Alexandr Soljenitin

23. Mandelstam, Nadejda Iakovlevna (1899-?), soţia poetului O. S. Mandelstam, autoarea unor volume de memorii, esenţiale pentru înţelegerea intelectualităţii ruse din prima jumătate a secolului al XX-lea: Amintiri, New York, 1970 şi Cartea a doua, Paris, 1972. 5

26. Împrumuturile obligatorii de stat Vezi p. 443, nota 20., ţ.

Capitolul 2 – CIUMA ŢĂRĂNEASCĂ – –: ; _’

1. Meyerhold, Vsevolod Emilievici (1874-1940), regizor de teatru, unul dintre reprezentanţii de seamă ai modernismului. A fost mult criticat pentru formalism, în deceniul al patrulea. Victimă a represiunii staliniste.

2. Stalin a participat personal (după revoluţia din 1905) la jefuirea („exproprierea”) multor bănci, pentru completarea fondurilor partidului bolşevic.

3. Personaj de basm care se descotorosea de vrăjmaşi cu ajutorul fluieratului său de o forţă ucigătoare.

4. Vezi voi. I, p. 460, nota 1.

;, t,. It/ (,

5. Decretul asupra pământului, unul dintre primele decrete ale puterii sovietice, redactat de Lenin şi adoptat în noaptea de 26 spre 27 octombrie (8 spre 9 noiembrie) 1917 la cel de-al doilea Congres al Sovietelor din întreaga Rusie.

6. Astfel a fost numită perioada 1929-1932, când s-a produs colectivizarea masivă a satelor.

7. Vezi voi. I, p. 440. = ’ „’ 8. Canalul Moscova (sau canalul Moscova-Volga, curn s-a numit până în anul 1947), care uneşte fluviul Volga cu râul Moscova. 128 km lungime. A fost inaugurat în 1937.

9. Komi-zâriani – popor care trăieşte în nord-estul Rusiei, în fosta Republică Autonomă Komi (în total 322 000).

10. Vezi voi. II, Capitolul 4.

11. Credincioşii care, neacceptând reformele bisericeşti promovate de patriarhul Nikon în anii 1653-1656, s-au separat de biserica ortodoxa oficială. Au fost prigoniţi de autorităţile ţariste până în anul 1906…

12. Expresie cunoscută, lansată chiar de LV. Stalin la sfârşitul anilor ’30.

13. URSS era împărţită în zone cărora le reveneau coeficiente de salarizare diferite: cele mai mici – în marile oraşe, cele mai mari, în Extremul Orient şi ţinuturile polare.

14. Hruşciov.

Capitolul 3 – EXILĂRILE SE ÎNDESESC

1. Vezi volumul I, Partea întâi, Capitolul 2, Istoria canalizării noastre.

2. Probabil după numele satului, aceste lanţuri s-au numit în limba rusă – kandalî.

3. Denumirea populară, uzuală, a Petersburgului.

4. Localitatea unde a fost exilat Soljeniţân. ’

5. Adică dinainte de reforma monetară din anul 1961, când la putere se afla Nikita Hruşciov. Zece ruble „staliniste” erau echivalente cu o rublă „hruşciovistă”.

6. Vezi p. 330. – * <;!

Capitolul 4 – SURGHIUNUL POPOARELOR

1. Vezi voi. I, p. 454, nota 90. ’

2. Adică „leagănul revoluţiei”, cum era numit adesea Leningradul.

3. Aluzie la comisarii din Baku, douăzeci şi şase de conducători şi activişti bolşevici, care au fost arestaţi şi împuşcaţi de forţele de opoziţie (eserii), sprijiniţi de intervenţioniştii englezi, la 20 septembrie 1918. Au fost evocaţi de Serghei Esenin în Balada celor douăzeci şi şase (1924).

4. (Sau karaceailii.) Popor care locuieşte Regiunea în Autonomă Karaceaevo-Cer-kesă (în total 113 mii de oameni), în ţinutul Stavropolului (Caucazul de Nord).

5. Popor care locuieşte pe teritoriul Kabardino-Balkariei din Rusia (Caucazul de Nord), în total – 59,5 mii de oameni.

6. Oraş în Estonia. Aici, în 1918-1919, s-au dat lupte pentru independenţa Estoniei.

7. Cei patru stâlpi erau Karl Marx, Friedrich Engels, V. I. Lenin şi LV. Stalin.

8. Celui condamnat i se reţinea 25% din retribuţie.

9. Nemţii au fost colonizaţi pe Volga în timpul Ecaterinei II.:, ’.; L r

10. Djighit – călăreţ iscusit şi viteaz la unele popoare din Caucaz, Asia Centrală, la cazacii de pe Don şi în Kazahstan.

Capitolul 5 – LA SFÂRŞITUL SOROCULUI

1. Vezi voi. I, p. 473, nota 16. – X:

2. Aluzie la volumul de debut al lui A. A. Blok Versuri despre Frumoasa Doamnă (1904). L

3. Stradă în centrul vechi al Moscovei… -.<.:

4. Vezi voi. I, p. 472, nota 30.

5. Arâk (cuvânt de origine turcică) – denumire locală a unui canal de irigaţie în Asia Centrală, Kazahstan, Transcaucazia, ţările arabe, Turcia, Afganistan ş.a.

6. Institut tehnic de învăţământ superior din Moscova. 0>

7. Cei „şapte boieri” sunt cei şapte urmaşi ai lui Stalin (care au asigurat conducerea colectivă până la preluarea puterii de către Hruşciov): Malenkov, Molotov, Varoşilov, Hruşciov, Bulganin, Kaganovici şi Mikoian.

U;. {„L, Capitolul 6 – FERICIREA EXILULUI.”., – -. T

1. Chamberlain, Arthur Neville (1869-1940), om politic britanic, conservator. Prim-ministru al guvernului de uniune naţională (1937-1940); a dus o politică de conciliere faţă de Germania nazistă, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Miinchen.

2. Alma-Ata – capitala Kazahstanului, Frunze (astăzi Bişkek) – capitala Kirghiziei.

! *

3. Despre amnistia din 7 iulie 1945 vezi voi. II, p. 126 şi urm.

4. Este vorba de romanul în cercul întâi, care, împreună cu alte manuscrise, a fost confiscat de KGB.

5. Kutuzov, Alexei Mihailovici (1749-1797), scriitor şi traducător, prieten apropiat al lui A. N. Radişcev.

6. În limba rusă organizaţiia înseamnă atât organizaţie, cât şi organizare.

Capitolul 7 – ZEKII în LIBERTATE

1. În limba rusă prin paşaport se desemnează atât actul intern (buletinul) de identitate, cât şi paşaportul eliberat pentru călătorii în străinătate. Acesta din urmă (proslăvit de Maiakovski) era de culoare roşie.

2. În poezia Versuri despre, paşaportul sovietic (1929).

3. Vezi voi. I, p. 446, nota 8 (Capitolul l).

4. Vers din poezia lui A. S. Puşkin în Siberia (1827), care a fost trimisă decembriştilor la ocnele siberiene.

5. Aici – privare de drepturi civile după executarea anilor de puşcărie şi de lagăr.

6. Vezi voi. I, p. 477, nota 9.

7. Vezi voi. I, p. 473, nota 10.

8. În realitate – „Asociaţia unională pentru răspândirea cunoştinţelor politice şi ştiinţifice”…

9. Între septembrie 1935, când s-au reintrodus gradele, şi ianuarie 1943, când s-au reintrodus epoleţii, ofiţerii aveau ca semne distinctive nişte mici pătrate, dreptunghiuri şi romburi, fixate la colţurile gulerului.

10. Vezi voi. I, p. 451, nota 52.

11. Stradă în centml Moscovei (după 1990 i s-a redat numele vechi: Tverskaia), pe care îşi aveau locuinţele mulţi demnitari de partid şi de stat comunişti.

12. Uniunea Compozitorilor.

13. Vezi voi. I, pp. 83, 86.

14. Limbă a iukaghirilor (odulilor), mic popor din lakutia şi regiunea Măgădan (aproximativ 600 de locuitori). Face parte din grupul limbilor paleoasiatice (paleosiberiene).

15. Elsberg, lakov Efimovici (n. 1901), critic şi istoric literar. Fost secretar al lui L. B. Kamenev (vezi voi. I, p. 457, nota 20). După congresul al XX-lea al

; PEUS, a fost demascat şi acuzat că, prin denunţurile sale, a contribuit la arestarea multor scriitori.

16. Lesiucevski, Nikolai Vasilievici (n. 1908), om de litere, publicist. Redactor şef >i (1951-1957) şi preşedinte al comitetului de conducere al editurii „Sovetski pisatel”. Ca şi Elsberg, a fost acuzat ca denunţător al multor scriitori.

PARTEA A ŞAPTEA,: STALIN nu MAI ESTE Capitolul – Cum să PRIVEŞTI ASTĂZI PESTE umăr

1. Şeful regimului disciplinar din romanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici.

2. Expresie, deseori citată, din comedia lui Gogol Revizorul.

3. Şundik, Nikolai Eliseevici (n. 1920), prozator. Romane, nuvele şi povestiri în care ni se înfăţişează construcţia socialismului în Orientul îndepărtat, în 1957-1966 – secretar al filialei Uniunii Scriitorilor din Riazan.

4. Diakov, Boris Alexandrovici (n. 1902), prozator şi dramaturg, în 1949 -victimă a represiunilor staliniste, cunoaşte lagărele Siberiei. Rodul acestei experienţe sunt două volume: Din cele trăite (1963) şi Poveste despre cele trăite (1964).

5. Şelest, Gheorghi Ivanovici (1903-1965), prozator, autorul unor scrieri conformiste despre lagăre şi victimele „ortodoxe” ale cultului personalităţii.

6. Serebriakova, Galina losifovna (1905-1980), prozatoare, printre altele autoarea unor cărţi despre Marx şi Engels. Victimă a cultului personalităţii.

7. Gorbatov, Alexandr Vasilievici (1891-1973), general de armată, în 1939 este arestat şi deportat în ţinutul Kolâmei, de unde este eliberat în 1941. Autorul unor memorii conformiste despre viaţa lagărelor.

8. Iliciov, Leonid Fiodorovici (n. 1906), om politic. A răspuns de problemele ideologice ale PEUS în vremea lui N. S. Hruşciov.

9. Tevekelian, Vartkes Arutiunovici (1902-1969), prozator. Printre altele, autorul unor romane dedicate cekiştilor (Granitul nu se topeşte, 1962) şi agenţilor de informaţii sovietici (Agenţia de publicitate a domnului Kocek, 1967).

Capitolul 2 – CÂRMUITORII TREC,. ’

ARHIPELAGUL RĂMÂNE.

A. N. Tolstoi, autorul trilogiei Calvarul (1927-1941), a lăsat şi câteva importante scrieri de inspiraţie istorică: romanul Petru l (1929-1945), povestirea Ziua lui Petru (1918), dilogia dramatică Ivan cel Groaznic (1941-1943) ş.a. În legătură cu dilogia, critica i-a reproşat că s-a abătut de la adevărul istoric.

Sukamo, Ahmed (1901-1970), om politic indonezian. Preşedinte (1945-1967) şi prim-ministru (1959-1966) al Republicii Indonezia. Laureat al premiului Lenin pentru pace (1959).

3. Nkrumah, Kwame (1909-1972), om politic ghanez. Preşedinte al Glianei (1960-1966), copreşedinte al Republicii Guineea (1966-1972). Militant pentru eliberarea naţională a popoarelor din Africa. Premiul Lenin pentru pace (1961).

4. Măsură adoptată, în anul 1962 (anulată în 1964), care împărţea comitetele de partid în două organisme: unul care răspundea de problemele industriale, şi celălalt de problemele agricole.

5. Poliţia secretă în Rusia ţaristă.

6. Este vorba de tabloul lui Rubens Dragostea filială a unei romane.

1. Expresie celebră din piesa Prea multă minte strică de Griboedov (Vezi voi. I, p. 458, nota 31.)

8. Vezi voi. II, p. 445.: -”: – -:

9. Arakceev, Alexei Andreevici (1769-1834), om politic, general, favorit atotputernic pe vremea lui Alexandru I. Ministru de război (din 1808), din 1810 – preşedinte al departamentului de război, în 1815-1825 este conducătorul de fapt al statului; organizatorul şi principalul conducător al coloniilor militare. Numele său a devenit simbolul celei mai crunte reacţiuni.

10. Potiomkin, Grigori Alexandrovici (1739-1791), om de stat, general-feld-mareşal, organizator al revoluţiei de palat din 1762, favorit şi sprijinitor apropiat al Ecaterinei II. A contribuit la cucerirea ţinuturilor din nordul Mării Negre; a dirijat construirea flotei din Marea Neagră. Comandant al armatei ruse în războiul ruso-turc din 1787-1791. A rămas celebru pentru „satele a la Potiomkin”, amenajate special pentru împărăteasă în cursul unei călătorii efectuate în Sudul de curând cucerit: montate cu toate cele de trebuinţă, populate cu figuranţi înfloritori, ele erau deplaste şi instalate la fiece popas al împărătesei.

— Capitolul 3 – LEGEA ÎN ZILELE NOASTRE ’

1. Kaledin, Alexei Maximovici (1861-1918), general, conducător al rezistenţei căzăceşti pe Don. În perioada octombrie 1917 – ianuarie 1918 s-a aflat în fruntea unei revolte antisovietice. S-a sinucis.

2. Platov, Matvei Ivanovici (1751-1818), ataman al oştirii cazacilor de la Don, general de cavalerie, în timpul războiului de apărare a patriei din 1812 şi în anii 1813-1814 a comandat cu succes corpul de armate ale cazacilor de la Don. Înmormântat la Novocerkassk.

3. Klodt, Piotr Karlovici (1805-1867), sculptor, reprezentant al clasicismului târziu.; ’ – -; – ’ ’ „

4. A. I. Mikoian a fost şi consilierul lui. Hruşciov în domeniul politicii externe. Specialist în situaţii dificile: trimis la Budapesta în timpul revoluţiei din 1956, în Cuba, 1962, după retragerea rachetelor sovietice. (Vezi şi voi. I, p. 472, nota 33.)

5. Kozlov, Frol Romanovici (1908-1965), om politic. Din 1957 – preşedinte al Consiliului de Miniştri al RSFSR, din 1958 – prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS. În 1960-1964 – secretar al CE al PEUS etc.

6. Suslov, Mihail Andreevici (n. 1902), om politic. Secretar al CE al PEUS (din 1947), membru al Prezidiului CE al PEUS (1952-1953, 1955-1956), membru al Biroului Politic al CE al PEUS, membru al Prezidiului Sovietului Suprem (1950-1954). A răspuns~iţe~35ro1âleinele ideologice şi ale mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. „…

7. Aluzie la „Duminica sângeroasă’ (vezi nota 19, Cap. 5 – Poezia sub lespede…).

8. Din 4 mai 1961, care pedepsea parazitismul de la l la 5 ani de exil. -y? C

9. Brodski, losif Alexandrovici (1940-1996), poet. În 1964 (12 februarie) este arestat şi condamnat pentru parazitism la cinci ani de exil, combinat cu muncă fizică. Sub presiunea opiniei publice mondiale, este eliberat după l an şi 5 luni. Constrâns să emigreze, se stabileşte în SUA (1972). În 1988 – laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

10. Ginerele lui Hruşciov, redactor-şef al cotidianului guvernamental „Izvestia”.

11. Bobină (katuşka) – termen maxim de condamnare prevăzut de un articol concret al Codului penal; nouă grame de plumb – pedeapsa capitală.

1. Cel de-al patrulea congres al scriitorilor din URSS s-a deschis la 22 mai 1967. Soljeniţân s-a adresat delegaţilor cu o scrisoare deschisă, în care demască prejudiciile pe care le aduce cenzura, precum şi persecuţiile la care este supus el însuşi.

„. [SCURT ISTORIC] „…; La 3 septembrie, Soljeniţân află că Elizaveta Voronianskaia, care a dactilografiat Arhipelagul GULAG şi a ascuns fără ştirea lui un exemplar pentru ea, a fost interogată trei zile în şir la KGB şi a mărturisit unde avea ascunzătoarea; după asta Voronianskaia a fost găsită spânzurată în camera ei. La două zile de la cele întâmplate Soljeniţân face public acest lucra şi dă dispoziţii să se editeze Arhipelagul… În Occident.

TABEL CRONOLOGIC*

1917 Vara. Isaaki Soljeniţân, voluntar în primul război mondial, se căsătoreşte

(pe front) cu Taisia Şcerbak.

Din partea tatălui, Soljeniţân se trăgea dintr-o veche familie ţărănească, stabilită, probabil, încă din secolul al şaptesprezecelea, pe vremea lui Petru I, în ţinutul Stavropolului, la nord de Caucaz. Mama sa provenea dintr-o familie bogată din Kuban. Tatăl ei, Zahăr Şcerbak, poseda o moşie foarte mare, pe care o administra după metode moderne. Dorind s-o vadă inginer-agro-nom, a îndemnat-o să urmeze cursurile Şcolii superioare de agronomie din Moscova.

1918 15 iunie. Isaaki Soljeniţân, întors de pe front cu decoraţii pentru vitejie, moare în urma unei răni căpătate la vânătoare.

11 decembrie. Se naşte, la Kislovodsk, Alexandr Soljeniţân. La scurtă vreme, moare bunicul din partea tatălui – Semion. Bunicul din partea mamei, prigonit de puterea sovietică de curând instaurată, este ascuns şi adăpostit până la moarte de către foştii lui lucrători.

1924 Taisia Soljeniţâna împreună cu Alexandr se stabilesc la Rostov pe Don.

La această vârstă de fragedă copilărie, Alexandr merge cu mama sa să asiste la oficierea serviciului divin până ce ultima biserică din Rostov va fi închisă. Impresiile de acum i se vor întipări în minte pentru totdeauna.

În timpul şcolii, face parte dintr-un grup de tineri cu preocupări literar-ar-tistice, cu care va merge împreună la universitate şi de care îl va lega o frumoasă prietenie. (Mai cu seamă de Nikolai Vitkevici – „Koka” – cu care a corespondat pe front, scrisorile lor constituind motivul arestării din 1945.)

Anii, totuşi frumoşi, ai copilăriei şi adolescenţei îi datorează abnegaţiei mamei sale, care nemaicăsătorindu-se, i s-a dedicat întru totul.

*în alcătuirea Tabelului cronologic ne-au fost de un preţios ajutor datele conţinute în monografia Soljeniţân (ediţia în limba rusă) a lui Georges Nivat, în volumul de memorii al Nataliei Reşetovskaia Soljeniţân, precum şi informaţiile ce ne-au fost oferite cu prietenească generozitate de către profesorii Albert Kovâcs, Gheorghe Barbă. Dumitru Bălan şi nu în ultimul rând de Mircea Aurel Buiciuc, redactorul devotat al acestei cărţi, cărora le exprimăm sincera noastră recunoştinţă. N. I.

1936 Alexandr Soljeniţân intră la Facultatea de matematică şi fizică de la Universitatea din Rostov pe Don. Însoţit de prietenul său Koka Vitkevici, efectuează excursii în Caucaz.

1940 1941

1943 1944 „ir Este anul când încep marile procese de la Moscova şi unul dintre cele mai mari valuri de arestări şi condamnări.

Soljeniţân şi Koka Vitkevici se înscriu la Institutul de istorie, filosofic şi literatură din Moscova, secţia fără frecvenţă, concomitent continuându-şi studiile la Facultatea de matematică şi fizică din Rostov pe Don.

27 aprilie. Se căsătoreşte cu Natalia Reşetovskaia, cu care se cunoştea din 1936.

După absolvirea Universităţii din Rostov, pleacă la Moscova să-şi dea examenele la Institutul de istorie, filosofic şi literatură. Din septembrie este profesor de astronomie şi matematică în orăşelul Morozovsk, aflat la nord de Rostov pe Don. Natalia Reşetovskaia este repartizată la aceeaşi şcoală.

18 octombrie. Soljeniţân este mobilizat ca soldat, după care este trimis la şcoala de ofiţeri din Kostroma. În vremea asta, soţia şi mama lui sunt evacuate din Rostov. –. -,. – L noiembrie. Primeşte gradul de locotenent. Este trimis la Saransk (capitala Mordoviei), unde se alcătuia o unitate de cercetaşi artilerişti. În decembrie ajunge pe front, împreună cu unitatea sa străbate distanţa de la Oriol până în Prusia Orientală. Este comandantul unei baterii de detecţie acustică, care avea misiunea să descopere artileria inamică.

După luarea Oriolului este decorat cu ordinul Războiul pentru apărarea patriei, clasa a doua. Scrie povestirea Locotenentul. -”…

17 ianuarie. Moare mama lui Soljeniţân. În acest an, după cucerirea oraşului Bobruisk, este decorat cu ordinul Steaua roşie. Este înaintat la gradul de căpitan.

Corespondenţa lui Soljeniţân cu prietenul său Koka Vitkevici este interceptată de serviciul de contrainformaţii al armatei, în scrisorile pe care le schimbau între ei, cei doi prieteni îşi împărtăşeau nemulţumirile politice^ îngăduindu-şi aluzii critice la adresa lui Stalin, pe care îl pomeneau cu porecla „Vătaful”, iar pe Lenin – cu diminutivul „Vovka”. 9 februarie. Căpitanul Alexandr Soljeniţân este arestat în prezenţa comandantului său, generalul Travkin. (Momentul este descris în Arhipelagul GULAG, Partea întâi, Capitolul 1.) Este anchetat la închisoarea Lubianka, apoi va fi mutat la închisoarea Butârki.

27 aprilie, în virtutea articolului 58, paragrafele 10 şi 11 din Codul penal, este condamnat de OSO la opt ani lagăr de reeducare prin muncă. 1 Cel dintâi lagăr a fost cel din Novâi Ierusalim, aflat la o sută de kilometri de Moscova. Al doilea, chiar în Moscova – şantierul de la bariera Kaluga.

Soţia lui, Natalia Reşetovskaia, izbuteşte să se mute la Moscova, după care obţine aprobarea de a-şi vizita soţul.

1946 Generalul Travkin îi face lui Soljeniţân caracterizarea de combatant: „Tot timpul cât s-a aflat în unitatea mea, Soljeniţân a fost un ostaş disciplinat, exigent cu sine şi cu inferiorii, detaşamentul lui fiind socotit, în privinţa pregătirii de luptă şi disciplinei, cel mai bun din întreaga unitate, în-deplinindu-şi misiunile de luptă, a dat de nenumărate ori dovadă de eroism personal, atrăgând după sine întregul efectiv, şi întotdeauna a ieşit învingător din situaţiile cele mai primejdioase.” în această caracterizare este amintită şi noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1945, din Prusia Orientală, când Soljeniţân a izbutit să-şi scoată bateria din încercuire. (Pomeneşte de această noapte şi în Arhipelagul GULAG.)

1947 Iunie. Soljeniţân este transferat la saraska sau închisoarea specială nr. 16 din Marfino, suburbie din nordul Moscovei. Aici lucrează în laboratorul de acustică. Vizitele soţiei le primeşte la închisorile Taganka ori Lefortovo.

Începe să compună în minte epopeea autobiografică în versuri intitulată Drumeagul.

1948 Natalia Reşetovskaia îşi dă demisia de la Universitatea din Moscova, intro-; duce acţiune de divorţ, dar îşi retrage cererea.

1950 Mai. Soljeniţân este transferat în lagărul „de munci comune” de la Ekibastuz, la nord de Karaganda, Kazahstan, unde lucrează ca turnător şi,

Apoi, ca zidar. Devine brigadier. Continuă să compună epopeea Drumeagul, din care mai târziu va reconstitui capitolele 8 (Nopţi prusiene) şi 9

(Ospăţul învingătorilor).

Reşetovskaia îşi găseşte post în oraşul Riazan, introduce din nou acţiune de divorţ şi se recăsătoreşte.

—. – L V f!

— 28 ianuarie. Soljeniţân ia parte la „răzmeriţa” din Ekibastuz.

12 februarie, îndată după această revoltă, care s-a extins şi în lagărele din Djezkazgan şi Kenghir, este operat de tumoare malignă în regiunea abdominală. Ţesutul extras la biopsie este trimis la un laborator din afara lagărului, dar rezultatul este pierdut.

26 februarie. Refăcut după operaţie, iese din spital.

1953 Februarie. Soljeniţân este eliberat din lagăr şi trimis în exil pe viaţă în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul din Kazahstan, undeva, în vecinătatea s;’1- >?’ pustiului…

5 martie. Moare 1. V. Stalin.

După ce, mai întâi, închiriază o odaie, Soljeniţân îşi cumpără o căsuţă proprie, începe să scrie, şi filele scrise le ascunde în sticle de şampanie.

În toamnă, boala recidivează, din nou simte dureri în abdomen. După un examen medical la Djambul, se întoarce în Kok-Terek şi încearcă să se lecuiască cu rădăcină de mandragoră.

1955 Obţine permisiunea să meargă să se trateze la Taşkent, să se interneze câteva luni în spital, întrucât îi apăruse o nouă tumoare. De două ori ajunge la Taşkent mai mult mort decât viu, unde este tratat cu raze Roentgen, începe să scrie fără preget, printre altele, romanul în cercul întâi…: >M/, în februarie cancerul dă înapoi.

1956 6 februarie. Prin hotărârea Tribunalului Suprem al URSS, Soljeniţân este reabilitat.

Iunie. Părăseşte Kok-Terekul, pleacă, mai întâi la Moscova, apoi la Rostov pe Don. Este numit profesor de fizică într-o şcoală sătească. La Milţevo, satul unde închinase o cameră, este vizitat de fosta lui soţie. Hotărăsc să se recăsătorească.

1957 2 februarie. Este înregistrată cea de a doua căsătorie a soţilor Soljeniţân.

Împreună cu soţia şi soacra, Soljeniţân se stabileşte la Riazan. În mare taină, continuându-şi îndeletnicirea de profesor, lucrează intens la romanul în cercul întâi, pe care, într-o primă variantă, îl isprăveşte în anul 1958.

1959 în numai trei săptămâni scrie O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Lucrează la scenariul Tancurile cunosc adevărul.

1960 Scrie piesa Lumina din tine (O făclie în bătaia vântului), inspirată de o întâmplare reală, transferată însă într-un Occident abstract.

1961 Scrie poeziile în proză intitulate Miniaturi. După Congresul al douăzeci şi doilea al PEUS, se decide să publice microromanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Manuscrisul este dus la redacţia revistei „Novâi mir”, de către: germanistul D. Kopelev, cu care se împrietenise în puşcăria specială din Marfmo.

La sfârşitul lui decembrie, Soljeniţân vine la Moscova, fiind invitat de Alexandr Tvardovski, redactorul-şef al revistei.

1962 Octombrie. După lungi tratative cu autorităţile, Tvardovski obţine aprobarea personală a lui N. S. Hruşciov şi publică O zi din viaţa lui Ivan Denisovici în Nr. 11 (din noiembrie) al revistei „Novâi mir”. Prima scriere a lui Soljeniţân, în care, în spiritul realismului, într-un limbaj colorat şi accesibil, se povesteşte despre o zi din viaţa de lagăr a unui deţinut, a fost primită cu entuziasm de către critică, fiind comparată cu Amintiri din Casa morţilor a lui Dostoievski. Ştirea despre apariţia acestui roman a făcut înconjurul lumii. Dintr-o dată, Soljeniţân devine o celebritate. La una din recepţiile de la Kremlin este prezentat lui Hruşciov.