1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]
Jurilovca, com. Jurilovca, jud. Tulcea [Argamum, Orgame]
Yüklə 5,34 Mb.
|
128. Jurilovca, com. Jurilovca, jud. Tulcea [Argamum, Orgame]Punct: Capul Dolojman, Insula BisericuţaCod sit:160653.02, 160653.03Colectiv: Mihaela Mănucu Adameşteanu - responsabil ştiinţific (IAB) Sectoarele vizate de săpăturile arheologice din anul 2001 au fost:
Săpăturile din programul de cercetare al anului 2001 au fost finanţate de Serviciul de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care a încheiat contracte cu fiecare din instituţiile partenere la cercetarea sitului arheologic Orgame/Argamum. Totodată s-a iniţiat o cercetare arheologică interdisciplinară, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geo-Ecologie Marină (GeoEcoMar), în scopul obţinerii de precizări referitoare la evoluţia geomorfologică a sitului din antichitate până în prezent (prin sondaje seismo-acustice realizate pe lacul Razelm) şi al identificării caracteristicilor paleoambientale ale zonei (geologie, morfologie, seismicitate specifică, hidrologie, evoluţie climatică etc.) în perioada vieţuirii antice la Capul Dolojman. Cercetările s-au finalizat în două rapoarte scrise, conţinând un set de informaţii primare cu privire la tematica abordată, detalierea diverselor aspecte urmând a fi realizată prin cercetări de profil. Cele două cercetări au fost finanţate de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Serviciul de Arheologie. Cele două rapoarte vor fi publicate integral. Sector: Faleza E şi Incinta greacă Colectiv: Mihaela Mănucu-Adameşteanu - responsabil sector, Monica Mărgineanu Cârstoiu (IAB), Rodica Marghitu-Oanţă (MNIR), Sorin Ailincăi (ICEM Tulcea), Nicolae Miriţoiu (IA Bucureşti), Ştefan Bîlici (UAIM Bucureşti), Virgil Apostol (MNIR) şi studenţii: Trăuşan Radu, Oprea Ionuţ, Odăgescu Ştefan (UAIM Bucureşti), Anca-Cristina Dan (Facultatea de Limbi Clasice, Univ. Bucureşti), Shevaun Fergus (Univ. Durham) Sectorul incinta greacă Săpăturile arheologice din sectorul „Incinta greacă” au continuat cercetarea traseului sudic al zidului de apărare a oraşului grec şi identificarea urmelor acestuia pe latura de S a Capului Dolojman. Reamintim că vestigii atribuite fortificaţiei greceşti au fost surprinse anterior de Maria Coja de-a lungul falezei estice a Capului Dolojman, cronologia sa îmbrăcând intervalul dintre sfârşitul sec. V a. Chr. şi sfârşitul sec. IV a. Chr. Reluarea investigaţiilor la acest obiectiv a fost impusă de starea de conservare precară a vestigiilor deja identificate şi de nevoia confirmării existenţei, cunoaşterii traseului, tipologiei şi determinării perioadei de funcţionare a fortificaţiilor aşezării greceşti. Aceste informaţii pot fi relevante pentru determinarea tipului de locuire şi de organizare a spaţiului, a evoluţiei relaţiei topografice dintre aşezare şi necropolă, precum şi în evaluarea statutului politic al aşezării. Pornind de la rezultatele campaniilor de săpături anterioare, cercetarea din anul 2001 s-a desfăşurat sub forma unui sondaj având dimensiunile de 20 m x 2 m (SIG 003). SIG 003 este amplasat la 20 m V de SIG 001, fiind perpendicular pe panta accentuată a reliefului actual (diferenţa de nivel între capătul de N şi capătul de S al tranşeei: 5,25 m). Dincolo de confirmarea stratigrafiei observate în sondajele precedente, cu accidentele datorate alunecării straturilor de-a lungul pantei (evidentă şi în profilul secţiunii SIG 003), nu au fost surprinse alte structuri construite cu excepţia unei fundaţii de zid, apărută la adâncimea de -1/-1,5 m, realizată din plăci şi bolovani de calcar sumar fasonaţi, având ca liant pământul galben. Zidul, al cărui traseu urmăreşte direcţia E-V, are lăţimea de ± 3 m (măsurabilă în prezent 2,8 m) şi se păstrează pe o înălţime de cinci-şase asize amenajate în retragere (0,5/0,7 m). El este suprapus de un şanţ (?) de demantelare a cărui atribuire cronologică rămâne dificilă, întrucât se conturează imediat sub vegetalul actual, în condiţiile în care panta accentuată a favorizat permanent spălarea straturilor superficiale. Atât la N, cât şi la S de traseul confirmat al zidului, la adâncimi variind, în funcţie de pantă, între -0,5 m şi -1 m, sunt risipiţi bolovani având acelaşi aspect cu cei utilizaţi la edificarea acestuia, ceea ce, eventual, ar putea sugera nivelul său de construcţie. Corelarea observaţiilor din teren, stratigrafice, studiul detaliat al inventarului arheologic recoltat, constând în fragmente ceramice atribuibile epocilor arhaică (sec. VI a. Chr.) şi clasică (sec. V-IV a. Chr.) şi confruntarea lor cu releveul şi secţiunile de arhitectură vor conduce către precizările cronologice necesare privind perioada de funcţionare a acestui zid. Corelarea datelor furnizate de cercetările Mariei Coja cu cele obţinute de noi, prin programul iniţiat în 1998, va îngădui reconstituirea ipotetică a traseului acestor fortificaţii în zona sud-estică a sitului. Totodată, continuarea săpăturilor pentru verificarea traseului acestui monument se dovedeşte necesară, atât prin reluarea unor puncte din cercetările din anii trecuţi, cât şi prin amplasarea altor sondaje la intervale regulate, pe direcţia indicată de tronsonul de zid deja cunoscut. Cât priveşte restul secţiunii SIG 003, trebuie precizat că cercetarea de anul acesta, deşi neepuizată, confirmă, prin aspectul terenului şi datele stratigrafice, o morfologie antică a Capului Dolojman semnificativ diferită de cea actuală, propice locuirii în terase amenajate: adâncimea maximă la care s-a oprit cercetarea, în vecinătatea faţadei sudice a zidului, este de -2,85 m, lăsând neepuizat un strat de depunere arhaică databil în sec. VI a. Chr. În acelaşi sector, însă în prelungirea SIG 001, la extremitatea nordică a acesteia, au fost practicate trei casete cu dimensiunile de 2 m x 2 m, câte două pe fiecare latură şi una în continuarea SIG 001. Scopul acestor intervenţii a fost verificarea stratigrafiei în zona în care în campania precedentă a fost identificat un complex funerar hallstattian atribuit culturii Babadag II şi recuperarea integrală a depunerilor din acest complex. Cu acest prilej a fost degajată şi latura de N a gropii, efectuându-se observaţii cu privire la amenajarea sa. S-a observat că groapa a fost săpată în stâncă, având forma unui trunchi de con cu baza mare, ovoidală, în jos. În umplutura gropii s-a observat un strat de cenuşă în care erau risipite fragmente provenind de la aproximativ 78 de vase ceramice, un humerus uman incinerat şi multe oase de animale arse diferit. Groapa a fost distrusă parţial prin suprapunerea unui zid orientat E-V, construit din bolovani de piatră sumar fasonaţi, legaţi cu lut. Fragmentele ceramice descoperite printre pietrele zidului îngăduie o datare către sfârşitul sec. V - prima jumătate a sec. IV a. Chr. Din complexul funerar hallstattian au fost recuperate alte patru schelete (ridicând la 13 numărul indivizilor identificaţi, ale căror oseminte erau în conexiune anatomică diferită) şi un obiect de inventar din fier. Scheletele sunt în prezent supuse expertizei antropologice, iar întregul ansamblu va fi studiat în contextul informaţiilor deja acumulate privind atestarea existenţei unui orizont cultural Babadag la Capul Dolojman. Studiul ceramicii descoperite a îngăduit datarea întregului complex în faza a doua a culturii Babadag.
În interiorul fortificaţiei romano-bizantine, în sectorul Faleză E, au fost trasate opt noi casete, dispuse în şiruri de câte patru pe latura de N a sectorului. Scopul acestei extinderi a fost degajarea completă a unui edificiu cercetat parţial în anii 1987-1988 şi conturarea insulei urbane din vecinătatea incintei şi a bazilicii 3. Casetele, totalizând o suprafaţă de cca. 200 m.p., au fiecare dimensiunile de 5 x 5 m, fiind separate prin martori de 1 m. Datorită complexităţii situaţiilor arheologice întâlnite, cercetarea a avansat în numai şapte (C1-01,C2-01, C3-01, C4-01, C6-01, C7-01, C8-01) dintre cele opt casete trasate, cea de-a opta (C5-01) rămânând a fi deschisă în campania următoare. Săpătura a permis conturarea şi degajarea parţială sau completă a cinci încăperi, aparţinând la cca. patru edificii, care au cunoscut mai multe faze constructive şi de reamenajări. În suprafaţa investigată, situată în vecinătatea falezei, cu pantă accentuată spre E (diferenţă de nivel de peste 2 m între extremităţile sale de E şi de V) s-a constatat că datorită eroziunii şi alunecărilor de teren, în special spre ENE, nivelurile sunt spălate şi deranjate, în timp ce cea mai mare parte a depunerilor de pe latura de V au fost afectate de o groapă de extragere a pietrei, identificabilă de la nivelul vegetalului actual. În zonele în care stratigrafia nu pare deranjată, s-au păstrat indicii privind existenţa a trei niveluri romano-bizantine, succedându-se în cursul sec. VI - începutul sec. VII p. Chr., corespunzând a trei momente constructive, identificabile în tronsoanele de ziduri degajate. Un al patrulea moment constructiv, care le-a precedat pe acestea, pare să aparţină tot perioadei romano-bizantine, fiind ilustrat prin resturile unor edificii cu zidărie din blochete de calcar îngrijit prelucrate, cu dimensiuni oarecum uniforme. Starea în care se păstrează tronsoanele de zid atribuibile acestei faze, cu traseele puternic deformate, demantelate haotic şi dărâmăturile amplu risipite, amestecate cu resturi de chirpici,lut brun roşcat sugerând un incendiu puternic, sticlă de geam deformată la temperaturi înalte, sugerează o distrugere violentă urmată de o nivelare a dărâmăturilor, inclusiv prin umplerea unor spaţii cu pământ galben steril (praf de calcar ?). În casetele C3-01 şi C7-01 se evidenţiază o ”groapă” de formă aproximativ rectangulară. Umplutura sa se compune din bucăţi mari de chirpici ars, fragmente de ţigle şi olane, bucăţi de lemn carbonizat, fragmente mari de sticlă de geam trecută prin incendiu, piatră provenind din zidurile învecinate. Deşi dărâmăturile care formează umplutura acestei gropi ating pe alocuri nivelul de călcare actual, ea pare căpăcuită de stratul de pământ galben şi brun roşcat care nivelează ruinele acestei distrugeri violente, la baza sa fiind degajate bârne şi scânduri masive din lemn carbonizat. În momentele constructive ulterioare, succesiv, tronsoane ale zidurilor acestei faze au fost refolosite drept fundaţii sau elemente de sprijin pentru alte amenajări urbanistice (pavaje, canale). Deşi abundent, inventarul ceramic recoltat se compune mai ales din amfore de transport decorate cu striuri şi coaste, care au o lungă evoluţie în sec. V-VII p. Chr. Alături de ele, în cantităţi sensibil mai reduse, au apărut fragmente de opaiţe, oale de bucătărie şi câteva fragmente de castroane şi platouri. Impresionantă este cantitatea şi varietatea fragmentelor vitroase, constând atât în bucăţi deformate la căldură, cât şi în sticlă de geam sau forme de recipiente variate, caracteristice epocii. Printre descoperirile metalice mai de seamă, alături de monede, se remarcă piese de centură din bronz caracteristice sec. VI p. Chr., aplice decorate cu motive vegetale, cârlige din bronz, lame de cuţit, cuie şi săgeţi din fier. În două casete (C1-01 şi C8-01), sub vestigiile romano-bizantine a fost identificat un strat cu urme de locuire greacă a cărui cronologie, prin ceramica furnizată, începe în epoca arhaică (sec VI a. Chr.) şi se încheie în ultimul sfert al sec. IV a. Chr. Cercetarea în detaliu a acestor depuneri nu se poate face decât sub forma sondajelor, datorită densităţii monumentelor romano-bizantine în această zonă. În timpul cercetărilor din cele două sectoare, s-a realizat şi completarea releveului topografic şi de arhitectură pentru structurile nou descoperite, completându-se, unde era cazul, şi secţiunile de arhitectură. Săpăturile arheologice efectuate în anul 2001 în sectoarele Incinta greacă şi Faleză E au furnizat un bogat şi variat material ceramic fragmentar, preponderent grec şi romano-bizantin, parţial întregibil, metalic (monede, piese de centură, vârfuri de săgeţi şi alte obiecte din bronz şi fier), din sticlă (fragmente de vase, mărgele, sticlă de geam). De remarcat este şi abundenţa materialului tegular - grec şi romano-bizantin - recoltat, al cărui studiu poate furniza informaţii interesante cu privire la provenienţa sa. Studiul inventarului arheologic mobil va contribui la precizarea cronologiei complexelor investigate. Sector: intervalla Colectiv: Liana Oţa - responsabil sector (IAB) Sectorul este amplasat pe latura vestică a cetăţii romano-bizantine, între valurile de apărare. Obiectivul cercetării îl reprezintă obţinerea de date asupra caracterului locuirii sectorului menţionat, alături de corelarea şi completarea acestor date cu rezultate ale cercetărilor privind valurile de apărare şi incinta vestică a cetăţii. Cercetarea a început în 1995 prin trasarea unei secţiuni de sondaj şi a fost reluată în 1997, prin extinderea spre N cu trei casete. În anul 2001 s-au deschis alte şapte casete, cu dimensiuni de 5 x 5 m. Deşi departe de a fi definitive, rezultatele cercetării conturează deja câteva aspecte ale problematicii privind utilizarea spaţiului intervalar. Adâncimile mici la care a fost surprinsă stânca (-0,59/-0,97 m), starea fragmentară a materialului ceramic şi faptul că încă din stratul vegetal ceramica romano-bizantină a fost descoperită amestecată cu ceramică arhaică şi foarte puţine fragmente ceramice aparţinând sec. I a. Chr. - I p. Chr. şi perioadei romane timpurii dau temei presupunerii că zona a fost decapată pe alocuri chiar până la stâncă, cel mai probabil cu ocazia construirii valurilor de apărare. Un alt aspect al cercetării se referă la stratul de locuire arhaic, atestat iniţial doar prin ceramica tipică (un număr mare de fragmente provenind de la boluri cu păsări, fragmente de amfore, ceramică cenuşie şi ceramică lucrată cu mâna). Lotul ceramic este unitar cronologic (de la sfârşitul sec. VII până la mijlocul sec. VI a. Chr.) şi cultural (se încadrează grupului cu dominantă culturală greco-orientală surprins şi în alte sectoare)1. În 1997 şi 2001, stratul arhaic a fost documentat şi prin structuri de locuire amenajate direct pe stâncă (dale de calcar marcând un nivel de călcare, gropi săpate în stâncă). Prezenţa sporadică a acestor structuri de locuire se explică pe de o parte prin circumstanţele cercetării, aflată în faza de început, pe de altă parte prin intervenţia constructivă din antichitatea târzie, care a distrus probabil multe din urmele precedente de amenajare a spaţiului cercetat. Cel de-al treilea aspect al cercetării vizează o altă etapă majoră a locuirii sectorului intervalar, şi anume epoca romano-bizantină. În această perioadă pot fi încadrate câteva fundaţii de ziduri şi urmele unei străzi, construită din piatră de calcar şi orientată NE-SV. Cele şase fundaţii de ziduri, construite din meloane de calcar legate cu pământ, se păstrează pe înălţimi cuprinse între 0,13/0,4 m (între una şi cinci asize) şi grosimi cuprinse între 0,57/0,72 m. Aceeaşi durată scurtă până în prezent (trei campanii) a programului de cercetare a sectorului menţionat şi starea precară de conservare a fundaţiilor nu permit deocamdată decât ipoteze privind tipul şi durata locuirii romano-bizantine. Faptul că se mai păstrează doar fundaţiile zidurilor, care au fost sigilate de un strat de dărâmătură din pietre de calcar în care s-a descoperit o monedă Justinian (558-559 p. Chr.)2 îndreptăţeşte presupunerea că în perioada amintită zidurile fuseseră dezafectate, poate ca urmare a ridicării unuia dintre cele două valuri de apărare, valuri care barează accesul dinspre V al promontoriului pe care se află fortificaţia romano-bizantină. Traseul şi diferenţele privind tehnica de construcţie a fundaţiilor menţionate sugerează cel puţin două faze de locuire, care vor trebui clarificate de cercetările viitoare. În acest moment, cert este doar că locuirea a fost în orice caz anterioară mijlocului sec. VI p. Chr. Note: 1. M. Mănucu-Adameşteanu, Argamum. Sectorul faleza de E (F. E.), MCA (serie nouă), I, 1999, p. 155. 2. Identificată de dl. Gh. Poenaru-Bordea, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.
Această zonă a cetăţii prezintă câteva trăsături aparte care impun o abordare particulară cercetării arheologice şi interpretării stratigrafice. Jumătatea de N a cetăţii este mult mai înaltă decât cea de S, spre care panta platoului este sensibil accentuată, datorită formei stâncii promontoriului pe care a fost construit monumentul. Acest lucru a determinat, aş spune în mod firesc, ca locuitorii aşezării să decapeze sistematic nivelurile anterioare până la stânca pe care şi-au aşezat temeliile edificiilor. De aceea, aici se păstrează doar monumentele romano-bizantine, cu precădere cele aparţinând sec. VI p. Chr., în timp ce la S, săpăturile au putut cunoaşte în succesiune aproape completă, nivelurile de locuire începând cu cele aparţinând culturii Babadag sau celei greceşti arhaice. Cota şi forma stâncii din partea de N au impus, de asemenea, amenajarea acesteia în funcţie de edificiile ce urmau a fi construite în diferite etape istorice, astfel că în unele cazuri întâlnim terasări chiar şi în perimetrul aceluiaşi monument. Este motivul pentru care uneori acelaşi nivel poate fi găsit la adâncimi diferite despărţite doar de ziduri de compartimentare. Dificultatea interpretării stratigrafice este amplificată şi de numeroasele gropi de demantelare pentru extragerea pietrei, dar şi de săpăturile arheologice despre care nu s-au păstrat nici un fel de informaţii, datorate în principal lui Paul Nicorescu, practicate, mai ales în preajma monumentelor cercetate de acesta.
Cel mai important obiectiv al sectorului este bazilica trinavată, cercetată parţial de către Paul Nicorescu şi Maria Coja. Din anul 1981 au fost reluate cercetările sistematice prin extinderea spre V pe bazilică, cu scopul de a se face legătura stratigrafică urbanistică dar muzeală cu sectoarele aflate în apropiere: Poarta Mare şi Bazilica I. În campania anului 2001 au fost practicate opt casete (primele trei începute în 2000) orientate E - V, de-a lungul laturii de S a sectorului. Casetele, numerotate de la 1 la 8, de la E la V, au dimensiunile de 5 x 5 m, cu martori de 1 m între ele. Scopul cercetărilor din această vară este acela de a identifica legătura stratigrafică dintre anexele bazilicii timpurii cu monumentele mai recente, de a afla modalitatea de acces în bazilică, de a urmării direcţia străzii orientată spre Poarta Mare. În toatele cele opt casete a apărut un strat compact de dărâmătură la -0,1/0,2 m format din stratul de blochete din piatră, cărămizi şi ţigle fragmentare. Sub dărâmătură, coamele zidurilor se conturează de la -0,15/-0,45 m. O altă caracteristică întâlnită aproape în fiecare din cele opt casete sunt gropile de demantelare pentru extragerea pietrei, fiind astfel afectate nivelurile de locuire ca şi zidurile edificiilor. În caseta 1 (C. 1) am găsit latura sudică a anexelor timpurii ale bazilicii, zid construit din piatră legată cu pământ, lat de cca. 0,7 m care depăşeşte linia zidului intrării în bazilica de sec. VI d. Chr. Zidul îngrijit construit pe stâncă urmăreşte forma acesteia, adâncindu-şi temelia şi într-o groapă menajeră de epocă elenistică din care a fost recuperat material arheologic tipic acestei epoci. Zidul anexelor timpurii se regăseşte spre V în C. 2, unde face colţ spre N cu zidul oblic aflat la intrarea în bazilica, zid a cărui rol nu era cunoscut până în prezent. În acest fel se poate presupune că în prima sa fază din sec. V d. Chr. bazilica era îmbrăcată de construcţii anexe, nu numai pe latura de S, ci şi în perimetrul din faţa intrării. Din cauza unei gropi care afectează întreaga suprafaţă a casetei, primul nivel păstrat se găseşte la -1,3 m. În C. 3 apare zidul orientat N - S al edificiului 1 (E1), cunoscut din campaniile anterioare. Din păcate, şi aici, o groapă afectează paramentul de V al zidului astfel că prima asiză am găsit-o la -1 m. Nivelul aflat şi aici la -1,3 m este bine păstrat, construit din lut bine bătătorit, cu material ceramic determinabil. Şi în colţul de NV al C4 a părut unul din zidurile E1. Într-o semisecţiune practicată în jumătatea de V am ajuns pe un nivel bine conturat de un rest de pavaj pe care a fost descoperit o amforetă întregibilă datată în sec. V - VI d. Chr. În C. 5 au apărut un nou zid care respectă orientarea generală a edificiilor ce mărginesc strada. Doar în colţul de NV s-a păstrat un nivel ine marcat de lespezi din piatră, la -0,75 m. La V de acesta, strada este perfect păstrată, amenajată din piatră măruntă bine fixată în lut. Aceeaşi stradă se regăseşte şi în partea de E a C. 6. Zidul de aici, care porneşte din colţul de N al casetei are spre capătul de S o formă absidală, un altul formând unghi drept spre colţul de SV. Nivelul din încăperea astfel conturată apare la -1,05/-1,17 m şi este perforat de o groapă menajeră. În C. 7, zidurile nou descoperite conturează împreună cu cele din C. 6 un nou edificiu construit de-a lungul străzii. Remarcăm aici coridorul din partea de V bine marcat de un rest de pavaj şi scările din care se mai păstrează spre E. În încăperea surprinsă spre profilul de E nivelul corespunde cu cel din caseta precedentă. În partea de E a C. 8 a apărut o nou stradă la -0,45/-0,5 m construită dintr-un strat compact de pietriş bine tasat, prins în lut. În partea de V a casetei au apărut zidurile ce aparţin de E 3 şi el cunoscut din campaniile anterioare. În colţul unei încăperi conturate de două segmente de zid a apărut un nivel la -0,8 m marcat de ţigle, olane şi bârne incendiate pe care s-a pătrat un vas getic întregibil. Tot în campania 2001 au continuat cercetările în încăperile a, b, şi c ale E 4, aflat pe latura de V al sectorului cunoscute parţial din campaniile anterioare. De asemenea, au fost demantelaţi doi din martorii secţiunilor practicate în estul Bazilicii II, perpendiculare pe absidă, cu scopul de a facilita accesul vizitatorilor spre segmentul de incintă recent consolidat. Sector Bazilica I Şi acest obiectiv a fost parţial cercetat în campaniile trecute de către Paul Nicorescu şi Andrei Opaiţ, informaţiile păstrate fiind însă foarte sărace. În vederea unei eventuale consolidări şi restaurări a monumentului este necesară cunoaşterea sa în detaliu, măcar din punct de vedere constructiv. Cercetările de aici începute în anul 2000 au continuat în această campanie prin practicarea a două noi secţiuni. Prima (S. 1), care împarte în jumătate absida bazilicii a urmărit verificarea posibilităţii existenţei unei cripte. Stânca apare aici însă la -0,1/-0,35 m sub nivelul actual de călcare şi pare amenajată pentru a căpăta o formă plană. Spre E, pe stâncă se mai păstrează un nivel subţire din lut dur, puternic incendiat, a cărui încadrare cronologică ar putea fi asigurată de către câteva fragmente ceramice ce urmează a fi studiate. Un zid, ce părea anterior bazilicii, consolidează de fapt stânca care coboară în trepte, fiind mai înaltă în navă. Urmărind forma stâncii promontoriului, nartexul formează o a treia treaptă, cea mai înaltă pe care este construită bazilica. În nartex a fost practicată o a doua secţiune (S. 2) orientată N - S. Şi aici stânca a apărut la -0,15/-0,2 m de actualul nivel de călcare, de data aceasta, în forma ei naturală. Sectorul Poarta Mare Monumentul a fost descoperit de Paul Nicorescu, iar apoi parţial cercetat de Andrei Opaiţ, dar şi de această dată, informaţiile transmise sunt modeste. Cercetările au fost reluate în campania trecută cu scopul identificării fazelor constructive şi a eventualelor trasee ale incintelor anterioare. În 2001 am atins nivelul stâncii la -0,8/1 m, chiar şi în prelungirea vechii secţiuni, spre V. O nouă secţiune, practicată în partea de N a porţii spre interior, lungă de 3,75 m şi lată de 0,9 m, a atins nivelul stâncii la doar -0,8/-0,9 m de actualul nivel de călcare. A fost reconfirmată existenţa unei singure faze constructive, cea târzie, cel mai probabil din timpul domniei lui Iustinian. Constructorii au folosit aici pământ de umplutură adus din altă parte, în care a fost găsită o săgeată - semn premonetar, din bronz. Materialul arheologic recoltat în această campanie este foarte divers. Aşa cum este firesc în cazul aşezărilor urbane de epocă romană, cantitativ pe primul loc se află ceramica. Ca tipuri morfologice predomină amforele, amforetele şi vasele de bucătărie, unele întregibile, dar şi opaiţele (11 fragmente), vesela pentru servitul mâncării şi capacele. Dintre obiectele din metal amintim doar de catarame, verigi, o brăţară şi o încuietoare, săgeată, cuţit, cârlig pentru pescuit, dar şi 10 monede bine păstrate, datate preliminar între sec. IV - VII d. Chr., majoritatea găsite în context. Se remarcă un crampon pentru mersul pe gheaţă din fier, piesă unică în muzeul nostru. Campania anului 2001 a prilejuit şi o cercetare de teren la punctul „Zimbru” aflat a cca. 3 km N de cetatea Argamum, pe malul lacului Razelm. În acest loc promontoriul aflat la aproximativ 50 m depărtare de apă se continuă într-o pantă lină cu pământ spre E. În mal se păstrează capetele a patru ziduri cu lăţimi cuprinse între 0,5/0,95 m, construite din blochete din piatră legate cu pământ. Se păstrează un singur nivel cu urme de arsură şi fragmente de material de construcţii. Distanţa dintre zidul 1 şi zidul 4 este de 14,6 m. La cca. 20 m N, în mal se mai observă urmele de arsură de formă concavă, cea mai mare cu lungimea de peste 2 m. Cu siguranţă, este vorba de un mare complex meşteşugăresc care producea material de construcţie necesar cetăţii Argamum. Planşa 70 Abstract During the archaeological campaign undertaken in the year 2001 we made investigations directed towards the three objectives belonging to the northern sector of Argamum site. Thus, in eight cassettes dug along the southern side of the late Roman neighborhood situated in the proximity of the Basilica II we found several rooms belonging to the buildings already known from the previous campaigns. We also found a segment of the street directed towards the Great Gate. Two diggings made at Basilica I revealed a late dwelling in the apse and arrangements of the level of inhabitation on the rocky cliffs on which the site was built. The excavations made at the Great Gate revealed only one phase of building, dated during Justian’s rule. Sector: necropola tumulară Colectiv: Vasilica Lungu - responsabil sector (ISSEE Bucureşti) Necropola tumulară a cetăţii greceşti Orgame ocupă o suprafaţă de aproximativ 100 ha, în partea de V a zonei locuite de pe promontoriul Capul Dolojman, (comuna Jurilovca, judeţul Tulcea). Campania de săpături arheologice programată pentru anul 2001 s-a desfăşurat în perioada iulie-august şi a urmărit continuarea şi dezvoltarea proiectelor de cercetare anunţate anterior. În prima parte a intervalului, lucrările s-au concentrat în aria tumulului-heroon TA95 pentru a cerceta jumătatea sud-estică a ringului şi pentru a lua primele măsuri de protecţie înaintea aplicării proiectelor de restaurare completă a monumentului pe care le vom urmări în etapa imediat următoare. În această campanie a fost completat planul rugului din lemn prin degajarea altor trei bârne pe latura de N. Ringul de protecţie al mormântului, format din pietre cu dimensiuni variabile, dispuse pe o suprafaţă circulară cu dimensiuni impresionante: 7 m lăţime la bază x 1, 25 m înălţime spre centru, pe un arc de cerc cu diametrul de 22 m, a fost degajat aproape complet, cu excepţia unui mic segment păstrat ca martor în vederea alcătuirii proiectelor de restaurare. În paralel, a fost încheiată cercetarea şanţului de ofrande pe latura estică şi în jumătatea sudică pe o lungime de cca. 27,5 x 2,2/2,8 m lăţime. Într-un strat de depunere cu grosimea de până la 0,25/0,3 m se aflau resturile de la procesiunile periodice de comemorare. În urma săpăturilor a rezultat o importantă cantitate de material arheologic (8 saci de material), în mare parte reprezentat de amfore din diferite centre (Chios, Thasos, Sinope, Heracleea Pontica etc.), unele cu ştampile sau graffiti, la care se adaugă mai puţine exemple de vase de băut (kantharoi, kratere etc.) sau ţigle. A fost, de asemenea, găsit şi un vârf de săgeată din bronz, databil în sec. IV a. Chr. Pentru a reconstitui şi defini raportul acestui important monument funerar în cadrul necropolei, el aflându-se în apropierea unor morminte din necropola arhaică cercetate în anii trecuţi, au fost executate mai multe secţiuni de control în jurul acestuia. Prima secţiune a fost trasată spre N (S. 3 în continuarea celor trasate anul trecut), cu dimensiunile de 20 x 2 m, dispusă la cca. 11 m V de secţiunea trasată anterior. Alegerea locului a fost influenţată şi de prezenţa unei vegetaţii diferite în jurul mormântului. S-a săpat până la stratul natural al stâncii, rezultând adâncimi variabile de la -0,1/-0,2 m în capetele secţiunii la -0,65/-0,7 m spre centru. Stratul degajat era format din pământ negru măzăros, cu o consistenţă diferită de-a lungul secţiunii; au fost găsite doar câteva fragmente de amfore (5 de la amfore greceşti şi 2 de la amfore romane) risipite în strat. Datele rezultate din această săpătură indică o zonă de scoatere a pietrei utilizate la ridicarea ringului tumulului TA95. A alta secţiune (S. 4) a fost trasată la E de tumul TA95. Ea verifica zona care leagă limita nordică a sectorului mormintelor arhaice cu limita nordică a promontoriului, având următoarele dimensiuni: 42 m în lungime x 1 m lăţime, cu adâncimi variabile de la -0,28 la -0,35/-0,6 m. După degajarea stratului format din pământ amestecat cu pietre mărunte s-a curăţat complet nivelul stâncii naturale. De-a lungul secţiunii nu s-a constatat nici o intervenţie până aproape de capătul său nordic. Aici a fost identificat un mormânt săpat în stâncă şi acoperit cu lespezi mari din piatră. Pentru degajarea completă a mormântului (TR01) s-a trasat o casetă cu dimensiunile de 7 x 5 m în care a fost curăţat ringul din pietre cu diametrul de 7 m şi groapa mormântului (L = 2,5 x l = 1,6 x h = 0,82 m) amenajată în stâncă. Este vorba de un mormânt-cenotaf construit cu ring din pietre şi fără tumul, singurul descoperit până în prezent în necropola de la Orgame. A treia secţiune (S. 5) a fost făcută la cca. 400 m V de tumulul TA 95 pentru a verifica o amenajare cu aspect tumular. Au fost adăugate 4 casete cu laturile de 4 x 4 m pentru cercetarea acesteia. După curăţarea vegetaţiei şi îndepărtarea stratului de pământ amestecat cu pietre, la cca. -0,3 m a apărut stratul continuu al rocii naturale tăiat pe latura sudică. Primele observaţii indică o zonă de exploatare a pietrei pentru construirea ringurilor din mormintele tumulare. În capătul sudic al S. 1, trasată anul trecut de la tumulul TA95 spre interiorul necropolei, au fost adăugate 4 noi casete pentru a cerceta un nou lot de morminte semnalate la suprafaţa terenului prin prezenţa mai multor pietre si fragmente ceramice. Deschiderea unor secţiuni În aceasta arie a avut ca scop principal verificarea limitei sudice a zonei cu morminte de epocă arhaică. Ca şi în campaniile trecute s-a aplicat acelaşi sistem de săpătură pe casete largi de 8 x 8 m, cu martori de 0,75 m, impus de situaţia din teren. S-a constatat că tumulii sunt afectaţi în partea superioară de arăturile agricole efectuate înainte de obţinerea statutului de rezervaţie arheologică a zonei (în anul 1995). Deşi o importantă serie de informaţii privind construcţia tumulilor s-a pierdut, rezultatele săpăturilor arheologice pun în valoare importante date privind organizarea mormintelor şi ritualurile funerare specifice acestei necropole. Aici au fost excavaţi tumulii TM, TN, TO, TObis şi parţial TP . Toţi aceşti tumuli alcătuiesc un nou complex familial din epoca elenistică. Primii doi se înscriu în grupul tumulilor mari, având diametre de 12 m. Ceilalţi fac parte din grupul tumulilor mijlocii cu diametre între 5 şi 7 m. Aceste complexe sunt dispuse pe un aliniament E-V. În timpul săpăturilor, s-au cercetat mai multe morminte de incineraţie. Principalele elemente din structura acestor morminte sunt: suprafaţa de depunere, inventarul funerar format din oase arse şi ofrande, ringul protector din pietre şi primele straturi din componenţa mantalei. Inventarele funerare sunt compuse, în special, din vase ceramice greceşti, unele cu firnis negru, altele lucrate la roată din argilă bej. Au fost recuperate în jur de 30 de piese întregi şi întregibile şi mai multe fragmente, în special de amfore şi kratere. Formele cele mai frecvent întâlnite sunt: fish-plate, lekythoi, oinochoai, gutti, kantharoi, amfore, precum şi un opaiţ. Din identificările făcute la faţa locului putem semnala prezenţa amforelor de Thasos, unele cu ştampile, specifice pentru a doua jumătate a sec. IV a. Chr şi începutul sec. III a. Chr. De pe rugul tumulului To a fost recuperată o piatră semipreţioasă din montura unui inel din bronz. Un fragment dintr-o fibulă din bronz a fost recuperat de pe rugul mormântului din TM. Săpăturile arheologice din această campanie s-au desfăşurat conform planului de cercetare întocmit şi aprobat de către Ministerul Culturii şi Cultelor. Prin urmare, a fost finalizată cercetarea arheologică la tumulul-heroon TA95 şi s-au creat premisele elaborării unui proiect de restaurare in situ a monumentului. Rezultatele obţinute permit o mai sigură încadrarea a cestui important monument în spaţiul necropolei. Pentru campania următoare ne propunem proiectarea unor noi săpături în zonă, în vederea cercetării raportului acestui monument cu unele trasee de străzi identificate pe fotografiile aeriene. Materialul ceramic a fost recuperat din teren şi va fi spălat şi restaurat de către restauratorul Vera Tudorache de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, care face parte din colectivul permanent de cercetare de pe şantierul Orgame-Argamum. O parte din acest material a şi fost spălat parţial în timpul campaniei. Întregul inventar recuperat se află depus în laboratoarele Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. El va fi fotografiat de către fotograful Georgeta Grigoriu şi desenat de către desenatorul Camelia Geambai, ambele de la ICEM Tulcea. Materialul foto şi înregistrările video executate în timpul săpăturilor au fost realizate personal. Acestea se află depuse în arhiva Institutului de Studii Sud-Estice Europene. Personal, am executat desenarea complexelor cercetate şi am verificat, împreună cu arhitect Monica Mărgineanu de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, corectitudinea datelor înregistrate. Planşa 71 Yüklə 5,34 Mb. Dostları ilə paylaş:
|