Aic atac ischemic tranzitor ati anestezie şi terapie intensivă

Tehnică

Tehnica mielografiei este simplă. Pacientul se află în poziţie şezândă sau în decubit lateral, cu coloana în hiperflexie. Acul folosit la puncţia lombară este de dimensiunea G22 şi se introduce în spaţiul subarahnoidian, de obicei pe linia mediană, mai jos de L2. Se introduc între 10-15 ml de substanţă de contrast, în funcţie de concentraţia ei şi se execută la vertigraf radiografii în indicenţele antero-posterioară, laterală, oblică dreapta, oblică stânga.




Mielografie lombară normală Hernie de disc L4-L5

6.5.2. MIELOGRAFIA TORACALĂ ŞI CERVICALĂ

Indicaţiile cele mai frecvente pentru mielografia toracală şi cervicală sunt tumorile medulare şi metastazele vertebrale.

Din punct de vedere tehnic se practică aceeaşi puncţie lombară, dar cantitatea de subnstanţă de contrast injectată va fi în cantitate mai mare, aproximativ 15-20 ml. Prin bascularea mesei radiologice, are loc o migrare a substanţei de contrast până la nivelul găurii occipitale. În condiţii patologice tumorale apare un stop al substanţei de contrast.

Neurinom toracal Ependimom de con

6.6. ANGIOGRAFIA CEREBRALĂ
Principiul de bază al angiografiei cerebrale nu s-a modificat din 1927 când s-a realizat prima examinare de acest tip prin puncţionarea arterei carotide la nivelul gâtului. În prezent, angiografia se realizează via arteră femurală prin cateterizarea selectivă şi injectarea arterei de interes. Imaginile sunt achiziţionate cu ajutorul sistemelor digitale şi ulterior afişate secvenţial, realizându-se angiografia prin substracţie digitală.

Deoarece angiografia este o investigaţie invazivă, practicarea ei se face după efectuarea examenului CT şi RMN.

Angiografia se realizează întotdeauna în hemoragiile subarahnoidiene şi în malformaţiile arterio-venoase în care trebuie evidenţiate arterele nutritive, drenajul venos, nidusul. Angiografia se practică înaintea intervenţiei chirurgicale şi a procedeelor de neuroradiologie intervenţională.

Angiografia se practică uneori şi în cazul tumorilor cerebrale, în evaluarea preoperatorie a tumorilor, în particular în cazul meningioamelor, a arteritelor sau atunci când este necesară evaluarea permeabilităţii sistemului arterial cervical înaintea intervenţiei neurochirurgicale (endarterectomie) sau a angioplastiei pentru boala aterosclerotică carotidiană.

Angiografia prin RM va reduce probabil în viitor necesitatea efectuării angiografiei prin cateter. Se pare că această tehnică va rămâne mult timp în arsenalul imagistic din neuroradiologie, mai ales datorită dezvoltării tehnicilor intervenţionale, intravasculare, ale căror indicaţii se extind incluzând şi tratamentul anevrismelor cerebrale şi al malformaţiilor arterio-venoase prin embolizare.

6.7. COMPUTER TOMOGRAFIA

Computer tomografia (CT) sau tomodensitometria defineşte o tehnică de radiodiagnostic dezvoltată de inginerul englez Hounsfield. Acest tip de explorare radiologică constă în detecţia unui fascicul de raze X cu ajutorul unui cristal de scintilaţie cu sensibilitate de 100 ori mai mare decât a filmului radiologic şi utilizarea unui calculator care prelucrează informaţiile oferite de cristalul de tecton.

În timp s-au succedat mai multe generaţii de aparate. În prezent existe CT spirale care achiziţionează imagini volumetric, în timp scurt, cu rezoluţie crescută până la dimensiunile matricei de 1024/1024.

În CT vorbim de hiperdensitate, hipodensitate şi izodensitate faţă de structurile normale ale creierului. Densităţile structurilor anatomice normale şi patologice intracraniene se pot măsura folosindu-se unităţile Hounsfield (U.H.) (scala Hounsfield). Astfel aerul are între minus 100 şi minus 200 U.H., apa 0 U.H., LCR 10-12 U.H., edem cerebral 18-22 U.H., substanţa albă cerebrală 32-35 U.H., substanţa cenuşie 45-55 U.H., sânge 75-80 U.H., calcificările peste 200 U.H. şi osul în jur de 1000 U.H.
Avantajul metodei este conferit în principal de viteza de examinare, accesibilitatea şi absenţa contraindicaţiilor legate de starea pacientului.

În traumatologia craniocerebrală CT este metoda de primă intenţie ce nu poate lipsi dintr-un serviciu spitalicesc de urgenţă.

Hematom subdural acut de emisfer stâng. Hematom subdural cronic de emisfer drept

Hematom extradural de emisfer drept Hematom intracranian cu hemoragie

Ventriculară

Hemoragie intraventriculară Hemoragie subarahnoidiană

Malformaţie arteriovenoasă

Utilitatea tomografiei este recunoscută şi în procesele expansive intracraniene.

Metastaze cerebrale multiple Abces cerebral

Meduloblastom – imagine fără contrast Meduloblastom – imagine cu contrast

Gliom cerebral Meningiom cerebral

6.8. REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) reprezintă cea mai nouă şi performantă tehnică de avaluare a afecţiunilor cranio-vertebro-medulare.

Principiul RM se bazează pe proprietatea magnetică a unor nuclee atomice cu număr impar de protoni şi neutroni din materia vie, inclusiv corpul uman, de a absorbi şi emite unde de radiofrecvenţă specifice nucleului respectiv, atunci când sunt introduse într-un câmp magnetic extern. Sistemul computerizat inclus în instalaţia de rezonanţă magnetică permite înregistrarea semnalelor magnetice emise de nucleele „excitate”, procesarea digitală şi afişarea sub formă de imagine a volumului examinat. În particular, substratul IRM este reprezentat de nucleele de hidrogen, respectiv protonii, care au sarcină electrică, moment magnetic şi spin nuclear.

Sensibilitatea metodei IRM în patologia cerebrală, comparată cu explorarea CT, rezidă din faptul că majoritatea proceselor patologice din sistemul nervos central se însoţesc de o creştere a conţinutului în apă (edem).

Se poate aprecia că IRM este de neînlocuit în diagnosticul sclerozei în plăci, întrucât permite vizualizarea perfectă a plăcilor de demilienizare. De asemenea este prioritară în diagnosticarea siringomieliei, în evaluarea afecţiunilor medulare, precum şi în explorarea fosei posterioare şi bazei craniului. IRM s-a dovedit a fi superioară explorării CT în examinarea regiunii selare şi a unghiului pontocerebelos.

Dezavantajul major al metodei IRM este dificultatea de a vizualiza sângele proaspăt şi calcificările. Este contraindicată la pacienţii care nu cooperează, la cei care poartă pacemaker cardiac şi la cei ce prezintă postchirurgical clipuri feromagnetice intracerebrale.

Astrocitom cervical – secvenţă T2 Ependimom cervical – secvenţă T2

Schwanom lombar – secţiuni coronare T1, T2 şi axial T1

Formaţiune chistică paraselar stânga – imagini coronare şi sagitale T1

Gliom cerebelos – imagini coronare T1 cu contrast

Capitolul vii



Planse recapitulative