A methodology for Benchmarking the tvet in Romania

Benchmarking pentru stabilirea eficacităţii educaţionale a unei instituţii ÎPT

Eficacitatea educaţională a unei instituţii ÎPT poate fi monitorizată numai prin utilizarea unor modalităţi multiple, incluzând evaluarea mediului de învăţare asigurat elevilor/studenţilor, calitatea predării, mecanismele de asigurare a calităţii şi rezultatele elevilor/studenţilor, inclusiv promovabilitatea, satisfacţia şi ocupabilitatea elevilor/studenţilor. Indicatorii de referinţă care monitorizează dinamismul actual şi îmbunătăţirea predării şi învăţării sunt chiar mai importanţi în aceste aspecte ale vieţii instituţiei decât cei care reflectă realizările din trecut. În acelaşi timp, nici un alt domeniu nu este mai dificil de analizat comparativ pe baza bunelor practici. Este o caracteristică a entităţilor educaţionale faptul că programele şi abordarea privind predarea acestora nu sunt standard. Cursurile sunt rar uşor sau direct comparabile. Întotdeauna va exista diversitate. Calitatea şi standardele trebuie întotdeauna comparate prin alte modalităţi decât analizele obişnuite la nivel naţional.

Cu toate acestea, benchmarking-ul este esenţial, pentru că orice persoană asociată cu educaţia şi formarea profesională este în mare măsură interesată de calitatea acestora. Elevii/studenţii şi părinţii lor caută informaţii privind reputaţia diverşilor furnizori, condiţiile de admitere, conţinutul cursului, calitatea predării şi standardele de absolvire. La nivel intern, instituţia însăşi trebuie să cunoască calitatea curriculumului, cât de bine organizate şi actuale sunt cursurile, cât de riguros şi de sistematic este procesul de predare, şi dacă aranjamentele privind temele de lucru ale elevilor/studenţilor, notarea şi alte detalii sunt adecvate.

Sistemul actual de monitorizare a calităţii pentru ÎPT este, de fapt, limitat şi prea puţin solicitant. Dacă nu va fi suplimentat astfel încât activităţile de benchmarking să fie mai sistematice şi riguroase, procesele de predare şi învăţare nu vor fi destul de scrupulos analizate încât să existe asigurarea calităţii. Sunt necesari mai mulţi indicatori de referinţă, începând cu succesul aranjamentelor pentru eficacitatea predării şi învăţării.

Calitatea predării

Un bun proces de predare este fundamental. Există cel puţin două obiective care trebuie luate în considerare pentru monitorizarea bunei calităţi a predării. Primul stabileşte sarcina monitorizării nivelului academic al predării efectuate de cadrele didactice ale instituţiei respective. Acest element este indicat adesea prin sintagma ‘cunoaştere aprofundată a materiei’. Însă pentru a reuşi analiza comparativă a unei predări de calitate în conformitate cu criteriul academic este necesară elaborarea unui protocol naţional de bune practici şi utilizare acestuia la scară largă. Mai mult, cadrele didactice ar trebui să aibă un portofoliu de dovezi, actualizat periodic, privind sistemul lor de predare şi măsura în care întruneşte standardele protocolului.

Cei implicaţi în elaborarea protocolului de bune practici în predarea academică ar trebui să ia în considerare următoarele caracteristici:

• 
  o abordare academică ce acoperă conţinuturi bine alese, moderne;
  
• 
  obiective clare;
  
• 
  pregătire adecvată;
  
• 
  metode corespunzătoare;
  
• 
  impact semnificativ asupra elevului şi înţelegerea materiei;
  
• 
  prezentare eficace; şi
  
• 
  critică reflexivă.
  

Cel de-al doilea obiectiv care trebuie luat în considerare atunci când se stabilesc factorii pentru predarea de bună calitate este asociat mediului de predare. Analiza comparativă în conformitate cu cele mai bune practici a ‘mediului de predare’ pentru predare de calitate presupune că furnizorul EFP are aranjamente organizaţionale care să asigure cea mai bună predare cu putinţă. Acestea includ:

• 
  instruirea noilor cadre didactice;
  
• 
  un sistem de supervizare;
  
• 
  aprecierea eficacităţii predării;
  
• 
  mentorat; şi
  
• 
  oportunităţi de dezvoltare.
  

Procese de asigurare a calităţii

Nu trebuie uitat faptul că dezvoltarea şi implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii este o modalitate în vederea atingerii unui scop, nu invers. Procesele de asigurarea calităţii sunt concepute şi adoptate în scopul unic de a asigura o bună calitate a programelor, a predării şi a oportunităţilor de învăţare pentru elevi/studenţi, în permanenţă. Calendarele actuale de monitorizare a calităţii includ adesea scăpări, amânări, chiar anulări, de multe ori din motive neînsemnate. Experţii în monitorizare externă nu sunt verificaţi pentru obiectivitate şi capacitatea de a lua decizii de evaluare. Rapoartele de monitorizare nu sunt făcute publice întotdeauna. Unele instituţii aplică numai monitorizarea cursurilor, deşi sunt necesare şi analize ale unităţilor şi grupurilor organizaţionale ale instituţiei. În cadrul instituţiei adesea lipsesc sau, cel puţin, nu sunt sistematice procesele adecvate pentru a determina dacă recomandările rapoartelor de monitorizare ar trebui implementate, apoi pentru a asigura că acestea au fost implementate şi s-au obţinut rezultatele dorite.

Procesele de monitorizare mai riguroase constituie una dintre cele două condiţii esenţiale pentru a evalua calitatea învăţării şi predării, atât retrospectiv, cât şi prospectiv. Astfel, primul indicator de referinţă, ‘procese de monitorizare eficace’, presupune procese riguroase, sistematice de analiză, esenţiale pentru asigurarea calităţii şi pentru funcţionarea generală a şcolii.

Un alt indicator cheie de referinţă pentru calitate care poate fi luat în considerare este o testare periodică a adecvării programelor de studiu. Programele de studiu în sectorul educaţiei şi formării profesionale sunt concepute pentru a atinge. Mulţi furnizori EFP au definit atributele pe care ar trebui să le demonstreze absolvenţii lor. Unii chiar susţin, fără ca fundamentul acestor afirmaţii să fie clar, că absolvenţii lor deţin acele atribute sau că instituţia respectivă foloseşte modalităţi de predare care le permit absolvenţilor să le dezvolte.

Analiza comparativă în baza atributelor dorite constituie o modalitate importantă de a măsura adecvarea la scop. În mod tipic, atributele dorite acoperă o gamă largă de aspecte, precum abilităţi de comunicare orală şi scrisă, investigare şi cercetare, gândire şi analiză critică, rezolvare de probleme, munca în echipă, numeraţie, utilizarea eficace a tehnologiei, independenţă, abilităţi pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii şi valori etice.

Frecvent, retorica este mai puternică decât realitatea, în sensul că se fac puţine demersuri pentru a corela curriculumul, mediul de învăţare şi predarea cu scopurile. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a încorpora experienţele de învăţare care duc la acele rezultate dorite şi a testa succesul. Prin urmare, un aspect fundamental al asigurării calităţii este să ne întrebăm în ce măsură corespund atributele pe are instituţia afirmă că le deţin absolvenţii săi cu rezultatele reale ale cursurilor. Astfel, indicatorul de referinţă pentru a sprijini evaluarea succesului şi realizărilor instituţiei în această privinţă este: adecvarea programelor de studiu.

Rezultatele elevilor/studenţilor

Există cinci criterii valide de măsurare a rezultatelor elevilor: promovabilitatea elevilor, păstrarea elevilor, echitatea, satisfacţia elevilor şi ocupabilitatea acestora.

Promovabilitatea elevilor/studenţilor Indicatorii de referinţă privind promovabilitatea elevilor furnizează informaţii referitoare la şcoală şi la un anumit program de studiu, şi anume cât de bine răspunde nevoilor elevilor/studenţilor şi cât de eficace gestionează programul de predare. Instituţiile ar trebui să se asigure că elevii /studenţii sunt suficient de bine pregătiţi pentru a finaliza cu succes cursurile, îndrumând elevii/studenţii insuficient pregătiţi spre cursuri pregătitoare. Când înmatriculează elevi/studenţi, ar trebui să îi sprijine suficient pentru a le maximiza şansele de succes. Este clar că sunt şi elevi/studenţi entuziaşti, adecvat pregătiţi, care tot nu se bucură de succes, indiferent că acest lucru se întâmplă din cauza imaturităţii, a lipsei de resurse, a predării necorespunzătoare, a incapacităţii de a face faţă volumului de lucru sau standardelor impuse sau din alte motive. Este la fel de clar că furnizorii EFP nu ar trebui să contrabalanseze aceste situaţii prin coborârea standardelor, numai pentru a realiza rate mai înalte de succes al elevilor/studenţilor. O rată perfectă a promovabilităţii nu există. Cu toate acestea, proporţia promovării cu succes a disciplinelor în comparaţie cu numărul încercărilor este un indicator de referinţă esenţial privind succesul instituţiei în stabilirea nivelului de şcolarizare, sprijinul pe care îl asigură elevilor/studenţilor şi răspunsul la abordarea sa privind predarea.

Elevii/studenţii provenind din familii dezavantajate social sau cei cu dizabilităţi sunt mai expuşi riscului de a-şi abandona sau amâna studiile decât ceilalţi. Alte impedimente în calea promovabilităţii şi a ratelor înalte de păstrare a elevilor/studenţilor poate proveni din caracteristicile zonei în care funcţionează furnizorul EFP, nivelul de atracţie pentru elevi/studenţi. Instituţiile care înmatriculează un număr semnificativ de elevi/studenţi din grupuri dezavantajate sau minoritare sau elevi/studenţi maturi, în programe de tip a doua şansă, se pot confrunta cu dificultăţi suplimentare în atingerea ratelor dorite de promovabilitate şi păstrare a elevilor/studenţilor decât cele care înmatriculează elevi/studenţi care au avut constant rezultate şcolare bune. Cu toate acestea, în principiu este rezonabil să presupunem că vor finaliza sau ar trebui să finalizeze acele module individuale (discipline) pentru care s-au înscris la instituţia respectivă, dacă beneficiază de consiliere adecvată şi îşi planifică suficient de bine celelalte obligaţii încât acest lucru să devină posibil.

Ratele de promovabilitate ar trebui constituite prin agregarea numărului de elevi/studenţi înmatriculaţi în unităţi individuale. Rata dobândită, prin comparaţie cu proporţia elevilor/studenţilor care obţin rezultate de promovare (sau mai bune) faţă de totalul celor înmatriculaţi, oferă mijloacele de a îndeplini obiectivul datelor comparative. Ratele pot fi calculate pentru şcoală, ca întreg, pentru o catedră din cadrul instituţiei sau pentru finalizarea cursului. Indicatorul de referinţă pentru universitate, ca întreg, ‘rata de promovabilitate a studenţilor’, este un bun indicator general al eficacităţii predării şi învăţării.

Cu toate acestea, instituţia poate înregistra un procent înalt de promovabilitate, care nu reflectă adecvat faptul că ratele de promovabilitate pentru studenţii din grupurile dezavantajate sau minoritare sunt destul de scăzute pentru a necesita o atenţie specială. Sub-ratele din acest indicator de referinţă monitorizează promovabilitatea acestui grup, în comparaţie cu rata studenţilor care nu aparţin grupului.

Un alt aspect de luat în calcul în procesul de benchmarking al rezultatelor studenţilor este păstrarea acestora. Păstrarea studenţilor an de an, mai ales a celor care trec din primul în al doilea an de studiu, este considerată de mulţi specialişti în domeniul educaţiei ca un indicator de referinţă diagnostic, extrem de important. Deşi păstrarea studenţilor de la un an la altul este supusă efectelor aceloraşi variabile ca şi promovabilitatea, şi anume amplasarea instituţiei, proporţia de studenţi din grupuri dezavantajate sau minoritare etc., aceste variabile sunt influenţe suficient de constante într-o anumită şcoală pentru ca tendinţele de la un an la altul să aibă o semnificaţie majoră. O disciplină sau un curs care indică o tendinţă crescătoare sau descrescătoare semnificativă în păstrarea studenţilor din primul în al doilea an indică dacă respectivul curs este bine primit. Se consideră că tendinţele în păstrarea studenţilor, în special proporţia schimbării, oferă cel mai bun avertisment timpuriu că se petrece ceva care poate impune atenţia instituţiei. Prin urmare, includerea indicatorului de referinţă tendinţe de păstrare a studenţilor din primul în al doilea an poate fi considerată importantă şi utilă în evaluarea eficacităţii educaţionale a instituţiei şi a valorii sale adăugate.

Ratele de finalizare sunt adesea considerate un indicator valid şi important al performanţei instituţiei şi cursului. Însă indicatorii de referinţă privind ratele de finalizare nu trebuie stabiliţi înainte de a analiza doi factori importanţi care pot afecta rezultatele: existenţa unor proporţii semnificative şi variabile de studenţi dezavantajaţi din punct de vedere social şi lipsa de integritate în procesele şi procedurile de certificare a realizărilor studentului în întregul sector ÎPT. Astfel de studenţi sunt în mai mare măsură afectaţi de contextul familial decât alţii. Pot amâna studiile timp de unul sau mai mulţi ani şi pot progresa într-un ritm aparent lent, deşi reuşesc la acele discipline pentru care se înscriu (aspect monitorizat prin indicatorul promovabilităţii studenţilor de mai sus). Astfel, măsurarea anilor sau a duratei necesare pentru finalizare poate oferi o imagine falsă a eficienţei instituţiei.

Realizarea echităţii reprezintă o altă sarcină strategică a instituţiilor din sectorul ÎPT. Evidenţierea echităţii în sectorul ÎPT din România este importantă, deoarece îmbunătăţirea ocupabilităţii şi a şanselor sociale ale grupurilor dezavantajate este considerată unul dintre obiectivele strategice majore ale ţării. Profilurile educaţionale şi rapoartele anuale întocmite de instituţii în conformitate cu indicatori numerici privind echitatea, ca parte a proceselor de stabilire a profilurilor, nu sunt dificil de identificat. Însă pe termen lung, o monitorizare mai riguroasă a rezultatelor atrage atenţia asupra unor aspecte cheie. Succesul sectorului PT în rezolvarea aspectelor privind echitatea este cel mai bine analizat comparativ prin indicatorii cantitativi de performanţă ai rezultatelor studenţilor, adică accesul, participarea, nivelul de păstrare a studenţilor şi succesul acestora sunt monitorizate prin indicatorul de referinţă ‘echitate - succes cantitativ’.

Măsurarea satisfacţiei elevilor/studenţilor a devenit o practică larg răspândită în ÎPT românesc în ultimii ani. Un mare număr de instituţii ÎPT raportează în privinţa diferitelor aranjamente pentru colectarea periodică a feedback-ului de la elevi/studenţi în privinţa calităţii procesului de învăţare. Din punctul de vedere al elevilor/studenţilor, în calitate de consumatori, este recomandabilă măsurarea calităţii experienţei de învăţare a acestora, atât direct, cât şi indirect. Modalitatea cea mai directă este măsurarea percepţiilor acestora despre propria experienţă de învăţare. Un indicator de referinţă pentru satisfacţia elevului/studentului poate monitoriza aprecierea acestora privind predarea, obiectivele şi standardele, practicile de evaluare, volumul de muncă, abilităţile generale şi satisfacţia în general. Totuşi, colectarea datelor de acest tip necesită o uniformitate a conţinutului şi structurii instrumentelor de colectare a informaţiilor (de exemplu, un chestionar centralizat pentru toate instituţiile), şi existenţa practicii pentru o durată suficientă pentru a furniza date intra- şi interinstituţionale. Este cel mai util la nivel de disciplină, în comparaţii. Un mecanism similar ar trebui pus la punct pentru colectarea feedback-ului de la absolvenţi.

Încercările de a măsura ocupabilitatea în sectorul ÎPT din România au fost aplicate sistematic în ultimii ani, cu sprijinul experţilor internaţionali din cadrul mai multor proiecte PHARE TVET. Indicatorul „ocupabilitate” oferă o imagine asupra proporţiei de angajaţi, de şomeri şi de persoane care continuă studiile. Cifrele neprelucrate pentru un singur furnizor EFP pot fi înşelătoare, pentru că cei care au un procent mai mare de studenţi în regim fără frecvenţă, dintre are mulţi sunt deja angajaţi atunci când se înscriu la studii, vor avea probabil cifre mai favorabile, fie şi numai din acest motiv. Instituţiile din mediul rural, amplasate în zone cu nivel înalt de şomaj structural vor avea probabil cifre nefavorabile în comparaţie cu cele din mediul urban. Pe de altă parte, ratele de ocupare sunt importante, deoarece aspiraţia tuturor instituţiilor este să furnizeze cursuri relevante, la standarde suficient de bune încât să ofere elevilor/studenţilor şanse de angajare. Din experienţa de până acum se pare că înregistrarea ratelor de ocupare ca proporţie a ratelor de ocupare pentru o anumită regiune pot oferi un indicator de referinţă adecvat privind ocupabilitatea absolvenţilor în sectorul ÎPT.

Dezvoltarea de parteneriate reprezintǎ o caracteristicǎ a unei instituţii de educaţie şi formare profesionalǎ (EFP) solide şi durabile şi reprezintǎ un etalon de referinţǎ pentru mǎsurarea progresului propriu în dezvoltarea şi menţinerea unor parteneriate cu valoare adǎugatǎ împreunǎ cu angajatorii, alţi furnizori EFP şi comunitatea. Organizaţiile puternice şi viabile de EFP recunosc cǎ într-o lume în continuǎ schimbare şi din ce în ce mai solicitantǎ ca cea de astǎzi, succesul poate depinde de parteneriatele pe care le dezvoltǎ. Acestea încearcǎ încheierea şi dezvoltarea de parteneriate cu pǎrinţii, Consiliul de Administraţie, alte şcoli şi instituţii educaţionale, comunitatea în sens larg şi organizaţiile angajatorilor. Aceste parteneriate le permit pǎrţilor interesate sǎ ofere o valoare adǎugatǎ prin optimizarea activitǎţilor şi competenţelor de bazǎ. Aceste parteneriate sunt bazate pe beneficii reciproce clar definite. Partenerii lucreazǎ împreunǎ la atingerea unor obiective comune, sprijinindu-se unii pe alţii cu expertizǎ, resurse şi cunoştinţe şi construind o relaţie sustenabilǎ bazatǎ pe încredere reciprocǎ, respect şi deschidere. Raportarea la standarde de referinţǎ în domeniul dezvoltǎrii de parteneriate cu furnizorii de EFP este utilǎ şi constructivǎ atunci când ia în considerare urmǎtoarele beneficii:

• 
  Valoarea crescutǎ pentru pǎrţile interesate;
  
• 
  Competitivitate îmbunǎtǎţitǎ;
  
• 
  Optimizarea competenţelor de bazǎ;
  
• 
  Îmbunǎtǎţirea eficacitǎţii şi eficienţei;
  
• 
  Îmbunǎtǎţirea şanselor de supravieţuire;
  
• 
  Împǎrtǎşirea riscurilor şi a costurilor.