131. Lăpuş, com. Lăpuş, jud. Maramureş Punct: Podanc Cod sit 108231.01
Colectiv: Carol Kacsó - responsabil, Dan Pop (MJMM Baia Mare)
În anul 2001 au fost reluate, după o întrerupere de doi ani, săpăturile arheologice în necropola tumulară din bronzul târziu de la Lăpuş (jud. Maramureş). A fost continuată, de fapt, cercetarea tumulului 21, săpăturile în acest complex începând în anul 1995.
Tumulul 21 (tum. 21) este cel mai mare ca dimensiuni din cadrul grupării I, plasată pe terasa “Podanc”, şi singurul care n-a fost cercetat în campania de săpături din anii 1961 şi 1967-1974. (Tumulii necropolei au fost amplasaţi în patru sectoare distincte [gruparea I, II, III şi IV], aflate la o distanţă apreciabilă unul de altul, între acestea existând şi câţiva tumuli izolaţi). Diametrele tum. 21 sunt de 40,7/41,95 m, înălţimea (măsurată de la nivelul solului actual) fiind de 3,35 m.
Sistemul de cercetare a tum. 21, la fel ca şi al celorlalte movile funerare de la Lăpuş, este de săpare integrală a celor patru segmente (A, B, C, D), formate prin păstrarea unor martori stratigrafici plasaţi în cruce, cu direcţia N-S (martorul AOC), respectiv V-E (martorul BOD). Martorii stratigrafici din tum. 21, cu o lăţime de 1 m, sunt uşor deplasaţi înspre V faţă de axul N-S al movilei, respectiv înspre S faţă de axul V-E.
Spre deosebire de ceilalţi tumuli din gruparea I, care aveau încastraţi în mantaua de pământ cantităţi mai mari sau mai mici de pietre de râu, plasate de cele mai multe ori în zona ce suprapunea vatra de incineraţie, în tum. 21 era prezentă o adevărată construcţie în formă de movilă, realizată din pietre de râu, plăci de gresie şi bucăţi de stâncă, cu diametrul de 26,5/28,9 m şi înălţimea de 2,9 m. Această construcţie centrală a fost acoperită de un strat de pământ cu o grosime variabilă, pe care au fost depuse, în anumite porţiuni, pietre de râu, acestea formând straturi cu grosimi diferite, extinse pe suprafeţe de asemenea variabile. Construcţia centrală a fost înconjurată de un inel format tot din pietre de râu, cu o lăţime variind între 2 şi 4 m. Întregul ansamblu a fost acoperit cu o manta de pământ. Forma iniţială a acesteia nu s-a păstrat, pe de o parte datorită alunecării unei părţi a pământului înspre margini, pe de altă parte datorită deranjărilor pe care le-a suferit movila într-o epocă recentă, atunci când s-a încercat jefuirea sa de către aşa zişii “căutători de comori”, aceştia dislocând pământul în partea cea mai înaltă a movilei, afectând, se pare, şi construcţia centrală de pietre, precum şi atunci când s-a încercat distrugerea sa cu mijloace mecanizate, scopul declarat fiind de întroducere a suprafeţei pe care era ridicată movila în circuitul agricol. Această ultimă acţiune, ce a corespuns şi cu acţiunea de transformare a terenului pe care era amplasată necropola din păşune în zonă arabilă, a avut loc la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80 ai secolului 20 şi a avut drept urmare îndepărtarea unei bune părţi a mantalei de pământ mai ales în porţiunea estică a movilei.
Construcţia centrală a fost şi ea afectată de intervenţii ulterioare, unele dintre acestea au avut loc însă într-o perioadă apropiată de cea a ridicării movilei funerare. Ele sunt dovezi fie ale unor încercări preistorice de jefuire a mormântului tumular, fie ale unor acţiuni de cult. Astfel, a fost sesizată, în segm. D, o fâşie relativ îngustă, lungă de mai mulţi metri, din care au fost îndepărtate pietrele, aici apărând un gang, pe fundul căruia erau prezente urme slabe de arsură, precum şi câteva mici fragmente de oase calcinate. O altă intervenţie de acest fel a fost surprinsă, în acelaşi segment, în partea superioară a construcţiei, aici fiind găsit, printre resturi de arsură, un fragment de fibulă de bronz de dată mai recentă, foarte probabil, decât cea a edificării tumulului. Tot în segmentul D a apărut în construcţia centrală o groapă de mari dimensiuni, în umplutura căreia a fost găsită o cataramă de fier. Pe fundul gropii erau prezente, de asemenea, resturi de arsură. În lipsa unei analogii sigure pentru cataramă, datarea sa este incertă, din acest motiv nu poate fi precizat nici momentul în care a fost practicată groapa, este însă posibil ca el să corespundă unei etape mult mai noi decât cea în care se înscrie tumulul. Un alt obiect de fier, şi anume un fragment de lupă de fier a fost găsit printre pietrele inelului. Având în vedere apariţia sa la mică adâncime, apartenenţa sa la inventarul iniţial al tumului este pusă sub un justificat semn de întrebare. Tot aici a fost găsit şi un fragment de sceptru de piatră. Deşi şi această piesă este greu databilă şi în plus este lipsită de corespondente în necropola de la Lăpuş, ea pare totuşi a fi fost contemporană cu majoritatea artefactelor apărute în tumul.
Din loc în loc, în partea superioară a construcţiei centrale au fost depuse resturi de arsură împreună cu fragmente ceramice. Depunerea cea mai consistentă de astfel de resturi a fost identificată în segmentul A, în apropiere de baza construcţiei. Fragmente ceramice disparate au fost găsite şi la diferite adâncimi în construcţie. Tot aici au apărut şi două ace de bronz, precum şi un opritor cu capetele discoidale. Poziţia lor indică mai degrabă faptul că ele nu au fost depuse intenţionat, ci au fost pierdute de constructorii tumulului. Importanţa lor pentru încadrarea cronologică a monumentului este însă deosebită, acele având analogii pe spaţii mai largi, iar opritorul una în depozitul de bronzuri de la Ungureni, localitate aflată doar la câţiva km distanţă de Lăpuş.
În segmentul C, în spaţiul dintre construcţia centrală şi inel a apărut un mormânt de incineraţie în urnă. Este vorba evident de un mormânt secundar. Urna este un vas bombat ce aparţine categoriei de ceramică grosolană. Ea era acoperită cu o strachină cu marginea lată şi canelată, iar în interiorul ei, deasupra oaselor umane foarte slab arse, se afla o ceaşcă cu toarta supraînălţată întoarsă cu gura în jos. Mormântul era înconjurat de bucăţi de gresie de diferite dimensiuni.
O cantitate relativ mare de oase calcinate, încă nediagnosticate, au fost găsite grupat în segmentul B, în porţiunea vestică a movilei. Ele se aflau parţial sub pietrele din marginea construcţiei centrale, parţial în pământul dintre această construcţie şi inelul de pietre. Semnificaţia lor urmează încă să fie stabilită.
În porţiunea sudică a movilei, pe inel au apărut grupat fragmentele unui vas de mari dimensiuni în formă de sac. În aceeaşi porţiune, sub inel, amenajat pe pământul antic, se afla o platformă de formă aproximativ rectangulară, cu dimensiunile de 3,50/7,10 m, puternic arsă, pe care era prezentă o cantitate foarte mare de oase calcinate. Nici acestea nu au fost deocamdată diagnosticate, foarte probabil însă că ele sunt de animale. Este vorba aici, în mod aproape cert, de un loc de incineraţie pentru animale. În imediata apropiere a acestei platforme se afla o alta de mult mai mici dimensiuni, de asemenea puternic arsă, complet curăţată însă de resturile de ardere. Pe ea s-a găsit o brăţară de bronz, care a fost, se pare, în contact cu focul.
Singura parte a construcţiei centrale unde, împreună cu pietrele, a apărut şi o cantitate ceva mai mare de pământ este cea de mijloc a sa. Aici stratul de pietre era relativ subţire (grosimea sa reală nu poate fi stabilită, întrucât chiar aici a avut loc intervenţia “căutătorilor de comori”). Ele acopereau o movilă de pământ de culoare brun-gălbuie, în care erau prezente pietre de râu, probabil alunecate din stratul care o căpăcuia. În movilă au fost săpate două gropi, care s-au umplut parţial cu pietre, de asemenea alunecate, parţial cu pământ de culoare brun închis. Atât în gropi, cât şi în movilă au fost găsite cantităţi apreciabile de ceramică. Movila acoperea, la rândul ei, o vatră de incineraţie centrală.
Aceasta din urmă nu a fost deocamdată decât parţial degajată. S-a evidenţiat însă foarte clar că şi ea a fost amenajată pe o movilă de pământ cenuşiu, diferit de cel existent la faţa locului, deci adus de la distanţă. Movila de pământ cenuşiu, şi ea doar parţial cercetată, a fost, se pare, cea pe care a fost edificată construcţia centrală. Deocamdată nu se poate preciza dacă ea a fost amplasată pe solul antic. Acest fapt pare însă foarte probabil. În afara vetrei de incineraţie centrale, pe suprafaţa movilei de pământ cenuşiu au fost identificate până în prezent încă trei vetre laterale, dintre care două au fost puternic deranjate de pietrele construcţiei centrale, ridicată nemijlocit deasupra lor. Toate trei au fost curăţate de resturile de ardere. Semnificaţia lor este greu de stabilit, întrucât pe niciuna dintre ele nu au fost găsite oase calcinate şi doar pe una puţine fragmente ceramice.
Pe vatra de incineraţie centrală s-au aflat deja cantităţi destul de mari de oase calcinate. Ele erau răspândite pe întreaga suprafaţă a vetrei, neexistând, cel puţin deocamdată, vreo concentraţie a lor. Dispersate pe vatră se aflau şi foarte multe fragmente ceramice. Nu s-a putut stabili vreo regulă în depunerea lor. Se pare însă că spargerea ceramicii a avut loc în afara perimetrului vetrei, întrucât fragmente din aceleaşi vase au fost găsite atât pe suprafaţa vetrei cât şi în pământul ce acoperea vatra, aici la diferite adâncimi.
În timpul degajării movilei de pământ cenuşiu, chiar la baza ei, în segmentul C, au fost găsite fragmente dintr-un vas cenuşiu, depuse în trei grupaje. Fragmente ceramice disparate au fost găsite şi în alte porţiuni ale acestei movile. Tot aici au apărut, de asemenea concentrate în mai multe grupuri, cantităţi mai mari sau mai mici de cărbune. Este posibil ca ele să fi provenit de pe vetre. Au fost găsite şi resturi care ar putea să fie vegetale.
Datorită prezenţei unei cantităţi mari de apă în segmentul A, acum locul cel mai de jos de pe întreaga terasă Podanc, cercetarea acestei porţiuni nu a putut fi decât parţial realizată. Pentru a putea continua săpăturile şi aici este necesară realizarea unui sistem de canalizare. Demersurile în acest sens au început în campania din anul 2001.
Datorită dimensiunilor excepţionale ale tumulului 21, mai ales datorită prezenţei aici a unei cantităţi uriaşe de pietre (numai cele aflate în construcţia centrală cântărind, potrivit unei estimări minimale, peste 1000 de tone), cercetarea sa nu a putut fi terminată nici în campania din 2001. Dacă nu vor exista alte surprize, cum ar fi existenţa unei camere funerare sub movila de pământ cenuşiu, atunci săpăturile vor putea fi încheiate în campania următoare. Atunci se vor găsi răspunsurile la întrebările legate de sistemul de construcţie a tumulului. În ceea ce priveşte problema apartenenţei sale cronologice, descoperirile făcute până în prezent sunt suficient de clare, ele indicând încadrarea tumulului în faza a doua de evoluţie a necropolei, ce corespunde fazei II a grupului Lăpuş, datată în Bronz târziu 3.
Materialele arheologice descoperite sunt depuse la Muzeul Judeţean Maramureş din Baia Mare.
Bibliografie:
1. C. Kacsó, Die späte Bronzezeit im Karpaten-Donau-Raum (14. - 9. Jahrhundert v. Chr.), în: Thraker und Kelten beidseits der Karpaten, Hochdorf, 2000;
2. C. Kacsó, Zur chronologischen und kulturellen Stellung des Hügelgräberfeldes von Lăpuş, în: C. Kacsó (ed.), Der Nordkarpatische Raum in der Bronzezeit. Symposium Baia Mare 7. -10. Oktober 1998, Baia Mare, 2001, 231 - 278.
Zusammenfassung
Der Hügel 21 gehört der zweite Phase des spätbronzezeitlichen Gräberfeldes von Lăpuş, die durch die massive Anwesenheit der kannelierten Keramik gekennzeichnet wird.
Zum Unterschied von den anderen Hügeln der Nekropole, hatte dieser in der Mitte einen beindruckenden Bau aus Flusssteinen, Felsstücken und Sandsteinplatten, der von einem ebenfalls aus Flusssteinen bestehenden Ring umgeben war. Unter dem Ring, gegen den südlichen Rand des Hügels, befand sich ein Scheitehaufen, worauf eine sehr große Menge von verbrannten Knochen gefunden wurde. Diese sind vorläufig noch nicht diagnostiziert worden, vermute ich trotzdem, dass es um Tierknochen geht.
Der Zentralbau wurde über einen kleineren Hügel aus lehmhaltiger Erde errichtet. În der Mitte der Oberfläche dieses Hügels wurde ein anderer Scheiterhaufen angelegt, worauf zahlreiche Keramikscherben und verbrannte (menschliche ?) Knochen erschienen. Andere Verbrennungsplätze wurden am Rande des kleinen Hügels identifiziert.
Dostları ilə paylaş: |