A methodology for Benchmarking the tvet in Romania

Conceptul general şi dimensiunile benchmarking-ului

Benchmarking-ul a fost iniţial aplicat în domeniul industriilor producătoare şi al afacerilor, ca o metodă de management al performanţei şi de îmbunătăţire, în vederea identificării lacunelor şi a formulării unor sugestii privind modalităţile pertinente de acoperire a acestora. Ulterior a fost modificat şi aplicat în domeniul serviciilor, în sectoare de activitate precum contabilitatea, hotelurile, transporturile. Benchmarking-ul modern a fost iniţiat de Rank Xerox în anii ’80, iar de atunci este considerat în mod esenţial o metodă de a atinge obiective competitive, de a promova gândirea strategică şi de a ajuta întreprinderile să îşi dezvolte punctele forte şi să le reducă pe cele slabe.

Principala caracteristică a procesului de benchmarking constă în stabilirea unor obiective credibile şi vizarea îmbunătăţirii continue a unui produs, proces şi a angajaţilor (capitalul uman).

De curând, această abordare a început să fie aplicată în domeniul educaţiei, ca modalitate sistematică de a măsura instituţiile de învăţământ sau aspecte ale activităţilor acestora în conformitate cu anumite norme sau cerinţe, precum şi cu exemplele furnizate de cele mai bune practici.

Datorită competiţiei globale şi schimbărilor economice şi sociale rapide, mediul în care funcţionează instituţiile de învăţământ se schimbă, la rândul său, iar acest aspect ridică provocări serioase privind poziţia acestora pe piaţa educaţională, reputaţia, chiar existenţa lor. Pentru a progresa, uneori chiar pentru a supravieţui, o şcoală sau o universitate trebuie să fie la curent cu noile tendinţe, să adopte schimbările şi să îşi actualizeze practicile. Benchmarking-ul reprezintă un instrument eficace pentru a obţine performanţe îmbunătăţite, prin intermediul monitorizării continue şi al comparării cu organizaţii similare care se bucură de succes. Prin urmare, este important pentru reuşita procesului de benchmarking să identificăm cele mai bune practici şi să determinăm modul în care astfel de practici pot fi adoptate de alte instituţii. Astfel, benchmarking-ul poate fi definit drept ‘măsurarea performanţei după cea mai bună organizaţie de acelaşi tip, stabilirea modului în care aceste organizaţii, cele mai bune, ating respectivele niveluri de performanţă şi utilizarea informaţiilor ca o bază pentru stabilirea propriilor ţinte şi strategii de realizare ale instituţiei.’

De ce aplicarea analizei comparative în învăţământul profesional şi tehnic din România?

Benchmarking-ul poate fi un instrument eficace, care sprijină învăţarea reciprocă şi performanţa instituţională în educaţie. Exerciţiile de benchmarking pe tema calităţii interne au furnizat exemple valoroase de bune practici şi indicatori privind aspecte cum ar fi: Cum dezvoltăm strategii pentru asigurarea internă a calităţii şi o cultură instituţională a calităţii? Cum facem legătura între procesele interne şi aşteptările externe? Cum dezvoltăm mecanisme interne adecvate pentru a spori calitatea procesului educaţional şi cum demonstrăm eficacitatea acestora?

„Actorii” din domeniul ÎPT din România au motive diferite pentru a utiliza benchmarking-ul la nivel naţional şi la nivel de şcoală. La nivel de furnizor şi de şcoală, benchmarking-ul sprijină procesul de autoevaluare şi ajută în stabilirea ţintelor de îmbunătăţire, pentru a spori performanţa. Poate fi aplicat ca răspuns la indicatorii de referinţă naţionali şi la indicatorii de performanţă utilizaţi pentru a aprecia eficacitatea instituţiei. La nivel naţional contribuie la stabilirea unor noi standarde pentru sector, în contextul reformelor ÎPT, şi oferă informaţii pentru comparaţii în cadrul sistemului, de exemplu ce instituţii şi ce programe au performanţe mai bune decât celelalte, şi de ce.

Implicarea într-un proces de benchmarking ajută atât instituţiile, cât şi autorităţile naţionale din domeniul educaţiei să obţină date în vederea sprijinirii procesului decizional şi a consolidării identităţii instituţiei, a formulării şi implementării strategiei. Benchmarking-ul sporeşte reputaţia instituţiei şi contribuie la o mai bună poziţionare a acesteia în ierarhia instituţiilor. Măsurându-şi performanţele şi comparându-se cu alţii, furnizorii de educaţie şi formare profesională descoperă idei noi, încep să caute în mod strategic şi să înveţe de la alţii cum să se îmbunătăţească.

Ce este un indicator al analizei comparative?

Benchmarking-ul este un proces care permite compararea intrărilor, proceselor sau ieşirilor între instituţii (sau părţi ale instituţiilor) sau în cadrul unei singure instituţii, de-a lungul timpului,² în conformitate cu anumite elemente (puncte) de referinţă.

O etapă foarte importantă a procesului de benchmarking constă în măsurare şi comparare. Benchmarking-ul calităţii educaţionale este în esenţă o modalitate de a-i ajuta pe furnizorii din domeniu să identifice strategii şi acţiuni care vor contribui la îmbunătăţirea performanţelor. Pentru a realiza acest lucru, furnizorii de educaţie li formare profesională trebuie să:

• 
  găsească o metodă de a descrie şi defini ce fel de organizaţie sunt (de exemplu, structura lor organizaţională), modul în care operează (practicile organizaţionale), şi modul în care acesta sprijină calitatea activităţilor de predare şi învăţare;
  
• 
  găsească o metodă de a evalua eficacitatea structurii şi practicilor lor organizaţionale;
  
• 
  să aleagă un element de referinţă adecvat (de exemplu, o organizaţie similară) cu care să îşi compare structura şi practicile.
  

Indicatorii de benchmarking sunt, prin urmare, instrumente care ajută la efectuarea acestor activităţi descriptive, bazate pe evaluare şi comparaţie. Acest lucru este în concordanţă cu definirea indicatorului de performanţă drept atribut sau caracteristică a unei practici sau rezultat al unei activităţi care sprijină aprecierea performanţei unui proces implementat.

Indicatorii de performanţă care contribuie la dezvoltarea indicatorilor de referinţă sunt adesea clasificaţi ca indicatori de ieşire, de proces şi de intrare.³

Indicatorii de intrare includ de exemplu resursele disponibile pentru educaţie şi formare profesională: numărul angajaţilor, calificările personalului, numărul de cărţi din bibliotecă, calculatoarele disponibile, cu acces la internet etc. Indicatorii de intrare sunt importanţi pentru management, deoarece aceştia indică resursele disponibile pentru atingerea ţintelor şi obiectivelor strategice, însă, înainte de a-i utiliza pentru benchmarking, trebuie stabilite anumite standarde, de exemplu pentru numărul de calculatoare cu acces la internet / elev, sau pentru numărul de elevi / profesor calificat etc. Resursele asigurate pentru educaţie nu pot asigura calitatea acesteia, deoarece eficacitatea lor poate varia (poate calculatoarele nu sunt folosite de elevi, poate unii dintre profesorii calificaţi nu sunt foarte buni în procesul de predare etc.).

Indicatorii de proces descriu caracteristicile obiective şi importante ale procesului educaţional care pot afecta calitatea acestuia: de exemplu, numărul de ore de contact cu elevii (studenţii); notele medii ale elevilor (studenţilor) / disciplină sau modul; numărul de ore petrecute în laboratorul IT pe săptămână etc. Astfel de date pot oferi o imagine a eficacităţii procesului şi, în special, a activităţii de învăţare a elevului, dacă există standarde stabilite privind realizările acestora. Cu toate acestea, indicatorii de proces nu pot servi drept dovezi directe pentru nivelul de realizare în conformitate cu obiectivele stabilite, deşi pot explica de ce o anumită realizare este bună sau insuficientă. Din moment ce instituţiile de învăţământ tind să utilizeze mai curând indicatori de proces decât de ieşire pentru a-şi măsura progresele şi realizările, merită menţionat că aplicarea metodei de benchmarking pentru a compara procesele acestora ar trebui să constituie preocuparea principală numai când nu este posibilă (sau nu este posibilă încă) măsurarea directă a rezultatelor, sau atunci când astfel de elemente de referinţă oferă indicaţii privind îmbunătăţirea.

Indicatorii de ieşire/rezultat oferă informaţii privind eficacitatea activităţilor. Astfel de indicatori includ, de exemplu, procentul de elevi/studenţi care au absolvit la timp, media elevilor/studenţilor la absolvire, procentul de elevi/studenţi care îşi continuă studiile după absolvire sau se angajează, nivelul de satisfacţie a angajatorilor faţă de abilităţile şi competenţele absolvenţilor.

Această clasificare a indicatorilor de performanţă ca indicatori de intrare, proces şi ieşire nu este exactă, însă este utilă. Adesea, instituţiile de învăţământ preferă să se concentreze asupra evaluării proceselor, nu a rezultatelor. Clasificarea ajută la păstrarea importanţei indicatorilor de rezultat şi, astfel, la adoptarea atitudinii conform căreia rezultatele contează.

Trebuie evidenţiat că acelaşi indicator poate fi clasificat în mod diferit, în funcţie de activitatea care este evaluată. De exemplu, nota medie a elevilor/studenţilor pentru o anumită disciplină este un indicator de performanţă la ieşirea respectivei discipline, însă este un indicator de proces în ceea ce priveşte întregul program de studiu.