1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

100. Gârla Mare, com. Gârla Mare, jud. Mehedinţi

Punct: km fluvial 840

Cod sit: 111792.02

Colectiv: Ion Stîngă - responsabil (MRPF Turnu Severin)

Tipul de sit: villa rustica cu construcţii anexe (sec. II-III p. Ch).

Staţiunea arheologică este situată în sudul localităţii Gârla Mare, pe malul Dunării, pe borna kilometrul fluvial 840.

Cercetarea arheologică a început în anul 1992. În momentul de faţă este cercetată villa rustica propriu-zisă.

Construcţiile interioare sunt amplasate pe laturile fermei la un metru distanţă de incintă. Latura sudică (spre Dunăre) este prevăzută cu contraforţi, iar pe colţul de SV se găseşte un turn locuinţă. Intrarea este pe mijlocul laturii sudice. În campania 2001 au fost cercetate construcţii aflate în estul fermei la o distanţă de 110 m. A fost dezvelită parţial o construcţie lungă de 27 m, lăţimea cercetată fiind de 11 m, partea nordică pierzându-se în profilul de N. Zidul exterior al clădirii este bine lucrat, gros de 0,6 m, zidurile interioare, de compartimentare sunt groase de 0,45/0,5 m. Camerele au dimensiuni mari, unele dintre ele cu podele lutuite. Întreaga construcţie este acoperită cu un strat masiv şi compact de ţigle şi olane sparte. Materialul arheologic este bogat şi variat: fibule, monede, lame de cuţit, obiecte de uz gospodăresc.

Materialul ceramic aparţine în general vaselor de dimensiuni mari: amfore, chiupuri, mortaria. Un mortarium întreg, păstrează ştampila producătorului, necunoscută până acum în literatura de specialitate. Necunoscută este şi o ştampilă pe o toartă de amforă. Ambele sunt din provinciile greceşti. Pe o amforă întregibilă apare o inscripţie pictată cu roşu. Dimensiunile mari ale camerelor şi ale vaselor descoperite ne fac să credem că avem un depozit-magazie, dar şi spaţii de locuit. Campania viitoare îşi propune dezvelirea totală a acestei construcţii dar şi a altora existente în apropiere.

Întreg materialul arheologic este depozitat şi aflat în prelucrare şi conservare la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Bibliografie:

1. Ion Stîngă, Parures, objets de culte et autre représentations plastiques découvertes dans villa rustica de Gârla Mare, Thraco-Dacica, XX, 1999, 1-2, p. 271-285.

2. Idem, Contribuţii privind cunoaşterea teritoriului rural al Drobetei, Drobeta, 10, 2001, p. 73-109.

101. Geoagiu, com. Geoagiu, jud. Hunedoara [Germisara]

Punct: Dealul Urieşilor - Castrul militar

Cod sit: 89570.03

Colectiv: Adriana Pescaru - responsabil, Eugen Pescaru (MCDR Deva)

Situl arheologic se află situat între localităţile Bobâlna şi Geoagiu, pe malul drept al râului Mureş, la aproximativ 8 km de Complexul termal roman Germisara (cercetat în anii anteriori). Pagus-ul Germisara cuprindea în antichitate pe lângă complexul termal, aşezarea civilă, necropolă (ultimele două obiective fiind identificate prin cercetare de teren) şi castrul militar ce a constituit proiectul cercetării sistematice începând din vara anului 2000.

În castru a fost cantonată unitatea militară Numerus Singulariorum Britannicianorum, precum şi subunităţi ale Legiunii a XIII-a Gemina (o dovadă fiind numeroasele tegulae cu ştampila celor două unităţi).

Suprafaţa castrului, în antichitate, se pare că era de aproximativ 6 ha. În prezent se mai păstrează cca. jumătate din platoul original, partea de S a castrului fiind distrusă de fluctuaţiile în timp ale cursului Mureşului. În timpul funcţionării, acesta avea o lăţime de aproximativ 320 m (E-V) şi o deschidere (N-S) de aproximativ 120 m. Dimensiunile au fost stabilite prin cercetarea arheologică din campania anului 2000¹.

În vara anului 2001 cercetarea arheologică în castrul militar Germisara s-a concentrat în zona centrală a platoului, unde în anul precedent, prin secţiunile de sondaj S. 5, S. 9 şi S. 10 au fost identificate zidurile din piatră ale unei construcţii de mari dimensiuni.

Ca tehnică de lucru a cercetării arheologice, colectivul şantierului a hotărât abordarea lucrărilor în sistem de carouri (4 x 4 m), pentru a putea surprinde planimetria construcţiei şi eventualele amenajări din lemn. Carourile au fost marcate cu CII/… (C = carou; II = campania a II-a).

În partea de E a secţiunilor S. 9 şi S. 10 au fost trasate un număr de 14 carouri. În carourile C. II/8 până la C. II/14 aliniate succesiv N-S am surprins un zid de 1,2 m lăţime şi adâncimea variind între -0,9/1,1 m. Lungimea totală a zidului pe latura de E este 34 m. La -0,45 m sub stratul vegetal şi 0,7 m E de zid, în profilul casetelor C. II/8 până la C. II/14 apare urma unei rigole (lăţime 0,4 m şi adâncimea în punctul maxim de -0,45 m). La partea superioară (buza rigolei) spre E, se continuă în profil un strat de pietriş de râu bine tasat, sub forma unei lentile. Presupunem că este marginea unui drum ce traversa castrul de la N spre S. Rigola avea menirea de a colecta apele pluviale de pe acoperiş şi drum.

Tot în carourile C. II/8 şi C. II/14 am surprins şi colţurile de N şi de S ale clădirii.

Pe latura sudică, la 14 m de colţul clădirii, zidul coteşte spre N, iar după alţi 5 m coteşte spre E. Dacă zidul exterior, pe suprafaţa decopertată, este de 1,2 m lăţime, zidurile interioare (de compartimentare) variază între 0,6/0,7 m. La extremitatea estică şi cea vestică a peretelui sudic au fost descoperite două fragmente de coloane în poziţie secundară.

Pe latura sudică se află substrucţiile a trei încăperi de aproximativ 3,2 x 3,7 m. În interiorul acestor 3 încăperi au fost depistate peste 800 de bombarde de dimensiuni cuprinse între 12 cm şi 5 cm diametru.

Pe latura estică existau patru încăperi: a) 3,1 x 1,25 m; b) 3,1 x 3,7 m; c) 3,1 x 10 m şi adosată acesteia spre V, o alta d) 3,1 x 10 m. Urmează o porţiune necompartimentată, posibil o curtină.

Pe latura nordică (cercetarea nu este finalizată) au fost surprinse, până în prezent, substrucţiile a trei încăperi pe care, pentru uşurinţa descrierii în lucrarea de faţă, le vom numerota convenţional cu 1, 2 şi 3 de la E spre V.

Încăperea nr. 2 a fost pavată cu piatră de râu şi nisip peste care se află un strat de 2-3 cm grosime din cărămidă pisată mărunt în amestec cu var.

Încăperea nr. 3, distrusă până sub nivelul pardoselii, cuprinde o încăpere subterană cu trepte de acces din piatră. Încăperea a fost îngrijit tencuită şi pardoseala îngrijit realizată. La partea superioară a pereţilor acestei încăperi se observă urmele bolţii ce o acoperea. Încăperea a fost incendiată, iar bolta prăbuşită. Întrucât cercetarea în zona respectivă nu este finalizată, dimensiunile încăperii sunt greu de precizat în momentul de faţă.

După aspectul şi modul de realizare al acestei zone credem că aici se afla aerarium-ul castrului, suprapus de sacellum.

Oecus-ul de pe partea de N, împreună cu încăperile de pe laturile de E şi S (armamentaria), închid o curte mare interioară (atrium-ul), pavată cu amestec de nisip şi var. În faţa oecus-ului se află curtea sacră, zonă în care, prin cercetarea de până acum au fost observate urmele a cel puţin două altare (amprente în pardoseală).

Accesul în interiorul construcţiei se făcea prin partea de S, dimensiunile deschiderii urmând a fi stabilite în timpul viitoarelor campanii.

Nivelul actual de călcare din faţa construcţiei se află la aproximativ -0,5 m sub nivelul de călcare antic, amenajările din faţa acestuia, inclusiv drumul (via principalis), au fost distruse.

Planul complet al clădirii precum şi destinaţia spaţiilor vor putea fi stabilite abia după dezvelirea în totalitate a edificiului. Până atunci, sperăm să nu greşim dacă afirmăm că edificiul cercetat de noi este principia castrului Germisara.

Până în anul 1990 pe întreaga suprafaţă a castrului au fost efectuate lucrări agricole, ce au dus la distrugerea parţială sau în unele porţiuni totală, a zidurilor. În decursul timpului, tot din această zonă, a fost recuperată piatră de către locuitorii aşezărilor din apropiere. Reconstituirea unor elemente arhitectonice implică analogii sau consultarea literaturii de specialitate.

Cel mai grav afectat a fost inventarul mobil distrus de brăzdarele plugurilor şi împrăştiat pe suprafeţe întinse. Au fost descoperite fragmente ceramice aparţinătoare aceluiaşi vas la distanţe de 6-7 m unul de altul.

Cea mai veche monedă descoperită în această zonă este un denar republican din argint, emis de Marcus Antonius în anii 32-31 a. Chr., următoarea, un dupondis din bronz, din timpul împăratului Nerva (97 p. Chr.). Începând cu sesterţiul din bronz emis de Traian şi datat 103-110? p. Chr., monedele se succed cronologic, şirul lor încheindu-se cu un dupondis din bronz de la Otacila Severa, datat 244-248 p. Chr.

Având în vedere datarea monedelor de până acum, considerăm că principia de la Germisara a funcţionat neîntrerupt cel puţin în intervalul cuprins între anii 100-250 p. Chr.

Ceramica, în totalitate fragmentară, constă în vase de uz curent de provenienţă dacică (vase borcan cu butoni, ceaşcă cu o singură toartă, fragmente cu brâu alveolar) cât şi romană provincială.

Existenţa la Germisara a denar-ului de argint datat 32-31 a. Chr., precum şi a ceramicii dacice descoperite la baza zidurilor construcţiilor din castru, ne îndreptăţeşte să afirmăm că edificarea castrului s-a făcut peste o locuire dacică.

Cele câteva opaiţe, fibule şi aplice, unelte din os, tegulae cu însemnele legiunilor cantonate aici (NSB şi LEG XIII sau LEG XIII G.), ţinte, cuie, scoabe, armături metalice, vârfuri de suliţe şi săgeţi vin să întregească inventarul mobil din castru.

După finalizarea cercetării arheologice care a stabilit planimetria şi modul de construcţie a zidurilor (opus incertum), s-au efectuat lucrări de conservare primară a colţului de NE al clădirii. În acest scop au fost realizate analize fizico-chimice asupra mortarului în vederea stabilirii reţetei optime a liantului ce va fi folosit în timpul lucrărilor.

În anumite zone s-a impus demontarea unor porţiuni de zid afectat, după care s-a turnat o şapă de consolidare, şapă ce a fost colorată cu un pigment ocru. Piatra folosită la înălţarea zidurilor a provenit în totalitate din recuperări din timpul cercetării arheologice. În anumite zone, impuse de forma de relief, au fost create orificii pentru drenaj. Interiorul încăperilor a fost umplut cu pământ până la nivelul de călcare antic. În anul 2002 ne propunem continuarea consolidării construcţiei, o problemă deosebită constând în identificarea unei cariere din care să asigurăm piatra necesară.

Planşele 56, 57, 58
Note:

1. Adriana Pescaru, Eugen Pescaru, Angelica Bălos, Geoagiu, com. Geoagiu, jud. Hunedoara [Germisara], în: Cronica cercetărilor arheologice din România - campania 2000, 2001, p. 88 şi p. 302.