Hirotonia femeii si pozitia ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/hirotonia-femeii-pozitia-ortodoxa-70111.html)
Hirotonia femeii in toate treptele ierarhice este astazi tot mai discutata in lumea protestanta mai ales, facand parte din ordinea de zi a multor intruniri bisericesti-teologice internationale. In Biserica Ortodoxa, dar si in cea Romano-Catolica, aceasta problema nu se pune decat la nivelul discutiilor, nicidecum la recunoasterea valabilitatii ei. Una dintre Bisericile care aduce tot mai asiduu in discutie aceasta problema este cea anglicana, unde pana mai ieri, aproape ca nici nu se intrezarea aceasta posibilitate, cu toate ca Biserica Ortodoxa a recunoscut, la un moment dat, in urma unui dialog amplu, validitatea hirotoniei anglicane.
Problema hirotoniei femeii este lansata, se pare, de cercurile feministe occidentale, dar mai nou nici noi nu suntem feriti de provocarea ce ni se face. Daca vorbim despre feminism, trebuie facuta precizarea ca in ultimii ani in Occident s-a manifestat un feminism agresiv, in care femeia se vrea barbat, dar si un feminism moderat, exprimat si la nivelul Ortodoxiei, cu o alta perspectiva de abordare a fenomenului.
Ortodoxia se confrunta cu acest curent, care vine dinspre partea ei feminina, dar departe de a revendica hirotonia pentru sine. Pune insa problema reasezarii valorice a barbatului si a femeii. Este o conceptie care nu tine sa dovedeasca, in mod neaparat, egalitatea femeii cu barbatul, pentru ca o spune, de altfel, Sfantul Apostol Pavel: "in Hristos nu mai este nici rob, nici liber ... nici parte barbateasca, nici parte femeiasca", ci tine sa precizeze ca trebuie numai revizuita viziunea asupra persoanei-femeie. Nu trebuie sa existe o discriminare pe baza sexului, caci sexul nu este esenta, ci numai o relatie.
Daca citim indrumarile sau rugaciunile din Molitfelnic, referitoare la anumite momente din viata femeii (rugaciunea la 8 zile de la nastere, la 40 de zile, la punerea numelui copilului), "vom gasi o atmosfera - spun sustinatoarele curentului - care dezice teologia Mantuitorului si asaza femeia intr-un context antic, atribuidu-i raul de care sufera omenirea, intocmai ca in Levitic sau in cartile sapientiale ale Vechiului Testament. Femeia este considerata necurata, intinata: "spala-i intinaciunea sufletului si a trupului" sau "spala-i toata murdaria trupului si a sufletului, la sfarsitul acestor 40 de zile si o fa vrednica de a se impartasi cu Prea Curatele Tale Taine". De asemenea, exista canoane care opresc femeia chiar sa intre in biserica, sa sarute icoanele si sa se impartaseasca la vremea necuratiei lunare. Nu cumva - se intreaba aceleasi - toate acestea izvorasc dintr-o necunoastere a realitatilor bilogice? Pentru ca, de vreme ce aceasta perioada biologica lunara este pusa in legatura cu creatia (sau procreatia), deci natural si nicidecum nu este un pacat, de ce sa fie femeia oprita de la impartasanie sau de la intrarea in Biserica?
Teologic, s-ar putea raspunde ca aceasta necuratie lunara, pe care-o suporta numai femeia, este o consecinta a caderii in pacat, pentru ca, altfel, oamenii s-ar fi inmultit prin cuvant, dupa o afirmatie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Sa nu uitam ca si barbatului i se interzice de catre aceeasi autoritate - canoanele - sa se impartaseasca la anumite perioade (de pilda, cand e ispitit in vis). Si acest fapt ar putea fi considerat tot "natural". Si tot pe aceeasi cale ar trebui sa admitem si ca "purismul iudaic a lasat urme adanci in constiinta crestina". Doar ca acest purism izvora din aceeasi Revelatie, din care izvoraste cel al Legii Noi. Oricum, trebuie sa admitem ca, femeie sau barbat, fiecare este chipul lui Dumnezeu.
In conceptia iudaica, femeia isi justifica existenta numai prin nasterea de prunci, iar aceasta a fost preluata si de crestinism, cu precizarea, insa, ca "barbatul prin femeia sa se mantuieste" (I Tim. 2, 9-15), dupa cum si reciproca este tot atat de valabila.
Ni se mai spune ca maternitatea tine de natura, si nu de persoana si, ca urmare, femeia nu trebuie vazuta ca un animal reproducator, ci trebuie vazuta in integritatea creatiei, nu separat. Problema femeii nu trebuie pusa izolat, caci ar conduce la o discriminare intre masculin si feminin. Barbatul este barbat numai in raport cu femeia. Fara femeie, barbatul nu s-ar putea identifica.
Feminismul lupta pentru o egalitate a sexelor, dar pana aici n-ar fi nimic gresit. Gresit este ca se lupta pentru o egalitate pana la anularea oricaror deosebiri intre sexe, atat a celor naturale, cat si celor sociale. Este o lupta pentru desfiintarea patriarhatului si pentru feminizarea intregii societati, pentru totala libertate sexuala, o stradanie nefireasca de a crea omul androgin. "Revolutionarele" nu mai admit legarea feminitatii exclusiv de barbat (aici este observabila distanta fata de partea moderata, ortodoxa), voind nivelate particularitatile sexelor. Femeile pot imbratisa orice fel de profesii, considerate pana mai ieri barbatesti, cu libertatea de a se darui conform inclinatiilor - homosexual ori heterosexual. Obiectivul, in fine, este omul barbat-femeie (androgin), in realitate irealizabil, pentru ca o armonie reala nu poate exista fara existenta unei polaritati. Altfel vorbim de o armonie cu ce?
Ortodoxia recunoaste femeii calitatea ei speciala de nascatoare, purtatoare de viata. Promisiunea de mantuire a fost facuta femeii si tot ea a primit Vestea cea Buna; o femeie a fost cea care a vazut prima pe Hristos cel inviat: "Nasterea dovedeste harisma oricarei femei de a-L zamisli pe Dumnezeu in sufletele sfasiate.
In Ortodoxie se vorbeste clar de o egalitate a femeii cu barbatul, dar numai in plan harismatic. Sfantul Clement Alexandrinul spunea: "Dumnezeu l-a creat pe om barbat si femeie; omul este Hristos, iar femeia este Biserica". Si tot el spunea: "puterea barbatului si a femeii este una singura si aceeasi putere ... o aceeasi linie de conduita".
Nimeni nu le poate socoti pe femei mai prejos barbatilor nici macar din punct de vedere duhovnicesc, fiind chiar capabile sa dea indrumari pana si monahilor, in aceleasi conditii ca si barbatii. Ca urmare, poate foarte bine o femeie sa devina maica duhovniceasca si aceasta o dovedeste existenta unui Matericon in Ortodoxie, compus pe la anul 1200 de un calugar Isaia. In afara de puterea sfintitoare in Biserica, rezervata numai episcopului sau preotului, maicile aveau aceleasi prerogative si datorii precum preotii in randul monahilor. Adica li se permitea sa propovaduiasca cuvantul adevarului, sa raspandeasca invatatura Bisericii. Sa nu uitam de cele "intocmai cu Apostolii", Sfanta Elena, Sfanta Nina s. a., pentru cei care s-ar grabi sa obiecteze prin cuvantul Sfantului Pavel: "femeia sa taca in Biserica". Multe dintre ele, prin insasi viata lor, constituie un exemplu de traire in Dumnezeu, aratand ca teologia, din punctul acesta de vedere, nu este rezervata exclusiv barbatilor. Dar de aici si pana a afirma hirotonia femeii este inca un drum lung.
Insa, in ce priveste hirotonia femeilor, in Ortodoxie nici nu se pune in dicutie, aceasta pentru ca este vorba, in primul rand, de o diferenta de conceptie in ceea ce priveste taina hirotoniei, la noi preotia avand caracter exclusiv sacramental si conferindu-i slujitorului posibilitatea (prin har) de a sfinti, a invata si a conduce, pe cand in Protestantism, se pune accent pe latura invatatoreasca a ei, in sensul ca cel ordinat, adica delegat de comunitate, are dreptul de a invata pe ceilalti, dar nu in maniera in care aceasta latura are aplicabilitate in Ortodoxie. In Protestantism fiecare are dreptul la cuvant, drept izvorat din acela de a interpreta Scriptura (in afara Bisericii).
In Ortodoxie nu se pune problema "ordinatiei", a delegatiei din partea comunitatii, a unei preotii care nu deriva din succesiunea apostolica neintrerupta. In Biserica Ortodoxa, caracterul haric al preotiei se pastreaza in mod neintrerupt de la Apostoli pana la sfarsitul veacurilor, pe cand in Protestantism, de vreme ce delegatia nu o mai dau Apostolii, de la Hristos, dispare caracterul de taina al hirotoniei. Aceasta a trebuit suplinita cu o autoritate si anume aceea a predicarii cuvantului; Liturghia insasi a devenit numai una a cuvantului, slujirea a devenit numai una sociala si atunci s-a putut pune lejer problema hirotoniei femeii. De ce sa nu poata fi femeia pastor, cand responsabilitatea nu mai este decat una a cuvantului, identificata cu cea de ordin spiritual, iar pe de alta parte, una sociala identificata cu latura conducatoare si invatatoare?
Foarte bine sesiza Paul Evdochimov: "Participarea la productia economica introduce femeia in comunitatea masculina... Meseria ii da independenta... Femeia contracteaza rapid bolile barbatului: seductia si atractia placerii. Aceeasi formatie profesionala falsifica natura feminina... Nevoia de egalitate face femeia agresiva". Toate acestea in defavoarea naturii, prin agravarea sau alterarea ei. Si asa cum femeile isi revendica acum, in spiritul feminismului, dreptul la orice fel de profesie, asa cum pot fi foarte bine manageri, scriitori, avocati, tot asa ar putea fi si pastori, de vreme ce aceasta, repetam, nu implica decat o responsabilitate a cuvantului sau sociala.
Teologul citat anterior mai spunea ca "problema preotiei femeii isi afla solutie in planul foarte precis al harismelor. Maica Domnului nu are nimic dintr-un episcop. Sacerdotiul functional este o functie masculina: episcopul atesta validitatea Sfintelor Taine si are puterea de a le savarsi; el are harisma de a veghea la pastrarea puritatii traditiei si de a exercita puterea pastorala. Or, slujirea femeii nu se implineste prin functii, ci prin firea, prin natura ei". Ea este Eva-viata, cea care da viata, salveaza, ocroteste creatia.
Intreaga argumentatie a celor ce sustin hirotonia femeii se bazeaza pe conceptia primatului naturii asupra persoanei, afirmandu-se ca Fiul lui Dumnezeu prin actul intruparii, asuma natura umana, mai presus de distinctia barbat femeie. De aici logica simplista: impartasind aceeasi natura umana, femeia trebuie sa fie partasa intregii activitati umane, inclusiv la preotie.
Hristos, spunem noi, si-a asumat intreaga natura - este adevarat - dar ipostatic, in chip barbatesc si in acest sens, preotul il reprezinta iconic pe Hristos, Biserica - Trupul lui Hristos - reflectand lucrarea Duhului Sfant care a sfintit pe Fecioara Maria, vasul indumnezeit din care S-a intrupat Darul suprem.
In iconomia mantuirii sunt doua realitati fundamentale: Fiul intrupat al lui Dumnezeu si Fecioara Maria din care Se intrupeaza si care naste pe Iisus Hristos. Altfel spus, cele doua realitati sunt: Arhiereul si Biserica. Acestea trebuie sa fie arhetipul cuplului barbat-femeie. Barbatul trebuie sa exprime preotia sacerdotala si functionala, iar femeia pe cea universala: "in imparatie toate functiunile inceteaza in fata lui Hristos, Unicul Preot. Hristos savarseste Liturghia cereasca, dar in fruntea poporului, a preotiei universale ramane Theotokos - Nascatoarea de Dumnezeu -, caci ea exprima aceasta preotie in calitatea sa de esse a imparatiei insesi".
Iata deci care ar putea fi argumentele pentru care nu poate beneficia de o preotie harica, sacerdotala, functionala. De altfel, insusi Sfantul Apostol Pavel ne spune: "Femeile voastre sa taca in Biserica (la acest aspect al preotiei se refera), caci nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna... iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor" (I Cor. 14, 34-35) sau "femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, Trupul Sau, al carui Mantuitor El este" (Efes. 5, 21-23; Colos. 3, 18). Si iarasi: "Nu ingaduiesc femeii nici sa invete pe altul, nici sa stapaneasca pe barbat, ci sa stea linistita. Caci Adam a fost zidit mai intai, apoi Eva... Dar ea se va mantui prin nasterea de fii, daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie" (I Tim. 2, 10-15).
Aparent aceste texte ar intra in contradictie cu egalitatea proclamata in alt loc de acelasi Apostol (Gal. 3, 28), dar la o privire mai atenta, se observa ca i se interzice femeii "sa invete" in Biserica, ceea ce s-ar traduce prin interdictia de a-si manifesta latura invatatoreasca, cat si cea conducatoare, din moment ce nu i se permite sa stapaneasca pe barbat. Ca urmare, interpretarea ne duce la concluzia ca ea nu ar avea voie sa predice in Biserica sau sa dea indemnuri, dar isi poate dezvolta preotia universala prin nasterea de fii - cele casatorite - sau pot deveni maici duhovnicesti prin unirea cu Hristos (monahismul). Amandoua sunt slujiri deopotriva de utile. In fine, esenta indemnurilor Sfantului Apostol Pavel nu este neaparat anularea femeii de la slujirea in Biserica, ci se are in vedere progresul ei duhovnicesc, fapt pentru care ii sunt aratate caile. Ei nu ii este interzis sa cunoasca, ci doar sa iasa in evidenta. Se constata ca Apostolul permite ca ea sa intrebe si ar fi anormal ca, daca afla, sa nu spuna mai departe (cu referire la invatatura), adica sa nu propovaduiasca pe Hristos cel inviat. Numai ca nu o poate face de la altar, ci numai "acasa", in familie. Cu alte cuvinte, preotia ei se face cu copii. Atunci cand Apostolul vorbeste de supunerea ei "ca Domnului", nu o face excluzand de la aceasta pe barbat. Deopotriva si el trebuie sa se supuna Domnului.
Hirotonia femeii nu are temei biblic. Daca ar exista un astfel de temei, atunci Miriam, sora lui Aaron, ar fi jucat poate un rol important; Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, dar mai cu seama Fecioara Maria, "cea aleasa intre femei", n-a fost nici Apostol, n-a facut parte nici din randul celor saptezeci, nici diaconita nu a fost, ci a ramas la vocatia ei de Mama si Fecioara dar si ocrotitoare a vietii.
Asadar, putem concluziona, rezumand doctrina si traditia Bisericii:
1. Mantuitorul a ales pentru slujirea Evangheliei numai barbati si pe ei i-a trimis la propovaduire, neincredintand o atare misiune nici macar mamei Sale.
2. Practica neadmiterii femeii la altar se mai bazeaza pe interdictia categorica a Apostolului: "sa taca in Biserica" si "si sa-nu invete pe altul". Paradoxul este ca tocmai aceasta latura in Protestantism este accentuata.
3. Istoria Bisericii mentioneaza numai pe barbati slujitori ai Tainelor, desi traditia ei ne aminteste si de existenta diaconitelor. Este un lucru stabilit ca slujirea lor era numai una sociala.
4. In Biserica femeia si-a avut intotdeauna slujirea ei ca mama, educatoare, profesoara. Iar cele care au simtit o chemare speciala, au imbratisat monahismul, dar niciodata cu pretentia de slujire sacerdotala.
5. Un argument hotarator este acela ca, in Biserica noastra, femeile n-au dorit niciodata o asemenea responsabilitate.
Pretentia hirotonirii femeilor si aplicarea ei in viata unor confesiuni nu fac decat sa creeze dezorientare, tulburare si chiar separare, pentru ca o astfel de problema, venita din partea cercurilor feministe, creeaza piedici de netrecut in calea unirii Bisericilor.
Pentru final, fac din nou apel la cuvintele marelui teolog Paul Evdochimov: "Aceasta lume, prea masculina, in care harisma femeii nu joaca nici un rol, in care femeia se masculinizeaza, este din ce in ce mai mult o lume fara Dumnezeu, fiindca este fara Maica Theotokos si Dumnezeu nu se poate naste aici. Este simptomatic ca in aceasta ambianta, desfranarea copiilor, incestul si Homosexualitatea se afirma deschis", iar Giradoux, in Sodoma si Gomora, spunea: "vremea in care femeia nu mai stie sa iubeasca si sa se daruiasca este sfarsitul lumii".
Pr. dr. Ioan Moldoveanu
Dostları ilə paylaş: |