Tape one, side B

Arnold Leinweber interview, September 2004

Romania

Bucharest

Interviewer Anca Ciuciu

Tape one, side B

[Q: Despre tatăl biologic, Carol Marcus]

[Reportofonul a avut probleme, sunetul e discontinuu]

A: …Unele vârfuri ale activităţii revoluţionare, care a avut şi stradă, pe la Brezoianu, care nu mai e....se făcuse nişte arestări masive şi în Basarabia şi în Moldova şi în Muntenia, erau arestaţi care erau închişi pe Plevnei, la Malmaison, era acolo garnizoana, iar procesul cu ei era denumit procesul din Dealul Spirii şi procesul nu se putea termina fiindcă nu a fost prins tata. Toate rudele sale şi rudele mamei au fost puse sub observaţie, a fost nenorocire pe capul lor...mama a fost şi ea târâtă la Siguranţă pentru că tipografia, tiparniţa Partidului [Comunist] pe vremurile acelea, luată de la o fostă fabrică de textile care încă mai...de locuit ...de unde înainte cu o zi de a se face o descindere a luat-o de acolo, dar găsindu-se jos câteva litere, mama a fost luată acolo, ea mă alăpta pe mine, i s-a îmblânzit pieptul, era să mă chinuiască şi m-a dus să mă alăpteze mama să se liniştească ea şi era să mor eu acolo de pântecariţă. În sfârşit asta a fost situaţia, el a fost omorât în bătaie... [varianta oficială a fost cea a sinuciderii], variantă în care a crezut toată lumea, toţi oamenii din profesia lui şi eu am vazut că nu e în regulă că i-am văzut şi dosarul de acolo, de la Siguranţă, eu am venit acolo neoficial pe lângă Prefectură.

[Tatăl adoptiv, Leinweber]....era şi un om deosebit, care pe mama a iubit-o mult şi m-a crescut ca pe copilul lui şi îi port numele pentru întregul lui comportament faţă de mine. Dar pe copiii lui i-am bătut de i-am stins şi el ieşea din casă ca să nu vadă că-i bat. Mi s-a înecat un coleg la Bugaţi, când eram într-o tabără de cercetaşi şi n-am scris acasă de necaz că în loc să-mi trimeată o sută de lei să am şi eu de buzunar s-a dus la unchiul meu, ăsta, Elias, care lucra la ziarul Adevărul, şi [i-a cerut bani]. Şi atunci m-am supărat şi nu le-am mai scris şi nu ştiau cine a murit...era colegul meu de bancă de la industrial. Când am venit mama m-a trimis repede la tata la atelier, pe strada Pitagora, unde era sinagoga Malbim, să mă duc să vadă că sunt în viaţă, că trăiesc, şi l-am găsit odihnindu-se într-un pat, m-a îmbrăţişat, m-a pupat, a plâns, n-am să uit până am să mor. Asta este.

Q: Din ce aţi aflat, ştiţi ce educaţie avea tatăl biologic?

A: Tatăl biologic n-a avut niciun fel de educaţie, a fost un întreprinzător şi-a făcut singur atelierul, deşi nu era de meserie.

Q: Ce fel de atelier?

A: Perii şi bidinele. A abandonat şi atelierul şi pe mama care era gravidă şi a plecat să facă revoluţie.

Q: Era o persoană religioasă, credeţi sau mai degrabă...

A: Nu, nici vorbă.

Q: Deloc, sau...

A: Nu dragă, nu cred, pe lângă că nu l-am cunoscut niciodată, el m-a cunoscut pe mine o singură dată.

Q: Vorbea alte limbi în afară de română?

A: Nu, poate ruseşte, o fi învăţat acolo, poate.

Q: Probabil şi idiş?

A: E posibil pentru că o soră mai mare a lui care a ajuns în America vorbea foarte bine idiş şi aia când a auzit că el a murit şi că s-a sinucis, că ea l-a crescut, el fiind cel mai mic cel mai mic dintre fraţi, a făcut un şoc şi numai prin balamuc a stat. Ieşea din balamuc făcea câte o fată, dar plecase cu una încă de aici.

Q: Tata a fost în armată, în război, în primul război mondial poate?

A: El, tatăl biologic? Nu cred să mai fi făcut armata, nu ştiu nimic. Vă daţi seama dacă avea 20-21 de ani când l-au omorât.

Q: Despre fraţii lui.

A: Cum am reuşit să cunosc familia lui. În prima zi de şcoală m-am dus la şcoala Malbim, unde acuma este sediul Asistenţei noastre şi a ieşit directorul afară, un individ mărunt la fel ca şeful dumneavoastră...care nu ştie să se poarte cu oamenii, şi a ieşit afară tot aşa îndesat cu chelie, să ne ţinem de mână doi câte doi să intram în clasă. Şi m-am luat de mână cu un copil blond cu ochelari... şi venea maică-sa „Adolf, ştii cu cine te-ai luat de mână, cu vărul tău!”, dar eu m-am întors, ăsta nu e vărul meu, eu am doi veri, de la tanti Lisa, care au murit în Rusia. „Da, da, zice, este vărul tău, tatăl tău şi cu tatăl lui au fost fraţi şi tatăl tău s-a împuşcat”. Încearcă mata să-ţi aminteşti prima zi de şcoală când ai emoţiile clipelor şi să vină să spuie o tâmpită, o idioată asemenea treburi unui copil la şapte ani. Eu sunt născut în august şi în septembrie începea şcoala. Nu ştiu când a trecut ziua, dar ştiu că acasă eu n-am mâncat, n-am putut să mănânc. Era o supă extraordinară, n-am mâncat şi am purtat în mine acest balast psihic toată copilăria şi adolescenţa mea. Abia în adolescenţă am început să fac cercetări despre activitatea lui, ce fel de om a fost, dacă aşa un mucea la 20 şi ceva de ani face revoluţie, i se acordă încredere. În dosarul de la Comitetul Central al Siguranţei, ei aveau dosarele astea, era un manifest lansat de către comuniştii din Basarabia, că nu accepta ideea că el s-a sinucis, că el a fost asasinat de către... vestitul Mişa, aşa scria, a fost asasinat vestitul Mişa, tovarăşul care etc., etc. Aşa am aflat că avea nume conspirativ. Şi un alt văr al meu mai mare de la o soră de a lui tata...

Q: Cum o chema pe soră?

A: Era frizer şi... o clipă, să-i luăm la rând că şi ăstia sunt mulţi ai dracului, sunt mulţi, sunt mulţi.

Q: Păi să-i luam aşa pe rând, cum vi-i aduceţi aminte.

A: Un moment să ajungem acolo, şi asta a fost toată tinereţea mea am făcut cercetări. După aia am luat dosarul de la Morgă şi m-am lămurit, când am apelat la Comitetul Central nu a avut timp să-mi analizeze dosarul cu un om al Morgii şi un om de meserie poliţist, pentru că toate evenimentele de acolo trădau asasinatul. Şi aici să-mi spuie...m-a trimies la Congres şi din toate miile de scrisori trimise acolo, pe adresa lui Ceauşescu, patru au fost luate la Biroul Politic şi am fost chemat să-mi spuie că „A fost sinucidere, tovarăşu”. Era să răspund „Hai, sictir!„ şi am plecat. „Daţi-vă dracului!” Deci asta a fost în 1927, prima zi de şcoală când am aflat că eu sunt orfan şi că omul de acasă nu e tatăl meu.

În mia de tineri de la muncă obligatorie de la Poligoane, când am fost dus la centrul de recrutare s-au format nişte companii, o companie a câte opt grupe fiecare. Compania a şasea, vreo 20? şi ceva de tineri, am nimerit eu şi cu băieţelul care m-a luat de mână la şcoală. A venit la mine, zice „Nu eşti Aronel?” Mie îmi spune Aronel de la Arnold. În evreieşte este Aron, Aronel. Din 1927 până în 1941 câţi ani sunt? După 14 ani mă revăd cu acest văr al meu şi fiind acolo la muncă obligatorie mi-a spus unde locuieşte şi m-am dus în [strada]Taica Lazăr unde locuia el cu familia lui şi când îl văd pe ta-su recunosc pe omul. Deci asta a fost în 1927, prima zi de şcoală când am aflat că eu sunt orfan şi că omul de acasă nu e tatăl meu.

gogoşi. La Filantropia a înmormântat-o pe sora mamii cea mare, Matilda şi odată am vrut să ştiu unde e înmormântată că dacă ajung vreodată acolo să ştiu şi eu unde e mormântul ei, că acolo e înmormântat şi tata şi am notat anul în care ea a fost înmormântată, am aflat câţi ani am avut când am sărit pe geam şi m-am dus, cunoşti cartierul?...de ce nu mănânci şi restul? Uite, asta să zicem este Calea Vitan, dacă ai idee, începe din Dudeşti, Dudeşti-Calea Vitan şi de aici începea strada Foişorului, care ducea până în Dâmboviţa. Aicea e strada Triumfului, am traversat strada Triumfului, am intrat pe o straduţă care se numea Compoduci?, am intrat pe altă stradă, Moruzzi şi am ieşit la Nerva Traian, strada, poate îţi spune ceva strada Nerva Traian, aşa Nerva Traian. Am traversat încă o străduţă aici undeva, în spatele fabricii de pască, era o fabrică de pască acolo şi lângă ea era biserica Dobroteasa care există şi acum. Deci am plecat de aici unde am locuit în colţ, Foişor cu Triumfului, am parcurs drumul ăsta destul de lung, de aproape 7-800 de metri, în picioarele goale, în cămăşuţă şi am urcat undeva aicea, un etaj sau două, nişte trepte de lemn şi tot neamul era acolo, că am auzit că baba, bunica şi cu mama au plecat, s-au dus la Matilda. Ea murise săraca de TBC, s-a îmbolnăvit în timpul războiului tot lucrând pentru răniţi, pentru bolnavi, nu ştiu ce şi a murit.

Q: Şi în ce an a murit?

A: Spun şi anul, o clipă. Ajungem aicea la nota mea, tanti Matilda când....[intervievatul dă un telefon] ...nu iese din casă cu anii, ....abcde, în Minesotta, Costea, Felicia Costea e în Minneapolis....Ce am vrut să spun acestă fetiţă care îmi aţinea mereu calea s-a căsătorit cu...poate ai auzit de el, cu Bella Chitaristul, un muzicant care a lansat pentru prima oară melodia „Sanie cu zurgălăi”. „Sania cu zurgălăi” a fost făcută de un compozitor evreu americanii i-au luat prototipul, şi l-au însuşit şi a ieşit cu proces după 23 august [1944], când au început să curgă dolarii el a murit şi nevastă-sa a luat banii. Unde eşti mamă dragă? A, uite, uite am găsit. Matilda, a fost înmormântată la 25 iulie 1923, iar la 12 august eu am împlinit trei ani, adică după două, după trei săptămâni am împlinit trei ani. Deci eu eram sub trei ani când am luat-o razna, nu era o problemă, pentru că eu am cunoscut unde stă că m-au dus fetele, verişoarele mai măricele şi atunci eu am cunoscut zona, plus restul cartierului, Foişorului, Boilor şi aşa mai departe. Mă încuia în casă şi plecau la servici toţi, eh cât puteai să stai închis în casă, am ieşit pe geam. Geamul, m-am urcat de pe un scăunel pe masă, era cu picioare cu sprijin, nu era cu patru picioare, stilizată, era cu două şi era la marginea geamului. M-am urcat pe ea, am deschis-o cu foraibărul, pământul era aproape de geam pentru că casa era ceva mai joasă şi n-a fost o problemă să cobor în curte, chiar dacă coboram mergeam vis-a-vis pe maidan mă întorceam seara acasă cu capul plin de scaieţi până când o vecină din curte a băgat maşina [de tuns] şi m-a ras, m-a lasat fară bucle. Şi le-am păstrat toată viaţa şi mi le-a luat fie-mea, înainte de moarte, şi am rămas fară ele, dar am bucle de la ea. Avea o culoare de păr fantastic de frumos...Mergând la, la familia lui Adolf, care m-a luat de mână la şcoală şi l-am revăzut dupa 14 ani la Poligon i-am recunoscut că-i ştiam din copilărie, dar nu ştiam că-i unchiul meu. Acolo am aflat că mai are un frate Marcu, la care l-am vizitat pe Carol Fleva, cam pe [Calea] Dudeşti, unde e acuma începutul lui Vitan [Calea Vitan]şi i-am cunoscut şi familia lui. Toţi au plecat în Israel. Pe el mic, pe băiatul lui nu l-am văzut niciodată, că nu era acasă. Când am fost în Israel în 1974, l-am revăzut pe unchiul Simon, era la un cămin, şi soţul....era verişoara cumsecade care a murit, de la, de la unchiul Marcu...era maşina şi mergea cu marfa la Ierusalim, făcea bigudiuri, trăia foarte bine, amândoi lucrau asta. Şi m-a dus într-un sat pe drumul Ierusalimului unde am cunoscut, nu

pe , unchiul Marcu murise şi el de acuma şi el, l-am cunoscut pe băiatul cel mare, care nu-l cunoscusem niciodată aici în Bucureşti, era poreclit Dopu’, era mic ...şi avea doi băieţi de o frumuseţe rară, înalţi, splendizi, ceva gen Piersic [Florin Piersic, actor român], doi tanchişti care au rezolvat nişte probleme şi mama lor cam suferindă cu capul din cauza căldurilor, că asta este o boală. Şi încă o soră...

Q: Şi pe Dopu’ ştiţi cum îl chema?

A: Pe cine? Pe băieţi?

Q: Numele lui real? Cel care era micuţ. Aţi zis că pe unul îl chema Carol. Deci Carol a avut doi băieţi sau altul dintre ei?

A: Al doilea frate al lui tata, Marcu, tot cizmar, a avut două fete şi doi băieţi, o fată din prima căsătorie şi ceilalţi din a doua căsătorie. Şi am să-ţi spun cum am dat peste ei, dacă te interesează. Ştiind de la verişoara asta a mea căsătorită cu Bella Chitaristu’ e pe acolo şi stia că deobicei lăutarii se adună la o cârciumă unde se formează tot felul de formaţii, şi în afară că e Moara Roşie [aluzie la Moulin Rouge] din zona Tel Aviv-ului, m-am dus acolo şi am întrebat de Bella. Cică „Stai puţin că trebuie să vină, vine cu o tartăreaţă, cu o motocicletă, o căcăcioasă de motocicletă”. A venit şi nu i-am spus cine sunt, el o dată m-a văzut, am fost la el în vizită pe Foişorului, locuia la începutul străzii şi avea şi hainele lui negre de muzicant agăţate pe nişte ziare, pe un perete, pe un cui. Sărăcia era lucie, era ceva de groază de sărăcie, ovreii de astăzi sunt bogaţi, chiar şi ăia asistaţi sunt bogaţi, bogaţi pentru că îi ajută Jointul, bogaţi pentru că mai ciugule ba de la elveţian, ba de la nemţi şi merge treaba. „Bella, te caută dumnealui. -Cine eşti dumneata? Domnu Bella, zic, un prieten bun de al meu m-a rugat să te caut ca să te întreb ce ştii despre verii lui. –Cine e?Îl cheamă Aronel, Aronică, pot să merg la soţia dumitale să vorbesc, să o văd?”Avea alea pe ataş, dar zice „Vino mâine, te iau şi te duc”. A luat motocicleta, n-a mers decât ca de aicea până la jumatatea liniei parcurse venind încoace, a făcut la stânga, într-o casă arăbească prăpădită cu intrare pe sus şi cu altă ieşire la altă stradă pe jos, într-un bloc mare cât toate zilele. Pe urmă şi nevastă-sa: „E, ţi-am spus eu că-i Aronel?” După semnalmentele date de el, ştii cum, sângele vorbeşte . Mi-a arătat o fotografie cu fiica ei, care a fost Miss Armata şi când am văzut-o era fi-mea, fi-mea întreagă, la buze. Tot buzele mi le-a controlat şi verişoara din America, cică „Stai să te văd cum arăţi, că după buze trebuie să fii din neam”. Şi m-a acceptat şi aşa prin ea i-am revăzut cam pe toţi la o nuntă care s-a brodit acolo câteva zile şi am văzut pe restul familiei. Cine era familia? Deci, am spus că Stela, una din fetele lui Marcu, bărba-su m-a dus să-i cunosc pe cei din Ierusalim...era interesant că a doua oară când am fost in direcţia unde era cimitirul pe şoseaua către Ierusalim, unde l-a înmormântat pe Simon...în 1977, a murit el, m-a căutat la telefon şi m-am dus cu maşina la înmormântare. Acolo l-am văzut pe al doilea văr pentru prima dată şi eu am rămas cam printre ultimii la mormântul lui, că de...şi soţul verişoarei mele Sara? Zice „Hai Aroneaţă, hai să mergem!„ Dar el şi mine era acest băiat care nu l-am cunoscut şi nu-i ţin minte numele şi el zice „Eh, şi acuma vine şi rândul meu! „ Şi îi spune cumnatul, Ce eşti tâmpit, eşti prost, ce vorbe sunt astea? Şi după un an jumate a murit de cancer. El ştia...Acum dacă dau telefon în Israel aflu cum îl cheamă.

Q: Deci dintre Simon, Marcu, vă mai aduceţi aminte alte date?

A: Simon, Marcu, pe urmă nevasta lui Bella, care nu mai ţin minte cum o chema, nevasta lui Bella.

Q: Deci era o fată.

A: Aşa, care la rândul lui, Bella cu ea a făcut un băiat inginer, o fată educatoare de copii şi o fată învăţătoare în America sau profesoră în America, care întâmplător la nişte cunoştinţe comune s-a întâlnit cu mătuşa ei, cea mai mare soră a familiei, Frances, care locuia în Florida, fata celei mai mari fete din familie, care a înnebunit când a auzit că tata a fost omorât.

Q: Tot o soră a tatei?

A: Din familia lui tata, prima fiică nu ştiu cum a chemat-o, care ştia foarte bine idiş. A venit altcineva, a emigrat şi i-a zis de tata că a murit şi s-a dărâmat la cap. Ea a făcut două fete şi un băiat, două fete şi doi băieţi. Era căsătorită, se numea Monblat, ca familie, ca nume nu ţin minte şi a făcut doi băieţi, unu era frizer şi avea la New York un atelier de coafură şi frizerie, care la rândul lui a avut un băiat şi i-a predat când a ieşit la pensie atelierul. A avut o fată, care a făcut o tumoare la cap care îi apăsa nervul optic şi i se închideau ochii. A avut un băiat mai mic, un mare activist sindical şi i-a făcut de petrecanie cu un accident de maşină şi au scăpat de el, cum se obişnuieşte.

Q: Nu mai ţineţi minte unde?

A: Nu ştiu.

Tape one, side A

...Care a murit şi ea în Rusia la retragere şi Lisa a avut la rândul ei doi copii, verii mei cu care am crescut cu ei, unul era Isac şi celălalt era Iancu, amândoi au murit pe meleagurile ruseşti s-au dus după maică-sa în Basarabia, ea se recăsătorise. A urmat mama mea Surica, a avut 3 băieţi, eu Arnold, care am avut o fiică Victoria care a murit.

Q: Când a murit ?

A: A murit, nici nu mai ştiu în ce an a murit, a murit acum 11 ani a murit.

Q: Şi născută în ce an ?

A: În 1949. La rândul ei a lăsat urmaş pe moştenitorul, o jigodie care se numeşte Daniel. ...care s-a numit tot Moritz, 2 băieţi amândoi ingineri amândoi în Israel.

După Surica a urmat cel mai mic băiat Aurel, a lăsat în viaţă un băiat care se numeşte acuma tatăl lui Theodor Brateş. Aţi auzit de el? Era ăla care ţipa: „Fraţilor veniţi că ne atacă televiziunea!”... Vasile pe la Piatra Neamţ s-a îmbolnăvit de TBC şi a murit.

Q: Aţi spus de străbunicul Peretz din partea mamei şi bunica o chema Maria Froim născută Moscovici, bunicul Froim şi mai cum ?

A: Habar nu am.

Q: În ce perioadă a murit?

A: A murit după naşterea ei, a fost mama 1898, iar bunica a fost să vadă cum se aruncă crucea de Bobotează în Dâmboviţa în faţa clădirii fostei clădirii...acum demolată, şi acolo erau trepte pe care coborau regele [prinţul] Ferdinand şi regele Carol şi ei aruncau crucea în Dâmboviţa şi alţi trei săreau s-o prindă şi bunica venise de la Piatra Neamţ să caşte gura cum e cu treaba şi a apucat-o naşterea şi a născut-o pe mama, pe 6 ianuarie a născut-o. Aşa că dacă era... bărbat-su poate mai trăia sau a murit când a născut ultimul copil, nu ştiu.

Q: Deci mama este Surica născută Froim şi căsătorită ...?

A: Mama mea Surica, născută Froim şi căsătorită a doua oară Leinweber.

Q: Şi prima oară sub ce nume a fost căsătorită ?

A: Prima oară a fost Marcus, care a fost omorât în bătaie de securitate.

Q: Tatăl biologic numele lui ...

A: Eu am rămas orfan de el la vârsta de 8 luni, cănd eram în faşă. El s-a numit Carol Marcus.

Q: Când s-a născut şi când a murit ?

A: Când s-a născut nu ştiu dar ştiu când a murit A fost omorât în aprilie 1921. N-a apucat să vadă înfiinţat Partidul comunist pentru care a activat şi a dirijat treburile.

Tatăl celălalt a fost iniţial lucrător la atelierul lui tata, erau de aceeaşi profesie şi pe urmă i-am purtat numele.

Q: Şi cum îl chema ?

A: Friederich, să mă uit la acte... lăsat în pace să mai fie tracasat de Siguranţa Statului, şi asta am primit-o după dosarul lui de la Siguranţă. Să vedem dacă rezultă ceva de aici... Ce mai este aicea ..... din ce te-ar interesa pe dumneata.

Q: Despre bunicii din partea tatălui nu ştiţi nimic ? N-aţi aflat nimic ?

A: Despre bunicul nu, dar pe bunica am văzut-o.

Q: Şi ştiţi cum o chema ?

A: Nu ştiu cum o chema. Am găsit-o la un cămin de bătrâni al comunităţii de pe strada pe care a stat Cajal. [Victoria, unicul copil, este] născută în 1949, şi a murit, când a murit,...acum 13 ani, pe 30 decembrie 1993. I-a cedat pancreasul.

Ce mai avem aici..

Q: E ketuba?

A: Cununie religioasă. Am aici certificatul lor de căsătorie. Certificatul de naştere a lui soacră-mea, a socrului, a lui tata dacă te interesează, pe urmă a lui mama, deci s-a născut în 6 [martie], a lui tata avem exact când a murit, a lui mama care a murit în 1985... adeverinţă de muncă...

Q: Aţi băgat la loc ketuba?

A: Da. Ketuba lui nevastă-mea.

Q: Referitor la fraţii d-voastră aţi zis Moritz şi Aurel. Păi când s-au născut ?

Moritz s-a născut în 1924, Ozias în 1932, 1 martie. El a fost mărţişorul nostru.

A: Şi Aurel?

Q: Aurel este fratele mamei, când s-a născut nu ştiu, nu are urmaşi. Mama a avut 3 băieţi, restul au fost pe apa Dâmboviţei, o droaie, mi-a spus la bătrâneţe. De ultima era înnebunită că a fost fată, toţi au fost numai băieţi toată viaţa.

Q: Acum trecem la dvoastră, deci numele de acum.

A: Leinweber Arnold.

Q: Unde v-aţi născut şi la ce dată?

A: În Bucureşti.

Q: La ce dată, luna şi anul ?

A: August 1920.

Q: Aţi trăit şi în alt oraş în afară de Bucureşti?

A: Numai în Bucureşti

Q: Ce formă de învăţământ a-ţi terminat ?

A: Am fost la Şcoala Industrială şi apoi liceul.

Q: Ocupaţia ?

A: Am avut multe ocupaţii. Acasă făceam perii şi bidinele îi ajutam pe părinţi. După aia am plecat să învăţ profesia de zincograf şi de prea multă bătaie am plecat de acolo şi am trecut la uzina electrică.

Q: Să spuneţi şi anul aproximativ în ce perioadă?

A: În 15 martie 1933, când aveam 12 ani şi jumătate şi am stat 3 luni la zincografie după care m-am transferat tot la acelaşi loc de muncă, la uzina electrică, timp în care am făcut şi şcoala industrială.

Q: Cam câţi ani a-ţi stat acolo ?

A: La „Adevărul” şi „Dimineaţa”, la ziar, am stat 6 ani jumătate. Am lucrat la o fabrică de corpuri de iluminat, am făcut premilitara.

Q: Cam câţi ani aţi stat acolo ?

Q: Acolo am stat din 1940 , 22 iulie 1940... Primul lagăr de evrei făcut în Bucureşti, în cartierul Apărătorii Patriei... şi pentru a merge la muncă obligatorie la sfârşitul lunii august, când am fost detaşaţi la centrul de recrutare şi a început munca obligatorie. Şi chiar încă în timpul războiului lucram după masa la muncă obligatorie şi dimineaţa într-un atelier în care bobinam motoarele, se numea atelierul Maxim Brănişteanu de hidrofoare şi bobinat motoare electrice, pe [Bulevardul] Magheru, unde e gura de metrou, acuma s-a demolat totul. Concomitent după aceea cum munca la fabrica de corpuri de iluminat, cum am lucrat după 23 August şi la unul şi la altul

Q: Şi după război ?

A: După care în 1946... pentru activitate politică la care am fost transferat la înfiinţarea Ministerului comerţului... timp în care am făcut o şcoală de revizor contabil şi am practicat-o până...în 1974...[Intervievatul caută prin hârtiile aşezate pe masă]. Peregrinările mele după pensionare, tratamente medicale. Anii de muncă... aprilie de la 1 iunie 1944 până la 15 aprilie 1946, de la Brănişteanu, după aia adeverinţa de partid din 1946 până la 31 mai 1948, scos din producţie, după aia a urmat la minister, Ministerul comerţului de la 15 mai 1948 până la 31 decembrie 1951 când m-am transferat la Trustul de alimentaţie publică pe aceeaşi funcţie de revizor contabil unde am stat de la 1 ianuarie 1952 până la 31 martie, acelaşi an. După aceea la sindicate din 1952 până în 1958, după 8 ani am revenit în Ministerul comerţului în 1952, Întreprinderea comerţului cu ridicata, materiale chimice din 1 martie 1960 până la 1 septembrie 1980.

Q: Pot să scriu toate datele astea?

A: Da.

Q: Spuneţi din punct de vedere religios cum era acasă, cum aţi fost crescut, era educaţie strictă, care era atmosfera?

A: Ţineau sărbătorile, mama aprindea vinerea lumânările, dar nu erau habotnici.

Q: Vă duceaţi la sinagogă?

A: Aveam sinagoga în cartier, pentru că în sinagogă s-a făcut şi lagărul.

Q: Dar ce sinagogă era?

A: A fost făcută de noi, o sinagogă

Q: Ştiţi cum se numea ?

A: N-avea nume, era sinagoga din Apărătorii Patriei.

Q: Ce alte limbi mai vorbiţi, în afară de română.

A: Înţeleg idiş, atât. Când m-am apucat eu în liceu eram prea bătrân, şi m-am luptat şi cu franceza şi cu latina şi cu rusa, am învăţat pentru examen, şi la 40 de ani am luat examenul de bacalaureat la şcoala de fete „Zoia Kosmodemianskaia”[Şcoala centrală].

Q: Acum o să trecem să detaliem despre fraţi şi am zis că.. data naşterii când s-a născut fiecare, Moritz.

A: Moritz, să vă spun despre viaţa lui, despre ce a lucrat, ce să vă spun despre el?

Q: Ce studii a făcut ?

A: El a făcut şi el liceul.

Q: Ozias?

A: Ozias n-a făcut liceul. El a luat-o pe linia orchestrei, era percutist

Q: A făcut şcoala muzicală?

A: Nu, nu, după ureche. El a intrat la Adesgo să înveţe o meserie să mănânce o pâine şi acolo a intrat în orchestra fabricii, şi mergea la nunţi, botezuri, până a plecat de la Adesgo şi s-a angajat la o întreprindere de alimentaţie publică şi a cântat la un restaurant din Ferentari, de acolo a cântat la „Dunărea”, până la „Dunărea” în pasaj e tot un restaurant, a cântat şi acolo, a cântat şi la „Pescăruş”, a cântat şi pe terasa de la Herăstrău, până când a cântat la Teatrul Ion Vasilescu, pe urmă a mai cântat şi la Teatrul Tănase şi pe urmă a plecat în Israel. A stat puţin în Israel şi a plecat în Germania unde a practicat un timp meseria şi după care şi-a deschis un bistro şi a dat faliment.

Q: Şi Moritz ?

A: Moritz, el a practicat două profesii, întâi cea de electrician, a venit războiul n-au mai fost construcţii şi s-a apucat de zugrăveală şi vopsitorie, după care scos din producţie a făcut politică şi a sfârşit ca şef de secţie financiară a sectorului 6. Moritz a murit de cancer acum vreo 5-6 ani.

Q: Despre soţie, despre Melania.

A: Ea a făcut liceul, a fost contabil într-un sector PCR şi apoi la Comitetul central, după care a lucrat la ministerul industriei uşoare, şefă de sectie tricotaje.

Q: Şi dacă ştiţi ceva despre fraţii sau alte rude ale ei ?

A: Ea a avut o soră care a murit, care cred că nu mai e în viaţă în Israel, în 1996 a murit... unul era Herman care a fost la Focşani fotograf în Israel, bucătar pe vapor, a murit într-un sanatoriu.

Q: Şi ceilalţi doi?

A: Fratele mai mic a lucrat la Vulcan şi apoi a plecat în Israel unde a practicat strungăria la Haifa şi acolo a murit negustor.

Q: Copilul, Victoria ?

A: Victoria a făcut Facultatea de transporturi .. cu trenul la Paris,... a trebuit s-o opereze că a văzut ce are... Şi s-a operat, a făcut icter mecanic, o blocare din cauza cancerului, s-a operat şi i-a dat 3 luni jumate, 4 de viaţă. Ea a luat medicamente naturiste.....

Q: Nepotul când s-a născut?

A: Nu ştiu, nepotul are 21 de ani, nu şi-a făcut mutaţie din cauza asta. Are casa lui. N-a putut să-şi ia bacalaureatul, a rămas la stadiul de învăţător şi a făcut o şcoala de computere de pe lângă facultate că dacă e în şcoală merge pensia după tat-su. [Tatăl nepotului] vine în vizită şi îmi fură din casă bani şi bijuterii. Şi-a făcut o spargere şi la el acasă şi a luat toate bijuteriile lui fii-mea şi le-a dat la gagicile lui. Şi a murit nebun până la urmă.

Q: După căsătorie cum se numea Victoria ?

A: Niculescu. Aşa scrie şi pe mormântul ei din rândul patru de pe alee, de la [Cimitirul] Giurgiului.

Q: Să trecem la tata, Victoria a făcut Facultatea de transporturi .. cu trenul la Paris,... a trebuit s-o opereze că a văzut ce are... Şi s-a operat, a făcut icter mecanic, o blocare din cauza cancerului, s-a operat şi i-a dat 3 luni jumate, 4 de viaţă. Ea a luat medicamente naturiste.....

Q: Nepotul când s-a născut?

A: Nu ştiu, nepotul are 21 de ani, nu şi-a făcut mutaţie din cauza asta. Are casa lui. N-a putut să-şi ia bacalaureatul, a rămas la stadiul de învăţător şi a făcut o şcoala de computere de pe lângă facultate că dacă e în şcoală merge pensia după tat-su. [Tatăl nepotului] vine în vizită şi îmi fură din casă bani şi bijuterii. Şi-a făcut o spargere şi la el acasă şi a luat toate bijuteriile lui fii-mea şi le-a dat la gagicile lui. Şi a murit nebun până la urmă.

Q: După căsătorie cum se numea Victoria ?

A: Niculescu. Aşa scrie şi pe mormântul ei din rândul patru de pe alee, de la [Cimitirul] Giurgiului.