*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

. Vlţ(

I

de bu pa, cind inc

u o

Cu acuitate ului pi

Şi răî fepte,

Vi' i

T

: pot IU

■

i iia s-o

Scena cu Joao, a | io, aproape că a dispărut din cunoscut, pe mm, d ui meu, mi-o deşt» ] ! tuturor <'«■ laliilor. Aceasta era ■r.lru inii de dezmăţ şi de desj

i retezasem putinţa de a-şi mai jecr 3 loc pe linia unei aşa i a unei oi'înduiri socialiste, care pri ure orie:' exploatare a omulu;

ngroşare a dosarelor, gau noi file la al

hi?& âv < lucruri, ev

on ce nu-o ro

lobii"* ^îu: ^e ccrvlim

I H

H

team, a i cu mina spr-

ndeni pe urmele mole. ^{ua aa}î^{man al} poporului !

îngreuindu-mi nespus situaţia şi aşa destul de prect! într-una din sile, posltil de radio de la Londra anuv că Simion Barda, consilier la legaţia noaatră din Anglia, şi-a dat demisia din slujba sa, cetind azil politic din pai\ tea guvernului britanic. O rurnoarc trecu prin oraşul n

tru : De ! Simion Bardă, fostul asistent al profesorului _{pe la s}f;,-şilul anului 1940 îşi făcea loc printre studenţi, Axente Creangă! îşi dă emul demisia, nemaiînţele^■:.: _onui că pînă la redeschiderea noului an, răstimp în să servească un regim, pe care-l socoteşte potrivnic ini *'_{e se va} coace reforma învăţământului superior, va,sa leselor poporului român ! Şi o altă rumoare mai U -_{u c}p_Uraf', pentru vina de a îi un „vîrf" al inteTectualî-prin urbe : nu cumva Axente Creangă i-a dat su:., ^^'„reacţionare", pentru vina ..de a fi fost un exponent" să procedeze în acest chip ? A fost suficient ca o al _ai regalităţii şi al burgheziei, şi pentru multe alte vini,

creţ dosar. A fi fost un exponent calitate negrăit de păcătoasă, în prin povara ei să te dea la fund, oricum te-ai ii mă trezii cu o percheziţie la domiciliu. Mi s-au cercetat cu un nuscrisele

cat strămoşesc nu puteai >ate printr-un fol de nou

„bote;'", datorită căruia devenea! mădular al noii bisc-

unele întorsături retorice, de a dezavua şi de a condamna ■^Studenţimea, derutată, divizată în grupuleţe, timo-regimul, ce s-a instalat în tara noastră. Suspiciunea avea 3H| nu avea să reacţioneze în nici un chip faţă de epu-totuşi sa planeze mai departe asupra mea. _{rareaj rG m}i _se pregătea. Virtualele proteste amuţeau, p€

Indivizii, ce-mi făceau percheziţia, au descoperit pc-i>( Am ară-

Ifccutul meu. cu fapte de zi şi cu JntîmpH ifmini şi umbro ce m-au ajutat su î ga acum împotriva mea, răstălmăcit c\ i.ersă de atîţia din fiii omului, care par |ei. Trecutul se răsturna peste mine. îi

u şi eu

, undev încol| î meu

lat celor ce-mi scobeau pereţii şi-mi ridicau parchetul, lăzile cu faianţă luzitană : „Astea sunt lăzile, despre care la Capilna s-a răspîndit basmul cu aurul din Munţii Apu­seni . Desfăcînd lăzile, am descoperit că faianţa era în cea mai mare parte spartă. Ceea ce m-a mîhnit'profund,^l-facmdu-mă să mă gîndesc, într-o clipă, la toate călătoriile, I la toate peisajele, prin cari am purtat cu noi aceste lăzi, I i.I-am ales cu cioburi şi cu năpasta basmelor. Dezvino

X58

n indezirabil în acest oraş* V într-o mică urbe de provi i prin tenebrele dezolării. 1 e-acest pămînt mă va mai în Ana Rareş, salutul din a r.

de no [

imagij

•tuşi seme-

curînd yoi

>i fi trimis,

O singură

'oaie că în

■i. pe

i ămînu la alta, de la o zi la i ţa ob

Eâ ora scuturată de evenimente prevăzuto-nepfevi B Măsuri după măsuri se luau, într-o atmosferă c i tensiune, destinate toate să topească burghezi a de burghezie pe care Românii din Transilvan

159

Izb: cit; bine de râu, să şi-o în T- -l

de două decenii de viaţă liberă, dintre cele două răzbeai-. Toamna anului 1947 ni se anunţa ca un preludiu al tu ₍ perioade seismice. Cutremurele sociale cu masive depla­sări de terenuri, erau năpastele ce ne ardeau sufletul -,\ zilele. Cele catastrofale se succedau în ritm dictat de în-prejurări. Aurul, echivalentul conştiinţei burgheze, „co­morile", în definitiv foarte derizorii în comparaţie < u capitalurile îngrămădite timp de sute de ani în palme :•* largi ca oceanele ale .capitaliştilor din occident, s-au r cinat cu o repeziciune de scurt circuit în ţara noastră. 4 fost suficientă o inflaţie de proporţii astronomice, provo­cată atît de nevoie, cit şi intenţionat, şi apoi o ,,stabi!i-zare" a banului în condiţii de gangsterism de stat, pent; u ca bunurile burgheziei şi agoniseala ţăranilor să se pulvo-l peste noapte. Nu mai era însă pentru nimeni n secret că statul românesc care îşi deposeda în chip i acesta cetăţenii de tot capitalul disponibil devenea num-,.[ formal noul proprietar al avutului ce se exprima în mo­nedă galbenă cu zimţi. Stăpînul adevărat -era înti -o formă sau alta marea vecină de la răsărit. Banca Nat: »-nală a României se transforma în simplu canal prin elementul nobil, sîngele solidificat, al economiei noa se scurgea spre Soare-răsare. Ca o consecinţă psiholog i a modului cum ni se goleau buzunarele şi firidele de ./ « cosei", ne pătrundea sentimentul că totul se va scuv.;2 într-acolo şi că într-o zi ni se vor fura şi izvoare! păduri şi luna de pe cerul ţării.

în noua situaţie economică, creată artificial, şi hv aparent normalizată, de după stabilizare, salariaţii ai i putut să trăiască mai convenabil cu noile lefuri. Ar t putut, desigur, dacă satele ar fi continuat să-şi adu i, precum mai înainte în desagi şi în oale, mărfurile )a or. Dar ţăranii o dată înşelaţi au devenit bănuitori. Ei r. fost bucuroşi să se vază spoliaţi prin stabilizare nici c¹ de hîrlia degradată mereu prin inflaţie. Şi aslfel ei şi-au pierdut încrederea şi în noua hîrtie, ce ieşea de altfel c ti-o tiparniţă ce nu mai avea nici o legătură CU "criteriile gustului nostru. Noua hîrtie ne zgîria ochii cu arabescurile şi cu chenarele improvizate învederat de o- mină străină Preţurile începeau să crească din nou printr-un fel de * inerţie, ce comandă fenomenele mecanice. N^-avea să trem al o lună. două. pentru ca neajunsurile din perioada ini

160

se h ţe iar, cu toai< s>ubt o formă mai d SaUa^u erau încă o Cwa nevoiţi să-şi cîrpeu<-einele cu ceea ce mai puteau cîştiga din vînzâri pe la cu vechituri. Desigur, oamenii nu mai aveau acum >şei" disponibili spre a-i transforma la nevoie în _încnote ni ii. Coco-jeii care nu s-au întors în tezaur A statului, au luat di umul ascunzişurilor de subt pămîat, unde aşteptau ca morţii învierea de apoi. Slujbaşii cu I ri fu\e trebuiau să-şi vîndă acum pernele din care x puful, păţanie roase, covoarele destrămare. d«l;i-, cu vtchi iocjii ds ape, vesela ciobită, argintăria

tă de timp, cile-un lot de casă cotropit de ciulini, !ace Faţă nou: ui tot mai învederat val de scumpele, oncrîă-b'mcnotă, c

puli

■ de achiziţionare, foarte teoretică de iie numai atîta timp cit nu se

id ţăranii, constrînşi de împre;

la piaţa zarzavaturile de to ânunchi do ceapă degerată putea su di.

sea

	A unoi	^1 i prefaceri. Se pr
	Uln.lt	.uitări şi pe pi n.
		ctit cu partidul r
	sU	p. iticelor de al
	jn.	'ie colaborau la ale
	71	iccpeau şi ele să-şi
u	U V	este puţin aceşti
J	nc-	este bord. Bufnin.
■>	br	^1 curînd decît s*
		Tiis peste lu
	V	dent, el desi^
	p'	:i de fatiadă, £v
		*entă pioc!
		Mn i-a faci
		îlui nostru
		n un asi.'^
		n, ! - i ă
; i		re.i n"Lci
.îbt^1 în r	tăp,i^L	a cL , .--a
;ni:i mc	'pat îr	-roape ^1
ir.ii ea re	'\- vi	a ea ar t.«„e î .
>a even		. - ^piraţia, sir

B£?c«?sară creaţiei nu mi-o mai puteam realiza lăuntric în fcici un chip, De Ia o zi la alta, neputinţa ele a mâ coneen-h t şisupra unui gind era acoperită de-o vigilejiţă speriată, in afară. Trebuia totuşi t-ă iac ceva spre a nu mă neuras-beniza cu totul. Ce voi începe ?

Cursurile la universitate, suspendate do cile va ori p<> săptăttiînă, lecţiile anulate clin partea decanatelor şi a rectoratului, pentru a face posibilă eite~o foarte ,,impor-' vj." întrunire studenţească, nu puteau să-mi umple 'j

i ptjţin existenţa. Sau nu în măsura do a-mi pro­ci Fa vreo satisfacţie. Activitatea didactică îmi era submi­nată şi de cugetul tot mai clar că tot ce spun la curs se comunică cenzorului marxist aî universităţii. Presimţcam de altmintrelea că însăşi această activitate era pîndită de un termsn, Ca la începutul noului an universitar n-am fost al din învăţămînt se dalcra unei norocoase intîm-nu se va mai repeta. într-un consiliu la Ministerul Invăţămîntuîui însuşi ministrul, fefe-se la mine, ar fi spus : deocamdată mai avem nevoie : ..Deocamdată !"

... uaţă cu dimineaţă mă trezeam cu aceraşi între-re buzele se aflau s-o rostească : ce voi începe '.' nu» -sfera sufletească de plumb era ilustrată de negura grea ce se răspîndeâ din Valea Someşului p( Jc oraş, pe j stvăzi, prin grădini. în această atmosferă am început să y simt dintr-0 dată că trăiesc prea izolat de toţi semenii mei. Ce-ar fi să reiau contactul cu ei ? Cum ? Dr?. ce-ar fi să 5ry op să fac vizite ? Sau să mă plimb pe cîmp cu vreun prieten mai vechi ? Aveam oare prieteni în acest oraş ? Da, aveate, dar i-ara cam uitat.

Să prind a frecventa casele unor intelectuali' din bras ! TVnlru a mai afla pe această cale cîte ceva din ceîe (■

;.■!, a .va de gînd să ne mai aducă ! Pcntiti a disc p/c • zilei ! Mi-aş umple cel puţin timpul cu ce\

Dacă aş începe să Sîrigerez şi de grijile altora nu numai d ale mele^ poate că situaţia ar d< Veni mai uşor de suportat ! ■ Dar viaţa de societate a fost pentru mine dintotdeci

tectul cel mai m plăcut al eMstenţe&> pămîntene. Au fost 1 ani în viaţa mea, eînd, saplămîni şi luni de-a rîi dul, nu mă I puteam hotărî să fac vreo vizită cuiva. Numai în carit

lomatică, care acum ml se pă ină d

toaţâ fiinţa mea, am fdst obligat pi i -- o indepli- J

1G2

el tenii ţinut

bare Atmi

_e, să iau asupra mea această negrăită povară a „\ lui'-, a vizitelor ce îmi lăsau totdeauna un gust de a nuşă ~n miră. Dar şi atunci, în restriştea sau în surghiunul ăl diplomaţiei, am căutat să reduc totul la un minim sti i ^

■,ar. îmi făceam oarecum datoria de diplomat, ca nime-_n*a dintre acc-ia, care vegheau asupra ini lor ţării sj r.u-rni poată aduce reproşul că nu aş ţine contact cu cei eu-ri'e în care trebuia să-mi desfăşor o vremelnică misiune N-am găsit însă niciodată nici un grăuntg de afinitate într< firea mea şi acea carieră pe care am îmbrăţişat-o printr-uj capriciu al sorţii. Viaţa diplomatică de pe vremuri, cu nea­junsurile ei, mi-a pus în chipul cel mai acut problem] deficienţelor sociabilităţii mele. în loc de a mă obişnui, cţ

iea, precum doream într-adevăr, s& respir msi degaja în acel vacuum intelectual, reacţionam faţă de exigenţeL

denităţii cu tot mai multă sfială, cu tot mai pei

.ri. Nesociabilitatea mea, din născare, nu putea să fii vindecată nici cu doze mici, nici cu doze mari de viaţă moni denă. Nesociabilitatea mea era pur şi simplu o boul; leac. în lec de a se atenua cu timpul, ea lua forme de die alergică. Nu mă arde de glume cîtuşî de puţin, dindu-ma astăzi la rezistenţa psihică ce-o opuneam celei mai nevinovate invitaţii la un ceai sau la un d Un amănunt dezagreabil ilustrează starea mea de-atunci Sufeream în anii aceia de-o urticarie, ce izbucnea cu inten mitenţe. Nu prea înţelegeam cauza puseurilor de urticaria Npajuneul îi atribuiam paharului de via Bau frucl.noj exotice, sau mai ales fragilor cultivate, c

163 —^
vi

.i îîcc penii u ao v^\.i ciupă amiază. Aer-a^i >ua, în răstimpul dintre cele două răzbt din ti e state. Timp de ani de zile cît o prin diplomaţie, s" *a nu mi-a p.ilejt > .■ă discuţie interes; cu vreunul dm „K oii erau toţi de r "a. Convi 1¹ ufja se face de pe disci ,jc care le a'i:-\ ai p ■deva în dosul frunţilor înguste şi in.expiv.jj 'îala diplomatică era alcătuită din zevzeci s de 25 de ani începeau să dea semne de ram- • "0 erau complet mumificaţi. Genul diplon: i gest, la siguranţa pasului pe pai chel, 1 it şt promis în foime. Cu atu<* '-^pite vir.¹ -•fîur că nu putea să mă alra' ..u să p^v Pvnu'u sociabilii alea nu .nîne s.t "-a ieşit din iostul meu irA anume

cu viiie făcea' 'ire preocupe. , lă într< barca. ,n rasp ins ib . cu toti'i r.cvi

rival. t exiii;; licăr ■

sfîrîir. E». Inter

care i

■a. începeam aproape să-i pizmuiesc pe t

partea (

mă

şi i: ihi

t simpatică şi carp au: -a pus CU oarc:'i

i !" Yo

j sonate h

::■.. nn în ac^!

i

.. .

■ imei pş] ■■;• e, In ct

ă aci m \. Am fosl

■ din Iii-

i con.- ;. cît pri

•e, în

perlativ poezia de sensibi I ecum şi avertismentele i y.orului ideologic al universil; it mai strîmtorat. Aerul ir bil. Au trecut aproape t ivit pe hirtie nici un vers. IG4

i de

mă de ci

h-c

, îşi scandau cu o virtuozitate incredibilă silabele uaor uri, ce li se scurgeau în peniţă o dală cu lacrima de cerneală. Cîteodată, cuprins de regretul unor zile iremedia­bil trecute, îmi priveam plachetele şi volumele apărute mai de mult înşirate în picioare pe seîndura poleita a mesei mele. Mi se părea neverosimil că am scris vreodată poezie. Şi sentimentul acesta avea o acuitate dureroasă din cale afară. Numai cărţile mele stăteau rfnărttirie cu privire la anii mei de năvalnică rodnicie. Eram eu într-r părintele acelor cărţi ? Starea mea civilă de autor îmi apărea invalidată de vîrtejul anilor. Poezia a fost ţara mea. Pornisem cîndva într-un exod înfricoşător pe un Hrum fără capăt. Un exod e suportabil cîtă vreme ai în e pragul unei alte ţări. Fără de această făgăduinţă exod omoară pe oricine, încetul cu încetul sau uneori -o dală. Va deveni sterilitatea mea o stare cronică ? •asta era acum spaima mea cea mai mare.

voiuţia în marş poate să inspire pe cineva ? In apa­tia, lată-i pe atîţia tineri, gata oricînd să se anj,^fa-'& fără implicaţii şi fără complicaţii. Dar să stăm puţin cumpănim. în definitv, poeţii care se angajează, ce ei ? Aşa zisele poezii-, pe care ei le publică, sînt de fapt ole versificate. Partidul, călăuzit în general de criterii canlitative, le poate comanda pe lungimi precise : de centimetri, de-un metru. Nu sînt de invidiat aceşti ilica¹ creaţiei a devenit o politică de exterminare jzclor, şi în timp ce casele de prostituţie a"u fost des-, ale, prostituţia slovei înfloreşte ca niciodată, [ăai vreodată calea spre poezie ?

•i o speranţă- Acest sîmţămînt al golului, câ, e deosebit de greu pe înserate, cînd cobor de ars treptele universităţii. E o coborîre din viaţă în ►ar sterilităţii îi este preferabilă moartea.

ipul ce-n ne liber în afară de pregătirea şi

ui cursului ce-4 ţin la Universitate, îmi este blo ijorări ce anihilează. Nu timpul îmi lipseşte, ci t neblocat d$ griji Viaţa în familie n-aş putea spune nată să-mi degreveze existenţa. Dora nu prea dă -ar putea

cn»v de abia îşi schiţează gravitatea viitori¹ r.! una a împ/.i-r.it de curînd 12 ani. Eote ik ndoielnic fu " ■> educabilă. Lncori mi se face milă de ea văzînd-o cu cită înţelegeri-se supune unei discipline sau vreunui sfat. Dar şi ea a fost obişnuită, de mică, cu alt trai. Ea îşi aduce cîteodată, p. intr-un fel de reacţie, vag aminte de uncie împrejurări din străinătate, de cînd avea vîrsta de patru-cinci ani. î«i aminteşte cu strîngere de inimă de Hotelul Aviz de la Bonalisa, de-un hol enorm în stil maur, ca o peşteră înaltă, tu coridoare suspendate, de jur împrejur, şi cu decoruri din O! lentul mijlociu, de interioarele ca din O m"e şi una de nopjj. „Noi am trăit cîndva pe-acolo ?'" mă întreabă insi­nuant Ioana cîteodată, „amintirile acestea le am dej-âgr-r dintr-un vis. Parcă nimic real nu este în do ! Camerele de la Aviz, cu pereţii în faianţă, cu paturile moi, cu cearşa­furile de olandă, camera de baie cu cada de mai mură de culoarea unei petale de trandafir roz. Stăm un<-Vva foarte sus, la cel mai înalt etaj ; numai eucalipţii din cui le ajun­geau cu crengile şi frunzele pînă în fcrcrsvt.a noashă. Iiupeam cîteodată fiunza plăcut mirositor !> . din cr.re da o ^vă uşor ruşinoasă. Vîrfurile tăioase, i. biletul, ;.îo p ^M"t,i)ot- din cuitf-a hotelului nu ajun., : ia nirJul j- Lti, Mă uit«m In jos la ei ! Şi-mi enii; iisc uncii, <"< ^ şters, de ^li^; "o sunete de fluier pe s>tr; r'ă. Cir,> ui t scurte, jaln'' irînturi de melodie ?'^-;Jbă Clirva iiu'îe, 'iei jeluiri 1' negrăit de -,.*.i toaie pentru mine acc-Je arain^;i»'i Vn.,1 ale Ioanei. Atît fie sfi^itioaie că trebuia «ă pice <scusă ca să nu-mi trădez fură de voie slăbiciunile miraii. Pcntiu a-ri condensa tristeţile efemere, Ioana cerca cîteodată albumele cu fotografii, ce le făcust m cîndva în Luzitania. Erau albume cu îmap,^;ni fermecate din excur­siile, ce le făceam, îndeosebi duminica, de la Bonalisa în piovincit, cînd spre nord, cînd spre sud. Fixarăm astfel pcntiu amintirea noastră peisaje, grădini cu smochini. p./Jgsuii, păduri de pini, mori de vînt, oiv^e mcdievule. catedrale şi atîtea vestigii maveţe dintr-un tronat imperiul al unei ţări mici, care a ţinut odată subt stăpînirea ei o jumătate de glob terestru. Ochiul se bucura îndeosebi de r^T vinile pri^so în ambianţa rnui castel mimmat de-o 'işcî'^'" ■* ' -'"olo cp i«j. în lumea

-s si .1.. "i. * 'iii fi. ' """. n-'--

\

a lui

îritSi

al ii.

166

■Wa clădii într-un stil de renaştere contaminat cu elemente piaure şi indiene. în cursul secolelor castelul se ruinase, £i>x acum era pe cale de a fi refăcut în toată splendoarea sa de altădată. O americancă bogată a cumpărat între cele dpuă războaie castelul. Prin anii 1938—9, americanca lucra de zor la restaurare, călăuzindu-se cu mare ş+iinţâ după izvoarele Scoase dintre cărămizile ruinei. Am vizitat de vreo cîteva ori acest castel, refăcut pe-atunci parţial, cu un gust de-o desăvîrşită justeţe. în albumul de fotografii, c -i păstram într-un sertar, toate din primăvara anului 19«iJ, puteam să ne vedem fetiţa plimbîndu-se călare pe un măgăruş blînd, prin grădina cu butuci de vie, pe lîngâ castelul lui Albuquerque. Foarte adesea, acum, cînd mă

Tceam seara acasă, găseam pe Ioana, răsloind filele albumului, cufundată, pînă la pierdere de sine, în vede­niile de altădată. Ce terase de vis, ce cupole ca jumătăţi de portocale tăiate, nu complet, în felii, ce bazine de marmură prin grădina cu butuci de vie, ce mori de vînt pe dealuri de jur împrejur ! Mai auzeam, din acoste fotografii, chiar zumzetul de albine, ce se adunau pe agaveîe înflorite !

Ioana schiţa cu insistenţă o încercare de refugiu în tre­cut. Şi într-o seară am interzis soţiei mele într-un fel d> fi­tul de brutal, de a mai arăta Ioanei albumele. „Nu-nu place această întoarcere spre trecut la o copilă de vîrsta ei. închide albumele ! Ioana trebuie să se obişnuiască să facă faţă unor împrejurări şl unui mod, ce nu mai are nici o legătură cu întiii ani ai copilăriei ei. E dureros să-i tăiem o plăcere a amintirii, dar nu vreau să înceapă de pe acum cu refugii în zile de mult trecute. Ce vrei ? Să dea în boală ?"

Intr-o noapte do început de octombrie mă apucă nişte chtreri zvîcnitoare la caninul drept. Parcă nişte draci mă­runţi cu ciocane şi nicovale şi-ar fi făcut lăcaş în dintele meu. Reflexele craniene zădărnicesc localizarea preebă, dar amplifică suferinţa. Fusesem ani de zile scutit de aU»ri atrocităţi. îmi dam seama după durerea, ce-o simţeam pînă în ochi, că va trebui de astă dată să mă supun unui luog şl anevoios tratament, dacă voiam să-mi mai salvez caninul plombat şi răsplombat. în cursul zilei m-ara dus la cabi­netul dentar al doamnei Dr. Salva. Mă duceam cu inima îndoită. Un diate apucat literalmente de nebunie va mai

167

i să fxs domolit ? Ini ■;'*■-

a unei operaţii dentare, rrii-am ocupat frumuşel Io-eul pe un scaun în camera de aşteptare a cabinetului den­tar, unde încă vreo cinci nflhorocîţi mai aveau număr de erdiHe. Doamna Dr. ii» va. remarand la plecai

unui client prezenţa mea in odaia de aşteptare, îmi trirn urs cnvinţel pvintr-o femeie de serviciu. Sînt invitat ad să părăsesc camera de aşieptare, să trec prin curte în locu-inţă şi să aştept în salon. Mi se vor scurta osre cu aceasta supliciile ? Mă supun invitaţiei, ce mi s-a făcut în chip atît de discret încît clienţii, care mai aşteptau şi care ori­cum veniseră înaintea mea_; nu p©t să remarce nimic din favou'-ea ce mă întîmpină. De abia ajuns în salonul măre, modem mobilat, al familiei Salva, o uşă se deschide. Apare seîmbitqare, din cabinetul ei, doamna Dr. Salva : „Cu servi, domnule profesor ?"

tare suferinţă pe capul meu, doamnă Doctor ! J. nit caninul drept. N-aş vrea să mi-l pierd. Cred că

în îrs

marile astea nu e tocmai oportun să renunţi la cănit)

„Să sperăm că nu e nimic grav !" spun ■u un glas liniştitor şi mă pofteşte :-;i intru îr

se recomandase încă de mai de rtiul ţinut în alb, cu aparatură foarte rv

n microscopic. Cabinet alb ea

(-i! un gest calm şi foarte reţinut.

are atît de vie ca a a i, sînt p>

■ r. Cilevâ mi nisniul interior a ca îritr-un ascensor. Capul rai a< ai d Doclox\

:deţi gura !"

i deschid peştera, vreţi i

să-mi estompez suferinţa cu o gluma. I

Doamna doctor surîde îngădui; „Da, aveţi o gură mare, dar tăcută; vesteşie !"

„Doumnă doctor, nici dunv ră nu puteţi gS

plîngeţi că n-aţi avea o gură — modernă. Aşa e î se pare !"

Doamna doctor rîde deschizîndu-şi fiumoşi ca o reclamă pentru cabim I

; pirtt' 'J ^{! l}' baia; n,t '.aLt • în smalţi*] t'«'Vu«> ,,i J d^;n-_v> ţi. care răspunde cu mi c, ecouri.

E un apocalips acolo, doamnă Docte r !"

Doamna doctor îşi potriveşte pe faţă acola-4 < - * yî^ibet liniştitor. Lucrează calm. scutind terenul,; penibil de orice atingere de prisos, ce ar agrava durerea.

„Focarul e la rădăcină. Va trebui să deschidem di teler S-ar impune poate chiar extracţia, dar yreatt» sa ţncerc mai întîi un tratament. Poate mai salvăm acest canin", încearcă doamna doctor să mă îmbărbăteze. „Veţi avea răbdarea să suportaţi un tratament de durată ? Cred că se mai poate face ceva. Dintele e grav compromis, d. r dacă reuşim să vindecăm rădăcina, se poete pune un dinte cu cui. Totul cere timp !"

_(tAm timp şi voi avoa şi răbdarea nee<-,,ră, nun.i p-voasîră să nu v-o pierdeţi !"

£■■' ti doamnei doctor era un ilustru profesor, ] culta? i de Medicină. Cel mai apreciat specialist p în boli pulmonare. Profesorul a participat între ceL războ-î'e şi la o seamă de congrese internaţionale, sj. prin crmunicările sale prestigiul ştiinţei româneşti. V oarece numele său de familie era uft foarte obişnuit nu' de botez cas e-l supăra puţin pentru familiaritatea oparer ce-o aducea între dinsul şi semenii săi, profesorul şt i-a schimbat încă din vremea studenţiei, adoptînd rtume]e j satului său de origine : Salva. Profesorul era fiul unui fust ofiţer chesaro-crăiesc din faimosul pe vrem in regi­ment grăniceresc de la Năsăud. Profesorul Dr. Sor n Salva purta pe figura sa românească pecetea unei educaţii în tradiţional spirit iosefin. îi cunoşteam personal tare demult şi-i purtam un profund, un înaît respect a!U pentru prodigioasa activitate ştiinţifică, cît şi pentru masiva sa omenie. Profesorul Salva ei a o fiinţă aparent rezervată; dar caldă. Pînă în acest moment nu intrasem cu familia Salva în relaţiile de prietenie ce aveau să ia forme afective dintre cele mai rare. Un român şi un occidental era pro^ **' ^orul, un transilvănean şi un luminist.

în cursul tratamentului stomatologic căruia eram ne-^c "i mă săpun, aveam să cunosc pe cei doi soţi naşi

169

îndeaproape, căci în salonul de-o atmosferă agreabil unde aşteptam să fiu luat în tratament de doamna doc prin derogare da la legea bunei rînduioli clientare, tilneam adesea şi pe domnul profesor. Intram cu doctor \ Sorin Salva de fiecare dată în lungi şi foarte intsresar: . dezbateri. Schimbam vederi, dnd mai lum'noase, cînd j dezamăgite, cu privire la evoluţia sHvnţioi din \ noastră. Şi o prietenie nouă şi foarte afectuoasă se i ■■...,' cingea. Mi-am îngăduit, încă de la întîiîe vizite, să aii o privire în biblioteca particulară a profesorului : i rafturi nu se găseau decît opere esenţiale din cele i variate domenii. M-a mirat, umpimdu-mă de mulţum de la încoput spiritul de selecţie ce a dominat la a] tuirea acestei biblioteci. Nu era biblioteca unui nu specialist (cărţile de specialitate profesorul şi le ţi !a clinica de ftiziologie pe care o conducea). Biblioteca erai a unui om de cultură cu un orizent spiritual larg din c .■ afară. Eseistica bine reprezentată învedera interesul pro- '■ fesorului pentru filozofie şi artă. Prin .rafturi se pu» dibui şi unele slăbiciuni ale profesorului, bunăoară pci poezia chineză, prezentă prin variate traduceri în & -mană şi franceză, Li Tai Pe cu mijitica sa încredere i sine şi cu cîntocele de vin era, dacă nu mă înşel, poe'aill său favorit. Ce deosebire, îmi spuneam, între profeso ! Dr. Sorin Salva şi toţi ceilalţi profesori de la Facultr.:. a' dq Medicina, cu interesele intelectuale riguros redusa h cele ale meseriei. S-a format în Transilvania, între ele două războaie, un tip intelectual care continua.un i;p vetust dinainte de întîiul război, subt o formă agrsvulă. Intelectualul român din Transilvania, format pe tiparul specialistului, era mai mult un meseriaş decît un intelec­tual. O discuţie cu aceşti specialişti, care se situau exact la mijloc între meseriaşi şi cărturari, se desfăşura tot­deauna anevoie, căci la întîiul cuvînt ce surea diî^ftolo de zăplaz, descopereai lacune de proporţii cu adevărat cos­mice. Ilustrativ pentru acest tip de oameni foarte pricepuţi în specialitatea lor, dar îngrădiţi de duhul ţarcului prir care zburdau, era cu osebire un celebru profesor, mtii< internist, care te uluia cu ştiinţa sa despre staza duo­denală. Un fel de cutremur te lua cînd, în aceeaşi clipă remarcai pe pereţii interioarelor tablourile destinate ss arate vizitatorilor criteriile de care profesorul internist si călăuzea prin sectorul artei. Spectacolul era stupid ş

170

erau de obicei ,.daruri" din paitrn clic nu îhdepluieau altă funcţie decît ac( umf

, Te mirai cum în acelaşi om alături de atîta ştiin şi atîta lipsă de gust. Prin contrast cu coca ce vodca prin încăperile acestor „specialişti", în ci g_Oţjlor Salva te surprindea din primul moment qalitat rară a tablourilor de pe pereţi. Vedeai aici un Grigoresc Luchian, cîţiva Pătraşcu, un Toniţa ; nu multe tabi dar alese cu grijă şi cu o meticulozitate de apepa rţi. „Daruri" inoportune, care ar obliga 3a o tfegrada _a gustului, de la clienţi, primeau cu duiumul atit proi 1 Salva cît şi doamna doctor, dar toate &£< âte troi provinciei dezlănţuite luau drumul fără blli d dtl î iiţă

întoar

_a] subsolului, sau de-a dreptul în pivniţa unde k- in\, p, ;,sila de păianjeni.

Tratamentul caninului, ce drvtnea. dr la o va canin tot mai problematic şi m.u pei. > mco eîtcva săptămîni. Toîiiji doamna d i salvat, sprq sl,a,va numelui ce- i purta. Şic j , In iâsfcunggjlegoiurile prieteneşti s-au în întărit, s-au- amplificat de la o vizită la ah.