1 Vd. lucrarea noastră, Asupra formaţiunii sociale „asiatice", i şi If. în ,,Revista de filosofic", nr. 2 si 3 din 1966.
M*
XXXIX
ION BANU
serviciul apărării religiei oficiale, nu a existat. Mediul de cultură al gîndirii antifideiste a beneficiat neîndoielnic, pe plan atit material cit şi psihologic, de această împrejurare.
Sa trecem la celălalt factor, în veacul VIII, începe în metropolele greceşti vremea colonizărilor şi, implicit, a navigaţiei departe în largul mării. Ba atrage pe portuari, dar continuă sa fie privită cu antipatie de ţărani, ca Hesiod, sau de Pittacos, „înţeleptul" conservator. Navigaţia era unul din efectele imediate ale ascensiunii forţelor de producţie despre care vom mai vorbi. Ha antrena după sine dezvoltarea meşteşugurilor si, prin urmare, a comerţului, mai ales maritim.
Dar navigaţia, înlesnind în chip sensibil călătoriile în direcţii multiple si la distanţe relativ mari, a constituit un stimulator eficient al observării unor largi spaţii geografice pînâ atunci necunoscute. Ea a făcut mai necesară şi observarea cerului, a astrelor. Efectul cel mai spectaculos consta în faptul că geograficul descoperit dezminţea la tot pasul mitologicul. Două exemple demonstrează profilaxia antimitologică pe care o opera sporirea cunoştinţelor geografice. Milesianul Hekataios demonstrează, în urma unor observaţii geografice, inconsistenţa mitului Cerberului şi a altor mituri, iar neobositul călător care a fost bardul-filosof Xenofan a dobîndit, aflînd obiceiurile tracilor şi ale ethiopienilor, argumente care arătau că zeii au fost închipuiţi de oameni, şi anume după chipul şi asemănarea lor. Mişcarea geografică dezvăluie urmaşilor lui Homer că, mergind pe mare, nu descoperă nici un infern1 şi nici un sălaş de fiinţe monstruoase, că spaţiul este omogen sub raport calitativ (lipsit de cvalifiere inito-magică), că Universul este lipsit de mistere şi fantome. Populaţiile de navigatori au fost primele în Grecia cărora a început lumea să le dezvăluie secretul teoretic al unităţii şi uniformităţii ei calitative, materiale.
,,Principiile" ionienilor — apă, âpeiron, aer, foc — prin universalitatea lor, vor face pasul decisiv către lichidarea
1 Tradiţia mitologică a. schimbat la un moment dat topica „lumii",, sit.trr.id Infjnutl şi Tartarul la suprafaţa pămmtului, pe celălalt ţărni aî î-i Oke.uios.
NAŞTEREA FILOSOFIEI GRECEŞTI
cvalii'ierii spaţiului. Dealtfel, şi a timpului. Pentru funcţia antimitologicâ a practicării navigaţiei, pledează si un argument negativ: exemplul Arcadiei, regiunea centrală a Peloponesului, izolată prin relief de coastele mării ; ca a rămas mai mult decît oricare altă regiune a Greciei re-tranşată în lumea miturilor celor vechi, străină de zbucium spiritual, deci de progres intelectual1, şi prin aceasta „fericită", după o tradiţională expresie. vStationarea topologică e corelată cu stagnarea spirituală, proliferînd idoli. Ea e limitativă. Or, „expansiunii Universului sideral si al orizontului geografic îi corespunde o ilimitaţie a conştiinţei personale"2.
Expansiunea geografică — colonizări, comerţ maritim — participă îa actul de răsturnare a raportului cm-lume. în configuraţia mitică homero-hesiodică, omul e un subordonat al spaţiului închis, delimitat de Okeanos. Conştiinţa migratoare ce ia act de această finitudine, o denunţă si compromite raportul de subordonare. O „lume" care încetează de a mai include în sine subiectul poate, implicit, sa devină obiect de investigaţie al subiectului degajat.
5. Toate acestea constituie, să spunem, „materia", substratul propice să se ofere actului teoretic revoluţionar săvîrsit de Thales. Acest substrat de idei şi dispoziţii psihologice, poate să justifice posibilii atea cotiturii spre antimitoîo-gism materialist, nu însă si necesitatea schimbării de direcţie, ca act „formal".
Continuînd deci, investigaţia se îndreaptă acum către viaţa economico-socială a Miletului.
Interpreţii izvoarelor sînt de acord să constate avîritui economic neegalat al acestui oraş egeean. Hste „podoabă a loniei", scrie Heroclot. O veche inscripţie îl glorifică drept „cel mai vechi oraş al loniei si metropolă a numeroase şi mari cetăţi din Pont, din Egipt si din toate celelalt-e regiuni ale pămîntului locuit". Oraş matern a nouăzeci de colonii, este piaţa de încrucişare a drumurilor de comerţ
1 V<1. Victor 15 e r a r d, De l'origine des cultes arcadicns, Paris, passim.
2 G. G u s d o r f. Leş sciences humaincs et la pensie occidentale, 17, Leş oi'ighifs df.s $r i f vers întinai ti rs. Paris, Pa vot, 1967, p. 487.
l
4 4
XLI
ION BANU
ale Europei, Asiei si Africii, în Milet se prelucrează piei si metale preţioase din I/ydia, lînă din Phrygia, cînepă din Colchida. Se fabrică şi se exportă mobile, oale, covoare, stofe vopsite cu purpură. Activitatea portului e clocotitoare. Numeroasele lui contoare de pe litoralul Mării Negre exportă grîu, peşte sărat, sare, sclavi, vite cornute, cai, J cm n, fier, cum si aur si chihlimbar aduse din Nord1.
Dezvoltarea rapidă a meşteşugurilor, deci a atelierelor meşteşugăreşti, a comerţului cu produsele acestora determină intensa proliferare a categoriei sociale de proprietari de ateliere si de neguţători. Comerţul maritim impune avîntul „industriei" constructoare de vase. Proprietarii de şantiere navale, piloţii, cadrele subalterne ale flotei, cămătarii, prosperă în aceeaşi proporţie. Se adaugă proprietarii de mine. Aceştia, alături de oamenii meşteşugurilor şi comerţului, împreună eu ,,lumpenproletariatul" citadin şi cu proprietarii agrari mici si mijlocii formează pătura socială a demos-u\.\ii°.
Se instituie astfel în Milet, ca şi în alte cetăţi portuare,, cum a fost de pildă Efesul, o dedublare socială în sinul clasei de oameni liberi, proprietari reali ori virtuali de sclavi. Vechea aristocraţie gentilică, formată cu prioritate din marii proprietari funciari, care domina în cetate în virtutea unor străvechi privilegii, îşi vede puterea politică disputată de deţinătorii de averi mobiliare ; dar aceştia din urmă, deşi tot mai numeroşi şi deşi joacă un rol economic tot mai însemnat, nu îndeplinesc un rol politic corespunzător. Antagonismul mental dintre cele două categorii sociak este efectul contrastului dintre puterea politică şi cea economică de care dispune, în Cetate, fiecare din ele. Engels notează : „Proprietatea mobiliară, adică averea bănească. . a crescut din ce în ce mai mult ... şi a devenit un sco| în sine. Prin aceasta . . . s-a creat vechii puteri a aristocra
1 Vd. G. G Io t z, Histoire grecque, I, Paris, 1925, p. 278; P.-il Schuhl, Essai sur la formation de la pensee grecqu?-, Paris, P. U. P. p. 169-170.
2 Vd. S. O u t s c h e n k o, Classes et structurts de classe dans l societe esclavagiste antique, îu „Recherches interuatiouales â la mmier du marxisme", Paris, nr, 2, 1957, p. 107.
XLII
NAŞTEREA FILOSOFIEI GRECEŞTI
tiei o concurenţă biruitoare a industriaşilor şi comercianţilor bogaţi"1.
Se ştie că izvorul nemijlocit al acestor bogăţii era aproape exclusiv munca sclavilor, al căror număr ajunge să fie cu timpul mult mai mare decît acela al cetăţenilor liberi. Dar sclavii nu aveau cuvînt, iar revolta lor apărea „Cetăţii" ca un act contra naturii. Ţăranii liberi nu jucau în general un rol politic independent, ci erau antrenaţi, după interese, în acţiuni politice, la remorca uneia sau celeilalte din cele două pături menţionate mai sus.
6. Portretul social şi psihologic al ,,nobilimii", descendenţi îndepărtaţi ai basileilor homerici, este acela al unor oameni care se consideră stăpîni şi diriguitori prin naştere şi prin presupusa lor structură morală, în virtutea căreia, doar ei ar fi fost „cei buni", prin substanţa divină cu care se cred investiţi. Ei invocă în favoarea lor autoritatea vechilor instituţii, se sprijină pe venerabilitatea legăminte-lor religioase, simt forţa lor ideologică armată de puterea tradiţiei mitologice. Ideologia politică a aristocraţiei se contopeşte cu ideologia religioasă a miturilor. Legendele mitice, strălucitoarele poveşti fantastice alimentează mentalitatea conservatoare, tradiţionalistă. Legile nescrise aristocratice din cetate sînt „legi divine" şi ca atare la fel de-intangibile ca şi autoritatea zeilor. Cretanii atribuie legile lor lui Zeus, spartanii lui Apollon. Ordinea din natură, apare a se confunda, susţinută mitologic, cu ordinea din. societate; ne-o spune gîndirea poetică a lui Theognis. Zeus, ,,tată al zeilor şi al oamenilor", este totodată diriguitor al naturii, patron al funcţiilor vitale, arbitru al fericirii oamenilor şi garant al ordinei publice. Aristocraţia cetăţilor se pretinde a descinde din zei: Theseus, strămoşul legendar al aristocraţiei ateniene, e, după legendă, fiu al lui Poseidon : Cadmos, odraslă divină, este presupus fondator al Thebei şi părinte legendar al aristocraţiei beoţiene.. lată versuri ale lui Tyrtaios : „însuşi Cronidul (Zeus) . . .
1 P r. K n g e l vS, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului,. în K. Marx-Fr. K n g e l s, Opere. voi. 21, Ed. Politică, 1965., p. 114.
XLIII
ION BANU
a năruit acest oraş (Sparta — N.N.), Heraklizilor"1 — adică aristocraţiei spartane. Tot Tyrtaios spune că zeul Apollon a ordonat prin oracol ,,ca basileii, cinstiţi de zei, ţara s-o cîrrnuiască. ... si ca oamenii din popor să asculte de legiuirile lor"-. Solon, contemporan mai tînăr al lui Thales, spune celor din rruilţime : „Nu puneţi pe seama zeilor suferinţele pe care le înduraţi, ci pe seama propriei voastre laşităţi ; i-aţi crescut şi aparat pe tirani si drept urmare va aflaţi într-o amară servitute"3. Cuvinte din care rezultă blamul contra aserţiunii, neîndoielnic de origină aristocratică, conform căreia zeii erau desemnaţi ca autori ai opresiunii existente ; în acest fel, suferinţa devenea imuabilă ca şi aceştia, adevăraţii vinovaţi, civili, fiind astfel exoneraţi de răspundere. Reamintim de Eunomia proaristocra-tului Tyrtaios, prin care, ,,spre deosebire de isonoriwe, cei vechi înţelegeau buna orînduire într-un. stat în care condiţiile de trai nu erau egale pentru toată lumea"4, Ivlogiul or dinei civice, ca ordine între inegali, se vrea auten-htificat prin voinţa zeilor.
""'Aliajul dintre religia tradiţională si ideologia proaristoera-tică era temeiul actelor normative administrativ-judiciare. în virtutea invocaţiei consangvinităţii dintre autoritatea divină şi cea civilă, actul normativ ca si sentinţa judiciară, date. amîndouă potrivit conştiinţei edilului ori judecătorului, îşi sorbeau infailibila justeţe din substanţa divină, testată de ascendentul zeiesc descendentului select.
Instrumentele celor de sus erau, spune Charles Parain, ,,armele propriu-zise, religia^ şi monopolul dreptului"5.
La polul opus, potrivit sugestiei ce se desprinde din cuvintele lui Solon, se întrevede interesul de a înmănunchia adversitatea antiaristocratică a dcmos-uhn cu actul de a
* Tyrtaios, Eunomia, 2 (Fr. 1). ~ Ibidem, 3 (Pr. 2).
? Solon, Scrisoare către Philocypros, 8.
* A. P i a t k o w s k i. Sparta, oraş al culturii în sec. VII î. e.'n., în ...Studii de literatura universală",' 1956, p. 198 (titlul d« Eunomie pare să fi fost dat poemului lui Tyrtaios ulterior, de către Aristotel).
5. C h. Parain, Leş caract&res de la lutte de classes dans l'antiquiU cla&sique, în ,,I/a Pensee", nr. 108, 1963, p. 17.
XLIV
NAŞTEREA FILOSOFIEI GRECEŞTI
adumbri autoritatea divinităţii, ca presupusă garanta a dominaţiei aristocratice.
7. Opoziţia dintre cele două conduite ideatice dobîudeste o acuitate particulară în condiţiile aspriniei cu care se derulează luptele politice dintre depozitarii lor.
Noua pătură socială atacă rînduielile politice care asigură domnia în cetate a celor puţini, privilegiaţi prin naştere, deci împotriva aristocraţilor şi în favoarea unui regim politic al demosului. Un text din Tucidide, care caracterizează o situaţie de mai tîrziu, comună multor cetăţi greceşti, e dătător de seamă în acest sens. „Grecia — scrie Tucidide — devenise mai puternică, iar bogăţiile mai numeroase decît în trecut ; atunci, odată cu creşterea bogăţiilor, se stabiliră tiranii în majoritatea timpului ; mai înainte nu existau decît «basilei» ereditari, dispumnd de privilegii determinate"1.
Ştim, tot prin Tucidide, că epitetul de , .tiran" era dat în această epocă, de regulă, aceluia care smulgea puterea din mîinile aristocraţiei, sprijinindu-se pe demos. Comen-tînd cuvintele de mai sus ale lui Tucidide, P. Guiraud precizează că fenomenul începe să apară pe la anul 700 î.e.n. — aşadar cu mult înainte de timpul autorului Războiului peloponesiac — şi anume, ca urmare a apariţiei unei noi ,,clase de îmbogăţiţi" de pe urma comerţului si a industriei-, grup social care, în lupta împotriva aristocraţilor, se sprijină pe tirani. Guiraud menţionează în chip expres si Miletul printre cetăţile care au cunoscut acest fenomen.
Cum am arătat, poezia lirică a timpului — la Alcaios, Hybrias sau Theognis — se făcuse ecou al dramatismului conflictului. Tyrtaios apelase la spiritul civic al poporului nu fără a lăsa să transpară şi o uşoară ameninţare, cerîndu-i prin gura lui Apollon să fie credincios, „să nu uneltească ceva rău împotriva cetăţii"3. Reproducem şi cuvîntul lui Hybrias, care exaltă forţa materială crudă cu care cel din mediul social „de sus" îşi impune conservarea prerogative-
1 Tucidide, Războiul peloponesiac, I, 12.
a Paul Guiraud, La main d'ocuvre industrielle dans l'ancienne tjvece, Paris, Alean. 1900.
3 Tyrtaios, Eunomia, 3 (Pr. 2).
XLV
ION BANU
lor : „Mare îmi este bogăţia ; lancea si sabia . . . îmi apără pielea ; prin acestea semăn, prin acestea secer, prin acestea sînt numit stăpîn de către cei înrobiţi . . . Ki însă nu îndrăznesc să aibă lance si sabie . . . Toţi cad înspâimîntaţi la pămînt, sub genunchiul meu"1. Sau, Theogiris din Me-gara : ,,Omul sărac, dintr-o dată s-a-navuţit, iar bogatul, doar într-o singură noapte, a sărăcit. Cel cu minte n-avu izbîndă, dar nechibzuitul si-a cîştigat, în schimb, faimă. Deşi de neam prost, el parte a avut de cinstire . . . Calcă-n picioare poporul prost . . ., loveşte-1 cu vîrf ui ascuţit ai lăncii, pune-i gîtul sub jugul cel greu . . ."2.
într-o situaţie în care ascensiunea demos-ulw. si ostilitatea dintre grupurile angajate în luptă fac, evident, ca nici un fel de mijloace să nu fie neglijate, acţiunea de jos trebuie să fi condus anumite minţi teoretice clarvăzătoare spre " înţelegerea faptului că 1111 era cu putinţă să fie ocolită compromiterea ideologiei religioase, ca una ce fusese proclamată ca o legitimare a poziţiilor ce constituiau obiectul atacului
popular.
Instinctiv, spontan, în ambianţa celor ce luptau împotriva dominaţiei politice a aristocraţiei, a trebuit cu necesitate să apară unii care priveau cu simpatie negarea autorităţii spirituale a miturilor, a zeilor, a mitologiei. Putem bănui că în sinul ambianţei democratice opoziţioniste din cetatea greacă s-au ivit dispoziţii ce încurajau tendinţele raţionaliste, ideile conform, cărora lumea nu a fost organizată de zei si nu depinde de ei, deci nici de prepusii lor lumeşti pe plan social, aşa cum nu depinde pe plan cosmic. Astfel, reprezentările fizicale despre natură, autohtone şi importate, care se acumulează în chip latent, aveau să fie cu pasională necesitate chemate la viaţă teoretică şi expresie. A fost un imperativ zămislit în adîncul psihologiei proprii păturii sociale legate de progresul meşteşugurilor şi al comerţului. Miletul a fost primul pe planul răscolirilor economice şi sociale. Trebuia să fie şi primul unde acel imperativ să fi fecundat conştiinţa filosofică în direcţia materialistă.
i Hybrias, Fr. 1.
« Theognis, Prima f legic (ir. 11 Şi 1!>)-
XLVI
irupţii ,>
NAŞTEREA FILOSOFIEI GRECEŞTI
Vorbind de religiozitatea aristocraţiei nu vrem să spunem că doar ea promova spiritul credinţei. Constatînd apariţia Ja adversarii ei a unei cugetări Jaicizante nu ne gîndim să negăm că religia continuă sa rămîna un fenomen spiritual general. Massa dcmos-itlui, cu atît mai puţin ramura sa ţărăneasca, nu s-a desprins niciodată de religie. Starea de spirit ,,opoziţionistă" schiţată mai sus a constat probabil — ca stare colectivă — dintr-un amestec încîlcit de tendinţe iconoclaste si bigote, pe un fond confuz de temeritate si frică, de revoltă şi supunere în raport cu zeii. în cel mai bun caz. uu mai mult decît un nelămurit spirit antiteist arareori mărturisit si cel .mai adesea înăbuşit. Formaţi într-un astfel de mediu, filosofii materialişti au ieşit doar ei din această stare ambiguă. Au fost singurii în a căror conştiinţă s-a putut împlini necesitatea semnalată, dindu-î-se expresie teoretică. Ki au exteriorizat tendinţe reţinute şi contracarate din mentalitatea mulţimii, ducînd-o, hipertelic, pînă la consecinţele logice consecvente cu sine, adică pînă la materialismul antiteist.
Acest materialism preclasic este, spunem, antiteist, nu jiţeist. Primii materialişti — anteriori lui Protagoras si Democrit — nu neagă formal existenta zeilor, nici măcar nu pronunţă îndoieli explicite privitoare la fiinţarea lor. Bi doar suprimă atribuţiile lor prin aceea că, în fapt, sînt transferate' în aria elementelor materiale, arătate ca ,,prin-^cîpji". Cîrnpul atitudinii faţă de zei nu transgresează deci la ei cîmpul tezelor fizicale despre natură. Chestiunea existenţei zeilor avea caracter nu practic, ci speculativ şi avea să fie dezbătută într-o etapă istorică ulterioară. Or, potrivit celor consemnate de noi mai sus, ceea ce ordinea zilei impunea cu necesitate cugetătorului reformator era doar chestiunea practică a funcţiilor zeilor, nu mai mult. Impulsul politic prescrie religiozităţii dimensiunile ei: nici unul nici cealaltă nu depăşesc condiţia practică a ,,suprimării" atribuţiilor divine.
8. Semnificativ nu e numai faptul că filosofia în cauză a apărut tocmai în oraşul Milet şi tocmai la apogeul istoriei sale economice dinaintea invaziei sterilizante a medo-persi-îor. Semnificativ, în sprijinul punctului de vedere exprimat
XLVII
XLVIII
V-V
-. *•/*'' :C "''"*'
Oraşe de baştină ale filosofilor greci şi centre de cultura din Gm (secolele VII —V î.e.n.)
ION BANU
mai sus, e şi faptul că biografia primilor filosofi ii desemnează ca ataşaţi plurilateral mediului dcmos-ulm.
Thales, primul filosof de orientare fizicală, antiteistă este în acelaşi timp, sub raport politic, un prodemocrat* şi în ansamblu un spirit animat de idei novatoare ce reflectă într-un fel sau altul mentalitatea celor din pătura socială înaintaşe. Aidoma acestora, a fost un călător peste mări. Interesat ca si ei în promovarea navigaţiei, a putut fi considerat autorul unei „Astrologii nautice", probabil manual de îndrumări astronomice pentru piloţii de vase. Faptul de a fi prevăzut o eclipsă solară se înscrie în aceeaşi ordine de preocupări. Interesul său pentru observarea naturii şi a raporturilor reale ce o domină a jucat un rol de seamă în a-i statornici celebritatea : povestea după care, tot cătîiid cu ochii spre cer, ar fi căzut într-un put, arată că îndeletnicirile sale de „naturalist" erau atît de populare încît intraseră în anecdotă. Spiritul „popular" îl animă şi altfel, anume prin aptitudinile lui comerciale, despre care, mai în glumă, mai în serios, de asemenea se dusese vestea. Preocupările sale tehnice — ar fi propus regelui Indiei abaterea rîului Halys — merg pe o linie analogă. în fine, consemnăm atitudinea sa politică : a militat pentru confederarea cetăţilor ioniene în lupta contra cuceritorilor perşi. Bra atitudinea unui iubitor al demos-ului; în adevăr, cum rezultă dintr-o relatare a lui Herodot, care are în vedere în mod expres si Miletul (dar atinge o perioadă ceva rnai nouă), în loiiia alternativa politică era : ori atitudine pro-democratică, ori una de supunere faţă de perşi1.
în conştiinţa unei personalităţi care cumula cunoştinţe de fizică si cunoştinţe despre putinţa unei viziuni fizicale asupra naturii, înţelegerea faţă de conflictul social-cultural la care asista, luciditatea inutilităţii explicaţiei teologice si
* T h. P a p a d o p o l, cercetînd cugetarea celor ,,şapte înţelepţi", crede a putea eticheta ideologia lor ca fiind în general democratică, (V. începuturile ideologiei democrate antice, în „Revista de filosofic", nr. 10, 1968, passim). Cum am văzut, aprecierea se confirmă doar la \inii, iar nu la toţi, cum crede Th. Papadopol.
1 Herodot IV, 137; v. şi R. C o h e n, Athenes, une dfmocr-aiie, Paris, Fayard, 1930, p. 69-70.
NAŞTEREA F1LOSOFIEI GRECEŞTI
a imperioasei cerinţe politice de a renunţa la ea, simpatia pentru cei socialmente interesaţi în această renunţare, într-o asemenea conştiinţă, spunem, erau concentrate toate condiţiile spre a face ca apariţia materialismului filosofic, drept transformare a unei putinţe în act, să constituie o necesitate. Presiunea spirituală eficientă a unei atare necesităţi putea găsi un cîmp de acţiune doar în minţi alese. Conştiinţa filosofică este revendicată social, dar produsă individual.
9. Dedublarea socială şi ideatică de care vorbim e subordonată entităţii unitare de polis, în secolul ce se află în atenţia noastră, Cetatea greacă este deja o consistentă realitate, ca monadă economico-socială, ca normă juridîco-politică de ordine civica, unitară şi coerentă, ca principiu ideologic component al mentalităţii membrilor ei. Luptele politice, oricît de violente, îşi au raţiunea lor în cadrul coordonatelor menţionate mai sus, nu în afara lor, cu atît mai puţin împotriva lor. Fenomenele de conştiinţă traduc în limbajul care le e propriu această stare de fapt. Cum statutul pdlis-ei îşi soarbe autoritatea din legi — încă nescrise — armate religios, nu poate fi vorba, în pomenitele conflicte, de mişcare colectivă antiteistă. Un partid politic care să atace statutul religios, ca atare, al polis-ei ar fi la fel de puţin posibil ca unul ce ar urmări nimicirea ei fizică. în numele unei anumite linii politice, pot să se exprime manifest critici la adresa unui anumit mod de a angaja divinitatea tutelară, dar nu mai mult. Militanţii care susţin o politică democratică pot fi, unul sau altul, adepţi ai anti-teismului, dar acesta nu poate fi aflat în proporţie de massă. Filosoful materialist poate fi şi om politic, dar construcţia sa filosofică rămîne într-o sferă de difuziune ideatică ce nu e coextensivă cu aceea a politicii la care a aderat, deşi se poate observa că, în ultima instanţă, politica preferată degajă căile filosofici sale şi, la rîndul ei, aceasta' din urmă nu rămîne fără efecte politice. Repetăm : materialismul timpului ca meditaţie antiteistă, este, în raport cu starea de spirit a colectivităţii politice democratice, sublimarea într-o formulă netă şi intenţionat conturată a ceea ce s-a putut afla dincolo, cel mult într-o modalitate difuză,
LI
ION BANU
semiconstientă, contradictorie. Ca atare, ca produs al extremei consecinţe logice, el e susceptibil să angajeze doar individualităţi, nu colectivităţi.
10. Cel ce investighează factorii motori ai apariţiei filosofici greceşti, în loiiia secolului VI, va trebui să nu neglijeze factorul tensiune. Bl transpare din încordarea fără precedent a năzuinţelor şi pasiunilor social-umane care au învolburat atunci cetatea. O asemenea încordare existenţială a supus şi minţile la o concentrare simetrică. Or, actul de abstractizare filosofică este maximum de încordare logică de care e capabilă cugetarea. Reprezentarea mitica are pentru individ caracter nativ. Aici accentul cade pe reflecţie colectivă pasivă. Este o iniţiativă ce ii-are adversar sau, dacă vrem, adversarul el este rezistenţa brută a forţei fizice, naturale sau umane. Pilosofia autentică, asemenea actului poetic sau invenţiei ştiinţifice, nu este nativă, ci dobîndită printr-un chinuitor efort activ al minţii. Ba arată mai întotdeauna spre individ, spre eul creator ce s-a ridicat deasupra colectivităţii sale cu un cap, uneori 5,cu capul care i-a fost tăiat", cum ar spune Stanislaw Jerzy Lee. Bste întotdeauna în duel cu altul, chiar prieten, sau cu sine, este rezistenţă ofensivă, nu brută, ci patetică, în acest început de secol, cugetarea unui ionian fără linişte, geometru şi filosof, a apărut ca tipică pentru spiritul propriu întregii cugetări greceşti : acela ,,al aspiraţiei către o cunoaştere prin certitudini", avînd, în acelaşi timp, ,,conştiinţa faptului că pentru om cunoştinţa ştiinţific dovedita nu este singura modalitate a cunoştinţei"1. "Nu e singura, căci mai există şi cea filosofică.
Dostları ilə paylaş: |