*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

în

ivit

unei erori de caLcui.

ii încearcă el să găsească o soluţie dificuK mi arată Marius, „dar eu, ca inginer, îmi dau se •' \ dificultăţile nu mai pot fi înlătura' Neajtv structură. Şi-ţi închipui că nu mi-e ' ".ii inc' ' estă situaţie, după investiţiile matei destt v le-am făcut cu clădirea şi cu maşinii 'junsurile ivite în sinul fabricii aduceau o ju gust de cenuşă, în viaţa cotidiană a colectiv .anul, autodidact, care propusese invent/a, er. nuscocitor. Totdeauna tehnicianul s-a do ,-edit , în ale cărui idei te poţi încrede. De aslă a speculaţiilor sale tehnice ne era evidentă tui ^ leciam cu toţii eroarea drept iremediabilă. d lîndul, însă, tehnicianul făcea de dimineaţa i ^a tîrziu, noi încercări. Se mistuia, încît în : ti.» _L> luase înfăţişare de ţîr. Marius n-ave • ^oti^ lăsa bă încerce, să mai încerce, să încerce 1 , şi s , o dată, şi încă o dată.

Pentru starea materială de mare induv., .aş a

Marius demolarea fabricii de litargă ar fi reprezenl.

desigur, o pagubă, dar nu aşa de gravă ca să clatine ■

vreun fel ansamblul întreprinderilor sale. După enerva

de eîteva zile, Marius se mai împăca, de voie, de neve

cu acest eşec, iar colectivul nostru îşi reluă obişnu

activitate prin odăiţe, plimbările pe la prisacă, şi vizi¹.

la grajd la mînzul întraripat.

Nu puteam să aflăm la ce lucra Leonte în odăj^ Neîntrebat, el nu prea vorbea despre ale sale. Iar!

128 [

evitam cu toţii sâ-l îwterogărft. i că poartă în mirite proiect»"* mari de completare a

i/.ic, d&f acum nu lucra în 9

sens, ceea co se putea deduce şi din faptul că nu scria. fî-avea pe degete pata de cerneală de rigoare a celui care scria. într-o zi l-am iscodit, totuşi, cu toţii. Ne-a răspuns : ,.Nu lucrez. Citesc''. îşi adusese, în aşteptarea epurării din învăţămînt, o seamă de ,,broşuri" de la Iaşi. Le-am cam terminat pe toate. Citesc — închipuiţi-vă — ■broşuri menite t:ă mă iniţieze în doctrina mwrxisT-leni-ftist-stalinistă. Nu ca să mă conving de ceva. ci ca să văd aşteaptă. Revelaţia şi divinitatea au dispărut, dai- a 3 organul Adevărului. Şi organul Adevărului este tul Central al 'partidului comunist, din Uniunea îtică. sau mai bine r'is exponentul acestuia : genia-c suficient să citeşti broşurile mişcării, ca să înţelegi zilei de mîine, oriunde mişcarea ia puterea în ile sale. In zadar zîmbiţi în faţa acestor broşuri tîpă-pe hîrtie făcută din scrob de plăcinte. Ele conţin , profeţie !" Acestea erau lămuririle, ce hi le da ite cu privire la lectuiile sale. Toţi coi de'faţa it un fior trecînd prin rădăcina firelor de păr, ce u rămas nearse încă pe creştet. N-am insista* ite să ne comunice ceva din sensul evenimente! :e le vedea decurgînd cu puterea de co; ■ unui perfect silogism, din profeţia s
3 t

X\\'l

Pi­lind

mă, .expediată cu două zile mai înainte, re

la Bucureşti, sosirea la fermă a pictoriţei

', pvictenă mai veche a doamnei Mărioara

şi bună cunoscută a celor mai mulţi din

viai eu nu avusesem încă prilejul de a o

.m telegrama sosi cu întîrziere, noul oaspete

ilmercască în casă, din clipă în clipă. Marius

^ a spre gară, să întîmpine pe Alina, ceilalţi

s-o aşteptăm pe loc.

îşi făcea intrarea în casă cîteva minute mai apoi,

rv cei mai mulţi în hol, căci era ceasul destinde-'■ate. Alina era o frumuseţe uşor trecută, o mi", care parcă îşi brava singură o sfială, pe 129

care voîa să şi-o ascundă. Auzisem multe ciudate lucruri despre această pictoriţă, fără îndoială excepţional .dotată care lucra după capriciile unei inspiraţii de nedomesticit. Inogală în opera ei, totdeauna interesantă, ea putea să socotească ale ei cîteva izbînzi de-a dreptul geniale. Marioara aducea adesea vorba despre Alina şi astfel, pînă Eă ne surprindă cu vizita aceasta la fermă, îmi şi făcusem o icoană destul de vie despre ea. Nu de mult, Alina căzuse la gîndul să plece în străinătate. Aceasta în condiţii dintre cele mai neprielnice. Plecări în străinătate nu mai aveau loc decît subt forma evadărilor, implicînd cele mai grave riscuri. Cu paşapoarte în regulă nu mai plecau decît privilegiaţii sorţii. Alina ţinea morţiş să plece, ceea ce altmintrelea orice intelectual român ar fi dorit de aşijderea să facă. Şi ea înainta o cerere, pentru viza de ieşire, la comandamentul sovietic din capitală. Alina avea să fie chemată de vreo cîteva ori la comandament, unde fu supusă unui amplu interogatoriu asupra scopului călătoriei, asupra profesiunii ei, asupra trecutului şi originii sociale. Cu neaşteptată abilitate si> Strecură ea printre sutele de întrebări ale formularelor. ce trebuiau completate. De la comandamentul sovietic ea ieşi cu impresia că a cîştigat simpatia celor ce erau puşi de pază ca nimenea să nu mai treacă prin cortina de fier ee se lăsa între răsărit şi'apus. Alina hrănea cele mas vii nădejdi că va obţine viza dorită, ceea ce muritorilor de rînd li se părea ceva de domeniul fantasmagoriilor Nici Marioara nu credea că Alina va obţine cele (ferite. Dar telegrama şi sosirea aproape concomitentă a Alinei. o făcură ps Marioara să cadă la o bănuială : „Să ştiţi că AUna are vv/.a de ieşire. Altfel n-ar veni la fermă. Vrda să ne mai vadă încă o dată înainte de plecare. . Probabil, că pentru plecare are tex-men scurt''. Aceasta < ra încheierea la care ajungea Marioara, care era, repet, o veche prietena a Alinei, şi în acelaşi timp doctoriţa şi

confidenţa ei.

Alina Stere voia să plece, deoarece de cîtva timp îşi formase convingerea că în noile condiţii nu va mai fi loc pentru ea în ţară, nici pentru ea şi nici pentru arta ei. care se întemeia pe o^foarte îndrăzneaţă stilizare şi aspir.* la o viziune suprarealistă, într-un fel, despre lucruri. Alina se simţea în deplinătatea puterilor ei plastic^.

130

"(V-or mai putea să facă ea într-o ţară, xinâc începea, în ₍l-ii oficial, reacţia împotriva oricărui element de stil în art'l, pe motiv că stilul ar fi „formalism" ? Şi undo orice ..formalism" era condamnat ca simptomul cel mai evident al putrefacţiei, în care a intrat societatea burgheză.

Alina, intrînd cu Marius, în hol, ne vestea'cu cîleva cuvinte că are în mînă paşaportul cu...viza__de, jesire. Vestea incredibilă ne-a amuţit pe toţi pentru vreo cîteva _C3ipe, căci fiecare dintre cei de faţă îşi imagina- paşaportul salvator, care te trecea fără riscuri prin vămi mai anevoio de trecut pentru un om viu decît vămile văzduhului, prin care nu trec decît morţii. Nimenea dintre oamenii de lori, si cu atît mai puţin cei ce au izbutit să-şi facă un nume în societatea burgheză, nu se putea gîndi nici în vis la un exod din această ţară, mirată în sfera de influenţă a răsăritului şi înconjurată cu sîrmă ghimpată şi cu oboare subminate. Tot mai mulţi dintre cei ce încercau să evadeze clandestin, erau împuşcaţi pe la spate, sau cel puţin prinşi, judecaţi şi osîndiţi la/ani de muncă silnică.

Şi Alina obţinea paşaport în regulă, cu viză de ieşire din întuneric în lumină. Era într-adevăr de necrezut. N-am putut afla niciodată de ce mijloace a uzat această ciudată fiinţă, spre a obţine viza salvatoare. Alina era, fiieşte, o fiinţă cu totul ieşită din ..norma" oamenilor de toate zilele. Poate că într-o asemenea împrejurare s-ar putea căuta explicaţia reuşitei ei. Ea se prezenta şi în \ iaţa de ţoale zilele ca un caz cu totul aparte, după care trecătorii întorceau privirile clătinînd semnificativ din cap. Pînă şi îmbrăcămintea ei de stradă era, parcă, într-ac! ins căutată, ca să atragă atenţia. Sosea'la fermă chiar în această îmbrăcăminte, ce părea uniforma unui ţar de pe vremuri. Purta căciulă de cazac cu o pană înir-0 parte. Cizme. Şi mă uit lung la ea : într-adevăr, Un fel de haină, care n-ar putea să fie numită altfel decît uniformă de împărat. Lumea străzii bucureştene o credea ţicnită, şi aiit. Alina era însă ţicnită numai în mrsura în ca'-e era şi genială, adică excepţional dăruită cu har creator. Nu e cu totul exclus ca oamenii ne-icşiţi din normă de la comandamentul sovietic să se fi arătat con­cilianţi faţă de ea, ca pentru un om ieşit din „nomă*. S-a întîmplat nu o dată ca oficialitatea sovietică să fie îngădu^;toare fată de nebuni. Se ştie că oficialitatea

~~ 131
_£(. ■ • fevacu it 'nu o

du , peste hotare. O i

produs atupoere, avu loc, pe cit ne i Basarabiei către Uniunea Sovietică. Ruşi atunci ţării noastre un schimb do deţinuţi am dat căpetenii comuniste scoase dm îndv ©f

incud româneşti, ce a ajuns stiBt oblăch Ceva asemănător se întrmpla. probabily in După părerea ebmandainentuli iic,

- ului o ..descreierată". Alina sosea la tdră de euuces : ea credea că cei do la i

ne-;

. iei' <

Alin

rrnă

hatîrul dintr-un fel de recui ■râului ei. „Cel mai ţîrziu pes1 săp1

ne anunţa e bun dr^ ia voi"'. Alina A" doua zi din

und

I

o n

a discutat

di°po/iţ c.Vi, n* pi ivi¹

cit

i 1

. av simţ*

am \'!'! să rătttîr a ne-am re: ura situaţiei.

în faţa v'i uşor intim

T! arcat : .,,......:•! Aii

tere adi

ni voi să-mi

it cu '

LltiVi!

i fern" a în h< !

mişcai j^{1 v} c>ceca că pi dat. Alina < _uia lui Marius perei¹. ->rti etul pe pînză, pe care Ma n ă miartc». Alina făcu o dcm } ,T>n schiţa lui Mai i as cu u

* ră putere de sinteză ţi c'

j partea mea de spirituala

i punea în lumină decît est

r, - * ale existenţei. Ahna k somi ' ulă. Pe pînza f.\ată pe •■

nu î >m, ci un spiiit. Eram f...........- , -------

fiinţ într-un chip da, şi poate că mai mult chiar, daiâ* puteam să fiu prin făptura mea. în carne- şi cis-e. Arta portretistică are desigur un asemenea stramu jccvs spre esenţial, silindu-ne uneori să ne recunoaştem ^enti­tate mai profundă şi mai ascunsă. Cei de fK^fă i ăm&s uluiţi de capodopera realizată în timp <Ct >■ t su#t ochii }■ r.

132

jn indi: pr cari

CU O i

îşi )'; într

Co-o • i, Alino, la Paris, fără de» ţiganii i'\

r ia Bueiueşu . ^fntrebă Mârioaia. întrebarea nu < _t p aiă de temei, căci Alina avea pentru penelul şi pa ei un subiect preferat : ţigăncile. Dar ţigăncile Aii' erau ca nişte faraoafle sau prinţese din basm indi Mulţi ani din viaţă Alina şi-i petrecuse prin bordei fig#ncşti din mahalalele bucureştene. Acolo' în vi • de bot dei sau de cort, în lumea greierilor, a focurilor si. cerul liber, a ceaunelor şi a graiului, uşor cîntat şi h ducăit, după străvechi modele sanscrite,*- Aîîha ( într-adevăr ceea ce părea să fie după ilara ei uniforrr împărăteasă. în mediul acesta Alina înflorea. în Iun aceea, ce o înconjura cu dragoste şi admiraţie, Al scăpa de timiditatea, de care suferea într-un fel bolnă' cios precum aveam să aflăm, după plecarea ei, chiar l_t Mârioara, doctoriţa atît de avizată în anomaliile su teşii proprii neamului femeiesc.

i-ar fi putut în nici un chip să plece la Pj nai sta o dată de Vorbă cu Mârioara, într-ise acesteia. Să nu uităm pe urmă ci î cutau să se prelungească fără termen, a te însemna nu „a muri puţin", ci „a a". \Pe vremea aceea era cu aJevăra* it al morţii se instala între cei ce se desp: *upă alte douăzeci şi patru de ore, a înfăţişarea sfîşietoare a unei rupturi, . i

ce s-ar deschide, şi peste care nici p „e te \ a nai aşterne.

Dvpă p^carea Alinei, care trebuia să salveze tu 'la hotare ceva din virtuţile artei noastre, zile în «t mu vorbii decît despre* ciudăţeniile ei. Mario

Ah. \ 1 c¹

se cia, (

ne .

du

au ştiut<

'¹ -o frîntură din viaţa prietenei, ace^c he condamnabilă, ci mai mult pen x. intelectualilor de rasă, ce se ascu' .eţole vizibile ale unor fiinţe excepţioral am aceste amănunte ale vieţii Almei le lora dintre noi, fireşte tot pe calea unor indiscreţii din partea Marioarei, care însăşi &e nedumirea în faţa cazului. Cel mai puţin iniţiat în v.oţa şi-n straniile neajunsuri sufleteşti ale Alinei <"' *m eu.

Cine şi-ar fi putut imagina că Alina îşi îngăduia sau i bine spus, îşi impunea diversele extravaganţe atît de

133

izbitoare, numai dintr-un sinvţamînt de timiditate, ce-î

era înnăscut ?

Fusese cîndva o fată frumoasă Alina, dar din totdea­una de-o bolnăvicioasă sfială. La vîrsta cînd, prin frumu­seţea pubertăţii, ce prindea să se pîrguiască, Alina începea să atragă ochii trecătorilor, ea, care nici mai înainte nu prea suporta privirile, se hotărî să înfrunte. Să înfrunte ce ? Ochirile celor ce treceau pe lingă ea şi care de la o vreme deveneau tot mai stăruitoare. Sfiala, neajunsul sufletesc, o condamnau la suferinţă. Şi-atunci Alina căuta moduri de a se învinge. Ea hotărî să se îmbrace cît mai extravagant, şi-aceasla într-adins, ca să atragă cît mai multe priviri, ce trebuiau înfruntate. Timiditatea, ce i-o comunicau ochii trecătorilor, Alina şi-o înfrinse încă din anii creşterii, cînd formele îi erau scoase la iveală de cîntecul şi descîntecul unor darnice ursitoare. De-atunei a rămas ea cu înclinarea de a se îmbrăca pe cit cu putinţă mai bătător la ochi. Acum, la patruzeci şi cinci de ani, ea continua să se îmbrace tot atît de extravagant ca la cincisprezece, cînd în acest chip îşi biruise sfiiciunea de rod dat în pîrg. Aşa ajunse ca, trecînd prin diverse faze vestimentare, la ipostaza de „împărăteasă". Alina mai avea însă să sufere în viaţă încă de multe alte anomalii, consemnate acum în cronica nescrisă, pe care a dat-o spre păstrare Marioarei. Adunînd colectivul de la fermă în jurul ei, Marioara avea să ne facă adesea lecturi din

imaginara cronică.

O viaţă sufletească, sufletească şi fizică, dintre cele mai neobişnuite, se desfăşura în auzul nostru. Marioara povestea cu vervă şi colorat. Ea da întâmplărilor narate un relief vrednic atît de imaginaţia ei plastică, cît şi 6c darul ci aproape actoricesc de a mima anume situaţii. Fapte şi împrejurări, atitudini şi reacţii, se întruchipau 6'm paginile nevăzute cu o superioară obiectivitate, fără de nici o urmă de fabulaţie răuvoitoare. Personajul principal al cronicii era, dimpotrivă, urmărit cu o simpatia pe care numai un scriitor ar putea s-o acorde figurilor celor mai interesante ale închipuirii sale. Aflam astfel că Alina a mai trăit cîndva, şi anume în prima ei tinereţe, la Paris, oraşul-lumină, unde trebuie să fi descins tocmai acum, cînd Marioara ne „citea" din cronică. Alina a

134

r¹ ^eat atunci, în prima tiner^e. lr> Pa-if, ca să î -n J.^şteşugul a-tei sale şi sâ-şi Î-.L - o vî:;iu:ie. E î.'crat în diw-.a ateliere şi mii t> . pe malul Se în jocul de lumini al apelor, în care bătrînii pescari pruncă undiţa, să prindă cîte un peşte sfrijit după întregi de râbdurie aşteptare şi pîndă. Pe la vîrsta optsprezece ani Alina a făcut cunoştinţă unui pii german, care subt un pseudonim #omăhic, îşi crec o faimă de invidiat printre pictorii moderni ai Frar Acest pictor, unul dintre cei mai do seamă ai vrei avea s-o îndrume pe Alina. Subt controlul meşteru care promitea o dezvoltare liberă, fata avea să se găsej pe sine fără prea multe dibuiri. S-a întîmplat apoi c co era destul de firesc să se întimple. într-o bună \ ietorul avea să se declare încins de arzătoare pat l.iiă de prea-frumoasa şi excepţional dăruita sa cl< Si apoi, nu peste mult, el avea s-o ceară în căsăte c 'ca ce tînăra pictoriţă nu putea şi nici nu avea c *■ ,-i refuze, din moment ce la un cuvînt al maeştri c misiile cele mai pretenţioase ale expoziţiilor parizi iVcepură a-i solicita tablourile. Ea se simţea îndatoi | ţ "ntru lansare, şi deveni soţia pictorului. Totuşi, d c-ntrectârca căsătoriei cu faimosul pictor, timp de ani Alina s~a îndîrjit să i se refuze ca femeie. Nu o îndîrjire ce s-ar fi putut motiva prin vreo aversH în pragul dăruirii ea ca, de fiecare data, cuprinsă c panică, ca se declanşa automat. Panica aceasta se exp au atît prin timiditatea ei de totdeauna, cît mai ,

rintr-o înlîmplare aparte, prin care Alina trecuse vîrsta de doisprezece eni. Fetişcana, ce începea lugurească, era să cadă victimă unei încercări jjiluire din partea unui necunoscut. încercarea de

romuri, cc-i mai da palpitaţii şi după atîţia ani, jiepăşit limitele şi semnificaţia unei încercări, dar i

-a al^s, după şocul nervos, cu urmări de care avea resimtă atîta timp. Atitudinea ei faţă de genul stăp în lume a fost deviată de la tiparul firesc. Şi as

Pisătoria cu pictorul german rămînea neconsumată. A

lâruia în neînduplecare faţă de patima dezlănţuit!

>ţului. De aci o seamă de neajunsuri. Se mai întînj pictorul german, ascuns subt un pseudonim roma; fie în acelaşi timp de-o gelozie mai mult romas

135
d- ,1 germanică. Adeseori pictorul treiiuia să pl< ilo-n-< i cu lunile, pentru a lucra, în vederea ex, u'or, de la care ţinea să nu lipsească. în atari îr- uraşi pictorul se nevoia să ia măsuri preventive si i „loanai ca-n bunele vremuri medievale ale imperiului roman al naţiunii germane, credea că trebuie să aplice soţiei sale. care timp de ani nu avea să i se dăruie ca femeie, o centuru de castitate. Şi cheia o lua cu el. Alina, care nici ea * nu era prea împăcată cu sine, îndura cu resemnare ur. atare tratament, care-şi avea avantajele sale, căci e&iî\A cel puţin ea scăpa pentru un timp de insistenţele zilr» repetate de cîteva ori ale soţului, care se topea net ne/te între dorinţă şi panică, între sete şi refuz, întoarcerea soţului, după luni de despărţire. Alina < din-nou supusă caznelor unei pasiuni nesatisf acute. 1 faţa insistenţelor, refuzul se declanşa automat cu t putere pe care nici o obişnuinţă n-o estompa, După opt ani de învîrtire în cercul vicios al unei castităţi impu^-prin automatismele secrete ale vieţii, căsnicia se desfăcu. Alina se întoarse în ţară, hotărîtă să se dedice cu excluşi-vit > picturii. Cîteva expoziţii anuale au avut danul s-t .iseze, creîndu-şi o reputaţie din cele ~â biii^ st; te : ea era pictoriţa-minune. Inegală, c Mcta 5o g^r şi prea mult ; genială prin cîteva rei ce m

ini puneau fără discuţie, autoarea unui stil, < era ; . ei şi numai al ei. De-o sensibilitate primitiv;" i afinain în acelaşi timp Plină de spontaneitate. Vizi* "•. IJn?^l-ori poate ca prea decorativă. Aceasta era i, ci. D.ss^l-V: >ta ? Problema raportului dintre sexe o pix ipa r"'ă si în. v" ^ri. Iar după desfacerea căsniciei, problema r <> ")cupă tot mai mult.,Era consU"ntă de vra' ciur s şi o anume luciditate cit priveşte s1ar« i fni difuză, care la or atingere cu un bărbat s-ev re/oka in irezistjbilă pani jalnicul deynocVnvunt. Dar oare nu izbutise ea să-şi 'rîngă la vîrs* jbertâţii o timiditate de natură de omenea bolnav isă, prifl simple eforturi de voinţă şi prin hotărîrea < i brava 1 La vîrstă de treizeci de ani Alina era în i > ailudinea frumuseţii fizice şi arta ei mergea din izbîndă în ii-bîndâ. La aceeaşi vîrstă problema relaţiei dintre genuri avea s-o cotropească pînă la obsesie. Şi ea luă, încă o dată, ca-n pubertate, hotărîrea de a „brava". îşi adună voinţa toetf. în hutăritvn do a se- durui unui bărbat. Culese de pe

136

tra^f!"' P^{e un} HRCuncscsi. şi-l ad'i«p în ''ci!¹. p° r a dî.t capul locului şi l-a aran^t cu v inViinot femi­nin pentru imaginare momente de e\i ,nre. ce se tot arâînau. Necunoscutul, cam surprins de noul mod iu în gare intra, se adună dintre impresii vizuale şi olfactive, pregătindu-se cu mici agresivităţi şi cu jocul de, rigoam $p, marea oficiere printre crini, dar cînd să intre în funcţie rituală, se trezi luat la palmi, şi cu o grindină de pumni în cap şi-n coaste. Alina nu s-a putut_ meaţine ppste vîîtorile tulburi, care, ridieîndu-se din adînc, dccîan-eau iarăşi automatismele ei sufleteşti. Ea căzu din nou pradă panicii. Necunoscutul buimăcit n-avea să înţeleagă nimic din toată izbeliştea, în care s-a lăsat ispitit. S>> vedea snopit de-o femeie, care adîncaori îl invitase la ea. Tivitaţia fusese făcută, fără îndoială, cu un anume scop, putea.să fie ghicit din expresia feţii femeii, şi d«a ■-,tă purtarea ei. Necunoscutul; intimidat ca un rdufno> :•, îhdir-a loviturile pe tăcute şi se trezi dat pe ;ră. şi în cele din urmă îmbrîncît. printr-un nou c n partea ei, pe trepte în jos. El mai auzea doar întită în urma lui. şi cheia scîrţîind în broo^ct năuntru. Alina pornea astfel pe calea unei noi profeţi •atmte, fireşte. Căci de aci înainte, în fieca¹ e zi ţ 'jjeta cel puţin de două ori, cu aîţi necunoscuţi, cu ^a Ae pe stradă, fie din parcuri, fie la cinematografe restaurante, aceeaşi poveste. Şi povestea se re eotip. Necunoscutul adus în atelier, făcea pregătiţi, ^oase sau mai sărace după cum îl îndemna "firea, în (ferea pustiirii crinilor, dar la cele dinţii agresivităţi cu înţelesuri de sex. Alina îi da replica : necunoscutul re-/f>a zdrobit în pumni, pe la coaste, stilcit prin p părţi, şi apoi îmbrîncit pe trepte în jos. O uşă fttiîă cu zgomot marca de fiecare dată punctul final, 5ă furtuna, ce dura un sfert de ceas. Zece ani a oferit aceste inumane şi intolerabile condiţii vizitatorilor ctoiiţa" era încă tot frumoasă, dar făcuse la braţe v*»mji Hă acestor zilnice exerciţii de autoapărare. muşcL cu adevărat atletici. Ţăruşul psihic de care ea era legat, in nodul panicii — se permanentiza- Pe la patruzet ^ani, Alina întîlni într-un restaurant pe-un necunoscui fc se dovedi mai românaş şi mai priceput dorit sute^ piile de bărbaţi atraşi în cursă mai înainte, timp cî ani. Necunoscutul luă cu el două sticle de vin veeî>),

137

cMar do la restaurantul din care era „cules". Ajunai în atelier, necunoscutul îşi îmbăta sfinxul, pîttS la incon­ştienţă. Restul s-a aranjat apoi fără dificultăţi şi fără obişnuitele bătăi rituale. Alina fu astfel dezlegată. Ea începu o viaţă normală, cu pasiunea unei femei, care două­zeci şi opt do ani a fost sclava Unor dorinţi anihilate de-un automatism psihic, ce se instalase cândva foarte anapoda în frumoasa ei fiinţă, desligurînd o existenţă |

şi un destin.

Zilele petrecute la fermă n-aveau nimic din monotonia rustică a mediului. Trecerea Alinei printre noi fusese aidoma unui viscol de ciudăţenii. Despre trecerea ei aveam o dovadă concretă : portretul meu, o izbîndâ a artei, cum nu puteam să mai sper alta la fel. Dar Alina a mai lăsat, în afară de asta, o răvăşeală în fiinţa noastră. Ea era pasărea măiastră care scăpa dintr-o colivie mare 1 cît ţara,' şi-şi lua zborul peste hotare. Noi rămîneam după gratii, ca să tînjim cu ochii în zare.

Era să uit ; la despărţire, Alina lăsă lui Marius un carton, un desen, în peniţă, făcut la repezeală. Era o privelişte de nuduri feminine, de-un dezmăţ neruşinat | şi cu detalii de~un realism lubric şi grotesc. Un desen j prin care se şarja imaginaţia valpurgică a lui Marius, I care putea să fie însă a oricăruia dintre bărbaţi. „Ştiu . eu că pe drumuri de-acestea îţi umblă visurile" îi zisa j ta lui Marius, cu un aer serios, ce contrasta timid cu jj imaginea, pe care i-o făcea cadou. Marius atîrnă desenul, I

părea un apocalips al sexului, într-un cui, pe perete. 1

într-un ceas matinal m-am nimerit în hol numai cu Lconte. I se înmîna o scrisoare, ce tocmai sosise cu po.>ta do dimineaţă. Leonte cercetă mai întîi felul scrisului şi fâcu un gest de plăcută surpriză, ca-n faţa unei privelişti caligrafiate. Citi scrisoarea, păstrînd pînă la sfîrşitul lectu­rii un surîs blînd. Aşteptam să termine, în timp ce

:ercam să descifrez desfăşurarea gîndului, din expresia

feţii sale.

Terminînd cu cititul, Leonte îmi spune : „E o seri-' soare de la Ana Rareş. Se interesează la urmă de tine, cui o deosebită căldură. Unde eşti ! Ce faci !" Auzind numele doamnei Ana Rareş, cu totul pe neaşteptate, nu mi-am mai j

138

*iit stăpîni emoţia. Nu mai ştiam de atîta timp nimic ea. Aş fi putut să aflu, desigur, multe lucruri

i mă părăsea. Aproape doi ani trecuseră, de cînd

i mai văzut-o pe Ana. Ultima oară o mai' zărisem

•înd, în ziua de pomină, povîrnişul coastei deasu-

rrădinilor de la Căpîlna. Prin toate suferinţele, d^epre-

le, insomniile, frămîntările, din ultimii ââi ani, Ana

; fusese pentru mine, mereu, ca un salut din azur.

ura ei se transformase pentru mine într-un fel de

>n permanent al fiinţei mele, identi£icîndu-se cu

cea mai adîncă şi cu cea mai intimă din aspiraţiile melc.

ii la ea era o dimensiune o existenţei mele. Pe

Leonte nu îndrăzneam să-l întreb, ca să nu aflu eventual

că nu mai este în ţară, că a plecat peste hotare, ceea ce

mi-ar ^ tăiat respiraţia şi mi-ar fi oprit sîngcle în vine.

Mă purtam cu nădejdea că într-o zi ea va apărea în chip

neprevăzut în faţa mea.

„De unde îţi scrie ?" îl întreb în sfîrşit pe Leonte. înţelesesem după marca de pe plic că scrisoarea venea rie ^ra, din ţară, şi că nu mâ mai aştepta o deznădejd . aflînd unde este.

.,De la Iaşi. încă de la Iaşi, căci probabil nu va mai ie mult timp acolo", îmi răspunde Leonte, dîadu-rni totuşi la inimă junghiul, ce mi-l da mereu gîndul că chAi'.c putea să plece din ţară, nu cu paşaport în re cum a plecat deunăzi Alina, ci clandestin şi cu 1 3 ile inerente unei evadări. Leonte a înţeles din -■ doare ce mi-a năvălit în obraji, că atinge o re;-• sensibilă a fiinţei mele, vorbind despre Ana II. ,.fumile noastre sînt mai sensibile deci — ziu-i aşa ?" îmi zise Leonte, parcă mi-ar fi ghicit cele mai ascunse taine ale simţirii. „Linişi Ana (vii

pleacă peste hotare. Ea simte că avem nevoie de ea'". „Dar de la Iaşi, de ce ar pleca ?" întreb e'dtînd. „Din acesaşi pricină, ce mă va sili şi pe mine să j Şi anume din pricina deplasării subterane a straturilor geologice. Se dislocă spiritul. Probabil că nici tu nu vei ă de alunecările acestea pămîntcşti".

139

,.!■ troâbâ de m5ne, Ana ?^:i rnâ încumet să-l iscodesc pe I id altceva decît să-mi mui spună <>

dală, ceea ce îmi .spusese.

„Te iu:;vubă, dacă îţi mai aminteşti de micul, srerc-tul incendiu din inima brînduşilor de toamnă de pe coi.

tarului !"

„Cu alte cuvinte — m-a iertat", spun cu, înseni-

nindu-mă. , I

,,Ce vrei să snui ? Te-a iertat ? Avea să te ie « ceva ?" mă întreabă, blînd, dar stăruitor, Leonu-sntru toate cele făcute şi întîmplate în ultimele ,. Pentru spaima şi lacrima, ce m-a orbit". Cuvin'. murau în glas.

., Doamne !" răspunse Leonte, „parcă n-am fi noi martorii tăi. Parcă n-am şti şi noi atîtea ! Ai ' un viteaz, Axente". Leonte s-a ridicat şi m-a îmbră-tt. N-am mai scos nici un cuvînt, căci „gemenii■' se

l fură cuvinte.

nimerit ceasul cel mai potrivit pentru a vorbi cu ]

■nte despre Ana. N-am fi putut vorbi despre ea în j

Itora, şi mai ales nu în prezenţa altor femei. Faptul ]

am putut să vorbesc cu Leonte despre Ana, era j

igul sufletului meu pe urma acelor săptămîni petre- I

n cîntecul privighetorilor.

reori se întîmpla să se întîlnească în aceeaşi uni şi timp, şi într-un fel în aceeaşi unitate de acţiune, '< nai diverşi şi. mai ciudaţi, decît eram aceia, ce j Uneam la ferma lui Marius. Cele cîteva săptummi j I .ute în casa de la fermă, pe lîngă pri^acă şi grajd, j epilogul unei lumi ce cădea. Printre noi era şi < profetiza din semne căderea : Leonte Pătraşcu, omul care îşi făcuse involuntar şi fără a-şi da seama, cu un an înainte, un sfîrşit simbolic, şi care de-atunci sg a trăind ca o umbră fără destin.

în ultima după amiază înainte de risipirea noastră pe la locurile de unde ne adunaserăm, eram iarăşi în hol,j ofie. Lipsea doar Aron Stănculescu, care ieşise; re se plimba, acum, cam de multişor, prin grădina Marius şi Vlahu se grăbeau să termine, fiecare,' nul din multele portrete ale Marioarci. Leonie, care 140

î ! din