A ştiinţifică si enciclopedică

86 R. A. Gauthier, op.cit., 111. Cf. şi G. Rodier, op.cit., care observă că scopul înţelepciunii practice şi al virtuţilor etice este în realitate acela de a iiace posibilă contemplarea, atrăgînd atenţia (ibid., 206 —208 j că, pentru a înţelege în complexitatea sa acest punct de vedere, trebuie să se recurgă la Met.

87 Cf., în acest sens, J. Vanier, Le bonheur, principe et fin de la morale •aristotelicienne, Paris, 1965, 403.

88 R. A. Gauthier, op.cit., 108.

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Textul original utilizat în prezenta traducere este cel sta­bilit de L. Bywater, Aristotelis Ethica Nicomachea, Oxford,. 1984 (ed. I, 1898), confruntat însă în permanenţă cu restul ediţiilor citate în bibliografie, din care am ales uneori lecţiuni diferite (semnalate în comentarii).

Numerotarea marginală (indicînd capitole, pagini, coloane şi rînduri) este cea tradiţională, aparţinînd lui I. Bekker, respec­tată de toţi editorii.

Versiunea românească pe care o semnăm încearcă să trans­pună, cît mai clar şi exact, atît sejisurile cît şi modalitatea de exprimare din textul original, în acest scop:

— tinînd seama de stadiul superior al gîndirii si limba­jului filosofic al epocii, ca şi de faptul că Aristotel, pentru a> da expresie noutăţii propriilor idei, creează adesea concepte sau imprimă o semnificaţie personală unor concepte deja exis­tente, construindu-şi o aparatură terniic-filosofică proprie care face din el un modern pentru timpul său, am utilizat, la rînduî nostru, în traducere o terminologie tehnic-filosofică corespun­zătoare, păstrîndu-r consecvenţa (cu excepţia cazurilor cînd Aristotel însuşi se abate de la ea, fie oscilînd, fie nuanţînd-o);

— cum, pe de o parte, textul original este adesea eliptic7 echivoc sau chiar obscur, suscitînd mari dificultăţi de inter­pretare, pe de alta coerenţa gîndirii aristotelice face posibilă înţelegerea si clarificarea unui text dintr-un anumit tratat cu ajutorul comparării acestuia cu texte similare din alte tra­tate, am apelat, pentru elucidarea respectivelor pasaje din> E.N., la ansamblul operelor filosofului.; din aceleaşi motive,,

A. * i •

confruntîndu-ne propria traducere cu cele semnate de autorii citaţi în bibliografie, am adoptat uneori (cînd am considerat-o fericit aleasă) o expresie sau alta utilizată de ei, alteori am dat o interpretare contrară celor ale majorităţii traducătorilor, ambele cazuri semnalîndu-le în comentarii;

— avînd ferma convingere că spiritul gîndirii unui autor, pentru a nu fi denaturat, trebuie respectat nu numai în fide­litatea interpretării semantice a ideilor sale şi a formei lor de expresie, ci şi în ritmul specific al frazei (care nu este altceva decît ritmul gîndirii însăşi), am încercat să păstrăm în tradu­cere construcţia sintactică a frazei originale, adaptînd-o, pentru a-i da fluiditate şi naturaleţe, spiritului limbii noastre; citi­torul va putea urmări astfel succesiuni specific aristotelice de ample dezvoltări, în fraze de o largă respiraţie (mai ales cînd e vorba de înlănţuiri de raţionamente cărora le urmează o concluzie asupra căreia trebuie să cadă accentul) şi fraze scurte, lapidare.

Comentariile, aproape fără excepţie, constau în interpre­tarea filosofică a textului, considerat în perspectiva atît a ansamblului operei aristotelice, cît şi a evoluţiei întregii gîn-diri greceşti. La interpretarea filologică am recurs doar cînd am considerat-o necesară clarificării unor concepte, subli-niindu-le evoluţia, sau a pasajelor incerte; pentru discuţii filologice de amploare, ca şi pentru o critică de text minu­ţioasă (ambele interesînd strict specialiştii), am făcut referi­rile necesare la opere ale unor savanţi ce so ocupă în mod spe­cial de aceste probleme.

Siglele şi prescurtările ce indică reviste de specialitate sau celebre culegeri de fragmente din autorii antici respectă normele internaţionale. Fragmentele filosofilor presocratici la care face aluzie Aristotel, citate în comentarii cu indicaţia DK ( = H. Diels-W. Kranz, Die Fragmente der Vorsokratiker] pot fi consultate de cititorul român, sub aceeaşi numerotare, în Filosof ia greacă pînă la Platon, voi. I—II, Bucureşti, 1979—-1984.

Termenii incluşi în index au fost selectaţi după criteriul frecvenţei şi importantei funcţiei lor în aparatura tehnică sitilizată de Aristotel pentru definirea concepţiei sale etice>

s. P.

CARTEA I

Orice artă l şi oriee investigaţie 2, ca şi orice acţiune3 1094 şi orice decizie 4, par să tindă spre un anume bine 5; de aceea, pe bună dreptate s-a afirmat că binele este \ cel spre care aspiră toate.6

Apare însă o deosebire în ceea ce priveşte scopurile urmărite 7: uneori ele constau în activitatea însăşi; alteori, dincolo de activitate, sînt vizate opere finite. Acolo unde acţiunile sînt însoţite de scopuri exterioare, operele ce rezultă sînt, prin natura lor, superioare activităţilor. Dar pentru că există numeroase acţiuni, şi arte, şi ştiinţe 8, există de asemenea şi numeroase scopuri; astfel, scopul medicinei este sănătatea, cel al artei construcţiilor navale corabia, cel al strategiei victoria, cel al economiei bunăstarea.

Toate artele de acest fel sînt subordonate unei disci- l pline superioare 9; de exemplu, echitaţiei îi sînt subor­donate arta confecţionării frîielor şi toate celelalte îndeletniciri privitoare la echipamentul de cavalerie, iar aceasta, la rîndul ei, împreună cu întreaga activi­tate militară, este subordonată artei strategiei şi, tot aşa, fiecare este la rîndul ei subordonată alteia. Aşa­dar, în toate privinţele, scopurile tuturor artelor funda­mentale 10 sînt mai importante decît cele ale artelor subordonate, întrucît acestea din urmă sînt urmărite I în vederea celor dinţii. Din acest punct de vedere, nu are importanţă dacă scopurile acţiunilor sînt actele în sine sau, pe lingă acestea, şi altceva, ca în cazul Ştiinţelor enumerate mai sus. n

II

Dacă există un scop al actelor noastre pe care-1 urmărim pentru el însuşi, iar pe celelalte numai în vederea acestuia, şi dacă nu orice lucru îl dorim în vederea a altceva (căci astfel s-ar merge înainte la , iar aspiraţia ne-ar fi vană şi inutilă) 12, este

20»

ARÎSTOTEL

evident că acest scop trebuie să fie binele, şi anume binele suprem 13. într-adevăr, nu este oare şi pentru viaţă de o mare însemnătate cunoaşterea lui? Şi, posedînd această cunoaştere, nu am nimeri mai bine, asemeni arcaşilor, ţinta a ceea ce trebuie să reali­zăm? 14

.25 Dacă aşa stau lucrurile, sa încercăm a defini, fie

şi sumar, natura acestui bine şi să vedem ce ştiinţă sau disciplină se ocupă de el. S-ar părea ca binele face obiectul ştiinţei cu cea mai mare autoritate şi cu cea mai înaltă organizare, iar aceasta se arată a fi politica. 15 Ea stabileşte care sînt ştiinţele necesare cetăţilor şi 4094 b pe care anume şi în ce măsură trebuie să le studieze fiecare clasă de cetăţeni. 16 Şi vedem că pînă şi disci­plinele care se bucură de cel mai înalt prestigiu, pre­cum strategia, economia sau retorica, îi sînt sub'or-donate. 17

întrucît politica se serveşte de celelalte ştiinţe 5 [practice]18 şi, mai mult, ea stabileşte prin legi ce tre­buie făcut şi ce trebuie interzis, se poate spune că scopul ei le îmbrăţişează atît de cuprinzător pe cele ale celorlalte ştiinţe, încît acesta poate fi considerat binele uman prin excelenţă. Pentru că, deşi acest bine este acelaşi şi pentru fiecare individ în parte, şi pentru /cetate în ansamblul ei, este evident mai important şi mai desăvîrşit să iei asupra ta răspunderea si sal­varea binelui cetăţii; fără îndoială, este de dorit să âo faci binele şi unui singur om., dar mai frumos şi mai înălţător 19 e să-1 înfâptuieşti pentru un popor întreg sau pentru o cetate. 2° Acest lucru îl vizează şi cerce­tarea de faţă, ca fiind una de natură oarecum poli­tică. 21

III

Va fi suficient ca expunerea noastră să pună în lumină materia pe care şi-a propus-o. Căci nu trebuie urmărită aceeaşi precizie în toate lucrările minţii, după nici în cele manuale. 2ă

8

ETICA NICOMAHICĂ

15

25

Frumosul moral şi dreptatea, de care se ocupă politica, prezintă o asemenea diversitate şi o asemenea divergenţă în interpretări, incit par să fie produsul numai al convenţiei, nu şi al naturii. 23 O divergenţă la fel de mare o prezintă şi opiniile privitoare la unele bunuri, pentru faptul că mulţi au parte de necazuri din pricina lor; într-adevăr, unii şi-au găsit pieirea din cauza bogăţiei, alţii din cauza curajului. Trebuie deci să ne mulţumim cu faptul că cei ce tratează despre astfel de lucruri şi pornesc de la ele 24 înfăţişează ade­vărul într-o manieră nediferenţiată şi succintă şi că, vorbind despre şi pornind de la fapte atît de generale 25, ajung la concluzii de aceeaşi natură, în acelaşi mod trebuie privite şi cele spuse de noi aici.

Aşadar, omul instruit caută în fiecare gen doar gradul de precizie implicat de natura subiectului; căci a pretinde unui matematician argumente persuasive ar fi ca şi cînd ai pretinde demonstraţii abstracte unui orator. 23 în afară de aceasta, fiecare interpretează corect ceea ce cunoaşte; acolo se arată el un bun jude­cător. Astfel, cel instruit într-un domeniu anume va vorbi bine în chestiuni privitoare la acel domeniu, 1095 a pe cînd cel ce a învăţat de toate vorbeşte cu dezhv voltură despre orice. 27 Da acesa, un tînir nu poate fi un bun auditor al celor privitoare la arta politică, lipsindu-i experienţa vieţii practice; or, expunerea noastră tocmai de la aceasta porneşte şi de aceasta se ocupă. Să adăugăm că, lăsîndu-se condus de pasiuni, va urmări aceste prelegeri în mod superficial şi inutil, 5 pentru că scopul politicii nu este cunoaşterea teoretică, ci acţiunea. 28 Dealtfel, nu are importanţă dacă cineva este tînăr în ce priveşte vîrsta sau în ce priveşte carac­terul, această deficienţă datorîndu-se nu timpului, ci unui mod de viaţă stăpînit de pasiuni. Pentru ase­menea oameni, ca şi pentru cei incapabili să se domine29, cunoaşterea unor astfel de probleme devine inutilă. Insă celor ce-şi dirijează impulsurile şi actele în mod raţional30, ea le va putea fi de mare folos.

10

ARISTOTEL

Atît în problema auditoriului, cît şi privitor la cele pe care le vom. expune în continuare şi la felul în care trebuie înţelese, cele de mai sus sa fie luate ca un pream­bul.

IV

2 Dar să ne întoarcem la subiect. Dat fiind că orice

15 formă de cunoaştere şi orice opţiune tind spre un bine oarecare, să arătăm care este binele pe care-1 vizează politica şi care este binele cel mai înalt dintre toate în domeniul vieţii practice.

Asupra numelui, desigur, aproape toţi sînt de acord, căci şi mulţimea, şi spiritele elevate 31, îl numesc feri­cire 32 şi sînt de părere că a trăi bine şi a te bucura de

20 succes sînt acelaşi lucru cu a fi fericit; dar în legătură cu ce anume este fericirea părerile sînt contradictorii şi mulţimea nu o explică la fel cu învăţaţii33. Unii cred că ea face parte dintre bunurile vizibile şi clare, ca plăcerea, bogăţia sau onoarea, alţii cred altfel şi adesea unul şi acelaşi om o priveşte diferit (bolnavul

25 ca sănătate, săracul ca bogăţie), iar cei conştienţi de propria lor ignoranţă îi admiră pe cei care spun lucruri deosebite34, depăşindu-le capacitatea de înţelegere. Unii35 însă gîndesc că, dincolo de multele bunuri de acest fel, se află un altul care există prin el însuşi, fiind în acelaşi timp cauza ce condiţionează calitatea tuturor celorlalte de a fi bunuri.

Ar fi, cred, mai mult decît inutil să examinăm toate aceste opinii; va fi suficient să le luăm în consi­deraţie pe cele mai larg răspîndite şi pe acelea care par

30 să aibă o întemeiere raţională. Să nu pierdem însă din vedere că există o deosebire între raţionamentele ce pornesc de la principii şi acelea care conduc spre prin­cipii. 36 Chiar şi Platon s-a aflat, pe bună dreptate, în această dilemă, încercînd să afle dacă e preferabil să porneşti de la principii sau să te îndrepţi spre ele, 1095 b aşa cum te-ai putea întreba dacă e preferabil ca proba de alergare sa pornească de la athloteţi37 spre capătul stadionului sau invers.

10

Cert e că trebuie să pornim de la lucruri cunoscute, iar acestea sînt de două 'feluri: cele cunoscute nouă înşine si cele cunoscute în general. 38 După cît se pare, e preferabil să pornim de la ceea ce cunoaştem noi înşine. De aceea, pentru a audia cu folos prelegerile privitoare la bine, dreptate şi la politică în general, trebuie să-ţi fi format dinainte, în mod temeinic, deprin­derile morale. Căci principiul este aici faptul ca atare 39 ; si dacă acesta se evidenţiază destul de clar, nu mai este nevoie să cercetezi cauza. Un asemenea om sau posedă deja principiile, sau şi le poate însuşi cu uşu­rinţă. Dar cel care nu îndeplineşte nici una dintre aceste condiţii, să asculte versurile lui Hesiod :

„Superioritatea absolută o are cel ce gîndeşte totul cu propria-i minte ;/ înţelept este şi cel ce ascultă sfaturile bune./ Dar cel care nici nu gîndeşte singur, nici nu primeşte în cuget cele spuse de alţii,/ acela este un om de nimic." 4°

10

V '

Să revenim însă la subiectul nostru. Desigur, nu 3 fără temei oamenii par să conceapă binele şi fericirea 13 conform modului de viaţă pe care şi-1 aleg. Mulţimea cea mai obtuză le situează în plăcere; de aceea şi vă­deşte înclinaţie spre o viaţă "de desfătări.

Există, de fapt, trei moduri de viaţă 41 care ies mai pregnant în evidenţă: cel pe care abia 1-am men­ţionat, cel ancorat în treburile publice şi, în sfîrşit, cel contemplativ. Majoritatea oamenilor se arată cuf desavîrşire demni de condiţia de sclav, complăcindu-sej - 20 mtr-un rnod de viaţă animalic, dar găsesc o justificare] *n aceea că mulţi dintre cei ce se află la putere suferă! de metehnele lui Sardanapal. 42 Dimpotrivă, firile ele­ate şi active situează binele şi fericirea în onoare, Pentru că onoarea este, mai mult sau mai puţin, scopul ^eţii politice. Dar, evident, acest scop este mai super­ficial decît cel în căutarea căruia ne aflăm; pentru c* onoarea pare să aparţină mai mult celor ce acordă 25

11

ARISTOTEL

onoruri decît celor ce le primesc, pe cînd noi pornim de la premisa că binele este ceva individual şi dificil de înstrăinat. Şi, mai mult, aceştia par să aspire la onoare ca să se convingă pe sine că sînt oameni valo­roşi ; oricum, ei caută să fie onoraţi de către persoane înzestrate cu inteligenţă sau de către cei cu care au relaţii, şi asta în numele virtuţii. Este limpede, deci, 30 că pentru ei virtutea43 se află mai presus de orice. Am putea fi chiar tentaţi să credem că virtutea este scopul vieţii politice. Dar şi ea se dovedeşte a fi foarte departe de scopul perfect; pentru că virtutea o poate poseda 44 şi cineva care doarme, sau îşi petrece viaţa în inactivitate, sau cade pradă celor mai mari suferinţe 1696 a si nenorociri. Şi nimeni, în afară de cazul că s-ar cram­pona de o astfel de idee45, nu 1-ar putea considera fericit pe omul care duce asemenea existenţă. Să nu mai insistăm însă asupra acestor lucruri (despre care am tratat pe larg în scrierile enciclice). 46i

Al treilea mod de viaţă, cel contemplativ, va fi 5 examinat mai tîrziu. 47 Cit despre viaţa celui ce urmă­reşte cîştigurile48, ea este nefirească şi, evident, nu bogăţia este binele pe care-1 căutăm; căci bogăţia nu este decît ceva util, existînd în vederea altui scop. De aceea, oricine ar socoti preferabile scopurile despre care am vorbit mai înainte ca fiind urmărite pentru ele înseşi. Si totuşi, nici ele nu reprezintă binele căutat io de noi, deşi au stîrnit multe discuţii în favoarea lor 49, Dar acum să lăsăm la o parte aceste chestiuni.

15

VI

Este preferabil, poate, să examinăm caracterul universal al binelui şi să încercăm a-i defini natura, deşi o asemenea cercetare va fi îngreuiată de faptul că cei ce au introdus doctrina Ideilor ne sînt prieteni 5°. Credem însă că, pentru a salva adevărul, este mai bine şi chiar necesar să renunţi la sentimentele perso­nale, cu atît mai mult dacă eşti filosof. Căci, deşi le iubim pe amîndouă, este pentru noi o datorie sacră să punem adevărul mai presus de prietenie. 51

12

ETICA NICOMAHICĂ

Cei ce au lansat această doctrină nu au imaginat idei care să includă anterioritatea şi posteritatea (de aceea nu au imaginat o idee nici pentru numere). 52 în ce priveşte binele, el este enunţat în categoria esen- 29 tei, în cea a calităţii si în cea a relaţiei53; dar existentul în sine şi substanţa 54 sînt prin natura lor anterioare faţă de ceea ce există prin relaţie (aceasta din urmă fiind un fel de derivaţie şi accident al existentului) 55, astfel încît nu poate exista pentru aceste categorii o » idee comună.

în afară de aceasta, binele este exprimat în tot atîtea moduri ca şi existentul58 (căci în categoria esenţei, de exemplu, el este numit divinitate şi inte- 23 lect57, în cea a calităţii este numit virtute, în cea a cantităţii măsură, în cea a relaţiei utilitate, în cea a timpului oportunitate, în cea a spaţiului situare şi aşa mai departe), încît e limpede că binele nu este ceva comun, general şi unic; altfel el nu ar fi fost inclus in toate categoriile, ci într-una singură.

Mai mult58, dat fiind că privitor la ceea ce este inclus într-o singură idee există şi o singură ştiinţă, 30 la fel şi în legătură cu toate felurile de bine ar trebui să existe o ştiinţă unică; dar exista mai multe chiar şi în legătură cu o singură categorie, aşa cum ştiinţa oportunităţii este în război strategia, în maladie medi­cina, în alimentaţia raţională tot medicina, în exerci­ţiile fizice gimnastica.

Ne-arn mai putea întreba 59 ce anume vor să spună autorii acestei doctrine prin „fiecare lucru în sine", 35 din moment ce, atît pentru „omul în sine" cît şi pentru „om" există unul şi acelaşi concept, cel de „om"; 1096 b pentru că, în ce priveşte omul ca om, conceptele nu diferă deloc, în acest caz, nu poate fi altfel nici în ce priveşte binele ca bine: într-adevar, binele nu este •deloc în mai mare măsură bine pentru că este etern, ia fel cum ceea ce este alb nu este mai alb dacă durează îttnp îndelungat decît dacă durează o singură zi. 6° -»lai convingător par să vorbească despre aceste lucruri 5 PVthagoreii, care situează Unul în coloana binelui. 61 "e ei se pare că i-a urmat şi Speusippos 62; dar despre acestea vom vorbi în altă parte. 63

13

ARISTOTEL

în legătură cu cele spuse mai sus?64 s-ar putea ivi însă o obiecţie, şi anume s-ar putea atrage atenţia că argumentele în cauză nu sînt aplicabile oricărui fel

10 de bine, ci unei singure categorii, a celor pe care le urmărim şi le iubim pentru sine, pe cînd cele ce au facultatea de a le genera pe primele, sau de a le con­serva într-un fel, sau de a le apăra de ceea ce le este contrariu, sînt numite bunuri doar graţie acestor atri­bute şi într-un sens diferit. Este clar, deci, ca pot fi desemnate două feluri de bine, şi anume cele care sînt astfel prin sine şi cele care există în vederea celor dinţii.

15 Stabilind distincţia dintre bunurile în sine şi cele

care sînt doar utile acestora, să cercetăm dacă ele pot fi desemnate de o singură idee. Aşadar, care dintre felurile de bine ar putea fi considerat ca bine în sine? Cele pe care le urmărim şi numai pentru sine, cum sîm gîndirea, vederea, unele plăceri sau onorurile? Căci, chiar dacă pe acestea le urmărim şi pentru altceva, le-am putea totuşi considera ca făcînd parte dintre

20 bunurile în sine. Ori poate că binele nu este nimic altceva decît ideea de bine, astfel încît să nu semnifice decît o formă goală? Dacă însă acestea se numără printre bunurile în sine, conceptul de bine va trebui să apară acelaşi în toate, aşa cum conceptul de alb este acelaşi şi în zăpadă şi în albul de ceruza. 65 Dar conceptele de onoare, de gîndire, de plăcere, în cali-

25 ţaţe de bunuri, sînt diferite si se deosebesc între ele. m Binele nu poate fi deci conceput ca un lucru comun, enunţabil printr-o singură idee.

Dar atunci cum să-1 definim? Căci toate cîte sînt considerate bunuri nu par să fie din întîmplare omo­nime. 67 Să fie astfel pentru că toate îşi au originea într-un singur bine sau pentru că toate converg spre acelaşi bine? Sau poate că se numesc aşa mai degrabă în virtutea analogiei? Căci ceea ce este vederea pentru trup mintea este pentru suflet şi aşa mai departe.

30 Dar poate că toate acestea ar trebui lăsate la o

parte acum, dat fiind că tratarea lor detaliată îşi are locul mai degrabă în altă parte a filosofici68, ca şj consideraţiile privitoare la teoria Ideilor. Pentru ca,

ETICA NICOMAHICĂ

fie că afirmăm despre bine că este ceva unic şi comun, fie ca este separat şi există în sine, este la fel de evi­dent că, pentru om, un astfel de bine nu ar fi nici posibil de realizat, nici posibil de obţinut; or, în momen­tul de faţă, tocmai binele realizabil în practică este cel pe care-1 căutăm. Dar ne putem da foarte bine seama 33 că, pentru a atinge bunurile realizabile, este preferabil să dobîndim mai întîi cunoaşterea binelui absolut; avînd un astfel de model, vom cunoaşte mai temeinic 1097 a cele ce pentru noi reprezintă bunuri şi, cunoscîndu-le, le vom putea obţine mai uşor.

Raţionamentul acesta este cît se poate de convin­gător, dar, după cît se pare, în dezacord cu diversele arte. Căci toate, deşi tind spre un bine anume şi caută 3 ceea ce le lipseşte pentru a-1 atinge69, neglijează totuşi cunoaşterea- lui. Şi totuşi, nu e de conceput ca un sprijin atît de important să fie ignorat de toţi profe­sioniştii şi nici măcar să nu fie căutat de ei. Pe de altă parte, însă, ar fi dificil de spus la ce i-ar folosi unui ţesător sau tîmplar să cunoască binele în sine sau în ce fel, contemplmd ideea de bine, cineva ar putea 10 deveni un medic sau un strateg mai bun. 7° Evident, medicul nu cercetează sănătatea în sine, ci pe cea a •omului, sau, rnai bine zis, pe cea a fiecărui om în parte, căci el tratează cazuri individuale. Dar despre toate acestea am vorbit suficient.

VII

Să revenim acum la binele pe care îl căutăm şi la natura lui. 71 Se pare că el diferă de la o activitate la alta, ca şi de la o artă la alta, pentru că unul este binele vizat de medicină, altul cel vizat de strategie şi aşa îftai^departe. Care este atunci binele specific fiecăreia, adică cel în vederea căruia se face tot restul? în medi­cină este desigur sănătatea, în arta strategiei victoria, «\ arhitectură casa, în altele altul. Dar totdeauna, în ^ce acţiune sau în orice decizie, binele reprezintă «copul, pentru că în vederea lui se fac toate celelalte;

15

20

ARISTOTEL

astfel încît, dacă pentru toate acţiunile există un singur scop, acesta este binele realizabil, iar dacă scopurile sînt rnai multe, binele realizabil în ele va consta.

Iată deci că raţionamentul nostru, urmărind o alta, cale, a revenit la punctul de pornire. 72 Trebuie sa încercăm acum să clarificăm şi mai mult lucrurile.

25 Aşadar, deoarece există, evident, mai multe scopuri, iar dintre ele unele ne interesează de dragul altora, ca bogăţia, flautele sau instrumentele în general, este evident de asemenea că nu toate sînt scopuri perfecte.7:î Dar binele suprem este, desigur. Astfel încît, dacă există un singur scop perfect, acesta trebuie să fie cel căutat de noi; iar dacă există mai multe, atunci el este cel

30 mai desăvîrşit dintre toate. Or, noi considerăm că ceea ce este de dorit pentru sine reprezintă un scop mai desăvîrşit decît ceea ce este dorit pentru altceva şi ceea ce niciodată nu este dorit pentru altceva este mai desăvîrşit decît ceea ce este dorit şi pentru sine şi pentru altceva. Rezultă deci că desăvîrşit în mod absolut este scopul urmărit întotdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva. Un asemenea scop pare să 1697 b fie fericirea: pe ea o dorim totdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva, pe cînd onoarea, plăcerea, inteligenţa şi orice virtute le dorim atît pentru sine (căci, chiar dacă n-ar duce la nimic, noi tot am simţi un impuls spre toate acestea), cît şi de dragul fericirii, pe care credem că, prin intermediul lor, am putea-o

5 atinge. Dar fericirea nimeni nu o caută de dragul acestor\ lucruri, nici de dragul altora, oricare ar fi ele. La aceeaşi concluzie ajungem şi dacă pornim de la. caracterul ei autarhic74; pentru că, după cît se pare, binele perfect îşi ajunge sieşi, îl numim autarhic apli-