. Cei ce păcătuiesc răman incă intr-o anumită legătură cu Hristos, fără să mai trebuiască să se boteze. Slăbirea legăturii lor cu Hristos se vindecă prin Taina Pocăinţei. Altceva este insă cu păcatul renegării lui Hristos şi al ieşirii din trupul Lui tainic. Aceştia sunt pierduţi dacă nu revin iarăşi in Biserică, folosind puterea primită in Botez. Dar nici in acest caz nu sunt botezaţi din nou, pentru că harul Botezului nu se dă de două ori. Ei nu se renasc de două ori, pentru că nici din "trup" nu se nasc de două ori şi nu vin pe lume de două ori cu păcatul strămoşesc.

Viaţa cea nouă in Hristos, primită la Botez, e deci eliberarea de lanţurile păcatului strămoşesc.

Lucrarea omului de după Botez constă deci şi intr-un fel de asimilare, intr-o imprimare a curăţirii lui Hristos in fiinţa proprie, in aşa fel ca ea să nu mai poată fi depărtată din fiinţa lui. De aceea există şi nişte grade ale insuşirii puterilor şi bunătăţilor dumnezeieşti ale lui Hristos.



c. Botezul ca refacere a chipului lui Hristos în om.

Duhul Se uneşte cu omul in apa Botezului nu numai pentru că apa e principiul fundamental al vieţii in planul creaţiei, ci şi pentru că ea este mijlocul universal de spălare, adică de scoatere la iveală a chipului adevărat al existentelor definite, din care fiecare işi are frumuseţea sa proprie.

Păcatul slăbeşte caracterul nostru de persoană, in ceea ce ea are distinct, apropiindune de animalitatea inexpresivă inumană şi impersonală, sau neliberă, supusă mişcărilor automate ale aceloraşi pasiuni. Păcatul slăbeşte unitatea dintre puterile, constitutive ale omului şi chiar puterea fiinţei lui. Fiinţa lui devine neunitară şi neputincioasă pentru eforturile spre ceea ce e bun. Ea e mai mult tarată spre cele rele, cand de o pasiune, candde alta, apropiindu-1 de nimic. Trupul acestui om implineşte toate funcţiile biologice, dar omul insuşi este aproape absent din sine, "traieşte fara recunoaşterea sa şi fără conştiinţă". Omul decade intr-un "individ biologic". Neavand raza de la Dumnezeu, raza spre Dumnezeu, omul devine "intuneric", ca unul ce "nu e nimic". El trăieşte o existenţă nesubstanţială, inconsistentă, aproape ca o părere de existenţă, o "viaţă moartă". Nicolae Cabasila vorbeşte de "morţi fără moarte". intrucat slăbirea chipului dumnezeiesc in om sau

a relaţiei omului cu Dumnezeu coincide cu slăbirea fiinţei lui, nu e o deosebire intre efectul de viaţă dătător al apei Botezului şi funcţia ei de spălare sau de restituire a chipului. Prin insăşi restabilirea chipului dumnezeiesc in om, acesta recapătă viaţa dumnezeiască cea fără de moarte.

In această relaţie cu Dumnezeu, de chemare şi răspuns, intră omul deplin prin Botez.

De aceea prin Botez i se dă omului şi numele, care exprimă relaţia in care el e pus cu Dumnezeu şi pe care trebuie să şi-o cinstească şi să şi-o implinească. El e botezat pe nume, nu ca o fiinţă generală: "Botează-se robul lui Dumnezeu (N)". Propriu-zis, intrucat Hristos il ridică pe om prin Botez la o viaţă noua, El insuşi il aduce la această viaţă superioară, responsabilă, chemandu-1 pe nume cu puterea Lui absolut obligatorie, intemeind cu cel botezat o relaţie personală, o viaţă de răspundere eternă la chemarea Sa.

Prin aceasta omul e scos din masa indistinctă umană, din anonimatul general, ca o persoană cu răspunderi proprii, intemeiate pe răspunderea eternă in faţa Iui Dumnezeu.

Dar incă la Botez omul a primit, in forma lui de persoană/forma lui Hristos, pentru că a intrat in relaţie cu El. Cel botezat işi va aduce mereu aminte de această legătură intre sine şi Hristos, intre chipul lui personal şi chipul lui Hristos imprimat in el. in sensul acesta el s-a şi imbrăcat in Hristos incă de la Botez. Hristos i-a dat infăţişarea Sa şi omul trebuie s-o facă pe aceasta tot mai clară, silindu-se să vieţuiască tot mai mult după modelul lui Hristos.

Chipul lui Hristos e o adevărată haină luminoasă, este Hristos insuşi. "Caţi in Hristos v-aţi botezat, in Hristos v-aţi şi imbrăcat" (Gal. 3, 26).

Chipul personal al omului e atat de dependent şi de imprimat de chipul lui Hristos, sau răspunsul la apelul lui Hristos creşte atat de mult din puterea apelului lui Hristos, incat cel botezat, dacă rămane in această stare şi o dezvoltă, poate spune cu Sfantul Pavel: "Mam răstignit impreună cu Hristos şi acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte in mine" (Gal. 2, 20). Omul a renunţat de a mai trăi pentru sine, cum şi Hristos a renunţat de a mai trăi o viaţă care să nu fie inchinată lui Dumnezeu şi fiecărui om care crede in El. Botezul a insemnat astfel "innoirea" noastră, ieşirea din repetiţia monotonă. Botezul e numit de Părinţi "luminare". Omul se luminează prin Botez, pătrunzand in el lumina Cuvantului lui Dumnezeu. Viaţa la nivelul de răspundere personală incepe chiar din momentul Botezului.

Puterea Botezului trebuie inţeleasă ca o invoire cu Dumnezeu pentru o a doua viată şi pentru o vieţuire mai curată". E o obligaţie care nu trebuie călcată. Obligaţia aceasta cuprinzătoare asumată de om la Botez este exprimată prin declaraţia lepădării de Satana şi de toate lucrurile lui, ca şi prin declaraţia de impreunare cu Hristos, apoi prin mărturisirea mai specificată a credinţei in Hristos, prin rostirea Crezului. In declaraţia rostită de preot la Botez, acesta spune: "Botează-se robul lui Dumnezeu (N)" etc. Atat calitatea de

"rob" al lui Dumnezeu, cat şi numele propriu sunt menţionate in toate Tainele.



d. Botezul, uşă de intrare în Biserică.

Dar dacă omul este chemat la o viaţă de luptă personală pentru menţinerea şi creşterea relaţiei cu Hristos, pentru intărirea sa ca persoană liberă de pasiunile comune ale unei naturi căzute, invartoşate, aceasta nu inseamnă că e chemat la o existenţă individualistă, care şi ea este o robie a bunului plac, a orgoliului. Un alt paradox este că tocmai in forma de existentă comună in pasiunile naturii ingroşate, apar divergenţele care

sfaşie natura umană; o sfaşie in bucăţi identice, lipsite de adevăratele caractere personale. Dimpotrivă, forma de existenţă personală este o formă de existenţă in comuniune, in care fiecare creşte in originalitatea dăruirii sale, pe măsură ce se dăruieşte şi potrivit darului deosebit primit, sau se pune pe sine cu totul in slujba celorlalţi.

A se alipi de Hristos inseamnă a deveni mădular al Lui in corpul Bisericii, a se zidi ca o piatră vie in locaşul Domnului. De aceea, după Botez, care se săvarşeşte in tinda bisericii, cel nou botezat este dus in fata sfintelor uşi impărăteşti, unde e impărtăşit cu Trupul şi Sangele Domnului ca semn al incorporării depline in Biserică, iar cel de parte bărbătească este dus in altar, unde preotul inconjoară cu el sfanta masă, ceea ce inseamnă introducerea lui in cele mai inalte taine ale cunoaşterii lui Hristos. Săvarşirea validă a Botezului nu depinde de vrednicia personală a preotului, dacă Biserica il menţine ca slujitor al ei. Pentru că el săvarşeşte Taine in numele Bisericii.

Sfantul Grigorie de Nazianz răspunde celor ce evită să se boteze la anumiţi preoţi din cauza opiniei lor că aceşti preoţi sunt nevrednici: "Nu căuta vrednicia propovăduitorului, nici a botezătorului. Altcineva este judecătorul acestora şi arătătorul celor nearătate.

Pentru că omul caută la faţă, iar Dumnezeu la inimă... Puterea Botezului este egală şi fiecare este la fel de desăvarşitor, dacă e modelat de aceeaşi credinţă".

In ce priveşte recunoaşterea Botezului săvarşit in afara Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un astfel de Botez săvarşit prin intreita scufundare sau vărsare, sau stropire cu apă in numele Sfintei Treimi, arată că Biserica il poate valida, prin iconomie, la primirea in Biserică a celui botezat astfel.

Botezul pune pe primitorul lui in relaţie intimă nu numai cu Hristos, ci cu intreaga Sfantă Treime, căci Hristos este Fiul Tatălui şi ne face şi pe noi, in Sine, fii ai Tatălui. Iar dragostea noastră faţă de Tatăl, Cel care ne intăreşte cu puterea şi cu iubirea nesfarşită a Lui, o incălzeşte Duhul, Care aduce dragostea Tatălui faţă de Fiul şi a Fiului faţă de Tatăl in inimile noastre unite cu Fiul. De aceea ne botezăm in numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, adică ne scufundăm in iubirea reciprocă şi in puterea comună a Celor trei Persoane supreme.



3. necesitatea absolută a Botezului pentru mântuire şi Botezul copiilor

Dacă Botezul produce, prin unirea cu Hristos, desfiinţarea păcatului originar al despărţirii de Dumnezeu, imprimată in firea noastră, şi dacă fără această unire cu Hristos nu se poate intra in impărăţia lui Dumnezeu, evident că Botezul este absolut necesar pentru mantuire (In 3, 3). El este absolut necesar şi pentru copii, căci şi ei au această stare de despărţire de Dumnezeu, prin naşterea lor din trup, şi deci şi ei trebuie să treacă de la

starea de născuţi din trup şi destinaţi pierzaniei la starea de născuţi din apă şi din Duh şi, prin aceasta, de mantuiţi (In 3, 5-6). Intrucat nimeni nu e curat de intinăciune chiar dacă viaţa lui de pe pămant ar fi de o singură zi (Iov 14, 4), evident că această intinăciune o au şi copiii, nu prin păcătuire personală, ci prin naştere. Numai Hristos Se deosebeşte de noi ca om in privinţa aceasta, căci S-a făcut intru toate asemenea nouă, afară numai de păcat (Evr. 4, 15). Sfantul Apostol Pavel socoteşte pe toţi oamenii, fără excepţie, supuşi

păcatului din pricina lui Adam şi toţi trebuie să ingroape in Botez pe omul cel vechi al păcatului, pentru a se naşte ca oameni noi in Hristos. Faptul că moartea domneşte peste toţi este pentru el un semn că peste toţi domneşte păcatul şi osanda lui, căci moartea e plata păcatului (Rom 5, 12, 15). Botezul temnicerului din Filipi cu „toţi ai lui” (Fapte 16, 33), „am botezat casa lui Ştefana” (I Cor 1, 16), dar şi afirmaţia Sf. Irineu că in vechime şi pruncii se botezau (parvuli, infantes) reprezintă dovezi clare in sprijinirea botezului copiilor.




Yüklə 1,82 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   35




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə